COLEGIUL DE REDACŢIE:
Gl. mr. (rtr.) ing. Dumitru PRUNACHE
Gl. bg. (rtr.) ing. Cristian GHEORGHIU
Gl. bg. (rtr.) Ion DĂNILĂ
Col. (rtr.) dr. ing. Ion SAVU
Col. (rtr.) ing. Ioan CORNEA
Col. (rtr.) Mihai ASIMIONESEI
Col. (rtr.) Ştefan DIACONU – Redactor şef
Col. (rtr.) Victor STOICA
Col. (rtr.) Jică AIONOAIE
Lt. col. (rtr.) Viorel GÂRTAN
Prof. Olga STOEAN – Redactor responsabil de număr
Copertă şi tehnoredactare Alina VLĂSCEANU; Fotografii: prof. Olga STOEAN și Col. (rtr.) ing. Aurel POPESCU
*Autorii articolelor răspund pentru corectitudinea şi exactitatea datelor furnizate.
Supliment al Revistei de Chimie Militară editată de A.C.Ch.M.R.R. Costin D. Neniţescu, ISSN 2343-8150
REVISTA DE CHIMIE MILITARĂ Nr. 23/2024
Pentru procurarea Revistei se poate apela la tel. 0724 323 249 (col. Anorocioaei)
CUPRINS
Col. (ret.) dr. ing. Ion SAVU, CENTRUL DE CERCETARE ŞI INOVARE PENTRU APĂRARE CBRN ŞI ECOLOGIE – O SUTĂ DE ANI DE EXISTENŢĂ! ………………………………………………………………….p. 5
Gl. bg. (ret.) ing. Cristian GHEORGHIU, COMPANIA 10 CHIMICĂ – 75 DE ANI DE LA ÎNFIINŢARE ..p. 13
Col. (ret.) Constantin MOISA, RETROSPECTIVĂ, EVOLUŢII RECENTE ŞI PERSPECTIVE ÎN DOSARUL NUCLEAR IRANIAN ŞI A RELAŢIILOR IRAN – SIRIA – LIBAN. IMPLICAŢII ŞI POSIBILE ACŢIUNI ALE ISRAELULUI …,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,……………………………………………………………………………………p. 74
Gl. mr. (ret.) ing. Dumitru PRUNACHE, URMARE LA ARTICOLELE DIN REVISTA DE CHIMIE MILITARĂ NR. 22 – NUMĂR ANIVERSAR AL A.C.CH.M.R.R. – 15 MAI 2023 …………………………………………………………………………………….…p. 81
Gl. mr. (ret.) ing. Dumitru PRUNACHE, LEGI IMPORTANTE PENTRU OFIŢERII CHIMIŞTI …………p. 90
Col. (ret.) Nicolae CARAPANCEA, AMINTIRI DESPRE TRECUT ……………………………,,,,,,,,,,,,,,,.p. 93
Memoria presei
VOLATILIZAREA CHIMIŞTILOR MILITARI ……………………………………………………………………p. 102
Generalul (r.) Nicolae POPESCU: „TÂNJESC DUPĂ O RESPONSABILITATE REALĂ DIN PARTEA CELOR CARE NE DECID DESTINELE RALUL POPESCU ÎNCHEIA O CARIERĂ DE 40 DE ANI …p. 112
Gl. bg. (ret.) ing. Cristian GHEORGHIU, TRECUTUL MILITAR AL IAŞULUI …………………………….p. 115
Planetă de scriitor
Col. ing. Nică Gheorghe BUIEŞTEANU, LUPTA CU DRAGONUL DE LA MITROF….…………………..p.138
Col. (ret.) Ştefan VIŞAN, ADIO, MAJESTATE! ……………………………………………………………………p. 144
LA ANII 80: TIMPULE! ………………………………………………………………………………………………….p.. 146
REFLECŢII EMINESCIENE …………………………………………………………………………….……p. .147
Gl. mr. (r.) conf. univ. dr. Constantin NĂSTASE, PENSIILE MILITARE. ISTORIC. CONTINUITATE ŞI TRANZIŢIE. JURISDICŢIE ……………………………………………………………………………………………………………..……p. 152
In memoriam
Colonel LIVINŢ NECULAI 1952 – 2023 …………………………………….……………………………..p. 159
Colonel BRÂNZEI DUMITRU 1934 – 2024 ………………………………………………………….…….p. 163
Colonel dr. BURLACU GHIORGHI 1938 – 2024 …………………………………………………………p. 165
General de brigadă IGNAT VASILE 1948 – 2024 ………………………………………………….….….p. 166
UN TEXT FOARTE FRUMOS SCRIS DE… JACQES PRÉVERT 1900 – 1977 …………………………p. 168
CENTRUL DE CERCETARE ȘI INOVARE PENTRU APĂRARE CBRN ȘI ECOLOGIE – o sută de ani de existență!
Col. (ret.) dr. ing. Ion SAVU
Am mai scris, cu diferite ocazii aniversare, despre activitatea Centrului, despre oamenii care într-un fel sau altul și-au pus amprenta în evoluția acestuia, având ca rezultat împlinirea, la 31.10. 2024, a 100 de ani de existență!
Trebuie subliniat, existență neîntreruptă, cu toate că nu întotdeauna au existat condiții favorabile desfășurării activităților specifice.
Arma chimică, o armă nou apărută, dacă facem comparație cronologică cu alte arme folosite de-a lungil istoriei omenirii, dar care prin efectele produse în Primul Război Mondial a determinat pe decidenții din diferite state ale Europei și nu numai de a lua măsuri rapide și adecvate dezvoltării ei accelerate!
O astfel de măsură, în afara celor de natură politică, organizatorică, financiară, a fost asigurarea unui cadru propice cercetării științifice în acest nou domeniu.
Statele care au acordat atenție cercetării științifice în domeniul chimiei militare au avut și rezultate notabile în dezvoltarea acestei arme.
Conducerea Ministerului de Război din acea vreme a întreprins câteva măsuri pregătitoare ce au condus la înființarea Serviciului Apărării Contra Gazelor.
Prin Înalt Decret Regal, MS Regele Ferdinad I, la 01 ianuarie 1925, legiferează înfiinţarea SERVICIUL APĂRĂRII CONTRA GAZELOR (S.A.C.G.), subordonat Direcţiei a XI-a Tehnică din Ministerul de Război.
Primul director al acestui serviciu, colonelul George E. Popescu – concluziona că noul serviciu a fost creat ”în parte” în 1924, fiind rezultatul muncii depuse de ”o grupare de specialiști militari și civili” sprijinită puternic de conducerea Ministerului de Război și de mediul academic românesc.
În acest context, pare firească și justă decizia ministrului de război, generalul Gheorghe Mărdărescu, exprimată prin celebra rezoluție de pe raportul nr. 665 din 31.10.1924 al Marelui Stat Major, prin care se agrea ideea înfințării ”unui laborator de cercetări propriu” subordonat Ministerului de Război.
Generalul Gheorghe Mărdărescu – ministru de război în perioada 1922-1926, bun prieten cu familia Brătienilor, familie ce a dominat politica românească între cele două războaie mondiale, a fost o personalitate militară de prim rang, cu realizări excepționale în funcțiile pe care le-a îndeplinit.
Având o fire deschisă, inovatoare, cu înclinații către aplicabilitate, disciplinat, cu simț organizatoric foarte dezvoltat, generalul Mărdărăscu a reușit, în perioada cât a deținut funcția de ministru de război, să înființeze serviciul chimic în armata română, ca serviciu independent, cu unități de execuție subordonate.
În acest context, generalul a fost de acord și a aprobat o serie de măsuri considerate ca fiind foarte importante pentru înființarea Serviciului de Apărare Contra Gazelor și implicit a Laboratorului de Cercetări.
Puțini știu că generalul avusese ”antecedente” pe linia înființării și organizării de noi unități.
Întâmplarea a făcut ca să pot avea în mână un album fotografic dăruit generalului Mărdărescu de cadrele militare din poligonul Mihai Bravul cu ocazia împlinirii a 10 ani de existență a unității.
Astfel am aflat că maiorul Gheorghe Mărdărescu înființase în 1910 Poligonul Infanteriei de la Mihai Bravul.
Cei 100 de ani de activitate ai Centrului – folosesc această denumire scurtă, uzitată de mulți dintre cei care au lucrat sau colaborat cu această unitate – pot fi împărțiți în 4 perioade delimitate de evenimente de importanță mondială sau cu conotație națională .
Activitățile desfășurate în cadrul Ministerului de Război, în perioada 1924-1945, cu implicații asupra înființării, organizării și dezvoltării Laboratorului de Cercetări, pot fi caracterizate succint prin :
– eforturile impresionante depuse de numeroase persoane militare și civile pentru conștientizarea cercurilor militare și politice responsabile , despre pericolul armei chimice ;
– demersurile Comitetului Consultativ pentru Gaze, constituit din personalități științifice ale lumii universitare românești recunoscute pe plan internațional și din ofițeri superiori cu putere decizională în Ministerul de Război, pentru definirea noii structuri militare cu atribuții în domeniul armei chimice;
– stabilirea concepției de funcționare a noului serviciu responsabil cu problematica armei chimice și a măsurilor organizatorice menite să asigure funcționalitatea componentelor structurale ale acestuia;
– disponibilitatea factorilor de decizie din Ministerul de Război, pentru asigurarea material- financiară a lucrărilor necesare înființării structurilor componente ale Serviciului de Apărare Contra Gazelor, inclusiv a Laboratorului de Cercetări – prima instituție de cercetare științifică din armata
României;
Cazarma Malmaison din Calea Plevnei nr.1, București – prima locație a Laboratorului de Cecetări
Încadrarea Laboratorului de Cercetări la sfârșitul anului 1924” – Din cele 11 funcții erau ocupate 9 – 6 ofițeri, 1 subpfițer și 2 laboranți. La conducerea Laboratorului doi ofițeri farmaciști, cu studii ce chimie efectuate în Franța-
Șeful Laboratorului Locotenent-colonel Alexandru Ionescu Matiu, Adjunctul – maior Popescu Filip
Colecția Grand Dictionnaire Universel – editată în 1865 de Pierre Larousse – comandată la Paris prin grija locotenent colonelului Alexandru Ionescu Matiu, alături de obiectele de sticlărie de absolută necesitate bunei funcționări a unui laborator chimic. Au sosit în Laboratorul de Cercetări în noiembrie 1924.
În prezent cele 16 volume și 2 suplimente constituie obiectele de inventar cu cea mai mare vechime din instituție – considerate pe bună dreptate ”obiecte de patrimoniu”
– atragerea unor personalități ale chimiei românești universitare în lucrări de colaborare cu noul Laborator de Cercetări al armatei sau chiar numirea lor la conducerea acestuia;
– eforturile depuse de specialiștii Laboratorului de Cecetări pentru crearea bazei de date științifice necesare cunoașterii caracteristicilor substanțelor toxice de luptă folosite de beligeranți în Primul Război Mondial, a mijloacelor de protecție individuale, a mijloacelor de detecție chimică, a soluțiilor chimice neutralizante etc.;
– implicarea personalului primei instituții de cercetare științifică din armata României în activități de creare a unor echipamente specifice de proveniență românească, cu performanțe apropiate de echipamentele existente în acea perioadă pe plan european;
– experimentarea mijloacelor de detecție chimică și de protecție importate din diferite țări, pentru verificarea parametrilor decisivi, cu ajutorul echipamentelor de testare achiziționate, conform procedurilor existente în cea perioadă;
– elaborarea unor procedee noi , originale, de sinteză a substanțelor toxice de luptă, brevetate și recunoscute pe plan mondial;
– implicarea specialiștilor Laboratorului de Cercetări în organizarea și desfășurarea unor aplicații de specialitate, de mare anvergură, la care au asistat personalități militare din conducerea Ministerului de Război,
– participarea specialiștilor Laboratorului de Cecetări cu articole de specialitate sau prin activități redacționale de specialitate în paginile revistei de specialitate ”Antigaz”.
Activitățile desfășurate în cadrul Laboratorului de Studii și Experiențe al Armatei, în perioada 1945-1968, au fost influențate în mare măsură de realitățile politice, economice, sociale și militare impuse de noua conducere la nivel național, de provocările
Conf. dr. ing. Costin D.Nenițescu –
director al Laboratorului de Cercetări în perioada 1930- 1934. Lucrările de cercetare științifică și publicistica din
domeniul chimiei militare efectuate sau
conduse de tânărul om de știință, aveau să-l ”trădeze” pe marele savant de notorietate mondială de mai târziu
tehnico-științifice ce se succedau într-un ritm rapid pe plan internațional.
Economia românească, epuizată de necesitățile participării la Al Doilea Război Mondial, nu a reușit să asigure fonduri financiare care să susțină o dezvoltare accelerată a armatei, în general, și a chimiei militare, în particular.
Transformarea succesivă a Direcției Apărării Antichimice în Serviciu sau chiar Secție, subordonată diferitelor direcții sau inspectorate din armată, a influențat în mod negativ și activitatea Laboratorului, ca organ de execuție.
Locotenent-colonel dr. ing. Ioan Ganea (viitor general maior) – comandantul Laboratorului de
Studii și Experiențe al Armatei în perioada 1950 – 1951.
Ulterior va fi numit decanul
Facultății de Chimie Militară din
Academia Tehnică Militară și avansat la gradul de general-maior dr. doc. ing. Realitățile ”războiului rece” au influențat în mod pregnant conținutul și dinamica activităților desfășurate de specialiștii Laboratorului.
Dacă în primii ani după război specialiștii Laboratorului au participat cu expertiză tehnică la recepția primelor echipamente și materiale chimice provenite din import (U.R.S.S.) ori fabricate în țară sub licență sovietică, ulterior, în anii 50-60 , au participat la proiectarea și realizarea inițială a întregii game de echipamente și materiale chimice având la bază modelele sovietice.
Lansarea cursei înarmării nucleare, dezvoltarea și perfecționarea armelor chimice și biologice, includerea în arsenalul chimic a substanțelor incendiare au reprezentat direcții strategice în doctrina statelor ce participau în cele două tratate militare internaționale.
Începând cu 1954 activitatea Laboratorului a fost influențată pozitiv prin încadrarea în structura proprie a ofițerilor absolvenți ai Facultății de Chimie Aplicată din Academia Tehnică Militară .
Tot ca o decizie orgnizatorică pozitivă este considerată și mutarea instituției în 1951 în incinta Academiei Tehnice Militare, coexistența acesteia alături de facultatea de specialitate conducând la un spirit de colaborare cercetare- învățământ , cu implicații asupra realizărilor din deceniile următoare în domeniul tehnicii și materialelor chimice.
Locația Laboratorului Chimic Central în perioada 1951- 1966 – fotografie din incinta Academiei Tehnice Militare
Construirea și darea în folosință în 1966 a noului ansamblu de clădiri din Șoseaua Olteniței, ce cuprindea laboratoare dotate cu echipamente moderne pentru acea perioadă, ateliere bine utilate, stația pilot, depozite speciale, clădiri administrative etc., a constituit un moment de vârf al perioadei 1945-1968 pentru instituția ce avea să devină unitatea de execuție fanion a Comandamentului Trupelor Chimice.
Activitățile desfășurate în perioada 1968-1989 de către personalul Centrului au fost marcate de decizia politico-militară de mare importanță pentru România formulată în documentele Plenarei Comitetului Central din aprilie – trecerea la dezvoltarea industriei naționale de apărare.
Decizia politică, însoțită de măsuri organizatorice de amploare și susținută de fondurile financiare necesare, s-a concretizat în domeniul cercetării științifice din armată prin înființarea unor noi instituții de cercetare științifică sau prin dezvoltarea celor existente, instituții ce aveau ca obiectiv principal cercetarea, proiectarea și participarea la realizarea tehnicii militare de proveniență românească.
Sistemul nou de clădiri în care a fost instalat Centrul, începând cu anul 1966 , dotarea acestuia cu echipamente performante pentru acea perioadă, destinate procesului de cercetare, au constituit de asemenea elemente importante în activitatea de concepție și realizare a noilor prototipuri de tehnică și materiale .
Personal, în această perioadă provine și contactul meu de debut cu instituțiile militare -admiterea în anul 1972 în Academia Tehnică Militară- Facultatea de Chimie Militară.
În anul 1973 , ca student, am vizitat noul local al Centrului, situat pe Șoseaua Olteniței nr.225.
Îmi amintesc că ,deși trecuseră 7 ani de la inaugurare, în clădirile localului se mai simțea mirosul de vopsea proaspătă.
Eram cu toții impresionați de ce vedeam pentru prima oară în viață!
La acea dată nu-mi imaginam că Centrul avea o vechime de aproape o jumătate de secol!
Personalul militar și civil din Centru, pregătit în Academia Tehnică Militară , în Politehnicile și Universitățile românești, a avut un rol însemnat în rezolvarea cu succes a sarcinilor primite în acea perioadă.
Un aspect prea puțin scos în evidență, dar foarte important în activitatea de realizare prin eforturi proprii a tehnicii de specialitate , a fost cel al colaborării între instituțiile de cercetare științifică din armată și structurile speciale din diferite ministere ale economiei naționale, unitățile economice de profil, instituțiile de învățământ tehnic superior din întreaga țară.
În această colaborare, un rol important l-a avut personalul militar și civil din Centru, care prin relațiile de colaborare cu foștii colegi repartizați în diferite ministere și unități economice de profil, au creat un climat propice dezvoltării accelerate a producției de tehnică și materiale chimice.
Colaborările tehnice bilaterale cu instituții de cercetare științifică din alte armate sau pe linia Tratatului de la Varșovia au avut și ele un rol important în activitatea de evaluare a performanțelor echipamentelor dezvoltate de Centru.
Analiza soluțiilor obținute în laboratoarele Centrului, contactarea uzinelor sau fabricilor de profil pentru transpunerea în practică a acestora, totul sub supravegherea atentă a reprezentanților Comandamentului Trupelor Chimice, au reprezentat etape importante urmate de colectivele de cercetători în procesul de asimilare a noilor prototipuri de tehnică și materiale chimice.
Parcursul laborator- uzină- poligon- un parcurs efectuat de reprezentanții Centrului cu eforturi susținute și finalizat cu rezultate demne de luat în seamă!
Această perioadă se poate caracteriza ca perioada cea mai prolifică din istoria Centrului, atât prin diversitatea domeniilor de cercetare, numărul de proiecte finanțate și dezvoltate etapizat pe baza legislației existente, cât și prin numărul de echipamente specifice intrate în înzestrare!
Rezultatul acestei munci titanice în domeniul cercetării științifice de chimie militară s-a concretizat prin realizarea în economia națională, cu excepția unor componente minore importate, a întregii game de tehnică și materiale chimice!
Colectivele compuse din cercetători științifici de marcă, chimiști, fizicieni, farmaciști, electroniști, medici, biologi, biochimiști, mecanici, armamentiști, automobiliști, militari și civili, alături de asistenți , tehnicieni, laboranți, muncitori specialiști, susținuți logistic de personalul din sectorul administrativ, au realizat echipamente specifice cu un înalt grad de originalitate , situație ce a influențat într-un mod pozitiv prestigiul Centrului !
Realizările obținute au fost apreciate la cel mai înalt nivel de factorii militari de decizie din acea perioadă, atât din țară cât și din străinătate!
Realizările obținute de către colectivele de specialiști militari și civili sunt atât de numeroase că ar depăși dimensiunile unui articol obișnuit.
Mă rezum în a prezenta fotografia unuia dintre comandanți, cu cea mai lungă activitate desfășurată în Centru, activitate marcată de realizări deosebite în domeniul armei.
Colonel dr. ing. Gheorghe Mitru – comandantul Centrului de
Cercetări Științifice de Chimie Militară în perioada 1964-1987. – În perioada 1987-1992- a îndeplinit funcția de Șef Serviciu Special în Ministerul Industriei Chimice.
– În 1990 a fost înaintat la gradul de general de brigadă
În perioada 1977- 1982 am activat în Centrul de Instrucție al Trupelor Chimice, la Biroul Studii și Experimentări și în catedra de specialitate, funcții care mi-au permis contact permanent cu realizările tehnice ale specialiștilor din Centru.
Manualul de substanțe chimice de luptă-Ediția 1971
Lucrare de referință pentru instruirea a numeroase generații de chimiști militari.
Colectiv : – Col.ing. Gheorghe Mitru, Lt. col.ing. Alexandru
Deneș , Lt.col.ing. Ionel Bulete, – Mr.dr.ing. Ștefan Mihai Dogaru
În perioada 1982 -1992 am coordonat, alături de alți ofițeri din Secția Tehnică a Comandamentului Trupelor Chimice, activitatea științifică desfășurată de specialiștii Centrului.
Perioada 1990- 2024 prezintă câteva caracteristici definitorii pentru istoria Centrului!
În primul rând toate activitățile Centrului au fost influențate, în formă și conținut, de apariția unui nou cadru social- politic, odată cu Revoluția din decembrie 1989 , și dezvoltat ulterior conform realităților românești și influențelor străine!
Ca și în perioadele istorice anterioare, Centrul a existat și s-a dezvoltat în strânsă legătură cu evoluția celorlalte sectoare economico-administrative, cu evoluția principiilor doctrinare elaborate de conducerea Ministerului Apărării Naționale!
În al doilea rând trebuie remarcat momentul declanșării participării Armatei României la Parteneriatul pentru Pace și asumarea politică a acordurilor de la Praga!
Începând cu anul 1994 reprezentanții Armatei României au participat la numeroase seminarii, cursuri, conferințe, ateliere de lucru, atc., precum și la exerciții NATO/PfP și în spiritul PfP, organizate în străinătate sau pe teritoriul național.
Perioada de după 1994 a reprezentat pentru specialiștii Centrului, ca de altfel, pentru tot personalul Armatei, parcurgerea unui profund proces de schimbare, reașezare și adaptare la noile provocări, realități și cerințe.
Personal, în perioada 1992-2008, am participat efectiv la activitatea Centrului , în calitate de cercetător științific, șef de laborator, locțiitor științific și comandant.
Am constatat că personalul Centrului s-a adaptat rapid la noile cerințe, a participat cu succes la simpozioane de cercetare științifică, la grupuri de lucru pe domenii de specialitate NBC, asigurând în acest fel baza științifică pentru intrarea Armatei într-un proces lung și dificil de modernizare a dotării cu echipamente și materiale specifice.
Acțiunile de diminuare a personalului Armatei desfășurate cu preponderență în prima jumătate a acestei perioade, au influențat și dinamica de personal și sfera de preocupări din Centru!
Intrarea Centrului, în 1998, în structura organizatorică a Agenției de Cercetare pentru Tehnică și Tehnologii Militare, aderarea României la Alianța NATO și la structurile Uniunii Europene, au constituit momente ce au influențat definitoriu dinamica activităților efectuate în această instituție!
Conducerile Centrului din această perioadă, au acționat , pe de o parte pentru menținerea colectivelor din domenii tradiționale de cercetare științifică ca, detecție și identificare, decontaminare, protecție individuală și colectivă, dozimetrie militară, mijloace de mascare și mijloace exploziv-incendiare, și pe de altă parte, pentru abordarea unor noi domenii de activitate!
Ca domenii noi de activitate se pot menționa protecția balistică individuală, protecția mediului, chimia explozivilor, intervenția de specialitate în caz de urgențe CBRN , analize chimice în cadrul competițiilor interlaboratoare sub egida O.I.A.C, domenii asigurate de prezența unor colective competente de specialiști, de implementarea unor proceduri specifice, de realizarea unei infrastructuri de cercetare și testare modernă și în final , atestate de organizații cu competențe la nivel național și internațional!
”Un moment important pe linia legăturilor cu Alianța NATO, de prezentare a capabilităților de cercetare, a realizărilor cercetării științifice, precum și a preocupărilor de perspectivă, l-a constituit vizita pe care a efectuat-o în Centru, în primăvara anului 2005, Domnul Billingslea- asistentul Secretarului general NATO”
Participarea la programele naționale de cercetare, dezvoltare și inovare, prin câștigarea competițională și atribuirea unor proiecte deosebit de interesante, având ca beneficiari armata și alte organisme cu atribuții în sfera siguranței naționale, a constituit de asemenea o prioritate pentru comanda Centrului.
S-a reușit modernizarea bazei materiale pentru activitatea de cercetare-dezvoltare, modernizarea unor capabilități de testare existente sau crearea unor noi laboratoare de testare, acreditate pe plan național de către autoritățile competente.
Toate aceste noi capabilități de cercetare și testare, precum și activitățile unicat desfășurate de personalul Centrului, reprezintă argumente de importanță covârșitoare pentru menținerea și dezvoltarea primei instituții de cercetare științifică din Armata României!
Despre ultimele realizări, despre perspectivele cercetării științifice în domeniul apărării CBRN, în mod sigur vom afla detalii cu ocazia festivităților ce vor avea loc pe 31 octombrie 2024 !
Până atunci, noi , cei din rezervă și retragere , urăm celor aflați în activitate, succese pe toate planurile !
RETROSPECTIVĂ, EVOLUŢII RECENTE
ȘI PERSPECTIVE ÎN DOSARUL
NUCLEAR IRANIAN ȘI
A RELAŢIILOR IRAN – SIRIA – LIBAN.
IMPLICAȚII ȘI POSIBILE ACȚIUNI
ALE ISRAELULUI
– urmare la sinteze și articole prezentate în perioada 2007-2022 –
Col. (ret.) Constantin MOISA
In 2008, former US president Jimmy Carter estimated that Israel probably had a minimum of 150 weapons in stock ready to use if the most dire circumstances warrant. Six years later, he revised that estimate and put the figure in the 300 range, which—based on Carter’s calculations—would mean that Israel doubled its arsenal from the 2008-2014 time-period.
J. Carter Foundation preluat de cotidianul Israel Hayom
There are a lot of mysteries surrounding Israel’s nuclear arsenal … as a part of a deliberately ambiguous
policy …. never to confirm or deny its own possession of nuclear weapons, … Bulletin of the Atomic Scientists, 2014 / vol 70
Col. Ret. Constantin MOISA a absolvit Școala Militară de Ofițeri Activi în 1976, Academia Militară în 1985, când a devenit licențiat în științe militare, specialitatea chimie militară, iar în 1991 a absolvit cursul post-academic de Protecție ACh.
După anul 1995 și-a reorientat activitatea ca ofițer de stat major internațional și, către finalul carierei militare, către relații internaționale și diplomație militară.
A participat la 3 misiuni externe: Info-Ops. Ofițer la Cartierul General ONU din Angola, misiunea UNAVEM III; Ofițer cu Operațiile la Comandamentul NATO SOUTHLANT RHQs și Atașat militar aero și naval al României în
Portugalia.
A fost consilier al ministrului adjunct și secretar de stat pentru política de apărare (în foto). A fost primul co-președinte al Comitetului Executiv Româno-American, înființat conform Acordului de Cooperare în Domeniul Apărării dintre cele două țări.
SCURTĂ INTRODUCERE
Având în vedere evoluțiile recente în relațiile Iran, Siria, Liban pe de o parte și Israel pe de cealaltă parte, inclusiv conflictul în desfășurare la această dată, vă propun o scurtă retrospectivă din perioada 2008 – 2023 și ultimele acțiuni din zona Orientului Mijlociu, cu date privind implicarea acestor state.
Menționez că perioada analizată începe cu anul 2007, imediat după aderarea României la NATO, cu obligațiile și responsabilitățile ce ne reveneau din această onorantă poziție, dar și a unor angajamente asumate anterior prin diferite acorduri și tratate de colaborare semnate. În această perioadă a analizei prezentate, Romania are trupe desfășurate în Irak și Afganistan, cu implicații privind protecția acestor forțe și relațiile militare internaționale și de coaliție.
PRIVIRE DE ANSAMBLU ASUPRA RELAȚIILOR DINTRE ACESTE ȚĂRI ȘI EVOLUȚIA ACESTORA
- COOPERAREA DINTRE IRAN ȘI SIRIA
1.1. după anul 2007, Iranul și Siria și-au intensificat cooperarea în domeniul apărării pentru o ripostă la un eventual atac asupra facilităţilor militare și limitarea efectelor acestuia.
a. La 26 mai 2008 Iranul și Siria au semnat un Tratat de Apărare și Asistenţă Mutuală .
La sfârșitul lunii mai 2008, au constituit Comandamentul Iraniano-Sirian Combinat Întrunit pentru Rachete. Pentru a încorpora forţele de rachete siriene, IRGC a constituit separat un Comandament al Rachetelor (se consideră că aceasta este argument pentru creșterea capacităţilor de transport la ţintă a loviturilor nucleare iraniene aflate în stadiu avansat de realizare). Unităţile de rachete siriene vor fi sub comanda și coordonarea operaţională iraniană. Ofiţeri sirieni vor fi dislocaţi în Comandamentul Combinat Întrunit din Iran, iar ofiţeri iranieni vor fi detașaţi în unităţile de rachete siriene.
Concluzii:
– controlul centralizat al Iranului pe cele 4 fronturi de unde pot fi lansate rachete ar putea neutraliza probabil sistemul american și israelian de apărare antirachetă din regiune (sistemele de interceptare Arrow și Patriot). De asemenea, poate combate rachetele venind dinspre 1 maxim 2 direcţii, dar nu din 4 direcţii simultan. Israelul face eforturi de a primi a treia baterie de Arrow care va fi dislocată în nord, pentru a combate rachetele siriene și cele iraniene staţionate în Siria. Este puţin probabil de a fi operaţională în această vară).
– Iranul și-a atins obiectivul de a avea desfășurate și active 4 fronturi de rachete, chiar dacă de forţă / valoare diferită.
Estimare: Israelul ar putea repeta atacul din Valea Bekka din 1982 și din septembrie 2007, iar SUA va include acest Comandament în planul de atac (ţinte de lovit).
b. Iranul și Siria au încheiat la începutul lunii iulie 2008 un acord de cooperare și intensificare a
schimbului de informaţii. - Iranul și Siria intensifică programele nucleare
2.1. Siria
a. Siria, a intensificat programul nuclear, beneficiind de sprijinul Iranului și Coreei de Nord. Deși au existat declaraţii privind dislocarea arsenalului WMD Irakian al lui Sadam Hussein în depozite subterane siriene, informaţia nu a putut fi confirmată de investigaţii, dar nici nu a fost total abandonată (n.a. Ulterior s-a dovedit că arsenalul WMD al liderului Sadam Husein a fost … să zicem…. o dezinformare în sprijinul unor decizii politice și militare și nu o realitate).
În vara anului 2007, surse ale intellingence-ului israelian și american, care au monitorizat sosirea în Siria (încă din anul 2006) a unor echipamente nucleare și au confirmat construcţia cel puţin a unui reactor nuclear pentru producerea plutoniului, reactor identificat ca fiind de tip nord coreean și asemănător celui iranian. Se consideră că în câteva luni ar fi urmat începutul procesul de fabricaţie a plutoniului.
Pe baza informaţiilor culese de sursele israeliene, în noaptea de 5 spre 6 septembrie 2007, forţele speciale aeriene ale Israelului au executat o lovitură aeriană denumită Operation Orchard, împotriva unei ținte din regiunea Deir ez-Zor, unde au lovit și distrus un reactor nuclear sirian aflat în construcție la Al Kibar în Siria, cu sprijin și asistență Nord-Coreeană.
Iniţial nici una dintre părţi nu a confirmat atacul; ulterior, atât Siria și Israelul, cât și SUA au făcut declaraţii privind atacul executat.
Este de subliniat faptul că avioanele care au executat atacul au revenit la bazele militare israeliene, după ce au survolat spațiul aerian al Turciei, foarte probabil cu acceptul acestei țări, membră NATO.
Siria a negat tot timpul că ar fi fost un reactor nuclear. Dar AIEA/Agenția Internațională a Energiei Atomice a apreciat, în 2011, că „foarte probabil” în această locație era un reactor construit de Siria cu asistența Coreii de Nord.
Trebuie subliniate performanțele remarcabile ale comunității de intelligence israeliene, care au asigurat datele necesare planificării și conducerii operației perfect executată.
„Mesajul atacului din 2007 împotriva reactorului sirian este că Israelul nu va accepta să fie construite instalații susceptibile să constituie o amenințare nucleară existențială” la adresa sa, a subliniat generalul Eisenkot, Șeful Statului Major al armatei israeliene la vremea anilor 2015.
După ce am anticipat unele evenimente în care am văzut determinarea și hotărârea Israelului privind aplicarea politicii loviturii preventive și anihilarea capacităților nucleare ale adversarului, vă propun să vedem evoluțiile și rezultatele programului nuclear israelian.
În perioada următoare, SUA au identificat cel puţin 3 zone nucleare suspecte în Siria, cu două mai mult decât reactorul de la Al Kibar distrus de lovitura aeriană din 6 septembrie 2007. A fost informată IAEA care a cerut dreptul la inspecţii, dar până în acest moment Siria nu a răspuns.
Concluzii: de subliniat că nici comunitatea internaţională nu a reacţionat agresiv faţă de acest atac.
Estimare: este posibil ca Israelul să fi testat reacţia comunităţii internaţionale în cazul unui atac asupra unei facilităţi nucleare.
b. Facilităţile nucleare siriene de la Wadi Quaser, Dey res Zawr și Kneifiss, precum și cele de la Aleppo (rachete) și Safira (nuclear și chimic, plus rachete de întrebuinţare) își continuă programele de producere a WMD și de perfecţionare a rachetelor SCUD-C.
c. De subliniat explozia de la facilităţile chimice și de rachete SCUD de la Aleppo, din iulie 2007, care au ucis peste 15 specialiști sirieni și iranieni care lucrau, conform unor surse sub anonimat, la montarea unor capete chimice la rachetele de tip SCUD-C modernizate (bătaie de cca 480 km).
2.2. Iranul
a. Iranul începe curând construcţia unei noi uzine de îmbogăţire a uraniului la Ardakan , Provincia Yazd, planificată a fi finalizată în martie 2009.
La 07.04.2008, la reactorul de la Natanz, din Iran, a început instalarea a încă 6.000 de centrifuge , foarte probabil din noua generaţie „P-2” și „P3”.
b. Tehnologiile folosite și activităţile recente de îmbogăţire a uraniului sunt apreciate de Consiliul de Securitate ONU că depășesc nevoile activităţilor pașnice și asigură capacităţile militare.
c. IAEA acuza Iranul de rea voinţă și lipsă de cooperare și a publicat, la 26 mai 2008, un raport în care confirmă că „Iranul a realizat progrese semnificative în planurile de realizare a capetelor nucleare”. Inclusiv M. Elbaradei (acuzat ca foarte apropiat de interesele iraniene) a concluzionat că activităţile nucleare recente ale Iranului sunt de „o deosebită îngrijorare și necesită explicaţii substanţiale și convingătoare” pe care Teheranul le refuză să le dea public .
d. La 22 mai 2008, președintele Elveţiei a confirmat că, începând cu decembrie 2007, s-a procedat la distrugerea a peste 30.000 documente ce detaliau construcţia muniţiilor nucleare și a sistemelor de rachete purtătoare, documente capturate și folosite ca probe într-un proces care implica o familie de oameni de știinţă elveţieni implicaţi în traficul nuclear desfășurat de reţeaua savantului pakistanez Abdul Khan8. Astfel, se confirmă că Iranul dispune de peste 10 ani de tehnologia necesară construcţiei loviturii nucleare pentru racheta SHEHAB-3, fiind beneficiara planurilor și documentelor de construcţie a capelelor nucleare și rachetelor purtătoare traficate de Khan (serviciile de informaţii occidentale și americane apreciau că Teheranul nu dispune de tehnologia necesară construcţiei rachetelor nucleare). - EVOLUŢII ȘI PREGĂTIRI ALE IRANULUI
a. La jumătatea lunii mai 2008, IRGC și-a încheiat pregătirile pentru a riposta un eventual atac preventiv al SUA asupra facilităţilor sale militare și a reduce efectele acestuia.
b. A închis și evacuat centrele de pregătire ale forţelor Qods (forţele speciale iraniene) de la Qom, Manyariah și de lângă Isfahan .
c. A executat un antrenament major al forţelor aeriene pentru misiuni de lovire la mare distanţă, inclusiv realimentarea pe mare deasupra M. Mediterane (capacitate strategică importantă și de avut în vedere în analizele experților) .
Estimare: Operând (ca și în trecut) din bazele aeriene Siriene (sau chiar folosind limita spaţiul aerian turcesc), Iranul ar putea lovi bazele americane din Grecia, Bulgaria și ROMÂNIA .
NOTĂ: în ultimile zile, atât Casa Alba, cât și alte surse , inclusiv Parlamentul României au anunţat că Iranul poate lovi ţinte americane din România, Bulgaria și Grecia.
Iranul a instalat la sfârșitul lunii iulie, pe muntele Sannine din Liban, un radar de control, avertizare timpurie și conducere a aviaţiei. Controlează acţiunile F. Aeriene ale Israelului și Flota a VI-a a SUA din zonă.
d. La sfârșitul lunii iunie, conform planului aprobat de Ayatollahul Khamenei, Iranul a fost împărţit în 31 districte militare marţiale, conduse de un comandament central și Comandantul Gărzii Revoluţionare13. I se vor aloca de asemenea forţe paramilitare pentru menţinerea ordinii publice.
e. Urmare a indiciilor privind un posibil atac al SUA sau Israel, Comandantul Gărzii Revoluţionare, generalul Mohammad Ali Jaafari, a ameninţat, la sfârșitul lunii iulie, că orice atac va fi urmat de lovitura de răspuns care va include blocarea strâmtorii Hormuz, lansarea unui baraj de rachete împotriva Israelului și lovirea a 32 baze militare americane din zona Golfului și a Capului Horn.
f. Iranul, după teste succesive, a testat cu succes, la 12 iulie 2008, o noua rachetă SHAHAB III B,
cu raza de acțiune de cca. 200014 km. - EVOLUŢII ȘI PREGĂTIRI ALE SIRIEI
4.1. Siria intensifică cooperarea militară cu F. Rusă și sprijină intensificarea prezenţei acesteia în Orientul Mijlociu.
a. Concomitent cu discuţiile de pace reluate între Siria și Israel, Damascul, în efortul de modernizare a armatei, a trimis, la începutul lunii mai 2008, o delegaţie militară la Moscova pentru a discuta și finaliza achiziţii de tehnică militară de ultimă generaţie15, pentru care ar avea disponibil din finanţări iraniene cca. 5 miliarde USD. Rusia încurajează încheierea acestor acorduri în timp scurt.
b. În ultimile 6 luni, tot mai multe surse oficiale sau sub acoperirea anonimatului vorbesc despre proiectele F. Ruse de a transforma facilităţile de care dispune în portul sirian TARTUS16 într-o bază navală a Flotei M. Negre (FMN). Aceasta ar urma să aibă loc succesiv, o dată cu plecarea FMN din locaţiile de care dispune la Sevastopol, Ucraina. Planurile prevăd instalarea unui sistem de apărare aeriană dotat cu rachete S-300PMU-2 (raza de 200 km). Sistemul va fi folosit de militari ruși, va apăra portul Tartus, dar și o parte importantă din teritoriul Siriei.
Concluzii:
– Rusia caută și își asumă un nou rol în echilibrul diplomatic din Orientul Mijlociu;
– Decizia de a-și concentra efortul în Siria, ca prim pas în creșterea influenţei în regiune, este argumentată de poziţia slabă și tot mai izolată a Siriei în plan internaţional17 și eforturile președintelui Bashar de a găsi aliaţi și a ieși din izolare.
4.2. Siria continuă negocierile de normalizare a relaţiilor cu Israelul.
Deși nu au fost finalizate, discuţiile bilaterale continuă, Siria urmărind obţinerea controlului asupra Înălţimilor Golan. - LIBAN
a. În noaptea de 11 mai 2008, Israelul, conform planul operaţional, trebuia să executare o lovitură combinată pentru a opri înaintarea Hizballahului spre ocuparea Beirutului de Vest. Planul a inclus executarea unor atacuri aeriene asupra forţelor Hizballah din zona de sud a Beirutului și din Sudul și Vestul ţării, care ar fi permis executarea unor contra-atacuri de către trupele guvernamentale și de forţele sunnite și druze; concomitent, blindatele israeliene ar fi atacat sudul Libanului și pe 2 coloane18 ar fi înaintat spre Beirut.
Deși SUA și-au dat acordul în timp oportun, premierul Olmert și ministrul apărării Barak au decis să nu intervină în Liban și au anunţat autorităţile libaneze despre aceasta. Imediat, Hizballahul a redislocat forţe cca 5000 luptători din sudul Libanului și a finalizat ocuparea și securizarea Beirutului de Vest.
Concluzii:
– calmul existent la această dată la frontiera libanezo-israeliană este în avantajul ambelor părţi; Israelul, serios afectat de insuccesul operației din 2006 și Libanul după recentele numiri în funcţiile de conducere.
– Un atac asupra Iranului, din acest p.d.v., va ameninţa liniștea din acest moment.
15 Categorii de tehnică în discuţii pentru achiziţionare:
-350 de rachete tactice sol-sol Iskander-E (raza 280 km, apreciate ca cele mai performante ale momentului, pot fi dirijate inclusiv din avioane fără pilot).
-50 avioane MIG 29MT (raza 3700 km și până la 6700km cu realimentare din aer).
-Sisteme tip PANTIR S1E (din care a primit deja 9 baterii; la presiunile USA, Rusia a oprit temporar livrarea a 38 de rachete pentru dotarea acestor baterii).
-800 rachete antiaeriene cu rază scurtă Strela, versiunea Igla – S, inclusiv montate pe vehicule (a anunţat deja că le va desfășura la frontiera cu Israelul).
-75 aparate ușoare de atac model Yak-130 (sprijin tactic la nivel divizie);
-2 submarine clasa ARMUR (lansator de rachete, unul dintre cele mai silenţioase din lume).
16 În portul Latakia, F. Rusa dispune, de asemenea, de facilitaţi pentru întreţinerea navelor sale.
17 Izolare accentuată mai ales după intervenţia SUA în Irak și retragerea Siriei din Liban.
18 Prima pe direcţia Tyre – Sidon – Damour – Beirut; a doua pe direcţia Nabatyia – Jezzine – Ain Zchalta – Alei.
- HIZBALLAH
6.1. Își consolidează poziţia în Liban.
6.2. Intensifică cooperarea militară cu Iranul și sprijină operarea Radarului de Avertizare Timpurie de pe muntele Sannine.
6.3. Continuă folosirea teritoriului Siriei ca bază de operaţii și cooperarea cu HAMAS.
6.4. Continuă aprovizionarea cu echipamente militare.
a. La jumătatea lunii aprilie 2008, Hizballahul a primit 35 de bărci de atac de mare viteză dotate cu explozivi, care urmează să fie folosite în atacuri teroriste asupra navelor Flotei a 6-a SUA și Forţelor Navale Israeliene din apropierea coastelor libaneze. Navele, special construite pentru Hizballah, de către IRG în șantierele navale de la Bandar Abas, pot transporta atât explozivi clasici, cât și muniţii speciale (nucleare, chimice și biologice). Au fost aduse în portul sirian Latakia (aici funcţionează și o mică bază navală a F. Ruse) de unde au fost transportate în portul Naimah (sud Beirut) și adăpostite în hangare subterane ale lui Ahmed Jibril, Șeful Comandamentului General al Frontului de Eliberare Palestinian .
b. A primit recent noi rachete de tip Farsi 3 și 5, depozitate în Valea Bekka și în sudul Libanului. Surse multiple estimează că Hizballahul are capacitatea de a lansa asupra nordului Israelului, ca ripostă, câte 600 rachete zilnic.
6.5. Și-a fortificat poziţiile strategice din sudul libanez, iar în ultimile două săptămâni a redislocat efective împreună cu forţe siriene și iraniene. Ofiţeri iranieni au fost dislocaţi la unităţile de rachete antiaeriene sol-sol și sol-mare ale Hizballahului din Liban. - HAMASUL
7.1. Completează stocurile de arme și explozivi mai ales prin zona Înălţimilor Sinai și se pregătește de un nou atac (posibil coordonat cu Hizballah).
7.2. Pe 24 mai 2008, liderul Hamas de la Damasc s-a deplasat la Teheran, unde s-a întâlnit cu generalul Qassem Soleimani, comandantul Gărzii Revoluţionare, unde s-a stabilit livrarea imediată către Fâșia Gaza a Explosively-Formed Penetrators (EFP), care vor fi folosiţi împotriva blindatelor israeliene prin telecomandă de pe teritoriul palestinian (tehnologie cu grad înalt de performanță).
7.3. Deși la mijlocul lunii iunie a încheiat separat o înţelegere cu Israelul, se pare că HAMAS nu poate controla unele grupări radicale. La 01.07.2008, a desfășurat cca 1.000 luptători înarmaţi care vor încerca să oprească orice tentativă de atac-atentat asupra forţelor sau populaţiei israeliene.
Concluzii generale:
– În ultimile două-trei luni, în ecuaţia loviturii preventive asupra facilităţilor nucleare și/sau militare ale Iranului a apărut și Siria.
– În ultima lună lideri politici, purtători de cuvânt, dar și analiști estimează gradul ridicat de probabilitate a unui atac preventiv ce ar putea fi executat de Israel sau de Israel împreună cu SUA.
– Iranul face pregătiri intense și pare pregătit pentru a răspunde unui atac asupra facilităţilor sale.
– Iranul dispune de o apărare antiaeriană mult îmbunătăţită (sistemul rus Tor –M1).
– Iranul și Siria și-au intensificat cooperarea militară și pregătirile comune de acţiune și răspuns.
– Iranul și Siria și-au unificat d.p.d.v. operaţional sistemul de rachete;
– Siria folosește prezenţa consilierilor militari iranieni pentru instruire și dezvoltarea proiectelor WMD;
– Siria caută să iasă din izolarea internaţională și oferă concesii F. Ruse în schimbul echipamentelor militare de ultimă generaţie;
– Hizballahul și-a consolidat poziţiile în sudul Libanului și Beirutul de Vest, iar mișcările de luptători împreună cu efectzive iraniene și siriene sunt indicii despre noile pregătiri de război.
Estimări
– Iranul dispune de o apărare antiaeriană mult îmbunătăţită decât anterior, mai ales după livrarea de Rusia a 29 de sisteme de rachete TOR M-1, ceea ce va influenţa decizia unei lovituri aeriene.
– Se conturează un atac Hizballah – Hamas, coordonat dinspre 3 direcţii, executat asupra Israelului, atât dinspre sudul Libanului, cât și din Fâșia Gaza și Teritoriile Palestiniene/Malul de Vest.
– În aceste condiţii, la care se adaugă declaraţiile din ultimile zile ale oficialilor SUA privind un posibil atac israelian (care provoacă îngrijorare la Washington) un atac preventiv al Israelului sau combinat Israel-SUA asupra Iranului, Siriei și Libanului devine foarte probabil. Ţintele vor fi alese selectiv și numai în măsura în care este asigurat coeficientul de lovire și distrugere.
– Israelul a pierdut din credibilitatea capacităţilor sale operaţionale de lovire și chiar ale intelligenceului, mai ales după intervenţia din 2006 din Liban; o lovitură de succes ar înlătura, cel puţin temporar, pericolul unui atac concertat Hizbullahul-Hammas cu sprijin Iraniano-sirian și ar reabilita IDF. – Orice atac israelian ar putea submina poziţia favorabilă a naţiunilor vest-europene.
– Un atac preventiv al Israelului va fi urmat de un atac masiv cu rachete al Iranului și probabil al Siriei, Hizballah și Hamas, inclusiv asupra reactorului israelian de la Dimona.
– Având în vedere preţul în creștere al petrolului și unele legături economice tot mai strânse ale vestul european cu Teheranul, voinţa Occidentului de a izola Iranul este tot mai scăzută;
– Opţiunea forţei militare va genera o profundă destabilizare economică globală; recentele declaraţii ale fostului șef al Statului Major General și primului ministru Shaul Mofaz, care deplâng ineficiența sancţiunilor și definesc atacul asupra Iranului ca inevitabil, au generat o nouă și imediată creștere a preţului petrolului.
– Totuși, având în vedere implicaţiile incalculabile ale unui atac asupra Iranului, cât timp posibilitatea unui succes al soluţiei diplomatice este realizabilă, Israelul va amâna orice operaţie militară.
– Se remarcă poziţia președintelui Bush pe timpul turneului european de încheiere a mandatului, când a menţionat varianta diplomatică.
– În aceste ultime 6 luni ale mandatului Bush, este puţin probabilă o lovitură asupra Iranului.
– Declaraţiile recente ale unor înalte personalităţi politice americane – Președintele Bush, Bill și Hillary Clinton, Barack Obama etc., privind decizia de a nu accepta un atac iranian asupra Israelului și a continua descurajarea, inclusiv nucleară a Teheranului pentru un astfel posibil plan – arată pericolul și existenţa pe masa planificatorilor a unor astfel de scenarii.
– Iranul își intensifică eforturile de a realiza cel puţin un focos nuclear până în toamnă (octombrie – noiembrie) conștient de condiţiile existente la sfârșitul de mandat al președintelui SUA.
Implicaţii pentru România, în cazul unui atac asupra Iranului:
– Va mări semnificativ gradul de risc al forţelor militare române, mai ales al celor dislocate în Irak, dar și în Afganistan.
– Va crește gradul de ameninţare al unui posibil atac terorist asupra teritoriului naţional, inclusiv asupra facilităţilor SUA din M. Kogălniceanu și alte locaţii.
– O lovitură de răspuns cu folosirea rachetelor și a aviaţiei strategice iraniene ar putea include ţinte din Romania, în special facilităţilor SUA din M. Kogălniceanu și alte locaţii.
– SUA sau chiar NATO (dacă Alianţa va sprijini acţiunea) poate adresa unele solicitări privind folosirea spaţiului aerian naţional sau a unor facilităţi (logistice, comunicaţii etc.)
– Se va solicita României să-și exprime poziţia faţă de un eventual atac prin declaraţii și posibil chiar prin măsuri și acţiuni.
– Efectele asupra relaţiilor economice și investiţiilor în statele din Orient vor fi serioase și greu de estimat.
Ar fi deosebit de utilă elaborarea și actualizarea permanentă, în funcţie de evoluţiile din zonă, a unui PLAN DE URGENŢĂ (Contingency Plan), eventual la nivel naţional, care să cuprindă atât posibile variante de scenarii ce ar putea avea loc în regiunea de referinţă, poziţii, măsuri și acţiuni diplomatice, politice și chiar militare ale României, de sprijin atât a efectivelor forţelor armate ce ar putea fi afectate de un astfel de atac, dar și de susţinere a cetăţenilor români din ţările ce ar putea fi implicate într-un astfel de scenariu (preponderent din ţările orientului apropiat).
Urmează, în numărul următor, o analiză pentru perioada 2015 – 2023 privind evoluțiile și stadiul dezvoltărilor în dosarul nuclear iranian și relațiile Iran – Siria – Liban și formațiunile palestiniene menționate, acțiunile forțelor militare ruse în Siria, precum și un punct de vedere privind armele nucleare ale Israelului, propagandă, descurajare, mit sau realitate.
URMARE LA ARTICOLELE
DIN REVISTA DE CHIMIE MILITARĂ Nr. 22 – NUMĂR ANIVERSAR AL A.C.Ch.M.R.R.
- 15 MAI 2023 –
Gl. mr. (ret.) ing. Dumitru PRUNACHE
Articolele scrise în această revistă au fost alese și scrise de mine cu ocazia aniversării a 100 de ani de existență a ARMEI CHIMICE (Apărare Chimică, Biologică, Radiologică, Nucleară – C.B.R.N., din anul 2010). Articolul „Aniversarea – 100” de la pagina 27 am vrut să scriu o istorie a armei, cum am trăit-o eu, ca ofițer chimic, cu urcușuri și coborâșuri timp de 44 de ani.
Articolul „Acțiunile șefului Direcției Apărare C.B.R.N. a Armatei/Diviziei privind întrebuințarea armei chimice în luptă și operație”. Scriind acest articol am avut în vedere ca colegii mei, care vor citi articolul, să tragă concluzii privind întrebuințarea armei chimice asupra armatei române și nu invers. Nu am avut în vedere niciodată întrebuințarea armei chimice de către trupele române. Așa că, colegii mei au înțeles greșit rolul articolului. Pot să confirm încă odată că, inclusiv când mi-am ales „lucrarea de diplomă”, nu m-am gândit la așa ceva. De aceea, lucrarea mea de diplomă – „Degazarea somanului și măsurile de protecție ale personalului care deservește tehnica militară după degazare” se referea mai mult la protecția personalului împotriva S.T.L. de tip „GB-Gas”.
În primul articol, la pag. 27, din nefericire, s-a omis, la redactarea tabelului „Oameni de știință, ofițeri și generali din perioada inițială a Armei Chimia Militară (Apărare C.B.R.N.)” unul dintre principalii comandanți (șefi) ai C.T.Ch., adică Gl. col. dr. Mihai Chițac.
D-l Gl. col. dr. Mihai Chițac, după absolvirea Academiei Militare, Facultatea Arme, secția Infanterie, a fost repartizat în C.T.Ch. În acest comandament a îndeplinit diferite funcții (ofițer cu pregătirea cadrelor, șeful Școlii Militare de Chimie din Câmpulung-Argeș, lector șef la A.M.G. etc.)
În anul 1968 a fost numit comandantul C.T.Ch., unde a activat până la revoluția română din anul 1989, decembrie.
A devenit printre primii ofițeri din armă doctor în științe militare.
În timpul dumnealui, trupele chimice au mers în pas cu trupele Tratatului de la Varșovia din punct de vedere organizatoric, al instrucției și al dotării cu mijloace de protecție antichimică. De asemenea, centrul de cercetări științifice al armei și-a amplificat continuu activitatea, trecând de la mijloace importate de la ruși, la mijloace de protecție și degazare realizate de cercetători români.
În articolul de la pag. 48, la pagina 51 se repetă aliniatul 2 și 3, repetându-se elementele situației meteorologice. Inițial se redactase astfel:
– Măsurile de protecție la întrebuințarea armei chimice și nucleare de către trupele proprii:
După cum rezultă din această schemă, elementele situației meteorologice influențează puternic componentele măsurilor de protecție C.B.R.N. și de întrebuințare a armei chimice.
Când apare această revistă, cei ce vor să corecteze articolele la care s-a făcut referire poate să o facă.
- *
*
Răsfoind presa străină, am găsit o serie de noutăți care se fac din timp de pace (mobilizare) privind folosirea armei chimice în luptă și operație. Deci, continui să informez colegii cu noutățile descoperite.
Muniția chimică, mijloacele de întrebuințare a S.T.L. cu întrebuințare unică și mine de artilerie, bombe și casete de aviație, partea ce poartă S.T.L. (capul) a rachetelor, fugase chimice, lumânări chimice, grenade și cartușe.)
Mijloace chimice de luptă – mijlocul cu care se întrebuințează S.T.L. multiplu (aparte de pulverizare din avion și generatoare mecanice de aerosoli de S.T.L.).
În armata SUA, muniția chimică și mijloacele cu care se întrebuințează acestea se clasifică, după tabelele de înzestrare, în trei grupe, astfel:
Grupa A – cuprinde muniția chimică și mijloacele cu care se întrebuințează S.T.L. care în prezent (în etapa actuală) corespund cel mai bine cerințelor tactico-tehnice;
Grupa B – cuprinde muniția chimică și mijlocele de întrebuințare din înzestrare și se poate întrebuința pe baza cerințelor principale tactico-tehnice, cedează obiectelor din grupa A, dar în caz de nevoie pot fi întrebuințate parțial;
Grupa C – cuprinde muniția chimică și mijloacele de întrebuințare care în perioada actuală sunt scoase din înzestrare, dar pot fi întrebuințate în caz de nevoie până la epuizarea lor.
Muniția chimică și mijloacele de întrebuințare a S.T.L. se vopsesc în culoarea gri închis, iar pe corpul lor se face o marcare și se scrie un cod.
Marcarea reprezintă tipul S.T.L., semnele de masă, calibru, felul muniției, cifrul muniției și numărul partidei de fabricație.
Codul se realizează cu ajutorul cercurilor colorate care reprezintă tipul S.T.L. după clasificarea fiziopatologică.
Cu cercuri de culoare VERDE se marchează muniția (mijlocul) cu acțiune mortală:
– trei inele verzi – S.T. neuro-paralitice (Vx, G.D., G.B.);
– două inele verzi – S.T. vezicante (H.D., H.N.);
– un inel verde – S.T. cu acțiune generală (A.C., C.K.) și sufocante (C.G.).
Cu cercuri de culoare ROȘIE:
– cu două cercuri roșii – muniția (mijlocul) încărcată cu S.T.L. care scot personalul din luptă (BZ)
incapacitante;
– cu un cerc roșu – muniția (mijlocul) încărcat cu S.T.L. iritante, de hărțuire (CN, CM, CS, CR). Codul S.T.L. în armata SUA este dat în R.Ch.M. Nr.22/15 mai 2023, p.58, în anexa din tabelul 1.
După mijlocul de transport spre obiextivul de lovit, se deosebesc: muniția artileriei (cu țeavă și reactivă), capul de luptă al rachetei, muniția (mijlocul) aviației, muniția chimică a trupelor de geniu; generatoarele de aerosoli pot fi trecute în înzestrarea trupelor chimice ca mijloace (mașini), iar mijloacele luptei apropiate (grenadele, cartușele) se includ în muniția chimică de infanterie.
Exemple se dau în tabelele de mai jos.
Tabelul 1 MUNIȚIE CHIMICĂ DE ARTILERIE
Calibrul și tipul muniției (mm) Cifrul Masa S.T.L. în muniție (kg) Focosul
muniției S.T.L.
Mina de 106,7 mm Proiectil de 105 mm XM 680
M 60
M360 HD
HD
GB
CS 2,5
1,36
0,75
1,5 percutant percutant percutant fuzant
Proiectil de 155 mm M 104
M 110
M 122
M 121
XM 631 HD
HD
GB
Vx
CS 4,4
5,31
2,05
2,95
4,5 percutant percutant percutant percutant fuzant
Proiectil de 203,2 mm M 425 GB Vx 7,2
6,40 percutant
Proiectil de 115 mm pentru instalația reactivă M91 M 55 GB Vx 4,8
4,54 percutant
Tabelul 2
MUNIȚIE CHIMICĂ PENTRU RACHETE
Cifrul Cantitatea de elemente Masa S.T.L.
Kg Tipul rachetei
X 54 S.T.L. Caseta cu elemente
M 206 GB M 139 54 32 Litle Djon
M 190 GB M 139 360 217 Honest Djon
M 212 GB M 139 330 195 Sergeant
Tabelul 3 BOMBE CHIMICE DE AVIAȚIE (exemple)
Calibrul bombei (Pfunt) CIFRU Masa S.T.L.
Kg Principiul de acțiune Observații
Bombei S.T.L.
750 MC 1 GB 100 Exploziv Întrebuințat în Vietnam
750 MK 116 GB 100 Exploziv
750 BLU 52/B CS 120 Exploziv
500
115 MK 94 M 70 A GB HD 50
34 Exploziv
Exploziv
1000 ANM 79 AC 109 Exploziv
Tabelul 4 CASETE PENTRU AVIAȚIE
Capete S.T.L. Elemente pentru casete Cantitatea de elemente Cantitatea de S.T.L. (Kg)
Se aruncă din avion
N 34 A 1 GB M 125 A 1 75 90
M 44 BZ Generator brichete M 16 3 18
XM 15 CS BLU 39/B 23 264 5
XM 165 CS BLU 39/B 23 528 16
Nu se aruncă din avion
CBU-15/A GB BLU-19/B 23 40 69
CBU-30 CS BLU-39/B 23 1280 25
Tabelul 5 APARATE DE PULVERIZAT DIN AVION
CIFRUL Masa S.T.L. (Kg) Întrebuințare
Aparate de pulverizat S.T.L.
Aero 14 B/C Vx, GB 300 În înzestrarea marinei SUA
TMU 28/B Vx 600 În înzestrarea aviației SUA
M 10 HD 113 Modele învechite
Bibliografie: Biblioteca Ofițerului – Protecția împotriva armelor de nimicire în masă – Moscova, Editura Militară, 1989 (limba rusă), p.112-132.
Răsfoind manualul de S.T.L. al lectorilor meu din academia militară din Moscova, Col. ing. V. H. Alecsandrov și V. I. Emilianov, apărut la Moscova la editura militară în ediția a II-a în anul 1990 (limba rusă), oprindu-mă la S.T.L. de tip B, m-au mirat multe lcruri, îndeosebi în subcapitolul „Protecția împotriva Vx-ului”. Le împărtășesc și pentru alți doritori de cunoștințe, astfel.
La pag.99 se arată: În înzestrarea SUA sunt și substanțe toxice de luptă cu acțiune mortală, destinate nimicirii forței vii a inamicului. Se considieiră că și aerosolii acționează inhalatoriu.
Sub formă de picături și aerosoli acționează asupra pielii și îmbrăcăminții. În SUA se consideră că Vx este capabil să producă vătămări forței vii protejate de masca contra gazelor. Vx-ul contaminează terenul pe o perioadă mare de timp, precum și armamentul, tehnica de luptă și sursele de apă descoperite.
Vx-ul se întrebuințează cu mijloacele din grupa A de înzestrare. În cazul SUA, proiectilele cal.
105 și 203 mm, proiectile chimice pentru artileria reactivă.
Pentru contaminarea terenului se întrebuințează în fugase chimice, S.T.L. împrăștiindu-se întrun cerc cu raza de 10 m. În înzestrarea F.A. ale SUA sunt aparate de pulverizare și echipamente pentru Vx. Muniția se marchează cu trei cercuri verzi și se scrie „Vx-GAS”.
Lct50 inhalatoriu este de 0,01 mg min/l, cu o perioadă ascunsă de 10 min. Jct56 este de 0,005 mg min/e, mioza apare la o doză de 0,0001 mg min/e după 1 minut.
Doza rezorbtivă LD50 este de 0,1 mg/Kg.
Prin echipamentul de vară se consideră că vătămarea are loc după 3-24 ore.
Vx acționează prin pielea neprotejată, iar toxicitatea este amplificată de substanțe netoxice, dar care se absorb repede în circuitul sangvin. În anii 60, în SUA și Canada, au fost experimentate mai mult de 200 de astfel de substanțe, din care dimetilsulfoxidul și acidul N,Ndimetilamido palmitului au dat cele mai bune rezultate (Noutate, atenție!)
Experimentele pe iepuri, în arsenalele S.U.A., au arătat că moartea acestora a survenit după contactul cu o singură picătură din acest amestec, decât în cazul Vx-ului. Vx-ul s-a amaestecat cu dimetilsulfoxid și moartea a provenit de 2 ori mai repede decât în cazul unei picături de Vx.
Pericol prezintă Vx și când acționează, asupra pielii neprotejate, sub formă de picături și aerosoli. Lct50 este de aproximativ 1 mg min/l, iar doza mortală de Vx, când ajunge în aparatul digestiv, este LD50 = 0,07 mg/Kg.
La pag.112 a manualului se tratează protecția împotriva Vx-ului (am zis eu că aici se găsesc minuni, deoarece se vorbește mai mult de întrebuințarea acetuia, decât de protecție și degazarea lui).
După părerea specialiștilor militari străini, la întrebuințarea Vx-ului se rezolvă misiuni complexe de vătămare a forței vii a inamicului neprotejat, protejat cu masca contra gazelor, precum și contaminarea armamentului, tehnicii de luptă, dezorganizarea și obosirea (epuizarea) inamicului. În comparație cu sarinul (GB), se poate aștepta la ciocane deja prelungite ale artileriei și artileriei reactive pentru a se crea în primul moment contaminarea de luptă. În continuare sunt posibile ciocane de foc repetate, cu norme reduse de muniție pentru a avea o contaminare de prag a contaminării.
La întrebuințarea Vx-ului din aparate de pulverizare prin surprindere, după posibilități, neobservate de inamic, ieșirea avioanelor la obiectiv, la înălţimi minime (100 m) și viteze mari. Plecând de la proprietățile toxice și fizico-chimice, să se realizeze misiunea principală – adică să se surprindă forța vie fără mijloace de protecție îmbrăcate, dispusă în afara lucrărilor genistice și mașinilor de luptă cu obloanele neînchise. Obiectivele caracteristice pentru întrebuințarea Vx-ului de către aviație sunt coloanele de trupe în marș, raioanele de concentrare, aeroporturile, obiectivele logistice.
Terminând S.T.L. dintr-un aparat de pulverizare, în câteva secunde se realizează continuarea pulverizării pentru a se obține o sursă de contaminare de 1,5 Km. Adâncimea raionului contaminat, unde se observă primele simptome de intoxicare a forței vii neprotejate, poate să ajungă la 5-10 Km. În funcție de viteza vântului, ca rezultat al împrăștierii Vx-ului, se formează un raion contaminat pe care are loc contaminarea forței vii la contactul cu terenul, vegetația, armamentul și tehnica de luptă.
După datele străine, la pulverizarea unei tone de Vx pe forța vie slab protejată (de dimensiunile 1,2×0,5 Km) pierderile în raionul contaminat va fi de 100%, din care 50-90% cu cazuri mortale și intoxicări puternice. În zone de răspândire a aerosolilor, pe direcția vântului, până la 5 Km, intoxicările sunt puternice și mortale, iar pierderile vor fi de 10-20% și ușoare de 70-80%. Chiar la distanța de 10 Km de raionul lovit, pierderile pot ajunge la 20% – intoxicări ușoare (neletale).
În cazul unei înalte protecții a forței vii a inamicului, pierderile sumare, în raionul pe care s-a întrebuințat Vx-ul, poate fi de 40%, din care 30% intoxicări ușoare. În zona de răspândire a aerosolilor pierderile în personal sunt puțin probabile.
Fugasele chimice încărcate cu Vx sunt destinate pentru contaminarea terenului cu picături și aerosoli de S.T.L., care se pot ridica la nivelul solului sau la o oarecare înălțime de sol.
Protecția completă împotriva Vx-ului se asigură de masca contra gazelor și mijloacele de protecție a pielii. După depunerea aerosolilor de Vx, este necesar să se limiteze contactul oricărei părți a corpului omenesc cu terenul contaminat. Toxicitatea înaltă și ușurinţa pătrunderii Vx-ului prin straturile de piele neprotejată face să crească importanța decontaminării acestora cu soluție de decontaminare din PAI-ul individual (din flaconul cu dop roșu).
Efectivă este numai decontaminarea S.T.L. de tip V într-un interval de timp nu mai mare de 5 minute de la contactul cu S.T.L.
Pentru decontaminarea Vx de pe piele și îmbrăcăminte se pot folosi soluțiile alcoolilor aminoalcoolici și celosalv și unele amestecuri fără apă de diluanți; soluție alcoolică de clorură de zinc: 10 g Cl2Zn, alcool etilic 950 – 90 g. În înzestrare avem complete de reîncărcare a PAI-ului.
Tehnica și obiectele contaminate cu „S.T.L. de tip Vx” pot fi degazate cu soluții clorurante în diluanți oxidanți fără apă (10% de cloramină B în dicloretan sau suspensii de hipoclorit de calciu bazic – 10% HC 2/3 b cu 5% clor activ, 1% silicat de sodiu, 0,1% IFE-11 – emulgator.
La pag. 30 din Manualul de Degazare C 10/1973, art.47, se arată că, atunci când mijloacele de protecție individuale nu au fost îmmbrăcate la timp, îmbrăcămintea de vară puternic infectată trebuie degazată în cel mai scurt timp:
– în 5 minute când contaminarea s-a făcut cu soman sau iperită; – în 15 minute când infectarea s-a produs cu „S.T.L. de tip V”.
În calitate de antidot se pot folosi preparate recomandate pentru GB. - *
*
În C-12 – Substanțe Chimice de Luptă, București, 1971, R.S.R., M.F.A., Comandamentul Trupelor Chimice, în capitolul 3.11 – capitol ce se referă la S.T.L. de tip V, pag. 183, se arată:
Concentrațiile maxime de Vx admise după degazare sunt de 0,0003 g/m2, pe suprafețele obiectelor cu care personalul vine în contact direct și de 0,005 g/m2 pe teren.
La concentrația de 2.10-7 mg/l soman (GD) staționarea chiar fără masca contra gazelor îmbrăcată, timp de 3-4 ore, nu prezintă niciun pericol (C-12, pag.154). Limita concentrației nepericuloase pentru soman se găsește sub 5.10-7 mg/l, la o expunere de 15 min (Alecsandrov pg.92).
Plenitudinea decontaminării se controlează obligatoriu și după concentrația admisă a vaporilor de S.T.L. de tip „V”, soman și sarin, pentru staționarea în lucrări închise etc. de 5.10-7 mg/l, iar lângă obiectele decontaminate – 1.10-6 mg/l.
Armamentul și tehnica de luptă infectate cu iperită sau S.T.L. de tip „V”, la decontaminarea cu soluția nr.1, devin nepericuloase pentru exploatare după 30 de minute.
La pag.229, art.379 se arată:
Plenitudinea degazării terenului nu se realizează imediat, ci după un timp oarecare, în funcție de anotimp, de condițiile meteorologice și de tipul S.T.L. cu care s-a produs infectarea. De aceea, pe timp de vară deplasarea trupelor prin porțiunea de teren (drumuri) degazată, folosindu-se numai măștile contra gazelor, este admisă după:
– 30 minute, în cazul când a fost infectat cu iperită;
– și după 1,5-2 ore, în cazul când au fost infectate cu soman sau S.T.L. de tip „V”.
Iarna acest timp este mai mare.
Armamentul și tehnica militară vopsite, în primele ore după decontaminare prezintă pericol în exploatare. De aceea, trebuie îmbrăcate mănușile de protecție, iar masca contra gazelor nu se scoate de pe figură (se stabilește prin cercetare).
BIBLIOGRAFIE:
- I. S. Adamovici, N. J. Ivanov: Bazele dezactivării, degazării și dezinfectării, Manual al Academiei Militare de Protecție Antichimică, Moscova, 1987, Biblioteca C.T.Ch. (Limba rusă).
- V. H. Alecsandnrov, V. I. Emilianov: „Substanțe toxice”, manual, Ed. A II-a, Editura Militară, 1990 (Limba rusă) S.T.L. de tip V, pag. 97-118.
- C-12 – Substanțe Chimice de Luptă , București, 1971 (R.S.R.); M.Ap.N.; C.T.Ch.), Substanțe toxice de tip „V”, subcapitolul 311, pag.163-190, îndeosebi reacțiile de degazare.
- C-10 – Instrucțiuni pentru Tratarea Specială a Trupelor și Degazarea (dezinfectarea) Terenului; București, 1973 (R.S.R.; M.Ap.N.; C.T.Ch.).
- Revista de Chimice Militară nr.7/15 mai 2015, pag. 30, articolul Plenitudinea decontaminării chimice.
ANEXE MUNIȚIE CHIMICĂ a) b) c)
a) Proiectile de 155 mm 1 – focos, 2 – corpul proiectilului 3 – S.T.L., 4 – pahar pentru exploziv, 5 – exploziv.
b) Proiectil de 155 mm pentru instalația XM631 1 – focos, 2 – încărcătură, 3 – diafragmă, 4 – conductă perforate, 5 – lumânări cu S.T.L., 6 – corpul proiec tilului, 7 – fundul proiectilului;
c) Proiectil reactive chimic de 115 mm pentru instlația M 55, care se poate încărca cu S.T.L.: G.B. și Vx.; 1 – focos, 2 – corpul proiectilului cu S.T. (partea din față), 3 – corpul motorului ractiv, 4 – stabilizator. - Bombe chimice
a)
a) Bombă chimică de 750 pf.: Aspectul general: 1 și 9 – focos; 2 și 10 – corpul; 3 – coda cu stabilizator; 4 și 8 – bucșă pentru fundul și fața focosului; 5 – cilindru din centru fibrat; 6 – încărcătura de explozie (trotil); 7 – pahar pentru încărcătura de explozie; 11 – S.T.L.; 12 – urechile de fixare pe avion.
Bombe de calibru mic, care se pot încărca cu S.T.L. tip G.B., Bz sau C.S. în bombe tip casetă!
b) c)b) Bomba chimică BLU-19/B 23 1 – focos; 2 – corpul cu 3 – cercuri de culoare verde;
c) Bomba chimică M 138 1 – focos; 2 – corpul cu 2 cercuri roșii.
- Aparat de pulverizare din avion tip TMU – 28/B
CONCLUZII:
– „CONVENȚIA” privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării și folosirii armelor chimice și distrugerea acestora reprezintă primul instrument juridic multilateral global, verificabil din domeniul dezarmării. Ea interzice folosirea armelor chimice și vizează eliminarea acestor arme, peste tot în lume, pentru totdeauna”.
– „Statele participante au considerat că armele chimice, ca și armele nucleare și biologice și rachetele purtătoare de astfel de arme, reprezintă o amenințare la adresa păcii, securității și stabilității internaționale. Ele au afirmat angajamentul de a preveni achiziționarea, dezvoltarea, producerea, stocarea și folosirea armelor chimice, formulând în acest scop următoarele principii (Caseta 15/1)
– „Faptele de a folosi arma chimică constituie infracțiune și e pedepsește cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
BIBLIOGRAFIE
Marius Petrescu, Ștefan Mihai Dogaru, Vladimir Boboc, Horia Dogaru și Anca Gabriela Petrescu, Editura ETEA, București, 2005.
LEGI IMPORTANTE
PENTRU OFIȚERII CHIMIȘTI
Gl. mr. (ret.) ing. Dumitru PRUNACHE
Răsfoind lucrarea „Armele chimice și statutul acestora în dreptul internațional”, publicată într-un număr limitat de exemplare, primită de mine de la Gl. ret. Dr. ing. Ștefan Mihai Dogaru în anul 2005, mi-am dat seama că lucrarea ar trebui nu numai studiată, dar și respectată „ca lege” de către toți ofițerii și, în primul rând, de către ofițerii chimiști din Ministerul Apărării Naționale (M.Ap.N.) și Ministerul Afacerilor Interne (M.A.I.) etc. De aceea, am hotărât să public parțial lucrarea, având în vedere Convenția privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării și folosirii armelor chimice și distrugerea acestora, adoptată de Conferința pentru Dezarmare de la Geneva, la 3 septembrie 1992 și deschise pentru semnare la Paris, la 13 ianuarie 1993, fiind semnată de 130 de state, între care și România. De asemenea, importantă este și Legea internă pentru aplicarea prevederilor Convenției, dată în Cap. XVII și Anexa nr.1 la lege, cu listele 1, 2 și 3. „Încălcarea dispozițiunilor prezentei legi atrage, după caz, răspunderea civilă, materială, disciplinară, contravențională sau penală.
Întrucât în listele 1, 2 și 3 nu se dau substanțele toxice de luptă (S.T.L.) ca în manualul C
12/1971 sau în tabelul cu S.T.L. din Armata SUA, precum în tabelul nr.1, pag.58 din Revista de Chimie Militară nr.22/15 mai 2023, voi prezenta S.T.L., în această introducere, conform Convenției.
Sunt supuse controlului la export 54 de substanțe precursori pentru arme chimice, care pot avea
și utilizări comerciale, precum și tehnologii, instalații și echipamente care pot fi utilizate în producerea armelor chimice. Dintre cele 54 de substanțe chimice, 34 se regăsesc și pe listele Convenții (3 pe lista 1, 20 pe lista 2 și 11 pe lista 3). Între celelalte 20 se află unele substanțe cu utilizări industriale, între care acidul fluorhidric, fluorurile de sodiu și de potasiu, cianurile de sodiu și de potasiu, dimetil amina, trietanol amina și clorhidratul sau oxiclorura de fosfor, triclorura de fosfor, pentaclorura de fosfor.
Tehnologiile supuse controlului se referă la S.T.L., la precursorii acestora și la echipamentele aflate pe listele Grupului Australia.
Clasificarea S.T.L. conform Convenției:
- Substanțe toxice vezicante. Principalele substanțe din această categorie sunt iperita, azot iperita și levizita, cuprinse în lista 1. În lista 1 mai sunt și alți omologi ai lor. Au volatilitate foarte mică. Ele au asupra organismului uman efecte vezicante și toxice generale, acționând sub formă de vapori, ceață sau picături. Perioada de latență de la 2 ore la ochi, până la 12 ore pe piele. Eritemele apar după câteva ore, până la 2-3 zile. Vindecarea este de lungă durată (1-2 luni). La doze de ordinul 1,5-3 g moartea se instalează înaintea dezvoltării fenomenelor vezicante.
- Substanțe neurotoxice. Sunt substanțe organofosforice, conținând în moleculă un atom de fosfor legat de un radical organic. Au ca repezentanți principali:
– sarinul – metilfluorofosfanat de izopropil G.B. (SUA);
– soman – metilfluorofosfat de 1, 2, 2 trimetil-propil – GD (SUA);
– tabun – dimetilamidocianfosfat de etil – GA (SUA);
– Vx – metiltiafosfat de Octil-S-[2diizopropilamină/etil] – Vz -GAS (SUA).
În aceeași catgorie se consideră amiton, pesticid cu toxicitate foarte ridicată, înscris în lista 2 :
– amiton – tiolofosfat de 0,0-dietil-S[2-dietilamino/etil] – XG (SUA)
Substanțele neurotoxice sunt lichide. Sarinul este foarte volatil, somanul și tabunul medie, iar Vx este foarte puțin volatil.
Acționează: pe cale respiratorie, sub formă de vapori sau aerosoli (ceață), pe cale cutanată, cât și pe cale digestivă, la ingerare cu apă sau alimente.
Simptomele sunt: mioză puternică, hipersalivație, urmată de stare depresivă, tulburări de echilibru, precum fibrilații, convulsii, paralizii, care pot bloca diafragma, inima sau mușchii respiratori, comă, convulsii generalizate, moartea.
Șansele de supraviețuire: decontaminare și administrarea antidotului (reactivi de colinesterază). - Toxine. Sunt substanțe produse prin procese biologice, care pot fi obținute și prin sinteză chimică. Convenția cuprinde, în lista 1, două toxine:
– ricina – se găsește în semințele de ricin și este extrem de toxică (se cultivă în Brazilia, China,
India, fostele republici sovietice, SUA);
– saxotoxina – o neurotoxină sintetizată;
– toxina – se găsește frecvent în moluștele de pești, care o preiau din microalgele Ganyantox. 4. Substanțe toxice cu acțiune psihică – acționează asupra sistemului nervos central, perturbând
activitatea normală a acestuia pe o perioadă de câteva zile. La doze obișnuite nu produc leziuni permanente și nu pun viața în primejdie. Cel mai important reprezentant al acestei clase este BZ, prevăzut în lista 2.
– BZ – benzilat de 3-clinuclidinil – BZ (SUA). Este o substanță depresivă – praf alb cristalin, puțin solubil în apă.
– o altă categorie este LSD-25 (silocibina și mescalina etc. Pot fi considerate S.T. incapacitante, dar nu sunt cuprinse în listele Convenției. - Substanțe toxice sufocante. Convenția cuprinde două astfel de substanțe toxice înscrise în lista 3: – fosgenul – clorură de carbon – CG (SUA); – cloropicrina – triclorotrinitrometan.
Mai sunt două S.T. – clorul și difosgenul, dar nu sunt cuprinse în tabele.
La temperatura obișnuită fosgenul și clorul sunt gaze, iar difosgenul și cloropicrina sunt lichide cu solubilitate medie. Intoxicarea cuprinde trei faze: faza inițială – sufocarea; faza de remisie și faza de asfixie. Convalescența este de lungă durată. - Substanțe toxice generale sunt:
– acidul cianhidric – cianură de hidrogen – AC (SUA); – clorcian – (clorură de cianogen) – CK (SUA).
Pot fi produse în scopuri neinterzise de Convenție, în cantități mari, fiind incluse în lista 3. De asemenea, în aceeași categorie este și o altă substanță inclusă în lista 2 a Convenției: PFIB – 1,1,3,3,3 penta fluorura 2 – (trifluorometil) propenă.
Cele trei substanțe sunt lichide foarte volatile, transformându-se total în vapori la 250C, 150C și respectiv 80C, pătrund în organism, de regulă, pe cale respiratorie, dar și cutanată. Forma supraacută – se decolorează instantaneu, cu senzație de strangulare. Moartea survine în 30-50 min.
Forma ușoară – amețeli, grețuri, vărsături și senzația de sufocare, cefalee, mers nesigur, gust metalic în gură, uneori afecțiuni psihice. - Substanțe toxice iritante. Deși se încadrează în definiția S.T. (caseta 1.2), substanțele iritante nu sunt în listele Convenției, putând fi folosite ca substanțe pentru combaterea dezordinilor publice, dar sunt interzise ca mijloc de război (S.T. incapacitante, de hărțuire).
Substanțele iritant-lacrimogene, folosite mai frecvent ca substanțe pentru combaterea dezordinilor publice sunt:
– CS – orto-clorbenzol malonitil – CS (SUA);
– CN – cloroacetofenic – CN (SUA); – CR – dibenzoxazepină – CR (SUA).
Mai sunt în dotarea unor forțe polițienești: – CA – cianură de brombenzol; – BA – bromoacetonă.
Cu excepția BA, care este lichid uleios, celelalte substanțe se prezintă sub formă de pulbere, puțin solubilă în apă.
Acționează asupra terminalelor nervoase ale mucoaselor oculare și ale celor respiratorii. Simptomele sunt: senzație de corp străin în ochi, usturime, clipiri repetate și apoi imposibilitatea menținerii ochilor deschiși, lăcrimare, fotofobie. La rămânerea un timp mai îndelungat în atmosfera contaminată, se produce o iritare a căilor respiratorii superioare, manifestată prin tuse și dureri în gât.
De regulă, după ieșirea din atmosfera contaminată, simptomele iritative se diminuează, iar la dispariția acestora, persoanele contaminare pot să-și reia activitatea, neprezentând sechele.
Substanțe iritant-strănutătoare, denumite și vomitive, sunt substanțe organice ce conțin un atom de arsen în moleculă. Au fost folosite în Primul Război Mondial pentru a determina scoaterea măștii și a facilita acțiunea altor S.T.L. (de exemplu – sufocante). În afară de acțiunea iritant-strănutătoare, atunci când pătrund în organism cu apa sau alimentele contaminate, provoacă o intoxicare specifică arsenului.
Principalii reprezentanți sunt:
DM – adamsita – dimetilaminocloroarsină – DM (SUA);
DA – dimetilclorarină – DA (SUA); DC – difenilcianarsină.
Sunt substanțe solide, sub formă de pulbere, puțin solubile în apă. Se dispersează în aer sub formă de aerosoli.
La inhalarea aerului contaminat, se produce o senzație de arsură în fosele nazale și a gâtului, hipersalivare, rinoree, tuse, strănuturi violente, grețuri și vomă. Sinusurile sunt iritate și pline de secreție. Durerea iradiază în tot corpul.
În situații obișnuite, la ieșirea din atmosfera contaminată simptomele specifice se reduc și apoi dispar fără a lăsa sechele.
În acest aliniat se prezintă comparativ toxicitatea exprimată în concentrația S.T. în aer (mg/m.
cub/min), la care mor 50% din subiecții care respiră aerul contaminat timp de un minut (L.CE50). În această scală sunt prezentate, în ordinea creșterii toxicității, substanța iritant-lacrimogenă CS (~70.00), o substanță toxică industrială Cl2 (~10.000), o substanță sufocantă – fosgen (~8000), o substanță toxică vezicantă – iperita (~1100), pentru S.T. neuroparalitice – tabun (~700), sarin (neuroparalitice (~120), soman (~90), Vx (~10), precum și o toxină – ricina (~0,8).
AMINTIRI DESPRE TRECUT
Col. (ret.) Nicolae CARAPANCEA
Într-o zi frumoasă de aprilie, mai precis pe 05.04.2024, într-o vineri, pe când mă aflam la reședința mea de la țară, mă sună colegul de școală militară – Col. DIACONU ȘTEFAN, care cu o voce tristă și gravă mă anunță că un alt coleg de promoție ne-a părăsit, ridicându-se la ceruri.
Dragul nostru coleg – Col. COTUȚ TEODOR TODERIȚĂ –
ne-a părăsit fulgerător, după ce doar cu două săptămâni în urmă ne părăsise un alt coleg – Gl. IGNAT VASILE. Dumnezeu să-i ierte și să-i odihnească în pace, ca de altfel și pe ceilalți colegi ce ne-au părăsit poate prea devreme și pe care, pentru aducere aminte, îi voi pomeni în continuate: Cpt. GĂLBEAZĂ SANDU, Mr. SÂRBU ION (PESI), Col. GHIȚĂ SORIN, col. DIACONU IULIAN (IULICĂ) , Col. GHEȘA STELIAN, Lt.col. BĂRBUȘ MARIN (MĂICĂ) și Col. RADU GHEORGHE (RADUCU).
Profund afectați de cumplita veste, am început să depănăm amintiri despre copilărie și viața noastră de atunci, adolescență, viața din școala militară, despre cariera militară, despre familie și situația noastră actuală. După mai bine de o oră de destăinuiri, colegul „FANTY” îmi propune să redactez un articol despre toate cele spuse, pe care să le publice în următorul număr al REVISTEI DE CHIMIE MILITARĂ a asociației noastre de rezerviști chimiști, al cărei redactor șef este.
Nu i-am răspuns imediat, am stat o perioadă să-mi pun în ordine faptele petrecute, pe care bineînțeles mi le mai amintesc, după care l-am sunat, i-am spus structura articolului și ce va cuprinde în linii mari și l-am întrebat dacă un articol autobiografic (profilul revistei fiind altul) poate fi publicat, chiar dacă este vorba despre autobiografia unui ofițer acum în retragere.
A fost de acord și m-a îndrumat să mă apuc degrabă să-l redactez așa cum i l-am prezentat, pentru că timpul până la apariția revistei este scurt.
M-am născut pe 2 mai 1948 (mama și rudele foarte apropiate îmi spun mereu că m-am născut pe 21 mai și că tata a greșit ziua nașterii când m-a declarat la primărie) în satul GOVORA (azi VULPUIEȘTI) – o „FUNDĂTURĂ” cum îi spuneam noi, pe o uliţă secundară față de șoseaua principală a satului, cu o poieniță de poveste înconjurată de 7 case, printre care și a mea, cu oameni și copii minunați, care în mare parte îmi erau rude apropiate.
Căsuța mea era cea mai mică (bine că nici celelalte nu erau cu mult mai mari), formată din două camere, din care doar una era locuibilă, cu o prispă mică în față, cu o suprafață de 9 m2, în care era un pat din scândură (m-am gândit mereu îngrozit: cum au putut dormi doi adulți și 3 copii (eu și două surori) în acel pat, un mic dulap pentru hrană, o sobă țărănească și un cuier cu mai multe cuie, prins pe ușa de la intrare, pe care agățam hainele ce le aveam eu și mama mea.
Când aveam 4 luni, părinții au hotărât să se despartă, tata plecând mai întâi la orașul Vadu, apoi în București.
A plecat din cauza sărăciei lucii, neînțelegerii cu bunicul meu și cu alte rude, lăsând-o pe mama cu 3 copii și fără nicio resursă financiară.
Ulterior, când a ajuns în București, a luat-o mai întâi pe sora cea mare, care este cu 13 ani mai în vârstă și, când sora mai mică a făcut 9 ani, a luat-o și pe ea și a înscris-o într-un liceu de fete cu cămin.
Am rămas singur cu mama, o femeie puternică, nespus de harnică, o femeie simplă, dar extrem de inteligentă, extrem de afectuoasă cu mine, dispusă la orice sacrificii pentru mine, o femeie, cum am spus și o voi spune cât trăiesc „unicat”, reușind să-mi asigure protecția necesară și condiții minime de trai.
Muncea din greu, singură puținul pământ ce îl avea, care, pe deasupra, era puțin fertil, de pe care strângea puține recolte, dar muncea cu ziua ba la unul, ba la altul pentru câțiva lei, cu care ne cumpăram haine sau puține lucruri pe care nu le obțineam în gospodăria proprie. Ea a fost ocrotitorul și mentorul meu în viață, de dragul ei am făcut eforturi pentru a mă ridica la nivelul așteptărilor ei, învățând bine și foarte bine și devenind un om bun, cinstit și harnic în tot ce am făcut ulterior în viață.
Cum spuneam anterior, locul nașterii mele era (este) neasemuit de frumos, înconjurat de dealuri înalte. Și pe o parte, și pe alta cu mari păduri de fag și stejar, care pe măsură ce creșteam au devenit, pe rând, locul de joacă pentru mine și ceilalți copii minunați din cătun, dar și de muncă, pentru că, după ce am împlinit 7 ani, din aceste păduri aduceam unul sau două brațe de lemne și foarte multe ciuperci când sosea timpul lor, cu care ne hrăneam eu și mama (Doamne, cât aș mai vrea o porție de tocană de hribi, mânătărci, o ciorbă de creiţe sau de bureți iuţi, sau acele feluri gătite cu mare pricepere de mama).
Așa cum spuneam, în cătun mai erau încă 10 copii, în mare parte rude apropiate, foarte apropiați mie (așa suntem și astăzi) cu care am petrecut clipe de neuitat în toată nemărginirea aceea (alergam pe dealuri, urcam în cei mai înalți copaci, după o creangă uscată; iarna ne dădeam cu sania sau bobul cu mai multe persoane (bineînțeles, eu le foloseam pe ale lor), multe jocuri copilărești. Socializarea cu ei m-a făcut să suport mai ușor sărăcia mea lucie (în toată perioada pe care am trăit-o aici, până la vârsta de 13 ani, nu am avut senzația de inferioritate, poate și datorită faptului că după ce am început școala, am fost foarte bun la învățătură), momentele foarte dificile prin care am trecut, mai ales până la 7 ani, când mama și-a luat servici, iar sărăcia a mai dispărut.
Dar copilăria a trecut repede și a veni timpul școlii. Nu voi uita niciodată prima zi de școală, zi foarte importantă pentru fiecare copil, când un slăbănog, acela eram eu, (eram așa de slab că dacă-mi dădeai cu săpun pe burtă, clăbucul ieșea în spate), cu o traistă făcută dintr-o pânză veche, fără caiet, toc, creion sau călimară de cerneală, dar cu o bucată de mămăligă prăjită pe jar, pășeam în școală și în viață.
Îmi amintesc de parcă ar fi azi, că mama, cu lacrimi în ochi, m-a luat în brațe, m-a sărutat de multe ori și mi-a spus să nu fiu supărat că nu aveam nimic din cele necesare elevului, dar la primul salariu (se angajase la Uzinele Soda Govora), îți voi lua ce ai nevoie, dar ține minte „doar cartea te va salva de sărăcie, învață foarte bine ca să ajungi cineva în viață și să ai o viață îmbelșugată”.
Am îndurat multe lipsuri, dar îndemnul mamei, rostit la începutul școlii, mi-a rămas adânc întipărit în suflet și m-a urmărit pe tot timpul cât am fost elev, indiferent la ce nivel – primar, gimnazial, liceal sau elev al școlii militare de ofițeri, Academia Militară, m-a ajutat să mă mobilizez și să reușesc.
Primele 6 clase elementare le-am făcut în satul natal și spre bucuria mamei, am fost printre primii la învățătură, reușind să mă clasez pe locurile II sau III aproape în fiecare an.
După terminarea clasei a VI-a, la insistențele surorii mele celei mai mari, tata a hotărât că a venit timpul să mă ia lângă el, la București, să-mi continui studiile în capitală, unde existau, după el, posibilități superioare de pregătire pentru mine.
A omis însă lucruri esențiale și anume despărțire de buna mea mamă, care, deși crescuse 3 copii, acum rămânea cu adevărat singură, că eram familiarizat deja cu profesorii reci din Govora și mai ales că mă rupea brutal de ce era mai scump pentru mine – locul în care mă născusem și colectivul minunat de copii cu care conviețuisem.
Nu voi uita până mor chipul împietrit de durere al mamei, uitându-se după mine cum mă îndepărtam și care mi-a produs multe lacrimi atât la plecare (pe tren am plâns fără întrerupere până la București, spre disperarea sorei mele care mă asigura mereu că va fi bine), cât și mult timp după aceea.
Tata era un om dur, foarte sever, uneori brutal (am luat multe scatoalce de la el) care nu a știut să mă apropie de el și mi-a făcut șederea la el deosebit de grea, mai ales că rar îl vedeam treaz.
Nu am răbdat de foame sau frig, cu toate că primul meu an trăit în București era marcat de sărăcie.
Am stat la tata doar 4 ani, clasele VII-X, iar noua situație creată a influențat negativ rezultatele mele la învățătură, deși erau bune și foarte bune (altfel ar fi fost vai de mine!). Nu am mai reușit să mă calific în primele 3 locuri, dar eram în partea superioară a clasamentului.
Dar în clasa a X-a, spre sfârșitul ei, în liceul în care învățam „Iulia Hașdeu”, a venit un căpitan de armată, care căuta doritori să participe la un examen pentru ocuparea locurilor pentru încă două clase înființate atunci la Liceul Militar din Breaza.
Am sesizat o posibilitate de a scăpa de atmosfera grea în care trăiam, dar și posibilitatea de a scăpa de sărăcia care mă urmărea mereu.
Da, recunosc că viața mea, atmosfera mereu încărcată în care trăiam și sărăcia m-au determinat să merg fără nicio șovăială la acest examen, care putea să-mi schimbe viața din temelie și să încerc să scap de complexul de inferioritate ce-l aveam, pe de o parte sărăcia în care trăiam (toți anii trăiți în București nu am avut niciodată gustare cu mine, cum aveau majoritatea copiilor) și pe de alta de postura nouă ce o aveam de bucureștean și de țăranul are încă eram.
Aceasta le-am spus tatei și surorilor: ce vreau să fac, că am luat deja hotărârea de a-mi închina viața, dacă reușesc la examen, armatei României.
Tata nu a fost de acord, dar surorile și cumnatul meu m-au sprijinit (pentru asta le mulțumesc și acum) și m-au îndemnat să mă înscriu la concurs, lucru pe care l-am făcut a doua zi.
Am reușit la acest concurs și așa am devenit elev de clasa a XI-a a Liceului Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza.
De atunci și până la terminarea școlii militare, toate vacanțele ce le-am avut le-am petrecut cu buna mea mamă, care o făceau și mă fericit, cu copiii din cătun, care erau mereu bucuroși că mă revedeau.
După terminarea liceului militar, am concurat pentru un loc la arma chimie militară, pe care l-am și ocupat.
Ca o destăinuire de suflet și o constatare proprie, în armată intrau, într-o proporție covârșitoare, copii săraci și cu pregătire medie și numai o parte mică de elevi fruntași la învățătură urmau cursurile militare, dar și dintre aceștia o parte proveneau tot din familii sărace, iar altă parte – copii ale cadrelor militare care doreau să urmeze tradiția familiei.
Acest lucru explică în mare măsură de ce înainte de război, o fată dacă dorea ca soț un ofițer, trebuia să aibă o dotă consistentă, pentru ca noua familie care se forma să nu cunoască sărăcia, mai ales că atunci, dar mai ales acum, soldele pe care le primesc cadrele militare sunt modeste, mici în comparație cu veniturile altor categorii foarte protejate, deși munca pe care o desfășoară un cadru al armatei este foarte grea, cu foarte multe restricții și cu multe pericole.
Pe 14.09.1966, în gara Sibiu mă așteptau camioane ale școlii militare, care au preluat elevii ce soseau din vacanța de vară. La intrarea în școală niște tineri care erau pe stradă (era seara, deci întuneric) ne-au întâmpinat cu „la pușcărie cu voi, nenorociților!”, o urare mare a băgat spaima în mine o bună perioadă de timp. Ulterior am început să înțeleg că tinerii aceia nu erau prea departe de adevăr. Eram într-o închisoare relativă, cu un program strict, în care libertatea noastră aproape că nu exista, iar cele 2 ore de învoire pe săptămână în orașul Sibiu, pentru un număr foarte mic de elevi, nu atenua nici pe departe această senzație.
Comandantul nostru, al plutonului de elevi anul I a fost numit Lt. maj. ŢALA GHEORGHE, venit din viața civilă și dornic de afirmare, de multe ori dând dovadă de exces de zel pe parcursul celor 3 ani și 4 luni, cât ne-a fost comandant.
Plutonul a avut la început 24 elevi, dar școala au terminat-o doar 22, doi dintre ei au părăsit școala: elevul GUDOR TUDOR în anul II, iar în anul III – elevul MOLNAR VASILE (LOȚI) din motive medicale.
Dorința comandantului nostru de pluton era ca noi să fim cei mai disciplinați, cei mai buni la învățătură, dar și la alte activități pe care le-am desfășurat, dorind să fim totdeauna primii în cadrul companiei, existând rivalități cu comandanții plutoanelor de anii II, III sau IV, dar și o șansă de promovare pentru el.
O zi din viața mea de elev era formată din pregătire în prima jumătate (militară și de specialitate chimie, matematică etc.), iar în a doua parte era studiul individual. Eforturile depuse zi de zi ne epuizau și așteptam cu nerăbdare ora de culcare.
După umila mea părere, școala m-a pregătit mai mult la tehnica specialității noastre, cunoștințe de chimie organică, anorganică, matematici speciale și mai puțin latura tactică de comandă și stat major, primind minime cunoștințe de conducere a plutoanelor din specialitatea chimie militară, cu tot ce înseamnă acest lucru, orientarea în teren cu harta, citirea hărții, mici aplicații tactice pe care să le învățăm mai întâi și să operăm noi cu ele mai apoi, pentru ca noi să fim într-o oarecare măsură orientați asupra activităților de stat major la care urma să luăm parte.
Fiecare dintre noi ieșea din școală comandant de pluton de protecție antichimică (cazul meu), de cercetare de radiație și chimică din compunerea regimentelor de tancuri, mecanizate, artilerie, transmisiuni sau geniu, dar și din compunerea companiilor de protecție antichimică din compunerea marilor unități (mecanizate și de tancuri), de decontaminare armament și tehnică de luptă, teren, echipament și de personal din compunerea acelorași companii de protecție antichimică.
Viața de elev în școala militară a fost grea, dar a reușit să ne fortifice și să ne pregătească pentru etapa următoare a existenţei noastre – cea de cadre active ale trupelor chimice și ale armatei române.
În perioada școlii am avut și nenumărate momente care ne-au descrețit frunțile, ne-au făcut mai buni și mai umani, dar mai ales am reușit să formeze din noi un colectiv unit, să fim mai apropiați unii cu alții, mai sociabili cu toate că eram permanent în competiție unii cu alții pentru note mai bune, pentru învoiri, pentru aprecierea șefilor, dar mai ales pentru repartiția de la sfârșitul școlii, care nu ne-au dezumanizat, ci mai mult ne-a unit.
Poate cineva uita momentele hazlii provocate de minunații noștri colegi CREȚU IONEL, CUMPĂNĂȘOIU NICOLAE, DIACONU ȘTEFAN, ERIŢĂ NICOLAE sau VAIDA ION și mulți alții, pe care nu-i mai reamintesc, pentru că am scris despre ele într-un articol anterior, dar și subsemnatul CARAPANCEA NICOLAE și hohotele noastre de râs după fiecare dintre ele?
După terminarea școlii și înaintarea la gradul de locotenent – pe 30.12.1969 – am fost repartizat, spre marea mea bucurie (habar nu aveam ce mă aștepta), în București, pe funcția de comandant pluton protecție antichimică (subunitate la divizie) la o divizie de tancuri din București.
Înainte de a mă prezenta la serviciu, cu solda luată (2 200 lei, prima mea soldă), m-am dus la Govora, la mama mea dragă (pe timpul școlarizării a fost singura care îmi trimitea din puținul ei câte 25 sau 50 lei (când primeam 50, eram împărat) și i-am cumpărat toate obiectele după care plângea când eram copil, că nu le are și care pe la 4 ani i-am promis că din primul meu salariu îi voi lua toate acele lucruri, respectându-mi astfel sfânta promisiune.
Alături de col. Ştefan Diaconu
Nu pot uita fericirea ei nemăsurată pentru ce reușise să ajungă copilul ei drag, repetând într-una cuvintele „pieptea l-a făcut, pieptea l-a făcut”.
Împreună cu sora mea cea mare am pus aceste lucruri la păstrare și la decesul mamei din 1992, aceasta a îmbrăcat-o cu ele, spre marea mea emoție, pentru a purta veșnic hainele cumpărate de fiul ei drag.
M-am prezentat la unitate și am început să iau în primire tehnica și materialele din dotarea plutonului de la „UZ” și de la „STOC” de la vechiul comandant – cpt. TCACIUC OREST – un ofițer fain, dar prieten poate prea mult cu alcoolul.
Deși eram începător, mi-am dat seama de grozăvia situației (lipsuri la toate autospecialele, furtunuri, ștuțuri, garnituri etc.) și marile greutăți ce urma să le întâmpin. Era o companie de protecție de divizie micșorată ca structură, dar păstra toate specialitățile (cercetare de radiație și chimică, decontaminare armament și tehnică de luptă, decontaminare teren, echipament și personal), cu câte 2 grupe ce aveau comandanți gradați (doar grupa de decontaminare personal era încadrată cu subofițer comandant), cu foarte multe autospeciale la „UZ” și „STOC” vechi și cu o stare tehnică precară. (Divizia de tancuri s-a înființat după evenimentele din 1968 și fiecare unitate care a contribuit la înzestrarea diviziei a fost fericită să scape de tot ce era vechi și prost).
Mi-am dat seama imediat că este de departe cea mai grea sarcină a momentului de condus și de pregătit pentru luptă. Cu toate acestea, m-am ambiționat mult, dorind cu adevărat să arăt ce pot, m-am apucat de treabă.
Niciodată nu am făcut comparații, dar acum îmi permit, pur și simplu, că unii aveau în subordine un transportor blindat și 6 oameni (trai, neneacă!) pentru regimentele de tancuri sau 2-3 autoturisme de cercetare de radiație și chimică, cu 12 militari din compunerea regimentului mecanizat. Cu toate acestea am reușit, dar cu eforturi mari, să obțin rezultate în cele mai dificile cazuri de FOARTE BINE, în cei șapte ani cât am comandat această subunitate și nu voi admite nimănui să compare un F.B. obținut de mine cu multă muncă și sudoare și un F.B. obținut de alții.
A existat și o situație gravă în 1973 sau 1974 (nu îmi mai aduc bine aminte). La inspecția ministrului apărării naționale am obținut calificativul general NESATISFĂCĂTOR (o autospecială ADD-53 a obținut NESATISFĂCĂTOR la starea tehnică, cauzat de faptul că bulonul central ce prindea arcurile suspensiei era rupt în interior, fără a putea fi văzut din exterior). Această mașină, pentru că era una, a generat NESATISFĂCĂTOR la starea tehnică, deși toate celelalte mașini erau în stare bună și la toate categoriile de pregătire pentru luptă a subunității calificativele au fost F.B., categorii de pregătire de care răspundeam direct.
Situația a fost gravă datorită faptului că șeful protecției antichimice din acea vreme – Mr. Lăzărescu Ilie (Dumnezeu să-l ierte!), în notarea de terminare a anului, foarte importantă în carieră, mi-a acordat calificativul NESATISFĂCĂTOR, motivând că acesta era calificativul obținut la inspecție și care reflecta munca mea, fără să țină cont că nu eu răspundeam de starea tehnică a mașinilor (nici nu aveam cum, mai ales că atelierul de reparat tehnică al diviziei le verificase înaintea inspecției și nu constatase defecțiunea!) și că la categoriile de pregătire de care eram răspunzător am obținut la toate calificativul maxim – FOARTE BINE.
I-am explicat că nu sunt de acord cu calificativul acordat, am făcut contestație (mi l-am făcut de acum neprieten) la comandantul diviziei, care a analizat obiecțiile ridicate, a fost de acord cu ele și, direct pe notare, a modificat calificativul din NESATISFĂCĂTOR în FOARTE BINE, specificând că nu răspundeam de starea tehnică a mașinilor.
Momentele foarte dificile din această perioadă (am prins și o mobilizare când plutonul a fost completat cu tehnică și efectiv, transformându-se în companie de protecție antichimică), m-au ajutat mult în devenirea de cadru de nădejde și foarte apreciat al trupelor chimice.
Aplicațiile desfășurate în această perioadă cu subunitatea, care era unitate de divizie (U.D.D.) erau de amploare și se desfășurau într-un cadru operativ-tactic în care acționa o divizie de tancuri.
Deși mi-a fost foarte greu la început, neavând cunoștințele necesare, cu ajutorul nemijlocit al șefului protecției antichimice și al ajutorului acestuia, Mr. IONESCU VICTOR (Dumnezeu să-i odihnească!), am învățat repede să trec o situație de divizie de tancuri pe hartă, modul ei de acțiune și diferite momente ale luptei, principiile de bază ale luptei armate și modul concret de acțiune al plutonului de protecție antichimică în principalele forme de luptă ale diviziei de tancuri (în ofensivă, în apărare, în retragere, în marș, în nimicirea unui desant aerian sau a unui cap de pod etc.) pentru asigurarea chimică necesară.
Multe aplicații erau desfășurate pe hartă, adevărate jocuri de război, care pentru mine au fost pline de învățăminte valoroase, dar și în teren cu trupe și transmisiuni, care ne dădeau mari bătăi de cap, cauzate de teama, pe de o parte, să nu am accidente cauzate de slaba pregătire a șoferilor, pe de alta de starea tehnică a mașinilor, care rămâneau în pană când ţi-era lumea mai dragă.
Îmi amintesc de o astfel de aplicație în teren, de mare anvergură, cred că era în 1974, când urma să executăm un marș lung, având ca raion de dispunere MOVILA NEBUNULUI, lângă RÂMNICU SĂRAT.
Marșul l-am început cu 2 transportoare blindate TBRC pentru cercetarea de radiație și chimică, 2 ADAT-48 D și 2 ADT-12 pentru decontaminare armament, tehnică de luptă și teren, 1 ADD-53 pentru decontaminare personal, 1 ADE pentru decontaminare echipament și 2 autocamioane de transport, în total 10 autospeciale și mașini de transport. Am ajuns cu bine în raionul acțiunilor de luptă (raionul de dispunere) al plutonului de protecție antichimică și am început activitățile specifice. Am ordonat dispunerea tehnicii, locul de dispunere a corturilor pentru odihna personalului, organizarea pazei, modalitatea de hrănire și măsuri de apărare nemijlocită a raionului de dispunere. Am raportat, prin mijloacele la dispoziție secretizate, despre ajungerea în raionul de dispunere și măsurile luate.
Arbitru pe lângă mine era ajutorul șefului protecției antichimice, Mr. IONESCU VICTOR, care a apreciat deplasarea și dispunerea ca fiind foarte bine organizate și realizate.
Era o zi superbă de martie, cu soare și destul de cald pentru acea perioadă (noi am ajuns cam pe la orele 13.00), ne-am așezat amândoi pe o pătură și am început să mâncăm. Ne-am ospătat și cu câte un păhărel de lichior pe care eu îl adusesem și când ne era lumea mai dragă, din senin a venit un vânt puternic, cerul s-a înnorat rapid și a început să ningă violent.
Noi, cu toate materialele sub cerul liber, în special cazarmament, am reușit să ridicăm rapid corturile, în care am adus cazarmamentul (pături, saltele, perne, cearșafuri etc.), unele acoperite de zăpadă și deci umede. S-au montat sobele și am aprins focul pentru că afară era deja frig.
Arbitrul meu, Mr. Ionescu, nu a dorit să doarmă împreună cu mine și soldații și a găsit o casă dărăpănată, fără un zid, dar acoperiș bun, a pus militarii să-i amenajeze un loc de dormit cu 2 saltele, cu 3 pături și un cearșaf pentru a se înveli. Pe frigul acela îl văd că se schimbă, îmbracă pijamaua cu care venise de acasă, își pune un fes pe cap și se acoperă cu cele 3 pături. Mă uitam uimit la el pentru că în hruba aia era la fel de frig ca și afară, iar condițiile din cort erau totuși mai omenești. După un timp, îngrijorat pentru sănătatea lui, îl întreb dacă îi este frig și cu o față vânătă rostește: „of, of, armată, armată; of, of, armată, armată” și îmi face semn să plec și să mă odihnesc și eu.
A nins foarte mult în acea noapte, determinând șefii să-mi ordone schimbarea raionului de dispunere, acțiunile unităților, dar și a plutonului de protecție au fost foarte îngreunate.
În 1976, am fost numit ajutor al șefului protecției antichimice la un regiment mecanizat din capitală.
Îmi amintesc cu drag de militarii pe care i-am avut în subordine, de eforturile lor în a se instrui, de faptul că erau o echipă și cu toate greutățile reușeau să obțină calificative, în cea mai mare parte, foarte bune.
În această perioadă mi-am completat pregătirea militară și de specialitate, am devenit un adevărat specialist în conducerea trupelor, dar și pe linia asigurării chimice a acțiunilor de luptă în toate formele ei și la toate nivelurile de participare.
În 1977, am absolvit Cursul de șefi de protecție antichimică de regiment și doi ani mai târziu am fost numit șef al protecției antichimice la un regiment de tancuri de la MIHAI BRAVU, din compunerea diviziei de tancuri, la care cu ani în urmă îmi începusem cariera de ofițer.
Cunoștințele acumulate mi-au permis ca în 1982 să particip la examenul de admitere în Academia Militară, reușind cu succes. Am fost apreciat de profesorii mei, care au reușit să îmi ridice și mai mult nivelul de cunoștințe și, fiind un elev conștiincios, am terminat academia pe locul 3, la mică distanță de primele două locuri.
Pe timpul desfășurării examenului de absolvire am primit o lovitură puternică și neașteptată, fiind anunțat că cumnatul meu, soțul sorei mele, a plecat într-o excursie în ISRAEL și nu s-a mai întors, iar toţi știți foarte bine ce însemna acest lucru în regimul comunist.
Deși doream un post în București, unde aveam familia, am fost repartizat la un batalion de protecție antichimică din Huși, ca locțiitor al comandantului.
După 7 zile chinuitoare, comandantul batalionului, Mr. RIZEA ION, îmi comunică că sunt detașat în Comandamentul Trupelor Chimice din București, pe funcția de ofițer 2, în compartimentul editorial, din ordinul, care deja venise, al comandantului C.T.Ch., generalul MIHAI CHIȚAC (Dumnezeu să-l odihnească în pace!), căruia îi voi rămâne veșnic dator.
În anul următor, detașarea s-a încheiat și am fost numit în această funcție de ofițer 2, spectrul plecării din capitală încheindu-se.
Între 1984 și 1993 am participat la elaborarea mai multor acte normative, unul dintre ele tipărite și difuzate la beneficiari, cum a fost: „AN-9” – Regulamentul protecției împotriva armelor de nimicire în masă și mijloacelor incendiare, intrat în vigoare în 1988, „C-7” – Manualul de control nuclear și chimic și „C-1” – Regulamentul asigurării chimice și întrebuințarea în luptă a trupelor chimice și opertaţie, cele două din urmă avându-mă ca autor.
La baza elaborării actelor normative din această perioadă a stat Concepția privind organizarea, misiunile și întrebuințarea în luptă a trupelor chimice, pregătirii strategice, operative și tactice a
C.T.Ch., a unităților și subunităților subordonate. La elaborarea căreia au lucrat eminente cadre din C.T.Ch., printre care îi menționez pe: Col. Nicolae Taban, Col. Dumitru Ghiță, col. Dumitru Brînzei, Col. Constantin Maximciuc și alții.
Toate acestea, la care s-a adăugat înzestrarea trupelor chimice cu tehnică și materiale performante, au impus, pe de o parte, perfecționarea continuă a pregătirii trupelor chimice, a asigurării protecției trupelor împotriva efectelor A.N.M., iar pe de altă parte, perfecționarea și adaptarea la aceste realități a elaborării actelor normative de către C.T.Ch. și structurilor specializate din subordinea sa, completarea și editarea unor noi lucrări în domeniul armei.
A fost perioada în care încet, încet am devenit „specialist” de valoare al trupelor chimice, capabil să îndeplinesc orice funcție ce mi s-ar fi încredințat, așa cum s-a întâmplat în 1991, când am fost numit „Șef de birou” al noii structuri înființate: Biroul Regulamente, Studii și Cercetări Științifice.
Nu pot să nu menționez că în această perioadă am lucrat nemijlocit cu cele mai importante și mai înalte personalități ale trupelor chimice: Gl. Lt. Dumitru Roman, Gl. Bg. ing. Cristian Gheorghiu, Col. Nicolae Taban, Col. Dumitru Ghiță, Col. Dumitru Brînzei, Col. Constantin Maximciuc, Col. Nicolae Crăciun, Col. Vicențiu Dumitrescu, Col. Mușat Ion, Col. Popescu Eugeniu și alții.
Împreună cu aceste mari personalități (din păcate foarte multe ne-au părăsit), afirm cu toată convingerea că am fost cadre de mare valoare ale trupelor chimice și ne-am făcut cu credință datoria, servind permanent arma, armata și țara.
În anul 1993 s-a desființat C.T.Ch. și, deci, și biroul meu și am ajuns din nou ofițer 1 într-o structură minusculă (Inspectoratul Protecției Antichimice) în cadrul Inspectoratului General al Statului Major General, când solda mea de funcție și prima de comandă ce le aveam s-au dus pe apa sâmbetei și, deși am fost toată perioada numai cu calificative maxime de FOARTE BINE, când se ajungea la mine, se terminau și banii și funcțiile, toate fiind rezervate doar pentru „unii”.
Aici am fost mutat dintr-o structură în care eu eram specialist de clasă, într-o altă structură, în care nu aveam pregătirea necesară și, ce era mai grav, niciunul dintre colegi nu avea această pregătire, nici măcar șeful direcției.
În anul 1996 am fost mutat, fără ca eu să fi dorit acest lucru, la Secția Doctrină, Studii și Sinteze, din cadrul Direcției Doctrină și Instrucție, pe funcția de ofițer specialist (un hâtru pus pe glume mi-a zis atunci : „ Nicule, fii mulțumit că ai funcție mai mare”. Nimic nu era adevărat, pentru că secția era pe funcțiuni, deci fără alt șef decât cel de secție.
În cei 4 ani, cât am lucrat în această secție, mi-am îndeplinit conștiincios toate sarcinile trasate de șeful secției, cu care eram în relații cordiale, el notându-mă în consecință cu calificativul FOARTE BUN.
Dar toată mulțumirea mea sufletească avea să se sfârșească, când la comanda direcției avea să fie numit un domn general căruia pur și simplu nu doresc să-i pomenesc numele.
Era același domn care, cu ceva ani în urmă, pe vremea când era comandantul unei brigăzi din Alba Iulia, în urma inspecției ministrului apărării naționale a fost „umilit” cu un calificativ de „NESATISFĂCĂTOR” la I.P.I.A.N.M., calificativ primit din partea unui maior de chimie militară (ce armă?!) pe numele lui NICOLAE CARAPANCEA.
Recunosc că, atunci când a fost anunțat că el este noul șef al direcției, am avut o strângere de inimă și mi-am zis să aștept și să văd ce calitate umană era.
După ce am acordat acel nefericit, dar meritat din plin, calificativ (niciodată nu mai acordasem acest calificativ la niciuna din unitățile și subunitățile pe care le-am inspectat pe linia protecției antichimice), acest domn m-a invitat în biroul său, unde mă aștepta cu un pahar de coniac bun, pe care l-am refuzat respectuos.
I-am comunicat că personal îi voi pregăti toate subunitățile, le voi reverifica și acela va fi calificativul
final.
Acest calificativ cred că l-a lovit drept în cap, pentru că brigada nu mai putea obține un calificativ mai mare de satisfăcător și ar fi putut avea consecințe din cele mai dureroase pentru el și nu numai. Niciodată, în viața mea, nu am făcut rău cu bună știință nimănui, am muncit eu pentru alții, pe care i-am ajutat, dar toți, absolut toți mi-au mulțumit respectuos, lucru suficient pentru mine.
Zis și făcut, am luat pluton cu pluton, companie cu companie, i-am pregătit la îmbrăcarea mijloacelor de protecție corect și în barem, decontaminarea armamentului și tehnicii cu mijloacele din dotare, cum să se protejeze de efectele armei nucleare și care erau acelea, armei chimice și care erau substanțele toxice din compunere, arma biologică etc.
După terminarea pregătirii, i-am verificat din nou, iar rezultatele au fost cu totul altele, așa că am acordat din toată inima calificativul de FOARTE BINE, care însă acum avea acoperire în pregătirea trupei.
Atunci am așteptat de la acest domn excesiv de arogant să spună: „mulțumesc, domnule, pentru efortul depus”. Nici nu aveam nevoie de altceva, dar acest mulțumesc nu a venit. I-am acordat înțelegere pentru că era important și nu prea avea timp, dar acest cuvânt putea să mi-l spună la prima intrare în biroul său, când m-a întrebat: „Noi ne cunoaștem de undeva?” Răspunsul meu venind rapid: „Ne cunoaștem foarte bine”.
Nu a avut cu mine clinciuri directe, dar a făcut totul să nu primesc nimic din ce meritam.
Ultima lovitură mi-a dat-o când șeful secției era plecat la un curs și înlocuitor la comandă a numit un alt ofițer mai mic în grad și funcție.
Nu puteam suporta la nesfârșit această situație și m-am hotărât, cu acordul familiei să fac raport de trecere în rezervă, care a și fost aprobat și începând cu 30 mai 2000 am devenit pensionar.
Înlocuitor la comandă era atunci Gl. CORDUNEANU. Am mers la dânsul, i-am spus că voi ieși la pensie și l-am rugat măcar acum să-mi acorde un salariu de merit, care, dacă îl primeam, mi-ar fi mărit mult pensia și, de asemenea, aș fi luat o sumă mai mare la salariile compensatorii. Mi-am spus că repartiția acestor salarii de merit o face șeful direcției care atunci era el. Șeful titular era detașat la un curs de pregătire în străinătate și bineînțeles că mărețul general a fost consecvent până la capăt – nu mi-a acordat acel drept pe baza rezultatelor muncii, dar împăcat cu mine, am zis „Doamne, ține-mă sănătos, că îmbuibații care au condus destinele armatei s-au gândit numai la ei”. Am dorit să aștern pe hârtie aceste gânduri pentru a-i arăta dumnealui, în special, că eram în cunoștință de cauză de atitudinea lui, iar pe de altă parte, să arăt cât de mici erau (și poate mai sunt și azi) unii oameni cu funcții mari, dar mai ales câtă nedreptate pot provoca.
Gl. Gheorghiu a afirmat, la dejunul oferit de mine cu ocazia ieșirii la pensie, că unii colegi ai secției mele (pe care eu i-am respectat), mă pârau la mărețul general și mă denigrau nejustificat, lucru care m-a întristat nespus.
Am fost atât de dezgustat după cele relatate de Gl. GHEORGHIU CRISTIAN, la micul dejun oferit de mine la trecerea în rezervă, încât niciodată, dar absolut niciodată nu am mai pus piciorul în sediul M.Ap.N.
M-am căsătorit pe 30 decembrie 1970 cu o fată frumoasă, voinică și harnică, ca mama mea, care până astăzi a demonstrat dragoste pentru familia noastră, iubitoare cu părinții, care și-a onorat locul în familie. Mi-a dăruit doi copii deosebiți, un băiat și o fată, care m-au făcut unul dintre cei mai fericiți tătici, căsătoriți la casele lor și cum se spune, „aranjați”. Băiatul este matematician deosebit, iar fata asistentă medicală, mult apreciată de colectivul în care lucrează și de care sunt foarte mândru.
Singura supărare care mă apasă mult este că nu mi-au dăruit nepoți, dar nu că nu și-au dorit, dar au fost motive întemeiate, care i-au împiedicat să aibă copii.
Pe 01 iulie din acest an ne vom muta la reședința noastră din satul GRĂDIȘTEA, jud. GIURGIU, la 40 km de București, deci foarte aproape de copii, pe care am pregătit-o de foarte multă vreme, cu tot ce este necesar unui trai decent pentru niște, de acum, bătrâni, cu o curte mare și o livadă de pomi fructiferi superbă.
În încheiere, doresc să mulțumesc tuturor celor cu care am lucrat în viața de cadru al armatei, foștilor mei șefi din trupele chimice, dar și colegilor mei chimiști militari, să-i asigur pe toți de tot respectul meu. Mulțumesc, de asemenea, armei, armatei și țării mele, care împreună mi-au modelat caracterul și mi-au permis ca din copilul amărât, care am fost, să devin cadru militar cu gradul de colonel, apreciat de șefi și de colegii cu care am lucrat de-a lungul întregii mele vieți.
Dumnezeu să ocrotească ROMÂNIA și poporul ei minunat!
Promoţia de ofiţeri activi de Chimie Militară – Sibiu, decembrie 1969 –
1.Lt. Bărbuș Emil (†);
2.Lt. Carapancea Nicolae;
3.Lt. Cotuţ Teodor (†);
4.Lt. Creţu Ionel;
5.Lt. Cumpănășoiu Nicolae;
6.Lt. Diaconu Iulian (†);
7.Lt. Diaconu Ștefan;
8.Lt. Dragomiroiu Gheorghe;
9.Lt. Eriţă Nicolae;
10.Lt. Gălbează Alexandru (†);
11.Lt. Gheșa Stelian (†);
12.Lt. Ghiţă Sorin (†);
13.Lt. Ignat Vasile (†);
14.Lt. Manea Gheorghe;
15.Lt. Maximciuc Constantin;
16.Lt. Mocanu Mihai;
17.Lt. Radu Gheorghe (†);
18.Lt. Sârbu Ion (†);
19.Lt. Tăbăcaru Cristian;
20.Lt. Tătar Ioan;
21.Lt. Vaida Ion;
22.Lt. Velisar Iancu.
Preluare din Observatorul Militar ANUL XIII nr. 25 (600) (26.VI. 2001)
VOLATILIZAREA
CHIMIȘTILOR MILITARI
Interlocutor colonel (r.) ing. Cristian GHEORGHIU Cine ne conduce?
– Ați fost ultimul inspector al Trupelor de Apărare NBC: Cum puteți comenta diseminarea fără precedent a structurilor de conducere ale acestei arme?
– În primul rând, vă mulțumesc pentru posibilitatea de a exprima, odată în plus, o serie de probleme pe care le-am făcut cunoscute de nenumărate ori – oral sau în scris – factorilor de decizie, dar cu regretul de a nu fi reușit să-i determin să acționeze în sensul imperativelor impuse de importanța
Apărării NBC, nu pentru că așa voiam eu, ci pentru că acesta este cursul. Evoluțiile și transformările în branșă sunt foarte rigide și ample. Butada, potrivit căreia despre un domeniu știu alții mai bine decât cei care sunt de specialitate, este încă de actualitate, dar contraproductivă.
Există o discordanță totală între identificarea și aprecierea amenințărilor/riscurilor: intensificarea proliferării armelor de distrugere în masă NBC (tehnologii, vectori, încărcături), sporirea comerțului ilicit cu arme, extinderea tehnologiilor și produselor cu dublă utilizare, dezvoltarea fenomenului terorist, migrarea specialiștilor etc. și soluțiile de contracarare.
În context, Apărarea NBC, alături de transmisiuni, logistică și geniu, face parte din cvartetul fără de care nu poate acționa nici o armată. Chiar dacă unii comandanți și șefi se consideră infailibili în contact cu fenomenul, într-o situație reală ar putea fi ei înșiși primele victime.
Oful meu cel mai mare este determinat de inexistența unei structuri la nivel central (secție, birou) care să coordoneze Apărarea NBC în Armata României, în exhaustivitatea ei înglobând secvențele nucleară, biologică, chimică, de mediu, sistemul de alarmare și raportare, diferite tipuri de acțiune și decizie, în special în situațiile asimetrice, cercetare-dezvoltarea, înzestrarea, interoperabilitatea, standardizarea, instruirea, instrucția, organizarea, logistica etc.
– În armatele moderne, deciziile comandantului trebuie fundamentate ținând cont și de riscurile NBC. La noi cum se poate rezolva această cerință?
– Din punct de vedere normativ, această cerință este stipulată în toate în toate Standardele Militare Operaționale (SMO) de specialitate, cuprinzând în detaliu responsabilitățile și obligațiile comandanților de unități și subunități. În sarcina dumnealor rămâne luarea la cunoștință, însușirea și aplicarea lor. Am convingerea că odată cu implementarea prevederilor acestor standarde ei vor deveni aliații noștri în a solicita structuri și specialiști în domeniu.
În sprijinul acestei supoziții vin cu o întâmplare petrecută cu ocazia consultării de către decidenți a unor comandanți de batalioane de infanterie asupra structurii unităților pe care le comandă. Unul dintre aceștia a solicitat dublarea microstructurii de Apărare NBC. Explicația: acest comandant executase câteva misiuni în cooperare cu Forțele NATO, conform SMO naționale corespondente STANAG-urilor.
Forța „Phoenix”
– Deși sunteți în rezervă, ați participat la recent desfășurata „centrală intelectuală” a Apărării NBC. Cum vi s-a părut reacția specialiștilor mai în vârstă față de procesul de restructurare? Dar al celor mai tineri ?
– Fără a mă lăuda, dar nici să fiu foarte modest, preocupările mele sunt încă în armonie cu arma, sacrificând timp și disponibilitate pentru profunzimea fenomenului, punerea în operă a experienței cu convingerea că viitorul imediat va aduce reparațiile cuvenite și reconsiderarea Apărării NBC la valoarea apreciată „de” și „în” armatele moderne. Cred în forța „PHOENIX”.
Pe colegii mei, încă în activitate, și-mi face plăcere să-i consider astfel, îi consumă pasiunea pentru armă materializată prin zeci de întrebări la care nu-și regăsesc răspunsurile așteptate. Cred că îi macină și paradoxul plecării din armă, în condițiile restructurării, a personalului specializat, pe o filieră, integrală, de profil, din care numai liceul militar nu a fost de chimie militară și accederea, în lipsa specialiștilor, a unor cadre provenite din alte arme. Se produce o ruptură la nivelul de creație și elaborare a comportamentului strategic operativ în domeniu.
Nici cei tineri nu cred că sunt lipsiți de griji, ba chiar au mai multe. Pe de o parte, de lărgimea și adâncimea frontului de manifestare care le rămâne de acoperit, de maturizare în armă, de experiența operațională, de pierderea identității de armă. Iar pe de altă parte, de calculele de eficiență economică pe care le va oferi accederea în carieră.
– Structura de profil din Direcția Doctrină și Instrucție este „campioană” în realizarea și chiar implementarea SMO. Apreciază conducerea Armatei această zbatere a puținilor specialiști din structurile centrale? Vă întreb acest lucru, știind că nu v-ați putut rupe definitiv de acest demers început pe vremea când erați șeful structurii de profil din S.M.G.
– Într-adevăr, s-au elaborat 12 standarde și merită menționat ca primul standard militar operațional corespondent STANG NATO din Armata României a fost de Apărare NBC. Consider că și acum suntem vârful de lance al interoperabilității. Și ce dacă? Credeți că apreciază cineva, în afară de cei de la NATO, care în repetate rânduri ne-au dat drept exemplu în cadrul Grupurilor de lucru desfășurate la Cartierul General din Bruxelles? Cu siguranță NU! Nici nu vă puteți imagina ce volum de muncă reclamă elaborarea unui standard. Însă, cei mai mulţi cred că este o simplă traducere. Am avut ocazia să lecturez primul draft și să ne considerăm satisfăcuți de conținut, care reflecta spiritul originalului prin terminologia, tradiția și specificul românesc. Standardele sunt documente foarte pretențioase, a căror elaborare solicită experiență, erudiție și elocință.
Am mulțumirea că am putut oferi și realiza împreună cu foștii mei colegi rămași în DDI, numai doi la număr, șase proiecte de standarde, din care trei au fost aprobate deja, iar celelalte urmează.
Le mulțumesc pentru afecțiune, sprijin și încredere. Totuși, față de avalanșa problemelor zilnice de soluționat, timpul la dispoziție pentru elaborarea, în continuare, de standarde este nul, mai ales că un post a fost transformat. Cei plecați au luat și „softul”.
Oricum, pasiunea pentru armă și responsabilitatea încă ne animă!
Mângâiere cu urzica
– Guvernul României dorește implicarea armatei în monitorizarea și chiar rezolvarea unor accidente ecologice. Avem sau vom avea forțele și mijloacele necesare să ne implicăm eficient în această direcție?
– Credeți-mă că m-am bucurat când domnul prim-ministru a amintit de trupele chimice în conexiune cu mediul. Satisfacția personală este determinată și de o posibilă reconsiderare a locului protecției mediului care are infinit mai multe afinități față de chimie, respectiv Apărare NBC, decât pe protecția muncii (cu care coexistă în prezent). Senzația de mângâiere cu urzica a fost provocată de blânda atenționare că în armată există un corp de specialiști pregătiți să intervină în cazul atacului cu armele de distrugere în masă NBC, la accidentele nucleare, biologice și chimice produse la obiectivele cu risc de amplasament sau emisii altele decât atacul. De fapt, accidentele de mediu, sau punctual, existența surselor poluante se tratează similar. Atât ca identificare/detecție și inactivare/recondiționare. Existența similitudinilor face posibilă implicarea armatei. Ba, chiar, eu consider că este o ofertă foarte generoasă de instruire și instrucție în mediu contaminat, deoarece pesticidele, spre exemplu, fie că sunt organofosforice sau organoclorurate, au o structură și nocivitate apropiate de agenții chimici de luptă. Nu trebuie ratată oportunitatea.
Misiunea încredințată este onorantă, pentru că Apărarea NBC a avut până la un anumit moment și responsabilitatea protecției mediului (confirmare a gândirii inițiale), nedesmințindu-se legea naturii care aduce apele în aceleași albii. Mai ales că Centrul de Cercetări Științifice pentru Apărare NBC și Ecologie este singura unitate din Armata României acreditată să efectueze „Bilanțul de mediu” și că în Școala de Aplicație Interforțe pentru Apărare NBC se desfășoară cursurile de protecția mediului.
Singura constrângere pe care o identific acum este alocarea financiară care să permită derularea activităţii și, ulterior, asigurarea materială de operaţionalizare.
Sindromul Meșterului Manole
– Cunoașteți foarte bine ce structuri și cum acționează în acest sens armatele țărilor membre NATO. Structura previzibilă NBC va putea să răspundă unei astfel de provocări?
– Am deplina convingere că DA. Și revin la condițiile disponibilității și versatilității structurii „de cap”, care va exercita conducerea Apărării NBC extinsă și la protecția mediului. Dacă nu vom avea abilitatea de a sesiza, de a ne plia și a fi în cadență cu evoluția actuală a NATO după Summitul de la Washington, căutarea va fi veșnică, nedezmințind predilecția rămânerii în urmă.
În acest moment, în domeniul strict de specialitate nu se duce lipsa executanților prevăzuți în statele de organizare (fără a lua în considerare gradul de încadrare) ci a ceea ce să semnifice „autoritatea”.
La noi, conceptul de ARME la nivel central a început să fie uzurpat în anul 1997 și desființat în 2000, resimțindu-se în jos de la S.M.G. până la brigadă, apărând o fractură între operaționalitate și conducerea Apărării NBC, care familiarizează, documentează, expertizează, fundamentează și influențează comandantul în luarea deciziei.
– Toate aceste întrebări au dorit, de fapt, să afle un răspuns credibil de la dumneavoastră dacă mai sunt necesare aceste trupe, dacă ne aducem aminte de ele numai când se ivește o situație deosebită sau acestea vor mai exista doar simbolic, pe ici pe colo?
– Această armă, pe termen mediu și lung este la fel de necesară ca aerul, apa sau alte elemente fără de care viața este de neconceput.
Apărarea NBC trebuie să existe! Pentru că: • este asumată de NATO ca deosebit de importantă și prioritară în cadrul Doctrinei „O alianță strategică pentru secolul XXI”; • pentru interoperabilizarea cu structurile NATO: • datorită regenerării multiplicate a problematicii NBC.
Faptul că unitățile NBC sunt „redescoperite” aleatoriu, în anumite situații și imediat trec în anonimat după traversarea momentului este de notorietate. Astfel, învățămintele și corecțiile care ar fi fost necesare se pierd în neant conform formulei „bine că am scăpat și de această dată”. Înclin să cred că arma fiind prin excelență tehnică, spre a acționa solicită finanțare pentru achiziționarea cu prioritate a consumabililor și diferite etalonări/calibrări etc. Penuria ne trimite la „colț”.
În ce privește existența simbolică, legenda Meșterului Manole este concludentă. Dacă răsfoim Istoria Trupelor Chimice, vom observa numeroase înființări, reduceri, desființări și reluarea ciclului și de fiecare dată apreciate, mai târziu, ca erori. Errare humanum est. Până când?
Colonel Ștefan DIACONU
Preluat din „Actualitatea musceleană” anul IV, nr. 177, joi-20.09.2012
PERSONALITĂȚI DINCOLO DE APARENȚE
În această săptămână vă invităm să-i cunoașteți „Dincolo de aparențe” pe Generalul Nicolae Popescu, un Om de o prestanță impresionantă, un caracter ferm și vertical. Cuvintele pot spune prea puțin despre asemenea oameni, așa că cel mai bine este să citiți rândurile de mai jos, pentru că veți avea revelația unei descoperiri uluitoare: dincolo de uniformă, grad și funcție veți găsi un om extrem de modest, cu frică de Dumnezeu, un patriot cum rar se mai găsesc, un suflet de brav român, dar și un om comun, asemenea nouă, cu necazuri, bucurii și multe speranțe.
Tatiana PETRESCU
Generalul (r.) Nicolae POPESCU:
„TÂNJESC DUPĂ O RESPONSABILITATE REALĂ DIN PARTEA CELOR CARE NE DECID DESTINELE”
Care au fost cele mai emoționante momente din viața dumneavoastră?
Într-o viață normală, trăim o sumedenie de momente emoționante. Este firesc să ai preocupări constante, pentru a avea un trai decent și un confort adecvat, în fiecare secvență a evoluției, din copilărie până la adânci bătrânețe! Am fost plin de emoții când am pășit în clasa întâi la școală, când primeam premiul întâi la încheierea anilor școlari, la reușita examenului de admitere la Liceul Militar, apoi în Academia Militară. Cum să fie, decât foarte emoționante, de neuitat, momentele căsătoriei, nașterii copiilor, ascensiuni în posturile de conducere în cariera militară ș.a.
Dacă ar fi să dăm timpul înapoi, spuneți-ne care ar fi cele mai mari trei dezamăgiri pe care le-ați trăit până acum?
Dezamăgirea, eu o înțeleg prin faptul de a fi înșelat în așteptări, deziluzionat, decepționat. Cât de mult am crezut după decembrie 1989 că viața noastră se va schimba în bine, că vom progresa și vom avea un nivel de trai prosper, că România își va reocupa locul pe care-l merită în rândul popoarelor civilizate ale lumii, însă n-a fost așa. Ce oferim astăzi tineretului, ce face societatea românească pentru dezvoltarea și afirmarea generației tinere? Mai nimic, peste tot se manifestă lipsa locurilor de muncă, o rată înaltă a șomajului. Ca urmare, tinerii sunt dezorientați, fără speranța unei vieți lipsite de griji și greutăți majore. Resemnați, sunt atrași în lumea drogurilor, infracțiunilor și a leneviei. Oameni care prin diverse proceduri au ajuns în conducerea destinelor Țării, a instituțiilor acesteia sunt, în marea lor majoritate, incompetenți, corupți și iresponsabili. Au terfelit și nesocotit scara valorilor morale, au profanat cu nerușinare, cu ce mai abject dispreț simbolurile naționale. Când vor da socoteală pentru această monstruoasă nemernicie?
Așadar, suficiente dezamăgiri.
Când ați fost cel mai fericit?
Fericit am fost de nenumărate ori, la cele mai înalte niveluri, atunci când am simțit că se întrunesc anumite condiții: că am o deplină pace interioară, situația o gândesc cu înțelepciune, constat că sunt în stare să adresez o undă de iubire și dușmanilor mei, că percep integral parametrii realității înconjurătoare, că sunt generos și înțelegător cu companionii mei.
Ce vă deranjează cel mai mult la cei din jurul dumneavoastră?
În primul rând sunt preocupat să nu am în jurul meu factori perturbatori care mă deranjează, îi evit pentru că îmi generează o stare de disconfort. Și acum de ce? Pentru că nu suport tupeismul, prostia, aroganța, egoismul, grobianismul, șovinismul, incultura și impostura din comportamentul semenilor mei. Poate că am identificat și o explicație a existenței acestor manifestări – matricea societății la ora actuală face posibilă apariția și evoluția unor astfel de „tulpini” cu efecte neproductive pentru orice comunitate umană.
Dacă ar fi să schimbați ceva la dumneavoastră, care ar fi acel lucru?
Să dau replici convingătoare partenerilor de dialog care „bat câmpii”, adică să fiu consecvent și să administrez argumente lămuritoare pentru a nu lăsa loc de echivoc. Mai multă prudență în relațiile cu prietenii pentru că, pe unii îi schimbă, în ceea ce privește comportamentul, trecerea timpului.
Ce apreciați cel mai mult la subalternii și subordonații dumneavoastră?
Am pus mare preț pe anumite trăsături, cum ar fi: loialitatea, exemplul personal, consecvența în concepție și acțiune, curajul, sinceritatea, angajamentul, serviciul devotat și competența. Doresc să fac unele nuanțări în ceea ce privește raportul existent competență și loialitate. Competența poate fi definită în sens restrâns sau pe larg, însă presupune obligatoriu câteva finalități în desfășurarea unei acțiuni: eficiență deplină, management performant, prefigurarea evoluției și a rezultatului dorit, prezumții clare de promovare în responsabilități superioare. Loialitatea înseamnă mai mult decât îndeplinirea cu cinste a obligațiilor, trebuie să asocieze și eficiență și recunoștință față de instituția în care lucrează. Este de dorit ca o personalitate să întrunească în chip fericit aceste două calități.
Dacă a fi s-o luați de la zero ați face același lucru?
Dacă ne referim la profesie, da, fără nicio ezitare. Cunoscându-mi potențialul, aș putea să abordez și un alt domeniu, în condițiile în care mi-ar plăcea și aș avea cunoștințele necesare.
Când v-a fost cel mai greu?
În procesul de reformă și restructurare a armatei, periodic se efectuau reduceri de personal. Era cumplit să constat că în noile organigrame nu mai erau posturi pentru întregul personal existent. De fiecare dată am reușit să identific soluții acceptabile pentru toți subordonații.
Unde vă vedeți peste zece ani?
Cu nepoții, la festivitatea deschiderii noului an școlar – 15 septembrie 2022.
Dați-mi exemplu de două calități semnificative ale dumneavoastră.
Am fost comandant mulți ani, postură în care viața mi-a confirmat în egală măsură calitățile dar și defectele. Pe fondul respectului deplin față de subordonați, de asumare a responsabilităților în ceea ce privește asigurarea cadrului de manifestare neîngrădită a demnității și personalității acestora, comandantul trebuie să fie omenos, dar exigent, exemplu de luptător onest pentru învingerea greutăților, triumful dreptății și menținerea (apărarea) stării de normalitate. Să comande cu înțelepciunea minții și cu căldura inimii. Am făcut un cult din a asigura securitatea subordonaților, rezolvarea problemelor personale, a frământărilor acestora și pentru menținerea stării lor de sănătate. Am reușit până acolo unde Dumnezeu își impune rânduielile divine…
Credeți în legea compensației? S-a întâmplat să se dovedească în cazul dumneavoastră?
Legea compensației pentru mine are o semnificație, care s-ar putea să surprindă. Orice om își proiectează un traseu pe care-l parcurge în evoluția sa în viață, cu repere și obiective bine sau aproximativ conturate. Este fericit și împlinit atunci când le atinge/îndeplinește precum și-a dorit. Neîndoielnic, înregistrează și eșecuri, insuccese. Merge mai departe pe acest traseu, vizând noi obiective și noi realizări, acceptând în același timp eventuale noi pierderi. Eu nu pot opera cu legea compensației pentru că am fost greu încercat de soartă. Pierderea pe care am suferit-o nu poate fi compensată decât la momentul trecerii în lumea veșnică.
Atunci când sunteți obosit ce faceți ca să ieșiți din această stare?
Ascult muzică simfonică sau fac plimbări scurte, în natură și-i admir superba armonie a formelor sale indiferent de anotimp.
Se spune că pentru a fi un om împlinit trebuie să construiești o casă, să faci copii și să sădești un pom. Dumneavoastră cam ce ați mai avea de făcut pentru a fi împlinit?
Aceste simboluri la care v-ați referit le-am făurit și sunt mulțumit. M-aș considera împlinit deplin când voi constata că am și eu o inimă conform doctorului „Nu există inimă mai mare pe lume, decât inima care știe să ierte”.
Sunteți un om darnic?
Da, sunt un om darnic, ca un creștin ortodox nu pot fi indiferent față de semenul meu care are nevoie de mâncare, haine sau bani. Ofer cu toată compasiunea sufletească ceea ce pot, celor aflați în nevoie. De multe ori sunt trist că nu pot oferi mai mult. Sunt și iertător. Astfel mă eliberez de o energie negativă și îmi regăsesc calmul, echilibrul, disponibilitățile de comunicare sinceră și de multe ori împăciuitoare.
Dacă ar fi să vă caracterizați în câteva cuvinte, ce ași spune despre dumneavoastră: că sunteți un conservator sau un om modern, adaptat timpului în care trăiește?
Sunt un om normal, am toate abilitățile care-mi conferă posibilitatea adaptării la cerințele specifice societății românești actuale. Nu am rămas „înțepenit” în tiparele vieții caracteristice statului totalitar. Dimpotrivă, am avut forța să privesc dincolo de orizont, să intuiesc direcțiile care se prefigurează în evoluția unei tinere democrații consacrată printr-un stat de drept constituțional. Acest spirit de prospectare, de prefigurare a evoluției societății pe termen mediu sau lung l-am imprimat colaboratorilor mei cu rezultate semnificative, benefice. De aceea au fost capabili să ofere răspunsuri adecvate, eficiente noilor riscuri ale proliferării armelor CBRN.
Povestiți-ne cum v-ați ales profesia. A fost o oportunitate sau ceea ce v-ați dorit mereu?
Provin dintr-un neam care a slujit ara la nevoie. Bunicul a luptat în Războiul Reîntregirii neamului, iar tatăl meu a luptat în Al Doilea Război Mondial, în răsărit până la Stalingrad și-n apus, ajungând până în Tatra. De mic, mi-a încolțit dorința să fiu militar – îmi plăcea să admir câteva articole (efecte) militare, cu care tata venise din război: capela, un chipiu, o porthartă și centura. Am început școala și, în clasa a II-a, când învățătoarea ne-a întrebat pe fiecare ce dorim să devenim, am răspuns: ofițer. Și m-am ținut de cuvânt. Convingeri simple, pentru mine cariera militară a reprezentat o vocație. Mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a ajutat să întrunesc condițiile de selecție și evoluție de-a lungul timpului, în ierarhia militară, până la gradul de general. Am gândit și acționat întotdeauna cu credință și responsabilitate pentru respectarea și aplicarea cerințelor deontologice profesiei și ale jurământului militar. În fiecare secvență din evoluția profesională am fost în permanență stăpânit de deviza lucrului bine făcut.
Tânjiți după ceva?
Da, tânjesc după anotimpurile copilăriei cu veri frumoase, fără călduri toride, cu toamne bogate, cu ierni cu zăpadă pufoasă dar fără viscole și troiene, cu primăveri înmiresmate și cu ploi aducătoare de belșug în holde. Tânjesc după armonia și coeziunea socială, după zâmbetul generos și salutul prietenesc pe care să ni le acordăm cu plăcere când ne întâlnim. Tânjesc și după o responsabilitate reală din partea celor care ne decid destinele.
O vorbă spune că „A fi om e lucru mare, a fi domn e o întâmplare”. Sunteți de acord cu acest lucru?
Da, sunt întrutotul de acord. În acest sens m-am călăuzit în viață de un principiu foarte clar, moștenit cu iz testamentar de la părinți: să înveți, să muncești, să fii serios și să respecți. De aceea aceste cerințe le-am folosit și în educația copiilor mei.
Cât de important este să ai cei șapte ani de acasă?
Este o problemă de mare actualitate, în mod cert și de viitor. Familia este celula de bază a societății, aici copii învață primele reguli de comportare corectă în spiritul credinței noastre creștine. Părinții care azi cu răbdare și înțelepciune își îndrum odraslele pentru dobândirea, pas cu as, a deprinderilor elementare de viață ordonată și sănătoasă pot culege roadele unei evoluții armonioase, normale și folositoare tinerilor de mâine. Însă ce este de făcut în cazul unor copii care nu au șansele unei creșteri normale ca urmare a stării de sărăcie, dezorganizare a familiilor din care provin. Vrând, nevrând ajungem din nou la iresponsabilitatea politicienilor care au condus și conduc Țara!
Succesul determină șansa sau șansa determină succesul?
Șansa și succesul sunt noțiuni care într-o acțiune/activitate umană se influențează reciproc. Șansa oferă condiții favorabile, posibilitățile de succes. Succesul care, de fapt, reprezintă o reușită, un rezultat pozitiv, la rândul său, poate genera noi circumstanțe favorabile pentru dezvoltarea acțiunii mai departe.
Să nu uităm că succesul se bazează pe competență, viziune, motivație și elan.
Oamenii puternici cred că destinul și-l faci singur. Credeți în destin sau în voința proprie?
Voința proprie exprimată printr-o atitudine proactivă, consecventă și însoțită de o gândire pozitivă reprezintă, după părerea mea, premisa realizării obiectivelor dorite. Un om puternic, de succes nu se poate abate de la aceste cerințe. Destinul îl asociem în secvența de evaluare, dacă este pozitivă, înseamnă că ursitoarele au vegheat cu strășnicie. În caz contrar – acesta e destinul!
Mai aveți prieteni din copilărie? Dar dușmani, oameni cu care nu vă înțelegeți oricât ați încerca?
Am foarte mulți prieteni și din copilărie și din adolescență și chiar din timpurile mai recente. Este o mare plăcere să-i întâlnesc, să depănăm amintirii, să ne împărtășim păsurile și proiectele. Recent am participat la întâlnirea promoției 1967 a Liceului Militar „Dimitrie Cantemir”, Breaza. A fost un eveniment cu o semnificație și frumusețe deosebite. Da, sunt conștient că am și dușmani așa-i viața, deficitul de comunicare, orgolii manifestate în rețele „năvalnice”, precaritatea analizelor unor secvențe ale relațiilor interumane pot fi tot atâtea explicații în ceea ce privește afectarea armoniei legăturilor prietenești. Păcat!
Care credeți că este cel mai important lucru care ar trebui schimbat la politicienii din ziua de azi?
În primul rând trebuie să dispară de pe scena politică a țării toți cei care au adus numai prejudicii, pagube și nenorociri neamului românesc și să dea socoteală pentru toate hoțiile i fărădelegile săvârșite. În al doilea rând, n-au ce căuta în politică cei care o consideră un mijloc de îmbogățire. Un politician trebuie să fie conștient de responsabilitatea și obligativitatea pe care le are de a-și îndeplini necondiționat și cu credință atribuțiile. Să nu uite că este în serviciul celor care l-au ales și l-au trimis în înaltele demnități instituționale ale Țării.
Cu cine sunteți în concurență?
Voi face referiri la trecut, întrucât am ce spune, ulterior, vă voi prezenta cu cine sunt astăzi în „concurență”. După decembrie 1989 a existat o preocupare și pe plan militar de stabilire a relațiilor de colaborare dintre armata Română și armatele statelor membre NATO. A fost un proces complex, chiar cu multe elemente de suspiciune, în ceea ce privește sinceritatea și încrederea. Până la urmă, partenerii occidentali s-au convins de bunele noaste intenții și de claritatea opțiunilor pentru integrarea în Alianța Nord-Atlantică. Deci, nici vorbă de concurență. Programele de colaborare cu specialiștii NBC din armatele statelor membre NATO au fot încununate, etapă, de etapă cu succese și realizări semnificative. Am ales ofițeri/subofițeri valoroși, competenți , cu deschidere pentru noutate, modernism și performanță. Am promovat spiritul de echipă, am motivat și mi-am condus subordonații să-și îndeplinească atribuțiile în mod impecabil. N-am ezitat niciodată să evidențiez succesele militarilor pe care i-am condus, uneori fiind întristat că nu i-am putut recompensa pe măsura realizărilor lor. Astăzi sunt în concurență cu mine însumi pentru aplicarea următorului principiu. A-ți respecta cuvântul înseamnă a fi coerent cu ceea ce gândești și cu ceea ce faci. Astfel ești autentic și asta te face respectabil în fața ta și a celorlalți”.
V-ați pierdut vreodată încrederea în prieteni?
Nu. Niciodată n-am să-mi pierd încrederea în prieteni. Totuși, am anumite cazuri în care unii dintre prietenii mei, singuri, și-au „descalificat” încrederea, aceasta fiind problema lor, automat au dispărut de pe o virtuală listă nobilă!
Ce vă face fericit? Dar nefericit?
M-ar face fericit să constat o frumoasă armonie socială și un trai decent în comunitatea musceleană. În plus, să am motive să râd pentru că râsul este muzica sufletului, să fiu mereu calm pentru că această stare este izvorul puterii, să fiu bun pentru că aceasta este rațiunea existenței. Ca să fi fericit, nu trebuie să uităm ca viața este o piesă de teatru care nu permite repetiții. Pentru asta: cântați, râdeți, dansați, iubiți… Și trăiți intens fiecare moment al vieții dumneavoastră înainte să coboare cortina și piesa să se termine fără aplauze! Sunt mâhnit și nefericit când asist, neputincios, la un proces de pauperizare continuă a oamenilor. Foștii guvernanți și actualii nu au făcut dovada responsabilității pentru viața decentă a cetățenilor. Ei și-au rotunjit averile. Pe când ziua socotelilor? Cum poți fi fericit când în jurul tău este atâta suferință?
Care au fost și sunt lucrurile esențiale din viața dumneavoastră?
Integritatea și cinstea în primul rând. Responsabilitatea pentru acțiunile tale. Respectul pentru tine, pentru alții , pentru lege. Coeziunea și prosperitatea familiei.
Care ar fi definiția dumneavoastră pentru ceea ce se întâmplă la ora actuală în politica din țara noastră?
Nu am o definiție, dar exprim speranța că alegerile parlamentare din decembrie anul curent vor contribui la limpezirea situației. Viitorii parlamentari trebuie să dovedească responsabilitate și loialitate față de cei care i-au ales.
Care era lucrul care vă plăcea să-l faceți în copilărie?
Făceam tot felul de năzbâtii. Părinții mei aveau o gospodărie mare, cu multe animale: cai, oi, bovine, porci, găini, curcani ș.a. Îmi plăcea să îmblânzesc căluții și să-i călăresc fără șa. Am dresat un cocoșel să cânte când mi-l așezam pe umăr sau pe creștetul capului. Am confecționat o trăsurică pe care o tracta cățelușul Mureș, iar în trăsurică se așeza o căpriță răsfățată și făceam plimbări pe ulița satului, spre hazul și deliciul vecinilor.
Povestiți-ne o întâmplare haioasă din copilărie, care s-a lăsat cu bătaie.
Am multe întâmplări haioase care s-au lăsat cu pedepse de tot felul. Am să vă relatez o întâmplare cu un final atipic. Locuiam în vecinătate cu bunicii materni și cu o soră a mamei. O pisicuță drăgălașă a bunicilor „făcea servicii” și pe la noi. Într-o zi i-am legat la gât un cartonaș pe care am scris „Mânca-ți-ar Lenuța coada” (Lenuța fiind o fetiță de șapte ani, verișoara mea). Când am mers la bunici, să „savurez” efectul, m-a luat în primire bunica, bineînțeles, mi-a recunoscut isprava. Ca urmare m-a condus într-o cameră, m-a dojenit și mi-a spus să nu mai fac așa ceva pentru că pisica putea să rămână agățată prin garduri, iar ceea ce am scris pe carton nu este frumos etc. Apoi a aprins o candelă și o pastilă de tămâie, m-a pus în genunchi în timp ce dumneaei citea o rugăciune și tămâia în jurul meu, spunându-mi că trebuie să alunge duhurile rele care au venit peste mine ca să mă ispitească la fapte rele. Acest „ritual” l-am urmat trei zile, bunica considerând ca fiind suficient.
Ce este dominant în viața dumneavoastră: munca sau familia?
Munca și familia sunt noțiuni care se intercondiționează pentru realizarea unei stări de confort, benefică membrilor familiei. Vorbesc la timpul trecut; în activitatea profesională am făcut enorm de multe sacrificii, fiind „conectat” ore și chiar zile în șir la responsabilitățile și atribuțiunile funcționale, bineînțeles în detrimentul familiei. Nu a fost o opțiune personală, a fost o necesitate, un specific al activității militare: plecări de lungă durată în aplicații, tabere de instrucție, cursuri și convocări de pregătire. La revenirea în familie trăiam o adevărată descătușare și o relaxare reconfortantă.
A fost vreun moment când viața dumneavoastră putea să se schimbe radical?
Da. Răspund astfel: viața mea chiar s-a schimbat radical după decembrie 1989.viața mea a evoluat într-o nouă perspectivă, aceea a libertății, așa am avut posibilitatea de experimentare/manifestare a calităților profesionale încât am fost apreciat cum se cuvine, acordându-mi-se inclusiv gradul de general, ceea ce n-ar fi fost posibil fără 22 decembrie 1989.
Dacă ar fi să mulțumiți cuiva pentru ceea ce sunteți astăzi, cine ar fi?
Mai întâi de toate mulțumesc părinților și fraților mei (toți mai mari decât mine). am avut profesori eminenți atât la clasele gimnaziale, cât și la cele liceale, le sunt recunoscător. Sibiul reprezintă pentru mine un municipiu cu semnificații deosebite: aici am devenit ofițer după patru ani de studii la Școala Superioară de Ofițeri „Nicolae Bălcescu”. Am avut privilegiu ca în această instituție militară de învățământ superior să avem dascăli de excepție, dintre care amintesc pe Col. Ioan MUREȘAN, modelul meu profesional. Trebuie să mulțumesc soției mele, pe care tot în Sibiu am cunoscut-o, pentru că în permanență și mai ales în situațiile grele mi-a acordat cu înțelegere și generozitate sprijinul ei necondiționat. Și copiilor le mulțumesc pentru că au fost înțelegători cu mine pentru că mi-am petrecut puțin timp cu ei și nu prea i-am purtat în brațe cât ar fi fost normal, eram ocupat cu problemele serviciului.
Vă plac banii, alergați după ei?
Este o întrebare cu tâlc! Cum adică îmi plac, nu-mi plac banii? Ei sunt necesari și reprezintă într-o formă anume recunoașterea importanței activității desfășurate de un cetățean într-un domeniu social, economic sau de altă natură. Nu am alergat și nu voi alerga după bani, însă niciodată nu voi admite ca cineva să-mi ciuntească din drepturile constituționale pe care le am în calitate de ofițer în rezervă.
Care ar fi cea mai mare dorință a dumneavoastră care nu s-a îndeplinit încă?
Unirea Basarabiei cu patria mamă – România. Dar depinde de întrunirea mai multor factori și nu este încă timpul trecut.
Să ne amintim cum a fost odată…
Consemnările Evenimentului Muscelean în urmă cu zece ani
Articol preluat din EVENIMENTUL Muscelean, Anul XXI, Nr. 1995, 30.06 – 02.07.2015
GENERALUL POPESCU
ÎNCHEIA O CARIERĂDE 40 DE ANI
Câmpulungenii erau obișnuiți ca mass-media să prezinte evenimente importante din activitatea desfășurată de militarii Școlii de Aplicație pentru Apărare NBC, care urmau cu strictețe un ceremonial foarte bine pus la punct. Este adevărat că sub comanda generalului de brigadă dr. Nicolae Popescu, rigorile manifestărilor cu caracter militar au fost atenuate, tocmai pentru apropierea și deschiderea față de oameni. De data aceasta, ne vom opri asupra unui eveniment desfășurat sub semnul emoției puternice: trecerea în rezervă a generalului de brigadă dr. Nicolae Popescu. Festivitatea organizată pe 24 iunie 2005, de predare-primire a comenzii Școlii de Aplicație pentru Apărare NBC, a urmat un ritual deosebit, pregătit până în cel mai mic detaliu.
Cine este generalul de brigadă Nicolae Popescu
Nicolae Popescu s-a născut la data de 16 iulie 1949, în comuna Arefu-Argeș. În anul 1967 a absolvit Liceul Militar „Dimitrie Cantemir” – Breaza, în 1970 Școala Superioară de Ofițeri „Nicolae Bălcescu” – Sibiu, iar în 1979 Academia de Înalte Studii Militare.
În 1989 și în 1997 a absolvit cursuri postuniversitare în domeniu, după care, în 1998, a obținut titlul de doctor în Științe Militare. În 2003 a absolvit un curs de Relații Publice.
Nicolae Popescu are o experiență militară vastă: comandant de pluton și companie (1971- 1975), comandant de companie independentă (1975-1977), instructor în Biroul de Învățământ și Pregătire de Luptă (1979-1981), Șef de Stat Major al Centrului de Instrucție al Trupelor Chimice (1981-1986), comandant de structuri de apărare NBC prevăzute cu gradul funcției de general cu o stea, începând cu data de 3 mai 1986. Din 15 august 2002 era comandantul Școlii de Aplicație și Inspector pentru Apărare NBC. Înainte de termen a fost avansat la gradul de locotenent colonel și colonel la excepțional.
S-a remarcat prin gestionarea eficientă, în calitate de comandant al Garnizoanei, a situaţiei din Decembrie 1989 în Câmpulung. A avut contribuții la dezvoltarea armei Apărare NBC, în contextul restructurării și modernizării armatei. Militari pregătiți de generalul Popescu au făcut parte din Compania 383 Apărare NBC, care a participat la misiuni în Irak.
Locţiitorul lt.col. Ion Berevoianu a preluat comanda interimară a școlii
Trecerea în rezervă a generalului de brigadă dr. Nicolae Popescu, în baza Decretului nr.485 al Președintelui României, publicat în Monitorul Oficial nr.502, din iunie 2005, a avut loc exact la un an de la înaintarea în grad. Ceremonialul s-a desfășurat în prezenţa șefului Statului Major al Forţelor Terestre, generalul locotenent dr. Sorin Ioan. Numeroase oficialităţi locale și judeţene i-au fost alături comandantului școlii în acel moment al carierei sale impresionante: Constantin Nicolescu, președintele Consiliului Județean Argeș, primarul Călin Andrei, viceprimarul Sorin Buta, Gheorghe Nicuţ, primarul municipiului Curtea de Argeș, Gheorghe Banzea, șeful Finanțelor Publice Argeș, șefi de instituții locale, comandanții instituțiilor militare din Câmpulung, consilieri locali, oameni de afaceri, veterani. Comandantul școlii i-a predat ștafeta locțiitorului său, locotenent colonel Ion Berevoianu, care asigura interimatul la comanda instituției până la numirea unui nou șef.
O viață de om dedicată armatei
Remarcând tinerețea militarilor aliniați în curtea unității, general locotenentul dr. Sorin Ioan spunea că majoritatea sunt triști în fața momentului deosebit: „Cât ești tânăr, gândești altfel, până în momentul în care îți dai seama că închei o carieră. De-a lungul activității sale, cât o viață de om, generalul de brigadă dr. Nicolae Popescu a câștigat respect prin ce a realizat și prin rezultatele muncii sale. În numele Statului Major al Forțelor Terestre și în numele meu personal, îi prezint onorul și respectul pe care îl port pentru realizările sale. Îi doresc o viață activă, ca și până acum”, a fost mesajul șefului Statului Major al Forțelor Terestre. Generalul de brigadă dr. Nicolae Popesc le-a cerut oaspeților și colaboratorilor săi să nu fie triști, ci veseli, fiindcă trăiesc o zi semnificativă pentru Școala de Aplicație pentru Apărare NBC. „S-au împlinit 40 de ani de când port haina militară. A fost o carieră frumoasă pe care mie îmi place să o numesc maraton. Acum am încheiat acest maraton de 40 de ani, cu rezultate de toate felurile” a afirmat generalul Popescu.
„Am comandat cu căldura sufletului și cu înțelepciunea minții”
El a dezvăluit principiile care au stat la baza unei cariere solide, excepționale: a gândit fiecare acțiune cu o responsabilitate deplină, a fost un militar competent, în contact cu noul, cu informația, a vrut și a reușit să fie sincer și curajos: „ Mi-am asumat curajul în mod calculat, nu riscant. În anii de comandă au trecut prin mâinile noastre generații de tineri deosebiți și am promovat o imagine frumoasă a armatei române. Este adevărat că am beneficiat de o echipă care a stat în stânga și în dreapta mea. Am comandat cu căldura sufletului și cu înțelepciunea minții”, au fost cuvintele rostite de generalul Popescu la finalul misiunii sale. Sub comanda sa, a fost pregătit un colectiv de oameni responsabili, pe care se poate conta și care poate duce mai departe spiritul cultivat de comandantul școlii.
Au urmat cadourile simbolice pentru generalul de brigadă dr. Nicolae Popescu, un pistol și o cupă, în aplauzele numeroșilor săi invitați. Comandantul Școlii de Aplicație pentru Apărare NBC și al Garnizoanei Câmpulung își încheia activitatea și trecea în rezervă în data de 30 iunie 2005.
Planetă de scriitor
LUPTA CU DRAGONUL
DE LA MITROFANI
Col. ing. Gheorghe Nică BUIEŞTEANU
Era în luna decembrie a anului 1978 când, nolens-volens, mi s-a recunoscut competenţa în domeniul explozivilor. Când venea vorba de acţiuni unde se foloseau explozivi, eu eram omul solicitat.
Mă aflam în birou, la o oră destul de matinală. Abia venisem la serviciu şi mă pregăteam să trec la planşetă şi să continui lucrul la un proiect, numai ce aud nişte bătăi puternice în uşă, care m-au făcut să tresar. Un coleg băgă capul pe uşă şi-mi ceru să las lucrul, să mă îmbrac bine pentru că trebuie să plecăm într-o misiune. A închis uşa şi a plecat fără să-mi mai dea detalii.
Când am ajuns la locul precizat, acolo era o maşină ARO cu motorul pornit şi colegul meu îmi făcea semn să urc repede. În faţă, lângă şofer, era un colonel – locţiitorul comandantului unităţii, care după ce a urcat i-a zis şoferului „dă-i bice”.
Am ajuns într-o unitate militară de lângă aeroportul Băneasa, unde am fost întâmpinaţi de un ofiţer, care ne-a condus spre pistă. Acolo ne aştepta un elicopter. Am urcat repede în „burta” elicopterului, unde se mai aflau nişte civili, unul dintre ei fiind un mare şef. Acesta, find pe scaunul din faţă, s-a întors către noi şi a întrebat dacă suntem de la geniu.
– Da! A fost răspunsul colonelului nostru.
– Mergem în zona Drăgăşani, unde a erupt o sondă şi arde pârjolind totul în jurul ei, de nu te poţi apropia de ea la 2-3 sute de metri şi nu poate fi captată. Voi, cei de la geniu, va trebui să vedeţi cum o putem stinge.
Eu urcam pentru prima dată într-un elicopter, iar acum urma să şi zbor cu el! M-am urcat în acea hărăbaie metalică, m-am aşezat pe bancă lângă colonelul meu. După ce a pornit motorul şi a început să se învârtă ditamai elicea deasupra noastră, am simţit nişte zguduituri puternice În timp ce ne înălţam de la sol. Dintr-o dată, elicopterul a pornit-o într-o parte şi a început să treacă deasupra unor copaci şi clădiri, până am ieşit deasupra în câmp.
Pentru prima dată zburam şi eu pe sus, ca o pasăre, dar nu cu aripi proprii, ci în pântecul acelei hărăbaie metalice în care auzeam doar zgomotul motorului şi fârlfâitul elicei. Pe hublou vedeam câmpul presărat cu pete de zăpadă, iar când treceam pe deasupra unor localităţi, vedeam casele ca nişte cutii de chibrituri. Încet, încet teama mi-a dispărut şi tot uitându-mă pe hublou n-am băgat de seamă când am ajuns la destinaţie.
Am aterizat pe un platou, pe un de deal, lângă nişte barăci. Ceva mai departe se vedea sonda în flăcări, ce ardea ca un dragon ce scotea flăcări pe gură şi pe nări şi le trimitea în toate direcţiile. N-am avut timp prea mult ca să privesc acest spectacol înfiorător ce producea căldură şi lumină, fiindcă am fost invitaţi să-l urmăm pe şeful cel mare într-o baracă.
Frumoasă şi plăcută a fost călătoria prin văzduh cu pasărea de oţel, dar parcă şi mai bine şi mai sigur m-am simţit când am pus picioarele pe pământ.
Abia când am ajuns la baracă am aflat că omul căruia eu i-am zis „şeful”, de fapt era Ministrul Minelor şi Petrolului. Acest lucru l-am aflat când a fost întâmpinat şi i s-a raportat că toate încercările de a stinge sonda au eşuat.
În baracă ne-am orânduit în jurul unei mese, în capul căreia stătea ministrul. Puţin cam îngrijorat, aflând de încercările fără succes de a stinge sonda, a spus:
- Am adus cu mine trei ofiţeri de geniu, care să ne spună cum am putea stinge sonda care arde de atâta timp, producând pagube imense. Dar mai întâi inginerul, şeful schelei, vă va da câteva detalii despre sondă şi cum s-a ajuns în această situaţie.
Eu, care n-am văzut în viaţa mea o schelă şi cum se forează o sondă, n-am înţeles prea bine ce ne-a spus inginerul. Tot ce am reţinut, a fost că în timp ce forau şi s-au apropiat de punga cu ţiţei, au simţit miros de gaze, dar după calculele lor mai aveau de săpat cam zece metri. Bucuroşi că nu mai aveau mult de săpat, au continuat să sape cu mai multă râvnă. Dar, mare le-a fost surpriza când numai după câţiva metri de săpat, din cauza presiunii prea mari a gazelor din măruntaiele pământului, sonda a erupt. N-au mai putut să monteze prevenitorul şi din cauza presiunii gazelor şi ţiţeiului care se înălţau spre cer, sondorii au fost nevoiţi să părăsească în grabă sonda care în scurt timp s-a aprins. Din cauza căldurii, platforma de foraj, cu tot ce era pe ea, s-a prăbuşit peste sondă. Atunci flăcările au început să se strecoare printre fiare în toate părţile, până se stingeau înghiţite de aerul rece al iernii.
După aceste explicaţii scurte primite de la şeful schelei, ministrul şi-a îndreptat spre noi privirea şi ne-a cerut părerea. Eu am precizat că prin explozia unei cantităţi apreciabile de exploziv se poate înlătura masa de metal, dar se pune întrebarea cum putem plasa explozivul lângă sondă, dacă noi nu ne putem apropia de ea din cauza temperaturii înalte.
Colegul meu, care era inginer mecanic, a venit cu ideea să realizăm un dispozitiv cu care să împingem încărcătura de exploziv până sub masa de metal prăvălită peste sondă.
Toţi au fost de acord cu propunerea noastră, iar ministrul a spus că avem la dispoziţie două ore în care să vedem, cât se putea vedea, poziţia masei de metal prăvălite peste gura sondei şi să ne materializăm propunerea.
Am părăsit baraca şi însoţiţi de şeful de schelă, noi, cei trei ofiţeri de geniu, cum s-a exprimat ministrul, am plecat să vedem sonda care ardea şi nu ne lăsa să ne apropiem de ea. Totuşi, inginerul, şeful schelei, ne-a ajutat să înţelegem în ce parte era prăbuşită platforma de metal, lucru care l-am înţeles destul de bine, fiindcă în acea parte flăcările nu băteau prea mult şi nici temperatura nu era aşa de mare, încât ne-am putut apropia ceva mai mult de sondă. Aşa am putut stabili ca încărcătura de exploziv s-o plasăm în partea opusă, în aşa fel, încât suflul exploziei să dea peste cap masa metalică şi astfel să eliberăm gura sondei.
Ajunşi la baracă, colegul meu a făcut o schemă a dispozitivului, pe care a prezentat-o ministrului. Acesta a fost de acord şi a dat dispoziţii să fie realizat.
După ce a mai discutat ceva cu un tovarăş, care, din câte am înţeles, era secretar de stat la minister, iar aici conducea toate activităţile în lupta cu dragonul de foc furios, ministrul s-a îndreptat spre elicopter şi a spus să-l urmăm.
Zborul la întoarcere a fost şi mai plăcut, mai ales că aproape se lăsase seara. În timpul zborului n-am mai văzut decât stelele de pe cer, de care parcă mă apropiasem ceva mai mult în timp ce ne ridicam de la pământ cu câteva sute de metri. Elicopterul zbura în beznă. Nu mai vedeam nimic prin hublou, decât din loc în loc nişte luminiţe, de unde am dedus că treceam peste nişte localităţi. Cel mai spectaculos se vedeau oraşele luminate cât decât, fiindcă pe vremea aceea se făcea mare economie la consumul de curent.
Mi-am dat seama că am ajuns la Bucureşti după străzile ceva mai luminate, iar în scurt timp am văzut şi luminile de pe pista de aterizare. Am aterizat în locul de unde decolasem de dimineaţă. La despărţire ministrul a ţinut să ne atenţioneze ca dispozitivul să fie realizat cât mai repede. El a plecat cu o maşină mică, iar pe noi ne-a transportat în oraş un ARO.
Am ajuns acasă cam târziu. Soţia şi băieţii mă aşteptau îngrijoraţi, că nu ştiau unde sunt de n-am venit până la ora aceea. I-am îmbrăţişat cu drag şi le-am spus că am făcut o plimbare cu elicopterul undeva, pe un deal din apropierea Drăgăşanilor, unde ardea o sondă. Astfel i-am liniştit, apoi am mâncat ceva, pentru că eram lihnit de foame. Cum era cam târziu, am trecut cu toţii la culcare, iar eu în scurt timp am trecut în lumea viselor dormind buştean până dimineaţa.
Aşa după cum s-a stabilit cu ministrul, după patru zile am plecat spre sondă, pregătiţi pentru o misiune mai îndelungată. De data aceasta am plecat cu o maşină ARO de la unitatea noastră, şef fiind colonelul locţiitor al comandantului unităţii. Maşina a rămas la dispoziţia noastră pentru toate deplasările ce le avea de făcut în zonă.
De data aceasta am fost cazaţi la un hotel al partidului din Vâlcea. După ce ne-am cazat, am mers la Şcoala Militară de Ofiţeri de Geniu Vâlcea, unde am primit un pluton de militari şi explozivul necesar pentru realizarea încărcăturilor de exploziv. Cu militarii şi cu materialele necesare ne-am deplasat la dealul cu sonda în flăcări.
De la Drăgăşani, ca să ajungem sus pe deal, am urcat o pantă pe un drum cam neumblat. Deodată ne-au apărut în faţă nişte flăcări ce se ridicau de undeva din pământ şi se pierdeau în înaltul cerului. Cu cât urcam dealul şi ne apropiam de locul destinaţiei noastre, tot mai tare se auzea un vuiet care se înteţea pe măsură ce ne apropiam de sonda arzândă. Jeturile de flăcări se buluceau să iasă printre fiarele distorsionate, alergând în toate părţile, înroşindu-le şi înfierbântând cerul rece al iernii pe o rază de 2-3 sute de metri în jur. Privit de la distanţă jocul de flăcări era fantastic şi mă trimetea într-o lume de basm în care un dragon întărâtat îşi dezlănţuia focul asupra oamenilor.
Când ne-am apropiat de sondă, am simţit o dogoarea puternică şi atunci am înţeles mai bine câtă energie se irosea prin arderea gazelor şi ţiţeiului, câtă pagubă producea acest incendiu nestăvilit. Asta era un fel de răzbunare a spiritului dragonului care sălăşluia în măruntaiele pământului pentru că a fost deranjat de nişte oameni care au lucrat imprudent în încercarea lor de a ajunge la această pungă de petrol aflată la adâncime sub o mare presiune.
Asta m-a îndârjit şi mai mult şi m-a determinat să lupt cu mai multă înflăcărare, dar şi cu prudenţă, să sting această sondă. Atât eu, cât şi colegul meu ne-am interesat de stadiul realizării dispozitivului („gâscanului”) cu care urma să trimitem încărcătura de exploziv la sondă. Gâscanul era aproape gata, aşa că şi eu am cerut să se confecţioneze o ladă metalică, bine dimensionată, în care să intre cincizeci kg de TNT.
Înainte de a fixa locul şi direcţia de unde să fie împins gâscanul cu încărcătura de exploziv, am îmbrăcat un costum ignifug şi m-am apropiat de sondă până la o distnţă la care am putu suporta căldura. Această acţiune plină de curaj şi totodată de nesăbuinţă mi-a permis să văd bine poziţia în care era căzută platforma de foraj peste sondă. Aşa am putut alege cea mai bună direcţie şi locul unde trebuia să fie amplasată încărcătura către sondă. Această incursiune către iadul de foc mi-a permis să calculez lungimea fitilului de aprindere care va amorsa încărcătura numai atunci când va ajunge lângă sondă.
Au trecut cam trei zile până am pregătit prima lovitură pe care s-o trimit în inima dragonului şi să-i închidă gura, să nu mai arunce flăcări.
Am fixat bine dispozitivul cu platformă în faţa tancului ce-l aveam la dispoziţie. Am aşezat încărcătura de 50 kg exploziv, am aprins fitilul, am sărit de pe platformă şi am început să strig ca un disperat „ARDEEEE !!!!…” Şi imediat tanchistul a început să împingă încărcătura spre sondă. Nu după mult timp am auzit o explozie puternică, dar nu s-a produs nicio schimbare la gura sondei şi în peisajul primăvăratic din jurul ei.
Când am ieşit din adăpost să văd rezultatul, am constatat că încărcătura a detonat într-o latură a sondei. Această primă lovitură a fost un eşec total şi mi-a produs o mare dezamăgire, cu toate că m-am străduit mult s-o pregătesc. Atât colonelul, cât şi colegul meu s-au uitat compătimitor la mine şi mi-au spus că n-a fost vina mea că totul a eşuat.
Acest eşec i-a dezamăgit şi pe ceilalţi, iar cei de la artilerie, care au încercat şi ei cu nişte lovituri de tun, fără prea mulţi sorţi de izbândă, nu zic că se bucurau de eşecul meu, dar acum puteau şi ei să-şi ascundă propriile lor eşecuri în spatele eşecului meu.
Eu n-am rămas copleşit de aces eşec, ci i-am spus colonelului şi colegului meu să realizeze un alt dispozitiv mai ţeapăn şi care să fie fixat mai bine în faţa tancului, ca să nu mai devieze de la traiectoria stabilită. Această propunere am făcut-o şi celorlalţi care conduceau acţiunea de stingere a sondei. Ba, mai mult, am cerut să-mi facă două lăzi metalice pentru ca să dublez încărcătura de exploziv pentru a obţine o putere mai mare. În caz că deviază şi acum de la direcţie, suflul exploziei să înlăture totuşi masa de metal de la gura sondei.
Toată pregătirea a mai durat încă o săptămână, timp în care eu şi cu colegul meu veneam în fiecare zi pe dealul unde ardea sonda. Ardeam şi noi de necaz, mai ales că eram şi cam nemâncaţi, deoarece puteam să mâncăm numai seara, când ajungeam la hotel.
Primul eşec încă mai trona în minţile tuturor şi producea o anumită neîncredere în privinţa celei de a doua lovituri. Cum trecuse încă o săptămână şi dispozitivul încă nu era realizat, teama că vom trece în anul următor şi sonda tot nu va fi stinsă, s-a accentuat şi mai mult.
Pe data de 31.12.1978, imediat ce am ajuns pe deal, am dat fuga în tabără la militari să mă interesez dacă îmi pregătiseră lăzile cu exploziv. Erau gata încărcate, aşa că eu am pregătit cele două amorse şi le-am dat ofiţerului să aibă grijă de ele. Din tabără am plecat liniştit, văzând că problema loviturii era rezolvată. De acolo am mers întins la locul unde se pregătea dispozitivul. Când am văzut că încă nu era gata, m-am supărat tare şi am vrut să-i iau puţin la zor. Dar iediat mi-am dat seama că nu pot să mă port dur cu nişte civili care şi ei erau necăjiţi, fiindcă munceau zi-lumină, pe frig, că doar ne aflam în toiul iernii şi n-au putut să termine dispozitivul. Un muncitor mai învârstă mi-a spus că fac tot posibilul să-l termine până la prânz.
Trecuse o săptămână de când zi de zi tot veneam pe dealul unde, datorită căldurii dogoritoare ce venea de la sonda în flăcări, începuseră să înmugurească pomişorii din jur, iar aproape de locul unde se monta dispozitivul înflorise un vişin. În plină iarnă, pe deal venise primăvara şi mai erau puţine ore şi se trecea în noul an.
Eram cam îngândurat şi supărat că încă n-am reuşit să astup gura dragonului, să nu mai verse foc în toate părţile. În această stare de nelinişte şi îngrijorare, mi-am adus aminte că în seara anului nou n-o să fiu acasă lângă soţie şi copii. N-am putut să fiu lângă ei, să-i ajut să pregătească cum se cuvine sărbătoarirea anului nou.
Din aceste gânduri amare m-a trezit colonelul – şeful meu – şi mi-a spus să mergem repede la baracă, pentru că a venit ministrul şi vrea să ne ia la zor pentru că n-am reuşit încă să stingem sonda. După ce ne-a ascultat pe fiecare şi a văzut că până acum nu s-a putut face mare lucru, s-a înfuriat rău de tot. A început să tune şi să fulgere, ne-a făcut nepricepuţi şi incompetenţi.
Când a dat cu ochii de mine, cum era cu nervii încinşi, m-a luat în tărbacă, de parcă eram un nimeni! La început am ascultat cu răbdare descărcarea lui nervoasă, deoarece i-am înţeles îngrijorarea, mai ales că de situaţia de aici se interesa personal „Tovarăşul”. Dar când a ajuns să mă facă incompetent şi să-mi spună că a mai lucrat cu ofiţeri şi cu armata şi s-a înţeles bine, că nu sunt în stare să îndeplinesc misiunea, m-am înfuriat şi eu şi am strigat şi eu:
– Să ştiţi că lucrez cu explozivii de zece ani şi am efectuat numeroase explozii, dar noi, cei care lucrăm cu explozivi, nu avem voie să greşim. Dacă am greşit odată, a doua oară nu mai putem greşi, că explozivul nu ne iartă. Eu am făcut tot ce a depins de mine, sunt aici pe platou de săptămâni de zile, nu mănânc decît odată pe zi, în rest beau apă şi rod biscuiţi. Pentru familie n-am făcut nimic pentru Anul Nou. Nu aveţi dreptul să-mi spuneţi mie că sunt incapabil, fiindcă ştiţi cât ne riscăm viaţa noi, cei care lucrăm cu explozivi. Când este dispozitivul gata, să mă anunţaţi. Eu merg în tabără, unde băieţii mi-au pregătit încărcătura explozivă.
Am făcut o întoarcere scurtă şi am părăsit baraca, lăsându-l pe ministru privindu-mă înmărmurit.
Am plecat nervos în tabără şi după ce am văzut lăzile pregătite, le-am spus militarilor să fie pregătiţi să le ducem la locul unde va fi dispozitivul.
N-am terminat bine verificarea şi în timp ce-i mulţumeam ofiţerului şi militarilor pentru că au făcut o treabă bună, iată că m-am pomenit cu colonelul meu însoţit de secretarul de stat. Surpriza a fost şi mai mare când au venit la mine şi mi-au spus să mă liniştesc, că tovarăşul ministru are toată încrederea în mine că lovitura ce o pregătesc va fi un succes.
După ce mi-a spus aceste vorbe de împăcare şi liniştitoare, mi-a înmânat un pachet şi o sticlă cu apă minerală. Am luat pachetul, am mulţumit şi am spus să fie fără grijă că eu am mai trecut prin asemenea confruntări. Dacă nu mă sperii eu de furia explozivilor, de cea a unui om, chiar dacă-i ministru, nici atât.
După ce a plecat secretarul de stat, colonelul m-a tras de-o parte şi mi-a spus că ministrul a fost surprins de răspunsul meu direct şi categoric, că el i-a cerut scuze ministrului şi i-a mai spus că sunt specialis în realizarea şi folosirea minelor şi explozivilor şi că am mai participat la multe lucrări unde se foloseau explozivi.
Mica altercaţie între ministru şi mine n-a făcut decât să mă îndârjească şi mai mult şi să fac tot ce pot ca această lovitură ce urmează s-o dau dragonului să fie una victoriosă, să fie o explozie dată în cinstea noului an ce urmează să vină peste câteva ore.
Am pregătit totul cu mare atenţie şi am verificat cu lux de amănunte cum a fost fixat dispozitivul în faţa tancului. Cu ajutorul ofiţerului tanchist am direcţionat dispozitivul spre gura sondei. Ajutat de militari şi ofiţer, am urcat lăzile pe platforma din faţa dispozitivului, am dat ordin să treacă toţi la adăposturi, am cerut tanchistului să pornească motorul şi la comanda mea „ARDEEE!!!” să împingă încărcătura spre sondă.
Singur pe platformă, călare pe cele două lăzi metalice ce conţineau fiecare câte cincizeci de kg TNT, în total 100 kg TNT, am aşezat capetele celor două fitiluri de aprindere şi le-am potrivit cu vâna de pulbere pe gămălia unui băţ de chibrit. Dintr-o singură scăpărare am reuşit să aprind ambele fitile. Am sărit de pe platforma înaltă cam de la doi metri şi strigând ca un disperat „ARDEEEE!” am fugit spre adăpost cât de repede am putut eu şi cât m-au ţinut picioarele care îmi tremurau ca varga.
N-am ajuns bine în adăpost răsuflând uşurat, că imediat am auzit o bubuitură care m-a lovit în piept, aproape să-mi taie respiraţia. S-a făcut deodată întuneric beznă şi numai după câteva secunde iar a apărut lumina. Când am ieşit din adăpost şi m-am uitat la sondă, am văzut că ardea ca o torţă imensă ce trimitea limbi de foc de jos spre cer, cam până la 20-25 m. Explozia puternică a înlăturat complet masa de metal de pe gura sondei.
Bucurie mare! Mare bucurie! De prin toate părţile oamenii au ieşit pe platou şi priveau cu bucurie cum sonda ardea, dar de data aceasta ardea frumos şi putea fi captată.
M-am îndreptat repede spre ofiţerul tanchist şi l-am felicitat şi ne-am strâns în braţe de bucurie. N-am putut să mă bucur prea mult, că m-am pomenit cu şeful schelei şi cu un cârd de oameni care m-au luat pe sus şi m-au aruncat în sus de bucurie. Care mai de care mă îmbrăţişau şi mă sărutau. Şi uite aşa am fost purtat pe braţe până aproape de baracă de această mulţime exuberantă, înflăcărată de bucuriea acestei victorii.
În entuziasmul acesta general, ce cuprinsese tot platoul, am uitat de pericolul prin care am trecut şi mă temeam ca nu cumva oamenii ce mă purtau pe braţe să mă scape jos, să uite de bucurie şi totul să se transforme în durere. Când m-am văzut scăpat din braţele oamenilor şi am simţit că sunt cu picioarele pe pământ mi-am zis: „Of, ce bine că am scăpat de această nebunie!” Cu întreg alaiul după mine, am ajuns la baracă, iar oamenii care au rămas afară încă mai strigau „Ura, Ura, să trăiască eroul nostru!”.
Imediat s-a dat telefon ministrului. Acesta, când a auzit că am reuşit să înlăturăm masa de metal de pe sondă, ne-a felicitat şi i-a transmis vestea şi Tovarăşului care petrecea revelionul la Sinaia.
După ce ne-am felicitat şi ne-am îmbrăţişat, cei care am participat la această ispravă reuşită după atâta chin şi caznă, am fost invitaţi la o cramă în Drăgăşani, unde ne aştepta o friptură şi un vin bun.
Şeful meu, după ce a mulţumit ofiţerului şi soldaţilor, le-a spus să aleagă unde vor să meargă la unitate sau la cramă. Ofiţerul a spus că are timp suficient să ajungă la unitate, să predea materialele şi apoi să participe la masa de anul nou.
La fel a procedat şi colonelul care îmi era şef. Am mers la hotel, ne-am relaxat puţin, ne-am spălat şi am plecat la Şcoala Militară pentru a comunica reuşita noastră şi pentru a mulţumi pentru sprijinul acordat.
Când am intrat în sala unde se ţinea petrecerea, la televizor tocmai ţinea logosul de anul nou
Tovarăşul.
Ne-au primit cu multă bucurie şi căldură, dar şi cu un pahar de şampaie, cum se bea la cumpăna dintre ani.
Dis-de-dimineaţă am plecat de la hotelul din Vâlcea spre casă, unde am ajuns pe la ora 12:00 a primei zile din anul 1979. Când am intrat în casă, copiii au sărit de gâtul meu şi aşa, tâtrâş cu ei m-am aşezat pe canapea. Unul s-a suit în cârcă, iar celălalt pe genunchi, aşa cum făceau ei de obicei când veneam din diferite delegaţii. Între timp soţia a pregătit masa cu toate bunătăţile care a putut să le facă şi ea, dacă eu am fost plecat.
Despre această bravură a mea nu s-a mai auzit nimic, doar s-a făcut o menţiune într-un articol din „Scânteia”.
După circa două săptămâni am fost chemat la caseria unităţii ca să ridic o primă de două mii de lei. Am mai aflat că am fost propus pentru Medalia Muncii, dar care n-a mai ajuns la mine, ci la secretarul U.T.C. pe unitate.
Deci, cum este vorba aceea: „Nu este pentru cine se pregăteşte, ci pentru cine se nimereşte”.
Mai zic eu că acea distincţie poate nu avea toată strălucirea pe pieptul unui erou ca pe pieptul unui politician?!
ADIO, MAJESTATE!
Col. (ret.) Ştefan VIŞAN
Cele relatate mai jos, s-au întâmplat cu mulți, mulți ani în urmă.
Refugiat cu familia în urma odiosului Diktat de la Viena, din Cluj în București, frecventam cursurile ciclului primar la Școala Nr.11 ,,I. H. Rădulescu, situată pe Șoseaua Kiseleff. Era un obicei și constituia o mândrie, pentru noi elevii, ca zilnic, pe rând, câte o clasă, la ora când Regele Mihai trecea cu mașina de la locuința Sa spre Palatul Regal, să ieșim în fața școlii și, aliniați pe două rânduri, în mâini cu eșarfe și stegulețe tricolore, să-l ovaționăm.
Întro zi, era de rând chiar clasa noastră. Abia ieșisem la locul știut, când unui copil i se face rău dintr-o dată și leșină. În această situație, domnul învățător ia elevul în brațe și aleargă cu el la cabinetul medical. De obicei ieșeam în întâmpinarea regelui cu trei, patru minute mai repede decât sosirea mașinii, pentru a ne pregăti și aranja. Nu știu ce–a fost în acea zi, poate întâmplarea cu colegul, ori mașina a sosit puțin mai repede, fiindcă dintr-o dată ne-am trezit că încetinește și, cum nu știu să se mai fi întâmplat, regele coboară și pornește spre noi. Noi ne-am speriat, poate și datorită faptului că domnul învățător nu era cu noi. Regele se oprește în fața noastră și ne trece în revistă cu privirea zâmbind. Pe urmă ne privește oarecum mirat, poate așteptând obișnuitele ovații. El stătea, noi de asemenea, paralizați, preț de câteva secunde bune.
Fulgerător îmi trece prin minte un gând și făcând
un pas înainte încep să cânt:
,,TRĂIASCĂ REGELE, ÎN PACE ȘI ONOR,
DE ȚARĂ IUBITOR ȘI-APĂRĂTOR DE ȚARĂ,,
De la al doilea vers clasa m-a urmat, încât la refren se auzea chiar frumos. De fapt, era obligatoriu să cântăm imnul în fiecare zi la începutul orelor de curs.
În tot acest timp, regele a dus mâna la chipiu și a salutat, ca orice militar când se intonează imnul. La sfârșit a bătut din palme și a spus: ,,felicitări, bravo copii, a fost foarte frumos! Să creșteți mari și voinici, iar pentru solist …o strângere de mână!
,,Ne-a mai zâmbit odată, a salutat și s-a urcat zvelt în mașină, dispărând.
Acea strângere de mână a regelui, acel fapt l-am păstrat talisman întreaga viață, în cel mai adânc colț al inimii mele, apreciindu-l ca cel mai frumos, înălțător lucru întâmplat vreodată.
Nu l-am spus străinilor, știau de el doar cei din familie, care m-au sfătuit să nu spun nimănui.
Şi au avut dreptate, mai ales în virtutea timpurile care au urmat. Abia peste mulți, mulți ani, în două mii șase, am relatat întâmplarea în romanul biografic ,,Părul din Buduștău“.
…………………………………………………………………………………………..
Acum Mihai I, regele nostru a murit! S-a stins o personalitate aparte, un simbol. A plecat la ceruri poate ca să domnească acolo peste alt popor. Și în inima mea s-a stins, odată cu el, o candelă arzândă.
Iartă-ne Majestate, că nu am fost la înălțimea așteptărilor Tale și nu Te-am prețuit așa precum ai fi meritat! Iartă-ne!
Să-ți fie ușoară țărâna patriei pe care ai
iubit-o mai mult ca ființa ta!
ADIO, ADIO, MAJESTATE!
LA ANII 80: TIMPULE!
Prin naștere mi-ai pornit pașii spre departe, departe acolo unde începea o altă lume, transformându-mă astfel în ființă.
Mi-ai dat apoi avântul spre înalt, putând ajunge sus, sus, mai sus ca vulturii, aproape de stele.
Mi-ai dat puterea trupului făcându-mă cremene dură, din care vor să țâșnească doar scântei sclipitoare.
Mi-ai dat ochii să văd răsăritul, apusul Soarelui,
Aurora Boreală, frumusețile Pământului cu toate florile lui și zeița pereche purtătoare a numelui: femeie. Mi-ai dat cuvintele obișnuite ca să le transform în
pagini, pentru a le dărui mai apoi semenilor în cărți, poeme, romane.
Mi-ai dat gânduri zburătoare peste văi și munți, mări și oceane, continente și lumi ce pot să vadă tot ce lumina ochiului nu poate pătrunde.
Mi-ai dat vise să ating fericirea, sau de ce nu acel absolut necunoscut încă nedefinit.
Mi-ai dat zilele copilăriei când credeam că orice floare e o aripă de înger, ce vrea să se joace cu mine, ale adolescenței când o privire de fată mă ardea ca un fier înroșit, în final ale maturității când toate aveau un sens, înțeles clar, definit.
Astfel m-ai făcut OM, într-o scurtă clipă din eternitate. Pentru toate acestea și nu numai, TIMPULE, din suflet, îți mulțumesc!
Col. (ret.) Ştefan VIŞAN PENSIILE MILITARE. ISTORIC.
CONTINUITATE ȘI TRADIȚIE.
JURISDICȚIE.
Gl. mr. (r.) conf. univ. dr. Constantin NĂSTASE
Pensiile militare sunt menționate de izvoarele istorice, ca existență, odată cu înființarea primei structuri militare pământene. Acestea au fost prevăzute în „Regulamentele ostășești” încă din anii 1829 – 1830.
„Primul Regulament ostășesc” pentru structura militară organizată în
Muntenia cuprindea „principii pentru organizarea armatei și în legătură
cu drepturile bănești ale ofițerilor, pensii și socoteli bugetare”. La fel și pentru structura militară organizată în Moldova.
După Unirea Principatelor de la 24 ianuarie 1859 s-a creat contextul prielnic pentru constituirea Armatei Naționale moderne. Printre primele măsuri luate după Unire au fost cele care au vizat reorganizarea conducerii centrale a armatei. Ministerul de Război devenea cea mai mare autoritate în ramura ostășească, după șeful Statului. În scopul realizării unei conduceri unice a armatei, la 12 noiembrie 1859, s-a înființat Corpul de Stat Major General al Principatelor Unite. Din rațiuni „de economie și utilitate generală”, prin Ordonanța Domnească nr.417 din 30 august 1860 au fost unificate într-o singură administrație, pusă sub ordinele ministrului, cu reședința la București, ambele intendențe și administrații militare din Moldova și Țara Românească. Astfel că, în anul 1861, se pun în aplicare primele regulamente militare: Regulamentul administrației și contabilității corpurilor de trupă, Regulamentul soldelor și pensiilor militare, Regulamentul spitalelor.
Ca urmare a modernizării și fuziunii structurilor militare și Administrația cunoaște o serie de adaptări, astfel:
– în anul 1861 se înființează Consiliul de administrație al corpului;
– în anul 1862, prin Decretul nr. 202 din 09 octombrie, se fixează o nouă organizare a Ministerului de Război pe două direcții:
– Direcția I-a – personal și operații;
– Direcția a II-a – administrație generală compusă din două două secții: – secția I-a – fonduri, ordonanțări, verificări;
– secția a II-a – buget, pensii, gratificări, arhivă.
La 03.12.1864, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, prin Legea nr.1712 asupra poziției ofițerilor, la Titlul III, Art. XVI se reglementa că „solda disponibilității este hotărâtă la 4/5 din solda activității”, iar la art. XV că „este hotărâtă după tarifele aprobate de Domn”. „Solda disponibilității” reprezinta pensia celor aflați în rezervă.
După „Legea Puterii Armate” din 1868, care stabilea, printre altele, că Ministerul de Război „administrează și dirige interesele armatei în numele Domnitorului și în conformitate cu legile statului”, prin decrete și acte normative s-au realizat modificări succesive în drepturile de personal și în structura organizatorică a ministerului, inclusiv a celei administrative, astfel:
– prin Înaltul Decret nr. 53 din 16 ianuarie 1870 structura ministerului a fost organizată pe direcții. Pentru administrarea fondurilor, competențele reveneau Direcției a III-a contabilitate, în a cărei componență intra și structura care gestiona pensiile militare.
– prin Înaltul Decret nr.312 din 01 februarie 1889 a fost promulgat Regulamentul serviciului interior, care a adus transformări semnificative în organizarea Ministerului de Război.
Administrația centrală cuprindea două direcții generale; fiecare dintre acestea aveau în compunere direcții de serviciu. Într-una dintre aceste direcții funcționa și structura de pensii.
Regele Carol I, „pentru a se pune administrația Ministerului de Război în stare de a lucra cu continuitate și autoritate și a se concentra personalul într-una și aceeași direcție, astfel ca principiile legilor și regulamentelor să fie aplicate în același sens, oricare ar fi arma din care ofițerul ar face parte, căci altfel s-ar putea întâmpla să se dea soluții diferite pentru cazuri analoge” a aprobat, prin Înaltul Decret nr.6625 din 20 mai 1891, un nou regulament, prin care cele trei direcții – a VII-a contabilitate, a VIII-a control și a X-a serviciul pensiilor militare – au fuzionat sub denumirea de Direcția a VII-a a contabilității, controlului și pensiilor, în structura căreia intra secția a III-a pensii.
– în anul 1894, prin Înaltul Decret nr. 3550 din 02 noiembrie, s-au adus modificări la Regulamentul serviciului interior al Ministerului de Război în ceea ce privește sectorul de contabilitate, control. Direcția a VII-a a contabilității, controlului și pensiilor se regăsește în organica ministerului sub denumirea Direcția a VIII-a. În secțiunea II – controlul central – se afla Biroul III, care avea ca atribuții:
– stabilirea drepturilor de pensie cuvenite militarilor sau moștenitorilor lor;
– lichidarea (plata) drepturilor cuvenite și eliberarea titlurilor de pensie (deciziilor, mandatelor de plată);
– registrele matricole ale pensionarilor și anuarul lor;
– ajutoarele militarilor reformați fără drept de pensie.
– prin Decretul nr.2752 din 24 iulie 1897, Direcția a VIII-a și-a schimbat denumirea în Direcția a VIII-a control, contencios, pensii, fiind organizată pe trei birouri. A funcționat sub această denumire până în anul 1899.
– prin Înaltul Decret nr.2601 din 11 iunie 1899, a fost adoptat un nou „Regulament” asupra organizării și serviciul Ministerului de Război, revenindu-se la „principiile decretate în mai 1891”. Conform acestui nou act normativ, Direcția a VIII-a control, contencios, pensii se transformă în „Serviciul control, contabilitate și contenciosul armatei – pensiile”. Serviciul avea următoarea organizare:
– secția I-a bugetul și ordonanțarea; – secția a II-a controlul gestiunilor;
– secția a III-a contenciosul – pensiile.
„Directorul superior al controlului și contabilității semna în numele ministrului, după delegația ce i se dădea, ordonanțele de plată și de delegații, precum și corespondența relativă, după drepturile stabilite prin legi și regulamente și după aprobările ministrului și prevederile bugetare”.
– prin Decretul nr.1590 din 31 martie 1901, luându-se în considerare dispozițiile legii bugetare pentru anul financiar 1901/1902, la 01 aprilie s-a fixat o nouă organizare pentru contabilitate, care a intrat în compunerea Direcției a VII-a din Ministerul de Război. Această direcție a fost structurată pe trei secții:
– secția I-a – serviciul intendenței și supravegherea administrativă a stabilimentelor centrale, cu trei birouri;
– secția a II-a – serviciul controlului, contencios și pensii, cu trei birouri;
– secția a III-a – serviciul contabilității; contabilitatea soldelor și alocațiile în bani, împărțită în trei birouri.
– ca umare a dezvoltării diferitelor servicii, conform necesităților Armatei, organigrama Ministerului de Război a fost modificată și completată prin Înaltul Decret nr.1682 din 16 martie 1912, „serviciul controlului, contabilitații, contenciosului și pensiilor” a devenit structură de sine stătătoare. Conform „Regulamentului de funcționare a Ministerului de Război”, intrat în vigoare prin Înaltul Decret nr.2926 din 25 mai 1912, serviciului menționat mai sus i s-a fixat organizarea pe trei secții: – secția I-a contabilitate;
– secția a II-a controlul;
– secția a III-a contencios și pensii.
– anul 1919 a reprezentat un moment de referință în ceea ce privește structura organizatorică a ministerului, având în vedere experiența și neajunsurile rezultate din Războiul de Reîntregire. Legea de organizare a ministerului a trebuit completată și chiar modificată. Toate aceste schimbări au fost prevăzute în Decretul-Lege nr.1579 din 18 aprilie 1919 pentru modificarea și completarea legii de organizare a ministerului. În baza acestui act normativ, „serviciul controlului, contenciosului și pensiilor” s-a descentralizat în trei servicii de sine stătătoare, astfel:
– serviciul controlului;
– serviciul contabilității și pensiilor;
– serviciul contencios.
– prin Înaltul Decret nr.1580 din 18 aprilie 1919 s-au aprobat modificările și completarea Cap. I și II din Regulamentul asupra organizării și funcționării Ministerului de Război care fixau organizarea și efectivele serviciului contabilității și pensiilor.
Fără a mai detalia în continuare structura organizatorică a componentei financiar-contabile în care a funcționat structura specializată în stabilirea și plata drepturilor de pensie militarilor, apreciez necesară totuși o enumerare a actelor normative care au reglementat-o:
– Legea pentru organizarea ministerelor intrată în vigoare prin Decretul nr.2710 din 28 iulie 1929;
– Legea nr. 99 din 25 aprilie 1933 privind organizarea Ministerului Apărării Naționale;
– Decretul-Lege nr.3491 din 21 septembrie 1939 pentru organizarea și funcționarea Ministerului
Apărării Naționale;
– Decizia ministerială nr.1478 din 22 august 1941;
– Decizia ministerială nr.38 din 17 ianuarie 1949, Ordinul nr.45096 din 28 ianuarie 1949 și Decretul nr.352 / 1948 referitor la organizarea aparatului de contabilitate;
– Ordinul nr.47104 / 1949 al Marelui Stat Major;
– Ordinul nr. CL00206 din 27.02.1964 al Marelui Stat Major;
– Ordinul Marelui Stat Major nr.CL00246 din 14.02.1969;
– Ordinul Marelui Stat Major nr.CL00102 din 04.08.1973;
– Ordinul Marelui Stat Major nr.2400 / 1990;
– Ordinul Marelui Stat Major nr. S/B 3/2626/1991;
– Ordinul Statului Major General nr. B 5/S/1406 din 15.06.2005;
– actele normative de organizare și funcționare ale M.Ap.N. și ordinele Statului Major General;
Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, structurile de pensii militare din cadrul M.Ap.N., M.A.I. și S.R.I. s-au constituit în Case de Pensii Sectoriale.
Din punct de vedere organizatoric, acestea sunt structurile care au gestionat, fără întrerupere, pensiile militare din anul 1829 până astăzi.
Din punct de vedere juridic, drepturile de pensie au fost stabilite și plătite militarilor în baza următoarelor acte normative:
– Regulamentele ostășești;
– Regulamentele militare;
– Regulamentele serviciului interior;
– Decretele regale, Decretele-Lege pentru aprobarea reglementărilor specificate de mai sus;
– Decretul nr.4 din 10.01.1951 privind stabilirea drepturilor bănești ale personalului Forțelor Armate ale RPR;
– Decretul nr.416 din 30.10.1952 pentru completarea Decretului nr.4/1951;
– Decretul nr.360 din 22 august 1949;
– Decretul nr.255 din 05 iunie 1958 pentru modificarea și completarea Decretului nr.360/1949;
– Decretul nr.277 din 02 iulie 1955 cu modificările aduse prin Decretul 241 din 26 mai 1958 pentru acordarea drepturilor de pensie militarilor și urmașilor lor;
– Ordinul nr.M852 din 31 octombrie 1958 pentru aprobarea Instrucțiunilor nr.6250/11.10.1958 privind aplicarea Decretului nr.360/1949;
– Decretul nr.214/1977 privind pensiile militare de stat;
– Legea nr.164 din 07 aprilie 2001 privind pensiile militare de stat; Legea nr.179/2004 privind pensiile de stat și alte drepturi de asigurări sociale ale polițiștilor;
– Legea nr.223 din 24 iulie 2015 privind pensiile militare de stat, în vigoare de la data de 01 ianuarie 2016. Această Lege nu a fost aplicată în integralitatea ei, deși a fost aprobată de Parlamentul României și promulgată de Președintele Țării prin Decretul nr. 682 din 23 iulie 2015. Aceasta a fost amputată printr-o serie de reglementări ulterioare, astfel:
• Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57 din 09.12.2015;
• Ordonanța de urgență a Guvernului nr.59 din 04.08.2017; • Ordonanța de urgență a Guvernului nr.114 din 28.12.2018 etc.
Concluzie:
Pensiile militare nu au apărut conjunctural, într-o anumită etapă istorică. Existența lor este menționată de izvoarele istorice ca datând din 1829. Acestea au avut continuitate, periodic au cunoscut adaptări și îmbunătățiri, până în anul 2011. În perioada 2011-2015 s-au aplicat prevederile Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, iar de la 01 ianuarie 2016 s-a revenit la normalitate, la pensiile militare de serviciu. De asemenea, se poate constata că, pe lângă structura specializată, a existat și baza legală necesară.
Alte elemente pe care le recomand pentru documentarea celor care fac analiza pensiilor militare sau exprimă puncte de vedere:
– În anul 2007, la solicitarea structurii competente a UE, am participat, împreună cu alți specialiști, la Bruxelles, la o întâlnire de lucru, unde ni s-a solicitat să aplicăm principiul egalității de șanse între bărbați și femei, în cadrul schemelor de securitate socială.
La acea dată, sistemul pensiilor militare era reglementat de Legea nr.164/2001 privind pensiile militare de stat și Legea nr.179/2004 privind pensiile de stat și alte drepturi de asigurări sociale ale polițiștilor.
Singura discriminare existentă în aceste acte normative, deși pozitivă, consta în faptul că femeile aveau prevăzută vârsta de pensionare, precum și vechimea în activitate mai mici cu câțiva ani decât bărbații. Justificările noastre nu au fost agreate, iar la întoarcerea în țară, împreună cu Guvernul României am transpus cerințele UE în Ordonanța de urgență a Guvernului nr.67/2007 privind aplicarea principiului egalității de tratament între bărbați și femei, în cadrul schemelor de securitate socială, aprobată prin Legea nr.44/2008.
Pensiile militare se încadrează în pilonul al II-lea și privește schemele ocupaționale (profesionale) guvernate de Directiva 86/378 EEC privind aplicarea principiului egalității de tratament între femei și bărbați în schemele ocupaționale de securitate socială, modificată prin Directiva 97/96 EC.
Oare UE se dezice și încalcă propriile decizii?
În opinia mea, UE aplică întocmai propriile decizii și solicită statelor membre să facă același lucru.
Oare de ce atunci, anumiți politicieni, anumiți jurnaliști și reporteri, chiar și unele personalități, care cunosc sau nu cunosc câte ceva despre originea, evoluția, cuantumul pensiilor militare, transformă UE într-un paravan pentru a denigra militarii ?
Se dorește destabilizarea sistemului de apărare, ordine publică și securitate națională?
Conchid afirmând că, în majoritate statelor membre UE și NATO, sistemele de pensii militare sunt reglementate prin legi separate. Cuantumul pensiei militare este de 70-80% din solda brută lunară avută în ultima lună de activitate, la care se adaugă sporurile determinate de condițiile de desfășurare a activității, se actualizează la indexarea și majorarea soldelor militarilor în activitate.
Pentru militarii români, cuantumul pensiei este de 65% din media soldelor nete realizate în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate, fără a depăși 85% din baza de calcul. În acest procent maxim de până la 85% se include sporul procentual de 3, 6, 9% pentru militarii care au plătit contribuția la Fondul pentru pensia suplimentară și/sau contribuția individuală la bugetul de stat. De asemenea, în procentul de 85% se includ și sporurile de vechime pentru timpul lucrat în condiții periculoase, vătămătoare, radioactive, deosebite și speciale sau peste vechimea standard de pensionare, pentru care legea prevede câte un procent suplimentar la fiecare an (a se vedea amputările aduse Legii nr.223/2015 prin reglementările ulterioare).
De ce baza de calcul cuprinde soldele realizate în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate? Sistemul militar este un sistem piramidal, avansarea în funcție și grad se face după criterii riguros stabilite prin statute și dispoziții legale, astfel încât militarii, polițiștii și funcționarii cu statut special din domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale ajung la soldele/salariile corespunzătoare gradului funcției la maxim, la sfârșitul carierei.
– S-a făcut și continuă să se facă o campanie agresivă, ca pensiile militare să fie stabilite pe criteriul contributivițătii.
Scuzându-mi îndrăzneala, întreb:
Ce înseamnă contributivitate și cum se materializează în baza de calcul a pensiei ?
Răspuns: prin cele două elemente, drepturile salariale și vechimea în muncă.
Oare, nu tot aceste elemente compun și baza de calcul pentru stabilirea pensiei militare de stat?
Atunci despre ce contributivitate se discută cu atâta patimă?
Militarii au plătit dintotdeauna contribuțiile și impozitele reglementate prin dispozițiile legale în vigoare, fie individual din drepturile bănești pe care le-au primit, fie pe fondul de salarii al entității militare. Contribuțiile au fost stabilite prin dispozițiile legale în vigoare, raportat și la posibilitățile de acoperire a bugetului de stat. Contribuțiile și impozitele plătite de militari au fost virate la bugetul de stat, de unde s-au asigurat fondurile necesare pentru funcționarea instituțiilor din apărare, ordine publică și securitate națională, inclusiv plata pensiilor militare, în limita bugetelor proprii aprobate.
– S-a creat pensionarilor din sistemul public ideea falsă că prin desființarea pensiilor militare, fondurile disponibilizate vor fi folosite pentru majorarea pensiilor dumnealor.
GREȘIT !!!
Potrivit prevederilor art.47(6) în Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, „Creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite”.
Fiecare minister din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, cu sistem propriu de pensii, asigură plata pensiilor militare din fondurile aprobate în bugetele proprii cu această destinație.
Poate cineva realiza ce se va întâmpla cu sistemul public de pensii transferând și pensiile militare la bugetul asigurărilor sociale de stat și așa cu un mare deficit?
– S-a indus, de asemenea, ideea că pensiile militare sunt „nesimțite și nemeritate”.
Rog să se constate că metodologia de stabilire a acestora este identică cu cea din sistemul pubic. Sunt și în sistemul pensiilor militare aceleași anomalii și discriminări, ca și în sistemul public. Sunt, de asemenea, câteva pensii exagerat de mari, dar nu prin prisma acestora trebuie analizat și criticat sistemul militar de pensii, cu atât mai mult cu cât nu afectează Bugetul asigurărilor sociale de stat – sistemul public de pensii.
Acestea trebuie reparate prin acte normative care să vizeze baza de calcul, respectiv drepturile salariale și nu prin impozitarea progresivă, întrucât aceasta ar duce la tratament discriminatoriu și ar amplifica și mai mult anomaliile, în sensul că cei cu venituri și vechime mai mari, prin impozitarea progresivă, riscă să aibă pensii mai mici decât cei cu venituri salariale și vechime mai mici.
La câte forme de impozitare să mai fie supusă pensia? Se impozitează drepturile bănești din baza de calcul (sume nete); se impozitează și pensia!…
Tratament discriminatoriu se realizează și prin indexarea sau majorarea pensiilor aplicând procente diferite pe plafoane de pensie.
Aceste metode anulează în totalitate esența legii – baza de calcul, adică drepturile salariale și vechimea în activitate, elementele care determină cuantumul pensiei.
În situația în care tot deranjază pe anumite persoane și personalități pensiile militare, am o propunere bazată pe o realitate: militarii noștri, începând cu anul 1990, sunt prezenți în misiuni internaționale, sunt prezenți în teatrele de operații alături de militarii țărilor membre NATO și, ca urmare, nu credeți că ar trebui să beneficieze de aceleași drepturi? Nu credeți că ar trebui ca și pensionarii militari români să beneficieze de drepturile de pensie și asistență socială similare celor din armatele NATO? Și nu la nivelul maxim, am fi mulțumiți și de nivelul mediu! Poate Banca Mondială face o analiză în acest sens!
– Se discută tot mai mult ca în bază de calcul să se includă drepturile bănești realizate în întreaga activitate. Acest experiment s-a făcut în perioada 2011-2015 în baza Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Un eșec total, determinat de:
– lipsa bazei de date, militarii nu au avut carnete de muncă în care să fie înregistrate drepturile bănești primite;
– militarii au participat la lucrări în economia națională, pe șantiere, la construcții, la drumuri, în agricultură etc. De acestea s-a uitat? Sau dacă obiectivele realizate de ei, sau și cu sprijinul lor, categorisite „un morman de fiare vechi” și, în mare parte distruse, nu mai are nici o relevanță? Pentru aceștia nu se găsesc documentele de plată a drepurilor bănești; Ce drepturi banești și vechime valorificăm pentru stabilirea pensiei?
– s-au înregistrat cheltuieli suplimentare cu detașarea de personal, în cele mai multe cazuri fără o pregătire corespunzătoare, cu asigurarea bazei materiale necesare, cu procesele în instanță ca urmare a erorilor și nelegalitățiilor în stabilirea pensiilor, cu plățile de drepturi necuvenite și altele.
A încercat cineva să facă o analiză a efortului bugetar suplimentar, în opinia mea, total nejustificat? Dacă totuși se dorește, sugerez a se analiza, pe baza execuției bugetare, indicatorii la cap. Asistență socială – pensii, pe anii 2009, 2010, în comparație cu anii 2011, 2012…2015, când s-a aplicat experimentul.
Vă fac o mărturisie, la care sunt convins că nu vă așteptați! Transformând veniturile și vechimea realizate de militari în întreaga activitate, în puncte, similar ca și în sistemul public, vor fi în majoritatea cazurilor creșteri ale pensiilor. Cei loviți de neșansă, și de această dată, sunt cei care au fost nevoiți să părăsească organismul militar, fără a avea vechimea completă și vârsta de pensionare, ca urmare a restructurării Armatei, condiție esențială pentru intrarea și integrarea în NATO. De la un efectiv de aproximativ 300.000 la unul de 90.000, este o diferență semnificativă? NU? S-a uitat și acest lucru?
– Deranjază foarte mult numărul generalilor, chiar și al coloneilor!
Sper că cei supărați nu o fac dintr-o frustrare, ci dintr-o lipsă a informațiilor!
Structura organizatorică a instituțiilor din apărare, ordine publică și securitate națională pe categorii de forțe, arme, specialități, mari unități, unități militare, servicii, secții și alte componente funcționale specifice fiecăreia dintre acestea, precum și numărul de posturi pe funcții și grade se aprobă de Consiliul Suprem de Apărare a Țării și alte instituții ale statului cu atribuții în acest domeniu. De asemenea, funcțiile de militar pe grade, inclusiv general, sunt prevăzute numeric și pe posturi în organigrama fiecărei structuri.
Procentul pentru stabilirea numărului de generali în țările membre NATO, deci și la noi, este de 1% din efectiv. După cum bine se știe, la un efectiv de 90.000 de oameni rezultă 90 de funcții de general. Acesta este numărul maxim de generali în Armata României. Armata și celelalte componente ale sistemului de apărare, ordine publică și securitate națională sunt structuri piramidale care cuprind ierarhic toate gradele de la soldat la general. Gradele acordate militarilor în rezervă și în retragere cu ocazia unor sărbători sau evenimente importante ale țării sunt o apreciere, mai târzie, a meritelor acestora și/sau o reparație morală pentru cei care, deși îndeplineau condițiile legale, nu le-au primit când erau în activitate. Aceste grade, inclusiv cel de general, sunt onorifice și nu produc creșteri ale pensiei. În baza de calcul a pensiei se include solda corespunzătoare gradului avut la data trecerii în rezervă. Și încă un amănunt, soldele de grad, de la soldat la general, sunt distribuite în intervalul 200 – 410 lei; 200 lei pentru gradului de soldat și 410 lei pentru gradul de general cu patru stele. Diferența între grade este de 10 lei. În situația în care legea ar permite introducerea în baza de calcul a pensiei a soldei gradului onorific obținut ulterior trecerii în rezervă, influența suplimentară la pensie ar fi între 6,5 și 8,5 lei.
Pe lângă drepturile de pensie ținute în stagnare prin diferite reglementări, care ulterior s-au dovedit a fi neconstituționale și drepturile bănești și de soldă ale militarilor în activitate au fost supuse unei continuie diminuări. Pentru a constata acest lucru apreciez ca fiind suficiente, pentru analiză, ultimele trei acte normative:
– Legea nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, cu modificările ulterioare (O.G. nr.38/2003, O.G. nr.64/2006, O.G. nr.8/2008);
– Legea nr.330/2009, Lege-Cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare (anexa IV);
– Legea nr.153/2017, Lege-Cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice cu modificările și completările ulterioare (anexa VI);
Am o sugestie:
Cu toții să solicităm guvernanților noștri să aplice mai întâi actele normative aprobate și promulgate, iar după aceea să se analizeze efectele acestora, pentru a putea aduce corecțiile necesare. De asemenea, să solicităm guvernanțiilor să acorde atenție sporită profesionalizării instituțiilor, prin încadrarea acestora cu specialiști capabili să ofere soluții bune pentru țară și cetățenii ei.
Din păcate, pe o campanie și o imagine necorespunzătoare făcută sistemului de apărare, ordine publică și securitate națională, pe lipsa de atractivitate și motivare s-a creat un exod al resursei umane, ceea ce, în opinia mea, diminuează considerabil capacitatea funcțională a acestuia. Cred că nu trebuie să ne jucăm cu securitate națională!
Concluzie:
Actualul sistem al pensiilor militare, așa cum este reglementat prin actele normative aprobate de Parlamentul României și promulgate de Președinte, este un sistem ocupațional care se încadrează în directivele U.E., este utilizat în țările membre ale acesteia și are la bază principiul compensării riscurilor, pericolelor, restricțiilor, incompatibilităților profesionale și restrângerii unor drepturi ale acestei categorii socio-profesionale.
În calitatea mea de specialist, cu o activitate de peste 37 de ani în domeniul finanțelor militare, fiind implicat direct, am simțit nevoia să aduc un plus de acuratețe informațiilor dezbătute de mass-media și nu numai, pe subiectul pensiilor militare. Sper să nu fi supărat pe cineva, iar în situația că am facut-o, îmi cer cuvenitele scuze.
MemoriamIN
Colonel LIVINȚ NECULAI
Dacă în septembrie 2023, când am vorbit ultima dată cu camaradul și bunul nostru prieten Liță (cum îl “gratulam” noi, colegii), mi-ar fi spus vre-un prezicător că al nostru coleg va pleca dintre noi la jumătatea lunii octombrie (tot 2023), i-aș fi răspuns (chiar puţin iritat): ,,du-te, domnule, la plimbare, nu ți-ai găsit omul potrivit – ia, uite, ce poftă de viață are!!? Și apoi, de ce tocmai la adresa lui ți-ai găsit să faci astfel de premoniții??! Mai bine cată tu și zi-ne când se termină războiul din Ucraina …”!
Dar a venit, totuși, ziua de 15 octombrie, când Ceasul Vieții sale s-a oprit. Teofil Iordache, coleg și prieten bun cu colonelul (rtr.) Neculai Livinț, mă sună la telefon și cu o voce tremurândă, șoptind, de abia reușește să-mi spună printre lacrimi : ,,..a murit Liță”.
De regulă, când vorbesc cu Teofil, mai povestim una, alta, ne confesăm ca între prieteni, dar, de data aceasta, nici eu și nici el nu am putut să scoatem un cuvânt în plus; parcă se prăbușise cerul peste noi și ne sufocase, nu mai aveam aer… Aș fi vrut strig că nu e drept ca un astfel de om să fie luat dintre noi; că de ce nu sunt luați aceia care provoacă războaie și omoară mii și sute de mii de oameni nevinovați?!; că de ce nu sunt luați criminalii, teroriștii și alte lepre care otrăvesc societatea umană?!; dar nu reușeam să scot nici măcar o singură silabă, darămite o frază – și, apoi, cine m-ar fi ascultat?!
Cu greu, tot printre lacrimi, am reușit să spun ,,Dumnezeu să-l odihnească-n pace!”
Nu știu cum se face, dar de câțiva ani încoace, noi, militarii, numai de astfel de “bombe” avem parte, încât pe lângă stresul permanent provocat cu mult zel de cei care ne/(nu) conduc destinele țării, ne-am pricopsit și cu așa-zisa fobie de telefon. Pur și simplu ne este frică să mai răspundem la telefon (mai ales în zilele de sâmbătă și duminică), fiindcă ne așteptăm ca un alt… și un alt coleg să se fi ,,înrolat în Armata Cerurilor”.
Toți colegii chimiști și toți cei care l-au cunoscut pe colonelul Livinț Nicolae au rămas consternați de plecarea dintre noi, prea devreme, a unui ofițer care, pe unde a lucrat, a făcut cinste armei C.B.R.N. și corpului ofițerilor.
Născut pe 23 aprilie1952 în satul Codăești, județul Vaslui, Liță avea să urmeze școala generală în satul său natal, unde i-a uimit pe colegii și profesorii săi prin nivelul său de inteligență – pentru el nu existau teme pentru acasă – citea o singură dată lecția și o știa ca pe ,,Tatăl nostru” (îmi spunea colonelul (rtr.) Vasile Costan, fost coleg de clasă la școala generală din Codăești, iar apoi la liceul militar). A avut două modele de urmat, după cum mi s-a confensat el pe când eram colegi în comandamentul Armatei a II-a: pe academicianul Radu Miron, un matematician de excepție, născut tot în satul Codăești, și pe fratele său mai mare, Gheorghe, la fel, un matematician de mare calibru, ce ulterior a ajuns Prof. Dr. Ing. la Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată ,,Gheorghe Asachi“, din Iași.
Cred că destinul său profesional a fost influențat, pe de o parte, de Legenda lui Burcel (Purcel), încifrată pe un deal aflat la doar câțiva km de satul său, și, pe care, îl privea zilnic din casa părintească; iar pe de altă parte, și de faptul că în familiile de țărani a purta la liceu, la facultate, 2 – 3 copii era foarte greu din cauza puținățății resurselor financiare. Cu siguranță, dacă ar fi urmat o facultate civilă, ar fi avut șanse mult mai mari să-și valorifice potențialul său intelectual și volitiv.
Când un ofițer de la Centrul militar Vaslui a venit în comună, într-o acțiune de informare și selectare de candidați pentru liceul militar, în grupul celor care au fost cooptați (îmi spunea colonelul Vasile Costan) s-a numărat și elevul Livinț Neculai. Deci, Marte, zeul războiului la romani, a pus ochii pe el încă de pe când era adolescent, l-a selecționat și l-a mobilizat pentru toată viața să fie un oștean de nădejde patriei sale. Astfel, a urmat Liceul Miltar ,,Ștefan cel Mare”, din Câmpulung Moldovenesc (promoția 1971), iar mai apoi, Școala Militară ,,Nicolae Bălcescu”, arma “Chimie Militară”, din Sibiu (promoția 1974). Abilitățile sale matematice, fizice și de chimie s-au tot dezvoltat în liceul militar (a luat și mențiune la olimpiada de chimie/la nivel național) – așadar, Arma “chimie militară” nu a fost aleasă întâmplător.
Avid de cunoaștere și cu simțul responsabilității pentru meseria pe care și-a ales-o, în anii de școală militară s-a format ca un foarte bun ofițer chimist, lucru pe care avea să-l dovedească atât la Regimentul Mecanizat de la Focșani, cât și la Academia Militară (promoția 1985).
După absolvirea Academiei, fiindu-i-se cunoscute calitățile profesionale, a fost promovat în comandamentul Armatei a II-a, de la Buzău, unde a lucrat până când s-a pensionat, în anul 2003. Aici, într-un timp relativ scurt, s-a remarcat ca fiind unul dintre tinerii ofițeri cu reale calități pentru acest eșalon operativ-tactic. A fost mai întâi ofițer 2 în consiliul politic, apoi ofițer 1 în secția chimică, iar la finalul carierei, șef birou documente operative. Evident, urmare a rezultalor foarte bune pe care le-a obținut, a parcurs treaptă cu treaptă ierarhia gradelor militare, până la cea de colonel.
Am avut privilegiul să fiu 10 ani coleg cu Liță (câte un an în școala militară, respectiv academia militară și opt ani, în aceeași secție a comandamentului Armatei a II-a), precum și să mă număr printre prietenii săi statornici. Chiar și din această perspectivă, îmi vine greu să-i creionez un portret profesional, fiindcă nu știu ce să scot mai întâi în evidență: calitățile ostășești și profesionale recunoscute de toți cei care l-au cunoscut?; calitățile intelectuale și psiho-morale, la fel cunoscute? pe cele de bun familist și om de viață în societate (s-a mutat din Buzău în București, numai ca să fie aproape de familia fiicei sale)?; vasta sa cultură și dorința de autodepășire (relevată și la un concurs de cultură generală, la nivel național)?; setul de valori și principii de viață sau să mă rezum la acel caracter frumos, de om integru ?
Dacă la unii semeni cu IQ-ul peste medie, desigur conștienți de potențialul lor intelectual, cifra ,,1” din ecuația lui Al Khawarezmy (matematician și savant arab) sub presiunea unui egou supradimesionat, încet – încet această cifră se micșorează până la dispariție, adică până la anihilarea multor valori umane, la colegul nostru, cifra caracterului și al bunului simț (1) a rămas intactă până în ultima zi de viață. Și mai cred că dintre cei care l-au cunoscut, nimeni nu ar fi putut să spună o vorbă urâtă despre el.
Dar mai bine să evoc impresiile unor colegi de clasă/unitate militară, prieteni încă din școala militară cu regretatul nostru camarad, colonelul Necula Livinț.
Generalul de brigadă (rtr.) Ștefan Geantă (Constanța): ,,Despre Liță la trecut?! Ce greu îmi este…! Rar ai norocul să întâlnești un OM ca LIȚĂ. Coleg desăvârșit, modest, familist, personalitate puternică, cu accent pe corectitudine, colaborare și lucru de calitate. Din păcate ne-a părăsit un adevărat OM. Îți mulțumesc, Liță, pentru toate clipele frumoase pe care le-am petrecut împreună…!”
Colonelul (rtr.) Ștefan Dumitrescu (Târgoviște): …colegul și prietenul meu Liță a fost un pământean de neînlocuit printre pământeni…el era un om mereu vesel, era sufletul întâlnirilor noastre periodice….Mare pierdere pentru familia sa, pentru noi, promoția 1974, pentru arma noastră…!”
Colonelul (rtr) Teofil Iordache (Vaslui):,,…Despre omul, colegul, prietenul și ofițerul Livinț Neculai nu se poate vorbi decât la superlativ. Cred că a fost omul care nu a supărat niciodată pe cineva. Este o mare pierdere pentru familie și pentru cei care l-au cunoscut. În luna septembrie(2023), la întoarcerea lui din Italia, ne-am sfătuit amândoi cum să organizăm în anul următor cea de-a 50 aniversare a promoției noastre(1974),… dar el a plecat dintre noi mai devreme, fără să mai aștepte aniversarea și ,,indexarea pensiei speciale” cu care statul român ne-a ,,onorat”. Amintirea sa ne va urmări câți ani vom mai trăi. Acum nu pot decât să-i spun: drum lin printre stele!”
Coloneul (rtr.) Mihai Goia (Buzău), fost coleg cu Neculai Livinț în cadrul Comandamentului Armatei a II-a, de la Buzău, într-un mesaj tulburător, de condoleanțe, sublinia:…,,A plecat dintre noi un Mare Om .. ce mai avea încă multe de spus….Un Om care nu ezita să facă binele, care știa să iubească frumosul și care îți amintea mereu că lucrurile simple sunt cele mai profunde și mai frumoase…!”.
Colonelul (rtr.) Ștefan Mitincu (Focșani): ,,Drumurile noastre către lume au pornit împreună cu 55 de ani în urmă, eu de la Bârlad, el de la Codăești, jud.Vaslui, când, într-o dimineață din primăvara anului 1968 ne-am întâlnit pentru selecționarea în vederea susținerii examenului de admitere la liceul militar…. Apoi, după admitere, am mers umăr la umăr prin anii de liceu și școală militară, amândoi fiind vrăjiți de tainele chimiei. Fire optimistă, om plin de viață şi de dorința de a performa, colegul meu, Livinț Neculai, ne-a încurajat şi ne-a îndemnat la performanță şi la încredere în forțele proprii, fiindu-ne alături în toți aceşti ani. Era inconfundabil prin spiritul său de camaraderie, fiind imposibil să fii trist în preajma sa. Ne vei lipsi mult, dragă Liță. Dumnezeu să te odihnească în pace! Am onoarea să-ți cinstesc memoria. Colegul tău, colonel (rtr.) Mitincu Stefan, Focşani, octombrie, 2023”.
La cele evocate de colegii de mai sus, am să adaug şi eu câteva impresii, pe care le-am menționat, de altfel, şi într-o carte pe care am publicat-o în anul 2013, drept ecou al amintirilor din anii de şcoală militară, când elevul serg. Maj. Livinț Neculai a fost înlocuitorul comandantului de pluton la anul întâi (promoția 1973-1976), respectiv din anii în care am fost colegi de serviciu, în comandamentul Armatei a II-a. ,,M-a impresionat elevul sergent-major Nicolae L.(1973/1974), fiindcă era în primul rând om și apoi elev gradat. Era mai întâi exigent cu sine însuși și apoi cu noi. Nu umbla cu jumătăţi de măsură. Respecta întocmai litera, dar și spiritul regulamentelor militare. Nu permitea colegilor săi de an (trei) să o facă pe zmeii cu noi, „pufoşii” de anul întâi. Întotdeauna era în fruntea subunităţii. Fără să exagerez cu nimic, pot să spun că a fost un model pentru noi, elevii de anul întâi. La el, între vorbă și faptă era întotdeauna concordanţă. Peste câţiva ani am avut privilegiul să fiu coleg cu el într-un comandament de armată, unde, la fel, s-a numărat printre cei mai buni ofițeri. Avea o mare capacitate de muncă, iar la aplicațiile de comandament pe hartă, pendula mereu între secția de operații şi cea chimică – parcă îl aud cum îi propunea şefului protecției antichimice:,, schimbați-le direcția vântului ca să le ridicăm nivelul de complexitate în rezolvarea situațiilor de luptă, fiindcă pe câmpul de luptă real, inamicul nu are milă de adversar”…Mai subliniez că într-un moment de risc maxim (decembrie 1989), a fost printre primii care și-au asumat o misiune de viaţă și moarte. Deci, rămăsese același om de caracter și atitudine.”!
Dar colonelul Livinț Neculai era nu doar un bun ofițer, ci și un bun interlocutor, un bun prieten în societate. Cultura și disponibilitatea sa psiho-socială îi permiteau să relaționeze în orice mediu social. Era o adevarată plăcere să discuți cu el – aveai ce învăța, meținea un tonus ridicat al atmosferei din cadrul evenimentelor sociale, camaraderești (chiar și din ultimul clip video, pe care l-a postat Teofil, se vede această disponibilitate, de om cu buna dispoziție la purtător”!). Multe ar fi de spus…
Dar cum parcursul nostru pe Pământ este sub zodia imprevizibilului, uneori prea limitat, cum a fost în cazul regretatului nostru coleg, colonel Livinț Neculai, Ceasul Vieții sale s-a oprit pe 15 octombrie 2023. A fost un ofițer care făcut cinste armei CBRN, a fost un om bun.
Ce este viața?! N-au trecut decât câteva luni de când a ,,plecat” dintre noi și déjà vorbim la trecut (,,a fost”)…! Am folosit de mai multe ori cuvântul prieten în acest text și nu întâmplător, ci pentru a evidenția această caracteristică umană pe care Liță o avea: ,,de a fi prieten cu cei cu care relaționa”. Va rămâne în amintirea noastră ca un bun camarad și un bun prieten. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească-n pace!
Colonel (ret.) Jică AIONOAIE
Colonel BRÂNZEI DUMITRU
1934 – 2024
Ne ceartă vremea, ne supune Dumnezeu la prea grele încercări, de ne zvârle astfel deodată în față această neagră întorsătură, printr-un joc vitreg al soartei, de a trebuit să-l conducem la locașul de veci pe camaradul nostru.
Am pierdut un coleg și un prieten pe care orice om și l-ar fi dorit aproape. Un suflet mare, care iubea atât de mult oamenii și răspândea în jurul lui numai bucurie și lumină.
Plecarea seniorului ne-a sfâşiat pe toţi. Pe cât de mari au fost bucuriile trăite împreună, pe atât de dureroasă a fost despărţirea de dumnealui.
Câteva repere care au marcat viaţa şi activitatea camaradului nostru:
• s-a născut la 9 august 1934, Dorohoi, judeţul Botoşani.
• a urmat:
– Liceul „Sf. Petru şi Pavel” (primele 3 clase) absolvite la Ploieşti în anul 1948.
– Şcoala Medie Tehnică de Petrol–Ploieşti (de 4 ani),
– Şcoala Militară Tehnică de Artilerie şi Chimie – Secţia chimie, absolvită în anul 1955 la Sibiu: anul I la Făgăraş; anul II şi anul III la Sibiu;
– Cursul de Perfecţionare Ofiţeri de Chimie la Centrul de Instrucţie–Făgăraş, absolvit în anul 1969;
– Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti (cursuri fără frecvenţă)– anul I absolvit în anul 1970 când şi-a întrerupt studiile pentru a da examen şi a urma cursurile Academiei Militare – Bucureşti.
– Academia Militară, Facultatea Arme, absolvită în anul 1972
cu Diplomă de licenţă în specialitatea Trupe Chimice (Bucureşti);
– Cursul Postacademic de Perfecţionare–Comandă şi Stat Major (profil unic pentru toate armele), absolvit în anul 1979 la Academia Militară–Bucureşti.
• a parcurs treptele ierarhiei militare:
– Locotenent, 1955;
– Locotenent major, 1958;
– Căpitan, 1962;
– Maior, 1969;
– Locotenent colonel,1975; – Colonel, 1982.
• s-a pensionat în anul 1992.
• a îndeplinit succesiv funcţiile:
– comandant de pluton cercetare chimică și de radiație la
– Șef Secție Operații, Cercetare și Calcul analitic din Comandamentul Trupelor Chimice.
• modul exemplar de îndeplinire a atribuţiunilor a fost recompensat cu: – Ordinul „Meritul Militar” cl. I, a II-a, a III-a și – Ordinul Virtutea Militară în grad de cavaler.
• un activist desăvârșit al:
– A.N.C.M.R.R. “Alexandru Ion Cuza” în al cărei Aparat Central a lucrat,
– A.N.C.M.R.R.-Sector 6 prim vice-președinte
– A.C.Ch.M.R.R. membru fondator și prim vice-președinte din 2003 • a fost căsătorit din 1957 cu Rusu Victoria –Dumnezeu s-o odihnească în pace-
• au avut un băiat Constantin, o noră, o nepoată și două strănepoate.
• l-a pasionat în general, arta şi în special muzica romantică şi clasică, îndeosebi muzica simfonică; sportul, mai mult cel de echipă.
• În cartea “Oșteni ai chimiei militare” ne-a lăsat următoarea Notă personală:
“Am onoarea să vă salut cu drag pe toți chimiștii pe care i-am cunoscut sau nu!
Colonel dr. BURLACU GHIORGHI
Consiliul Director al Asociaţiei Cadrelor de Chimie Militară în Rezervă şi în Retragere „Costin D. Neniţescu” anunţă cu tristeţe trecerea în nefiinţă a colonelului dr. BURLACU GHIORGHI, profesorul şi îndrumătorul multor promoţii de chimişti militari. S-a născut pe 8 iulie 1938 în localitatea Dărăbani, judeţul Botoşani. Studiile primare şi gimnaziale le-a urmat în oraşul natal, iar liceul în Dorohoi. În anul 1958 a terminat Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Chimie Militară, Câmpulung Muscel, iar Academia Militară în 1970 – şef de promoţie la Secţia de Chimie Militară, al 4-lea din întreaga promoţie. În aprilie
1985 a susţinut public Teza de Doctorat, acordarea titlului de Doctor în ştiinţe militare fiind confirmată prin Ordinul ministrului Educaţiei şi Învăţământului nr.5549/31.05.1985. În cadrul tezei a fundamentat o metodologie de optimizare a obţinerii de efecte maxime cu un consum minim de resurse, în cadrul ducerii acţiunilor militare pe teritoriul naţional.
În cei aproape 39 de ani de carieră militară, a fost comandant de pluton la batalionul de la Vaslui şi la Şcoala Militară Superioară de Ofiţeri ”Nicolae Balcescu”, şef lucrări, cercetător ştiinţific, conferenţiar şi profesor la Academia Militară, şef Birou Informatică/C.Tr.Ch., şef Pr.A.Ch. la A.2-a Buzău, şef Birou Pregătire de Luptă la Centrul de Cercetări de Chimie Militară. Timp de patru ani universitari a fost, prin cumul, şi profesor la Academia Tehnică Militară. În dicţionarul biografic „Oşteni ai chimiei militare” concluziona, privind retrospectiv întreaga sa carieră, că a respectat întocmai Jurământul Militar, a îndeplinit cu conştiinciozitate şi competenţă atribuţiile funcţiilor în care a fost numit.
După pensionare, i-a plăcut să călătorească, reuşind, la volanul autoturismului personal, să parcurgă şi să cunoască cea mai mare parte a Europei.
Acum, la înrolarea în Armata Îngerilor, ne rugăm Domnului să-l aibă în paza Sa şi să se odihnească în pace!
General de brigadă IGNAT VASILE
Consiliul Director al Asociaţiei Cadrelor de Chimie Militară în Rezervă şi în Retragere „Costin D. Neniţescu” anunţă cu durere trecerea în nefiinţă, preluând comanda brigăzii chimiştilor din Armata Îngerilor, a generalului de brigadă IGNAT VASILE, promoţia 1969 a Şcolii Militare de Ofiţeri Activi „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, arma Chimie militară.
S-a născut pe 16 septembrie 1948 în comuna Vorniceni, judeţul Botoşani, într-o familie de oameni gospodari, cu şase copii.
A urmat cursurile şcolii generale în Vorniceni (1962), ale liceului teoretic din oraşul Săveni, 2 ani, iar la îndemnul rudelor şi dascălilor, pe cele ale Liceului Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc (1966).
După absolvirea şcolii militare, a lucrat în Batalionul 202 Protecţie Antichimică din garnizoana Huşi, în perioada 1969-1980, cu o întrerupere de doi ani (1977-1979), când a urmat cursurile Academiei Militare.
În această perioadă a participat la aplicaţiile de mare amploare din zona Cincu din anii 1970 – 1971, şi-a întemeiat o familie în anul 1974 şi a prins cutremurul din 1977 când, ca ofiţer de serviciu pe unitate, a reuşit să păstreze calmul şi ordinea în rândul militarilor în termen, în condiţiile în care nici unul din cei prezenţi nu mai trăise asemenea eveniment.
După mutarea în Comandamentul Trupelor Chimice (1980 -1984), chiar în primul an a participat la aplicaţia strategică în cadrul Tratatului de la Varşovia din zona Mangalia, fiind prima dată când cei din compartimentul asigurare materială, unde lucra şi el, au finalizat toate calculele privind necesarul de tehnică şi materiale, precum şi cel de vagoane pentru transport. După 1984 şi-a desfăşurat activitatea, cu rezultate deosebite, în M.St.M.(S.M.G.). În cadrul Secţiei Planificare Înzestrare a participat la elaborarea şi fundamentarea planurilor cincinale de înzestrare a armatei cu tehnică şi materiale chimice, reuşind împreună cu colegii de alte arme, ca armata să fie înzestrată cu cele mai mari cantităţi de armament şi tehnică de luptă.
Ca şef al Secţiei Planificare Înzestrare îndeplinea şi atributul de secretar al Consiliului de Înzestrare a M.Ap.N., reuşind, prin armonizarea punctelor de vedere a comandanţilor comandamentelor de armă, precum şi a şefilor direcţiilor centrale din minister, introducerea în înzestrarea armatei armament si tehnică de luptă moderne, atât din ţară cât şi din import. În perioada 1997-2001, în cadrul Secţiei Structuri şi Resurse împreună cu personalul din subordine a participat activ la întocmirea documentarelor necesare luării deciziilor privind restructurarea armatei în vederea integrării în N.A.T.O. În cadrul secţiei a fost elaborat proiectul celebrei Ordonanţe de Guvern nr.7/1998 care a mai atenuat din efectele neplăcute ca urmare a desfiinţării unităţilor.
Din anul 2001 până la pensionarea din 2003 a îndeplinit funcţia de secretar general adjunct al M.Ap.N., acţionând cu competenţă şi răspundere, pentru îndeplinirea atribuţiilor funcţionale. Datorită rezultatelor foarte bune obţinute în exercitarea funcţiilor pe care le-a îndeplinit, a reuşit să parcurgă toate treptele ierarhiei militare, fiind decorat cu ordine şi medalii militare
precum şi cu Ordinul „Steaua României” în grad de cavaler.
A fost membru activ al asociaţiei noastre, având funcţia de prim-vicepreşedinte, a participat cu entuziasm la creşterea numerică şi sporirea prestigiului acesteia.
Aniversarea a 25 de ani a B.49 Ap.CBRN (Pitești – 01.09.2001)
UN TEXT FOARTE FRUMOS SCRIS DE…
JACQUES PRÉVERT
1900 – 1977
„Ziua abia a început și… este deja șase seara.
Abia a sosit luni și este deja vineri.
… și luna s-a terminat deja.
… și anul aproape s-a încheiat.
… și deja 40, 50 sau 60 de ani din viața noastră au trecut.
… și ne dăm seama că ne-am pierdut părinții, prietenii.
… și ne dăm seama că este prea târziu să ne întoarcem…
Deci… să încercăm oricum, pentru a profita la maximum de timpul care ne-a mai rămas…
Să nu încetăm să căutăm să avem activități care ne plac…
Să punem ceva culoare în griul nostru… Să zâmbim lucrurilor mici din viață care ne-au pus balsamul în inimă.
Și, în ciuda tuturor, trebuie să continuăm să profităm cu seninătate de acest timp care ne rămâne. Să încercăm să eliminăm „după”…
O fac după…
Voi spune după…
Mă voi gândi la asta după…
Lăsăm totul pentru mai târziu de parcă „după” ar fi fost al nostru.
Pentru că ceea ce nu înțelegem este că:
după aceea, cafeaua se răcește…
după aceea, prioritățile se schimbă… după aceea, vraja este spartă…
după, sănătatea trece… după aceea, copiii cresc… după aceea, părinții îmbătrânesc… după aceea, promisiunile sunt uitate… după aceea, ziua devine noapte… după aceea, viața se termină…
Și atunci este adesea prea târziu…
Deci… să nu lăsăm nimic pentru mai târziu…
Pentru că așteptând mereu până mai târziu, putem pierde cele mai bune momente, … cele mai bune experiențe, cei mai buni prieteni, cea mai bună familie…
Ziua este astăzi… Momentul este acum…
Nu mai suntem la vârsta la care ne putem permite să amânăm ceea ce trebuie făcut imediat până mâine…””
În domeniul LOTO
Col. (rtr.) ing. Ch. Mil. Vicențiu Dumitrescu
PROMOȚIA ”ÎNTREGIREA NAȚIONALĂ – 90” – Ordinul ministrului apărării naționale M.P. 1269/18.12.2008
Cursul de formare a ofițerilor în activitate, filiera indirectă, arma Apărare CBRN, specialitatea Apărare CBRN în anul 2008 – Curs organizat de Baza de Instruire pentru Apărare CBRN a Centrului de Instruire pentru Geniu, EOD și Apărare CBRN.
Cursanți 14 din care:
- 7 subofițeri și maiștri militari de diferite arme și specialități dar care au încadrat funcții de Ap. CBRN sau au avut cursuri în domeniul Ap. CBRN (și au absolvit o facultate)
- 7 civili absolvenți de diverse facultăți care se încadrează în arma Ap. CBRN
- 2 absolvenți de chimie – chimiști
- 2 absolvenți de fizică – 1 inginer și 1 fizician
- 1 absolvent de geografie – inginer
- 1 absolvent de biologie – biolog.
A apărut Revista de Chimie Militară Nr. 22/2023!
C U P R I N S:
MESAJUL ASOCIAŢIEI CADRELOR DE CHIMIE MILITARĂ ÎN REZERVĂ ŞI ÎN RETRAGERE “COSTIN D. NENIŢESCU” cu ocazia Centenarului înfiinţării Trupelor Chimice
Col.(ret.)dr. Ion Mitulețu, APĂRAREA CBRN LA CEAS ANIVERSAR – EVOLUȚIE SAU INVOLUȚIE ?
Gl. mr. (ret.) ing. Dumitru Prunache, „ANIVERSAREA – 100”
Col. (ret) Constantin Chiru, 100 DE ANI DE LA ÎNFIINŢAREA SERVICIULUI GAZELOR ÎN ARMATA ROMÂNIEI
Gl. mr. (ret.) ing. Dumitru Gheorghe Prunache, ACȚIUNILE ȘEFULUI DIRECȚIEI „APĂRARE C.B.R.N.” A ARMATEI (DIVIZIEI)
Col. (ret.) Alexandru Zamfir, PROTECȚIA ÎMPOTRIVA ARMELOR DE NIMICIRE ÎN MASĂ ÎN MARINA MILITARĂ. ISTORIA ARMEI DE-A LUNGUL ANILOR
Lt.col. (r.) Florica Stoicescu, ZIUA CHIMIȘTILOR MILITARI
Gl.bg.(ret.) ing. Cristian Gheorghiu, General SCHMIDT Ioan
Col. (ret.) Gheorghe Dohan, BATALIONUL 187 PROTECȚIEANTICHIMICĂ/
PROTECȚIE N. B. C. ˝CRIȘUL˝ ; ˝REPERE ISTORICE˝
Col. (ret.) Constantin Moisa, SCURTĂ ANALIZĂ ȘI OPINII PRIVIND CONFLICTUL RUSO – UCRAINEAN. RISCURI ȘI SCENARII DE TRECERE LA FOLOSIREA ARMELOR NUCLEARE
Col. (r.) ing. Nicolae Mărunțelu, TEHNOLOGII MODERNE FOLOSITE ÎN ACȚIUNILE DE CĂUTARE-SALVARE PROMOVATE ÎN PROIECTUL EUROPEAN „SEARCH AND RESCUE. Clusterul Român PROECO-CBRNE
ÎNTÂLNIRE DE SUFLET, după 25 de ani
Col.(ret.) Otto Martini, EFECTELE SUBSTANȚELOR CHIMICE M-AU URMĂRIT DIN COPILĂRIE
Col. (ret) ing Aurel Popescu, PROMOȚIE DE POVESTE … 1973
Gl. bg. Ion I. Dănilă, Președintele A.N.V. R., A DOUA MOBILIZARE A ARMATEI ROMÂNIEI – 27 octombrie/9 noiembrie 1918
Gl. bg. (ret.) Ion I. Dănilă, NICOLAE IORGA – OBSERVATOR ȘI ANALIST AL ANULUI 1940 LA ROMÂNI
OŞTENI AI CHIMIEI MILITARE, Colonel VLAD GHEORGHE
Colonel BAICU C. ALEXANDRU
A apărut Revista de Chimie Militară Nr. 21/01.12.2022
CUPRINS:
MESAJUL ADRESAT TUTUROR CHIMIŞTILOR MILITARI ACTIVI, ÎN REZERVĂ ŞI ÎN RETRAGERE
CU PRILEJUL ÎMPLINIRII A 105 ANI de la înființarea Serviciului de Studii al Protecției Contra Gazelor Asfixiante, apariția broşurii
„Instrucţiuni privitoare la atacul cu gaze şi apărarea contra gazelor asfixiante” și emiterea Ordinului Circular no.12071/1917…… p. 5
Gl. bg. (ret.) ing. Cristian Gheorghiu, DIRECŢIA CHIMICĂ MILITARĂ ………………………………………………………………………………..p. 9
Col. (ret.) Constantin Moisa, EVOLUȚII RECENTE ÎN CRIZA RUSO-UCRAINEANĂ. RISCURI ȘI AMENINȚĂRI DE ESCALADARE
A CONFLICTULUI. SCENARII POSIBILE ALE UNUI ………………………………………………………………………………………………………p. 15
Gl. bg. (ret.) Vasile Ignat, SUMMITUL NATO – MADRID 29 – 30.06.2022……………………………………………………………………………p. 38
Col. (ret.) Otto Martini,OFIȚER CHIMIST LA U.M. 01776 HUȘI – iunie-octombrie 1974 ……………………………………………………..p. 40
Col. (ret.) Jică Aionoaie, DUREREA UNUI COMANDANT CÂND ÎȘI VEDE FOSTA CAZARMA SFÂRTECATĂ DE RECHINII
IMOBILIARI ………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..p. 46
Col. (ret.) Jică Aionoaie, UN CHIMIST PE FRONTIERA DE EST………………………………………………………………………………….. ….p. 50
Col. (ret.) Jică Aionoaie, BATE LA UŞA LUMII IARNA NUCLEARĂ?…………………………………………………………………………………..p. 54
Întâlniri de suflet
Col. (ret.) dr. Bebe Gheorghe Dobre, SEMICENTENAR – PROMOȚIA 1972………………………………………………………………………..p. 60
Cerasela Moldoveanu, GENERALUL CONSTANTIN CHRISTESCU, PERSONALITATE PROEMINENTĂ A ARMATEI ROMÂNE,
ÎN TIMPUL RĂZBOIULUI DE ÎNTREGIRE………………………………………………………………………………………………………………………….p. 62
Planetă de scriitor
Col. (ret.) Liviu Vişan, CÂNTEC DE UIMIRE……………………………………………………………………………………………………………………….p. 66 ZBOR LICHID…………………………………………………………………………………………………………………………….p. 66 PEISAJ………………………………………………………………………………………………………………………………………p. 66
ECOU DE IARBĂ ……………………………………………………………………………………………………………………….p. 66
DIN LUMINĂ ȘI DIN LUT……………………………………………………………………………………………………………….p. 67
VARĂ UITATĂ …………………………………………………………………………………………………………………………….p. 67 UTRENIE……………………………………………………………………………………………………………………………………p. 67
CĂLĂTORIE PE UN RÂU DE SÂNGE ……………………………………………………………………………………………………………………………….p. 67
PICTURĂ DIN CUVINTE………………………………………………………………………………………………………………………….. ……………………..p. 68 ARMAGHEDON………………………………………………………………………………………………………………………………p. 68
Col. (ret.) Victor Stoica, AMINTIRI DIN MILENIUL TRECUT……………………………………………………………………………………………………p. 68
LIBER………………………………………………………………………………………………………………………………………..p. 68
UITARE………………………………………………………………………………………………………………………………………p. 68 DESTĂINUIRE ……………………………………………………………………………………………………………………………p. 68 IUBITEI MELE PIERDUTĂ PRINTRE STELE…………………………………………………………………………………..p. 69 MINUNEA MEA………………………………………………………………………………………………………………………….p. 69 FĂRĂ MINE………………………………………………………………………………………………………………………………p. 69 PREVEDERE ……………………………………………………………………………………………………………………………p. 70
DESPĂRŢIRE………………………………………………………………………………………………………………………………p. 70
ADIO!………………………………………………………………………………………………………………………………. ………..p. 70 RENUNŢARE………………………………………………………………………………………………………………………………p. 70 HAIHUI ……………………………………………………………………………………………………………………………………….p. 71 REGĂSIRE…………………………………………………………………………………………………………………………………..p. 71 RUGĂ………………………………………………………………………………………………………………………………………….p. 71
Prezentare de carte
Col. (ret.) Alexandru Zamfir, O CLIPĂ DE ACTUALITATE …………………………………………………………………………………………………………p. 72
Părerea mea
Col. (ret.) Ştefan Vişan, VIS DE CRĂCIUN ……………………………………………………………………………………………………………………………p. 73
Col. (ret.) Jică Aionoaie, DOUĂ PLANETE. POVESTE S.F. DE COPII, PENTRU OAMENI MARI…………………………………………………..p. 75
LENEA – FACTOR DE PROGRES AL OMENIRII ?…………………………………………………………………………………………………………………..p. 78
In memoriam
Colonel inginer Nică Gheorghe Buieşteanu……………………………………………………………………………………………………………………………….p. 81
1. *Surpriza a sosit!*
Directorul Școlii de Medicină a Universității George Washington susține că creierul unei persoane în vârstă este mult mai practic decât se crede în mod obișnuit. La această vârstă, interacțiunea dintre emisferele drepte și stângi ale creierului devine armonioasă, ceea ce ne extinde posibilitățile creative. De aceea, printre persoanele cu vârsta peste 60 de ani găsiți multe personalități care tocmai și-au început activitățile creative.
Desigur, creierul nu mai este la fel de rapid ca în tinerețe. Cu toate acestea, câștigă în flexibilitate. Prin urmare, odată cu vârsta, avem mai multe șanse să luăm deciziile corecte și suntem mai puțin expuși la emoții negative. Apogeul activității intelectuale umane are loc în jurul vârstei de 70 de ani, când creierul începe să funcționeze la maxim.
În timp, cantitatea de mielină din creier crește, substanță care facilitează trecerea rapidă a semnalelor între neuroni. Datorită acestui fapt, abilitățile intelectuale cresc cu 300% față de medie.
Interesant este și faptul că, după 60 de ani, o persoană poate folosi 2 emisfere în același timp. Acest lucru vă permite să rezolvați probleme mult mai complexe.
Profesorul Monchi Uri, de la Universitatea din Montreal, crede că creierul bătrânului alege calea care consumă mai puțină energie, elimină ceea ce nu este necesar și lasă doar opțiunile potrivite pentru a rezolva problema. A fost realizat un studiu care a implicat diferite grupe de vârstă. Tinerii au fost foarte confuzi la trecerea testelor, în timp ce cei peste 60 de ani au luat deciziile corecte.
Acum, să ne uităm la caracteristicile creierului între 60 și 80 de ani. Sunt chiar roz.
*CARACTERISTICI ALE CREIERULUI UNEI PERSOANE VÂTRÂSTNICE.*
*1.* Neuronii din creier nu mor, așa cum spune toată lumea din jurul tău. Legăturile dintre ei pur și simplu dispar dacă nu se angajează în muncă mentală.
*2.* Distracția și uitarea apar din cauza unei supraabundențe de informații. Prin urmare, nu este necesar să vă concentrați toată viața pe fleacuri inutile.
*3.* De la vârsta de 60 de ani, atunci când ia decizii, o persoană nu folosește doar o emisferă a creierului, ca tinerii, ci pe amândouă.
*4. Concluzie:* dacă o persoană duce un stil de viață sănătos, se mișcă, are activitate fizică viabilă și este pe deplin activă din punct de vedere mental, *abilitățile intelectuale NU scad odată cu vârsta, pur și simplu CRESC,* atingând un vârf la vârsta de 80-90 de ani.
*SFATURI SĂNĂTOASE:*
*1)* Nu-ți fie frică de bătrânețe. *2)* Străduiți-vă să vă dezvoltați intelectual. *3)* Învățați noi meserii, faceți muzică, învățați să cântați la instrumente muzicale, pictați imagini! Dans!
*4)* Interesează-te de viață, întâlnește-te și comunică cu prietenii, fă-ți planuri pentru viitor, călătorește cât poți de bine.
*5)* Nu uitați să mergeți la magazine, cafenele, spectacole.
*6)* Nu taci singur, este distructiv pentru oricine.
*7)* Fii pozitiv, trăiește mereu cu gândul: următorul: *_”toate lucrurile bune sunt încă înaintea mea!”_*
*SURSA: _New England Journal of Medicine._*
Download
Numărul 20 al revistei de chimie militară a fost lansat joi, 12 aprilie, la Sala cinema a Cercului Militar Național. Membri ai Asociaţiei Cadrelor de Chimie Militară în Rezervă şi în Retragere Costin D Neniţescu (ACChMRR) s-au reunit pentru a omagia împlinirea a 99 de ani de la înfiinţarea trupelor chimice. Cu acest prilej, președintele asociației, general de brigadă (ret) ing. Cristian Gheorghiu, a prezentat un scurt istoric al armei chimice, care a apărut în Primul Război Mondial, odată cu folosirea gazelor de luptă în scopul nimicirii forței vii. Revista editată de ACChMRR, al cărei redactor-șef este fostul nostru coleg, colonel (ret) Ștefan Diaconu, a apărut în condiții grafice deosebite și este dedicată aniversării trupelor chimice. În articole ample, generalul de brigadă (ret) Desideriu Zastulka, coloneii (ret) Constantin Moisa, Dumitru Brînzei, Otto Martini și locotenent-colonelul (ret) Viorel Gârtan prezintă pagini importante din istoria armei, amintiri referitoare la activitățile la care au participat în perioada de activitate. Despre dezinformare în războiul hibrid scrie generalul de brigadă (ret) Vasile Ignat, iar veteranii de război sunt elogiați de generalul de brigadă (ret) Ion I. Dănilă, președintele ANVR. Un articol semnat de Cerasela Moldoveanu ne duce cu 100 de ani în urmă când, în 1921, s-a încheiat alianța politico-militară cu Polonia, denumită alianța inimilor de unul dintre de artizanii săi, mareșalul Jòzef Piłsudski. Este evocat istoricul Nicolae Iorga, prieten cu mareșalul și unul dintre cei mai fervenți susținători ai apropierii și dezvoltării relațiilor politice, militare și culturale româno-poloneze. După Primul Război Mondial, istoricul român, alături de oamenii politici ai vremii, a militat în mod frecvent pentru realizarea unei alianțe politico-militare îndreptată împotriva pericolului sovietic, de la răsărit, și pentru recunoașterea internațională a celor două state. Sub titlul Cuvinte înțelepte, colonelul (ret) prof. univ. Mihai Asimionesei a cules mai multe cugetări ale unor personalităţi din toată lumea, cu scopul de a-și ajuta colegii de armă să tragă unele învăţăminte pentru viaţă. Rubrica deja consacrată a revistei, Planetă de scriitor, găzduiește poezii ce îi au ca autori pe coloneii (ret) Liviu Vişan (președintele Societății scriitorilor militari), ing. Gheorghe Nică Buieşteanu și ing. Aurel Popescu. La secțiunea Părerea mea se găsesc fragmente scrise de colonelul (ret) Ştefan Vişan care, în ultimele pagini ale revistei publică și câteva sfaturi, sub titlul Cum să-ți trăiești bătrânețea. Închei și eu însemnarea de față, preluând două dintre acestea: * Nu folosi niciodată expresia pe vremea mea. Vremea ta este acum. Atâta timp cât trăiești, faci parte din acest acum. Cândva ai fost mai tânăr, dar trăiești în continuare acum. De aceea, bucură-te de zilele pe care le ai: * Viața rămasă este prea scurtă pentru ca să bei un vin de proastă calitate…Irina-Mihaela Nedelcu
A apărut nr. 19 din Revista de Chimie Militară, editată de Asociaţia Cadrelor de Chimie Militară în Rezervă şi în Retragere Costin D. Neniţescu (A.C.Ch.M.R.R.).Lansarea acesteia a avut loc săptămâna trecută, într-un cadru restrâns, așa cum impun condițiile epidemiologice, la sala „Cinema” a Cercului Militar Național.
În primele pagini este publicat, sub semnătura generalului de brigadă (rtr.) Vasile Ignat, un articol referitor la Strategia Militară a României în perioada 2021-2024, precizându-se obiectivele și misiunile armatei, precum și direcțiile de acțiune ale acesteia, stabilite în scopul modernizării şi consolidării capabilităţilor militare.
Un spațiu tipografic amplu, din cele 240 de pagini, este dedicat Școlii Militare de Ofițeri de Chimie, care, de la 25 septembrie 1956, a funcționat în garnizoana Câmpulung Muscel. Colonelul (rtr.) Otto Martini relatează, pe larg, evenimente, însoțite de fotografii, din perioada 1956-1961, după care școala a fost mutată la Sibiu. Referitor la anii în care aceasta a funcționat la Câmpulung Muscel, au mai scris generalii (rtr.) Dumitru Prunache și Desideriu Zastulka, coloneii (rtr.) Mihai Asimionesei, Ştefan Vişan și Ernest Balogh, precum și locotenent-colonelul (rtr.) Viorel Gârtan.
Generalul de brigadă (rtr.) ing. Cristian Gheorghiu, președintele A.C.Ch.M.R.R., continuă prezentarea unor capitole dintr-o lucrare a sa, referitoare la atacurile cu agenți biologici asupra agriculturii, noi amenințări/riscuri cauzate de dezvoltrea biotehnologiilor, producerea, propagarea și consecințele atacurilor cu agenți biologici, dar și la protecția împotriva războiului biologic. Colonelul (rtr.) Constantin Moisa prezintă, și în acest număr, principalele categorii de tehnică, echipamente și sisteme din dotarea unor unități de apărare NBC (CBRN) din alte armate.
Din numărul 19 al revistei nu lipsesc rubricile deja consacrate. În Planetă de scriitor sunt publicate poezii care-i au ca autori pe coloneii (rtr.) Liviu Vişan, Martin Cata, Gheorghe Nică Buieşteanu. În cadrul rubricii Părerea mea sunt redate fragmente din cărțile scrise de coloneii (rtr.) Jică Aionoaie și Ştefan Vişan. Curiozități și interpretări lingvistice sunt prezentate la Caleidoscop.
Ultimele pagini ale revistei sunt dedicate celor șase membri ai asociației decedați în perioada cuprinsă între apariția numerelor 18 și 19 ale revistei, coloneii Vlădescu Ilie, Ostafe Ioan, Niculescu Ion-Teodor, Babiuc Victor, Nistor Viorel și Boboc Florian.
(Irina Mihaela Nedelcu)
Din cuprins:
MESAJUL A.C.Ch.M.R.R. ADRESAT TUTUROR CHIMIŞTILOR MILITARI, ACTIVI, ÎN REZERVĂ ŞI ÎN RETRAGERE CU OCAZIA ÎMPLINIRII A 97 ANI DE LA ÎNFIINŢAREA TRUPELOR CHIMICE – “APĂRARE C.B.B.R.N……………………………………………………….p. 5
Col.(r) dr. Ion Mitulețu, SUNTEM PREGĂTIȚI PENTRU A GESTIONA O CRIZĂ BIOLOGICĂ?………………………………………………………………………………………………………………..p. 9
Gl. bg. (ret.) ing. Cristian Gheorghiu, PRIMUL ATAC CU GAZE PE FRONTUL
ROMÂN ÎN PRIMUL RĂZBOI
MONDIAL – 1/2 SEPTEMBRIE 1916 ……………………………………………………………………p. 17
Col. (ret.) Constantin Moisa, PRINCIPALELE CATEGORII DE TEHNICĂ, ECHIPAMENTE ȘI SISTEME DIN
DOTAREA UNITĂȚILOR DE APĂRARE NBC DIN ARMATA FEDERAȚIEI RUSE. p.65
Demersuri postrevoluţie
APĂRAREA BIOLOGICĂ…………………………………………………………………………………………….p. 76
Să ne reamintim
Col. (ret.) Otto Martini, CINCI ANI LA ŞCOALA MILITARĂ DE MAIŞTRI MILITARI ŞI SUBOFIŢERI:
PE DRUMUL CONSACRĂRII PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNTUL MILITAR…………………………………………………………………………………………………………….p. 138
Col. (ret.) Victor Babiuc, AMINTIRI…………………………………………………………………………………………………….p. 153
Col. (ret.) ing. Gheorghe Nică, ÎNTÂLNIRI, REVEDERI ÎNAINTE ȘI DUPĂ
60 DE ANI……………………………………………………………………………………………………………….p. 156
Planetă de scriitor
Col. (ret.) ing. Gheorghe Nică Buieşteanu, INIMĂ DE MAMĂ……………………………………………………………………………………………………….p. 161
SĂRUT MÂNA, MAMĂ!………………………………………………………………………p. 161
INIMI DE FOC…………………………………………………………………………………….p. 162
Col. (ret.) ing. Ionel Crețu, ELEGIE-N SOL MINOR………………………………….p. 163
INSOMNII DE PRIMAVARĂ………………………………………………………………….p.163
TANDEM…………………………………………………………………………………………….p. 164
Col.(ret.) Martin Cata, SONETELE URII
SONET 1 (ura primordială)……………………………………………………………………p. 164
SONET 2 (ura simţurilor)………………………………………………………………….……p. 164
SONET 3 (culorile urii)……………………………………………………………………………p. 165
SONET 4 (al frumuseţii)………………………………………………………………………….p. 165
SONET 5 (al diferenţei)…………………………………………………………………………..p. 165
SONET 6 (al umilirii)………………………………………………………………………………..p. 165
SONET 7 (ura puterii)……………………………………………………………………………….p. 165
Col.(ret.) Liviu Vişan, DIN VIITOR NE-ÎNDREPTĂM SPRE TRECUT
EFECTELE PANDEMIEI…………………………………………………………………………….p. 166
FLORILE PANDEMIEI……………………………………………………………………………….p. 166
MAMA EI DE IZOLARE……………………………………………………………………………p. 167
TRECUTUL DIN PREZENT- melancolic obosit…………………………………………p. 167
Semnal editorial
Prof. Olga Stoean, CRÂMPEIE DE VIAŢĂ ………………………………………………p. 168
Col. (ret.) Vicenţiu Dumitrescu, O NOUĂ VIZIUNE ASUPRA „RAZEI CERCULUI”
ŞI A NUMĂRULUI „PI”.
METRICA CERCULUI………………………………………………………………………………….p. 170
Col. (ret.) BUTOI NICOLAE (1934 – 2019)……………………………………………….p. 188
Col. (ret.) POPESCU N. ION (1931 – 2020)……………………………………………….p. 189
Col. Nicolae BUTOI – UN COMANDANT CU VIZIUNE……………………………p.190
CU STIMĂ, RESPECT ŞI CONSIDERAŢIE, LA 4 AUGUST 2019,
CADRELE DE CHIMIE MILITARĂ
DIN ARMATA ROMÂNIEI, I-AU ZIS ADIO GL. MR. IANCU ŞTEFAN…….p. 193
Profesor universitar dr. doc. ION BERGHIA……………………………………………….p.195
Vă prezentăm versiunea în limba engleză a studiului „ O nouă viziune asupra razei cercului și a
numărului “ Π “. Metrica cercului. Autor, col. (rtr.) ing, ch.mil., Vicențiu Dumitrescu.
A NEW LOOK ON THE “RADIUS OF THE CIRCLE” AND THE NUMBER “ Π “. THE MATRIX OF THE CIRCLE.
Vicențiu Dumitrescu, colonel(r) military chemical engineer, dumi1940@gmail.com