COLEGIUL DE REDACŢIE:

Gl. mr. (rtr.) ing. Dumitru PRUNACHE

Gl. bg. (rtr.) ing. Cristian GHEORGHIU

Gl. bg. (rtr.) Ion DĂNILĂ

Col. (rtr.) dr. ing. Ion SAVU

Col. (rtr.) ing. Ioan CORNEA

Col. (rtr.) Ştefan DIACONU – Redactor şef

Col. (rtr.) Victor STOICA

Col. (rtr.) Jică AIONOAIE

Lt. col. (rtr.) Viorel GÂRTAN

Prof. Olga STOEAN – Redactor responsabil de număr

Copertă şi tehnoredactare Alina VLĂSCEANU; Fotografii: prof. Olga STOEAN și Col. (rtr.) ing. Aurel POPESCU

*Autorii articolelor răspund pentru corectitudinea şi exactitatea datelor furnizate.

Supliment al Revistei de Chimie Militară editată de A.C.Ch.M.R.R. Costin D. Neniţescu, ISSN 2343-8150

REVISTA DE CHIMIE MILITARĂ Nr. 23/2024

Pentru procurarea Revistei se poate apela la tel. 0724 323 249 (col. Anorocioaei)

CUPRINS
Col. (ret.) dr. ing. Ion SAVU, CENTRUL DE CERCETARE ŞI INOVARE PENTRU APĂRARE CBRN ŞI ECOLOGIE – O SUTĂ DE ANI DE EXISTENŢĂ! ………………………………………………………………….p. 5
Gl. bg. (ret.) ing. Cristian GHEORGHIU, COMPANIA 10 CHIMICĂ – 75 DE ANI DE LA ÎNFIINŢARE ..p. 13
Col. (ret.) Constantin MOISA, RETROSPECTIVĂ, EVOLUŢII RECENTE ŞI PERSPECTIVE ÎN DOSARUL NUCLEAR IRANIAN ŞI A RELAŢIILOR IRAN – SIRIA – LIBAN. IMPLICAŢII ŞI POSIBILE ACŢIUNI ALE ISRAELULUI …,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,……………………………………………………………………………………p. 74
Gl. mr. (ret.) ing. Dumitru PRUNACHE, URMARE LA ARTICOLELE DIN REVISTA DE CHIMIE MILITARĂ NR. 22 – NUMĂR ANIVERSAR AL A.C.CH.M.R.R. – 15 MAI 2023 …………………………………………………………………………………….…p. 81
Gl. mr. (ret.) ing. Dumitru PRUNACHE, LEGI IMPORTANTE PENTRU OFIŢERII CHIMIŞTI …………p. 90
Col. (ret.) Nicolae CARAPANCEA, AMINTIRI DESPRE TRECUT ……………………………,,,,,,,,,,,,,,,.p. 93
Memoria presei
VOLATILIZAREA CHIMIŞTILOR MILITARI ……………………………………………………………………p. 102
Generalul (r.) Nicolae POPESCU: „TÂNJESC DUPĂ O RESPONSABILITATE REALĂ DIN PARTEA CELOR CARE NE DECID DESTINELE RALUL POPESCU ÎNCHEIA O CARIERĂ DE 40 DE ANI …p. 112
Gl. bg. (ret.) ing. Cristian GHEORGHIU, TRECUTUL MILITAR AL IAŞULUI …………………………….p. 115
Planetă de scriitor
Col. ing. Nică Gheorghe BUIEŞTEANU, LUPTA CU DRAGONUL DE LA MITROF….…………………..p.138
Col. (ret.) Ştefan VIŞAN, ADIO, MAJESTATE! ……………………………………………………………………p. 144
LA ANII 80: TIMPULE! ………………………………………………………………………………………………….p.. 146
REFLECŢII EMINESCIENE …………………………………………………………………………….……p. .147
Gl. mr. (r.) conf. univ. dr. Constantin NĂSTASE, PENSIILE MILITARE. ISTORIC. CONTINUITATE ŞI TRANZIŢIE. JURISDICŢIE ……………………………………………………………………………………………………………..……p. 152

In memoriam
Colonel LIVINŢ NECULAI 1952 – 2023 …………………………………….……………………………..p. 159
Colonel BRÂNZEI DUMITRU 1934 – 2024 ………………………………………………………….…….p. 163
Colonel dr. BURLACU GHIORGHI 1938 – 2024 …………………………………………………………p. 165
General de brigadă IGNAT VASILE 1948 – 2024 ………………………………………………….….….p. 166
UN TEXT FOARTE FRUMOS SCRIS DE… JACQES PRÉVERT 1900 – 1977 …………………………p. 168

CENTRUL DE CERCETARE ȘI INOVARE PENTRU APĂRARE CBRN ȘI ECOLOGIE – o sută de ani de existență!
Col. (ret.) dr. ing. Ion SAVU

Am mai scris, cu diferite ocazii aniversare, despre activitatea Centrului, despre oamenii care într-un fel sau altul și-au pus amprenta în evoluția acestuia, având ca rezultat împlinirea, la 31.10. 2024, a 100 de ani de existență!
Trebuie subliniat, existență neîntreruptă, cu toate că nu întotdeauna au existat condiții favorabile desfășurării activităților specifice.
Arma chimică, o armă nou apărută, dacă facem comparație cronologică cu alte arme folosite de-a lungil istoriei omenirii, dar care prin efectele produse în Primul Război Mondial a determinat pe decidenții din diferite state ale Europei și nu numai de a lua măsuri rapide și adecvate dezvoltării ei accelerate!
O astfel de măsură, în afara celor de natură politică, organizatorică, financiară, a fost asigurarea unui cadru propice cercetării științifice în acest nou domeniu.
Statele care au acordat atenție cercetării științifice în domeniul chimiei militare au avut și rezultate notabile în dezvoltarea acestei arme.
Conducerea Ministerului de Război din acea vreme a întreprins câteva măsuri pregătitoare ce au condus la înființarea Serviciului Apărării Contra Gazelor.
Prin Înalt Decret Regal, MS Regele Ferdinad I, la 01 ianuarie 1925, legiferează înfiinţarea SERVICIUL APĂRĂRII CONTRA GAZELOR (S.A.C.G.), subordonat Direcţiei a XI-a Tehnică din Ministerul de Război.
Primul director al acestui serviciu, colonelul George E. Popescu – concluziona că noul serviciu a fost creat ”în parte” în 1924, fiind rezultatul muncii depuse de ”o grupare de specialiști militari și civili” sprijinită puternic de conducerea Ministerului de Război și de mediul academic românesc.
În acest context, pare firească și justă decizia ministrului de război, generalul Gheorghe Mărdărescu, exprimată prin celebra rezoluție de pe raportul nr. 665 din 31.10.1924 al Marelui Stat Major, prin care se agrea ideea înfințării ”unui laborator de cercetări propriu” subordonat Ministerului de Război.
Generalul Gheorghe Mărdărescu – ministru de război în perioada 1922-1926, bun prieten cu familia Brătienilor, familie ce a dominat politica românească între cele două războaie mondiale, a fost o personalitate militară de prim rang, cu realizări excepționale în funcțiile pe care le-a îndeplinit.
Având o fire deschisă, inovatoare, cu înclinații către aplicabilitate, disciplinat, cu simț organizatoric foarte dezvoltat, generalul Mărdărăscu a reușit, în perioada cât a deținut funcția de ministru de război, să înființeze serviciul chimic în armata română, ca serviciu independent, cu unități de execuție subordonate.
În acest context, generalul a fost de acord și a aprobat o serie de măsuri considerate ca fiind foarte importante pentru înființarea Serviciului de Apărare Contra Gazelor și implicit a Laboratorului de Cercetări.
Puțini știu că generalul avusese ”antecedente” pe linia înființării și organizării de noi unități.
Întâmplarea a făcut ca să pot avea în mână un album fotografic dăruit generalului Mărdărescu de cadrele militare din poligonul Mihai Bravul cu ocazia împlinirii a 10 ani de existență a unității.
Astfel am aflat că maiorul Gheorghe Mărdărescu înființase în 1910 Poligonul Infanteriei de la Mihai Bravul.
Cei 100 de ani de activitate ai Centrului – folosesc această denumire scurtă, uzitată de mulți dintre cei care au lucrat sau colaborat cu această unitate – pot fi împărțiți în 4 perioade delimitate de evenimente de importanță mondială sau cu conotație națională .
Activitățile desfășurate în cadrul Ministerului de Război, în perioada 1924-1945, cu implicații asupra înființării, organizării și dezvoltării Laboratorului de Cercetări, pot fi caracterizate succint prin :
– eforturile impresionante depuse de numeroase persoane militare și civile pentru conștientizarea cercurilor militare și politice responsabile , despre pericolul armei chimice ;
– demersurile Comitetului Consultativ pentru Gaze, constituit din personalități științifice ale lumii universitare românești recunoscute pe plan internațional și din ofițeri superiori cu putere decizională în Ministerul de Război, pentru definirea noii structuri militare cu atribuții în domeniul armei chimice;
– stabilirea concepției de funcționare a noului serviciu responsabil cu problematica armei chimice și a măsurilor organizatorice menite să asigure funcționalitatea componentelor structurale ale acestuia;
– disponibilitatea factorilor de decizie din Ministerul de Război, pentru asigurarea material- financiară a lucrărilor necesare înființării structurilor componente ale Serviciului de Apărare Contra Gazelor, inclusiv a Laboratorului de Cercetări – prima instituție de cercetare științifică din armata
României;

Cazarma Malmaison din Calea Plevnei nr.1, București – prima locație a Laboratorului de Cecetări

Încadrarea Laboratorului de Cercetări la sfârșitul anului 1924” – Din cele 11 funcții erau ocupate 9 – 6 ofițeri, 1 subpfițer și 2 laboranți. La conducerea Laboratorului doi ofițeri farmaciști, cu studii ce chimie efectuate în Franța-
Șeful Laboratorului Locotenent-colonel Alexandru Ionescu Matiu, Adjunctul – maior Popescu Filip

Colecția Grand Dictionnaire Universel – editată în 1865 de Pierre Larousse – comandată la Paris prin grija locotenent colonelului Alexandru Ionescu Matiu, alături de obiectele de sticlărie de absolută necesitate bunei funcționări a unui laborator chimic. Au sosit în Laboratorul de Cercetări în noiembrie 1924.
În prezent cele 16 volume și 2 suplimente constituie obiectele de inventar cu cea mai mare vechime din instituție – considerate pe bună dreptate ”obiecte de patrimoniu”
– atragerea unor personalități ale chimiei românești universitare în lucrări de colaborare cu noul Laborator de Cercetări al armatei sau chiar numirea lor la conducerea acestuia;
– eforturile depuse de specialiștii Laboratorului de Cecetări pentru crearea bazei de date științifice necesare cunoașterii caracteristicilor substanțelor toxice de luptă folosite de beligeranți în Primul Război Mondial, a mijloacelor de protecție individuale, a mijloacelor de detecție chimică, a soluțiilor chimice neutralizante etc.;

– implicarea personalului primei instituții de cercetare științifică din armata României în activități de creare a unor echipamente specifice de proveniență românească, cu performanțe apropiate de echipamentele existente în acea perioadă pe plan european;
– experimentarea mijloacelor de detecție chimică și de protecție importate din diferite țări, pentru verificarea parametrilor decisivi, cu ajutorul echipamentelor de testare achiziționate, conform procedurilor existente în cea perioadă;
– elaborarea unor procedee noi , originale, de sinteză a substanțelor toxice de luptă, brevetate și recunoscute pe plan mondial;
– implicarea specialiștilor Laboratorului de Cercetări în organizarea și desfășurarea unor aplicații de specialitate, de mare anvergură, la care au asistat personalități militare din conducerea Ministerului de Război,
– participarea specialiștilor Laboratorului de Cecetări cu articole de specialitate sau prin activități redacționale de specialitate în paginile revistei de specialitate ”Antigaz”.
Activitățile desfășurate în cadrul Laboratorului de Studii și Experiențe al Armatei, în perioada 1945-1968, au fost influențate în mare măsură de realitățile politice, economice, sociale și militare impuse de noua conducere la nivel național, de provocările

Conf. dr. ing. Costin D.Nenițescu –
director al Laboratorului de Cercetări în perioada 1930- 1934. Lucrările de cercetare științifică și publicistica din
domeniul chimiei militare efectuate sau
conduse de tânărul om de știință, aveau să-l ”trădeze” pe marele savant de notorietate mondială de mai târziu

tehnico-științifice ce se succedau într-un ritm rapid pe plan internațional.
Economia românească, epuizată de necesitățile participării la Al Doilea Război Mondial, nu a reușit să asigure fonduri financiare care să susțină o dezvoltare accelerată a armatei, în general, și a chimiei militare, în particular.
Transformarea succesivă a Direcției Apărării Antichimice în Serviciu sau chiar Secție, subordonată diferitelor direcții sau inspectorate din armată, a influențat în mod negativ și activitatea Laboratorului, ca organ de execuție.
Locotenent-colonel dr. ing. Ioan Ganea (viitor general maior) – comandantul Laboratorului de
Studii și Experiențe al Armatei în perioada 1950 – 1951.
Ulterior va fi numit decanul
Facultății de Chimie Militară din
Academia Tehnică Militară și avansat la gradul de general-maior dr. doc. ing. Realitățile ”războiului rece” au influențat în mod pregnant conținutul și dinamica activităților desfășurate de specialiștii Laboratorului.
Dacă în primii ani după război specialiștii Laboratorului au participat cu expertiză tehnică la recepția primelor echipamente și materiale chimice provenite din import (U.R.S.S.) ori fabricate în țară sub licență sovietică, ulterior, în anii 50-60 , au participat la proiectarea și realizarea inițială a întregii game de echipamente și materiale chimice având la bază modelele sovietice.
Lansarea cursei înarmării nucleare, dezvoltarea și perfecționarea armelor chimice și biologice, includerea în arsenalul chimic a substanțelor incendiare au reprezentat direcții strategice în doctrina statelor ce participau în cele două tratate militare internaționale.
Începând cu 1954 activitatea Laboratorului a fost influențată pozitiv prin încadrarea în structura proprie a ofițerilor absolvenți ai Facultății de Chimie Aplicată din Academia Tehnică Militară .
Tot ca o decizie orgnizatorică pozitivă este considerată și mutarea instituției în 1951 în incinta Academiei Tehnice Militare, coexistența acesteia alături de facultatea de specialitate conducând la un spirit de colaborare cercetare- învățământ , cu implicații asupra realizărilor din deceniile următoare în domeniul tehnicii și materialelor chimice.

Locația Laboratorului Chimic Central în perioada 1951- 1966 – fotografie din incinta Academiei Tehnice Militare
Construirea și darea în folosință în 1966 a noului ansamblu de clădiri din Șoseaua Olteniței, ce cuprindea laboratoare dotate cu echipamente moderne pentru acea perioadă, ateliere bine utilate, stația pilot, depozite speciale, clădiri administrative etc., a constituit un moment de vârf al perioadei 1945-1968 pentru instituția ce avea să devină unitatea de execuție fanion a Comandamentului Trupelor Chimice.
Activitățile desfășurate în perioada 1968-1989 de către personalul Centrului au fost marcate de decizia politico-militară de mare importanță pentru România formulată în documentele Plenarei Comitetului Central din aprilie – trecerea la dezvoltarea industriei naționale de apărare.
Decizia politică, însoțită de măsuri organizatorice de amploare și susținută de fondurile financiare necesare, s-a concretizat în domeniul cercetării științifice din armată prin înființarea unor noi instituții de cercetare științifică sau prin dezvoltarea celor existente, instituții ce aveau ca obiectiv principal cercetarea, proiectarea și participarea la realizarea tehnicii militare de proveniență românească.
Sistemul nou de clădiri în care a fost instalat Centrul, începând cu anul 1966 , dotarea acestuia cu echipamente performante pentru acea perioadă, destinate procesului de cercetare, au constituit de asemenea elemente importante în activitatea de concepție și realizare a noilor prototipuri de tehnică și materiale .
Personal, în această perioadă provine și contactul meu de debut cu instituțiile militare -admiterea în anul 1972 în Academia Tehnică Militară- Facultatea de Chimie Militară.
În anul 1973 , ca student, am vizitat noul local al Centrului, situat pe Șoseaua Olteniței nr.225.
Îmi amintesc că ,deși trecuseră 7 ani de la inaugurare, în clădirile localului se mai simțea mirosul de vopsea proaspătă.
Eram cu toții impresionați de ce vedeam pentru prima oară în viață!
La acea dată nu-mi imaginam că Centrul avea o vechime de aproape o jumătate de secol!
Personalul militar și civil din Centru, pregătit în Academia Tehnică Militară , în Politehnicile și Universitățile românești, a avut un rol însemnat în rezolvarea cu succes a sarcinilor primite în acea perioadă.
Un aspect prea puțin scos în evidență, dar foarte important în activitatea de realizare prin eforturi proprii a tehnicii de specialitate , a fost cel al colaborării între instituțiile de cercetare științifică din armată și structurile speciale din diferite ministere ale economiei naționale, unitățile economice de profil, instituțiile de învățământ tehnic superior din întreaga țară.
În această colaborare, un rol important l-a avut personalul militar și civil din Centru, care prin relațiile de colaborare cu foștii colegi repartizați în diferite ministere și unități economice de profil, au creat un climat propice dezvoltării accelerate a producției de tehnică și materiale chimice.
Colaborările tehnice bilaterale cu instituții de cercetare științifică din alte armate sau pe linia Tratatului de la Varșovia au avut și ele un rol important în activitatea de evaluare a performanțelor echipamentelor dezvoltate de Centru.
Analiza soluțiilor obținute în laboratoarele Centrului, contactarea uzinelor sau fabricilor de profil pentru transpunerea în practică a acestora, totul sub supravegherea atentă a reprezentanților Comandamentului Trupelor Chimice, au reprezentat etape importante urmate de colectivele de cercetători în procesul de asimilare a noilor prototipuri de tehnică și materiale chimice.
Parcursul laborator- uzină- poligon- un parcurs efectuat de reprezentanții Centrului cu eforturi susținute și finalizat cu rezultate demne de luat în seamă!
Această perioadă se poate caracteriza ca perioada cea mai prolifică din istoria Centrului, atât prin diversitatea domeniilor de cercetare, numărul de proiecte finanțate și dezvoltate etapizat pe baza legislației existente, cât și prin numărul de echipamente specifice intrate în înzestrare!
Rezultatul acestei munci titanice în domeniul cercetării științifice de chimie militară s-a concretizat prin realizarea în economia națională, cu excepția unor componente minore importate, a întregii game de tehnică și materiale chimice!
Colectivele compuse din cercetători științifici de marcă, chimiști, fizicieni, farmaciști, electroniști, medici, biologi, biochimiști, mecanici, armamentiști, automobiliști, militari și civili, alături de asistenți , tehnicieni, laboranți, muncitori specialiști, susținuți logistic de personalul din sectorul administrativ, au realizat echipamente specifice cu un înalt grad de originalitate , situație ce a influențat într-un mod pozitiv prestigiul Centrului !
Realizările obținute au fost apreciate la cel mai înalt nivel de factorii militari de decizie din acea perioadă, atât din țară cât și din străinătate!
Realizările obținute de către colectivele de specialiști militari și civili sunt atât de numeroase că ar depăși dimensiunile unui articol obișnuit.
Mă rezum în a prezenta fotografia unuia dintre comandanți, cu cea mai lungă activitate desfășurată în Centru, activitate marcată de realizări deosebite în domeniul armei.
Colonel dr. ing. Gheorghe Mitru – comandantul Centrului de
Cercetări Științifice de Chimie Militară în perioada 1964-1987. – În perioada 1987-1992- a îndeplinit funcția de Șef Serviciu Special în Ministerul Industriei Chimice.
– În 1990 a fost înaintat la gradul de general de brigadă
În perioada 1977- 1982 am activat în Centrul de Instrucție al Trupelor Chimice, la Biroul Studii și Experimentări și în catedra de specialitate, funcții care mi-au permis contact permanent cu realizările tehnice ale specialiștilor din Centru.
Manualul de substanțe chimice de luptă-Ediția 1971
Lucrare de referință pentru instruirea a numeroase generații de chimiști militari.
Colectiv : – Col.ing. Gheorghe Mitru, Lt. col.ing. Alexandru
Deneș , Lt.col.ing. Ionel Bulete, – Mr.dr.ing. Ștefan Mihai Dogaru
În perioada 1982 -1992 am coordonat, alături de alți ofițeri din Secția Tehnică a Comandamentului Trupelor Chimice, activitatea științifică desfășurată de specialiștii Centrului.
Perioada 1990- 2024 prezintă câteva caracteristici definitorii pentru istoria Centrului!
În primul rând toate activitățile Centrului au fost influențate, în formă și conținut, de apariția unui nou cadru social- politic, odată cu Revoluția din decembrie 1989 , și dezvoltat ulterior conform realităților românești și influențelor străine!
Ca și în perioadele istorice anterioare, Centrul a existat și s-a dezvoltat în strânsă legătură cu evoluția celorlalte sectoare economico-administrative, cu evoluția principiilor doctrinare elaborate de conducerea Ministerului Apărării Naționale!
În al doilea rând trebuie remarcat momentul declanșării participării Armatei României la Parteneriatul pentru Pace și asumarea politică a acordurilor de la Praga!
Începând cu anul 1994 reprezentanții Armatei României au participat la numeroase seminarii, cursuri, conferințe, ateliere de lucru, atc., precum și la exerciții NATO/PfP și în spiritul PfP, organizate în străinătate sau pe teritoriul național.
Perioada de după 1994 a reprezentat pentru specialiștii Centrului, ca de altfel, pentru tot personalul Armatei, parcurgerea unui profund proces de schimbare, reașezare și adaptare la noile provocări, realități și cerințe.
Personal, în perioada 1992-2008, am participat efectiv la activitatea Centrului , în calitate de cercetător științific, șef de laborator, locțiitor științific și comandant.
Am constatat că personalul Centrului s-a adaptat rapid la noile cerințe, a participat cu succes la simpozioane de cercetare științifică, la grupuri de lucru pe domenii de specialitate NBC, asigurând în acest fel baza științifică pentru intrarea Armatei într-un proces lung și dificil de modernizare a dotării cu echipamente și materiale specifice.
Acțiunile de diminuare a personalului Armatei desfășurate cu preponderență în prima jumătate a acestei perioade, au influențat și dinamica de personal și sfera de preocupări din Centru!
Intrarea Centrului, în 1998, în structura organizatorică a Agenției de Cercetare pentru Tehnică și Tehnologii Militare, aderarea României la Alianța NATO și la structurile Uniunii Europene, au constituit momente ce au influențat definitoriu dinamica activităților efectuate în această instituție!
Conducerile Centrului din această perioadă, au acționat , pe de o parte pentru menținerea colectivelor din domenii tradiționale de cercetare științifică ca, detecție și identificare, decontaminare, protecție individuală și colectivă, dozimetrie militară, mijloace de mascare și mijloace exploziv-incendiare, și pe de altă parte, pentru abordarea unor noi domenii de activitate!
Ca domenii noi de activitate se pot menționa protecția balistică individuală, protecția mediului, chimia explozivilor, intervenția de specialitate în caz de urgențe CBRN , analize chimice în cadrul competițiilor interlaboratoare sub egida O.I.A.C, domenii asigurate de prezența unor colective competente de specialiști, de implementarea unor proceduri specifice, de realizarea unei infrastructuri de cercetare și testare modernă și în final , atestate de organizații cu competențe la nivel național și internațional!

”Un moment important pe linia legăturilor cu Alianța NATO, de prezentare a capabilităților de cercetare, a realizărilor cercetării științifice, precum și a preocupărilor de perspectivă, l-a constituit vizita pe care a efectuat-o în Centru, în primăvara anului 2005, Domnul Billingslea- asistentul Secretarului general NATO”
Participarea la programele naționale de cercetare, dezvoltare și inovare, prin câștigarea competițională și atribuirea unor proiecte deosebit de interesante, având ca beneficiari armata și alte organisme cu atribuții în sfera siguranței naționale, a constituit de asemenea o prioritate pentru comanda Centrului.
S-a reușit modernizarea bazei materiale pentru activitatea de cercetare-dezvoltare, modernizarea unor capabilități de testare existente sau crearea unor noi laboratoare de testare, acreditate pe plan național de către autoritățile competente.
Toate aceste noi capabilități de cercetare și testare, precum și activitățile unicat desfășurate de personalul Centrului, reprezintă argumente de importanță covârșitoare pentru menținerea și dezvoltarea primei instituții de cercetare științifică din Armata României!
Despre ultimele realizări, despre perspectivele cercetării științifice în domeniul apărării CBRN, în mod sigur vom afla detalii cu ocazia festivităților ce vor avea loc pe 31 octombrie 2024 !
Până atunci, noi , cei din rezervă și retragere , urăm celor aflați în activitate, succese pe toate planurile !

RETROSPECTIVĂ, EVOLUŢII RECENTE
ȘI PERSPECTIVE ÎN DOSARUL
NUCLEAR IRANIAN ȘI
A RELAŢIILOR IRAN – SIRIA – LIBAN.
IMPLICAȚII ȘI POSIBILE ACȚIUNI
ALE ISRAELULUI
– urmare la sinteze și articole prezentate în perioada 2007-2022 –
Col. (ret.) Constantin MOISA
In 2008, former US president Jimmy Carter estimated that Israel probably had a minimum of 150 weapons in stock ready to use if the most dire circumstances warrant. Six years later, he revised that estimate and put the figure in the 300 range, which—based on Carter’s calculations—would mean that Israel doubled its arsenal from the 2008-2014 time-period.
J. Carter Foundation preluat de cotidianul Israel Hayom
There are a lot of mysteries surrounding Israel’s nuclear arsenal … as a part of a deliberately ambiguous
policy …. never to confirm or deny its own possession of nuclear weapons, … Bulletin of the Atomic Scientists, 2014 / vol 70
Col. Ret. Constantin MOISA a absolvit Școala Militară de Ofițeri Activi în 1976, Academia Militară în 1985, când a devenit licențiat în științe militare, specialitatea chimie militară, iar în 1991 a absolvit cursul post-academic de Protecție ACh.
După anul 1995 și-a reorientat activitatea ca ofițer de stat major internațional și, către finalul carierei militare, către relații internaționale și diplomație militară.
A participat la 3 misiuni externe: Info-Ops. Ofițer la Cartierul General ONU din Angola, misiunea UNAVEM III; Ofițer cu Operațiile la Comandamentul NATO SOUTHLANT RHQs și Atașat militar aero și naval al României în
Portugalia.
A fost consilier al ministrului adjunct și secretar de stat pentru política de apărare (în foto). A fost primul co-președinte al Comitetului Executiv Româno-American, înființat conform Acordului de Cooperare în Domeniul Apărării dintre cele două țări.
SCURTĂ INTRODUCERE
Având în vedere evoluțiile recente în relațiile Iran, Siria, Liban pe de o parte și Israel pe de cealaltă parte, inclusiv conflictul în desfășurare la această dată, vă propun o scurtă retrospectivă din perioada 2008 – 2023 și ultimele acțiuni din zona Orientului Mijlociu, cu date privind implicarea acestor state.
Menționez că perioada analizată începe cu anul 2007, imediat după aderarea României la NATO, cu obligațiile și responsabilitățile ce ne reveneau din această onorantă poziție, dar și a unor angajamente asumate anterior prin diferite acorduri și tratate de colaborare semnate. În această perioadă a analizei prezentate, Romania are trupe desfășurate în Irak și Afganistan, cu implicații privind protecția acestor forțe și relațiile militare internaționale și de coaliție.
PRIVIRE DE ANSAMBLU ASUPRA RELAȚIILOR DINTRE ACESTE ȚĂRI ȘI EVOLUȚIA ACESTORA

COOPERAREA DINTRE IRAN ȘI SIRIA
1.1. după anul 2007, Iranul și Siria și-au intensificat cooperarea în domeniul apărării pentru o ripostă la un eventual atac asupra facilităţilor militare și limitarea efectelor acestuia.
a. La 26 mai 2008 Iranul și Siria au semnat un Tratat de Apărare și Asistenţă Mutuală .
La sfârșitul lunii mai 2008, au constituit Comandamentul Iraniano-Sirian Combinat Întrunit pentru Rachete. Pentru a încorpora forţele de rachete siriene, IRGC a constituit separat un Comandament al Rachetelor (se consideră că aceasta este argument pentru creșterea capacităţilor de transport la ţintă a loviturilor nucleare iraniene aflate în stadiu avansat de realizare). Unităţile de rachete siriene vor fi sub comanda și coordonarea operaţională iraniană. Ofiţeri sirieni vor fi dislocaţi în Comandamentul Combinat Întrunit din Iran, iar ofiţeri iranieni vor fi detașaţi în unităţile de rachete siriene.
Concluzii:
– controlul centralizat al Iranului pe cele 4 fronturi de unde pot fi lansate rachete ar putea neutraliza probabil sistemul american și israelian de apărare antirachetă din regiune (sistemele de interceptare Arrow și Patriot). De asemenea, poate combate rachetele venind dinspre 1 maxim 2 direcţii, dar nu din 4 direcţii simultan. Israelul face eforturi de a primi a treia baterie de Arrow care va fi dislocată în nord, pentru a combate rachetele siriene și cele iraniene staţionate în Siria. Este puţin probabil de a fi operaţională în această vară).
– Iranul și-a atins obiectivul de a avea desfășurate și active 4 fronturi de rachete, chiar dacă de forţă / valoare diferită.
Estimare: Israelul ar putea repeta atacul din Valea Bekka din 1982 și din septembrie 2007, iar SUA va include acest Comandament în planul de atac (ţinte de lovit).
b. Iranul și Siria au încheiat la începutul lunii iulie 2008 un acord de cooperare și intensificare a
schimbului de informaţii.
Iranul și Siria intensifică programele nucleare
2.1. Siria
a. Siria, a intensificat programul nuclear, beneficiind de sprijinul Iranului și Coreei de Nord. Deși au existat declaraţii privind dislocarea arsenalului WMD Irakian al lui Sadam Hussein în depozite subterane siriene, informaţia nu a putut fi confirmată de investigaţii, dar nici nu a fost total abandonată (n.a. Ulterior s-a dovedit că arsenalul WMD al liderului Sadam Husein a fost … să zicem…. o dezinformare în sprijinul unor decizii politice și militare și nu o realitate).
În vara anului 2007, surse ale intellingence-ului israelian și american, care au monitorizat sosirea în Siria (încă din anul 2006) a unor echipamente nucleare și au confirmat construcţia cel puţin a unui reactor nuclear pentru producerea plutoniului, reactor identificat ca fiind de tip nord coreean și asemănător celui iranian. Se consideră că în câteva luni ar fi urmat începutul procesul de fabricaţie a plutoniului.
Pe baza informaţiilor culese de sursele israeliene, în noaptea de 5 spre 6 septembrie 2007, forţele speciale aeriene ale Israelului au executat o lovitură aeriană denumită Operation Orchard, împotriva unei ținte din regiunea Deir ez-Zor, unde au lovit și distrus un reactor nuclear sirian aflat în construcție la Al Kibar în Siria, cu sprijin și asistență Nord-Coreeană.
Iniţial nici una dintre părţi nu a confirmat atacul; ulterior, atât Siria și Israelul, cât și SUA au făcut declaraţii privind atacul executat.
Este de subliniat faptul că avioanele care au executat atacul au revenit la bazele militare israeliene, după ce au survolat spațiul aerian al Turciei, foarte probabil cu acceptul acestei țări, membră NATO.
Siria a negat tot timpul că ar fi fost un reactor nuclear. Dar AIEA/Agenția Internațională a Energiei Atomice a apreciat, în 2011, că „foarte probabil” în această locație era un reactor construit de Siria cu asistența Coreii de Nord.
Trebuie subliniate performanțele remarcabile ale comunității de intelligence israeliene, care au asigurat datele necesare planificării și conducerii operației perfect executată.
„Mesajul atacului din 2007 împotriva reactorului sirian este că Israelul nu va accepta să fie construite instalații susceptibile să constituie o amenințare nucleară existențială” la adresa sa, a subliniat generalul Eisenkot, Șeful Statului Major al armatei israeliene la vremea anilor 2015.
După ce am anticipat unele evenimente în care am văzut determinarea și hotărârea Israelului privind aplicarea politicii loviturii preventive și anihilarea capacităților nucleare ale adversarului, vă propun să vedem evoluțiile și rezultatele programului nuclear israelian.
În perioada următoare, SUA au identificat cel puţin 3 zone nucleare suspecte în Siria, cu două mai mult decât reactorul de la Al Kibar distrus de lovitura aeriană din 6 septembrie 2007. A fost informată IAEA care a cerut dreptul la inspecţii, dar până în acest moment Siria nu a răspuns.
Concluzii: de subliniat că nici comunitatea internaţională nu a reacţionat agresiv faţă de acest atac.
Estimare: este posibil ca Israelul să fi testat reacţia comunităţii internaţionale în cazul unui atac asupra unei facilităţi nucleare.
b. Facilităţile nucleare siriene de la Wadi Quaser, Dey res Zawr și Kneifiss, precum și cele de la Aleppo (rachete) și Safira (nuclear și chimic, plus rachete de întrebuinţare) își continuă programele de producere a WMD și de perfecţionare a rachetelor SCUD-C.
c. De subliniat explozia de la facilităţile chimice și de rachete SCUD de la Aleppo, din iulie 2007, care au ucis peste 15 specialiști sirieni și iranieni care lucrau, conform unor surse sub anonimat, la montarea unor capete chimice la rachetele de tip SCUD-C modernizate (bătaie de cca 480 km).
2.2. Iranul
a. Iranul începe curând construcţia unei noi uzine de îmbogăţire a uraniului la Ardakan , Provincia Yazd, planificată a fi finalizată în martie 2009.
La 07.04.2008, la reactorul de la Natanz, din Iran, a început instalarea a încă 6.000 de centrifuge , foarte probabil din noua generaţie „P-2” și „P3”.
b. Tehnologiile folosite și activităţile recente de îmbogăţire a uraniului sunt apreciate de Consiliul de Securitate ONU că depășesc nevoile activităţilor pașnice și asigură capacităţile militare.
c. IAEA acuza Iranul de rea voinţă și lipsă de cooperare și a publicat, la 26 mai 2008, un raport în care confirmă că „Iranul a realizat progrese semnificative în planurile de realizare a capetelor nucleare”. Inclusiv M. Elbaradei (acuzat ca foarte apropiat de interesele iraniene) a concluzionat că activităţile nucleare recente ale Iranului sunt de „o deosebită îngrijorare și necesită explicaţii substanţiale și convingătoare” pe care Teheranul le refuză să le dea public .
d. La 22 mai 2008, președintele Elveţiei a confirmat că, începând cu decembrie 2007, s-a procedat la distrugerea a peste 30.000 documente ce detaliau construcţia muniţiilor nucleare și a sistemelor de rachete purtătoare, documente capturate și folosite ca probe într-un proces care implica o familie de oameni de știinţă elveţieni implicaţi în traficul nuclear desfășurat de reţeaua savantului pakistanez Abdul Khan8. Astfel, se confirmă că Iranul dispune de peste 10 ani de tehnologia necesară construcţiei loviturii nucleare pentru racheta SHEHAB-3, fiind beneficiara planurilor și documentelor de construcţie a capelelor nucleare și rachetelor purtătoare traficate de Khan (serviciile de informaţii occidentale și americane apreciau că Teheranul nu dispune de tehnologia necesară construcţiei rachetelor nucleare).
EVOLUŢII ȘI PREGĂTIRI ALE IRANULUI
a. La jumătatea lunii mai 2008, IRGC și-a încheiat pregătirile pentru a riposta un eventual atac preventiv al SUA asupra facilităţilor sale militare și a reduce efectele acestuia.
b. A închis și evacuat centrele de pregătire ale forţelor Qods (forţele speciale iraniene) de la Qom, Manyariah și de lângă Isfahan .
c. A executat un antrenament major al forţelor aeriene pentru misiuni de lovire la mare distanţă, inclusiv realimentarea pe mare deasupra M. Mediterane (capacitate strategică importantă și de avut în vedere în analizele experților) .
Estimare: Operând (ca și în trecut) din bazele aeriene Siriene (sau chiar folosind limita spaţiul aerian turcesc), Iranul ar putea lovi bazele americane din Grecia, Bulgaria și ROMÂNIA .
NOTĂ: în ultimile zile, atât Casa Alba, cât și alte surse , inclusiv Parlamentul României au anunţat că Iranul poate lovi ţinte americane din România, Bulgaria și Grecia.
Iranul a instalat la sfârșitul lunii iulie, pe muntele Sannine din Liban, un radar de control, avertizare timpurie și conducere a aviaţiei. Controlează acţiunile F. Aeriene ale Israelului și Flota a VI-a a SUA din zonă.
d. La sfârșitul lunii iunie, conform planului aprobat de Ayatollahul Khamenei, Iranul a fost împărţit în 31 districte militare marţiale, conduse de un comandament central și Comandantul Gărzii Revoluţionare13. I se vor aloca de asemenea forţe paramilitare pentru menţinerea ordinii publice.
e. Urmare a indiciilor privind un posibil atac al SUA sau Israel, Comandantul Gărzii Revoluţionare, generalul Mohammad Ali Jaafari, a ameninţat, la sfârșitul lunii iulie, că orice atac va fi urmat de lovitura de răspuns care va include blocarea strâmtorii Hormuz, lansarea unui baraj de rachete împotriva Israelului și lovirea a 32 baze militare americane din zona Golfului și a Capului Horn.
f. Iranul, după teste succesive, a testat cu succes, la 12 iulie 2008, o noua rachetă SHAHAB III B,
cu raza de acțiune de cca. 200014 km.
EVOLUŢII ȘI PREGĂTIRI ALE SIRIEI
4.1. Siria intensifică cooperarea militară cu F. Rusă și sprijină intensificarea prezenţei acesteia în Orientul Mijlociu.
a. Concomitent cu discuţiile de pace reluate între Siria și Israel, Damascul, în efortul de modernizare a armatei, a trimis, la începutul lunii mai 2008, o delegaţie militară la Moscova pentru a discuta și finaliza achiziţii de tehnică militară de ultimă generaţie15, pentru care ar avea disponibil din finanţări iraniene cca. 5 miliarde USD. Rusia încurajează încheierea acestor acorduri în timp scurt.
b. În ultimile 6 luni, tot mai multe surse oficiale sau sub acoperirea anonimatului vorbesc despre proiectele F. Ruse de a transforma facilităţile de care dispune în portul sirian TARTUS16 într-o bază navală a Flotei M. Negre (FMN). Aceasta ar urma să aibă loc succesiv, o dată cu plecarea FMN din locaţiile de care dispune la Sevastopol, Ucraina. Planurile prevăd instalarea unui sistem de apărare aeriană dotat cu rachete S-300PMU-2 (raza de 200 km). Sistemul va fi folosit de militari ruși, va apăra portul Tartus, dar și o parte importantă din teritoriul Siriei.
Concluzii:
– Rusia caută și își asumă un nou rol în echilibrul diplomatic din Orientul Mijlociu;
– Decizia de a-și concentra efortul în Siria, ca prim pas în creșterea influenţei în regiune, este argumentată de poziţia slabă și tot mai izolată a Siriei în plan internaţional17 și eforturile președintelui Bashar de a găsi aliaţi și a ieși din izolare.
4.2. Siria continuă negocierile de normalizare a relaţiilor cu Israelul.
Deși nu au fost finalizate, discuţiile bilaterale continuă, Siria urmărind obţinerea controlului asupra Înălţimilor Golan.
LIBAN
a. În noaptea de 11 mai 2008, Israelul, conform planul operaţional, trebuia să executare o lovitură combinată pentru a opri înaintarea Hizballahului spre ocuparea Beirutului de Vest. Planul a inclus executarea unor atacuri aeriene asupra forţelor Hizballah din zona de sud a Beirutului și din Sudul și Vestul ţării, care ar fi permis executarea unor contra-atacuri de către trupele guvernamentale și de forţele sunnite și druze; concomitent, blindatele israeliene ar fi atacat sudul Libanului și pe 2 coloane18 ar fi înaintat spre Beirut.
Deși SUA și-au dat acordul în timp oportun, premierul Olmert și ministrul apărării Barak au decis să nu intervină în Liban și au anunţat autorităţile libaneze despre aceasta. Imediat, Hizballahul a redislocat forţe cca 5000 luptători din sudul Libanului și a finalizat ocuparea și securizarea Beirutului de Vest.
Concluzii:
– calmul existent la această dată la frontiera libanezo-israeliană este în avantajul ambelor părţi; Israelul, serios afectat de insuccesul operației din 2006 și Libanul după recentele numiri în funcţiile de conducere.
– Un atac asupra Iranului, din acest p.d.v., va ameninţa liniștea din acest moment.

15 Categorii de tehnică în discuţii pentru achiziţionare:
-350 de rachete tactice sol-sol Iskander-E (raza 280 km, apreciate ca cele mai performante ale momentului, pot fi dirijate inclusiv din avioane fără pilot).
-50 avioane MIG 29MT (raza 3700 km și până la 6700km cu realimentare din aer).
-Sisteme tip PANTIR S1E (din care a primit deja 9 baterii; la presiunile USA, Rusia a oprit temporar livrarea a 38 de rachete pentru dotarea acestor baterii).
-800 rachete antiaeriene cu rază scurtă Strela, versiunea Igla – S, inclusiv montate pe vehicule (a anunţat deja că le va desfășura la frontiera cu Israelul).
-75 aparate ușoare de atac model Yak-130 (sprijin tactic la nivel divizie);
-2 submarine clasa ARMUR (lansator de rachete, unul dintre cele mai silenţioase din lume).
16 În portul Latakia, F. Rusa dispune, de asemenea, de facilitaţi pentru întreţinerea navelor sale.
17 Izolare accentuată mai ales după intervenţia SUA în Irak și retragerea Siriei din Liban.
18 Prima pe direcţia Tyre – Sidon – Damour – Beirut; a doua pe direcţia Nabatyia – Jezzine – Ain Zchalta – Alei.

HIZBALLAH
6.1. Își consolidează poziţia în Liban.
6.2. Intensifică cooperarea militară cu Iranul și sprijină operarea Radarului de Avertizare Timpurie de pe muntele Sannine.
6.3. Continuă folosirea teritoriului Siriei ca bază de operaţii și cooperarea cu HAMAS.
6.4. Continuă aprovizionarea cu echipamente militare.
a. La jumătatea lunii aprilie 2008, Hizballahul a primit 35 de bărci de atac de mare viteză dotate cu explozivi, care urmează să fie folosite în atacuri teroriste asupra navelor Flotei a 6-a SUA și Forţelor Navale Israeliene din apropierea coastelor libaneze. Navele, special construite pentru Hizballah, de către IRG în șantierele navale de la Bandar Abas, pot transporta atât explozivi clasici, cât și muniţii speciale (nucleare, chimice și biologice). Au fost aduse în portul sirian Latakia (aici funcţionează și o mică bază navală a F. Ruse) de unde au fost transportate în portul Naimah (sud Beirut) și adăpostite în hangare subterane ale lui Ahmed Jibril, Șeful Comandamentului General al Frontului de Eliberare Palestinian .
b. A primit recent noi rachete de tip Farsi 3 și 5, depozitate în Valea Bekka și în sudul Libanului. Surse multiple estimează că Hizballahul are capacitatea de a lansa asupra nordului Israelului, ca ripostă, câte 600 rachete zilnic.
6.5. Și-a fortificat poziţiile strategice din sudul libanez, iar în ultimile două săptămâni a redislocat efective împreună cu forţe siriene și iraniene. Ofiţeri iranieni au fost dislocaţi la unităţile de rachete antiaeriene sol-sol și sol-mare ale Hizballahului din Liban.
HAMASUL
7.1. Completează stocurile de arme și explozivi mai ales prin zona Înălţimilor Sinai și se pregătește de un nou atac (posibil coordonat cu Hizballah).
7.2. Pe 24 mai 2008, liderul Hamas de la Damasc s-a deplasat la Teheran, unde s-a întâlnit cu generalul Qassem Soleimani, comandantul Gărzii Revoluţionare, unde s-a stabilit livrarea imediată către Fâșia Gaza a Explosively-Formed Penetrators (EFP), care vor fi folosiţi împotriva blindatelor israeliene prin telecomandă de pe teritoriul palestinian (tehnologie cu grad înalt de performanță).
7.3. Deși la mijlocul lunii iunie a încheiat separat o înţelegere cu Israelul, se pare că HAMAS nu poate controla unele grupări radicale. La 01.07.2008, a desfășurat cca 1.000 luptători înarmaţi care vor încerca să oprească orice tentativă de atac-atentat asupra forţelor sau populaţiei israeliene.
Concluzii generale:
– În ultimile două-trei luni, în ecuaţia loviturii preventive asupra facilităţilor nucleare și/sau militare ale Iranului a apărut și Siria.
– În ultima lună lideri politici, purtători de cuvânt, dar și analiști estimează gradul ridicat de probabilitate a unui atac preventiv ce ar putea fi executat de Israel sau de Israel împreună cu SUA.
– Iranul face pregătiri intense și pare pregătit pentru a răspunde unui atac asupra facilităţilor sale.
– Iranul dispune de o apărare antiaeriană mult îmbunătăţită (sistemul rus Tor –M1).
– Iranul și Siria și-au intensificat cooperarea militară și pregătirile comune de acţiune și răspuns.
– Iranul și Siria și-au unificat d.p.d.v. operaţional sistemul de rachete;
– Siria folosește prezenţa consilierilor militari iranieni pentru instruire și dezvoltarea proiectelor WMD;
– Siria caută să iasă din izolarea internaţională și oferă concesii F. Ruse în schimbul echipamentelor militare de ultimă generaţie;
– Hizballahul și-a consolidat poziţiile în sudul Libanului și Beirutul de Vest, iar mișcările de luptători împreună cu efectzive iraniene și siriene sunt indicii despre noile pregătiri de război.
Estimări
– Iranul dispune de o apărare antiaeriană mult îmbunătăţită decât anterior, mai ales după livrarea de Rusia a 29 de sisteme de rachete TOR M-1, ceea ce va influenţa decizia unei lovituri aeriene.
– Se conturează un atac Hizballah – Hamas, coordonat dinspre 3 direcţii, executat asupra Israelului, atât dinspre sudul Libanului, cât și din Fâșia Gaza și Teritoriile Palestiniene/Malul de Vest.
– În aceste condiţii, la care se adaugă declaraţiile din ultimile zile ale oficialilor SUA privind un posibil atac israelian (care provoacă îngrijorare la Washington) un atac preventiv al Israelului sau combinat Israel-SUA asupra Iranului, Siriei și Libanului devine foarte probabil. Ţintele vor fi alese selectiv și numai în măsura în care este asigurat coeficientul de lovire și distrugere.
– Israelul a pierdut din credibilitatea capacităţilor sale operaţionale de lovire și chiar ale intelligenceului, mai ales după intervenţia din 2006 din Liban; o lovitură de succes ar înlătura, cel puţin temporar, pericolul unui atac concertat Hizbullahul-Hammas cu sprijin Iraniano-sirian și ar reabilita IDF. – Orice atac israelian ar putea submina poziţia favorabilă a naţiunilor vest-europene.
– Un atac preventiv al Israelului va fi urmat de un atac masiv cu rachete al Iranului și probabil al Siriei, Hizballah și Hamas, inclusiv asupra reactorului israelian de la Dimona.
– Având în vedere preţul în creștere al petrolului și unele legături economice tot mai strânse ale vestul european cu Teheranul, voinţa Occidentului de a izola Iranul este tot mai scăzută;
– Opţiunea forţei militare va genera o profundă destabilizare economică globală; recentele declaraţii ale fostului șef al Statului Major General și primului ministru Shaul Mofaz, care deplâng ineficiența sancţiunilor și definesc atacul asupra Iranului ca inevitabil, au generat o nouă și imediată creștere a preţului petrolului.
– Totuși, având în vedere implicaţiile incalculabile ale unui atac asupra Iranului, cât timp posibilitatea unui succes al soluţiei diplomatice este realizabilă, Israelul va amâna orice operaţie militară.
– Se remarcă poziţia președintelui Bush pe timpul turneului european de încheiere a mandatului, când a menţionat varianta diplomatică.
– În aceste ultime 6 luni ale mandatului Bush, este puţin probabilă o lovitură asupra Iranului.
– Declaraţiile recente ale unor înalte personalităţi politice americane – Președintele Bush, Bill și Hillary Clinton, Barack Obama etc., privind decizia de a nu accepta un atac iranian asupra Israelului și a continua descurajarea, inclusiv nucleară a Teheranului pentru un astfel posibil plan – arată pericolul și existenţa pe masa planificatorilor a unor astfel de scenarii.
– Iranul își intensifică eforturile de a realiza cel puţin un focos nuclear până în toamnă (octombrie – noiembrie) conștient de condiţiile existente la sfârșitul de mandat al președintelui SUA.
Implicaţii pentru România, în cazul unui atac asupra Iranului:
– Va mări semnificativ gradul de risc al forţelor militare române, mai ales al celor dislocate în Irak, dar și în Afganistan.
– Va crește gradul de ameninţare al unui posibil atac terorist asupra teritoriului naţional, inclusiv asupra facilităţilor SUA din M. Kogălniceanu și alte locaţii.
– O lovitură de răspuns cu folosirea rachetelor și a aviaţiei strategice iraniene ar putea include ţinte din Romania, în special facilităţilor SUA din M. Kogălniceanu și alte locaţii.
– SUA sau chiar NATO (dacă Alianţa va sprijini acţiunea) poate adresa unele solicitări privind folosirea spaţiului aerian naţional sau a unor facilităţi (logistice, comunicaţii etc.)
– Se va solicita României să-și exprime poziţia faţă de un eventual atac prin declaraţii și posibil chiar prin măsuri și acţiuni.
– Efectele asupra relaţiilor economice și investiţiilor în statele din Orient vor fi serioase și greu de estimat.
Ar fi deosebit de utilă elaborarea și actualizarea permanentă, în funcţie de evoluţiile din zonă, a unui PLAN DE URGENŢĂ (Contingency Plan), eventual la nivel naţional, care să cuprindă atât posibile variante de scenarii ce ar putea avea loc în regiunea de referinţă, poziţii, măsuri și acţiuni diplomatice, politice și chiar militare ale României, de sprijin atât a efectivelor forţelor armate ce ar putea fi afectate de un astfel de atac, dar și de susţinere a cetăţenilor români din ţările ce ar putea fi implicate într-un astfel de scenariu (preponderent din ţările orientului apropiat).
Urmează, în numărul următor, o analiză pentru perioada 2015 – 2023 privind evoluțiile și stadiul dezvoltărilor în dosarul nuclear iranian și relațiile Iran – Siria – Liban și formațiunile palestiniene menționate, acțiunile forțelor militare ruse în Siria, precum și un punct de vedere privind armele nucleare ale Israelului, propagandă, descurajare, mit sau realitate.
URMARE LA ARTICOLELE
DIN REVISTA DE CHIMIE MILITARĂ Nr. 22 – NUMĂR ANIVERSAR AL A.C.Ch.M.R.R.

15 MAI 2023 –
Gl. mr. (ret.) ing. Dumitru PRUNACHE
Articolele scrise în această revistă au fost alese și scrise de mine cu ocazia aniversării a 100 de ani de existență a ARMEI CHIMICE (Apărare Chimică, Biologică, Radiologică, Nucleară – C.B.R.N., din anul 2010). Articolul „Aniversarea – 100” de la pagina 27 am vrut să scriu o istorie a armei, cum am trăit-o eu, ca ofițer chimic, cu urcușuri și coborâșuri timp de 44 de ani.
Articolul „Acțiunile șefului Direcției Apărare C.B.R.N. a Armatei/Diviziei privind întrebuințarea armei chimice în luptă și operație”. Scriind acest articol am avut în vedere ca colegii mei, care vor citi articolul, să tragă concluzii privind întrebuințarea armei chimice asupra armatei române și nu invers. Nu am avut în vedere niciodată întrebuințarea armei chimice de către trupele române. Așa că, colegii mei au înțeles greșit rolul articolului. Pot să confirm încă odată că, inclusiv când mi-am ales „lucrarea de diplomă”, nu m-am gândit la așa ceva. De aceea, lucrarea mea de diplomă – „Degazarea somanului și măsurile de protecție ale personalului care deservește tehnica militară după degazare” se referea mai mult la protecția personalului împotriva S.T.L. de tip „GB-Gas”.
În primul articol, la pag. 27, din nefericire, s-a omis, la redactarea tabelului „Oameni de știință, ofițeri și generali din perioada inițială a Armei Chimia Militară (Apărare C.B.R.N.)” unul dintre principalii comandanți (șefi) ai C.T.Ch., adică Gl. col. dr. Mihai Chițac.
D-l Gl. col. dr. Mihai Chițac, după absolvirea Academiei Militare, Facultatea Arme, secția Infanterie, a fost repartizat în C.T.Ch. În acest comandament a îndeplinit diferite funcții (ofițer cu pregătirea cadrelor, șeful Școlii Militare de Chimie din Câmpulung-Argeș, lector șef la A.M.G. etc.)
În anul 1968 a fost numit comandantul C.T.Ch., unde a activat până la revoluția română din anul 1989, decembrie.
A devenit printre primii ofițeri din armă doctor în științe militare.
În timpul dumnealui, trupele chimice au mers în pas cu trupele Tratatului de la Varșovia din punct de vedere organizatoric, al instrucției și al dotării cu mijloace de protecție antichimică. De asemenea, centrul de cercetări științifice al armei și-a amplificat continuu activitatea, trecând de la mijloace importate de la ruși, la mijloace de protecție și degazare realizate de cercetători români.
În articolul de la pag. 48, la pagina 51 se repetă aliniatul 2 și 3, repetându-se elementele situației meteorologice. Inițial se redactase astfel:
– Măsurile de protecție la întrebuințarea armei chimice și nucleare de către trupele proprii:

După cum rezultă din această schemă, elementele situației meteorologice influențează puternic componentele măsurilor de protecție C.B.R.N. și de întrebuințare a armei chimice.
Când apare această revistă, cei ce vor să corecteze articolele la care s-a făcut referire poate să o facă.

*
*
Răsfoind presa străină, am găsit o serie de noutăți care se fac din timp de pace (mobilizare) privind folosirea armei chimice în luptă și operație. Deci, continui să informez colegii cu noutățile descoperite.
Muniția chimică, mijloacele de întrebuințare a S.T.L. cu întrebuințare unică și mine de artilerie, bombe și casete de aviație, partea ce poartă S.T.L. (capul) a rachetelor, fugase chimice, lumânări chimice, grenade și cartușe.)
Mijloace chimice de luptă – mijlocul cu care se întrebuințează S.T.L. multiplu (aparte de pulverizare din avion și generatoare mecanice de aerosoli de S.T.L.).
În armata SUA, muniția chimică și mijloacele cu care se întrebuințează acestea se clasifică, după tabelele de înzestrare, în trei grupe, astfel:
Grupa A – cuprinde muniția chimică și mijloacele cu care se întrebuințează S.T.L. care în prezent (în etapa actuală) corespund cel mai bine cerințelor tactico-tehnice;
Grupa B – cuprinde muniția chimică și mijlocele de întrebuințare din înzestrare și se poate întrebuința pe baza cerințelor principale tactico-tehnice, cedează obiectelor din grupa A, dar în caz de nevoie pot fi întrebuințate parțial;
Grupa C – cuprinde muniția chimică și mijloacele de întrebuințare care în perioada actuală sunt scoase din înzestrare, dar pot fi întrebuințate în caz de nevoie până la epuizarea lor.
Muniția chimică și mijloacele de întrebuințare a S.T.L. se vopsesc în culoarea gri închis, iar pe corpul lor se face o marcare și se scrie un cod.
Marcarea reprezintă tipul S.T.L., semnele de masă, calibru, felul muniției, cifrul muniției și numărul partidei de fabricație.
Codul se realizează cu ajutorul cercurilor colorate care reprezintă tipul S.T.L. după clasificarea fiziopatologică.
Cu cercuri de culoare VERDE se marchează muniția (mijlocul) cu acțiune mortală:
– trei inele verzi – S.T. neuro-paralitice (Vx, G.D., G.B.);
– două inele verzi – S.T. vezicante (H.D., H.N.);
– un inel verde – S.T. cu acțiune generală (A.C., C.K.) și sufocante (C.G.).
Cu cercuri de culoare ROȘIE:
– cu două cercuri roșii – muniția (mijlocul) încărcată cu S.T.L. care scot personalul din luptă (BZ)
incapacitante;
– cu un cerc roșu – muniția (mijlocul) încărcat cu S.T.L. iritante, de hărțuire (CN, CM, CS, CR). Codul S.T.L. în armata SUA este dat în R.Ch.M. Nr.22/15 mai 2023, p.58, în anexa din tabelul 1.
După mijlocul de transport spre obiextivul de lovit, se deosebesc: muniția artileriei (cu țeavă și reactivă), capul de luptă al rachetei, muniția (mijlocul) aviației, muniția chimică a trupelor de geniu; generatoarele de aerosoli pot fi trecute în înzestrarea trupelor chimice ca mijloace (mașini), iar mijloacele luptei apropiate (grenadele, cartușele) se includ în muniția chimică de infanterie.
Exemple se dau în tabelele de mai jos.
Tabelul 1 MUNIȚIE CHIMICĂ DE ARTILERIE
Calibrul și tipul muniției (mm) Cifrul Masa S.T.L. în muniție (kg) Focosul
muniției S.T.L.
Mina de 106,7 mm Proiectil de 105 mm XM 680
M 60
M360 HD
HD
GB
CS 2,5
1,36
0,75
1,5 percutant percutant percutant fuzant
Proiectil de 155 mm M 104
M 110
M 122
M 121
XM 631 HD
HD
GB
Vx
CS 4,4
5,31
2,05
2,95
4,5 percutant percutant percutant percutant fuzant
Proiectil de 203,2 mm M 425 GB Vx 7,2
6,40 percutant
Proiectil de 115 mm pentru instalația reactivă M91 M 55 GB Vx 4,8
4,54 percutant
Tabelul 2
MUNIȚIE CHIMICĂ PENTRU RACHETE
Cifrul Cantitatea de elemente Masa S.T.L.
Kg Tipul rachetei
X 54 S.T.L. Caseta cu elemente
M 206 GB M 139 54 32 Litle Djon
M 190 GB M 139 360 217 Honest Djon
M 212 GB M 139 330 195 Sergeant
Tabelul 3 BOMBE CHIMICE DE AVIAȚIE (exemple)
Calibrul bombei (Pfunt) CIFRU Masa S.T.L.
Kg Principiul de acțiune Observații
Bombei S.T.L.
750 MC 1 GB 100 Exploziv Întrebuințat în Vietnam
750 MK 116 GB 100 Exploziv
750 BLU 52/B CS 120 Exploziv
500
115 MK 94 M 70 A GB HD 50
34 Exploziv
Exploziv
1000 ANM 79 AC 109 Exploziv
Tabelul 4 CASETE PENTRU AVIAȚIE
Capete S.T.L. Elemente pentru casete Cantitatea de elemente Cantitatea de S.T.L. (Kg)
Se aruncă din avion
N 34 A 1 GB M 125 A 1 75 90
M 44 BZ Generator brichete M 16 3 18
XM 15 CS BLU 39/B 23 264 5
XM 165 CS BLU 39/B 23 528 16
Nu se aruncă din avion
CBU-15/A GB BLU-19/B 23 40 69
CBU-30 CS BLU-39/B 23 1280 25
Tabelul 5 APARATE DE PULVERIZAT DIN AVION
CIFRUL Masa S.T.L. (Kg) Întrebuințare
Aparate de pulverizat S.T.L.
Aero 14 B/C Vx, GB 300 În înzestrarea marinei SUA
TMU 28/B Vx 600 În înzestrarea aviației SUA
M 10 HD 113 Modele învechite
Bibliografie: Biblioteca Ofițerului – Protecția împotriva armelor de nimicire în masă – Moscova, Editura Militară, 1989 (limba rusă), p.112-132.
Răsfoind manualul de S.T.L. al lectorilor meu din academia militară din Moscova, Col. ing. V. H. Alecsandrov și V. I. Emilianov, apărut la Moscova la editura militară în ediția a II-a în anul 1990 (limba rusă), oprindu-mă la S.T.L. de tip B, m-au mirat multe lcruri, îndeosebi în subcapitolul „Protecția împotriva Vx-ului”. Le împărtășesc și pentru alți doritori de cunoștințe, astfel.
La pag.99 se arată: În înzestrarea SUA sunt și substanțe toxice de luptă cu acțiune mortală, destinate nimicirii forței vii a inamicului. Se considieiră că și aerosolii acționează inhalatoriu.
Sub formă de picături și aerosoli acționează asupra pielii și îmbrăcăminții. În SUA se consideră că Vx este capabil să producă vătămări forței vii protejate de masca contra gazelor. Vx-ul contaminează terenul pe o perioadă mare de timp, precum și armamentul, tehnica de luptă și sursele de apă descoperite.
Vx-ul se întrebuințează cu mijloacele din grupa A de înzestrare. În cazul SUA, proiectilele cal.
105 și 203 mm, proiectile chimice pentru artileria reactivă.
Pentru contaminarea terenului se întrebuințează în fugase chimice, S.T.L. împrăștiindu-se întrun cerc cu raza de 10 m. În înzestrarea F.A. ale SUA sunt aparate de pulverizare și echipamente pentru Vx. Muniția se marchează cu trei cercuri verzi și se scrie „Vx-GAS”.
Lct50 inhalatoriu este de 0,01 mg min/l, cu o perioadă ascunsă de 10 min. Jct56 este de 0,005 mg min/e, mioza apare la o doză de 0,0001 mg min/e după 1 minut.
Doza rezorbtivă LD50 este de 0,1 mg/Kg.
Prin echipamentul de vară se consideră că vătămarea are loc după 3-24 ore.
Vx acționează prin pielea neprotejată, iar toxicitatea este amplificată de substanțe netoxice, dar care se absorb repede în circuitul sangvin. În anii 60, în SUA și Canada, au fost experimentate mai mult de 200 de astfel de substanțe, din care dimetilsulfoxidul și acidul N,Ndimetilamido palmitului au dat cele mai bune rezultate (Noutate, atenție!)
Experimentele pe iepuri, în arsenalele S.U.A., au arătat că moartea acestora a survenit după contactul cu o singură picătură din acest amestec, decât în cazul Vx-ului. Vx-ul s-a amaestecat cu dimetilsulfoxid și moartea a provenit de 2 ori mai repede decât în cazul unei picături de Vx.
Pericol prezintă Vx și când acționează, asupra pielii neprotejate, sub formă de picături și aerosoli. Lct50 este de aproximativ 1 mg min/l, iar doza mortală de Vx, când ajunge în aparatul digestiv, este LD50 = 0,07 mg/Kg.
La pag.112 a manualului se tratează protecția împotriva Vx-ului (am zis eu că aici se găsesc minuni, deoarece se vorbește mai mult de întrebuințarea acetuia, decât de protecție și degazarea lui).
După părerea specialiștilor militari străini, la întrebuințarea Vx-ului se rezolvă misiuni complexe de vătămare a forței vii a inamicului neprotejat, protejat cu masca contra gazelor, precum și contaminarea armamentului, tehnicii de luptă, dezorganizarea și obosirea (epuizarea) inamicului. În comparație cu sarinul (GB), se poate aștepta la ciocane deja prelungite ale artileriei și artileriei reactive pentru a se crea în primul moment contaminarea de luptă. În continuare sunt posibile ciocane de foc repetate, cu norme reduse de muniție pentru a avea o contaminare de prag a contaminării.
La întrebuințarea Vx-ului din aparate de pulverizare prin surprindere, după posibilități, neobservate de inamic, ieșirea avioanelor la obiectiv, la înălţimi minime (100 m) și viteze mari. Plecând de la proprietățile toxice și fizico-chimice, să se realizeze misiunea principală – adică să se surprindă forța vie fără mijloace de protecție îmbrăcate, dispusă în afara lucrărilor genistice și mașinilor de luptă cu obloanele neînchise. Obiectivele caracteristice pentru întrebuințarea Vx-ului de către aviație sunt coloanele de trupe în marș, raioanele de concentrare, aeroporturile, obiectivele logistice.
Terminând S.T.L. dintr-un aparat de pulverizare, în câteva secunde se realizează continuarea pulverizării pentru a se obține o sursă de contaminare de 1,5 Km. Adâncimea raionului contaminat, unde se observă primele simptome de intoxicare a forței vii neprotejate, poate să ajungă la 5-10 Km. În funcție de viteza vântului, ca rezultat al împrăștierii Vx-ului, se formează un raion contaminat pe care are loc contaminarea forței vii la contactul cu terenul, vegetația, armamentul și tehnica de luptă.
După datele străine, la pulverizarea unei tone de Vx pe forța vie slab protejată (de dimensiunile 1,2×0,5 Km) pierderile în raionul contaminat va fi de 100%, din care 50-90% cu cazuri mortale și intoxicări puternice. În zone de răspândire a aerosolilor, pe direcția vântului, până la 5 Km, intoxicările sunt puternice și mortale, iar pierderile vor fi de 10-20% și ușoare de 70-80%. Chiar la distanța de 10 Km de raionul lovit, pierderile pot ajunge la 20% – intoxicări ușoare (neletale).
În cazul unei înalte protecții a forței vii a inamicului, pierderile sumare, în raionul pe care s-a întrebuințat Vx-ul, poate fi de 40%, din care 30% intoxicări ușoare. În zona de răspândire a aerosolilor pierderile în personal sunt puțin probabile.
Fugasele chimice încărcate cu Vx sunt destinate pentru contaminarea terenului cu picături și aerosoli de S.T.L., care se pot ridica la nivelul solului sau la o oarecare înălțime de sol.
Protecția completă împotriva Vx-ului se asigură de masca contra gazelor și mijloacele de protecție a pielii. După depunerea aerosolilor de Vx, este necesar să se limiteze contactul oricărei părți a corpului omenesc cu terenul contaminat. Toxicitatea înaltă și ușurinţa pătrunderii Vx-ului prin straturile de piele neprotejată face să crească importanța decontaminării acestora cu soluție de decontaminare din PAI-ul individual (din flaconul cu dop roșu).
Efectivă este numai decontaminarea S.T.L. de tip V într-un interval de timp nu mai mare de 5 minute de la contactul cu S.T.L.
Pentru decontaminarea Vx de pe piele și îmbrăcăminte se pot folosi soluțiile alcoolilor aminoalcoolici și celosalv și unele amestecuri fără apă de diluanți; soluție alcoolică de clorură de zinc: 10 g Cl2Zn, alcool etilic 950 – 90 g. În înzestrare avem complete de reîncărcare a PAI-ului.
Tehnica și obiectele contaminate cu „S.T.L. de tip Vx” pot fi degazate cu soluții clorurante în diluanți oxidanți fără apă (10% de cloramină B în dicloretan sau suspensii de hipoclorit de calciu bazic – 10% HC 2/3 b cu 5% clor activ, 1% silicat de sodiu, 0,1% IFE-11 – emulgator.
La pag. 30 din Manualul de Degazare C 10/1973, art.47, se arată că, atunci când mijloacele de protecție individuale nu au fost îmmbrăcate la timp, îmbrăcămintea de vară puternic infectată trebuie degazată în cel mai scurt timp:
– în 5 minute când contaminarea s-a făcut cu soman sau iperită; – în 15 minute când infectarea s-a produs cu „S.T.L. de tip V”.
În calitate de antidot se pot folosi preparate recomandate pentru GB.
*
*
În C-12 – Substanțe Chimice de Luptă, București, 1971, R.S.R., M.F.A., Comandamentul Trupelor Chimice, în capitolul 3.11 – capitol ce se referă la S.T.L. de tip V, pag. 183, se arată:
Concentrațiile maxime de Vx admise după degazare sunt de 0,0003 g/m2, pe suprafețele obiectelor cu care personalul vine în contact direct și de 0,005 g/m2 pe teren.
La concentrația de 2.10-7 mg/l soman (GD) staționarea chiar fără masca contra gazelor îmbrăcată, timp de 3-4 ore, nu prezintă niciun pericol (C-12, pag.154). Limita concentrației nepericuloase pentru soman se găsește sub 5.10-7 mg/l, la o expunere de 15 min (Alecsandrov pg.92).
Plenitudinea decontaminării se controlează obligatoriu și după concentrația admisă a vaporilor de S.T.L. de tip „V”, soman și sarin, pentru staționarea în lucrări închise etc. de 5.10-7 mg/l, iar lângă obiectele decontaminate – 1.10-6 mg/l.
Armamentul și tehnica de luptă infectate cu iperită sau S.T.L. de tip „V”, la decontaminarea cu soluția nr.1, devin nepericuloase pentru exploatare după 30 de minute.
La pag.229, art.379 se arată:
Plenitudinea degazării terenului nu se realizează imediat, ci după un timp oarecare, în funcție de anotimp, de condițiile meteorologice și de tipul S.T.L. cu care s-a produs infectarea. De aceea, pe timp de vară deplasarea trupelor prin porțiunea de teren (drumuri) degazată, folosindu-se numai măștile contra gazelor, este admisă după:
– 30 minute, în cazul când a fost infectat cu iperită;
– și după 1,5-2 ore, în cazul când au fost infectate cu soman sau S.T.L. de tip „V”.
Iarna acest timp este mai mare.
Armamentul și tehnica militară vopsite, în primele ore după decontaminare prezintă pericol în exploatare. De aceea, trebuie îmbrăcate mănușile de protecție, iar masca contra gazelor nu se scoate de pe figură (se stabilește prin cercetare).
BIBLIOGRAFIE:

I. S. Adamovici, N. J. Ivanov: Bazele dezactivării, degazării și dezinfectării, Manual al Academiei Militare de Protecție Antichimică, Moscova, 1987, Biblioteca C.T.Ch. (Limba rusă).
V. H. Alecsandnrov, V. I. Emilianov: „Substanțe toxice”, manual, Ed. A II-a, Editura Militară, 1990 (Limba rusă) S.T.L. de tip V, pag. 97-118.
C-12 – Substanțe Chimice de Luptă , București, 1971 (R.S.R.); M.Ap.N.; C.T.Ch.), Substanțe toxice de tip „V”, subcapitolul 311, pag.163-190, îndeosebi reacțiile de degazare.
C-10 – Instrucțiuni pentru Tratarea Specială a Trupelor și Degazarea (dezinfectarea) Terenului; București, 1973 (R.S.R.; M.Ap.N.; C.T.Ch.).
Revista de Chimice Militară nr.7/15 mai 2015, pag. 30, articolul Plenitudinea decontaminării chimice.
ANEXE MUNIȚIE CHIMICĂ a) b) c)
a) Proiectile de 155 mm 1 – focos, 2 – corpul proiectilului 3 – S.T.L., 4 – pahar pentru exploziv, 5 – exploziv.
b) Proiectil de 155 mm pentru instalația XM631 1 – focos, 2 – încărcătură, 3 – diafragmă, 4 – conductă perforate, 5 – lumânări cu S.T.L., 6 – corpul proiec tilului, 7 – fundul proiectilului;
c) Proiectil reactive chimic de 115 mm pentru instlația M 55, care se poate încărca cu S.T.L.: G.B. și Vx.; 1 – focos, 2 – corpul proiectilului cu S.T. (partea din față), 3 – corpul motorului ractiv, 4 – stabilizator.
Bombe chimice

a)
a) Bombă chimică de 750 pf.: Aspectul general: 1 și 9 – focos; 2 și 10 – corpul; 3 – coda cu stabilizator; 4 și 8 – bucșă pentru fundul și fața focosului; 5 – cilindru din centru fibrat; 6 – încărcătura de explozie (trotil); 7 – pahar pentru încărcătura de explozie; 11 – S.T.L.; 12 – urechile de fixare pe avion.
Bombe de calibru mic, care se pot încărca cu S.T.L. tip G.B., Bz sau C.S. în bombe tip casetă!

b)  c)

b) Bomba chimică BLU-19/B 23 1 – focos; 2 – corpul cu 3 – cercuri de culoare verde;
c) Bomba chimică M 138 1 – focos; 2 – corpul cu 2 cercuri roșii.

Aparat de pulverizare din avion tip TMU – 28/B

CONCLUZII:
– „CONVENȚIA” privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării și folosirii armelor chimice și distrugerea acestora reprezintă primul instrument juridic multilateral global, verificabil din domeniul dezarmării. Ea interzice folosirea armelor chimice și vizează eliminarea acestor arme, peste tot în lume, pentru totdeauna”.
– „Statele participante au considerat că armele chimice, ca și armele nucleare și biologice și rachetele purtătoare de astfel de arme, reprezintă o amenințare la adresa păcii, securității și stabilității internaționale. Ele au afirmat angajamentul de a preveni achiziționarea, dezvoltarea, producerea, stocarea și folosirea armelor chimice, formulând în acest scop următoarele principii (Caseta 15/1)
– „Faptele de a folosi arma chimică constituie infracțiune și e pedepsește cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
BIBLIOGRAFIE
Marius Petrescu, Ștefan Mihai Dogaru, Vladimir Boboc, Horia Dogaru și Anca Gabriela Petrescu, Editura ETEA, București, 2005.
LEGI IMPORTANTE
PENTRU OFIȚERII CHIMIȘTI
Gl. mr. (ret.) ing. Dumitru PRUNACHE
Răsfoind lucrarea „Armele chimice și statutul acestora în dreptul internațional”, publicată într-un număr limitat de exemplare, primită de mine de la Gl. ret. Dr. ing. Ștefan Mihai Dogaru în anul 2005, mi-am dat seama că lucrarea ar trebui nu numai studiată, dar și respectată „ca lege” de către toți ofițerii și, în primul rând, de către ofițerii chimiști din Ministerul Apărării Naționale (M.Ap.N.) și Ministerul Afacerilor Interne (M.A.I.) etc. De aceea, am hotărât să public parțial lucrarea, având în vedere Convenția privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării și folosirii armelor chimice și distrugerea acestora, adoptată de Conferința pentru Dezarmare de la Geneva, la 3 septembrie 1992 și deschise pentru semnare la Paris, la 13 ianuarie 1993, fiind semnată de 130 de state, între care și România. De asemenea, importantă este și Legea internă pentru aplicarea prevederilor Convenției, dată în Cap. XVII și Anexa nr.1 la lege, cu listele 1, 2 și 3. „Încălcarea dispozițiunilor prezentei legi atrage, după caz, răspunderea civilă, materială, disciplinară, contravențională sau penală.
Întrucât în listele 1, 2 și 3 nu se dau substanțele toxice de luptă (S.T.L.) ca în manualul C
12/1971 sau în tabelul cu S.T.L. din Armata SUA, precum în tabelul nr.1, pag.58 din Revista de Chimie Militară nr.22/15 mai 2023, voi prezenta S.T.L., în această introducere, conform Convenției.
Sunt supuse controlului la export 54 de substanțe precursori pentru arme chimice, care pot avea
și utilizări comerciale, precum și tehnologii, instalații și echipamente care pot fi utilizate în producerea armelor chimice. Dintre cele 54 de substanțe chimice, 34 se regăsesc și pe listele Convenții (3 pe lista 1, 20 pe lista 2 și 11 pe lista 3). Între celelalte 20 se află unele substanțe cu utilizări industriale, între care acidul fluorhidric, fluorurile de sodiu și de potasiu, cianurile de sodiu și de potasiu, dimetil amina, trietanol amina și clorhidratul sau oxiclorura de fosfor, triclorura de fosfor, pentaclorura de fosfor.
Tehnologiile supuse controlului se referă la S.T.L., la precursorii acestora și la echipamentele aflate pe listele Grupului Australia.
Clasificarea S.T.L. conform Convenției:

Substanțe toxice vezicante. Principalele substanțe din această categorie sunt iperita, azot iperita și levizita, cuprinse în lista 1. În lista 1 mai sunt și alți omologi ai lor. Au volatilitate foarte mică. Ele au asupra organismului uman efecte vezicante și toxice generale, acționând sub formă de vapori, ceață sau picături. Perioada de latență de la 2 ore la ochi, până la 12 ore pe piele. Eritemele apar după câteva ore, până la 2-3 zile. Vindecarea este de lungă durată (1-2 luni). La doze de ordinul 1,5-3 g moartea se instalează înaintea dezvoltării fenomenelor vezicante.
Substanțe neurotoxice. Sunt substanțe organofosforice, conținând în moleculă un atom de fosfor legat de un radical organic. Au ca repezentanți principali:
– sarinul – metilfluorofosfanat de izopropil G.B. (SUA);
– soman – metilfluorofosfat de 1, 2, 2 trimetil-propil – GD (SUA);
– tabun – dimetilamidocianfosfat de etil – GA (SUA);
– Vx – metiltiafosfat de Octil-S-[2diizopropilamină/etil] – Vz -GAS (SUA).
În aceeași catgorie se consideră amiton, pesticid cu toxicitate foarte ridicată, înscris în lista 2 :
– amiton – tiolofosfat de 0,0-dietil-S[2-dietilamino/etil] – XG (SUA)
Substanțele neurotoxice sunt lichide. Sarinul este foarte volatil, somanul și tabunul medie, iar Vx este foarte puțin volatil.
Acționează: pe cale respiratorie, sub formă de vapori sau aerosoli (ceață), pe cale cutanată, cât și pe cale digestivă, la ingerare cu apă sau alimente.
Simptomele sunt: mioză puternică, hipersalivație, urmată de stare depresivă, tulburări de echilibru, precum fibrilații, convulsii, paralizii, care pot bloca diafragma, inima sau mușchii respiratori, comă, convulsii generalizate, moartea.
Șansele de supraviețuire: decontaminare și administrarea antidotului (reactivi de colinesterază).
Toxine. Sunt substanțe produse prin procese biologice, care pot fi obținute și prin sinteză chimică. Convenția cuprinde, în lista 1, două toxine:
– ricina – se găsește în semințele de ricin și este extrem de toxică (se cultivă în Brazilia, China,
India, fostele republici sovietice, SUA);
– saxotoxina – o neurotoxină sintetizată;
– toxina – se găsește frecvent în moluștele de pești, care o preiau din microalgele Ganyantox. 4. Substanțe toxice cu acțiune psihică – acționează asupra sistemului nervos central, perturbând
activitatea normală a acestuia pe o perioadă de câteva zile. La doze obișnuite nu produc leziuni permanente și nu pun viața în primejdie. Cel mai important reprezentant al acestei clase este BZ, prevăzut în lista 2.
– BZ – benzilat de 3-clinuclidinil – BZ (SUA). Este o substanță depresivă – praf alb cristalin, puțin solubil în apă.
– o altă categorie este LSD-25 (silocibina și mescalina etc. Pot fi considerate S.T. incapacitante, dar nu sunt cuprinse în listele Convenției.
Substanțe toxice sufocante. Convenția cuprinde două astfel de substanțe toxice înscrise în lista 3: – fosgenul – clorură de carbon – CG (SUA); – cloropicrina – triclorotrinitrometan.
Mai sunt două S.T. – clorul și difosgenul, dar nu sunt cuprinse în tabele.
La temperatura obișnuită fosgenul și clorul sunt gaze, iar difosgenul și cloropicrina sunt lichide cu solubilitate medie. Intoxicarea cuprinde trei faze: faza inițială – sufocarea; faza de remisie și faza de asfixie. Convalescența este de lungă durată.
Substanțe toxice generale sunt:
– acidul cianhidric – cianură de hidrogen – AC (SUA); – clorcian – (clorură de cianogen) – CK (SUA).
Pot fi produse în scopuri neinterzise de Convenție, în cantități mari, fiind incluse în lista 3. De asemenea, în aceeași categorie este și o altă substanță inclusă în lista 2 a Convenției: PFIB – 1,1,3,3,3 penta fluorura 2 – (trifluorometil) propenă.
Cele trei substanțe sunt lichide foarte volatile, transformându-se total în vapori la 250C, 150C și respectiv 80C, pătrund în organism, de regulă, pe cale respiratorie, dar și cutanată. Forma supraacută – se decolorează instantaneu, cu senzație de strangulare. Moartea survine în 30-50 min.
Forma ușoară – amețeli, grețuri, vărsături și senzația de sufocare, cefalee, mers nesigur, gust metalic în gură, uneori afecțiuni psihice.
Substanțe toxice iritante. Deși se încadrează în definiția S.T. (caseta 1.2), substanțele iritante nu sunt în listele Convenției, putând fi folosite ca substanțe pentru combaterea dezordinilor publice, dar sunt interzise ca mijloc de război (S.T. incapacitante, de hărțuire).
Substanțele iritant-lacrimogene, folosite mai frecvent ca substanțe pentru combaterea dezordinilor publice sunt:
– CS – orto-clorbenzol malonitil – CS (SUA);
– CN – cloroacetofenic – CN (SUA); – CR – dibenzoxazepină – CR (SUA).
Mai sunt în dotarea unor forțe polițienești: – CA – cianură de brombenzol; – BA – bromoacetonă.
Cu excepția BA, care este lichid uleios, celelalte substanțe se prezintă sub formă de pulbere, puțin solubilă în apă.
Acționează asupra terminalelor nervoase ale mucoaselor oculare și ale celor respiratorii. Simptomele sunt: senzație de corp străin în ochi, usturime, clipiri repetate și apoi imposibilitatea menținerii ochilor deschiși, lăcrimare, fotofobie. La rămânerea un timp mai îndelungat în atmosfera contaminată, se produce o iritare a căilor respiratorii superioare, manifestată prin tuse și dureri în gât.
De regulă, după ieșirea din atmosfera contaminată, simptomele iritative se diminuează, iar la dispariția acestora, persoanele contaminare pot să-și reia activitatea, neprezentând sechele.
Substanțe iritant-strănutătoare, denumite și vomitive, sunt substanțe organice ce conțin un atom de arsen în moleculă. Au fost folosite în Primul Război Mondial pentru a determina scoaterea măștii și a facilita acțiunea altor S.T.L. (de exemplu – sufocante). În afară de acțiunea iritant-strănutătoare, atunci când pătrund în organism cu apa sau alimentele contaminate, provoacă o intoxicare specifică arsenului.
Principalii reprezentanți sunt:
DM – adamsita – dimetilaminocloroarsină – DM (SUA);
DA – dimetilclorarină – DA (SUA); DC – difenilcianarsină.
Sunt substanțe solide, sub formă de pulbere, puțin solubile în apă. Se dispersează în aer sub formă de aerosoli.
La inhalarea aerului contaminat, se produce o senzație de arsură în fosele nazale și a gâtului, hipersalivare, rinoree, tuse, strănuturi violente, grețuri și vomă. Sinusurile sunt iritate și pline de secreție. Durerea iradiază în tot corpul.
În situații obișnuite, la ieșirea din atmosfera contaminată simptomele specifice se reduc și apoi dispar fără a lăsa sechele.
În acest aliniat se prezintă comparativ toxicitatea exprimată în concentrația S.T. în aer (mg/m.
cub/min), la care mor 50% din subiecții care respiră aerul contaminat timp de un minut (L.CE50). În această scală sunt prezentate, în ordinea creșterii toxicității, substanța iritant-lacrimogenă CS (~70.00), o substanță toxică industrială Cl2 (~10.000), o substanță sufocantă – fosgen (~8000), o substanță toxică vezicantă – iperita (~1100), pentru S.T. neuroparalitice – tabun (~700), sarin (neuroparalitice (~120), soman (~90), Vx (~10), precum și o toxină – ricina (~0,8).
AMINTIRI DESPRE TRECUT
Col. (ret.) Nicolae CARAPANCEA
Într-o zi frumoasă de aprilie, mai precis pe 05.04.2024, într-o vineri, pe când mă aflam la reședința mea de la țară, mă sună colegul de școală militară – Col. DIACONU ȘTEFAN, care cu o voce tristă și gravă mă anunță că un alt coleg de promoție ne-a părăsit, ridicându-se la ceruri.
Dragul nostru coleg – Col. COTUȚ TEODOR TODERIȚĂ –
ne-a părăsit fulgerător, după ce doar cu două săptămâni în urmă ne părăsise un alt coleg – Gl. IGNAT VASILE. Dumnezeu să-i ierte și să-i odihnească în pace, ca de altfel și pe ceilalți colegi ce ne-au părăsit poate prea devreme și pe care, pentru aducere aminte, îi voi pomeni în continuate: Cpt. GĂLBEAZĂ SANDU, Mr. SÂRBU ION (PESI), Col. GHIȚĂ SORIN, col. DIACONU IULIAN (IULICĂ) , Col. GHEȘA STELIAN, Lt.col. BĂRBUȘ MARIN (MĂICĂ) și Col. RADU GHEORGHE (RADUCU).
Profund afectați de cumplita veste, am început să depănăm amintiri despre copilărie și viața noastră de atunci, adolescență, viața din școala militară, despre cariera militară, despre familie și situația noastră actuală. După mai bine de o oră de destăinuiri, colegul „FANTY” îmi propune să redactez un articol despre toate cele spuse, pe care să le publice în următorul număr al REVISTEI DE CHIMIE MILITARĂ a asociației noastre de rezerviști chimiști, al cărei redactor șef este.
Nu i-am răspuns imediat, am stat o perioadă să-mi pun în ordine faptele petrecute, pe care bineînțeles mi le mai amintesc, după care l-am sunat, i-am spus structura articolului și ce va cuprinde în linii mari și l-am întrebat dacă un articol autobiografic (profilul revistei fiind altul) poate fi publicat, chiar dacă este vorba despre autobiografia unui ofițer acum în retragere.
A fost de acord și m-a îndrumat să mă apuc degrabă să-l redactez așa cum i l-am prezentat, pentru că timpul până la apariția revistei este scurt.
M-am născut pe 2 mai 1948 (mama și rudele foarte apropiate îmi spun mereu că m-am născut pe 21 mai și că tata a greșit ziua nașterii când m-a declarat la primărie) în satul GOVORA (azi VULPUIEȘTI) – o „FUNDĂTURĂ” cum îi spuneam noi, pe o uliţă secundară față de șoseaua principală a satului, cu o poieniță de poveste înconjurată de 7 case, printre care și a mea, cu oameni și copii minunați, care în mare parte îmi erau rude apropiate.
Căsuța mea era cea mai mică (bine că nici celelalte nu erau cu mult mai mari), formată din două camere, din care doar una era locuibilă, cu o prispă mică în față, cu o suprafață de 9 m2, în care era un pat din scândură (m-am gândit mereu îngrozit: cum au putut dormi doi adulți și 3 copii (eu și două surori) în acel pat, un mic dulap pentru hrană, o sobă țărănească și un cuier cu mai multe cuie, prins pe ușa de la intrare, pe care agățam hainele ce le aveam eu și mama mea.
Când aveam 4 luni, părinții au hotărât să se despartă, tata plecând mai întâi la orașul Vadu, apoi în București.
A plecat din cauza sărăciei lucii, neînțelegerii cu bunicul meu și cu alte rude, lăsând-o pe mama cu 3 copii și fără nicio resursă financiară.
Ulterior, când a ajuns în București, a luat-o mai întâi pe sora cea mare, care este cu 13 ani mai în vârstă și, când sora mai mică a făcut 9 ani, a luat-o și pe ea și a înscris-o într-un liceu de fete cu cămin.
Am rămas singur cu mama, o femeie puternică, nespus de harnică, o femeie simplă, dar extrem de inteligentă, extrem de afectuoasă cu mine, dispusă la orice sacrificii pentru mine, o femeie, cum am spus și o voi spune cât trăiesc „unicat”, reușind să-mi asigure protecția necesară și condiții minime de trai.
Muncea din greu, singură puținul pământ ce îl avea, care, pe deasupra, era puțin fertil, de pe care strângea puține recolte, dar muncea cu ziua ba la unul, ba la altul pentru câțiva lei, cu care ne cumpăram haine sau puține lucruri pe care nu le obțineam în gospodăria proprie. Ea a fost ocrotitorul și mentorul meu în viață, de dragul ei am făcut eforturi pentru a mă ridica la nivelul așteptărilor ei, învățând bine și foarte bine și devenind un om bun, cinstit și harnic în tot ce am făcut ulterior în viață.
Cum spuneam anterior, locul nașterii mele era (este) neasemuit de frumos, înconjurat de dealuri înalte. Și pe o parte, și pe alta cu mari păduri de fag și stejar, care pe măsură ce creșteam au devenit, pe rând, locul de joacă pentru mine și ceilalți copii minunați din cătun, dar și de muncă, pentru că, după ce am împlinit 7 ani, din aceste păduri aduceam unul sau două brațe de lemne și foarte multe ciuperci când sosea timpul lor, cu care ne hrăneam eu și mama (Doamne, cât aș mai vrea o porție de tocană de hribi, mânătărci, o ciorbă de creiţe sau de bureți iuţi, sau acele feluri gătite cu mare pricepere de mama).
Așa cum spuneam, în cătun mai erau încă 10 copii, în mare parte rude apropiate, foarte apropiați mie (așa suntem și astăzi) cu care am petrecut clipe de neuitat în toată nemărginirea aceea (alergam pe dealuri, urcam în cei mai înalți copaci, după o creangă uscată; iarna ne dădeam cu sania sau bobul cu mai multe persoane (bineînțeles, eu le foloseam pe ale lor), multe jocuri copilărești. Socializarea cu ei m-a făcut să suport mai ușor sărăcia mea lucie (în toată perioada pe care am trăit-o aici, până la vârsta de 13 ani, nu am avut senzația de inferioritate, poate și datorită faptului că după ce am început școala, am fost foarte bun la învățătură), momentele foarte dificile prin care am trecut, mai ales până la 7 ani, când mama și-a luat servici, iar sărăcia a mai dispărut.
Dar copilăria a trecut repede și a veni timpul școlii. Nu voi uita niciodată prima zi de școală, zi foarte importantă pentru fiecare copil, când un slăbănog, acela eram eu, (eram așa de slab că dacă-mi dădeai cu săpun pe burtă, clăbucul ieșea în spate), cu o traistă făcută dintr-o pânză veche, fără caiet, toc, creion sau călimară de cerneală, dar cu o bucată de mămăligă prăjită pe jar, pășeam în școală și în viață.
Îmi amintesc de parcă ar fi azi, că mama, cu lacrimi în ochi, m-a luat în brațe, m-a sărutat de multe ori și mi-a spus să nu fiu supărat că nu aveam nimic din cele necesare elevului, dar la primul salariu (se angajase la Uzinele Soda Govora), îți voi lua ce ai nevoie, dar ține minte „doar cartea te va salva de sărăcie, învață foarte bine ca să ajungi cineva în viață și să ai o viață îmbelșugată”.
Am îndurat multe lipsuri, dar îndemnul mamei, rostit la începutul școlii, mi-a rămas adânc întipărit în suflet și m-a urmărit pe tot timpul cât am fost elev, indiferent la ce nivel – primar, gimnazial, liceal sau elev al școlii militare de ofițeri, Academia Militară, m-a ajutat să mă mobilizez și să reușesc.
Primele 6 clase elementare le-am făcut în satul natal și spre bucuria mamei, am fost printre primii la învățătură, reușind să mă clasez pe locurile II sau III aproape în fiecare an.
După terminarea clasei a VI-a, la insistențele surorii mele celei mai mari, tata a hotărât că a venit timpul să mă ia lângă el, la București, să-mi continui studiile în capitală, unde existau, după el, posibilități superioare de pregătire pentru mine.
A omis însă lucruri esențiale și anume despărțire de buna mea mamă, care, deși crescuse 3 copii, acum rămânea cu adevărat singură, că eram familiarizat deja cu profesorii reci din Govora și mai ales că mă rupea brutal de ce era mai scump pentru mine – locul în care mă născusem și colectivul minunat de copii cu care conviețuisem.
Nu voi uita până mor chipul împietrit de durere al mamei, uitându-se după mine cum mă îndepărtam și care mi-a produs multe lacrimi atât la plecare (pe tren am plâns fără întrerupere până la București, spre disperarea sorei mele care mă asigura mereu că va fi bine), cât și mult timp după aceea.
Tata era un om dur, foarte sever, uneori brutal (am luat multe scatoalce de la el) care nu a știut să mă apropie de el și mi-a făcut șederea la el deosebit de grea, mai ales că rar îl vedeam treaz.
Nu am răbdat de foame sau frig, cu toate că primul meu an trăit în București era marcat de sărăcie.
Am stat la tata doar 4 ani, clasele VII-X, iar noua situație creată a influențat negativ rezultatele mele la învățătură, deși erau bune și foarte bune (altfel ar fi fost vai de mine!). Nu am mai reușit să mă calific în primele 3 locuri, dar eram în partea superioară a clasamentului.
Dar în clasa a X-a, spre sfârșitul ei, în liceul în care învățam „Iulia Hașdeu”, a venit un căpitan de armată, care căuta doritori să participe la un examen pentru ocuparea locurilor pentru încă două clase înființate atunci la Liceul Militar din Breaza.
Am sesizat o posibilitate de a scăpa de atmosfera grea în care trăiam, dar și posibilitatea de a scăpa de sărăcia care mă urmărea mereu.
Da, recunosc că viața mea, atmosfera mereu încărcată în care trăiam și sărăcia m-au determinat să merg fără nicio șovăială la acest examen, care putea să-mi schimbe viața din temelie și să încerc să scap de complexul de inferioritate ce-l aveam, pe de o parte sărăcia în care trăiam (toți anii trăiți în București nu am avut niciodată gustare cu mine, cum aveau majoritatea copiilor) și pe de alta de postura nouă ce o aveam de bucureștean și de țăranul are încă eram.
Aceasta le-am spus tatei și surorilor: ce vreau să fac, că am luat deja hotărârea de a-mi închina viața, dacă reușesc la examen, armatei României.
Tata nu a fost de acord, dar surorile și cumnatul meu m-au sprijinit (pentru asta le mulțumesc și acum) și m-au îndemnat să mă înscriu la concurs, lucru pe care l-am făcut a doua zi.
Am reușit la acest concurs și așa am devenit elev de clasa a XI-a a Liceului Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza.
De atunci și până la terminarea școlii militare, toate vacanțele ce le-am avut le-am petrecut cu buna mea mamă, care o făceau și mă fericit, cu copiii din cătun, care erau mereu bucuroși că mă revedeau.
După terminarea liceului militar, am concurat pentru un loc la arma chimie militară, pe care l-am și ocupat.
Ca o destăinuire de suflet și o constatare proprie, în armată intrau, într-o proporție covârșitoare, copii săraci și cu pregătire medie și numai o parte mică de elevi fruntași la învățătură urmau cursurile militare, dar și dintre aceștia o parte proveneau tot din familii sărace, iar altă parte – copii ale cadrelor militare care doreau să urmeze tradiția familiei.
Acest lucru explică în mare măsură de ce înainte de război, o fată dacă dorea ca soț un ofițer, trebuia să aibă o dotă consistentă, pentru ca noua familie care se forma să nu cunoască sărăcia, mai ales că atunci, dar mai ales acum, soldele pe care le primesc cadrele militare sunt modeste, mici în comparație cu veniturile altor categorii foarte protejate, deși munca pe care o desfășoară un cadru al armatei este foarte grea, cu foarte multe restricții și cu multe pericole.
Pe 14.09.1966, în gara Sibiu mă așteptau camioane ale școlii militare, care au preluat elevii ce soseau din vacanța de vară. La intrarea în școală niște tineri care erau pe stradă (era seara, deci întuneric) ne-au întâmpinat cu „la pușcărie cu voi, nenorociților!”, o urare mare a băgat spaima în mine o bună perioadă de timp. Ulterior am început să înțeleg că tinerii aceia nu erau prea departe de adevăr. Eram într-o închisoare relativă, cu un program strict, în care libertatea noastră aproape că nu exista, iar cele 2 ore de învoire pe săptămână în orașul Sibiu, pentru un număr foarte mic de elevi, nu atenua nici pe departe această senzație.
Comandantul nostru, al plutonului de elevi anul I a fost numit Lt. maj. ŢALA GHEORGHE, venit din viața civilă și dornic de afirmare, de multe ori dând dovadă de exces de zel pe parcursul celor 3 ani și 4 luni, cât ne-a fost comandant.
Plutonul a avut la început 24 elevi, dar școala au terminat-o doar 22, doi dintre ei au părăsit școala: elevul GUDOR TUDOR în anul II, iar în anul III – elevul MOLNAR VASILE (LOȚI) din motive medicale.
Dorința comandantului nostru de pluton era ca noi să fim cei mai disciplinați, cei mai buni la învățătură, dar și la alte activități pe care le-am desfășurat, dorind să fim totdeauna primii în cadrul companiei, existând rivalități cu comandanții plutoanelor de anii II, III sau IV, dar și o șansă de promovare pentru el.
O zi din viața mea de elev era formată din pregătire în prima jumătate (militară și de specialitate chimie, matematică etc.), iar în a doua parte era studiul individual. Eforturile depuse zi de zi ne epuizau și așteptam cu nerăbdare ora de culcare.
După umila mea părere, școala m-a pregătit mai mult la tehnica specialității noastre, cunoștințe de chimie organică, anorganică, matematici speciale și mai puțin latura tactică de comandă și stat major, primind minime cunoștințe de conducere a plutoanelor din specialitatea chimie militară, cu tot ce înseamnă acest lucru, orientarea în teren cu harta, citirea hărții, mici aplicații tactice pe care să le învățăm mai întâi și să operăm noi cu ele mai apoi, pentru ca noi să fim într-o oarecare măsură orientați asupra activităților de stat major la care urma să luăm parte.
Fiecare dintre noi ieșea din școală comandant de pluton de protecție antichimică (cazul meu), de cercetare de radiație și chimică din compunerea regimentelor de tancuri, mecanizate, artilerie, transmisiuni sau geniu, dar și din compunerea companiilor de protecție antichimică din compunerea marilor unități (mecanizate și de tancuri), de decontaminare armament și tehnică de luptă, teren, echipament și de personal din compunerea acelorași companii de protecție antichimică.
Viața de elev în școala militară a fost grea, dar a reușit să ne fortifice și să ne pregătească pentru etapa următoare a existenţei noastre – cea de cadre active ale trupelor chimice și ale armatei române.
În perioada școlii am avut și nenumărate momente care ne-au descrețit frunțile, ne-au făcut mai buni și mai umani, dar mai ales am reușit să formeze din noi un colectiv unit, să fim mai apropiați unii cu alții, mai sociabili cu toate că eram permanent în competiție unii cu alții pentru note mai bune, pentru învoiri, pentru aprecierea șefilor, dar mai ales pentru repartiția de la sfârșitul școlii, care nu ne-au dezumanizat, ci mai mult ne-a unit.
Poate cineva uita momentele hazlii provocate de minunații noștri colegi CREȚU IONEL, CUMPĂNĂȘOIU NICOLAE, DIACONU ȘTEFAN, ERIŢĂ NICOLAE sau VAIDA ION și mulți alții, pe care nu-i mai reamintesc, pentru că am scris despre ele într-un articol anterior, dar și subsemnatul CARAPANCEA NICOLAE și hohotele noastre de râs după fiecare dintre ele?
După terminarea școlii și înaintarea la gradul de locotenent – pe 30.12.1969 – am fost repartizat, spre marea mea bucurie (habar nu aveam ce mă aștepta), în București, pe funcția de comandant pluton protecție antichimică (subunitate la divizie) la o divizie de tancuri din București.
Înainte de a mă prezenta la serviciu, cu solda luată (2 200 lei, prima mea soldă), m-am dus la Govora, la mama mea dragă (pe timpul școlarizării a fost singura care îmi trimitea din puținul ei câte 25 sau 50 lei (când primeam 50, eram împărat) și i-am cumpărat toate obiectele după care plângea când eram copil, că nu le are și care pe la 4 ani i-am promis că din primul meu salariu îi voi lua toate acele lucruri, respectându-mi astfel sfânta promisiune.

Alături de col. Ştefan Diaconu
Nu pot uita fericirea ei nemăsurată pentru ce reușise să ajungă copilul ei drag, repetând într-una cuvintele „pieptea l-a făcut, pieptea l-a făcut”.
Împreună cu sora mea cea mare am pus aceste lucruri la păstrare și la decesul mamei din 1992, aceasta a îmbrăcat-o cu ele, spre marea mea emoție, pentru a purta veșnic hainele cumpărate de fiul ei drag.
M-am prezentat la unitate și am început să iau în primire tehnica și materialele din dotarea plutonului de la „UZ” și de la „STOC” de la vechiul comandant – cpt. TCACIUC OREST – un ofițer fain, dar prieten poate prea mult cu alcoolul.
Deși eram începător, mi-am dat seama de grozăvia situației (lipsuri la toate autospecialele, furtunuri, ștuțuri, garnituri etc.) și marile greutăți ce urma să le întâmpin. Era o companie de protecție de divizie micșorată ca structură, dar păstra toate specialitățile (cercetare de radiație și chimică, decontaminare armament și tehnică de luptă, decontaminare teren, echipament și personal), cu câte 2 grupe ce aveau comandanți gradați (doar grupa de decontaminare personal era încadrată cu subofițer comandant), cu foarte multe autospeciale la „UZ” și „STOC” vechi și cu o stare tehnică precară. (Divizia de tancuri s-a înființat după evenimentele din 1968 și fiecare unitate care a contribuit la înzestrarea diviziei a fost fericită să scape de tot ce era vechi și prost).
Mi-am dat seama imediat că este de departe cea mai grea sarcină a momentului de condus și de pregătit pentru luptă. Cu toate acestea, m-am ambiționat mult, dorind cu adevărat să arăt ce pot, m-am apucat de treabă.
Niciodată nu am făcut comparații, dar acum îmi permit, pur și simplu, că unii aveau în subordine un transportor blindat și 6 oameni (trai, neneacă!) pentru regimentele de tancuri sau 2-3 autoturisme de cercetare de radiație și chimică, cu 12 militari din compunerea regimentului mecanizat. Cu toate acestea am reușit, dar cu eforturi mari, să obțin rezultate în cele mai dificile cazuri de FOARTE BINE, în cei șapte ani cât am comandat această subunitate și nu voi admite nimănui să compare un F.B. obținut de mine cu multă muncă și sudoare și un F.B. obținut de alții.
A existat și o situație gravă în 1973 sau 1974 (nu îmi mai aduc bine aminte). La inspecția ministrului apărării naționale am obținut calificativul general NESATISFĂCĂTOR (o autospecială ADD-53 a obținut NESATISFĂCĂTOR la starea tehnică, cauzat de faptul că bulonul central ce prindea arcurile suspensiei era rupt în interior, fără a putea fi văzut din exterior). Această mașină, pentru că era una, a generat NESATISFĂCĂTOR la starea tehnică, deși toate celelalte mașini erau în stare bună și la toate categoriile de pregătire pentru luptă a subunității calificativele au fost F.B., categorii de pregătire de care răspundeam direct.
Situația a fost gravă datorită faptului că șeful protecției antichimice din acea vreme – Mr. Lăzărescu Ilie (Dumnezeu să-l ierte!), în notarea de terminare a anului, foarte importantă în carieră, mi-a acordat calificativul NESATISFĂCĂTOR, motivând că acesta era calificativul obținut la inspecție și care reflecta munca mea, fără să țină cont că nu eu răspundeam de starea tehnică a mașinilor (nici nu aveam cum, mai ales că atelierul de reparat tehnică al diviziei le verificase înaintea inspecției și nu constatase defecțiunea!) și că la categoriile de pregătire de care eram răspunzător am obținut la toate calificativul maxim – FOARTE BINE.
I-am explicat că nu sunt de acord cu calificativul acordat, am făcut contestație (mi l-am făcut de acum neprieten) la comandantul diviziei, care a analizat obiecțiile ridicate, a fost de acord cu ele și, direct pe notare, a modificat calificativul din NESATISFĂCĂTOR în FOARTE BINE, specificând că nu răspundeam de starea tehnică a mașinilor.
Momentele foarte dificile din această perioadă (am prins și o mobilizare când plutonul a fost completat cu tehnică și efectiv, transformându-se în companie de protecție antichimică), m-au ajutat mult în devenirea de cadru de nădejde și foarte apreciat al trupelor chimice.
Aplicațiile desfășurate în această perioadă cu subunitatea, care era unitate de divizie (U.D.D.) erau de amploare și se desfășurau într-un cadru operativ-tactic în care acționa o divizie de tancuri.
Deși mi-a fost foarte greu la început, neavând cunoștințele necesare, cu ajutorul nemijlocit al șefului protecției antichimice și al ajutorului acestuia, Mr. IONESCU VICTOR (Dumnezeu să-i odihnească!), am învățat repede să trec o situație de divizie de tancuri pe hartă, modul ei de acțiune și diferite momente ale luptei, principiile de bază ale luptei armate și modul concret de acțiune al plutonului de protecție antichimică în principalele forme de luptă ale diviziei de tancuri (în ofensivă, în apărare, în retragere, în marș, în nimicirea unui desant aerian sau a unui cap de pod etc.) pentru asigurarea chimică necesară.
Multe aplicații erau desfășurate pe hartă, adevărate jocuri de război, care pentru mine au fost pline de învățăminte valoroase, dar și în teren cu trupe și transmisiuni, care ne dădeau mari bătăi de cap, cauzate de teama, pe de o parte, să nu am accidente cauzate de slaba pregătire a șoferilor, pe de alta de starea tehnică a mașinilor, care rămâneau în pană când ţi-era lumea mai dragă.
Îmi amintesc de o astfel de aplicație în teren, de mare anvergură, cred că era în 1974, când urma să executăm un marș lung, având ca raion de dispunere MOVILA NEBUNULUI, lângă RÂMNICU SĂRAT.
Marșul l-am început cu 2 transportoare blindate TBRC pentru cercetarea de radiație și chimică, 2 ADAT-48 D și 2 ADT-12 pentru decontaminare armament, tehnică de luptă și teren, 1 ADD-53 pentru decontaminare personal, 1 ADE pentru decontaminare echipament și 2 autocamioane de transport, în total 10 autospeciale și mașini de transport. Am ajuns cu bine în raionul acțiunilor de luptă (raionul de dispunere) al plutonului de protecție antichimică și am început activitățile specifice. Am ordonat dispunerea tehnicii, locul de dispunere a corturilor pentru odihna personalului, organizarea pazei, modalitatea de hrănire și măsuri de apărare nemijlocită a raionului de dispunere. Am raportat, prin mijloacele la dispoziție secretizate, despre ajungerea în raionul de dispunere și măsurile luate.
Arbitru pe lângă mine era ajutorul șefului protecției antichimice, Mr. IONESCU VICTOR, care a apreciat deplasarea și dispunerea ca fiind foarte bine organizate și realizate.
Era o zi superbă de martie, cu soare și destul de cald pentru acea perioadă (noi am ajuns cam pe la orele 13.00), ne-am așezat amândoi pe o pătură și am început să mâncăm. Ne-am ospătat și cu câte un păhărel de lichior pe care eu îl adusesem și când ne era lumea mai dragă, din senin a venit un vânt puternic, cerul s-a înnorat rapid și a început să ningă violent.
Noi, cu toate materialele sub cerul liber, în special cazarmament, am reușit să ridicăm rapid corturile, în care am adus cazarmamentul (pături, saltele, perne, cearșafuri etc.), unele acoperite de zăpadă și deci umede. S-au montat sobele și am aprins focul pentru că afară era deja frig.
Arbitrul meu, Mr. Ionescu, nu a dorit să doarmă împreună cu mine și soldații și a găsit o casă dărăpănată, fără un zid, dar acoperiș bun, a pus militarii să-i amenajeze un loc de dormit cu 2 saltele, cu 3 pături și un cearșaf pentru a se înveli. Pe frigul acela îl văd că se schimbă, îmbracă pijamaua cu care venise de acasă, își pune un fes pe cap și se acoperă cu cele 3 pături. Mă uitam uimit la el pentru că în hruba aia era la fel de frig ca și afară, iar condițiile din cort erau totuși mai omenești. După un timp, îngrijorat pentru sănătatea lui, îl întreb dacă îi este frig și cu o față vânătă rostește: „of, of, armată, armată; of, of, armată, armată” și îmi face semn să plec și să mă odihnesc și eu.
A nins foarte mult în acea noapte, determinând șefii să-mi ordone schimbarea raionului de dispunere, acțiunile unităților, dar și a plutonului de protecție au fost foarte îngreunate.
În 1976, am fost numit ajutor al șefului protecției antichimice la un regiment mecanizat din capitală.
Îmi amintesc cu drag de militarii pe care i-am avut în subordine, de eforturile lor în a se instrui, de faptul că erau o echipă și cu toate greutățile reușeau să obțină calificative, în cea mai mare parte, foarte bune.
În această perioadă mi-am completat pregătirea militară și de specialitate, am devenit un adevărat specialist în conducerea trupelor, dar și pe linia asigurării chimice a acțiunilor de luptă în toate formele ei și la toate nivelurile de participare.
În 1977, am absolvit Cursul de șefi de protecție antichimică de regiment și doi ani mai târziu am fost numit șef al protecției antichimice la un regiment de tancuri de la MIHAI BRAVU, din compunerea diviziei de tancuri, la care cu ani în urmă îmi începusem cariera de ofițer.
Cunoștințele acumulate mi-au permis ca în 1982 să particip la examenul de admitere în Academia Militară, reușind cu succes. Am fost apreciat de profesorii mei, care au reușit să îmi ridice și mai mult nivelul de cunoștințe și, fiind un elev conștiincios, am terminat academia pe locul 3, la mică distanță de primele două locuri.
Pe timpul desfășurării examenului de absolvire am primit o lovitură puternică și neașteptată, fiind anunțat că cumnatul meu, soțul sorei mele, a plecat într-o excursie în ISRAEL și nu s-a mai întors, iar toţi știți foarte bine ce însemna acest lucru în regimul comunist.
Deși doream un post în București, unde aveam familia, am fost repartizat la un batalion de protecție antichimică din Huși, ca locțiitor al comandantului.
După 7 zile chinuitoare, comandantul batalionului, Mr. RIZEA ION, îmi comunică că sunt detașat în Comandamentul Trupelor Chimice din București, pe funcția de ofițer 2, în compartimentul editorial, din ordinul, care deja venise, al comandantului C.T.Ch., generalul MIHAI CHIȚAC (Dumnezeu să-l odihnească în pace!), căruia îi voi rămâne veșnic dator.
În anul următor, detașarea s-a încheiat și am fost numit în această funcție de ofițer 2, spectrul plecării din capitală încheindu-se.
Între 1984 și 1993 am participat la elaborarea mai multor acte normative, unul dintre ele tipărite și difuzate la beneficiari, cum a fost: „AN-9” – Regulamentul protecției împotriva armelor de nimicire în masă și mijloacelor incendiare, intrat în vigoare în 1988, „C-7” – Manualul de control nuclear și chimic și „C-1” – Regulamentul asigurării chimice și întrebuințarea în luptă a trupelor chimice și opertaţie, cele două din urmă avându-mă ca autor.
La baza elaborării actelor normative din această perioadă a stat Concepția privind organizarea, misiunile și întrebuințarea în luptă a trupelor chimice, pregătirii strategice, operative și tactice a
C.T.Ch., a unităților și subunităților subordonate. La elaborarea căreia au lucrat eminente cadre din C.T.Ch., printre care îi menționez pe: Col. Nicolae Taban, Col. Dumitru Ghiță, col. Dumitru Brînzei, Col. Constantin Maximciuc și alții.
Toate acestea, la care s-a adăugat înzestrarea trupelor chimice cu tehnică și materiale performante, au impus, pe de o parte, perfecționarea continuă a pregătirii trupelor chimice, a asigurării protecției trupelor împotriva efectelor A.N.M., iar pe de altă parte, perfecționarea și adaptarea la aceste realități a elaborării actelor normative de către C.T.Ch. și structurilor specializate din subordinea sa, completarea și editarea unor noi lucrări în domeniul armei.
A fost perioada în care încet, încet am devenit „specialist” de valoare al trupelor chimice, capabil să îndeplinesc orice funcție ce mi s-ar fi încredințat, așa cum s-a întâmplat în 1991, când am fost numit „Șef de birou” al noii structuri înființate: Biroul Regulamente, Studii și Cercetări Științifice.
Nu pot să nu menționez că în această perioadă am lucrat nemijlocit cu cele mai importante și mai înalte personalități ale trupelor chimice: Gl. Lt. Dumitru Roman, Gl. Bg. ing. Cristian Gheorghiu, Col. Nicolae Taban, Col. Dumitru Ghiță, Col. Dumitru Brînzei, Col. Constantin Maximciuc, Col. Nicolae Crăciun, Col. Vicențiu Dumitrescu, Col. Mușat Ion, Col. Popescu Eugeniu și alții.
Împreună cu aceste mari personalități (din păcate foarte multe ne-au părăsit), afirm cu toată convingerea că am fost cadre de mare valoare ale trupelor chimice și ne-am făcut cu credință datoria, servind permanent arma, armata și țara.
În anul 1993 s-a desființat C.T.Ch. și, deci, și biroul meu și am ajuns din nou ofițer 1 într-o structură minusculă (Inspectoratul Protecției Antichimice) în cadrul Inspectoratului General al Statului Major General, când solda mea de funcție și prima de comandă ce le aveam s-au dus pe apa sâmbetei și, deși am fost toată perioada numai cu calificative maxime de FOARTE BINE, când se ajungea la mine, se terminau și banii și funcțiile, toate fiind rezervate doar pentru „unii”.
Aici am fost mutat dintr-o structură în care eu eram specialist de clasă, într-o altă structură, în care nu aveam pregătirea necesară și, ce era mai grav, niciunul dintre colegi nu avea această pregătire, nici măcar șeful direcției.
În anul 1996 am fost mutat, fără ca eu să fi dorit acest lucru, la Secția Doctrină, Studii și Sinteze, din cadrul Direcției Doctrină și Instrucție, pe funcția de ofițer specialist (un hâtru pus pe glume mi-a zis atunci : „ Nicule, fii mulțumit că ai funcție mai mare”. Nimic nu era adevărat, pentru că secția era pe funcțiuni, deci fără alt șef decât cel de secție.
În cei 4 ani, cât am lucrat în această secție, mi-am îndeplinit conștiincios toate sarcinile trasate de șeful secției, cu care eram în relații cordiale, el notându-mă în consecință cu calificativul FOARTE BUN.
Dar toată mulțumirea mea sufletească avea să se sfârșească, când la comanda direcției avea să fie numit un domn general căruia pur și simplu nu doresc să-i pomenesc numele.
Era același domn care, cu ceva ani în urmă, pe vremea când era comandantul unei brigăzi din Alba Iulia, în urma inspecției ministrului apărării naționale a fost „umilit” cu un calificativ de „NESATISFĂCĂTOR” la I.P.I.A.N.M., calificativ primit din partea unui maior de chimie militară (ce armă?!) pe numele lui NICOLAE CARAPANCEA.
Recunosc că, atunci când a fost anunțat că el este noul șef al direcției, am avut o strângere de inimă și mi-am zis să aștept și să văd ce calitate umană era.
După ce am acordat acel nefericit, dar meritat din plin, calificativ (niciodată nu mai acordasem acest calificativ la niciuna din unitățile și subunitățile pe care le-am inspectat pe linia protecției antichimice), acest domn m-a invitat în biroul său, unde mă aștepta cu un pahar de coniac bun, pe care l-am refuzat respectuos.
I-am comunicat că personal îi voi pregăti toate subunitățile, le voi reverifica și acela va fi calificativul
final.
Acest calificativ cred că l-a lovit drept în cap, pentru că brigada nu mai putea obține un calificativ mai mare de satisfăcător și ar fi putut avea consecințe din cele mai dureroase pentru el și nu numai. Niciodată, în viața mea, nu am făcut rău cu bună știință nimănui, am muncit eu pentru alții, pe care i-am ajutat, dar toți, absolut toți mi-au mulțumit respectuos, lucru suficient pentru mine.
Zis și făcut, am luat pluton cu pluton, companie cu companie, i-am pregătit la îmbrăcarea mijloacelor de protecție corect și în barem, decontaminarea armamentului și tehnicii cu mijloacele din dotare, cum să se protejeze de efectele armei nucleare și care erau acelea, armei chimice și care erau substanțele toxice din compunere, arma biologică etc.
După terminarea pregătirii, i-am verificat din nou, iar rezultatele au fost cu totul altele, așa că am acordat din toată inima calificativul de FOARTE BINE, care însă acum avea acoperire în pregătirea trupei.
Atunci am așteptat de la acest domn excesiv de arogant să spună: „mulțumesc, domnule, pentru efortul depus”. Nici nu aveam nevoie de altceva, dar acest mulțumesc nu a venit. I-am acordat înțelegere pentru că era important și nu prea avea timp, dar acest cuvânt putea să mi-l spună la prima intrare în biroul său, când m-a întrebat: „Noi ne cunoaștem de undeva?” Răspunsul meu venind rapid: „Ne cunoaștem foarte bine”.
Nu a avut cu mine clinciuri directe, dar a făcut totul să nu primesc nimic din ce meritam.
Ultima lovitură mi-a dat-o când șeful secției era plecat la un curs și înlocuitor la comandă a numit un alt ofițer mai mic în grad și funcție.
Nu puteam suporta la nesfârșit această situație și m-am hotărât, cu acordul familiei să fac raport de trecere în rezervă, care a și fost aprobat și începând cu 30 mai 2000 am devenit pensionar.
Înlocuitor la comandă era atunci Gl. CORDUNEANU. Am mers la dânsul, i-am spus că voi ieși la pensie și l-am rugat măcar acum să-mi acorde un salariu de merit, care, dacă îl primeam, mi-ar fi mărit mult pensia și, de asemenea, aș fi luat o sumă mai mare la salariile compensatorii. Mi-am spus că repartiția acestor salarii de merit o face șeful direcției care atunci era el. Șeful titular era detașat la un curs de pregătire în străinătate și bineînțeles că mărețul general a fost consecvent până la capăt – nu mi-a acordat acel drept pe baza rezultatelor muncii, dar împăcat cu mine, am zis „Doamne, ține-mă sănătos, că îmbuibații care au condus destinele armatei s-au gândit numai la ei”. Am dorit să aștern pe hârtie aceste gânduri pentru a-i arăta dumnealui, în special, că eram în cunoștință de cauză de atitudinea lui, iar pe de altă parte, să arăt cât de mici erau (și poate mai sunt și azi) unii oameni cu funcții mari, dar mai ales câtă nedreptate pot provoca.
Gl. Gheorghiu a afirmat, la dejunul oferit de mine cu ocazia ieșirii la pensie, că unii colegi ai secției mele (pe care eu i-am respectat), mă pârau la mărețul general și mă denigrau nejustificat, lucru care m-a întristat nespus.
Am fost atât de dezgustat după cele relatate de Gl. GHEORGHIU CRISTIAN, la micul dejun oferit de mine la trecerea în rezervă, încât niciodată, dar absolut niciodată nu am mai pus piciorul în sediul M.Ap.N.
M-am căsătorit pe 30 decembrie 1970 cu o fată frumoasă, voinică și harnică, ca mama mea, care până astăzi a demonstrat dragoste pentru familia noastră, iubitoare cu părinții, care și-a onorat locul în familie. Mi-a dăruit doi copii deosebiți, un băiat și o fată, care m-au făcut unul dintre cei mai fericiți tătici, căsătoriți la casele lor și cum se spune, „aranjați”. Băiatul este matematician deosebit, iar fata asistentă medicală, mult apreciată de colectivul în care lucrează și de care sunt foarte mândru.
Singura supărare care mă apasă mult este că nu mi-au dăruit nepoți, dar nu că nu și-au dorit, dar au fost motive întemeiate, care i-au împiedicat să aibă copii.
Pe 01 iulie din acest an ne vom muta la reședința noastră din satul GRĂDIȘTEA, jud. GIURGIU, la 40 km de București, deci foarte aproape de copii, pe care am pregătit-o de foarte multă vreme, cu tot ce este necesar unui trai decent pentru niște, de acum, bătrâni, cu o curte mare și o livadă de pomi fructiferi superbă.
În încheiere, doresc să mulțumesc tuturor celor cu care am lucrat în viața de cadru al armatei, foștilor mei șefi din trupele chimice, dar și colegilor mei chimiști militari, să-i asigur pe toți de tot respectul meu. Mulțumesc, de asemenea, armei, armatei și țării mele, care împreună mi-au modelat caracterul și mi-au permis ca din copilul amărât, care am fost, să devin cadru militar cu gradul de colonel, apreciat de șefi și de colegii cu care am lucrat de-a lungul întregii mele vieți.
Dumnezeu să ocrotească ROMÂNIA și poporul ei minunat!
Promoţia de ofiţeri activi de Chimie Militară – Sibiu, decembrie 1969 –

1.Lt. Bărbuș Emil (†);
2.Lt. Carapancea Nicolae;
3.Lt. Cotuţ Teodor (†);
4.Lt. Creţu Ionel;
5.Lt. Cumpănășoiu Nicolae;
6.Lt. Diaconu Iulian (†);
7.Lt. Diaconu Ștefan;
8.Lt. Dragomiroiu Gheorghe;
9.Lt. Eriţă Nicolae;
10.Lt. Gălbează Alexandru (†);
11.Lt. Gheșa Stelian (†);
12.Lt. Ghiţă Sorin (†);
13.Lt. Ignat Vasile (†);
14.Lt. Manea Gheorghe;
15.Lt. Maximciuc Constantin;
16.Lt. Mocanu Mihai;
17.Lt. Radu Gheorghe (†);
18.Lt. Sârbu Ion (†);
19.Lt. Tăbăcaru Cristian;
20.Lt. Tătar Ioan;
21.Lt. Vaida Ion;
22.Lt. Velisar Iancu.

Preluare din Observatorul Militar ANUL XIII nr. 25 (600) (26.VI. 2001)
VOLATILIZAREA
CHIMIȘTILOR MILITARI
Interlocutor colonel (r.) ing. Cristian GHEORGHIU Cine ne conduce?
– Ați fost ultimul inspector al Trupelor de Apărare NBC: Cum puteți comenta diseminarea fără precedent a structurilor de conducere ale acestei arme?
– În primul rând, vă mulțumesc pentru posibilitatea de a exprima, odată în plus, o serie de probleme pe care le-am făcut cunoscute de nenumărate ori – oral sau în scris – factorilor de decizie, dar cu regretul de a nu fi reușit să-i determin să acționeze în sensul imperativelor impuse de importanța
Apărării NBC, nu pentru că așa voiam eu, ci pentru că acesta este cursul. Evoluțiile și transformările în branșă sunt foarte rigide și ample. Butada, potrivit căreia despre un domeniu știu alții mai bine decât cei care sunt de specialitate, este încă de actualitate, dar contraproductivă.
Există o discordanță totală între identificarea și aprecierea amenințărilor/riscurilor: intensificarea proliferării armelor de distrugere în masă NBC (tehnologii, vectori, încărcături), sporirea comerțului ilicit cu arme, extinderea tehnologiilor și produselor cu dublă utilizare, dezvoltarea fenomenului terorist, migrarea specialiștilor etc. și soluțiile de contracarare.
În context, Apărarea NBC, alături de transmisiuni, logistică și geniu, face parte din cvartetul fără de care nu poate acționa nici o armată. Chiar dacă unii comandanți și șefi se consideră infailibili în contact cu fenomenul, într-o situație reală ar putea fi ei înșiși primele victime.
Oful meu cel mai mare este determinat de inexistența unei structuri la nivel central (secție, birou) care să coordoneze Apărarea NBC în Armata României, în exhaustivitatea ei înglobând secvențele nucleară, biologică, chimică, de mediu, sistemul de alarmare și raportare, diferite tipuri de acțiune și decizie, în special în situațiile asimetrice, cercetare-dezvoltarea, înzestrarea, interoperabilitatea, standardizarea, instruirea, instrucția, organizarea, logistica etc.
– În armatele moderne, deciziile comandantului trebuie fundamentate ținând cont și de riscurile NBC. La noi cum se poate rezolva această cerință?
– Din punct de vedere normativ, această cerință este stipulată în toate în toate Standardele Militare Operaționale (SMO) de specialitate, cuprinzând în detaliu responsabilitățile și obligațiile comandanților de unități și subunități. În sarcina dumnealor rămâne luarea la cunoștință, însușirea și aplicarea lor. Am convingerea că odată cu implementarea prevederilor acestor standarde ei vor deveni aliații noștri în a solicita structuri și specialiști în domeniu.
În sprijinul acestei supoziții vin cu o întâmplare petrecută cu ocazia consultării de către decidenți a unor comandanți de batalioane de infanterie asupra structurii unităților pe care le comandă. Unul dintre aceștia a solicitat dublarea microstructurii de Apărare NBC. Explicația: acest comandant executase câteva misiuni în cooperare cu Forțele NATO, conform SMO naționale corespondente STANAG-urilor.
Forța „Phoenix”
– Deși sunteți în rezervă, ați participat la recent desfășurata „centrală intelectuală” a Apărării NBC. Cum vi s-a părut reacția specialiștilor mai în vârstă față de procesul de restructurare? Dar al celor mai tineri ?
– Fără a mă lăuda, dar nici să fiu foarte modest, preocupările mele sunt încă în armonie cu arma, sacrificând timp și disponibilitate pentru profunzimea fenomenului, punerea în operă a experienței cu convingerea că viitorul imediat va aduce reparațiile cuvenite și reconsiderarea Apărării NBC la valoarea apreciată „de” și „în” armatele moderne. Cred în forța „PHOENIX”.
Pe colegii mei, încă în activitate, și-mi face plăcere să-i consider astfel, îi consumă pasiunea pentru armă materializată prin zeci de întrebări la care nu-și regăsesc răspunsurile așteptate. Cred că îi macină și paradoxul plecării din armă, în condițiile restructurării, a personalului specializat, pe o filieră, integrală, de profil, din care numai liceul militar nu a fost de chimie militară și accederea, în lipsa specialiștilor, a unor cadre provenite din alte arme. Se produce o ruptură la nivelul de creație și elaborare a comportamentului strategic operativ în domeniu.
Nici cei tineri nu cred că sunt lipsiți de griji, ba chiar au mai multe. Pe de o parte, de lărgimea și adâncimea frontului de manifestare care le rămâne de acoperit, de maturizare în armă, de experiența operațională, de pierderea identității de armă. Iar pe de altă parte, de calculele de eficiență economică pe care le va oferi accederea în carieră.
– Structura de profil din Direcția Doctrină și Instrucție este „campioană” în realizarea și chiar implementarea SMO. Apreciază conducerea Armatei această zbatere a puținilor specialiști din structurile centrale? Vă întreb acest lucru, știind că nu v-ați putut rupe definitiv de acest demers început pe vremea când erați șeful structurii de profil din S.M.G.
– Într-adevăr, s-au elaborat 12 standarde și merită menționat ca primul standard militar operațional corespondent STANG NATO din Armata României a fost de Apărare NBC. Consider că și acum suntem vârful de lance al interoperabilității. Și ce dacă? Credeți că apreciază cineva, în afară de cei de la NATO, care în repetate rânduri ne-au dat drept exemplu în cadrul Grupurilor de lucru desfășurate la Cartierul General din Bruxelles? Cu siguranță NU! Nici nu vă puteți imagina ce volum de muncă reclamă elaborarea unui standard. Însă, cei mai mulţi cred că este o simplă traducere. Am avut ocazia să lecturez primul draft și să ne considerăm satisfăcuți de conținut, care reflecta spiritul originalului prin terminologia, tradiția și specificul românesc. Standardele sunt documente foarte pretențioase, a căror elaborare solicită experiență, erudiție și elocință.
Am mulțumirea că am putut oferi și realiza împreună cu foștii mei colegi rămași în DDI, numai doi la număr, șase proiecte de standarde, din care trei au fost aprobate deja, iar celelalte urmează.
Le mulțumesc pentru afecțiune, sprijin și încredere. Totuși, față de avalanșa problemelor zilnice de soluționat, timpul la dispoziție pentru elaborarea, în continuare, de standarde este nul, mai ales că un post a fost transformat. Cei plecați au luat și „softul”.
Oricum, pasiunea pentru armă și responsabilitatea încă ne animă!
Mângâiere cu urzica
– Guvernul României dorește implicarea armatei în monitorizarea și chiar rezolvarea unor accidente ecologice. Avem sau vom avea forțele și mijloacele necesare să ne implicăm eficient în această direcție?
– Credeți-mă că m-am bucurat când domnul prim-ministru a amintit de trupele chimice în conexiune cu mediul. Satisfacția personală este determinată și de o posibilă reconsiderare a locului protecției mediului care are infinit mai multe afinități față de chimie, respectiv Apărare NBC, decât pe protecția muncii (cu care coexistă în prezent). Senzația de mângâiere cu urzica a fost provocată de blânda atenționare că în armată există un corp de specialiști pregătiți să intervină în cazul atacului cu armele de distrugere în masă NBC, la accidentele nucleare, biologice și chimice produse la obiectivele cu risc de amplasament sau emisii altele decât atacul. De fapt, accidentele de mediu, sau punctual, existența surselor poluante se tratează similar. Atât ca identificare/detecție și inactivare/recondiționare. Existența similitudinilor face posibilă implicarea armatei. Ba, chiar, eu consider că este o ofertă foarte generoasă de instruire și instrucție în mediu contaminat, deoarece pesticidele, spre exemplu, fie că sunt organofosforice sau organoclorurate, au o structură și nocivitate apropiate de agenții chimici de luptă. Nu trebuie ratată oportunitatea.
Misiunea încredințată este onorantă, pentru că Apărarea NBC a avut până la un anumit moment și responsabilitatea protecției mediului (confirmare a gândirii inițiale), nedesmințindu-se legea naturii care aduce apele în aceleași albii. Mai ales că Centrul de Cercetări Științifice pentru Apărare NBC și Ecologie este singura unitate din Armata României acreditată să efectueze „Bilanțul de mediu” și că în Școala de Aplicație Interforțe pentru Apărare NBC se desfășoară cursurile de protecția mediului.
Singura constrângere pe care o identific acum este alocarea financiară care să permită derularea activităţii și, ulterior, asigurarea materială de operaţionalizare.
Sindromul Meșterului Manole
– Cunoașteți foarte bine ce structuri și cum acționează în acest sens armatele țărilor membre NATO. Structura previzibilă NBC va putea să răspundă unei astfel de provocări?
– Am deplina convingere că DA. Și revin la condițiile disponibilității și versatilității structurii „de cap”, care va exercita conducerea Apărării NBC extinsă și la protecția mediului. Dacă nu vom avea abilitatea de a sesiza, de a ne plia și a fi în cadență cu evoluția actuală a NATO după Summitul de la Washington, căutarea va fi veșnică, nedezmințind predilecția rămânerii în urmă.
În acest moment, în domeniul strict de specialitate nu se duce lipsa executanților prevăzuți în statele de organizare (fără a lua în considerare gradul de încadrare) ci a ceea ce să semnifice „autoritatea”.
La noi, conceptul de ARME la nivel central a început să fie uzurpat în anul 1997 și desființat în 2000, resimțindu-se în jos de la S.M.G. până la brigadă, apărând o fractură între operaționalitate și conducerea Apărării NBC, care familiarizează, documentează, expertizează, fundamentează și influențează comandantul în luarea deciziei.
– Toate aceste întrebări au dorit, de fapt, să afle un răspuns credibil de la dumneavoastră dacă mai sunt necesare aceste trupe, dacă ne aducem aminte de ele numai când se ivește o situație deosebită sau acestea vor mai exista doar simbolic, pe ici pe colo?
– Această armă, pe termen mediu și lung este la fel de necesară ca aerul, apa sau alte elemente fără de care viața este de neconceput.
Apărarea NBC trebuie să existe! Pentru că: • este asumată de NATO ca deosebit de importantă și prioritară în cadrul Doctrinei „O alianță strategică pentru secolul XXI”; • pentru interoperabilizarea cu structurile NATO: • datorită regenerării multiplicate a problematicii NBC.
Faptul că unitățile NBC sunt „redescoperite” aleatoriu, în anumite situații și imediat trec în anonimat după traversarea momentului este de notorietate. Astfel, învățămintele și corecțiile care ar fi fost necesare se pierd în neant conform formulei „bine că am scăpat și de această dată”. Înclin să cred că arma fiind prin excelență tehnică, spre a acționa solicită finanțare pentru achiziționarea cu prioritate a consumabililor și diferite etalonări/calibrări etc. Penuria ne trimite la „colț”.
În ce privește existența simbolică, legenda Meșterului Manole este concludentă. Dacă răsfoim Istoria Trupelor Chimice, vom observa numeroase înființări, reduceri, desființări și reluarea ciclului și de fiecare dată apreciate, mai târziu, ca erori. Errare humanum est. Până când?
Colonel Ștefan DIACONU

Preluat din „Actualitatea musceleană” anul IV, nr. 177, joi-20.09.2012
PERSONALITĂȚI DINCOLO DE APARENȚE
În această săptămână vă invităm să-i cunoașteți „Dincolo de aparențe” pe Generalul Nicolae Popescu, un Om de o prestanță impresionantă, un caracter ferm și vertical. Cuvintele pot spune prea puțin despre asemenea oameni, așa că cel mai bine este să citiți rândurile de mai jos, pentru că veți avea revelația unei descoperiri uluitoare: dincolo de uniformă, grad și funcție veți găsi un om extrem de modest, cu frică de Dumnezeu, un patriot cum rar se mai găsesc, un suflet de brav român, dar și un om comun, asemenea nouă, cu necazuri, bucurii și multe speranțe.

Tatiana PETRESCU
Generalul (r.) Nicolae POPESCU:
„TÂNJESC DUPĂ O RESPONSABILITATE REALĂ DIN PARTEA CELOR CARE NE DECID DESTINELE”
Care au fost cele mai emoționante momente din viața dumneavoastră?
Într-o viață normală, trăim o sumedenie de momente emoționante. Este firesc să ai preocupări constante, pentru a avea un trai decent și un confort adecvat, în fiecare secvență a evoluției, din copilărie până la adânci bătrânețe! Am fost plin de emoții când am pășit în clasa întâi la școală, când primeam premiul întâi la încheierea anilor școlari, la reușita examenului de admitere la Liceul Militar, apoi în Academia Militară. Cum să fie, decât foarte emoționante, de neuitat, momentele căsătoriei, nașterii copiilor, ascensiuni în posturile de conducere în cariera militară ș.a.
Dacă ar fi să dăm timpul înapoi, spuneți-ne care ar fi cele mai mari trei dezamăgiri pe care le-ați trăit până acum?
Dezamăgirea, eu o înțeleg prin faptul de a fi înșelat în așteptări, deziluzionat, decepționat. Cât de mult am crezut după decembrie 1989 că viața noastră se va schimba în bine, că vom progresa și vom avea un nivel de trai prosper, că România își va reocupa locul pe care-l merită în rândul popoarelor civilizate ale lumii, însă n-a fost așa. Ce oferim astăzi tineretului, ce face societatea românească pentru dezvoltarea și afirmarea generației tinere? Mai nimic, peste tot se manifestă lipsa locurilor de muncă, o rată înaltă a șomajului. Ca urmare, tinerii sunt dezorientați, fără speranța unei vieți lipsite de griji și greutăți majore. Resemnați, sunt atrași în lumea drogurilor, infracțiunilor și a leneviei. Oameni care prin diverse proceduri au ajuns în conducerea destinelor Țării, a instituțiilor acesteia sunt, în marea lor majoritate, incompetenți, corupți și iresponsabili. Au terfelit și nesocotit scara valorilor morale, au profanat cu nerușinare, cu ce mai abject dispreț simbolurile naționale. Când vor da socoteală pentru această monstruoasă nemernicie?
Așadar, suficiente dezamăgiri.
Când ați fost cel mai fericit?
Fericit am fost de nenumărate ori, la cele mai înalte niveluri, atunci când am simțit că se întrunesc anumite condiții: că am o deplină pace interioară, situația o gândesc cu înțelepciune, constat că sunt în stare să adresez o undă de iubire și dușmanilor mei, că percep integral parametrii realității înconjurătoare, că sunt generos și înțelegător cu companionii mei.
Ce vă deranjează cel mai mult la cei din jurul dumneavoastră?
În primul rând sunt preocupat să nu am în jurul meu factori perturbatori care mă deranjează, îi evit pentru că îmi generează o stare de disconfort. Și acum de ce? Pentru că nu suport tupeismul, prostia, aroganța, egoismul, grobianismul, șovinismul, incultura și impostura din comportamentul semenilor mei. Poate că am identificat și o explicație a existenței acestor manifestări – matricea societății la ora actuală face posibilă apariția și evoluția unor astfel de „tulpini” cu efecte neproductive pentru orice comunitate umană.
Dacă ar fi să schimbați ceva la dumneavoastră, care ar fi acel lucru?
Să dau replici convingătoare partenerilor de dialog care „bat câmpii”, adică să fiu consecvent și să administrez argumente lămuritoare pentru a nu lăsa loc de echivoc. Mai multă prudență în relațiile cu prietenii pentru că, pe unii îi schimbă, în ceea ce privește comportamentul, trecerea timpului.
Ce apreciați cel mai mult la subalternii și subordonații dumneavoastră?
Am pus mare preț pe anumite trăsături, cum ar fi: loialitatea, exemplul personal, consecvența în concepție și acțiune, curajul, sinceritatea, angajamentul, serviciul devotat și competența. Doresc să fac unele nuanțări în ceea ce privește raportul existent competență și loialitate. Competența poate fi definită în sens restrâns sau pe larg, însă presupune obligatoriu câteva finalități în desfășurarea unei acțiuni: eficiență deplină, management performant, prefigurarea evoluției și a rezultatului dorit, prezumții clare de promovare în responsabilități superioare. Loialitatea înseamnă mai mult decât îndeplinirea cu cinste a obligațiilor, trebuie să asocieze și eficiență și recunoștință față de instituția în care lucrează. Este de dorit ca o personalitate să întrunească în chip fericit aceste două calități.
Dacă a fi s-o luați de la zero ați face același lucru?
Dacă ne referim la profesie, da, fără nicio ezitare. Cunoscându-mi potențialul, aș putea să abordez și un alt domeniu, în condițiile în care mi-ar plăcea și aș avea cunoștințele necesare.
Când v-a fost cel mai greu?
În procesul de reformă și restructurare a armatei, periodic se efectuau reduceri de personal. Era cumplit să constat că în noile organigrame nu mai erau posturi pentru întregul personal existent. De fiecare dată am reușit să identific soluții acceptabile pentru toți subordonații.
Unde vă vedeți peste zece ani?
Cu nepoții, la festivitatea deschiderii noului an școlar – 15 septembrie 2022.
Dați-mi exemplu de două calități semnificative ale dumneavoastră.
Am fost comandant mulți ani, postură în care viața mi-a confirmat în egală măsură calitățile dar și defectele. Pe fondul respectului deplin față de subordonați, de asumare a responsabilităților în ceea ce privește asigurarea cadrului de manifestare neîngrădită a demnității și personalității acestora, comandantul trebuie să fie omenos, dar exigent, exemplu de luptător onest pentru învingerea greutăților, triumful dreptății și menținerea (apărarea) stării de normalitate. Să comande cu înțelepciunea minții și cu căldura inimii. Am făcut un cult din a asigura securitatea subordonaților, rezolvarea problemelor personale, a frământărilor acestora și pentru menținerea stării lor de sănătate. Am reușit până acolo unde Dumnezeu își impune rânduielile divine…
Credeți în legea compensației? S-a întâmplat să se dovedească în cazul dumneavoastră?
Legea compensației pentru mine are o semnificație, care s-ar putea să surprindă. Orice om își proiectează un traseu pe care-l parcurge în evoluția sa în viață, cu repere și obiective bine sau aproximativ conturate. Este fericit și împlinit atunci când le atinge/îndeplinește precum și-a dorit. Neîndoielnic, înregistrează și eșecuri, insuccese. Merge mai departe pe acest traseu, vizând noi obiective și noi realizări, acceptând în același timp eventuale noi pierderi. Eu nu pot opera cu legea compensației pentru că am fost greu încercat de soartă. Pierderea pe care am suferit-o nu poate fi compensată decât la momentul trecerii în lumea veșnică.
Atunci când sunteți obosit ce faceți ca să ieșiți din această stare?
Ascult muzică simfonică sau fac plimbări scurte, în natură și-i admir superba armonie a formelor sale indiferent de anotimp.
Se spune că pentru a fi un om împlinit trebuie să construiești o casă, să faci copii și să sădești un pom. Dumneavoastră cam ce ați mai avea de făcut pentru a fi împlinit?
Aceste simboluri la care v-ați referit le-am făurit și sunt mulțumit. M-aș considera împlinit deplin când voi constata că am și eu o inimă conform doctorului „Nu există inimă mai mare pe lume, decât inima care știe să ierte”.
Sunteți un om darnic?
Da, sunt un om darnic, ca un creștin ortodox nu pot fi indiferent față de semenul meu care are nevoie de mâncare, haine sau bani. Ofer cu toată compasiunea sufletească ceea ce pot, celor aflați în nevoie. De multe ori sunt trist că nu pot oferi mai mult. Sunt și iertător. Astfel mă eliberez de o energie negativă și îmi regăsesc calmul, echilibrul, disponibilitățile de comunicare sinceră și de multe ori împăciuitoare.
Dacă ar fi să vă caracterizați în câteva cuvinte, ce ași spune despre dumneavoastră: că sunteți un conservator sau un om modern, adaptat timpului în care trăiește?
Sunt un om normal, am toate abilitățile care-mi conferă posibilitatea adaptării la cerințele specifice societății românești actuale. Nu am rămas „înțepenit” în tiparele vieții caracteristice statului totalitar. Dimpotrivă, am avut forța să privesc dincolo de orizont, să intuiesc direcțiile care se prefigurează în evoluția unei tinere democrații consacrată printr-un stat de drept constituțional. Acest spirit de prospectare, de prefigurare a evoluției societății pe termen mediu sau lung l-am imprimat colaboratorilor mei cu rezultate semnificative, benefice. De aceea au fost capabili să ofere răspunsuri adecvate, eficiente noilor riscuri ale proliferării armelor CBRN.
Povestiți-ne cum v-ați ales profesia. A fost o oportunitate sau ceea ce v-ați dorit mereu?
Provin dintr-un neam care a slujit ara la nevoie. Bunicul a luptat în Războiul Reîntregirii neamului, iar tatăl meu a luptat în Al Doilea Război Mondial, în răsărit până la Stalingrad și-n apus, ajungând până în Tatra. De mic, mi-a încolțit dorința să fiu militar – îmi plăcea să admir câteva articole (efecte) militare, cu care tata venise din război: capela, un chipiu, o porthartă și centura. Am început școala și, în clasa a II-a, când învățătoarea ne-a întrebat pe fiecare ce dorim să devenim, am răspuns: ofițer. Și m-am ținut de cuvânt. Convingeri simple, pentru mine cariera militară a reprezentat o vocație. Mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a ajutat să întrunesc condițiile de selecție și evoluție de-a lungul timpului, în ierarhia militară, până la gradul de general. Am gândit și acționat întotdeauna cu credință și responsabilitate pentru respectarea și aplicarea cerințelor deontologice profesiei și ale jurământului militar. În fiecare secvență din evoluția profesională am fost în permanență stăpânit de deviza lucrului bine făcut.
Tânjiți după ceva?
Da, tânjesc după anotimpurile copilăriei cu veri frumoase, fără călduri toride, cu toamne bogate, cu ierni cu zăpadă pufoasă dar fără viscole și troiene, cu primăveri înmiresmate și cu ploi aducătoare de belșug în holde. Tânjesc după armonia și coeziunea socială, după zâmbetul generos și salutul prietenesc pe care să ni le acordăm cu plăcere când ne întâlnim. Tânjesc și după o responsabilitate reală din partea celor care ne decid destinele.
O vorbă spune că „A fi om e lucru mare, a fi domn e o întâmplare”. Sunteți de acord cu acest lucru?
Da, sunt întrutotul de acord. În acest sens m-am călăuzit în viață de un principiu foarte clar, moștenit cu iz testamentar de la părinți: să înveți, să muncești, să fii serios și să respecți. De aceea aceste cerințe le-am folosit și în educația copiilor mei.
Cât de important este să ai cei șapte ani de acasă?
Este o problemă de mare actualitate, în mod cert și de viitor. Familia este celula de bază a societății, aici copii învață primele reguli de comportare corectă în spiritul credinței noastre creștine. Părinții care azi cu răbdare și înțelepciune își îndrum odraslele pentru dobândirea, pas cu as, a deprinderilor elementare de viață ordonată și sănătoasă pot culege roadele unei evoluții armonioase, normale și folositoare tinerilor de mâine. Însă ce este de făcut în cazul unor copii care nu au șansele unei creșteri normale ca urmare a stării de sărăcie, dezorganizare a familiilor din care provin. Vrând, nevrând ajungem din nou la iresponsabilitatea politicienilor care au condus și conduc Țara!
Succesul determină șansa sau șansa determină succesul?
Șansa și succesul sunt noțiuni care într-o acțiune/activitate umană se influențează reciproc. Șansa oferă condiții favorabile, posibilitățile de succes. Succesul care, de fapt, reprezintă o reușită, un rezultat pozitiv, la rândul său, poate genera noi circumstanțe favorabile pentru dezvoltarea acțiunii mai departe.
Să nu uităm că succesul se bazează pe competență, viziune, motivație și elan.
Oamenii puternici cred că destinul și-l faci singur. Credeți în destin sau în voința proprie?
Voința proprie exprimată printr-o atitudine proactivă, consecventă și însoțită de o gândire pozitivă reprezintă, după părerea mea, premisa realizării obiectivelor dorite. Un om puternic, de succes nu se poate abate de la aceste cerințe. Destinul îl asociem în secvența de evaluare, dacă este pozitivă, înseamnă că ursitoarele au vegheat cu strășnicie. În caz contrar – acesta e destinul!
Mai aveți prieteni din copilărie? Dar dușmani, oameni cu care nu vă înțelegeți oricât ați încerca?
Am foarte mulți prieteni și din copilărie și din adolescență și chiar din timpurile mai recente. Este o mare plăcere să-i întâlnesc, să depănăm amintirii, să ne împărtășim păsurile și proiectele. Recent am participat la întâlnirea promoției 1967 a Liceului Militar „Dimitrie Cantemir”, Breaza. A fost un eveniment cu o semnificație și frumusețe deosebite. Da, sunt conștient că am și dușmani așa-i viața, deficitul de comunicare, orgolii manifestate în rețele „năvalnice”, precaritatea analizelor unor secvențe ale relațiilor interumane pot fi tot atâtea explicații în ceea ce privește afectarea armoniei legăturilor prietenești. Păcat!
Care credeți că este cel mai important lucru care ar trebui schimbat la politicienii din ziua de azi?
În primul rând trebuie să dispară de pe scena politică a țării toți cei care au adus numai prejudicii, pagube și nenorociri neamului românesc și să dea socoteală pentru toate hoțiile i fărădelegile săvârșite. În al doilea rând, n-au ce căuta în politică cei care o consideră un mijloc de îmbogățire. Un politician trebuie să fie conștient de responsabilitatea și obligativitatea pe care le are de a-și îndeplini necondiționat și cu credință atribuțiile. Să nu uite că este în serviciul celor care l-au ales și l-au trimis în înaltele demnități instituționale ale Țării.
Cu cine sunteți în concurență?
Voi face referiri la trecut, întrucât am ce spune, ulterior, vă voi prezenta cu cine sunt astăzi în „concurență”. După decembrie 1989 a existat o preocupare și pe plan militar de stabilire a relațiilor de colaborare dintre armata Română și armatele statelor membre NATO. A fost un proces complex, chiar cu multe elemente de suspiciune, în ceea ce privește sinceritatea și încrederea. Până la urmă, partenerii occidentali s-au convins de bunele noaste intenții și de claritatea opțiunilor pentru integrarea în Alianța Nord-Atlantică. Deci, nici vorbă de concurență. Programele de colaborare cu specialiștii NBC din armatele statelor membre NATO au fot încununate, etapă, de etapă cu succese și realizări semnificative. Am ales ofițeri/subofițeri valoroși, competenți , cu deschidere pentru noutate, modernism și performanță. Am promovat spiritul de echipă, am motivat și mi-am condus subordonații să-și îndeplinească atribuțiile în mod impecabil. N-am ezitat niciodată să evidențiez succesele militarilor pe care i-am condus, uneori fiind întristat că nu i-am putut recompensa pe măsura realizărilor lor. Astăzi sunt în concurență cu mine însumi pentru aplicarea următorului principiu. A-ți respecta cuvântul înseamnă a fi coerent cu ceea ce gândești și cu ceea ce faci. Astfel ești autentic și asta te face respectabil în fața ta și a celorlalți”.
V-ați pierdut vreodată încrederea în prieteni?
Nu. Niciodată n-am să-mi pierd încrederea în prieteni. Totuși, am anumite cazuri în care unii dintre prietenii mei, singuri, și-au „descalificat” încrederea, aceasta fiind problema lor, automat au dispărut de pe o virtuală listă nobilă!
Ce vă face fericit? Dar nefericit?
M-ar face fericit să constat o frumoasă armonie socială și un trai decent în comunitatea musceleană. În plus, să am motive să râd pentru că râsul este muzica sufletului, să fiu mereu calm pentru că această stare este izvorul puterii, să fiu bun pentru că aceasta este rațiunea existenței. Ca să fi fericit, nu trebuie să uităm ca viața este o piesă de teatru care nu permite repetiții. Pentru asta: cântați, râdeți, dansați, iubiți… Și trăiți intens fiecare moment al vieții dumneavoastră înainte să coboare cortina și piesa să se termine fără aplauze! Sunt mâhnit și nefericit când asist, neputincios, la un proces de pauperizare continuă a oamenilor. Foștii guvernanți și actualii nu au făcut dovada responsabilității pentru viața decentă a cetățenilor. Ei și-au rotunjit averile. Pe când ziua socotelilor? Cum poți fi fericit când în jurul tău este atâta suferință?
Care au fost și sunt lucrurile esențiale din viața dumneavoastră?
Integritatea și cinstea în primul rând. Responsabilitatea pentru acțiunile tale. Respectul pentru tine, pentru alții , pentru lege. Coeziunea și prosperitatea familiei.
Care ar fi definiția dumneavoastră pentru ceea ce se întâmplă la ora actuală în politica din țara noastră?
Nu am o definiție, dar exprim speranța că alegerile parlamentare din decembrie anul curent vor contribui la limpezirea situației. Viitorii parlamentari trebuie să dovedească responsabilitate și loialitate față de cei care i-au ales.
Care era lucrul care vă plăcea să-l faceți în copilărie?
Făceam tot felul de năzbâtii. Părinții mei aveau o gospodărie mare, cu multe animale: cai, oi, bovine, porci, găini, curcani ș.a. Îmi plăcea să îmblânzesc căluții și să-i călăresc fără șa. Am dresat un cocoșel să cânte când mi-l așezam pe umăr sau pe creștetul capului. Am confecționat o trăsurică pe care o tracta cățelușul Mureș, iar în trăsurică se așeza o căpriță răsfățată și făceam plimbări pe ulița satului, spre hazul și deliciul vecinilor.
Povestiți-ne o întâmplare haioasă din copilărie, care s-a lăsat cu bătaie.
Am multe întâmplări haioase care s-au lăsat cu pedepse de tot felul. Am să vă relatez o întâmplare cu un final atipic. Locuiam în vecinătate cu bunicii materni și cu o soră a mamei. O pisicuță drăgălașă a bunicilor „făcea servicii” și pe la noi. Într-o zi i-am legat la gât un cartonaș pe care am scris „Mânca-ți-ar Lenuța coada” (Lenuța fiind o fetiță de șapte ani, verișoara mea). Când am mers la bunici, să „savurez” efectul, m-a luat în primire bunica, bineînțeles, mi-a recunoscut isprava. Ca urmare m-a condus într-o cameră, m-a dojenit și mi-a spus să nu mai fac așa ceva pentru că pisica putea să rămână agățată prin garduri, iar ceea ce am scris pe carton nu este frumos etc. Apoi a aprins o candelă și o pastilă de tămâie, m-a pus în genunchi în timp ce dumneaei citea o rugăciune și tămâia în jurul meu, spunându-mi că trebuie să alunge duhurile rele care au venit peste mine ca să mă ispitească la fapte rele. Acest „ritual” l-am urmat trei zile, bunica considerând ca fiind suficient.
Ce este dominant în viața dumneavoastră: munca sau familia?
Munca și familia sunt noțiuni care se intercondiționează pentru realizarea unei stări de confort, benefică membrilor familiei. Vorbesc la timpul trecut; în activitatea profesională am făcut enorm de multe sacrificii, fiind „conectat” ore și chiar zile în șir la responsabilitățile și atribuțiunile funcționale, bineînțeles în detrimentul familiei. Nu a fost o opțiune personală, a fost o necesitate, un specific al activității militare: plecări de lungă durată în aplicații, tabere de instrucție, cursuri și convocări de pregătire. La revenirea în familie trăiam o adevărată descătușare și o relaxare reconfortantă.
A fost vreun moment când viața dumneavoastră putea să se schimbe radical?
Da. Răspund astfel: viața mea chiar s-a schimbat radical după decembrie 1989.viața mea a evoluat într-o nouă perspectivă, aceea a libertății, așa am avut posibilitatea de experimentare/manifestare a calităților profesionale încât am fost apreciat cum se cuvine, acordându-mi-se inclusiv gradul de general, ceea ce n-ar fi fost posibil fără 22 decembrie 1989.
Dacă ar fi să mulțumiți cuiva pentru ceea ce sunteți astăzi, cine ar fi?
Mai întâi de toate mulțumesc părinților și fraților mei (toți mai mari decât mine). am avut profesori eminenți atât la clasele gimnaziale, cât și la cele liceale, le sunt recunoscător. Sibiul reprezintă pentru mine un municipiu cu semnificații deosebite: aici am devenit ofițer după patru ani de studii la Școala Superioară de Ofițeri „Nicolae Bălcescu”. Am avut privilegiu ca în această instituție militară de învățământ superior să avem dascăli de excepție, dintre care amintesc pe Col. Ioan MUREȘAN, modelul meu profesional. Trebuie să mulțumesc soției mele, pe care tot în Sibiu am cunoscut-o, pentru că în permanență și mai ales în situațiile grele mi-a acordat cu înțelegere și generozitate sprijinul ei necondiționat. Și copiilor le mulțumesc pentru că au fost înțelegători cu mine pentru că mi-am petrecut puțin timp cu ei și nu prea i-am purtat în brațe cât ar fi fost normal, eram ocupat cu problemele serviciului.
Vă plac banii, alergați după ei?
Este o întrebare cu tâlc! Cum adică îmi plac, nu-mi plac banii? Ei sunt necesari și reprezintă într-o formă anume recunoașterea importanței activității desfășurate de un cetățean într-un domeniu social, economic sau de altă natură. Nu am alergat și nu voi alerga după bani, însă niciodată nu voi admite ca cineva să-mi ciuntească din drepturile constituționale pe care le am în calitate de ofițer în rezervă.
Care ar fi cea mai mare dorință a dumneavoastră care nu s-a îndeplinit încă?
Unirea Basarabiei cu patria mamă – România. Dar depinde de întrunirea mai multor factori și nu este încă timpul trecut.
Să ne amintim cum a fost odată…
Consemnările Evenimentului Muscelean în urmă cu zece ani

Articol preluat din EVENIMENTUL Muscelean, Anul XXI, Nr. 1995, 30.06 – 02.07.2015
GENERALUL POPESCU
ÎNCHEIA O CARIERĂDE 40 DE ANI
Câmpulungenii erau obișnuiți ca mass-media să prezinte evenimente importante din activitatea desfășurată de militarii Școlii de Aplicație pentru Apărare NBC, care urmau cu strictețe un ceremonial foarte bine pus la punct. Este adevărat că sub comanda generalului de brigadă dr. Nicolae Popescu, rigorile manifestărilor cu caracter militar au fost atenuate, tocmai pentru apropierea și deschiderea față de oameni. De data aceasta, ne vom opri asupra unui eveniment desfășurat sub semnul emoției puternice: trecerea în rezervă a generalului de brigadă dr. Nicolae Popescu. Festivitatea organizată pe 24 iunie 2005, de predare-primire a comenzii Școlii de Aplicație pentru Apărare NBC, a urmat un ritual deosebit, pregătit până în cel mai mic detaliu.
Cine este generalul de brigadă Nicolae Popescu
Nicolae Popescu s-a născut la data de 16 iulie 1949, în comuna Arefu-Argeș. În anul 1967 a absolvit Liceul Militar „Dimitrie Cantemir” – Breaza, în 1970 Școala Superioară de Ofițeri „Nicolae Bălcescu” – Sibiu, iar în 1979 Academia de Înalte Studii Militare.
În 1989 și în 1997 a absolvit cursuri postuniversitare în domeniu, după care, în 1998, a obținut titlul de doctor în Științe Militare. În 2003 a absolvit un curs de Relații Publice.
Nicolae Popescu are o experiență militară vastă: comandant de pluton și companie (1971- 1975), comandant de companie independentă (1975-1977), instructor în Biroul de Învățământ și Pregătire de Luptă (1979-1981), Șef de Stat Major al Centrului de Instrucție al Trupelor Chimice (1981-1986), comandant de structuri de apărare NBC prevăzute cu gradul funcției de general cu o stea, începând cu data de 3 mai 1986. Din 15 august 2002 era comandantul Școlii de Aplicație și Inspector pentru Apărare NBC. Înainte de termen a fost avansat la gradul de locotenent colonel și colonel la excepțional.
S-a remarcat prin gestionarea eficientă, în calitate de comandant al Garnizoanei, a situaţiei din Decembrie 1989 în Câmpulung. A avut contribuții la dezvoltarea armei Apărare NBC, în contextul restructurării și modernizării armatei. Militari pregătiți de generalul Popescu au făcut parte din Compania 383 Apărare NBC, care a participat la misiuni în Irak.
Locţiitorul lt.col. Ion Berevoianu a preluat comanda interimară a școlii
Trecerea în rezervă a generalului de brigadă dr. Nicolae Popescu, în baza Decretului nr.485 al Președintelui României, publicat în Monitorul Oficial nr.502, din iunie 2005, a avut loc exact la un an de la înaintarea în grad. Ceremonialul s-a desfășurat în prezenţa șefului Statului Major al Forţelor Terestre, generalul locotenent dr. Sorin Ioan. Numeroase oficialităţi locale și judeţene i-au fost alături comandantului școlii în acel moment al carierei sale impresionante: Constantin Nicolescu, președintele Consiliului Județean Argeș, primarul Călin Andrei, viceprimarul Sorin Buta, Gheorghe Nicuţ, primarul municipiului Curtea de Argeș, Gheorghe Banzea, șeful Finanțelor Publice Argeș, șefi de instituții locale, comandanții instituțiilor militare din Câmpulung, consilieri locali, oameni de afaceri, veterani. Comandantul școlii i-a predat ștafeta locțiitorului său, locotenent colonel Ion Berevoianu, care asigura interimatul la comanda instituției până la numirea unui nou șef.
O viață de om dedicată armatei
Remarcând tinerețea militarilor aliniați în curtea unității, general locotenentul dr. Sorin Ioan spunea că majoritatea sunt triști în fața momentului deosebit: „Cât ești tânăr, gândești altfel, până în momentul în care îți dai seama că închei o carieră. De-a lungul activității sale, cât o viață de om, generalul de brigadă dr. Nicolae Popescu a câștigat respect prin ce a realizat și prin rezultatele muncii sale. În numele Statului Major al Forțelor Terestre și în numele meu personal, îi prezint onorul și respectul pe care îl port pentru realizările sale. Îi doresc o viață activă, ca și până acum”, a fost mesajul șefului Statului Major al Forțelor Terestre. Generalul de brigadă dr. Nicolae Popesc le-a cerut oaspeților și colaboratorilor săi să nu fie triști, ci veseli, fiindcă trăiesc o zi semnificativă pentru Școala de Aplicație pentru Apărare NBC. „S-au împlinit 40 de ani de când port haina militară. A fost o carieră frumoasă pe care mie îmi place să o numesc maraton. Acum am încheiat acest maraton de 40 de ani, cu rezultate de toate felurile” a afirmat generalul Popescu.
„Am comandat cu căldura sufletului și cu înțelepciunea minții”

El a dezvăluit principiile care au stat la baza unei cariere solide, excepționale: a gândit fiecare acțiune cu o responsabilitate deplină, a fost un militar competent, în contact cu noul, cu informația, a vrut și a reușit să fie sincer și curajos: „ Mi-am asumat curajul în mod calculat, nu riscant. În anii de comandă au trecut prin mâinile noastre generații de tineri deosebiți și am promovat o imagine frumoasă a armatei române. Este adevărat că am beneficiat de o echipă care a stat în stânga și în dreapta mea. Am comandat cu căldura sufletului și cu înțelepciunea minții”, au fost cuvintele rostite de generalul Popescu la finalul misiunii sale. Sub comanda sa, a fost pregătit un colectiv de oameni responsabili, pe care se poate conta și care poate duce mai departe spiritul cultivat de comandantul școlii.
Au urmat cadourile simbolice pentru generalul de brigadă dr. Nicolae Popescu, un pistol și o cupă, în aplauzele numeroșilor săi invitați. Comandantul Școlii de Aplicație pentru Apărare NBC și al Garnizoanei Câmpulung își încheia activitatea și trecea în rezervă în data de 30 iunie 2005.

Planetă de scriitor

LUPTA CU DRAGONUL
DE LA MITROFANI
Col. ing. Gheorghe Nică BUIEŞTEANU
Era în luna decembrie a anului 1978 când, nolens-volens, mi s-a recunoscut competenţa în domeniul explozivilor. Când venea vorba de acţiuni unde se foloseau explozivi, eu eram omul solicitat.
Mă aflam în birou, la o oră destul de matinală. Abia venisem la serviciu şi mă pregăteam să trec la planşetă şi să continui lucrul la un proiect, numai ce aud nişte bătăi puternice în uşă, care m-au făcut să tresar. Un coleg băgă capul pe uşă şi-mi ceru să las lucrul, să mă îmbrac bine pentru că trebuie să plecăm într-o misiune. A închis uşa şi a plecat fără să-mi mai dea detalii.
Când am ajuns la locul precizat, acolo era o maşină ARO cu motorul pornit şi colegul meu îmi făcea semn să urc repede. În faţă, lângă şofer, era un colonel – locţiitorul comandantului unităţii, care după ce a urcat i-a zis şoferului „dă-i bice”.
Am ajuns într-o unitate militară de lângă aeroportul Băneasa, unde am fost întâmpinaţi de un ofiţer, care ne-a condus spre pistă. Acolo ne aştepta un elicopter. Am urcat repede în „burta” elicopterului, unde se mai aflau nişte civili, unul dintre ei fiind un mare şef. Acesta, find pe scaunul din faţă, s-a întors către noi şi a întrebat dacă suntem de la geniu.
– Da! A fost răspunsul colonelului nostru.
– Mergem în zona Drăgăşani, unde a erupt o sondă şi arde pârjolind totul în jurul ei, de nu te poţi apropia de ea la 2-3 sute de metri şi nu poate fi captată. Voi, cei de la geniu, va trebui să vedeţi cum o putem stinge.
Eu urcam pentru prima dată într-un elicopter, iar acum urma să şi zbor cu el! M-am urcat în acea hărăbaie metalică, m-am aşezat pe bancă lângă colonelul meu. După ce a pornit motorul şi a început să se învârtă ditamai elicea deasupra noastră, am simţit nişte zguduituri puternice În timp ce ne înălţam de la sol. Dintr-o dată, elicopterul a pornit-o într-o parte şi a început să treacă deasupra unor copaci şi clădiri, până am ieşit deasupra în câmp.
Pentru prima dată zburam şi eu pe sus, ca o pasăre, dar nu cu aripi proprii, ci în pântecul acelei hărăbaie metalice în care auzeam doar zgomotul motorului şi fârlfâitul elicei. Pe hublou vedeam câmpul presărat cu pete de zăpadă, iar când treceam pe deasupra unor localităţi, vedeam casele ca nişte cutii de chibrituri. Încet, încet teama mi-a dispărut şi tot uitându-mă pe hublou n-am băgat de seamă când am ajuns la destinaţie.
Am aterizat pe un platou, pe un de deal, lângă nişte barăci. Ceva mai departe se vedea sonda în flăcări, ce ardea ca un dragon ce scotea flăcări pe gură şi pe nări şi le trimitea în toate direcţiile. N-am avut timp prea mult ca să privesc acest spectacol înfiorător ce producea căldură şi lumină, fiindcă am fost invitaţi să-l urmăm pe şeful cel mare într-o baracă.
Frumoasă şi plăcută a fost călătoria prin văzduh cu pasărea de oţel, dar parcă şi mai bine şi mai sigur m-am simţit când am pus picioarele pe pământ.
Abia când am ajuns la baracă am aflat că omul căruia eu i-am zis „şeful”, de fapt era Ministrul Minelor şi Petrolului. Acest lucru l-am aflat când a fost întâmpinat şi i s-a raportat că toate încercările de a stinge sonda au eşuat.
În baracă ne-am orânduit în jurul unei mese, în capul căreia stătea ministrul. Puţin cam îngrijorat, aflând de încercările fără succes de a stinge sonda, a spus:

Am adus cu mine trei ofiţeri de geniu, care să ne spună cum am putea stinge sonda care arde de atâta timp, producând pagube imense. Dar mai întâi inginerul, şeful schelei, vă va da câteva detalii despre sondă şi cum s-a ajuns în această situaţie.
Eu, care n-am văzut în viaţa mea o schelă şi cum se forează o sondă, n-am înţeles prea bine ce ne-a spus inginerul. Tot ce am reţinut, a fost că în timp ce forau şi s-au apropiat de punga cu ţiţei, au simţit miros de gaze, dar după calculele lor mai aveau de săpat cam zece metri. Bucuroşi că nu mai aveau mult de săpat, au continuat să sape cu mai multă râvnă. Dar, mare le-a fost surpriza când numai după câţiva metri de săpat, din cauza presiunii prea mari a gazelor din măruntaiele pământului, sonda a erupt. N-au mai putut să monteze prevenitorul şi din cauza presiunii gazelor şi ţiţeiului care se înălţau spre cer, sondorii au fost nevoiţi să părăsească în grabă sonda care în scurt timp s-a aprins. Din cauza căldurii, platforma de foraj, cu tot ce era pe ea, s-a prăbuşit peste sondă. Atunci flăcările au început să se strecoare printre fiare în toate părţile, până se stingeau înghiţite de aerul rece al iernii.
După aceste explicaţii scurte primite de la şeful schelei, ministrul şi-a îndreptat spre noi privirea şi ne-a cerut părerea. Eu am precizat că prin explozia unei cantităţi apreciabile de exploziv se poate înlătura masa de metal, dar se pune întrebarea cum putem plasa explozivul lângă sondă, dacă noi nu ne putem apropia de ea din cauza temperaturii înalte.
Colegul meu, care era inginer mecanic, a venit cu ideea să realizăm un dispozitiv cu care să împingem încărcătura de exploziv până sub masa de metal prăvălită peste sondă.
Toţi au fost de acord cu propunerea noastră, iar ministrul a spus că avem la dispoziţie două ore în care să vedem, cât se putea vedea, poziţia masei de metal prăvălite peste gura sondei şi să ne materializăm propunerea.
Am părăsit baraca şi însoţiţi de şeful de schelă, noi, cei trei ofiţeri de geniu, cum s-a exprimat ministrul, am plecat să vedem sonda care ardea şi nu ne lăsa să ne apropiem de ea. Totuşi, inginerul, şeful schelei, ne-a ajutat să înţelegem în ce parte era prăbuşită platforma de metal, lucru care l-am înţeles destul de bine, fiindcă în acea parte flăcările nu băteau prea mult şi nici temperatura nu era aşa de mare, încât ne-am putut apropia ceva mai mult de sondă. Aşa am putut stabili ca încărcătura de exploziv s-o plasăm în partea opusă, în aşa fel, încât suflul exploziei să dea peste cap masa metalică şi astfel să eliberăm gura sondei.
Ajunşi la baracă, colegul meu a făcut o schemă a dispozitivului, pe care a prezentat-o ministrului. Acesta a fost de acord şi a dat dispoziţii să fie realizat.
După ce a mai discutat ceva cu un tovarăş, care, din câte am înţeles, era secretar de stat la minister, iar aici conducea toate activităţile în lupta cu dragonul de foc furios, ministrul s-a îndreptat spre elicopter şi a spus să-l urmăm.
Zborul la întoarcere a fost şi mai plăcut, mai ales că aproape se lăsase seara. În timpul zborului n-am mai văzut decât stelele de pe cer, de care parcă mă apropiasem ceva mai mult în timp ce ne ridicam de la pământ cu câteva sute de metri. Elicopterul zbura în beznă. Nu mai vedeam nimic prin hublou, decât din loc în loc nişte luminiţe, de unde am dedus că treceam peste nişte localităţi. Cel mai spectaculos se vedeau oraşele luminate cât decât, fiindcă pe vremea aceea se făcea mare economie la consumul de curent.
Mi-am dat seama că am ajuns la Bucureşti după străzile ceva mai luminate, iar în scurt timp am văzut şi luminile de pe pista de aterizare. Am aterizat în locul de unde decolasem de dimineaţă. La despărţire ministrul a ţinut să ne atenţioneze ca dispozitivul să fie realizat cât mai repede. El a plecat cu o maşină mică, iar pe noi ne-a transportat în oraş un ARO.
Am ajuns acasă cam târziu. Soţia şi băieţii mă aşteptau îngrijoraţi, că nu ştiau unde sunt de n-am venit până la ora aceea. I-am îmbrăţişat cu drag şi le-am spus că am făcut o plimbare cu elicopterul undeva, pe un deal din apropierea Drăgăşanilor, unde ardea o sondă. Astfel i-am liniştit, apoi am mâncat ceva, pentru că eram lihnit de foame. Cum era cam târziu, am trecut cu toţii la culcare, iar eu în scurt timp am trecut în lumea viselor dormind buştean până dimineaţa.
Aşa după cum s-a stabilit cu ministrul, după patru zile am plecat spre sondă, pregătiţi pentru o misiune mai îndelungată. De data aceasta am plecat cu o maşină ARO de la unitatea noastră, şef fiind colonelul locţiitor al comandantului unităţii. Maşina a rămas la dispoziţia noastră pentru toate deplasările ce le avea de făcut în zonă.
De data aceasta am fost cazaţi la un hotel al partidului din Vâlcea. După ce ne-am cazat, am mers la Şcoala Militară de Ofiţeri de Geniu Vâlcea, unde am primit un pluton de militari şi explozivul necesar pentru realizarea încărcăturilor de exploziv. Cu militarii şi cu materialele necesare ne-am deplasat la dealul cu sonda în flăcări.
De la Drăgăşani, ca să ajungem sus pe deal, am urcat o pantă pe un drum cam neumblat. Deodată ne-au apărut în faţă nişte flăcări ce se ridicau de undeva din pământ şi se pierdeau în înaltul cerului. Cu cât urcam dealul şi ne apropiam de locul destinaţiei noastre, tot mai tare se auzea un vuiet care se înteţea pe măsură ce ne apropiam de sonda arzândă. Jeturile de flăcări se buluceau să iasă printre fiarele distorsionate, alergând în toate părţile, înroşindu-le şi înfierbântând cerul rece al iernii pe o rază de 2-3 sute de metri în jur. Privit de la distanţă jocul de flăcări era fantastic şi mă trimetea într-o lume de basm în care un dragon întărâtat îşi dezlănţuia focul asupra oamenilor.
Când ne-am apropiat de sondă, am simţit o dogoarea puternică şi atunci am înţeles mai bine câtă energie se irosea prin arderea gazelor şi ţiţeiului, câtă pagubă producea acest incendiu nestăvilit. Asta era un fel de răzbunare a spiritului dragonului care sălăşluia în măruntaiele pământului pentru că a fost deranjat de nişte oameni care au lucrat imprudent în încercarea lor de a ajunge la această pungă de petrol aflată la adâncime sub o mare presiune.
Asta m-a îndârjit şi mai mult şi m-a determinat să lupt cu mai multă înflăcărare, dar şi cu prudenţă, să sting această sondă. Atât eu, cât şi colegul meu ne-am interesat de stadiul realizării dispozitivului („gâscanului”) cu care urma să trimitem încărcătura de exploziv la sondă. Gâscanul era aproape gata, aşa că şi eu am cerut să se confecţioneze o ladă metalică, bine dimensionată, în care să intre cincizeci kg de TNT.
Înainte de a fixa locul şi direcţia de unde să fie împins gâscanul cu încărcătura de exploziv, am îmbrăcat un costum ignifug şi m-am apropiat de sondă până la o distnţă la care am putu suporta căldura. Această acţiune plină de curaj şi totodată de nesăbuinţă mi-a permis să văd bine poziţia în care era căzută platforma de foraj peste sondă. Aşa am putut alege cea mai bună direcţie şi locul unde trebuia să fie amplasată încărcătura către sondă. Această incursiune către iadul de foc mi-a permis să calculez lungimea fitilului de aprindere care va amorsa încărcătura numai atunci când va ajunge lângă sondă.
Au trecut cam trei zile până am pregătit prima lovitură pe care s-o trimit în inima dragonului şi să-i închidă gura, să nu mai arunce flăcări.
Am fixat bine dispozitivul cu platformă în faţa tancului ce-l aveam la dispoziţie. Am aşezat încărcătura de 50 kg exploziv, am aprins fitilul, am sărit de pe platformă şi am început să strig ca un disperat „ARDEEEE !!!!…” Şi imediat tanchistul a început să împingă încărcătura spre sondă. Nu după mult timp am auzit o explozie puternică, dar nu s-a produs nicio schimbare la gura sondei şi în peisajul primăvăratic din jurul ei.

Când am ieşit din adăpost să văd rezultatul, am constatat că încărcătura a detonat într-o latură a sondei. Această primă lovitură a fost un eşec total şi mi-a produs o mare dezamăgire, cu toate că m-am străduit mult s-o pregătesc. Atât colonelul, cât şi colegul meu s-au uitat compătimitor la mine şi mi-au spus că n-a fost vina mea că totul a eşuat.
Acest eşec i-a dezamăgit şi pe ceilalţi, iar cei de la artilerie, care au încercat şi ei cu nişte lovituri de tun, fără prea mulţi sorţi de izbândă, nu zic că se bucurau de eşecul meu, dar acum puteau şi ei să-şi ascundă propriile lor eşecuri în spatele eşecului meu.
Eu n-am rămas copleşit de aces eşec, ci i-am spus colonelului şi colegului meu să realizeze un alt dispozitiv mai ţeapăn şi care să fie fixat mai bine în faţa tancului, ca să nu mai devieze de la traiectoria stabilită. Această propunere am făcut-o şi celorlalţi care conduceau acţiunea de stingere a sondei. Ba, mai mult, am cerut să-mi facă două lăzi metalice pentru ca să dublez încărcătura de exploziv pentru a obţine o putere mai mare. În caz că deviază şi acum de la direcţie, suflul exploziei să înlăture totuşi masa de metal de la gura sondei.
Toată pregătirea a mai durat încă o săptămână, timp în care eu şi cu colegul meu veneam în fiecare zi pe dealul unde ardea sonda. Ardeam şi noi de necaz, mai ales că eram şi cam nemâncaţi, deoarece puteam să mâncăm numai seara, când ajungeam la hotel.
Primul eşec încă mai trona în minţile tuturor şi producea o anumită neîncredere în privinţa celei de a doua lovituri. Cum trecuse încă o săptămână şi dispozitivul încă nu era realizat, teama că vom trece în anul următor şi sonda tot nu va fi stinsă, s-a accentuat şi mai mult.
Pe data de 31.12.1978, imediat ce am ajuns pe deal, am dat fuga în tabără la militari să mă interesez dacă îmi pregătiseră lăzile cu exploziv. Erau gata încărcate, aşa că eu am pregătit cele două amorse şi le-am dat ofiţerului să aibă grijă de ele. Din tabără am plecat liniştit, văzând că problema loviturii era rezolvată. De acolo am mers întins la locul unde se pregătea dispozitivul. Când am văzut că încă nu era gata, m-am supărat tare şi am vrut să-i iau puţin la zor. Dar iediat mi-am dat seama că nu pot să mă port dur cu nişte civili care şi ei erau necăjiţi, fiindcă munceau zi-lumină, pe frig, că doar ne aflam în toiul iernii şi n-au putut să termine dispozitivul. Un muncitor mai învârstă mi-a spus că fac tot posibilul să-l termine până la prânz.
Trecuse o săptămână de când zi de zi tot veneam pe dealul unde, datorită căldurii dogoritoare ce venea de la sonda în flăcări, începuseră să înmugurească pomişorii din jur, iar aproape de locul unde se monta dispozitivul înflorise un vişin. În plină iarnă, pe deal venise primăvara şi mai erau puţine ore şi se trecea în noul an.
Eram cam îngândurat şi supărat că încă n-am reuşit să astup gura dragonului, să nu mai verse foc în toate părţile. În această stare de nelinişte şi îngrijorare, mi-am adus aminte că în seara anului nou n-o să fiu acasă lângă soţie şi copii. N-am putut să fiu lângă ei, să-i ajut să pregătească cum se cuvine sărbătoarirea anului nou.
Din aceste gânduri amare m-a trezit colonelul – şeful meu – şi mi-a spus să mergem repede la baracă, pentru că a venit ministrul şi vrea să ne ia la zor pentru că n-am reuşit încă să stingem sonda. După ce ne-a ascultat pe fiecare şi a văzut că până acum nu s-a putut face mare lucru, s-a înfuriat rău de tot. A început să tune şi să fulgere, ne-a făcut nepricepuţi şi incompetenţi.
Când a dat cu ochii de mine, cum era cu nervii încinşi, m-a luat în tărbacă, de parcă eram un nimeni! La început am ascultat cu răbdare descărcarea lui nervoasă, deoarece i-am înţeles îngrijorarea, mai ales că de situaţia de aici se interesa personal „Tovarăşul”. Dar când a ajuns să mă facă incompetent şi să-mi spună că a mai lucrat cu ofiţeri şi cu armata şi s-a înţeles bine, că nu sunt în stare să îndeplinesc misiunea, m-am înfuriat şi eu şi am strigat şi eu:
– Să ştiţi că lucrez cu explozivii de zece ani şi am efectuat numeroase explozii, dar noi, cei care lucrăm cu explozivi, nu avem voie să greşim. Dacă am greşit odată, a doua oară nu mai putem greşi, că explozivul nu ne iartă. Eu am făcut tot ce a depins de mine, sunt aici pe platou de săptămâni de zile, nu mănânc decît odată pe zi, în rest beau apă şi rod biscuiţi. Pentru familie n-am făcut nimic pentru Anul Nou. Nu aveţi dreptul să-mi spuneţi mie că sunt incapabil, fiindcă ştiţi cât ne riscăm viaţa noi, cei care lucrăm cu explozivi. Când este dispozitivul gata, să mă anunţaţi. Eu merg în tabără, unde băieţii mi-au pregătit încărcătura explozivă.
Am făcut o întoarcere scurtă şi am părăsit baraca, lăsându-l pe ministru privindu-mă înmărmurit.
Am plecat nervos în tabără şi după ce am văzut lăzile pregătite, le-am spus militarilor să fie pregătiţi să le ducem la locul unde va fi dispozitivul.
N-am terminat bine verificarea şi în timp ce-i mulţumeam ofiţerului şi militarilor pentru că au făcut o treabă bună, iată că m-am pomenit cu colonelul meu însoţit de secretarul de stat. Surpriza a fost şi mai mare când au venit la mine şi mi-au spus să mă liniştesc, că tovarăşul ministru are toată încrederea în mine că lovitura ce o pregătesc va fi un succes.
După ce mi-a spus aceste vorbe de împăcare şi liniştitoare, mi-a înmânat un pachet şi o sticlă cu apă minerală. Am luat pachetul, am mulţumit şi am spus să fie fără grijă că eu am mai trecut prin asemenea confruntări. Dacă nu mă sperii eu de furia explozivilor, de cea a unui om, chiar dacă-i ministru, nici atât.
După ce a plecat secretarul de stat, colonelul m-a tras de-o parte şi mi-a spus că ministrul a fost surprins de răspunsul meu direct şi categoric, că el i-a cerut scuze ministrului şi i-a mai spus că sunt specialis în realizarea şi folosirea minelor şi explozivilor şi că am mai participat la multe lucrări unde se foloseau explozivi.
Mica altercaţie între ministru şi mine n-a făcut decât să mă îndârjească şi mai mult şi să fac tot ce pot ca această lovitură ce urmează s-o dau dragonului să fie una victoriosă, să fie o explozie dată în cinstea noului an ce urmează să vină peste câteva ore.
Am pregătit totul cu mare atenţie şi am verificat cu lux de amănunte cum a fost fixat dispozitivul în faţa tancului. Cu ajutorul ofiţerului tanchist am direcţionat dispozitivul spre gura sondei. Ajutat de militari şi ofiţer, am urcat lăzile pe platforma din faţa dispozitivului, am dat ordin să treacă toţi la adăposturi, am cerut tanchistului să pornească motorul şi la comanda mea „ARDEEE!!!” să împingă încărcătura spre sondă.
Singur pe platformă, călare pe cele două lăzi metalice ce conţineau fiecare câte cincizeci de kg TNT, în total 100 kg TNT, am aşezat capetele celor două fitiluri de aprindere şi le-am potrivit cu vâna de pulbere pe gămălia unui băţ de chibrit. Dintr-o singură scăpărare am reuşit să aprind ambele fitile. Am sărit de pe platforma înaltă cam de la doi metri şi strigând ca un disperat „ARDEEEE!” am fugit spre adăpost cât de repede am putut eu şi cât m-au ţinut picioarele care îmi tremurau ca varga.
N-am ajuns bine în adăpost răsuflând uşurat, că imediat am auzit o bubuitură care m-a lovit în piept, aproape să-mi taie respiraţia. S-a făcut deodată întuneric beznă şi numai după câteva secunde iar a apărut lumina. Când am ieşit din adăpost şi m-am uitat la sondă, am văzut că ardea ca o torţă imensă ce trimitea limbi de foc de jos spre cer, cam până la 20-25 m. Explozia puternică a înlăturat complet masa de metal de pe gura sondei.
Bucurie mare! Mare bucurie! De prin toate părţile oamenii au ieşit pe platou şi priveau cu bucurie cum sonda ardea, dar de data aceasta ardea frumos şi putea fi captată.
M-am îndreptat repede spre ofiţerul tanchist şi l-am felicitat şi ne-am strâns în braţe de bucurie. N-am putut să mă bucur prea mult, că m-am pomenit cu şeful schelei şi cu un cârd de oameni care m-au luat pe sus şi m-au aruncat în sus de bucurie. Care mai de care mă îmbrăţişau şi mă sărutau. Şi uite aşa am fost purtat pe braţe până aproape de baracă de această mulţime exuberantă, înflăcărată de bucuriea acestei victorii.
În entuziasmul acesta general, ce cuprinsese tot platoul, am uitat de pericolul prin care am trecut şi mă temeam ca nu cumva oamenii ce mă purtau pe braţe să mă scape jos, să uite de bucurie şi totul să se transforme în durere. Când m-am văzut scăpat din braţele oamenilor şi am simţit că sunt cu picioarele pe pământ mi-am zis: „Of, ce bine că am scăpat de această nebunie!” Cu întreg alaiul după mine, am ajuns la baracă, iar oamenii care au rămas afară încă mai strigau „Ura, Ura, să trăiască eroul nostru!”.
Imediat s-a dat telefon ministrului. Acesta, când a auzit că am reuşit să înlăturăm masa de metal de pe sondă, ne-a felicitat şi i-a transmis vestea şi Tovarăşului care petrecea revelionul la Sinaia.
După ce ne-am felicitat şi ne-am îmbrăţişat, cei care am participat la această ispravă reuşită după atâta chin şi caznă, am fost invitaţi la o cramă în Drăgăşani, unde ne aştepta o friptură şi un vin bun.
Şeful meu, după ce a mulţumit ofiţerului şi soldaţilor, le-a spus să aleagă unde vor să meargă la unitate sau la cramă. Ofiţerul a spus că are timp suficient să ajungă la unitate, să predea materialele şi apoi să participe la masa de anul nou.
La fel a procedat şi colonelul care îmi era şef. Am mers la hotel, ne-am relaxat puţin, ne-am spălat şi am plecat la Şcoala Militară pentru a comunica reuşita noastră şi pentru a mulţumi pentru sprijinul acordat.
Când am intrat în sala unde se ţinea petrecerea, la televizor tocmai ţinea logosul de anul nou
Tovarăşul.
Ne-au primit cu multă bucurie şi căldură, dar şi cu un pahar de şampaie, cum se bea la cumpăna dintre ani.
Dis-de-dimineaţă am plecat de la hotelul din Vâlcea spre casă, unde am ajuns pe la ora 12:00 a primei zile din anul 1979. Când am intrat în casă, copiii au sărit de gâtul meu şi aşa, tâtrâş cu ei m-am aşezat pe canapea. Unul s-a suit în cârcă, iar celălalt pe genunchi, aşa cum făceau ei de obicei când veneam din diferite delegaţii. Între timp soţia a pregătit masa cu toate bunătăţile care a putut să le facă şi ea, dacă eu am fost plecat.
Despre această bravură a mea nu s-a mai auzit nimic, doar s-a făcut o menţiune într-un articol din „Scânteia”.
După circa două săptămâni am fost chemat la caseria unităţii ca să ridic o primă de două mii de lei. Am mai aflat că am fost propus pentru Medalia Muncii, dar care n-a mai ajuns la mine, ci la secretarul U.T.C. pe unitate.
Deci, cum este vorba aceea: „Nu este pentru cine se pregăteşte, ci pentru cine se nimereşte”.
Mai zic eu că acea distincţie poate nu avea toată strălucirea pe pieptul unui erou ca pe pieptul unui politician?!
ADIO, MAJESTATE!
Col. (ret.) Ştefan VIŞAN
Cele relatate mai jos, s-au întâmplat cu mulți, mulți ani în urmă.
Refugiat cu familia în urma odiosului Diktat de la Viena, din Cluj în București, frecventam cursurile ciclului primar la Școala Nr.11 ,,I. H. Rădulescu, situată pe Șoseaua Kiseleff. Era un obicei și constituia o mândrie, pentru noi elevii, ca zilnic, pe rând, câte o clasă, la ora când Regele Mihai trecea cu mașina de la locuința Sa spre Palatul Regal, să ieșim în fața școlii și, aliniați pe două rânduri, în mâini cu eșarfe și stegulețe tricolore, să-l ovaționăm.
Întro zi, era de rând chiar clasa noastră. Abia ieșisem la locul știut, când unui copil i se face rău dintr-o dată și leșină. În această situație, domnul învățător ia elevul în brațe și aleargă cu el la cabinetul medical. De obicei ieșeam în întâmpinarea regelui cu trei, patru minute mai repede decât sosirea mașinii, pentru a ne pregăti și aranja. Nu știu ce–a fost în acea zi, poate întâmplarea cu colegul, ori mașina a sosit puțin mai repede, fiindcă dintr-o dată ne-am trezit că încetinește și, cum nu știu să se mai fi întâmplat, regele coboară și pornește spre noi. Noi ne-am speriat, poate și datorită faptului că domnul învățător nu era cu noi. Regele se oprește în fața noastră și ne trece în revistă cu privirea zâmbind. Pe urmă ne privește oarecum mirat, poate așteptând obișnuitele ovații. El stătea, noi de asemenea, paralizați, preț de câteva secunde bune.
Fulgerător îmi trece prin minte un gând și făcând
un pas înainte încep să cânt:
,,TRĂIASCĂ REGELE, ÎN PACE ȘI ONOR,
DE ȚARĂ IUBITOR ȘI-APĂRĂTOR DE ȚARĂ,,
De la al doilea vers clasa m-a urmat, încât la refren se auzea chiar frumos. De fapt, era obligatoriu să cântăm imnul în fiecare zi la începutul orelor de curs.
În tot acest timp, regele a dus mâna la chipiu și a salutat, ca orice militar când se intonează imnul. La sfârșit a bătut din palme și a spus: ,,felicitări, bravo copii, a fost foarte frumos! Să creșteți mari și voinici, iar pentru solist …o strângere de mână!
,,Ne-a mai zâmbit odată, a salutat și s-a urcat zvelt în mașină, dispărând.

Acea strângere de mână a regelui, acel fapt l-am păstrat talisman întreaga viață, în cel mai adânc colț al inimii mele, apreciindu-l ca cel mai frumos, înălțător lucru întâmplat vreodată.
Nu l-am spus străinilor, știau de el doar cei din familie, care m-au sfătuit să nu spun nimănui.
Şi au avut dreptate, mai ales în virtutea timpurile care au urmat. Abia peste mulți, mulți ani, în două mii șase, am relatat întâmplarea în romanul biografic ,,Părul din Buduștău“.
…………………………………………………………………………………………..
Acum Mihai I, regele nostru a murit! S-a stins o personalitate aparte, un simbol. A plecat la ceruri poate ca să domnească acolo peste alt popor. Și în inima mea s-a stins, odată cu el, o candelă arzândă.
Iartă-ne Majestate, că nu am fost la înălțimea așteptărilor Tale și nu Te-am prețuit așa precum ai fi meritat! Iartă-ne!
Să-ți fie ușoară țărâna patriei pe care ai
iubit-o mai mult ca ființa ta!
ADIO, ADIO, MAJESTATE!
LA ANII 80: TIMPULE!
Prin naștere mi-ai pornit pașii spre departe, departe acolo unde începea o altă lume, transformându-mă astfel în ființă.
Mi-ai dat apoi avântul spre înalt, putând ajunge sus, sus, mai sus ca vulturii, aproape de stele.
Mi-ai dat puterea trupului făcându-mă cremene dură, din care vor să țâșnească doar scântei sclipitoare.
Mi-ai dat ochii să văd răsăritul, apusul Soarelui,
Aurora Boreală, frumusețile Pământului cu toate florile lui și zeița pereche purtătoare a numelui: femeie. Mi-ai dat cuvintele obișnuite ca să le transform în
pagini, pentru a le dărui mai apoi semenilor în cărți, poeme, romane.
Mi-ai dat gânduri zburătoare peste văi și munți, mări și oceane, continente și lumi ce pot să vadă tot ce lumina ochiului nu poate pătrunde.
Mi-ai dat vise să ating fericirea, sau de ce nu acel absolut necunoscut încă nedefinit.
Mi-ai dat zilele copilăriei când credeam că orice floare e o aripă de înger, ce vrea să se joace cu mine, ale adolescenței când o privire de fată mă ardea ca un fier înroșit, în final ale maturității când toate aveau un sens, înțeles clar, definit.
Astfel m-ai făcut OM, într-o scurtă clipă din eternitate. Pentru toate acestea și nu numai, TIMPULE, din suflet, îți mulțumesc!

 Col. (ret.) Ştefan VIŞAN

PENSIILE MILITARE. ISTORIC.
CONTINUITATE ȘI TRADIȚIE.
JURISDICȚIE.
Gl. mr. (r.) conf. univ. dr. Constantin NĂSTASE
Pensiile militare sunt menționate de izvoarele istorice, ca existență, odată cu înființarea primei structuri militare pământene. Acestea au fost prevăzute în „Regulamentele ostășești” încă din anii 1829 – 1830.
„Primul Regulament ostășesc” pentru structura militară organizată în
Muntenia cuprindea „principii pentru organizarea armatei și în legătură
cu drepturile bănești ale ofițerilor, pensii și socoteli bugetare”. La fel și pentru structura militară organizată în Moldova.
După Unirea Principatelor de la 24 ianuarie 1859 s-a creat contextul prielnic pentru constituirea Armatei Naționale moderne. Printre primele măsuri luate după Unire au fost cele care au vizat reorganizarea conducerii centrale a armatei. Ministerul de Război devenea cea mai mare autoritate în ramura ostășească, după șeful Statului. În scopul realizării unei conduceri unice a armatei, la 12 noiembrie 1859, s-a înființat Corpul de Stat Major General al Principatelor Unite. Din rațiuni „de economie și utilitate generală”, prin Ordonanța Domnească nr.417 din 30 august 1860 au fost unificate într-o singură administrație, pusă sub ordinele ministrului, cu reședința la București, ambele intendențe și administrații militare din Moldova și Țara Românească. Astfel că, în anul 1861, se pun în aplicare primele regulamente militare: Regulamentul administrației și contabilității corpurilor de trupă, Regulamentul soldelor și pensiilor militare, Regulamentul spitalelor.
Ca urmare a modernizării și fuziunii structurilor militare și Administrația cunoaște o serie de adaptări, astfel:
– în anul 1861 se înființează Consiliul de administrație al corpului;
– în anul 1862, prin Decretul nr. 202 din 09 octombrie, se fixează o nouă organizare a Ministerului de Război pe două direcții:
– Direcția I-a – personal și operații;
– Direcția a II-a – administrație generală compusă din două două secții: – secția I-a – fonduri, ordonanțări, verificări;
– secția a II-a – buget, pensii, gratificări, arhivă.
La 03.12.1864, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, prin Legea nr.1712 asupra poziției ofițerilor, la Titlul III, Art. XVI se reglementa că „solda disponibilității este hotărâtă la 4/5 din solda activității”, iar la art. XV că „este hotărâtă după tarifele aprobate de Domn”. „Solda disponibilității” reprezinta pensia celor aflați în rezervă.
După „Legea Puterii Armate” din 1868, care stabilea, printre altele, că Ministerul de Război „administrează și dirige interesele armatei în numele Domnitorului și în conformitate cu legile statului”, prin decrete și acte normative s-au realizat modificări succesive în drepturile de personal și în structura organizatorică a ministerului, inclusiv a celei administrative, astfel:
– prin Înaltul Decret nr. 53 din 16 ianuarie 1870 structura ministerului a fost organizată pe direcții. Pentru administrarea fondurilor, competențele reveneau Direcției a III-a contabilitate, în a cărei componență intra și structura care gestiona pensiile militare.
– prin Înaltul Decret nr.312 din 01 februarie 1889 a fost promulgat Regulamentul serviciului interior, care a adus transformări semnificative în organizarea Ministerului de Război.
Administrația centrală cuprindea două direcții generale; fiecare dintre acestea aveau în compunere direcții de serviciu. Într-una dintre aceste direcții funcționa și structura de pensii.
Regele Carol I, „pentru a se pune administrația Ministerului de Război în stare de a lucra cu continuitate și autoritate și a se concentra personalul într-una și aceeași direcție, astfel ca principiile legilor și regulamentelor să fie aplicate în același sens, oricare ar fi arma din care ofițerul ar face parte, căci altfel s-ar putea întâmpla să se dea soluții diferite pentru cazuri analoge” a aprobat, prin Înaltul Decret nr.6625 din 20 mai 1891, un nou regulament, prin care cele trei direcții – a VII-a contabilitate, a VIII-a control și a X-a serviciul pensiilor militare – au fuzionat sub denumirea de Direcția a VII-a a contabilității, controlului și pensiilor, în structura căreia intra secția a III-a pensii.
– în anul 1894, prin Înaltul Decret nr. 3550 din 02 noiembrie, s-au adus modificări la Regulamentul serviciului interior al Ministerului de Război în ceea ce privește sectorul de contabilitate, control. Direcția a VII-a a contabilității, controlului și pensiilor se regăsește în organica ministerului sub denumirea Direcția a VIII-a. În secțiunea II – controlul central – se afla Biroul III, care avea ca atribuții:
– stabilirea drepturilor de pensie cuvenite militarilor sau moștenitorilor lor;
– lichidarea (plata) drepturilor cuvenite și eliberarea titlurilor de pensie (deciziilor, mandatelor de plată);
– registrele matricole ale pensionarilor și anuarul lor;
– ajutoarele militarilor reformați fără drept de pensie.
– prin Decretul nr.2752 din 24 iulie 1897, Direcția a VIII-a și-a schimbat denumirea în Direcția a VIII-a control, contencios, pensii, fiind organizată pe trei birouri. A funcționat sub această denumire până în anul 1899.
– prin Înaltul Decret nr.2601 din 11 iunie 1899, a fost adoptat un nou „Regulament” asupra organizării și serviciul Ministerului de Război, revenindu-se la „principiile decretate în mai 1891”. Conform acestui nou act normativ, Direcția a VIII-a control, contencios, pensii se transformă în „Serviciul control, contabilitate și contenciosul armatei – pensiile”. Serviciul avea următoarea organizare:
– secția I-a bugetul și ordonanțarea; – secția a II-a controlul gestiunilor;
– secția a III-a contenciosul – pensiile.
„Directorul superior al controlului și contabilității semna în numele ministrului, după delegația ce i se dădea, ordonanțele de plată și de delegații, precum și corespondența relativă, după drepturile stabilite prin legi și regulamente și după aprobările ministrului și prevederile bugetare”.
– prin Decretul nr.1590 din 31 martie 1901, luându-se în considerare dispozițiile legii bugetare pentru anul financiar 1901/1902, la 01 aprilie s-a fixat o nouă organizare pentru contabilitate, care a intrat în compunerea Direcției a VII-a din Ministerul de Război. Această direcție a fost structurată pe trei secții:
– secția I-a – serviciul intendenței și supravegherea administrativă a stabilimentelor centrale, cu trei birouri;
– secția a II-a – serviciul controlului, contencios și pensii, cu trei birouri;
– secția a III-a – serviciul contabilității; contabilitatea soldelor și alocațiile în bani, împărțită în trei birouri.
– ca umare a dezvoltării diferitelor servicii, conform necesităților Armatei, organigrama Ministerului de Război a fost modificată și completată prin Înaltul Decret nr.1682 din 16 martie 1912, „serviciul controlului, contabilitații, contenciosului și pensiilor” a devenit structură de sine stătătoare. Conform „Regulamentului de funcționare a Ministerului de Război”, intrat în vigoare prin Înaltul Decret nr.2926 din 25 mai 1912, serviciului menționat mai sus i s-a fixat organizarea pe trei secții: – secția I-a contabilitate;
– secția a II-a controlul;
– secția a III-a contencios și pensii.
– anul 1919 a reprezentat un moment de referință în ceea ce privește structura organizatorică a ministerului, având în vedere experiența și neajunsurile rezultate din Războiul de Reîntregire. Legea de organizare a ministerului a trebuit completată și chiar modificată. Toate aceste schimbări au fost prevăzute în Decretul-Lege nr.1579 din 18 aprilie 1919 pentru modificarea și completarea legii de organizare a ministerului. În baza acestui act normativ, „serviciul controlului, contenciosului și pensiilor” s-a descentralizat în trei servicii de sine stătătoare, astfel:
– serviciul controlului;
– serviciul contabilității și pensiilor;
– serviciul contencios.
– prin Înaltul Decret nr.1580 din 18 aprilie 1919 s-au aprobat modificările și completarea Cap. I și II din Regulamentul asupra organizării și funcționării Ministerului de Război care fixau organizarea și efectivele serviciului contabilității și pensiilor.
Fără a mai detalia în continuare structura organizatorică a componentei financiar-contabile în care a funcționat structura specializată în stabilirea și plata drepturilor de pensie militarilor, apreciez necesară totuși o enumerare a actelor normative care au reglementat-o:
– Legea pentru organizarea ministerelor intrată în vigoare prin Decretul nr.2710 din 28 iulie 1929;
– Legea nr. 99 din 25 aprilie 1933 privind organizarea Ministerului Apărării Naționale;
– Decretul-Lege nr.3491 din 21 septembrie 1939 pentru organizarea și funcționarea Ministerului
Apărării Naționale;
– Decizia ministerială nr.1478 din 22 august 1941;
– Decizia ministerială nr.38 din 17 ianuarie 1949, Ordinul nr.45096 din 28 ianuarie 1949 și Decretul nr.352 / 1948 referitor la organizarea aparatului de contabilitate;
– Ordinul nr.47104 / 1949 al Marelui Stat Major;
– Ordinul nr. CL00206 din 27.02.1964 al Marelui Stat Major;
– Ordinul Marelui Stat Major nr.CL00246 din 14.02.1969;
– Ordinul Marelui Stat Major nr.CL00102 din 04.08.1973;
– Ordinul Marelui Stat Major nr.2400 / 1990;
– Ordinul Marelui Stat Major nr. S/B 3/2626/1991;
– Ordinul Statului Major General nr. B 5/S/1406 din 15.06.2005;
– actele normative de organizare și funcționare ale M.Ap.N. și ordinele Statului Major General;
Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, structurile de pensii militare din cadrul M.Ap.N., M.A.I. și S.R.I. s-au constituit în Case de Pensii Sectoriale.
Din punct de vedere organizatoric, acestea sunt structurile care au gestionat, fără întrerupere, pensiile militare din anul 1829 până astăzi.
Din punct de vedere juridic, drepturile de pensie au fost stabilite și plătite militarilor în baza următoarelor acte normative:
– Regulamentele ostășești;
– Regulamentele militare;
– Regulamentele serviciului interior;
– Decretele regale, Decretele-Lege pentru aprobarea reglementărilor specificate de mai sus;
– Decretul nr.4 din 10.01.1951 privind stabilirea drepturilor bănești ale personalului Forțelor Armate ale RPR;
– Decretul nr.416 din 30.10.1952 pentru completarea Decretului nr.4/1951;
– Decretul nr.360 din 22 august 1949;
– Decretul nr.255 din 05 iunie 1958 pentru modificarea și completarea Decretului nr.360/1949;
– Decretul nr.277 din 02 iulie 1955 cu modificările aduse prin Decretul 241 din 26 mai 1958 pentru acordarea drepturilor de pensie militarilor și urmașilor lor;
– Ordinul nr.M852 din 31 octombrie 1958 pentru aprobarea Instrucțiunilor nr.6250/11.10.1958 privind aplicarea Decretului nr.360/1949;
– Decretul nr.214/1977 privind pensiile militare de stat;
– Legea nr.164 din 07 aprilie 2001 privind pensiile militare de stat; Legea nr.179/2004 privind pensiile de stat și alte drepturi de asigurări sociale ale polițiștilor;
– Legea nr.223 din 24 iulie 2015 privind pensiile militare de stat, în vigoare de la data de 01 ianuarie 2016. Această Lege nu a fost aplicată în integralitatea ei, deși a fost aprobată de Parlamentul României și promulgată de Președintele Țării prin Decretul nr. 682 din 23 iulie 2015. Aceasta a fost amputată printr-o serie de reglementări ulterioare, astfel:
• Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57 din 09.12.2015;
• Ordonanța de urgență a Guvernului nr.59 din 04.08.2017; • Ordonanța de urgență a Guvernului nr.114 din 28.12.2018 etc.
Concluzie:
Pensiile militare nu au apărut conjunctural, într-o anumită etapă istorică. Existența lor este menționată de izvoarele istorice ca datând din 1829. Acestea au avut continuitate, periodic au cunoscut adaptări și îmbunătățiri, până în anul 2011. În perioada 2011-2015 s-au aplicat prevederile Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, iar de la 01 ianuarie 2016 s-a revenit la normalitate, la pensiile militare de serviciu. De asemenea, se poate constata că, pe lângă structura specializată, a existat și baza legală necesară.
Alte elemente pe care le recomand pentru documentarea celor care fac analiza pensiilor militare sau exprimă puncte de vedere:
– În anul 2007, la solicitarea structurii competente a UE, am participat, împreună cu alți specialiști, la Bruxelles, la o întâlnire de lucru, unde ni s-a solicitat să aplicăm principiul egalității de șanse între bărbați și femei, în cadrul schemelor de securitate socială.
La acea dată, sistemul pensiilor militare era reglementat de Legea nr.164/2001 privind pensiile militare de stat și Legea nr.179/2004 privind pensiile de stat și alte drepturi de asigurări sociale ale polițiștilor.
Singura discriminare existentă în aceste acte normative, deși pozitivă, consta în faptul că femeile aveau prevăzută vârsta de pensionare, precum și vechimea în activitate mai mici cu câțiva ani decât bărbații. Justificările noastre nu au fost agreate, iar la întoarcerea în țară, împreună cu Guvernul României am transpus cerințele UE în Ordonanța de urgență a Guvernului nr.67/2007 privind aplicarea principiului egalității de tratament între bărbați și femei, în cadrul schemelor de securitate socială, aprobată prin Legea nr.44/2008.
Pensiile militare se încadrează în pilonul al II-lea și privește schemele ocupaționale (profesionale) guvernate de Directiva 86/378 EEC privind aplicarea principiului egalității de tratament între femei și bărbați în schemele ocupaționale de securitate socială, modificată prin Directiva 97/96 EC.
Oare UE se dezice și încalcă propriile decizii?
În opinia mea, UE aplică întocmai propriile decizii și solicită statelor membre să facă același lucru.
Oare de ce atunci, anumiți politicieni, anumiți jurnaliști și reporteri, chiar și unele personalități, care cunosc sau nu cunosc câte ceva despre originea, evoluția, cuantumul pensiilor militare, transformă UE într-un paravan pentru a denigra militarii ?
Se dorește destabilizarea sistemului de apărare, ordine publică și securitate națională?
Conchid afirmând că, în majoritate statelor membre UE și NATO, sistemele de pensii militare sunt reglementate prin legi separate. Cuantumul pensiei militare este de 70-80% din solda brută lunară avută în ultima lună de activitate, la care se adaugă sporurile determinate de condițiile de desfășurare a activității, se actualizează la indexarea și majorarea soldelor militarilor în activitate.
Pentru militarii români, cuantumul pensiei este de 65% din media soldelor nete realizate în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate, fără a depăși 85% din baza de calcul. În acest procent maxim de până la 85% se include sporul procentual de 3, 6, 9% pentru militarii care au plătit contribuția la Fondul pentru pensia suplimentară și/sau contribuția individuală la bugetul de stat. De asemenea, în procentul de 85% se includ și sporurile de vechime pentru timpul lucrat în condiții periculoase, vătămătoare, radioactive, deosebite și speciale sau peste vechimea standard de pensionare, pentru care legea prevede câte un procent suplimentar la fiecare an (a se vedea amputările aduse Legii nr.223/2015 prin reglementările ulterioare).
De ce baza de calcul cuprinde soldele realizate în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate? Sistemul militar este un sistem piramidal, avansarea în funcție și grad se face după criterii riguros stabilite prin statute și dispoziții legale, astfel încât militarii, polițiștii și funcționarii cu statut special din domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale ajung la soldele/salariile corespunzătoare gradului funcției la maxim, la sfârșitul carierei.
– S-a făcut și continuă să se facă o campanie agresivă, ca pensiile militare să fie stabilite pe criteriul contributivițătii.
Scuzându-mi îndrăzneala, întreb:
Ce înseamnă contributivitate și cum se materializează în baza de calcul a pensiei ?
Răspuns: prin cele două elemente, drepturile salariale și vechimea în muncă.
Oare, nu tot aceste elemente compun și baza de calcul pentru stabilirea pensiei militare de stat?
Atunci despre ce contributivitate se discută cu atâta patimă?
Militarii au plătit dintotdeauna contribuțiile și impozitele reglementate prin dispozițiile legale în vigoare, fie individual din drepturile bănești pe care le-au primit, fie pe fondul de salarii al entității militare. Contribuțiile au fost stabilite prin dispozițiile legale în vigoare, raportat și la posibilitățile de acoperire a bugetului de stat. Contribuțiile și impozitele plătite de militari au fost virate la bugetul de stat, de unde s-au asigurat fondurile necesare pentru funcționarea instituțiilor din apărare, ordine publică și securitate națională, inclusiv plata pensiilor militare, în limita bugetelor proprii aprobate.
– S-a creat pensionarilor din sistemul public ideea falsă că prin desființarea pensiilor militare, fondurile disponibilizate vor fi folosite pentru majorarea pensiilor dumnealor.
GREȘIT !!!
Potrivit prevederilor art.47(6) în Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, „Creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite”.
Fiecare minister din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, cu sistem propriu de pensii, asigură plata pensiilor militare din fondurile aprobate în bugetele proprii cu această destinație.
Poate cineva realiza ce se va întâmpla cu sistemul public de pensii transferând și pensiile militare la bugetul asigurărilor sociale de stat și așa cu un mare deficit?
– S-a indus, de asemenea, ideea că pensiile militare sunt „nesimțite și nemeritate”.
Rog să se constate că metodologia de stabilire a acestora este identică cu cea din sistemul pubic. Sunt și în sistemul pensiilor militare aceleași anomalii și discriminări, ca și în sistemul public. Sunt, de asemenea, câteva pensii exagerat de mari, dar nu prin prisma acestora trebuie analizat și criticat sistemul militar de pensii, cu atât mai mult cu cât nu afectează Bugetul asigurărilor sociale de stat – sistemul public de pensii.
Acestea trebuie reparate prin acte normative care să vizeze baza de calcul, respectiv drepturile salariale și nu prin impozitarea progresivă, întrucât aceasta ar duce la tratament discriminatoriu și ar amplifica și mai mult anomaliile, în sensul că cei cu venituri și vechime mai mari, prin impozitarea progresivă, riscă să aibă pensii mai mici decât cei cu venituri salariale și vechime mai mici.
La câte forme de impozitare să mai fie supusă pensia? Se impozitează drepturile bănești din baza de calcul (sume nete); se impozitează și pensia!…
Tratament discriminatoriu se realizează și prin indexarea sau majorarea pensiilor aplicând procente diferite pe plafoane de pensie.
Aceste metode anulează în totalitate esența legii – baza de calcul, adică drepturile salariale și vechimea în activitate, elementele care determină cuantumul pensiei.
În situația în care tot deranjază pe anumite persoane și personalități pensiile militare, am o propunere bazată pe o realitate: militarii noștri, începând cu anul 1990, sunt prezenți în misiuni internaționale, sunt prezenți în teatrele de operații alături de militarii țărilor membre NATO și, ca urmare, nu credeți că ar trebui să beneficieze de aceleași drepturi? Nu credeți că ar trebui ca și pensionarii militari români să beneficieze de drepturile de pensie și asistență socială similare celor din armatele NATO? Și nu la nivelul maxim, am fi mulțumiți și de nivelul mediu! Poate Banca Mondială face o analiză în acest sens!
– Se discută tot mai mult ca în bază de calcul să se includă drepturile bănești realizate în întreaga activitate. Acest experiment s-a făcut în perioada 2011-2015 în baza Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Un eșec total, determinat de:
– lipsa bazei de date, militarii nu au avut carnete de muncă în care să fie înregistrate drepturile bănești primite;
– militarii au participat la lucrări în economia națională, pe șantiere, la construcții, la drumuri, în agricultură etc. De acestea s-a uitat? Sau dacă obiectivele realizate de ei, sau și cu sprijinul lor, categorisite „un morman de fiare vechi” și, în mare parte distruse, nu mai are nici o relevanță? Pentru aceștia nu se găsesc documentele de plată a drepurilor bănești; Ce drepturi banești și vechime valorificăm pentru stabilirea pensiei?
– s-au înregistrat cheltuieli suplimentare cu detașarea de personal, în cele mai multe cazuri fără o pregătire corespunzătoare, cu asigurarea bazei materiale necesare, cu procesele în instanță ca urmare a erorilor și nelegalitățiilor în stabilirea pensiilor, cu plățile de drepturi necuvenite și altele.
A încercat cineva să facă o analiză a efortului bugetar suplimentar, în opinia mea, total nejustificat? Dacă totuși se dorește, sugerez a se analiza, pe baza execuției bugetare, indicatorii la cap. Asistență socială – pensii, pe anii 2009, 2010, în comparație cu anii 2011, 2012…2015, când s-a aplicat experimentul.
Vă fac o mărturisie, la care sunt convins că nu vă așteptați! Transformând veniturile și vechimea realizate de militari în întreaga activitate, în puncte, similar ca și în sistemul public, vor fi în majoritatea cazurilor creșteri ale pensiilor. Cei loviți de neșansă, și de această dată, sunt cei care au fost nevoiți să părăsească organismul militar, fără a avea vechimea completă și vârsta de pensionare, ca urmare a restructurării Armatei, condiție esențială pentru intrarea și integrarea în NATO. De la un efectiv de aproximativ 300.000 la unul de 90.000, este o diferență semnificativă? NU? S-a uitat și acest lucru?
– Deranjază foarte mult numărul generalilor, chiar și al coloneilor!
Sper că cei supărați nu o fac dintr-o frustrare, ci dintr-o lipsă a informațiilor!
Structura organizatorică a instituțiilor din apărare, ordine publică și securitate națională pe categorii de forțe, arme, specialități, mari unități, unități militare, servicii, secții și alte componente funcționale specifice fiecăreia dintre acestea, precum și numărul de posturi pe funcții și grade se aprobă de Consiliul Suprem de Apărare a Țării și alte instituții ale statului cu atribuții în acest domeniu. De asemenea, funcțiile de militar pe grade, inclusiv general, sunt prevăzute numeric și pe posturi în organigrama fiecărei structuri.
Procentul pentru stabilirea numărului de generali în țările membre NATO, deci și la noi, este de 1% din efectiv. După cum bine se știe, la un efectiv de 90.000 de oameni rezultă 90 de funcții de general. Acesta este numărul maxim de generali în Armata României. Armata și celelalte componente ale sistemului de apărare, ordine publică și securitate națională sunt structuri piramidale care cuprind ierarhic toate gradele de la soldat la general. Gradele acordate militarilor în rezervă și în retragere cu ocazia unor sărbători sau evenimente importante ale țării sunt o apreciere, mai târzie, a meritelor acestora și/sau o reparație morală pentru cei care, deși îndeplineau condițiile legale, nu le-au primit când erau în activitate. Aceste grade, inclusiv cel de general, sunt onorifice și nu produc creșteri ale pensiei. În baza de calcul a pensiei se include solda corespunzătoare gradului avut la data trecerii în rezervă. Și încă un amănunt, soldele de grad, de la soldat la general, sunt distribuite în intervalul 200 – 410 lei; 200 lei pentru gradului de soldat și 410 lei pentru gradul de general cu patru stele. Diferența între grade este de 10 lei. În situația în care legea ar permite introducerea în baza de calcul a pensiei a soldei gradului onorific obținut ulterior trecerii în rezervă, influența suplimentară la pensie ar fi între 6,5 și 8,5 lei.
Pe lângă drepturile de pensie ținute în stagnare prin diferite reglementări, care ulterior s-au dovedit a fi neconstituționale și drepturile bănești și de soldă ale militarilor în activitate au fost supuse unei continuie diminuări. Pentru a constata acest lucru apreciez ca fiind suficiente, pentru analiză, ultimele trei acte normative:
– Legea nr.138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, cu modificările ulterioare (O.G. nr.38/2003, O.G. nr.64/2006, O.G. nr.8/2008);
– Legea nr.330/2009, Lege-Cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare (anexa IV);
– Legea nr.153/2017, Lege-Cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice cu modificările și completările ulterioare (anexa VI);
Am o sugestie:
Cu toții să solicităm guvernanților noștri să aplice mai întâi actele normative aprobate și promulgate, iar după aceea să se analizeze efectele acestora, pentru a putea aduce corecțiile necesare. De asemenea, să solicităm guvernanțiilor să acorde atenție sporită profesionalizării instituțiilor, prin încadrarea acestora cu specialiști capabili să ofere soluții bune pentru țară și cetățenii ei.
Din păcate, pe o campanie și o imagine necorespunzătoare făcută sistemului de apărare, ordine publică și securitate națională, pe lipsa de atractivitate și motivare s-a creat un exod al resursei umane, ceea ce, în opinia mea, diminuează considerabil capacitatea funcțională a acestuia. Cred că nu trebuie să ne jucăm cu securitate națională!
Concluzie:
Actualul sistem al pensiilor militare, așa cum este reglementat prin actele normative aprobate de Parlamentul României și promulgate de Președinte, este un sistem ocupațional care se încadrează în directivele U.E., este utilizat în țările membre ale acesteia și are la bază principiul compensării riscurilor, pericolelor, restricțiilor, incompatibilităților profesionale și restrângerii unor drepturi ale acestei categorii socio-profesionale.
În calitatea mea de specialist, cu o activitate de peste 37 de ani în domeniul finanțelor militare, fiind implicat direct, am simțit nevoia să aduc un plus de acuratețe informațiilor dezbătute de mass-media și nu numai, pe subiectul pensiilor militare. Sper să nu fi supărat pe cineva, iar în situația că am facut-o, îmi cer cuvenitele scuze.
MemoriamIN
Colonel LIVINȚ NECULAI

Dacă în septembrie 2023, când am vorbit ultima dată cu camaradul și bunul nostru prieten Liță (cum îl “gratulam” noi, colegii), mi-ar fi spus vre-un prezicător că al nostru coleg va pleca dintre noi la jumătatea lunii octombrie (tot 2023), i-aș fi răspuns (chiar puţin iritat): ,,du-te, domnule, la plimbare, nu ți-ai găsit omul potrivit – ia, uite, ce poftă de viață are!!? Și apoi, de ce tocmai la adresa lui ți-ai găsit să faci astfel de premoniții??! Mai bine cată tu și zi-ne când se termină războiul din Ucraina …”!
Dar a venit, totuși, ziua de 15 octombrie, când Ceasul Vieții sale s-a oprit. Teofil Iordache, coleg și prieten bun cu colonelul (rtr.) Neculai Livinț, mă sună la telefon și cu o voce tremurândă, șoptind, de abia reușește să-mi spună printre lacrimi : ,,..a murit Liță”.
De regulă, când vorbesc cu Teofil, mai povestim una, alta, ne confesăm ca între prieteni, dar, de data aceasta, nici eu și nici el nu am putut să scoatem un cuvânt în plus; parcă se prăbușise cerul peste noi și ne sufocase, nu mai aveam aer… Aș fi vrut strig că nu e drept ca un astfel de om să fie luat dintre noi; că de ce nu sunt luați aceia care provoacă războaie și omoară mii și sute de mii de oameni nevinovați?!; că de ce nu sunt luați criminalii, teroriștii și alte lepre care otrăvesc societatea umană?!; dar nu reușeam să scot nici măcar o singură silabă, darămite o frază – și, apoi, cine m-ar fi ascultat?!
Cu greu, tot printre lacrimi, am reușit să spun ,,Dumnezeu să-l odihnească-n pace!”
Nu știu cum se face, dar de câțiva ani încoace, noi, militarii, numai de astfel de “bombe” avem parte, încât pe lângă stresul permanent provocat cu mult zel de cei care ne/(nu) conduc destinele țării, ne-am pricopsit și cu așa-zisa fobie de telefon. Pur și simplu ne este frică să mai răspundem la telefon (mai ales în zilele de sâmbătă și duminică), fiindcă ne așteptăm ca un alt… și un alt coleg să se fi ,,înrolat în Armata Cerurilor”.
Toți colegii chimiști și toți cei care l-au cunoscut pe colonelul Livinț Nicolae au rămas consternați de plecarea dintre noi, prea devreme, a unui ofițer care, pe unde a lucrat, a făcut cinste armei C.B.R.N. și corpului ofițerilor.
Născut pe 23 aprilie1952 în satul Codăești, județul Vaslui, Liță avea să urmeze școala generală în satul său natal, unde i-a uimit pe colegii și profesorii săi prin nivelul său de inteligență – pentru el nu existau teme pentru acasă – citea o singură dată lecția și o știa ca pe ,,Tatăl nostru” (îmi spunea colonelul (rtr.) Vasile Costan, fost coleg de clasă la școala generală din Codăești, iar apoi la liceul militar). A avut două modele de urmat, după cum mi s-a confensat el pe când eram colegi în comandamentul Armatei a II-a: pe academicianul Radu Miron, un matematician de excepție, născut tot în satul Codăești, și pe fratele său mai mare, Gheorghe, la fel, un matematician de mare calibru, ce ulterior a ajuns Prof. Dr. Ing. la Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată ,,Gheorghe Asachi“, din Iași.
Cred că destinul său profesional a fost influențat, pe de o parte, de Legenda lui Burcel (Purcel), încifrată pe un deal aflat la doar câțiva km de satul său, și, pe care, îl privea zilnic din casa părintească; iar pe de altă parte, și de faptul că în familiile de țărani a purta la liceu, la facultate, 2 – 3 copii era foarte greu din cauza puținățății resurselor financiare. Cu siguranță, dacă ar fi urmat o facultate civilă, ar fi avut șanse mult mai mari să-și valorifice potențialul său intelectual și volitiv.
Când un ofițer de la Centrul militar Vaslui a venit în comună, într-o acțiune de informare și selectare de candidați pentru liceul militar, în grupul celor care au fost cooptați (îmi spunea colonelul Vasile Costan) s-a numărat și elevul Livinț Neculai. Deci, Marte, zeul războiului la romani, a pus ochii pe el încă de pe când era adolescent, l-a selecționat și l-a mobilizat pentru toată viața să fie un oștean de nădejde patriei sale. Astfel, a urmat Liceul Miltar ,,Ștefan cel Mare”, din Câmpulung Moldovenesc (promoția 1971), iar mai apoi, Școala Militară ,,Nicolae Bălcescu”, arma “Chimie Militară”, din Sibiu (promoția 1974). Abilitățile sale matematice, fizice și de chimie s-au tot dezvoltat în liceul militar (a luat și mențiune la olimpiada de chimie/la nivel național) – așadar, Arma “chimie militară” nu a fost aleasă întâmplător.
Avid de cunoaștere și cu simțul responsabilității pentru meseria pe care și-a ales-o, în anii de școală militară s-a format ca un foarte bun ofițer chimist, lucru pe care avea să-l dovedească atât la Regimentul Mecanizat de la Focșani, cât și la Academia Militară (promoția 1985).
După absolvirea Academiei, fiindu-i-se cunoscute calitățile profesionale, a fost promovat în comandamentul Armatei a II-a, de la Buzău, unde a lucrat până când s-a pensionat, în anul 2003. Aici, într-un timp relativ scurt, s-a remarcat ca fiind unul dintre tinerii ofițeri cu reale calități pentru acest eșalon operativ-tactic. A fost mai întâi ofițer 2 în consiliul politic, apoi ofițer 1 în secția chimică, iar la finalul carierei, șef birou documente operative. Evident, urmare a rezultalor foarte bune pe care le-a obținut, a parcurs treaptă cu treaptă ierarhia gradelor militare, până la cea de colonel.
Am avut privilegiul să fiu 10 ani coleg cu Liță (câte un an în școala militară, respectiv academia militară și opt ani, în aceeași secție a comandamentului Armatei a II-a), precum și să mă număr printre prietenii săi statornici. Chiar și din această perspectivă, îmi vine greu să-i creionez un portret profesional, fiindcă nu știu ce să scot mai întâi în evidență: calitățile ostășești și profesionale recunoscute de toți cei care l-au cunoscut?; calitățile intelectuale și psiho-morale, la fel cunoscute? pe cele de bun familist și om de viață în societate (s-a mutat din Buzău în București, numai ca să fie aproape de familia fiicei sale)?; vasta sa cultură și dorința de autodepășire (relevată și la un concurs de cultură generală, la nivel național)?; setul de valori și principii de viață sau să mă rezum la acel caracter frumos, de om integru ?
Dacă la unii semeni cu IQ-ul peste medie, desigur conștienți de potențialul lor intelectual, cifra ,,1” din ecuația lui Al Khawarezmy (matematician și savant arab) sub presiunea unui egou supradimesionat, încet – încet această cifră se micșorează până la dispariție, adică până la anihilarea multor valori umane, la colegul nostru, cifra caracterului și al bunului simț (1) a rămas intactă până în ultima zi de viață. Și mai cred că dintre cei care l-au cunoscut, nimeni nu ar fi putut să spună o vorbă urâtă despre el.
Dar mai bine să evoc impresiile unor colegi de clasă/unitate militară, prieteni încă din școala militară cu regretatul nostru camarad, colonelul Necula Livinț.
Generalul de brigadă (rtr.) Ștefan Geantă (Constanța): ,,Despre Liță la trecut?! Ce greu îmi este…! Rar ai norocul să întâlnești un OM ca LIȚĂ. Coleg desăvârșit, modest, familist, personalitate puternică, cu accent pe corectitudine, colaborare și lucru de calitate. Din păcate ne-a părăsit un adevărat OM. Îți mulțumesc, Liță, pentru toate clipele frumoase pe care le-am petrecut împreună…!”
Colonelul (rtr.) Ștefan Dumitrescu (Târgoviște): …colegul și prietenul meu Liță a fost un pământean de neînlocuit printre pământeni…el era un om mereu vesel, era sufletul întâlnirilor noastre periodice….Mare pierdere pentru familia sa, pentru noi, promoția 1974, pentru arma noastră…!”
Colonelul (rtr) Teofil Iordache (Vaslui):,,…Despre omul, colegul, prietenul și ofițerul Livinț Neculai nu se poate vorbi decât la superlativ. Cred că a fost omul care nu a supărat niciodată pe cineva. Este o mare pierdere pentru familie și pentru cei care l-au cunoscut. În luna septembrie(2023), la întoarcerea lui din Italia, ne-am sfătuit amândoi cum să organizăm în anul următor cea de-a 50 aniversare a promoției noastre(1974),… dar el a plecat dintre noi mai devreme, fără să mai aștepte aniversarea și ,,indexarea pensiei speciale” cu care statul român ne-a ,,onorat”. Amintirea sa ne va urmări câți ani vom mai trăi. Acum nu pot decât să-i spun: drum lin printre stele!”
Coloneul (rtr.) Mihai Goia (Buzău), fost coleg cu Neculai Livinț în cadrul Comandamentului Armatei a II-a, de la Buzău, într-un mesaj tulburător, de condoleanțe, sublinia:…,,A plecat dintre noi un Mare Om .. ce mai avea încă multe de spus….Un Om care nu ezita să facă binele, care știa să iubească frumosul și care îți amintea mereu că lucrurile simple sunt cele mai profunde și mai frumoase…!”.
Colonelul (rtr.) Ștefan Mitincu (Focșani): ,,Drumurile noastre către lume au pornit împreună cu 55 de ani în urmă, eu de la Bârlad, el de la Codăești, jud.Vaslui, când, într-o dimineață din primăvara anului 1968 ne-am întâlnit pentru selecționarea în vederea susținerii examenului de admitere la liceul militar…. Apoi, după admitere, am mers umăr la umăr prin anii de liceu și școală militară, amândoi fiind vrăjiți de tainele chimiei. Fire optimistă, om plin de viață şi de dorința de a performa, colegul meu, Livinț Neculai, ne-a încurajat şi ne-a îndemnat la performanță şi la încredere în forțele proprii, fiindu-ne alături în toți aceşti ani. Era inconfundabil prin spiritul său de camaraderie, fiind imposibil să fii trist în preajma sa. Ne vei lipsi mult, dragă Liță. Dumnezeu să te odihnească în pace! Am onoarea să-ți cinstesc memoria. Colegul tău, colonel (rtr.) Mitincu Stefan, Focşani, octombrie, 2023”.
La cele evocate de colegii de mai sus, am să adaug şi eu câteva impresii, pe care le-am menționat, de altfel, şi într-o carte pe care am publicat-o în anul 2013, drept ecou al amintirilor din anii de şcoală militară, când elevul serg. Maj. Livinț Neculai a fost înlocuitorul comandantului de pluton la anul întâi (promoția 1973-1976), respectiv din anii în care am fost colegi de serviciu, în comandamentul Armatei a II-a. ,,M-a impresionat elevul sergent-major Nicolae L.(1973/1974), fiindcă era în primul rând om și apoi elev gradat. Era mai întâi exigent cu sine însuși și apoi cu noi. Nu umbla cu jumătăţi de măsură. Respecta întocmai litera, dar și spiritul regulamentelor militare. Nu permitea colegilor săi de an (trei) să o facă pe zmeii cu noi, „pufoşii” de anul întâi. Întotdeauna era în fruntea subunităţii. Fără să exagerez cu nimic, pot să spun că a fost un model pentru noi, elevii de anul întâi. La el, între vorbă și faptă era întotdeauna concordanţă. Peste câţiva ani am avut privilegiul să fiu coleg cu el într-un comandament de armată, unde, la fel, s-a numărat printre cei mai buni ofițeri. Avea o mare capacitate de muncă, iar la aplicațiile de comandament pe hartă, pendula mereu între secția de operații şi cea chimică – parcă îl aud cum îi propunea şefului protecției antichimice:,, schimbați-le direcția vântului ca să le ridicăm nivelul de complexitate în rezolvarea situațiilor de luptă, fiindcă pe câmpul de luptă real, inamicul nu are milă de adversar”…Mai subliniez că într-un moment de risc maxim (decembrie 1989), a fost printre primii care și-au asumat o misiune de viaţă și moarte. Deci, rămăsese același om de caracter și atitudine.”!
Dar colonelul Livinț Neculai era nu doar un bun ofițer, ci și un bun interlocutor, un bun prieten în societate. Cultura și disponibilitatea sa psiho-socială îi permiteau să relaționeze în orice mediu social. Era o adevarată plăcere să discuți cu el – aveai ce învăța, meținea un tonus ridicat al atmosferei din cadrul evenimentelor sociale, camaraderești (chiar și din ultimul clip video, pe care l-a postat Teofil, se vede această disponibilitate, de om cu buna dispoziție la purtător”!). Multe ar fi de spus…
Dar cum parcursul nostru pe Pământ este sub zodia imprevizibilului, uneori prea limitat, cum a fost în cazul regretatului nostru coleg, colonel Livinț Neculai, Ceasul Vieții sale s-a oprit pe 15 octombrie 2023. A fost un ofițer care făcut cinste armei CBRN, a fost un om bun.
Ce este viața?! N-au trecut decât câteva luni de când a ,,plecat” dintre noi și déjà vorbim la trecut (,,a fost”)…! Am folosit de mai multe ori cuvântul prieten în acest text și nu întâmplător, ci pentru a evidenția această caracteristică umană pe care Liță o avea: ,,de a fi prieten cu cei cu care relaționa”. Va rămâne în amintirea noastră ca un bun camarad și un bun prieten. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească-n pace!
Colonel (ret.) Jică AIONOAIE

Colonel BRÂNZEI DUMITRU
1934 – 2024

Ne ceartă vremea, ne supune Dumnezeu la prea grele încercări, de ne zvârle astfel deodată în față această neagră întorsătură, printr-un joc vitreg al soartei, de a trebuit să-l conducem la locașul de veci pe camaradul nostru.
Am pierdut un coleg și un prieten pe care orice om și l-ar fi dorit aproape. Un suflet mare, care iubea atât de mult oamenii și răspândea în jurul lui numai bucurie și lumină.
Plecarea seniorului ne-a sfâşiat pe toţi. Pe cât de mari au fost bucuriile trăite împreună, pe atât de dureroasă a fost despărţirea de dumnealui.
Câteva repere care au marcat viaţa şi activitatea camaradului nostru:
• s-a născut la 9 august 1934, Dorohoi, judeţul Botoşani.
• a urmat:
– Liceul „Sf. Petru şi Pavel” (primele 3 clase) absolvite la Ploieşti în anul 1948.
– Şcoala Medie Tehnică de Petrol–Ploieşti (de 4 ani),
– Şcoala Militară Tehnică de Artilerie şi Chimie – Secţia chimie, absolvită în anul 1955 la Sibiu: anul I la Făgăraş; anul II şi anul III la Sibiu;
– Cursul de Perfecţionare Ofiţeri de Chimie la Centrul de Instrucţie–Făgăraş, absolvit în anul 1969;
– Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti (cursuri fără frecvenţă)– anul I absolvit în anul 1970 când şi-a întrerupt studiile pentru a da examen şi a urma cursurile Academiei Militare – Bucureşti.
– Academia Militară, Facultatea Arme, absolvită în anul 1972
cu Diplomă de licenţă în specialitatea Trupe Chimice (Bucureşti);
– Cursul Postacademic de Perfecţionare–Comandă şi Stat Major (profil unic pentru toate armele), absolvit în anul 1979 la Academia Militară–Bucureşti.
• a parcurs treptele ierarhiei militare:
– Locotenent, 1955;
– Locotenent major, 1958;
– Căpitan, 1962;
– Maior, 1969;
– Locotenent colonel,1975; – Colonel, 1982.
• s-a pensionat în anul 1992.
• a îndeplinit succesiv funcţiile:
– comandant de pluton cercetare chimică și de radiație la
– Șef Secție Operații, Cercetare și Calcul analitic din Comandamentul Trupelor Chimice.
• modul exemplar de îndeplinire a atribuţiunilor a fost recompensat cu: – Ordinul „Meritul Militar” cl. I, a II-a, a III-a și – Ordinul Virtutea Militară în grad de cavaler.
• un activist desăvârșit al:
– A.N.C.M.R.R. “Alexandru Ion Cuza” în al cărei Aparat Central a lucrat,
– A.N.C.M.R.R.-Sector 6 prim vice-președinte
– A.C.Ch.M.R.R. membru fondator și prim vice-președinte din 2003 • a fost căsătorit din 1957 cu Rusu Victoria –Dumnezeu s-o odihnească în pace-
• au avut un băiat Constantin, o noră, o nepoată și două strănepoate.
• l-a pasionat în general, arta şi în special muzica romantică şi clasică, îndeosebi muzica simfonică; sportul, mai mult cel de echipă.
• În cartea “Oșteni ai chimiei militare” ne-a lăsat următoarea Notă personală:
“Am onoarea să vă salut cu drag pe toți chimiștii pe care i-am cunoscut sau nu!

Colonel dr. BURLACU GHIORGHI

Consiliul Director al Asociaţiei Cadrelor de Chimie Militară în Rezervă şi în Retragere „Costin D. Neniţescu” anunţă cu tristeţe trecerea în nefiinţă a colonelului dr. BURLACU GHIORGHI, profesorul şi îndrumătorul multor promoţii de chimişti militari. S-a născut pe 8 iulie 1938 în localitatea Dărăbani, judeţul Botoşani. Studiile primare şi gimnaziale le-a urmat în oraşul natal, iar liceul în Dorohoi. În anul 1958 a terminat Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Chimie Militară, Câmpulung Muscel, iar Academia Militară în 1970 – şef de promoţie la Secţia de Chimie Militară, al 4-lea din întreaga promoţie. În aprilie
1985 a susţinut public Teza de Doctorat, acordarea titlului de Doctor în ştiinţe militare fiind confirmată prin Ordinul ministrului Educaţiei şi Învăţământului nr.5549/31.05.1985. În cadrul tezei a fundamentat o metodologie de optimizare a obţinerii de efecte maxime cu un consum minim de resurse, în cadrul ducerii acţiunilor militare pe teritoriul naţional.
În cei aproape 39 de ani de carieră militară, a fost comandant de pluton la batalionul de la Vaslui şi la Şcoala Militară Superioară de Ofiţeri ”Nicolae Balcescu”, şef lucrări, cercetător ştiinţific, conferenţiar şi profesor la Academia Militară, şef Birou Informatică/C.Tr.Ch., şef Pr.A.Ch. la A.2-a Buzău, şef Birou Pregătire de Luptă la Centrul de Cercetări de Chimie Militară. Timp de patru ani universitari a fost, prin cumul, şi profesor la Academia Tehnică Militară. În dicţionarul biografic „Oşteni ai chimiei militare” concluziona, privind retrospectiv întreaga sa carieră, că a respectat întocmai Jurământul Militar, a îndeplinit cu conştiinciozitate şi competenţă atribuţiile funcţiilor în care a fost numit.
După pensionare, i-a plăcut să călătorească, reuşind, la volanul autoturismului personal, să parcurgă şi să cunoască cea mai mare parte a Europei.
Acum, la înrolarea în Armata Îngerilor, ne rugăm Domnului să-l aibă în paza Sa şi să se odihnească în pace!
General de brigadă IGNAT VASILE

Consiliul Director al Asociaţiei Cadrelor de Chimie Militară în Rezervă şi în Retragere „Costin D. Neniţescu” anunţă cu durere trecerea în nefiinţă, preluând comanda brigăzii chimiştilor din Armata Îngerilor, a generalului de brigadă IGNAT VASILE, promoţia 1969 a Şcolii Militare de Ofiţeri Activi „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, arma Chimie militară.
S-a născut pe 16 septembrie 1948 în comuna Vorniceni, judeţul Botoşani, într-o familie de oameni gospodari, cu şase copii.
A urmat cursurile şcolii generale în Vorniceni (1962), ale liceului teoretic din oraşul Săveni, 2 ani, iar la îndemnul rudelor şi dascălilor, pe cele ale Liceului Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc (1966).
După absolvirea şcolii militare, a lucrat în Batalionul 202 Protecţie Antichimică din garnizoana Huşi, în perioada 1969-1980, cu o întrerupere de doi ani (1977-1979), când a urmat cursurile Academiei Militare.
În această perioadă a participat la aplicaţiile de mare amploare din zona Cincu din anii 1970 – 1971, şi-a întemeiat o familie în anul 1974 şi a prins cutremurul din 1977 când, ca ofiţer de serviciu pe unitate, a reuşit să păstreze calmul şi ordinea în rândul militarilor în termen, în condiţiile în care nici unul din cei prezenţi nu mai trăise asemenea eveniment.
După mutarea în Comandamentul Trupelor Chimice (1980 -1984), chiar în primul an a participat la aplicaţia strategică în cadrul Tratatului de la Varşovia din zona Mangalia, fiind prima dată când cei din compartimentul asigurare materială, unde lucra şi el, au finalizat toate calculele privind necesarul de tehnică şi materiale, precum şi cel de vagoane pentru transport. După 1984 şi-a desfăşurat activitatea, cu rezultate deosebite, în M.St.M.(S.M.G.). În cadrul Secţiei Planificare Înzestrare a participat la elaborarea şi fundamentarea planurilor cincinale de înzestrare a armatei cu tehnică şi materiale chimice, reuşind împreună cu colegii de alte arme, ca armata să fie înzestrată cu cele mai mari cantităţi de armament şi tehnică de luptă.
Ca şef al Secţiei Planificare Înzestrare îndeplinea şi atributul de secretar al Consiliului de Înzestrare a M.Ap.N., reuşind, prin armonizarea punctelor de vedere a comandanţilor comandamentelor de armă, precum şi a şefilor direcţiilor centrale din minister, introducerea în înzestrarea armatei armament si tehnică de luptă moderne, atât din ţară cât şi din import. În perioada 1997-2001, în cadrul Secţiei Structuri şi Resurse împreună cu personalul din subordine a participat activ la întocmirea documentarelor necesare luării deciziilor privind restructurarea armatei în vederea integrării în N.A.T.O. În cadrul secţiei a fost elaborat proiectul celebrei Ordonanţe de Guvern nr.7/1998 care a mai atenuat din efectele neplăcute ca urmare a desfiinţării unităţilor.
Din anul 2001 până la pensionarea din 2003 a îndeplinit funcţia de secretar general adjunct al M.Ap.N., acţionând cu competenţă şi răspundere, pentru îndeplinirea atribuţiilor funcţionale. Datorită rezultatelor foarte bune obţinute în exercitarea funcţiilor pe care le-a îndeplinit, a reuşit să parcurgă toate treptele ierarhiei militare, fiind decorat cu ordine şi medalii militare
precum şi cu Ordinul „Steaua României” în grad de cavaler.
A fost membru activ al asociaţiei noastre, având funcţia de prim-vicepreşedinte, a participat cu entuziasm la creşterea numerică şi sporirea prestigiului acesteia.

Aniversarea a 25 de ani a B.49 Ap.CBRN (Pitești – 01.09.2001)
UN TEXT FOARTE FRUMOS SCRIS DE…
JACQUES PRÉVERT
1900 – 1977
„Ziua abia a început și… este deja șase seara.
Abia a sosit luni și este deja vineri.
… și luna s-a terminat deja.
… și anul aproape s-a încheiat.
… și deja 40, 50 sau 60 de ani din viața noastră au trecut.
… și ne dăm seama că ne-am pierdut părinții, prietenii.
… și ne dăm seama că este prea târziu să ne întoarcem…
Deci… să încercăm oricum, pentru a profita la maximum de timpul care ne-a mai rămas…
Să nu încetăm să căutăm să avem activități care ne plac…
Să punem ceva culoare în griul nostru… Să zâmbim lucrurilor mici din viață care ne-au pus balsamul în inimă.
Și, în ciuda tuturor, trebuie să continuăm să profităm cu seninătate de acest timp care ne rămâne. Să încercăm să eliminăm „după”…
O fac după…
Voi spune după…
Mă voi gândi la asta după…
Lăsăm totul pentru mai târziu de parcă „după” ar fi fost al nostru.
Pentru că ceea ce nu înțelegem este că:
după aceea, cafeaua se răcește…
după aceea, prioritățile se schimbă… după aceea, vraja este spartă…
după, sănătatea trece… după aceea, copiii cresc… după aceea, părinții îmbătrânesc… după aceea, promisiunile sunt uitate… după aceea, ziua devine noapte… după aceea, viața se termină…
Și atunci este adesea prea târziu…
Deci… să nu lăsăm nimic pentru mai târziu…
Pentru că așteptând mereu până mai târziu, putem pierde cele mai bune momente, … cele mai bune experiențe, cei mai buni prieteni, cea mai bună familie…
Ziua este astăzi… Momentul este acum…
Nu mai suntem la vârsta la care ne putem permite să amânăm ceea ce trebuie făcut imediat până mâine…””

ACChMRR-la-majorat-final Download

Osteni-ai-chimiei-militare Download

Osteni-ai-chimiei-militare-1 Download

În domeniul LOTO

Col. (rtr.) ing. Ch. Mil. Vicențiu Dumitrescu

Download

PROMOȚIA ”ÎNTREGIREA NAȚIONALĂ – 90” – Ordinul ministrului apărării naționale M.P. 1269/18.12.2008

Cursul de formare a ofițerilor în activitate, filiera indirectă, arma Apărare CBRN, specialitatea Apărare CBRN în anul 2008 – Curs organizat de Baza de Instruire pentru Apărare CBRN a Centrului de Instruire pentru Geniu, EOD și Apărare CBRN.

Cursanți 14 din care:

7 subofițeri și maiștri militari de diferite arme și specialități dar care au încadrat funcții de Ap. CBRN sau au avut cursuri în domeniul Ap. CBRN (și au absolvit o facultate)
7 civili absolvenți de diverse facultăți care se încadrează în arma Ap. CBRN
2 absolvenți de chimie – chimiști
2 absolvenți de fizică – 1 inginer și 1 fizician
1 absolvent de geografie – inginer
1 absolvent de biologie – biolog.

A apărut Revista de Chimie Militară Nr. 22/2023!

C U P R I N S:
MESAJUL ASOCIAŢIEI CADRELOR DE CHIMIE MILITARĂ ÎN REZERVĂ ŞI ÎN RETRAGERE “COSTIN D. NENIŢESCU” cu ocazia Centenarului înfiinţării Trupelor Chimice

Col.(ret.)dr. Ion Mitulețu, APĂRAREA CBRN LA CEAS ANIVERSAR – EVOLUȚIE SAU INVOLUȚIE ?
Gl. mr. (ret.) ing. Dumitru Prunache, „ANIVERSAREA – 100”
Col. (ret) Constantin Chiru, 100 DE ANI DE LA ÎNFIINŢAREA SERVICIULUI GAZELOR ÎN ARMATA ROMÂNIEI
Gl. mr. (ret.) ing. Dumitru Gheorghe Prunache, ACȚIUNILE ȘEFULUI DIRECȚIEI „APĂRARE C.B.R.N.” A ARMATEI (DIVIZIEI)

Col. (ret.) Alexandru Zamfir, PROTECȚIA ÎMPOTRIVA ARMELOR DE NIMICIRE ÎN MASĂ ÎN MARINA MILITARĂ. ISTORIA ARMEI DE-A LUNGUL ANILOR
Lt.col. (r.) Florica Stoicescu, ZIUA CHIMIȘTILOR MILITARI
Gl.bg.(ret.) ing. Cristian Gheorghiu, General SCHMIDT Ioan
Col. (ret.) Gheorghe Dohan, BATALIONUL 187 PROTECȚIEANTICHIMICĂ/
PROTECȚIE N. B. C. ˝CRIȘUL˝ ; ˝REPERE ISTORICE˝

Col. (ret.) Constantin Moisa, SCURTĂ ANALIZĂ ȘI OPINII PRIVIND CONFLICTUL RUSO – UCRAINEAN. RISCURI ȘI SCENARII DE TRECERE LA FOLOSIREA ARMELOR NUCLEARE

Col. (r.) ing. Nicolae Mărunțelu, TEHNOLOGII MODERNE FOLOSITE ÎN ACȚIUNILE DE CĂUTARE-SALVARE PROMOVATE ÎN PROIECTUL EUROPEAN „SEARCH AND RESCUE. Clusterul Român PROECO-CBRNE
ÎNTÂLNIRE DE SUFLET, după 25 de ani
Col.(ret.) Otto Martini, EFECTELE SUBSTANȚELOR CHIMICE M-AU URMĂRIT DIN COPILĂRIE
Col. (ret) ing Aurel Popescu, PROMOȚIE DE POVESTE … 1973
Gl. bg. Ion I. Dănilă, Președintele A.N.V. R., A DOUA MOBILIZARE A ARMATEI ROMÂNIEI – 27 octombrie/9 noiembrie 1918
Gl. bg. (ret.) Ion I. Dănilă, NICOLAE IORGA – OBSERVATOR ȘI ANALIST AL ANULUI 1940 LA ROMÂNI
OŞTENI AI CHIMIEI MILITARE, Colonel VLAD GHEORGHE
Colonel BAICU C. ALEXANDRU

A apărut Revista de Chimie Militară Nr. 21/01.12.2022

CUPRINS:

MESAJUL ADRESAT TUTUROR CHIMIŞTILOR MILITARI ACTIVI, ÎN REZERVĂ ŞI ÎN RETRAGERE

CU PRILEJUL ÎMPLINIRII A 105 ANI de la înființarea Serviciului de Studii al Protecției Contra Gazelor Asfixiante, apariția broşurii

„Instrucţiuni privitoare la atacul cu gaze şi apărarea contra gazelor asfixiante” și emiterea Ordinului Circular no.12071/1917…… p. 5

Gl. bg. (ret.) ing. Cristian Gheorghiu, DIRECŢIA CHIMICĂ MILITARĂ ………………………………………………………………………………..p. 9

Col. (ret.) Constantin Moisa, EVOLUȚII RECENTE ÎN CRIZA RUSO-UCRAINEANĂ. RISCURI ȘI AMENINȚĂRI DE ESCALADARE

A CONFLICTULUI. SCENARII POSIBILE ALE UNUI ………………………………………………………………………………………………………p. 15

Gl. bg. (ret.) Vasile Ignat, SUMMITUL NATO – MADRID 29 – 30.06.2022……………………………………………………………………………p. 38

Col. (ret.) Otto Martini,OFIȚER CHIMIST LA U.M. 01776 HUȘI – iunie-octombrie 1974 ……………………………………………………..p. 40

Col. (ret.) Jică Aionoaie, DUREREA UNUI COMANDANT CÂND ÎȘI VEDE FOSTA CAZARMA SFÂRTECATĂ DE RECHINII

IMOBILIARI ………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..p. 46

Col. (ret.) Jică Aionoaie, UN CHIMIST PE FRONTIERA DE EST………………………………………………………………………………….. ….p. 50

Col. (ret.) Jică Aionoaie, BATE LA UŞA LUMII IARNA NUCLEARĂ?…………………………………………………………………………………..p. 54

Întâlniri de suflet

Col. (ret.) dr. Bebe Gheorghe Dobre, SEMICENTENAR – PROMOȚIA 1972………………………………………………………………………..p. 60

Cerasela Moldoveanu, GENERALUL CONSTANTIN CHRISTESCU, PERSONALITATE PROEMINENTĂ A ARMATEI ROMÂNE,

ÎN TIMPUL RĂZBOIULUI DE ÎNTREGIRE………………………………………………………………………………………………………………………….p. 62

Planetă de scriitor

Col. (ret.) Liviu Vişan, CÂNTEC DE UIMIRE……………………………………………………………………………………………………………………….p. 66 ZBOR LICHID…………………………………………………………………………………………………………………………….p. 66 PEISAJ………………………………………………………………………………………………………………………………………p. 66

ECOU DE IARBĂ ……………………………………………………………………………………………………………………….p. 66

DIN LUMINĂ ȘI DIN LUT……………………………………………………………………………………………………………….p. 67

VARĂ UITATĂ …………………………………………………………………………………………………………………………….p. 67 UTRENIE……………………………………………………………………………………………………………………………………p. 67

CĂLĂTORIE PE UN RÂU DE SÂNGE ……………………………………………………………………………………………………………………………….p. 67

PICTURĂ DIN CUVINTE………………………………………………………………………………………………………………………….. ……………………..p. 68 ARMAGHEDON………………………………………………………………………………………………………………………………p. 68

Col. (ret.) Victor Stoica, AMINTIRI DIN MILENIUL TRECUT……………………………………………………………………………………………………p. 68

LIBER………………………………………………………………………………………………………………………………………..p. 68

UITARE………………………………………………………………………………………………………………………………………p. 68 DESTĂINUIRE ……………………………………………………………………………………………………………………………p. 68 IUBITEI MELE PIERDUTĂ PRINTRE STELE…………………………………………………………………………………..p. 69 MINUNEA MEA………………………………………………………………………………………………………………………….p. 69 FĂRĂ MINE………………………………………………………………………………………………………………………………p. 69 PREVEDERE ……………………………………………………………………………………………………………………………p. 70

DESPĂRŢIRE………………………………………………………………………………………………………………………………p. 70

ADIO!………………………………………………………………………………………………………………………………. ………..p. 70 RENUNŢARE………………………………………………………………………………………………………………………………p. 70 HAIHUI ……………………………………………………………………………………………………………………………………….p. 71 REGĂSIRE…………………………………………………………………………………………………………………………………..p. 71 RUGĂ………………………………………………………………………………………………………………………………………….p. 71

Prezentare de carte

Col. (ret.) Alexandru Zamfir, O CLIPĂ DE ACTUALITATE …………………………………………………………………………………………………………p. 72

Părerea mea

Col. (ret.) Ştefan Vişan, VIS DE CRĂCIUN ……………………………………………………………………………………………………………………………p. 73

Col. (ret.) Jică Aionoaie, DOUĂ PLANETE. POVESTE S.F. DE COPII, PENTRU OAMENI MARI…………………………………………………..p. 75

LENEA – FACTOR DE PROGRES AL OMENIRII ?…………………………………………………………………………………………………………………..p. 78

In memoriam

Colonel inginer Nică Gheorghe Buieşteanu……………………………………………………………………………………………………………………………….p. 81

Revista-de-Chimie-Militara-Nr.-21-Tabloid Download

cand-ai-o-varsta-1

1.              *Surpriza a sosit!*

Directorul Școlii de Medicină a Universității George Washington susține că creierul unei persoane în vârstă este mult mai practic decât se crede în mod obișnuit. La această vârstă, interacțiunea dintre emisferele drepte și stângi ale creierului devine armonioasă, ceea ce ne extinde posibilitățile creative. De aceea, printre persoanele cu vârsta peste 60 de ani găsiți multe personalități care tocmai și-au început activitățile creative.

Desigur, creierul nu mai este la fel de rapid ca în tinerețe. Cu toate acestea, câștigă în flexibilitate. Prin urmare, odată cu vârsta, avem mai multe șanse să luăm deciziile corecte și suntem mai puțin expuși la emoții negative. Apogeul activității intelectuale umane are loc în jurul vârstei de 70 de ani, când creierul începe să funcționeze la maxim.

În timp, cantitatea de mielină din creier crește, substanță care facilitează trecerea rapidă a semnalelor între neuroni. Datorită acestui fapt, abilitățile intelectuale cresc cu 300% față de medie.

Interesant este și faptul că, după 60 de ani, o persoană poate folosi 2 emisfere în același timp. Acest lucru vă permite să rezolvați probleme mult mai complexe.

Profesorul Monchi Uri, de la Universitatea din Montreal, crede că creierul bătrânului alege calea care consumă mai puțină energie, elimină ceea ce nu este necesar și lasă doar opțiunile potrivite pentru a rezolva problema. A fost realizat un studiu care a implicat diferite grupe de vârstă. Tinerii au fost foarte confuzi la trecerea testelor, în timp ce cei peste 60 de ani au luat deciziile corecte.

Acum, să ne uităm la caracteristicile creierului între 60 și 80 de ani. Sunt chiar roz.

*CARACTERISTICI ALE CREIERULUI UNEI PERSOANE VÂTRÂSTNICE.*

*1.* Neuronii din creier nu mor, așa cum spune toată lumea din jurul tău. Legăturile dintre ei pur și simplu dispar dacă nu se angajează în muncă mentală.

*2.* Distracția și uitarea apar din cauza unei supraabundențe de informații. Prin urmare, nu este necesar să vă concentrați toată viața pe fleacuri inutile.

*3.* De la vârsta de 60 de ani, atunci când ia decizii, o persoană nu folosește doar o emisferă a creierului, ca tinerii, ci pe amândouă.

*4. Concluzie:* dacă o persoană duce un stil de viață sănătos, se mișcă, are activitate fizică viabilă și este pe deplin activă din punct de vedere mental, *abilitățile intelectuale NU scad odată cu vârsta, pur și simplu CRESC,* atingând un vârf la vârsta de 80-90 de ani.

*SFATURI SĂNĂTOASE:*
*1)* Nu-ți fie frică de bătrânețe. *2)* Străduiți-vă să vă dezvoltați intelectual. *3)* Învățați noi meserii, faceți muzică, învățați să cântați la instrumente muzicale, pictați imagini! Dans!
*4)* Interesează-te de viață, întâlnește-te și comunică cu prietenii, fă-ți planuri pentru viitor, călătorește cât poți de bine.
*5)* Nu uitați să mergeți la magazine, cafenele, spectacole.
*6)* Nu taci singur, este distructiv pentru oricine.
*7)* Fii pozitiv, trăiește mereu cu gândul: următorul: *_”toate lucrurile bune sunt încă înaintea mea!”_*

*SURSA: _New England Journal of Medicine._*
Download

Sigla-Acchmrr Download

Numărul 20 al revistei de chimie militară a fost lansat joi, 12 aprilie, la Sala cinema a Cercului Militar Național. Membri ai Asociaţiei Cadrelor de Chimie Militară în Rezervă şi în Retragere Costin D Neniţescu (ACChMRR) s-au reunit pentru a omagia împlinirea a 99 de ani de la înfiinţarea trupelor chimice. Cu acest prilej, președintele asociației, general de brigadă (ret) ing. Cristian Gheorghiu, a prezentat un scurt istoric al armei chimice, care a apărut în Primul Război Mondial, odată cu folosirea gazelor de luptă în scopul nimicirii forței vii. Revista editată de ACChMRR, al cărei redactor-șef este fostul nostru coleg, colonel (ret) Ștefan Diaconu, a apărut în condiții grafice deosebite și este dedicată aniversării trupelor chimice. În articole ample, generalul de brigadă (ret) Desideriu Zastulka, coloneii (ret) Constantin Moisa, Dumitru Brînzei, Otto Martini și locotenent-colonelul (ret) Viorel Gârtan prezintă pagini importante din istoria armei, amintiri referitoare la activitățile la care au participat în perioada de activitate. Despre dezinformare în războiul hibrid scrie generalul de brigadă (ret) Vasile Ignat, iar veteranii de război sunt elogiați de generalul de brigadă (ret) Ion I. Dănilă, președintele ANVR. Un articol semnat de Cerasela Moldoveanu ne duce cu 100 de ani în urmă când, în 1921, s-a încheiat alianța politico-militară cu Polonia, denumită alianța inimilor de unul dintre de artizanii săi, mareșalul Jòzef Piłsudski. Este evocat istoricul Nicolae Iorga, prieten cu mareșalul și unul dintre cei mai fervenți susținători ai apropierii și dezvoltării relațiilor politice, militare și culturale româno-poloneze. După Primul Război Mondial, istoricul român, alături de oamenii politici ai vremii, a militat în mod frecvent pentru realizarea unei alianțe politico-militare îndreptată împotriva pericolului sovietic, de la răsărit, și pentru recunoașterea internațională a celor două state. Sub titlul Cuvinte înțelepte, colonelul (ret) prof. univ. Mihai Asimionesei a cules mai multe cugetări ale unor personalităţi din toată lumea, cu scopul de a-și ajuta colegii de armă să tragă unele învăţăminte pentru viaţă. Rubrica deja consacrată a revistei, Planetă de scriitor, găzduiește poezii ce îi au ca autori pe coloneii (ret) Liviu Vişan (președintele Societății scriitorilor militari), ing. Gheorghe Nică Buieşteanu și ing. Aurel Popescu. La secțiunea Părerea mea se găsesc fragmente scrise de colonelul (ret) Ştefan Vişan care, în ultimele pagini ale revistei publică și câteva sfaturi, sub titlul Cum să-ți trăiești bătrânețea. Închei și eu însemnarea de față, preluând două dintre acestea: * Nu folosi niciodată expresia pe vremea mea. Vremea ta este acum. Atâta timp cât trăiești, faci parte din acest acum. Cândva ai fost mai tânăr, dar trăiești în continuare acum. De aceea, bucură-te de zilele pe care le ai: * Viața rămasă este prea scurtă pentru ca să bei un vin de proastă calitate…Irina-Mihaela Nedelcu

Revista de chimie militară nr. 20 Download

Revista de chimie militara Download

A apărut nr. 19 din Revista de Chimie Militară, editată de Asociaţia Cadrelor de Chimie Militară în Rezervă şi în Retragere Costin D. Neniţescu (A.C.Ch.M.R.R.).Lansarea acesteia a avut loc săptămâna trecută, într-un cadru restrâns, așa cum impun condițiile epidemiologice, la sala „Cinema” a Cercului Militar Național.

În primele pagini este publicat, sub semnătura generalului de brigadă (rtr.) Vasile Ignat, un articol referitor la Strategia Militară a României în perioada 2021-2024, precizându-se obiectivele și misiunile armatei, precum și direcțiile de acțiune ale acesteia, stabilite în scopul modernizării şi consolidării capabilităţilor militare.

Un spațiu tipografic amplu, din cele 240 de pagini, este dedicat Școlii Militare de Ofițeri de Chimie, care, de la 25 septembrie 1956, a funcționat în garnizoana Câmpulung Muscel. Colonelul (rtr.) Otto Martini relatează, pe larg, evenimente, însoțite de fotografii, din perioada 1956-1961, după care școala a fost mutată la Sibiu. Referitor la anii în care aceasta a funcționat la Câmpulung Muscel, au mai scris generalii (rtr.) Dumitru Prunache și Desideriu Zastulka, coloneii (rtr.) Mihai Asimionesei, Ştefan Vişan și Ernest Balogh, precum și locotenent-colonelul (rtr.) Viorel Gârtan.

Generalul de brigadă (rtr.) ing. Cristian Gheorghiu, președintele A.C.Ch.M.R.R., continuă prezentarea unor capitole dintr-o lucrare a sa, referitoare la atacurile cu agenți biologici asupra agriculturii, noi amenințări/riscuri cauzate de dezvoltrea biotehnologiilor, producerea, propagarea și consecințele atacurilor cu agenți biologici, dar și la protecția împotriva războiului biologic. Colonelul (rtr.) Constantin Moisa prezintă, și în acest număr, principalele categorii de tehnică, echipamente și sisteme din dotarea unor unități de apărare NBC (CBRN) din alte armate.

Din numărul 19 al revistei nu lipsesc rubricile deja consacrate. În Planetă de scriitor sunt publicate poezii care-i au ca autori pe coloneii (rtr.) Liviu Vişan, Martin Cata, Gheorghe Nică Buieşteanu. În cadrul rubricii Părerea mea sunt redate fragmente din cărțile scrise de coloneii (rtr.) Jică Aionoaie și Ştefan Vişan. Curiozități și interpretări lingvistice sunt prezentate la Caleidoscop.

Ultimele pagini ale revistei sunt dedicate celor șase membri ai asociației decedați în perioada cuprinsă între apariția numerelor 18 și 19 ale revistei, coloneii Vlădescu Ilie, Ostafe Ioan, Niculescu Ion-Teodor, Babiuc Victor, Nistor Viorel și Boboc Florian.

(Irina Mihaela Nedelcu)

A apărut Revista de Chimie Militară Nr. 18/2020
Din cuprins:
MESAJUL A.C.Ch.M.R.R. ADRESAT TUTUROR CHIMIŞTILOR MILITARI, ACTIVI, ÎN REZERVĂ ŞI ÎN RETRAGERE CU OCAZIA ÎMPLINIRII A 97 ANI DE LA ÎNFIINŢAREA TRUPELOR CHIMICE – “APĂRARE C.B.B.R.N……………………………………………………….p. 5
Col.(r) dr. Ion Mitulețu, SUNTEM PREGĂTIȚI PENTRU A GESTIONA O CRIZĂ BIOLOGICĂ?………………………………………………………………………………………………………………..p. 9
Gl. bg. (ret.) ing. Cristian Gheorghiu, PRIMUL ATAC CU GAZE PE FRONTUL
ROMÂN ÎN PRIMUL RĂZBOI
MONDIAL – 1/2 SEPTEMBRIE 1916 ……………………………………………………………………p. 17
Col. (ret.) Constantin Moisa, PRINCIPALELE CATEGORII DE TEHNICĂ, ECHIPAMENTE ȘI SISTEME DIN
DOTAREA UNITĂȚILOR DE APĂRARE NBC DIN ARMATA FEDERAȚIEI RUSE. p.65
Demersuri postrevoluţie
APĂRAREA BIOLOGICĂ…………………………………………………………………………………………….p. 76
Să ne reamintim
Col. (ret.) Otto Martini, CINCI ANI LA ŞCOALA MILITARĂ DE MAIŞTRI MILITARI ŞI SUBOFIŢERI:
PE DRUMUL CONSACRĂRII PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNTUL MILITAR…………………………………………………………………………………………………………….p. 138
Col. (ret.) Victor Babiuc, AMINTIRI…………………………………………………………………………………………………….p. 153
Col. (ret.) ing. Gheorghe Nică, ÎNTÂLNIRI, REVEDERI ÎNAINTE ȘI DUPĂ
60 DE ANI……………………………………………………………………………………………………………….p. 156
Planetă de scriitor
Col. (ret.) ing. Gheorghe Nică Buieşteanu, INIMĂ DE MAMĂ……………………………………………………………………………………………………….p. 161
SĂRUT MÂNA, MAMĂ!………………………………………………………………………p. 161
INIMI DE FOC…………………………………………………………………………………….p. 162
Col. (ret.) ing. Ionel Crețu, ELEGIE-N SOL MINOR………………………………….p. 163
INSOMNII DE PRIMAVARĂ………………………………………………………………….p.163
TANDEM…………………………………………………………………………………………….p. 164

Col.(ret.) Martin Cata, SONETELE URII
SONET 1 (ura primordială)……………………………………………………………………p. 164
SONET 2 (ura simţurilor)………………………………………………………………….……p. 164
SONET 3 (culorile urii)……………………………………………………………………………p. 165
SONET 4 (al frumuseţii)………………………………………………………………………….p. 165
SONET 5 (al diferenţei)…………………………………………………………………………..p. 165
SONET 6 (al umilirii)………………………………………………………………………………..p. 165
SONET 7 (ura puterii)……………………………………………………………………………….p. 165
Col.(ret.) Liviu Vişan, DIN VIITOR NE-ÎNDREPTĂM SPRE TRECUT
EFECTELE PANDEMIEI…………………………………………………………………………….p. 166
FLORILE PANDEMIEI……………………………………………………………………………….p. 166
MAMA EI DE IZOLARE……………………………………………………………………………p. 167
TRECUTUL DIN PREZENT- melancolic obosit…………………………………………p. 167
Semnal editorial
Prof. Olga Stoean, CRÂMPEIE DE VIAŢĂ ………………………………………………p. 168
Col. (ret.) Vicenţiu Dumitrescu, O NOUĂ VIZIUNE ASUPRA „RAZEI CERCULUI”
ŞI A NUMĂRULUI „PI”.
METRICA CERCULUI………………………………………………………………………………….p. 170
Col. (ret.) BUTOI NICOLAE (1934 – 2019)……………………………………………….p. 188
Col. (ret.) POPESCU N. ION (1931 – 2020)……………………………………………….p. 189
Col. Nicolae BUTOI – UN COMANDANT CU VIZIUNE……………………………p.190
CU STIMĂ, RESPECT ŞI CONSIDERAŢIE, LA 4 AUGUST 2019,
CADRELE DE CHIMIE MILITARĂ
DIN ARMATA ROMÂNIEI, I-AU ZIS ADIO GL. MR. IANCU ŞTEFAN…….p. 193
Profesor universitar dr. doc. ION BERGHIA……………………………………………….p.195

ASOCIAŢIA CADRELOR DE CHIMIE MILITARĂ ÎN REZERVĂ ŞI ÎN
RETRAGERE „COSTIN D. NENIŢESCU” MUNICIPIUL BUCUREŞTI

REVISTA DE CHIMIE MILITARĂ Nr. 1/2008

Revista A.C.Ch.M.R.R. „Costin D. Neniţescu”, apare, ca număr festiv, cu ocazia ZILEI CHIMIŞTILOR MILITARI (Saitul Ministerului Apărării). La 15 mai 2008 sărbătorim 85 de ani de la înfiinţarea primelor structuri de chimie militară/apărare NBC. Prin conţinutul revistei dorim să scoatem în evidenţă momente semnificative din înfiinţarea, evoluţia şi dezvoltarea armei chimice şi a structurilor subordonate, a cercetării ştiinţifice şi a realizării unor noi categorii de echipamente şi materiale de chimie militară, care au intrat în înzestrarea armatei, de-a lungul timpului, şi s-au dovedit a fi la înălţimea tehnicii şi materialelor din înzestrarea armatelor moderne. De asemenea, dorim să scoatem în evidenţă momente semnificative din viaţa cadrelor de chimie militară în rezervă şi în retragere, care au muncit cu Onestitate şi Devotament în serviciile chimice ale trupelor de uscat, aeriene şi navale.
Dacă articolele scrise, cu această ocazie, îşi vor aduce o contribuţie modestă şi de suflet la completarea „ISTORIEI CHIMIEI MILITARE ROMÂNEŞTI – 1917 – 2005”, apărută sub redacţia gl.bg.(r) dr. Nicolae Popescu şi col.(r) prof. Mihai Grigorescu, privind activitatea de specialitate în unităţi şi mari unităţi, precum şi în unităţile de profil, credem că va fi un succes.
Mulţumim respectuos celor care au înţeles mesajul nostru şi ne-au sprijinit în apariţia revistei, pentru a fi o mărturie peste ani, că ne-am făcut cinstit datoria faţă de Armată şi de Patrie şi col. (r) Ştefan Diaconu sufletul editării acestui număr. Mulţumim colectivului de redacţie al revistei “Apărarea NBC” care ne-a servit ca exemplu şi pentru că le-am folosit unele fotografii şi montaje fotografice din revista dumnealor.
Autorii răspund de conţinutul articolelor şi de corectitudinea datelor transmise.
COLEGIUL DE REDACŢIE
Gl. bg. (r) ing. Dumitru Prunache
Gl. bg. (r) Vasile Ignat
Col. (r) prof. univ. dr. ing. Mihai Stan
Col. (r) ing. Cristian Gheorghiu
Col. (r) Alexandru Zamfir
Col. (r) Ion Dănilă
Copertă şi tehnoredactare: Alina (Stan) Vlăsceanu

ASOCIAŢIA CADRELOR DE CHIMIE MILITARĂ ÎN REZERVĂ ŞI ÎN RE-
TRAGERE „COSTIN D. NENIŢESCU” MUNICIPIUL BUCUREŞTI
Şoseaua Olteniţei nr. 225, sector 4, Bucureşti
CUPRINS
Gl.Bg.(r) ing. DUMITRU PRUNACHE – Asociaţia Cadrelor de Chimie Militară
în Rezervă şi în Retragere la aniversarea a 85 de ani de la înfiinţarea primelor structuri
de Chimie Militară în Armata României………………………………………………………………………………………5 PARTEA I. ISTORIA ARMEI…………………………………………………………………………………..18
Gl.Bg.(r) ing. DUMITRU PRUNACHE, Col.(r) ŞTEFAN TOMA – Serviciul de Apărare Contra
Gazelor/Apărare Antichimică la Armata de Uscat a României……………………………………………………19
Col.(r) prof.univ.dr.ing. MIHAI STAN, Col. DUMITRU BRÂNZEI ,
Col. ALEXANDRU ZAMFIR – Protecţia Antichimică în Marina Militară de-a lungul anilor –
oameni şi fapte din istoria armei………………………………………………………………………………………………30
Col.(r) GHEORGHE RUJOIU – Unele particularităţi privind protecţia antichimică a efectivelor din cadrul Comandamentului Apărării Antiaeriene a Teritoriului (C.A.A.T.)…………………………………33 Col.Prof. MIHAI ASIMIONESEI – Învăţământul Militar Superior Românesc –
ieri şi astăzi………………………………………………………………………………………………………………………………….35
Col.(r) prof. univ. dr. ing. STAN MIHAI – Din istoria învăţământului tehnic militar – formarea inginerilor de chimie militară…………………………………………………………………………………………………..38
Col.(r) ION DĂNILĂ, Col.(r) CONSTANTIN MIREA – Patru ani hotărâtori…………………..40
Col.(r) ION DĂNILĂ, Col.(r) CONSTANTIN MIREA – Şansa începutului………………………48
Lt.col. (Gl.Bg.) ing. DUMITRU PRUNACHE – Învăţământul pentru formarea Ofiţerilor
Chimişti din rezerva Armatei României……………………………………………………………………………………56
Colonel (r) DUMITRU GHIŢĂ – Retrospectiva privind organizarea, coordonarea şi conducerea unor activităţi specifice Comandamentului Trupelor Chimice………………………………………………………63
Col.(r)prof.univ.dr.ing. MIHAISTAN -Din istoria Laboratorului de Dozimetrie Militară……..69
Istoria armei chimice în fotografii…………………………………………………………………………………72
Cadrele de Chimie Militară în retragere care au împlinit respectabila vârstă de
80 de ani/se apropie de aceasta………………………………………………………………………………………………..76
PARTEA a II-a (după 1993)………………………………………………………………………………………78
Gl.bg.(r) VASILE IGNAT – Procesul de transformare a Armatei României
– misiunile armatei -……………………………………………………………………………………………………………….79
Col. (r) ing. CRISTIAN GHEORGHIU – De la Apărarea Contra Gazelor la Apărarea Chimică,
Biologică, Radiologică şi Nucleară…………………………………………………………………………………………..81
Col. dr. ing. ION SAVU – Centrul de Cercetare Ştiinţifică pentru Apărare NBC şi Ecologie –
parte componentă a Sistemului Naţional de Cercetare – Dezvoltare……………………………………………….86 Moment cultural susţinut de col. (r) ION POPESCU……………………………………………………….89

ASOCIAŢIA CADRELOR DE CHIMIE MILITARĂ
ÎN REZERVĂ ŞI ÎN RETRAGERE LA
ANIVERSAREA A 85 DE ANI DE LA
ÎNFIINŢAREA PRIMELOR STRUCTURI DE
CHIMIE MILITARĂ
ÎN ARMATA ROMÂNIEI

Fiecare dintre  noi am  servit  sub drapel, potrivit    nevoilor    Patriei.    După    anii    petrecuţi   în  garnizoane  în  care    ne-am   lăsat   tinereţea,  sănătatea,  dar şi  micile  bucurii ale vieţii  personale   şi

familiale, destinul ne-a hărăzit să trăim anii de pensie. Suntem convinşi că, odată cu trecerea în rezervă, aţi simţit nostalgia anilor din armată, precum şi regretul despărţirii de camarazii cu care aţi împărţit greutăţile şi bucuriile. S-ar putea să duceţi şi sentimentul frustrării, legat de anumite neâmpliniri în cariera militară. Lucru firesc – până la un anumit moment, întrucât acestea nu trebuie să mai preocupe în măsura în care fizic, nu au produs durere şi suferinţă. La vârsta noastră, înţelepciunea trebuie să fie cel mai bun sfetnic. Este momentul ca toţi – aflaţi în poziţia de „rezervă” sau „retragere” – să ne strângem rândurile şi uniţi, să ne sprijinim reciproc pentru a rezista în faţa vicisitudinilor
Gl.Bg.(r) ing. DUMITRU PRUNACHE
Preşedintele A.C.Ch.M.R.R.(2002-2008)
inerente vârstei, dar şi pentru a lupta cu greutăţile pe care neprevăzutul ni le poate aduce, pentru a ne apăra şi cere drepturile în raport cu autorităţile care ne hotărăsc soarta.
Ideile de mai sus şi momentul istoric al anului 1923, când pe baza Constituţiei, s-a promulgat Legea 452 prin care se constituia „Uniunea Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere”, având secţiuni pe judeţe şi oraşe, cu sediul central la Bucureşti: membrii de onoare fiind aleşi Mareşalii Alexandru Averescu şi Constantin Prezan, i-au sensibilizat pe câţiva colegi ai noştri, care acum 7 ani au declanşat activitatea pentru înfiinţarea unei Asociaţii a Cadrelor de Chimie Militară în Rezervă şi în Retragere. În sprijin le-a venit Ordonanţa de Urgenţă nr. 26/2000 a „asociaţiilor şi fundaţiilor”, precum şi Statutul Uniunii Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere „Alexandru Ioan Cuza”, care la articolul 63 sprijină ideea înfiinţării şi afilierii asociaţiilor cadrelor militare în rezervă şi în retragere pe arme sau specialităţi militare.
Ideea a aparţinut Gl.Bg.(r) ing. Dumitru Prunache, col.ing. Cristian Gheorghiu – şeful Secţiei Apărare NBC din S.M.G., la acea dată, -, care au consultat şi pe Gl.Bg. Florescu Mugurel, şef de direcţie în M.Ap.N., care a fost de acord cu iniţiativa şi ne-a încurajat. La idee a aderat şi col.(r) Victor Babiuc, care mai avea experienţa înfiinţării filialei sectorului 6 a A.N.C.M.R.R.
S-a trecut la întocmirea Statutului Asociaţiei, Actului Constitutiv, obţinerea repartiţiei unui spaţiu pentru întruniri şi a dovezii disponibilităţii, denumirii de „Asociaţia Cadrelor de Chimie Militară în Rezervă şi în Retragere „Costin D. Neniţescu”.
Cu ocazia aniversării zilei Trupelor Chimice din 15 mai 2002, prin amabilitatea col. Cristian Gheorghiu, şeful Secţiei Apărare NBC din SMG, Gl.Bg.(r) Dumitru Prunache a prezentat ideea de înfiinţare a asociaţiei, ofiţerilor prezenţi – aproximativ 47 – în frunte cu foştii noştri comandanţi (şefi). Ideea a fost îmbrăţişată pe loc şi s-a trecut la colectarea taxei de înscriere de 100000 lei – au fost câţiva ofiţeri care au cotizat cu sume mai mari.
Tot cu această ocazie s-a ales un comitet de iniţiativă, constituit din aceiaşi ofiţeri prezentaţi mai sus, care să definitiveze documentele, să le autentifice şi să înscrie asociaţia la Judecătoria Sectorului 4. Şi s-a obţinut spaţiul pentru întruniri.
La 05.09.2002, la Judecătoria Sectorului 4 a avut loc şedinţa publică unde s-a discutat cererea formulată de ACChMRR şi a fost admisă. La 16 octombrie 2002 s-a primit, la Judecătoria S4 „Certificatul de înscriere a persoanei juridice fără scop patrimonial nr. 53/16.10.2002” şi „Numărul şi data înscrierii în registrul special, 38/14.10.2002”.
La data de 10 decembrie 2002 (în fostul local al C.T.Ch. din Şoseaua Olteniţei) a fost convocată adunarea generală a cadrelor de chimie militară, unde s-a înfiinţat legal Asociaţia C.Ch. M.R.R. „Costin D. Neniţescu”, alegându-se un Consiliu Director format din 15 membri. Preşedinte a fost ales Gl.Bg.(r) ing. Dumitru Prunache, primvicepreşedinte col. (r) ing. Gheorghiu Cristian şi secretar col. (r) Ion Ostafe. De atunci membrii
6
Consiliului Director şi Biroului Executiv au mai fost schimbaţi cu alte cadre mai active dar şi funcţiile diversificate şi completate. Asociaţia a luat numele marelui chimist, devenit ulterior savant de notorietate mondială, profesor doctor – docent ing. academician (1955) COSTIN D.NENIŢESCU (1902-1970) (foto) pentru

A fost Asistent „G” al Laboratorului de gaze toxice de luptă al Serviciului de Apărare Contra Gazelor din 1926, iar între 1931 şi 1934 directorul acestui laborator. A scris lucrarea „Gaze şi măşti de război”, în 1933 împreună cu dr. Constantin Ionescu.. În 1927 a fost premiat cu 50000 lei pentru lucrarea originală, cea mai bună în domeniul gazelor toxice de luptă, cu titlul: „Studiul arsinelor aromatice din punct de vedere al întrebuinţării lor ca gaze de luptă”. În 1928 a inventat lumânarea toxică pe bază de arsine. În 1935 a preparat iperita – printro reţetă proprie din tiodiglicol (împreună cu lt.dr. Nicolae Scărlătescu). În 1935 a obţinut arbanita (amestec de cloro-cetone, cu proprietăţi identice cu ale cloracetofenonei – gaz toxic cu acţiune lacrimogenă). În 1938, sub îndrumarea profesorului, s-a pus la punct o nouă metodă industrială pentru prepararea difenilclorarsinei, pe baza unui procedeu original, S.T. iritant lacrimogenă (rev. ANTIGAZ nr. 3,4/1941). S.T.L. iritant lacrimogenă sub denumirea abreviată de „C.S.”(ortoclorbenziliden-malononitrilul) a început să fie studiată şi fabricată pe plan mondial după 1950. C.S.-ul este prezentat de revista „Antigaz” nr. 7,10/1937 ca fiind S.T.L. „strănutătoare şi urzicătoare”. Ca redactor şi apoi ca membru în comitetul de direcţiune a revistei de specialitate „Antigaz” (1927-1943), păstrat pînă astăzi în Biblioteca Academiei Române (Revista Apărarea NBC nr. 1/2000, p. 41-44 şi nr. 8 (2/2004) p. 83-85). În perioada interbelică a făcut parte din Comitetul Consultativ pentru Chestiunile Tehnice
Privitoare la Războiul Chimic (Istoria Chimiei Militare Româneşti, 1917-2005, p.145-148; 157; 174-177). A fost profesorul multor generaţii de chimişti care au lucrat şi în armată. Lucrările sale de „Chimie Generală” şi de „Chimie Organică” în două volume şi mai multe ediţii, sunt cunoscute în ţară şi străinătate. Acestea au fost motivele care ne-au determinat să alegem acest nume pentru asociaţie, precum şi faptul că în acea perioadă (2000-2002) nimeni nu a revendicat acest nume. În cadrul asociaţiei s-au înfiinţat următoarele compartimente de activitate: doctrină militară şi istoria armei; cultură, presă, massmedia şi turism; organizare, protocol, evidenţă, precum şi responsabilităţi cu activitatea socială, ofiţeri-femei, maiştri-subofiţeri, sau activitatea ştiinţifică, ingineri. Un membru al consiliului director îndeplineşte funcţia de contabil-trezorier şi pănă la 100 membri, conform legii, s-a ales un cenzor: col (r) Botez Vasile, în afara consiliului director.
Efectivul asociaţiei din Bucureşti a ajuns, în prezent, la 99 de membri, deci aproape s-a dublat, făcînd din aceasta o activitate permanentă a consiliului director şi biroului executiv.
Din luna mai 2003 ne-am afiliat la A.N.C.M.R.R. „Alexandru Ioan Cuza”, singura asociaţie recunoscută de Ministerul Apărării şi Consiliul Persoanelor Vârstnice şi care poate să se adreseze Ministerului Apărării, Guvernului şi chiar Preşedinţiei în probleme de pensii militare, avansări, decorări înscrierea unor drepturi în ordinele pe care le emite şi transpunerea lor în practică. A.N.C.M.R.R., în traducerea în viaţă a unor obiective stabilite şi a unor sarcini din Statutul propriu, colaborează cu celelalte asociaţii ale instituţiilor similare din MIRA, SRI, SIE şi SPP.
După afiliere, Consiliul Director şi-a propus să înfiinţeze filiale ale ACChMRR în garnizoanele unde vieţuiesc mai mulţi ofiţeri chimişti în rezervă şi în retragere, asigurând şi documentele necesare, astfel: Oradea, Cluj, Craiova, Buzău, Iaşi, Sibiu, Câmpulung, Huşi etc. Am găsit înţelegere la unii colegi cu mai multă iniţiativă şi curaj, care au reuşit să înfiinţeze filiale în garnizoanele Buzău (col.(r) Cornea Ion – 2003, Câmpulung Muscel (col.(r) ing. Vlădescu Ilie – 28.01.2004) şi Huşi (lt.col.(r) Bazarciuc Toni – 22.04.2004). Şi aceste filiale şi-au însuşit statutul şi au reuşit să înscrie un număr corespunzător de membri (vezi anexa). Filiala din Câmpulung Muscel, prin strădania preşedintelui, a reuşit să se înscrie la tribunal şi să obţină certificat de înregistrare fiscală (CIF).
Prezentând organizarea stabilă a asociaţiei noastre putem să arătăm în continuare ce sarcini mai importante am îndeplinit în cei şase ani de existenţă.

Pentru cunoaşterea în profunzime a istoriei armei noastre am organizat în fiecare an la 15 mai, Simpozioane şi dineuri la care am invitat şi ofiţeri activi din garnizoană, pentru menţinerea şi dezvoltarea relaţiilor camaradereşti. De asemenea, am mobilizat membrii asociaţiei noastre să participe cu articole de specialitate, memorialistice sau fotografii la întocmirea „Istoriei Chimiei Militare Româneşti – 1917 – 2005” care s-a redactat la Şcoala de Aplicaţie pentru Apărare NBC din Câmpulung Muscel. Am avut o colaborare fructuoasă cu Gl.Bg.(r) Popescu Nicolae şi col.(r) Grigorescu Mihai eficienţă care poate fi documentată prin notele din istorie. Întâlnirile între cadrele asociaţiei noastre au reprezentat întotdeauna un moment de bucurie, momente de aducere aminte a anilor puşi în slujba Patriei în garnizoanele unde am muncit.
Tot cu dragoste şi bucurie am colaborat întotdeauna la festivităţile organizate în garnizoana Câmpulung, fie că au fost în cinstea aniversării Zilei Trupelor Chimice, fie a Şcolii de Aplicaţie (Centrului de pregătire) pentru Apărare NBC – Muscel.
Fotografiile alăturate vin să demonstreze acest lucru.
restructurării, modernizării, operaţionalizării şi capabilizării, unităţilor respective, în scopul integrării în structurile euro-atlantice;
 dezvoltării legăturilor şi sentimentelor de camaraderie între membrii ACChMRR şi cadrele active din unităţi şi alţi colegi participanţi la eveniment;
 petrecerea în mod plăcut a timpului liber al membrilor asociaţiei cu educarea prin exemplul personal a militarilor angajaţi pe bază de contract în spiritul dragostei faţă de Armata României şi tradiţiilei armei chimia militară/ apărarea NBC.
câte 1 – 2 ori, cu excepţia B 72 Apărare NBC. Aceste momente au reprezentat pentru toţi sentimente de bucurie pentru că eram prezenţi împreună la eveniment cu militari profesionişti, cu cadrele militare active, cu unii colegi cu care am lucrat în unităţile respective în perioada activă a vieţii noastre.
Astfel de momente sunt ilustrate de fotografiile următoare,
Grădina Botanică din Bucureşti din garnizoanele Huşi şi Piteşti.
Membrii Asociaţiei CChMRR la aniversarea a 80 de ani de la
înfiinţarea primelor formaţii de Chimie Militară Comandanţii unităţilor
Am participat la toate unităţile existente în structura armatei noastre de În transpunerea în practică a acestei activităţi am fost înţeles şi sprijinit de toţi membrii asociaţiei, în permanenţă.
1. Un alt obiectiv al activităţii noastre a fost organizarea participării în garnizoanele de dislocare a unităţilor de profil cu ocazia „Porţilor deschise” sau a sărbătoririi „zilelor de înfiinţare a acestor unităţi” în scopul:
   cunoaşterii modului de transpunere în practică a cerinţelor
de profil ne-au primit cu dragoste Kilomentrul 80 al autostrăzii Bucureşti – Piteşti
O parte din membrii ACChMRR în drum spre Câmpulung, unde se va sărbători a 75-a aniversare a CPApNBC-Muscel
apărare la activităţile de reformă şi restructurare, operaţionalizare şi capabilizare, iar în prezent, de transformare a Armatei şi unităţilor de profil. S-au bcurat în mod deosebit şi şi-au felicitat colegii din Trupele de Apărare NBC pentru locul ocupat în Batalionul Multinaţional NBC din cadrul Forţei de Răspuns a NATO, fiind siguri că misiunile acestora vor fi îndeplinite, la nevoie, cu simţ de răspundere.
Piteşti – 2006
Membrii A.C.Ch.M.R.R. alături de alţi invitaţi la a 30-a aniversare 3. De asemenea, la întrunirile
de la înfiinţarea unităţii
scriem în „cărţile de impresii” şi ne-am fotografiat împreună. Uneori, în grupuri mai mici, ne-au solicitat să le povestim cum a fost când am lucrat noi în aceste unităţi.
La întâlnirile respective, în referatele prezentate şi în discuţii, în lucrările elaborate au fost scoşi în evidenţă şi omagiaţi înaintaşii noştri, cum sunt: col.(gral.)George Eugen Popescu; lt.col. dr.farm Alexandru Ionescu Matiu; prof.dr. Costin D. Neniţescu; col. Mihail Alexandru – primul cdt. al C.I.A.C.G; mr. (col) Nicolae D. Popescu – primul trimestriale, ne-am străduit să prezentăm activităţi cât mai importante şi interesante pentru a atrage cât mai mulţi participanţi. De regulă, s-au prezentat ordinele ministrului apărării, Hotărârile de Guvern, Legile – care au afectat în bine starea socială a cadrelor militare în rezervă şi în retragere şi a familiilor lor, privind recalcularea şi actualizarea pensiilor militare; ordinele de linie ale ministrului apărării, buletinele informative ale ANCMRR; obiectivele şi sarcinile ce stau în faţa cadrelor militare în rezervă şi în retragere şi modul de îndeplinire a acestora.

comandant al Şcolii A.C.G.; gl.bg. Ştefan Enescu şi col. Virgil Oprescu, şeful D.Ch.M. şi cdt. C.I.A.C.G. – în timpul celui de-al doilea război mondial – au condus cu răspundere, iniţiativă şi competenţă misiunile trupelor chimice atât în ţară cât şi pe front, etc.
Cadrele de chimie militară/ apărare NBC în rezervă şi în retragere au fost în cuget şi simţire alături de colegii lor, cadrele active, cu ocazia integrării României în U.E. şi NATO şi i-au apreciat pentru aceasta. De asemenea, au urmărit cu interes deosebit cum au aplicat cerinţele doctrinei şi strategiei naţionale de

   Huşi – 2005

În fotografie sunt mai multe generaţii de ofiţeri – promoţia 1953,
1955, elevii Gl.Bg.(r) Dumitru Prunache, fost comandant de pluton şi companie elevi (1954-1958) şi foştii subordonaţi din B 202 Apărare NBC.
S-au făcut expuneri cu caracter militar, istoric şi economic privind perioada pe care o traversează România; modul de realizare a procesului de reformă şi restructurare, modernizare, operaţionalizare, capabilizare şi transformare a armatei române şi a unităţilor chimice pentru a se integra în structurile euro – atlantice şi în NATO; cu ocazia primirii României în NATO şi UE s-au făcut informări pline de învăţăminte privind noile misiuni ale armatei române în lumina Declaraţiei Summitului de la Praga şi Riga, Angajamentului Capabilităţilor de la Praga, Orientărilor doctrinare privind apărarea NBC în perspectiva integrării României în NATO etc.
La sfârşitul acestor întruniri se pun întrebări, se fac discuţii. În viitor trebuie să ne preocupăm pentru creşterea participării la aceste activităţi şi a combativităţii.
4. Cu ocazia aniversării a 85 de ani de la înfiinţarea primelor structuri de chimie militară (apărare NBC) în Armata României la 15 mai 2008, Consiliul Director şi-a propus să organizeze activităţi la cel mai înalt nivel. În acest scop pregătim un simpozion cu 4-5 referate şi un dineu în garnizoana Bucureşti; dorim să pregătim o revistă festivă în colaborare cu ofiţerii activi, să înmânăm fiecărui invitat şi membru al asociaţiei câte o insignă cu emblema noastră şi câte o diplomă de excelenţă (vezi foto).
De asemenea, ne propunem să mobilizăm membrii ACChMRR şi să organizăm transportul la Centrul de Pregătire pentru Apărare NBC – Muscel, unde credem că se va organiza festivitatea pe ţară pentru „Aniversarea Zilei Trupelor de Apărare NBC”, alături de camarazii cu care am servit PATRIA sub drapel o perioadă îndelungată de timp.
Cu această ocazie Consiliul Director şi Biroul Executiv al A.C.Ch.M.R.R. felicită, cadrele militare active şi militarii profesionişti din unităţile de profil existente şi pe membrii asociaţiei, dorindu-le multă sănătate, prosperitate, fericire şi numai bucurii. La mulţi ani!

10 ANEXA
ASOCIAŢIA CADRELOR DE CHIMIE MILITARĂ
ÎN REZERVĂ ŞI ÎN RETRAGERE – „COSTIN D. NENIŢESCU”
LA A 85 –a ANIVERSARE A TRUPELOR DE APĂRARE NBC*
Nr. crt. Numele şi prenumele Gradul Adresa Data naşterii
(la preşedinţi şi telefoanele)
1 2 3 4 5
CONSILIUL DIRECTOR AL ASOCIAŢIEI = 15
1 PRUNACHE GH. DUMITRU
(preşedinte) Gl.Bg.(r) ing.
16.01.1990 Bucureşti, S6 C.Pr.Civ. 08.05.1934
0721/980555
7463348
2 IGNAT VASILE
(primvicepreşedinte) Gl.Bg. (r) Bucureşti,
Secretariat M.Ap. 16.09.1948
0722/380069
2564814
BRÂNZEI DUMITRU
(vicepreşedinte) Col. (r) Bucureşti, S6 C.T.Ch. 09.08.1934
4 DANILĂ IOAN
(vicepreşedinte) Col. (r) Bucureşti, C.T.Ch. 12.09.1945
5 GHEORGHIU CRISTIAN
(responsabil cu filialele) Col. (r) Bucureşti C.T.Ch. 19.09.1946
6 NĂSTASE IRINA
(responsabil cu femeile) Col Lt.col. (r) Bucureşti, S1 C.T.Ch. 18.11.1951
7 DRĂGHICI GHEORGHE
(responsabil cu MM şi subof.) M.M. (r) Bucureşti, S1 C.Cc.Şt. 20.09.1948
RUJOIU GHEORGHE
(resp. cu probleme sociale) Col. (r) Bucureşti, S6 C.A.A.T. 15.10.1931
9 STAN MIHAI
(resp. cu inginerii) Col.(r)dr.ing. Bucureşti, S6 C.C.Şt. 12.08.1935
10 POPESCU EUGENIU
(contabil – trezorier) Col. (r) Bucureşti, S4 M.St.M. 24.12.1945
11 BABIUC VICTOR
(membru supleant) Col. (r) Bucureşti, S6
A1 06.04.1927
12 MIHĂESCU AUREL
(membru supleant) Col. (r) Bucureşti, S.M.F.T. 12.11.1951
13 MUŞAT IOAN
(membru supleant) Col. (r) Bucureşti, S6 M.St.M. 02.04.1953
14 LELCU VASILE
(membru supleant) Col. (r) Bucureşti, C.T.Ch. 19.08.1949
15 STROE PETRE
(membru supleant) Col. (r) Bucureşti, S.M.F.T. 01.07.1956
În Consiliul Director intră toţi preşedinţii de filiale
BIROLUL EXECUTIV CENTRAL (2 + 5 din Cs.D.)
16 ZAMFIR ALEXANDRE
(secretar) Col. (r) Bucureşti, S6 A.M. 01.01.1939
7264883
17 ASIMIONESEI MIHAI
(ajutor secretar) Col (r) Bucureşti A.M. 12.04.1937
0318044995
*Funcţiile corespund lunii februarie 2008
1 2 3 4 5
18 BOTEZ VASILE
(cenzor) Col. (r) Bucureşti, S6 C.T.Gr. 09.01.1932
4402498
MEMBRII ASOCIAŢIEI
19 ANDRIŢA GHEORGHE Gl.mr.(r)ing. Bucureşti, S6
Secretariatul M.Ap. 20.12.1937
20 BALABAN GIOVANI Col.(r) Bucureşti, S6
Dir. Cadre şi Învăţ. 17.07.1931
21 BOBOC FLORIN Col.(r) ing. Bucureşti, S6 C.T.Ch. 07.04.1944
22 BODOGA PETRE Col.(r) ing.dr. Bucureşti, C.C.Şt. 08.06.1938
2 BURLACU GHEORGHE Col.(r) dr. Bucureşti, C.C.Şt. 08.07.1938
24 BRUTARU GHEORGHE Col.(r) ing. Bucureşti, C.T.Ch. 07.08.1933
25 BĂLULESCU GHEORGHE Col.(r) ing. Bucureşti, C.C.Şt. 21.09.1937
26 BOGHIAN ION M.M. (r) Bucureşti, C.C.Şt. 03.12.1947
27 CHIŢAC MIHAI Gl.Locot.(r) dr. Bucureşti, M.I. 04.11.1928
2 CARAPANCEA NICOLAE Col.(r) Bucureşti, C.T.Ch. 02.05.1938
29 CĂLCÂI DIOGEN Col.(r) Bucureşti, C.T.Ch. 23.08.1934
0 CĂLIN PETRE Col.(r) Bucureşti, C.T.Ch. 08.07.1930
31 CETERCHI GHEORGHE Col.(r) ing. Bucureşti, C.C.Şt. 26.03.1937
2 CHIRIAC IULIAN Col.(r) Bucureşti, M.St.M. 29.08.1929
CIUCUR MITICĂ Gl.Bg.(r) ing. Bucureşti,
Rez. Stat 07.11.1939
34 DAVIŢOIU EMILIAN Col.(r) Bucureşti, C.T.Ch. 14.07.1933
35 DĂRSTARU NADIA Lt.col.(r) Bucureşti, C.T.Ch. 22.06.1951
36 DICULESCU ALEXANDRU Col.(r) ing. Bucureşti, C.C.Şt. 02.04.1947
37 DIACONU ŞTEFAN Col.(r) Bucureşti, D.R.P. 18.01.1948
DRAGOMIR MIHAIL Col.(r) ing. Bucureşti, C.C.Şt. 31.03.1953
39 DRAGOMIR TATIANA Lt. col. (r) Bucureşti, C.T.Ch. 10.10.1954
40 DUMITRESCU VICENŢIU Col (r) Bucureşti, C.T.Ch. 15.08.1940
41 DUMITRESCU DAN Col. Av. (r) Bucureşti, S.M.F.A. 24.04.1950
42 DAMIAN COMAN Col. (r) Bucureşti, S.M.G. 01.04.1941
43 FARCAŞIU GHEORGHE Col. (r) Bucureşti, C.T.Ch. 16.02.1938
12

1 2 3 4 5
44 FILIP TIBERIU Col. (r) Bucureşti,
C.A.A.T.-Av. 05.04.1931
45 GANEA STELICA Col. (r) Bucureşti, Dir. Cadre şi Învăţ. 28.03.1955
46 GHIŢĂ DUMITRU Col. (r) Bucureşti, C.T.Ch. 09.07.1931
47 GUŞANU NAZARIE Col. (r) Bucureşti, C.T.Ch. 01.11.1929
48 HANCU NELU Col.ing. (r) Bucureşti C.C.Şt. 23.02.1933
49 IANCU ŞTEFAN Gl.Bg.(r) veteran Bucureşti, S.6, C.T.Ch. 24.01.1925
50 IORDĂNESCU DUMITRU Col.(r) Bucureşti, C.T.Ch. 28.06.1933
51 IANCU CONSTANTIN Plt. adj. (r) Bucureşti, C.C.Şt. 10.03.1949
52 IONESCU IONICĂ Lt.col. (r) Bucureşti, A.1 19.06.1932
53 JUMĂTATE LUCIAN Col.(r) D.Inform. 14.01.1947
54 LELUŢIU ALEXANDRU Col.ing. (r) Bucureşti,
Muzeul Militar 21.08.1937
55 LICĂREŢ CONSTANTIN Col.ing.(r) Bucureşti, C.C.Şt. 15.08.1932
56 MAGHERU ILARIE Col.ing.(r) Bucureşti, C.T.Ch. 14.03.1932
57 MANEA NICOLAE Col.(r) Bucureşti,
Dir. Cadre şi Învăţ. 31.05.1932
58 MATEI MIRCEA Col.(r) Bucureşti, C.T.Ch. 19.03.1940
59 MAREŞI ION Col.(r) Bucureşti, D.Inform. 03.03.1948
60 MIHAILIUC GHEORGHE Col.ing.(r) Bucureşti, C.Pr.Civ. 03.03.1948
61 MIREA CONSTANTIN Col.ing. (r) Bucureşti, C.T.Ch. 14.05.1945
62 MOISESCU MARIN Col.ing.(r) Bucureşti, C.Pr.Civ. 02.01.1944
63 HÂRJOABĂ GRIGORE Col.ing.(r) Bucureşti,
Cmd. Gărzi Naţ. 06.07.1933
64 NEDELCU VALERICĂ Col.ing.(r) Bucureşti, C.C.Şt. 11.02.1936
65 NICULESCU IOAN Col.ing.(r) Bucureşti, C.T.Ch.
66 NICULESCU GEORGE Col.(r) Bucureşti,
C.T.Ch.(M.Ch.) 12.08.1929
67 NEAGU CORNELIU Col.(r) Bucureşti, D.Sport 22.10.1936
68 NICOLAE IOAN Col.ing.(r) Bucureşti, S.M.G. 19.10.1952
69 NOAGHE NICOLAE Col.(r) Bucureşti, C.T.Ch.
70 NIŢĂ STERE Col.(r) Bucureşti, C.C.Şt. 13.12.1939

1 2 3 4 5
71 OSTAFE ION Col.(r) Bucureşti,
D.R.U. (D. Cadre) 08.05.1938
72 PĂTRAŞ LAURENŢIU Col.(r) veteran Bucureşti,
Escadrila Av. 18.01.1926
73 POPESCU D. IOAN Col.(r)ing. C.C.Şt. Bucureşti, C.C.Şt.
74 POPESCU N. ION Col.(r) Bucureşti, Cmd.A.1 16.07.1931
75 POPOVICI ION Col.(r) Bucureşti 29.08.1929
76 PANĂ NICOLAE Col.ing.(r) Bucureşti, C.T.Ch. 16.07.1929
77 PĂLTĂNEA SIMONA Lt.col.(r) Bucureşti, C.T.Ch. 01.10.1954
78 RÂMNICEANU GHEORGHE Col. (r) Bucureşti,
Studente 30.11.1932
79 RUTA ALEXANDRU Col.(r) Bucureşti, S.M.F.A. 12.02.1931
0 RUSU MARIN Col.(r) Bucureşti, S.M.F.T. 01.07.1938
81 SIMION NICOLAE-ALEX Col.(r) Bucureşti,
C.I. Cmd. Art – Ploieşti 30.03.1930
2 STĂNCIUGEL GHEORGHE Col.ing.(r) Bucureşti, C.C.Şt. 20.04.1934
STAN CONSTANTIN Col.ing.(r) Bucureşti, C.C.Şt. 21.06.1950
84 TABAN NICOLAE Col.(r) Bucureşti, C.T. Ch. 09.05.1931
85 ŢĂPÂRLEA GORIŢĂ Plt.adj. (r) Bucureşti, C.T.Ch. 06.03.1952
86 TOMA ŞTEFAN Col.(r) Moreni – Db, Cmd. A.1 15.10.1934
87 ŢURCANU CONSTANTIN Col.ing.(r) dr. Bucureşti, C.C.Şt. 19.09.1937
ZAHA TRAIAN Col.(r) Bucureşti C.C.Şt. 26.07.1949
89 VASILE GHEORGHE Col.(r) Bucureşti, S.M.G. 01.12.1941
90 VĂLEANU CORINA Lt.col.(r) Bucureşti,
D.R.U. – studente 11.10.1954
91 ZAMFIRESCU GHEORGHE Col.ing.(r) Bucureşti,
D.R.U. – studente 15.01.1940
92 SECARĂ CONSTANTIN Col.(r) Bucureşti, C.T.Ch. 11.01.1932
93 STOIAN OLGA S.C. Bucureşti, C.T.Ch. 02.02.1942
94 MITINCU ŞTEFAN Col.(r) Bucureşti
95 ANOROCIOAEI TUREL Col. (r) Bucureşti S.M.G.
96 TĂBĂCARU CRISTIAN Col.(r) Bucureşti M.I.R.A.

Nr. crt. Numele şi prenumele Gradul Adresa Data naşterii
FILIALA – ACChMRR din Buzău (15.11.2003) = 13
1 CORNEA ION
(preşedinte) Col.(r) Buzău
C.10 Op. 18.09.1947
0726/835203
0235/471676
2 GHEORGHIU ION Col.(r) Unguriu 17.02.1957
CAZAN VASILE Mr (r) Unguriu 21.01.1955
4 COSTACHE ION Lt.col. (r) Unguriu 21.02.1946
5 CONSTANTINESCU NICOLAE Lt.col. (r) Unguriu 21.01.1950
6 DOBRE STERE Lt.col. (r) Unguriu 08.04.1952
7 LIVINT NECULAI Col. (r) Unguriu 23.04.1953
MOROŞANU LIVIU Plt.adj. (r) Unguriu 04.08.1961
9 PANAIT VASILE Plt.adj. (r) Unguriu 18.01.1952
10 TABACU ŞTEFAN Plt.adj. (r) Unguriu 28.02.1949
11 VASILE DUMITRU Lt.col. (r) Unguriu 18.11.1937
12 COMAN CONSTANTIN Mr. (r) Unguriu 29.01.1960
13 POPA ILIE MARIAN Plt.adj. (r) Unguriu 21.07.1951
FILIALA – ACChMRR din Câmpulung (22.01.2004) = 24
14 VLĂDESCU ILIE
preşedinte Col.(r) ing. Câmpulung
S 263 R.Th.M.Ch. 26.06.1937
0729/927223
0248511645
15 MUŞAT VASILE Plt.adj.şef.(r) Câmpulung
Valea Poienii 01.01.1947
16 AFTANASĂ CONSTANTIN MM.pr. (r) S 263 R.Th.M.Ch. 14.09.1953
17 ALEXE NICU Plt.maj. (r) Şc.Apl.Câmpulung 15.07.1935
18 COSTĂCHILĂ FLORIAN Cpt. (r) Şc.Apl.Câmpulung 29.04.1956
19 CINCĂ ION SC S 263 R.Th.M.Ch. 06.12.1940
20 GÂRTAN VIOREL Lt.col.(r) Şc.Apl.Câmpulung 06.10.1953
21 MIHAI GHEORGHE Col.ing.(r) Şc.Apl.Câmpulung 03.09.1944
22 MAC ADALBERT Cpt.(r) Şc.Apl.Câmpulung 16.02.1963
2 NEGOESCU IOAN Plt.adj.şef.(r) Şc.Apl.Câmpulung 03.01.1949
24 PLEŞA DUMITRU Col.(r) C.I.P.C.Ch.M. 09.07.1927
25 POPA MIRCEA EMIL MM.Cl.I (r) C.I.P.C.Ch.M. 01.01.1957
26 POPESCU CRISTINEL Plt.adj.şef.(r) Şc.Apl.Câmpulung 20.09.1950
27 RĂDULESCU GHEORGHE Col.(r) Şc.Apl.Câmpulung 05.10.1930
2 RĂUŢOIU NICOLAE MM.Cls.I(r) S 263 R.Th.M.Ch. 28.09.1940
29 RADU ILIE MM.Cls.II(r) Şc.Apl.Câmpulung 20.07.1948
0 ILIOIU PAULIAN Plt.adj.şef (r) Şc.Apl.Câmpulung 05.05.1950
31 ŞTEF ALEXANDRU MM.Pr. (r) S 263 R.Th.M.Ch. 18.03.1945
2 SOCOL EMILIAN Lt.col.(r) Şc.Apl.Câmpulung 28.08.1954
ŢĂRĂNGOI GHEORGHE Lt.col.(r) Şc.Apl.Câmpulung 29.04.1959
34 UNGUREANU ŞTEFAN Col.(r) S 263 R.Th.M.Ch. 18.12.1946
35 VIŞOIU MOISE Plt.adj.(r) Şc.Apl.Câmpulung 18.12.1946
36 IONESCU GRAŢIAN Col.(r) Câmpulung
C.P.Ap.NBC 04.10.1954

1 2 3 4 5
37 GRIGORESCU MIHAIL Col.(r) Câmpulung Şc. de Aplicaţie 14.12.1950
FILIALA – ACChMRR din Huşi (22.02.2004) = 20
BAZARCIUC TONI (preşedinte) Lt.col.(r) Huşi,
B.202 Ap.NBC 06.04.1950
0740/589865
0235/471676
39 BUHUŞI MIHAI Lt.col.(r) Huşi,
B.202 Ap.NBC 02.09.1955
40 GHEORGHIU MIHAI Lt.col. (r) Huşi,
B.202 Ap.NBC 19.08.1954
41 BRIGHIU MIHAI MM.Pr. (r) Huşi,
B.202 Ap.NBC 23.01.1942
42 CODREANU NICU Plt.adj.şef.(r) Huşi,
B.202 Ap.NBC 25.07.1940
43 CRISTAT IONEL Plt.adj.(r) Huşi,
B.202 Ap.NBC 29.05.1954
44 ŞAPCĂ NICU Col. (r) Huşi, Str. Dobrina 21.01.1945
45 GHERMAN IOAN Col.(r) Huşi,
B.202 Ap.NBC 18.06.1934
46 MIHĂLAŞ MUGUREL Mr.(r) Huşi,
B.202 Ap.NBC 28.05.1965
47 HUZUM GHEORGHE Plt.adj.(r) Huşi,
B.202 Ap.NBC 13.07.1949
48 HOBJILĂ TEODOR Plt.adj.(r) Huşi,
B.202 Ap.NBC 24.09.1948
49 MICU NICOLAE Plt.adj (r) Huşi, Str. 1 Dec. 19.06.1962
50 ODOBESCU ŞTEFAN Plt.adj (r) Huşi,
B.202 Ap.NBC 24.11.1953
51 PALADE CORNELIU Mr.(r) Huşi,
B.202 Ap.NBC 21.04.1965
52 PĂGÂNEANU GHEORGHE Mr.(r) Huşi,
B.202 ApNBC 27.02.1951
53 ROTARU DUMITRU Plt.adj.(r) Huşi,
B.202 Ap.NBC 23.06.1941
54 ULIAN GHEORGHE Plt.adj.(r) Huşi,
B.202 Ap.NBC 16.03.1953
55 RUSU IULIAN Mr. (r) Huşi str. A.l. Cuza nr. 1 05.07.1966
56 BLANIŢĂ IOAN Cpt. (r) Huşi str. D.C. Florescu 03.07.1964
57 MARIN CRISTINEL Cpt. (r) Huşi str. A.I. Cuza 28.05.1967

cu Comandantul U.M. 02512C Bucureşti.
Rândul din faţă de la stânga la dreapta: Col.dr.ing. Ion Savu; Gl.bg.(r)ing. Dumitru Prunache – preşedinte; Col.(r) Gh. Rujoiu; Col.(r) Mihai Asimionesei. Rândul din mijloc, în aceeaşi ordine: Col.(r) D. Brânzei; Col.(r) V. Botez – cenzor; Col.(r) I. Muşat. Rândul din spate: Col.(r) dr.ing. Mihai Stan; M.M.(r) Gh. Drăghici; Gl.bg.(r) Vasile Ignat – primvicepreşedinte; Col.(r) Victor Babiuc; Col.(r) Alex. Zamfir – secretar general; Col.(r) E. Popescu – contabil – trezorier.

D. Prunache; Col.(r) D. Brânzei-vicepreşedinte; col.(r) dr.ing. M. Stan; Col.(r) Alex. Zamfir; Col. (r) Gh. Rujoiu; Col.(r) V. Botez; Gl.bg.(r) V. Ignat; Col.(r) E. Popescu şi Col. (r) Victor Babiuc.
PARTEA I
Înaintaşii noştri acordau o importanţă deosebită TRECUTULUI „ca uşa spre viitor”. Generalul I. Manoilescu în acest sens arăta: „Trecutul nu-i o avere consumată, ci un izvor nesecat de continuă alimentare de energie, speranţe şi spiritualitate (…)” . Având în vedere sfaturile vrednicilor noştri înaintaşi, în Partea I-a a revistei ofiţerilor de chimie militară/ apărare NBC în rezervă şi în retragere, s-au dezbătut probleme privind „ISTORIA ARMEI CHIMICE”, încadrate în timp care au fost completate cu fapte şi întâmplări trăite de noi, promoţiile şcolii militare din perioada 1952 – 1990. Urmărim prin aceasta să completăm cunoştinţele noastre şi ale urmaşilor noştri, cu date din chimia militară, care din nefericire nu s-a studiat în şcoala sau academia militară, nici măcar tangenţial. Dar, arma chimică pe care am iubit-o deoarece a fost specialitatea noastră de bază, în slujirea armatei, pe care am urmat-o cu credinţă şi devotament perioade de peste 40 de ani. Iar în al doilea rând, urmărim să aducem o contribuţie modestă la completarea Istoriei Serviciului Protecţiei Antichimice la întreaga „armată de uscat, marină şi aviaţie” (expresie folosită şi în I.D.R. din ianuarie 1925).
SERVICIUL DE APĂRARE CONTRA GAZELOR/
APĂRARE ANTICHIMICĂ
LA ARMATA DE USCAT A ROMÂNIEI
Gl.Bg.(r) ing. DUMITRU PRUNACHE – Şef Secţie R.T.M.Ch. şi locţiitorul comandantului Protecţiei Civile (1977 – 1995) Col.(r) ŞTEFAN TOMA – şef al protecţiei antichimice la A.1 în perioada 1979 – 1993
Prin Ordinul Marelui Cartier General nr. 37 din 16 august 1916 ia fiinţă Armata 1. Comandamentul Armatei 1 de Operaţii îşi avea cartierul general în localul Şcolii de Artilerie, Geniu şi Marină din Bucureşti. Primul ei comandant a fost generalul de divizie Ioan Culcer. În mai 1918, Armata 1 s-a desfiinţat, pentru a fi din nou constituită prin Ordinul Marelui Stat Major nr. 1 din 22 martie 1939 şi având cartierul general la Cluj.
Conform Ordinului M.St.M. din 2 iunie 1947 Armata 1 încetează să mai existe ca structură, desfiinţându-se începînd cu 5 iunie 1947.
u După anul 1947 prin Legea 206 pentru organizarea armatei, promulgată la 21 iunie 1947 erau desfiinţate comandamentele de armată, de corp de armată şi teritoriale, în locul ultimelor două categorii constituindu-se patru comandamente de regiuni militare care au îmbinat atribuţiile de comandament operativ, mobilizare, asigurare materială şi administraţie: o organizare care nu s-a dovedit viabilă în raport cu tradiţia armatei române, cu specificul românesc de organizare a puterii militare a ţării . La 14 iulie 1948, Marele Stat Major a propus cadrul de pace al armatei române. Au fost introduse comandamentele de armă la Armata de Uscat (Comandamentul Trupelor de Tancuri şi Blindate, Artilerie, Transmisiuni, Cavalerie – desfiinţat, ca şi arma ca atare, în 1945 -, Apărării Antiaeriene a Teritoriului şi Geniului) şi comandamentele Aeronauticii şi Marinei Militare .
u După anul 1960 se trece din nou la organizarea armatei române, pe armate, (2 armate), iar după 1980 se înfiinţează încă 2 armate la Craiova şi Buzău. La 5 aprilie 1980, Armata a 2-a cu comandamentul în garnizoana Bucureşti îşi schimbă denumirea în Armata 1.
u După anul 1990 doctrina militară de apărare a fost reevaluată, eforturile direcţionânduse spre apărarea cvasi-circulară a teritoriului naţional şi dezvoltarea colaborării militare cu ţările membre ale structurilor de securitate euro-atlantice şi cu statele vecine.
În anul 1994 armata română era organizată pe 8 corpuri de armată (1, 3, 5, 6, 7, 8, 9 şi 10) .
Începînd cu 1 august 2000 Armata 1 s-a transformat în Corpul 1 Armată Teritorial (mai sunt Corpul 4 Armată Teritorial, Mareşal Constantin Prezan la Cluj; Comandamentul 10 Operaţional, la Buzău, înfiinţat la 1 iulie 2003) .
“Observatorul Militar nr. 35/4 – 10 septembrie 2001, p. 10”

În primul război mondial (1914-1918), prin apariţia fortificaţiilor, efectul armelor de foc s-a micşorat foarte mult, astfel că arma chimică a devenit mijlocul cel mai eficace pentru nimicirea inamicului adăpostit. Acest scop s-a îndeplinit chiar de la primul atac chimic (22 aprilie 1915) când o divizie colonială franceză, care nu avea nici un mijloc de protecţie, a avut 15000 de oameni scoşi din luptă, dintre care 5000 morţi. Atacurile (foto) din luna aprilie împotriva armatei canadiene şi la sfârşitul lunii mai asupra armatei ruse au produs moartea unui număr mare de luptători. Aceste pierderi deosebit de mari ne duc cu gândul la nevoia „unui organ” care să se ocupe de protecţia oamenilor împotriva armei chimice şi la grăbirea producerii unor mijloace de protecţie

Atac în atmosferă de gaze
După cum ne arată revista „Antigaz” nr.2/1929 (foto coperta) în iulie 1917, cînd pe frontul din Moldova au fost supuse atacurilor chimice şi trupele române, deja exista serviciul chimic la R 24 Artilerie (Cpt. Petrovan Ioan), iar soldaţii aveau în înzestrare măşti franceze M-2, dar din nefericire nu se găseau asupra luptătorilor, ci în adăpost.

Primul număr al revistei “Antigaz”

Primul serviciu chimic în armata României
Primul serviciu de apărare contra gazelor (S.A.C.G.) se înfiinţează prin ordinul Circular nr.
12071 din 26 octombrie 1917 semnat de şeful Statului Major General al Armatei, generalul
Prezan C. şi şeful de stat major al serviciului Sanitar, Lt.col. Bârzotescu Laurenţiu. Prin acest ordin, pe toată scara „ierarhică” a armatei române, s-au înfiinţat „organe” care se ocupau de protecţia oamenilor împotriva „gazelor de luptă” (S.T.L.), cu misiuni precise.
La eşalonul armată exista un ofiţer care asigura distribuirea la divizii a măştilor contra gazelor din depozitele armatei şi controla diviziile asupra transpunerii în practică a măsurilor de apărare contra gazelor (stabilirea materialului de protecţie individuală şi colectivă necesar eşalonului respectiv; instalarea posturilor de observare a atacului cu gaze de luptă; organizarea înştiinţării despre atacul chimic; supravegherea curăţirii gazelor din tranşee şi asigurarea instruirii militarilor privind apărarea contra gazelor).
La Marele Cartier General exista un birou de apărare contra gazelor care stabilea necesităţile armatei în mijloace de protecţie, procura şi distribuia aceste mijloace, întocmea instrucţiunile privitoare la apărarea contra gazelor (A.C.G.), organiza cursurile de instruire pentru formarea ofiţerilor şi gradaţilor „instructori cu gazele” pentru echipele de la regimente. Această primă organizare a serviciului A.C.G. a corespuns specificului armatei române şi condiţiilor dezvoltării armei chimice în cea de-a doua parte a războiului.
La divizie exista la biroul operaţii un ofiţer care asigura luarea măsurilor A.C.G., inclusiv organizarea sectorului diviziei pentru A.C.G. şi participarea la cercetarea inamicului privind pregătirea atacului chimic.
La regiment se forma o echipă A.C.G. complexă, dintr-un ofiţer inferior şi câte un gradat pentru fiecare companie (baterie, escadron) numiţi „instructori cu gazele”. Misiunile îndeplinite erau cele de la armată. În plus, la regiment se adăuga misiunea de distribuire a materialelor de protecţie împotriva gazelor şi controlul acestora, chiar şi în atmosfera toxică.
Lt.col. Laurenţiu Bârzotescu a fost o minte luminată, a scris o instrucţiune despre gazele axfixiante şi a insistat pentru formarea „şcoalei pentru instrucţia echipelor de apărare contra gazelor, care se înfiinţează la 16 iulie 1917, pe lângă Centrul de Instrucţie al Armatei a 2-a de la Iaşi (apoi şi la Bacău) la care participau câte doi militari de la toate structurile luptătoare, astfel: câte un gradat şi un soldat, dintre cei mai destoinici, de fiecare batalion, un ofiţer şi un subofiţer (gradat) de la fiecare regiment, medicul şi farmacistul diviziei.
Primul serviciu de apărare contra gazelor înfiinţat la propunerea
COMITETULUI CONSULTATIV şi evoluţia acestuia şi a organelor de execuţie
În perioada 1918 – 1925 a fost o etapă de studii şi tatonări, deoarece cercetările în domeniul armei chimice continua. Astfel se ajunge la elaborarea Decretului ministerial nr. 297/15 mai 1923 prin care se înfiinţează COMITETUL CONSULTATIV DE GAZE (Comitetul Consultativ pentru Chestiunile Tehnice Privitoare la Războiul Chimic, preşedinte Gl. de divizie Ion Papană, iar secretar Lt.col. George E. Popescu), care îmbinau cunoştinţele în domeniul chimiei, ale unor savanţi de renume , cu competenţele militare. În şedinţele Direcţiei a XI-a Tehnică Superioară, inclusiv documentările în străinătate, s-au elaborat principiile de bază ale reorganizării serviciului de gaze în armata română. Astfel, iniţial s-a format SECŢIA A IV-a GAZE DE LUPTĂ condusă de
Lt.col. George E. Popescu (foto).
Secţia cuprindea şi organe de execuţie
(Laboratorul de experienţe chimice, Atelierul Central de Reparat Măşti, cu depozitul central; Şcoala de Apărare Contra Gazelor cu compania A.C.G. şi muzeul armei). Era un curs de dezvoltare nou, superior etapei anterioare. Locul de dispunere în perioada interbelică şi pe timpul războiului – Bucureşti, cazarma Sf. Gheorghe (MALMAISON). Organele de execuţie se înfiinţează în anul 1924 şi aveau următorii şefi: Laboratorul – lt.col. dr.farm. Alexandru Ionescu Matiu (1924 – 1926, foto), iar şeful Şcolii de Apărare C.G. – maior Nicolae D. Popescu, care în perioada 1937 – 1939 a devenit comandantul C.I.A.C.G.

Lt. col. George E. Popescu
Lt. col. farm. Alexandru Ionescu Matiu

primul director al Laboratorului de cercetări –
Prin aprobarea ministerială pe raportul Marelui Stat Major nr. 665/31 octombrie 1924, Secţia a IV-a Gaze, din Direcţia a XI-a Tehnică Superioară s-a transformat în SERVICIUL GAZE-LOR (foto – referat). Acesta cuprindea un organ central de concepţie şi coordonare a organelor de execuţie. Organul central era organizat pe patru birouri, informaţii şi mobilizare, studiul gazelor,
apărarea contra gazelor şi administraţia.
Aceste schimbări la nivelul armatei române au influenţat schimbări şi la nivelul marilor unităţi şi unităţi, în timp de pace, astfel: la Batalion s-a introdus un subofiţer cu gazele (angajat); la regimente: câte 1 ofiţer cu gazele; la divizie un ofiţer cu gazele,specializat; la Corpul de Armată (C.A.) – căte un inspector cu gazele, la armată se menţinea un serviciu limitat de organe

ai comandanţilor (statelor majore) în problemele gazelor de luptă şi de cercetare chimică.
Rezultatele muncii Comitetului Consultativ şi ale Secţiei a IV-a gaze s-au concretizat în raportul ministrului de război nr. 1246/1924 care a fost aprobat la 01.01.1925 prin Înalt Decret Regal, şi prin care s-a consfinţit crearea unui serviciu special şi permanent, numit SERVICIUL
APĂRĂRII CONTRA GAZELOR – SACG
(reînfiinţat), care va centraliza şi se va ocupa cu toate chestiunile având legătură cu gazele de luptă, pentru întreaga armată, de uscat, marină şi aviaţie. Prin acest Înalt Decret Regal se stabilea componenţa S.A.C.G. (organul central de concepţie, conducere şi coordonare şi cele 3 organe de execuţie prezentate mai sus); în şcolile militare se introducea învăţământul relativ la gazele de luptă, iar protecţia ca exerciţiu practic. Se stabilesc şi probleme de mobilizare şi responsabilităţi. În fruntea acestui S.A.C.G. a fost numit col. George E. Popescu (01.06.1924 – 1929), care s-a ocupat de înfiinţarea acestuia (1922-1924) – tot el s-a ocupat şi de protecţia populaţiei civile împotriva atacurilor aerochimice. De aceea îl găsim şi în istoria apărării civile, fiind considerat autorul con-cepţiei şi iniţiatorul organizării protecţiei populaţiei civile în România, în timp de război ( p. 180).
Aceste principii ce trebuiau aplicate pe toată scara ierarhică a armatei române, completate cu prevederile pentru arma chimică din Legea pentru modificarea organizării şi funcţionării Ministerului de Război, publicată în Monitorul Oficial 132/8 iunie 1932, stabilea: componenţa Inspectoratului General Tehnic al Armatei, înfiinţarea Direcţiei Chimice Militare, atribuţiile acesteia şi unităţile şi instituţiile subordonate Inspectoratului (Centrul de Instrucţie al Gazelor şi Şcoalele de gaze) şi Direcţiei Chimice Militare (laboratoarele şi depozitele de materiale A.C.G., care nu aparţineau marilor unităţi). Legea mai prevedea înfiinţarea a 4 Regimente chimice (nu s-au mai înfiinţat din cauza crizei economice); a Institutului Chimic Militar din Cluj; Fabrica de Materiale de Protecţie Bucureşti etc. Primul comandant al C.I.A.C.G. a fost col. Mihai Alexandru (1931-1934), iar al Direcţiei Chimice

General de brigadă Ion Trăilescu
În anul 1926 s-au înfiinţat la corpurile de armată, divizii, regimente şi batalioane, funcţiile de „inspector de gaze”, respectiv „ofiţer specializat cu gazele”, ofiţer cu gazele şi subofiţer cu gazele. Tot în anul 1932, prin Legea şi Anuarul pe anul 1932 s-a stabilit înfiinţarea armei chimice ca armă de sine stătătoare, culoarea şi semnul de armă (vezi istoricul armei chimice). În anexa nr. 18 p. 444 – 447 din Istoria Chimiei Militare Româneşti, 1917 – 2005 sunt trecuţi directorii (şefii) Direcţiei (serviciului) chimic (protecţie antichimică) pentru perioada interbelică şi în perspectivă până în anul 1993, când a încetat funcţionarea Inspectoratului General al Protecţiei Antichimice (din lipsă de spaţiu nu mai repetăm aceste personalităţi).

Arma    chimică fiind   înfiinţată  legal   (1932)  şi  organizată  pe  toată   scara   ierarhică   s-a trecut  intens  la  pregătirea  personalului    şi  a   subunităţilor   prin    manevrele   de  la  Afumaţi (1928   –   schema  următoare), Ghencea (1931), Valea   Argeşului   (1932)  şi  manevrele   Corpului    2   Armată  de  la

doilea război mondial a însemnat o perioadă de restructurări în domeniul armei chimice, cum ne arată revista „ANTIGAZ” (aprilie 1927 – 1943). Orientarea generală a trecut de la aspectul protecţiei împotriva acesteia la acela al întrebuinţării pe câmpul de luptă (infectarea terenului în scopul stăvilirii ofensivei inamicului, întrebuinţarea muniţiei chimice de artilerie, a valurilor de gaze, a aruncătoarelor de flăcări şi fumului de mascare de către grupurile de asalt etc.). S.A.C.G. execută în anul 1939 în poligonul Mihai Bravu trageri de artilerie cu iperită şi proiectile fumigene, trageri cu aruncătoarele de flăcări şi emisiuni cu valuri de gaze cu cilindri şi aparate portative.
Un rol important în asigurarea permanentă a capacităţii trupelor române de a face faţă unor evenimente – lovituri cu arma chimică atât pe frontul de Est, cât şi pe frontul de Vest l-a avut S.A.C.G. În pregătirea de război, armata română şi-a îmbunătăţit şi completat structura organizatorică a subunităţilor chimice şi înzestrarea tehnico-materială a acestora, chiar cu mijloace de decontaminare improvizate, la fiecare batalion. Astfel, la armatele operative şi corpurile de armată în cadrul S.A.C.G. existau: un ofiţer – şef al serviciului A.C.G., 1 ofţer chimis, 1 medic, 1 subofiţer, 1 caporal şi 3 grupe mixte A.C.G. la detaşamentul trupei. Şi la celelalte structuri militare (divizie, regiment, batalion) a existat S.A.C.G. – cu şef al Serviciului A.C.G. Cele mai multe forţe existau la regiment – o echipă de dezinfecţie teren (1 şef + 6 servanţi cu cutii cu lozantină şi perii), 6 echipe cercetaşi gaze (1 şef + 3 servanţi, dotaţi cu aparate de cercetare chimică, un aparat Dräger sau Dr. Ioan şi 3 cutii cu praf detector) la compania de pionieri şi două trăsuri cu materiale A.C.G. la trenul de luptă. De asemenea, în organica armatei române au existat subunităţi de aruncătoare de flăcări (companii şi echipe de aruncătoare de flăcări, câte una pentru fiecare divizie) şi de fumizare (companii cu aparate portative) dar acestea nu s-au întrebuinţat, ne informează literatura de specialitate, exceptând raioanele fortificate (revista „Antigaz” nr. 5 p. 18-19; nr. 11 p. 76 – 77 etc.).
Vorbind de acţiunile de apărare contra gazelor în ajunul şi pe timpul celui de-al doilea război mondial trebuie amintite meritele de excepţie ale colonelului VIRGIL OPRESCU, comandantul C.I.A.C.G. (1939 – 1945), care împreună cu generalul de brigadă ŞTEFAN ENESCU directorul D.Ch.M. (1940-1944), au condus cu răspundere, iniţiativă şi competenţă misiunile trupelor de apărare contra gazelor/ apărare antichimică, atât în ţară cât şi pe front.
Pe timpul campaniei militare în Est, C.I.A.C.G., până în anul 1943 a mobilizat, a organizat instruirea şi a trimis pe front 4 companii de aruncătoare de flăcări, 2 companii de fumizare, aproape 500 echipe A.C.G. şi 20 de echipe de aruncătoare de flăcări, câte una pentru fiecare divizie.
Structura batalionară de apărare contra gazelor participantă la acţiunile de pe frontul de Est, a fost comandată de maiorul Ioan Dobreanu, viitor comandant al C.I.Ap.A.Ch. de la Făgăraş. De asemenea, această perioadă a fost foarte productivă în ceea ce priveşte elaborarea reglementărilor în domeniul armei (instrucţiuni, manuale, regulamente). Astfel, în 1938 a apărut „Chimia şi fizica gazelor”, „Manualul asupra întrebuinţării armei chimice (gaze, fum, flăcări),
2
iar în 1939 „Regulamentul asupra protecţiei contra gazelor de luptă, A-7”. În tot acest timp a continuat să apară revista „Antigaz” (aprilie 1927 – 1943) care a publicat articole de o importanţă deosebită, pentru care se păstrează şi astăzi în biblioteca Academiei Române (cota P.I. 8775, cota II 82547 etc.).
Pe frontul de Vest, la cele 2 armate operative, au existat companii de protecţie antichimică cu următoarea organizare: 1 pluton de cercetare chimică, 2 plutoane degazare teren şi 2 plutoane fumizare, cu aparate portative. Din nefericire, aşa cum s-a întâmplat şi cu alte categorii de forţe armate şi chiar cu armatele operative, tot ceea ce au realizat înaintaşii noştri, au fost lichidate prin ordinul Marelui Stat Major, din Dispoziţia Comisiei de Control Aliate în anul 1945 (Direcţia Apărării Antichimice, C.I.A.C.G., B.A.C.G. şi chiar cele 2 companii la înapoierea de pe front). Deci înaintaşii noştri rămaşi în structurile armatei au fost obligaţi să reia „acţiunea de reînfiinţare, pentru a câta oară (?) a Direcţiei/serviciului de apărare contra gazelor şi a structurilor subordonate.

Dezvoltarea serviciului chimic (apărării antichimice) pe o treaptă superioară, în perioada 1948 – 1993, sub conducerea Comandamentului Trupelor Chimice
La 14 iulie 1948 (repere istorice), Marele Stat Major a propus cadrul de pace al armatei române, prin care au fost create birouri de apărare antichimică la regiunile militare, la comandamentele Aeronauticii şi Marinei Militare, conduse de ofiţeri care se numeau şefi ai apărării antichimice .
Dacă în cadrul de pace prezentat de
Marele Stat Major se vorbea de 4 Regiuni Militare, practic s-au format 3, cu sediile comandamentelor la Iaşi, Bucureşti şi Cluj. Mai târziu, acestea au fost restructurate în două regiuni: Regiunea a IIa la Bucureşti şi Regiunea a III-a la Cluj. După cum îşi reaminteşte dl. Gl.Bg.(r) Ştefan Iancu, primul veteran chimist care a lucrat în cadrul secţiei apărării antichimice, în biroul „operaţii şi pregătire de luptă”, când şeful secţiei era col. Nazarevschi Victor, vezi caseta 1 şi 2.
CASETA 1
ŞEFUL SECŢIEI APĂRARE
ANTICHIMICĂ (CHIMICE)
AL REGIUNII A II-a (Armata 1)
Col. Nazarevschi Victor
Col. Holli Gustav (1958-1972) Col. Iancu Ştefan (1972-1979)
Col. Toma Ştefan (1979 – 1993) etc.
În perioada 1958 – 1990, ofiţer 1 cu operaţiile şi pregătirea de luptă au fost col.(r) Popescu N. Ioan, iar după această dată col.(r) Ghiţă Sorin etc.
În timp, structura armei chimice la armată crescuse de la „Birou” la „Secţie”, care avea următoarea organizare: birou operaţii şi pregătire de luptă, birou înzestrare şi birou DS. În total 9-12 oameni. Posibilităţile de autoconducere erau mai mari decât în etapele următoare, deoarece secţia avea ştampilă, elabora ordin de zi pe unitate şi avea serviciu de zi pe unitate. De asemenea, cele două regiuni aveau depozite de materiale chimice la Găeşti (iar R. 3 la Alba Iulia).
care în perioada 1953-1957 este şeful Poligonului de Instrucţie Antichimică Făgăraş, Câmpulung, apoi a lucrat în C.T.Ch – Secţia Tehnică; maior Şafnăr Ioan, care a lucrat în C.2A şi în C.T.Ch.
În acea perioadă, secţia apărare antichimică răspundea de instruirea întregului personal al regiunii militare (armatei); de înzestrarea cu tehnică şi materiale de resort, de încadrarea cu personal a subunităţilor chimice de la marile unităţi (M.U.) şi unităţi (U) precum şi de instruirea acestora pe linie de specialitate. De asemenea, secţia mai îndeplinea şi alte misiuni cum ar fi: controlul intern (cpt. Cotoran, cpt.ing. Alexandrescu) şi măsuri de asigurare tehnicomaterială pentru menţinerea tehnicii şi materialelor chimice în stare de operativitate (întreţinerea, exploatarea corectă, repararea, inventarierea, casarea şi aprovizionarea cu materiale de resort). De asemenea executa categoria de pregătire a ofiţerilor chimici la eşalonul superior şi coordona pregătirea militarilor din M.U. şi U. subordonate, în a doua specialitate etc. Despre serviciul de pregătire antichimică al R. III-a Militară – nu am avut date sau au fost contradictorii. Din informaţiile primite de la dl. col.(r) Balaban Giovani, rezultă că la Iaşi în acel timp a lucrat mr. Zaharescu Traian, Conform informaţiilor transmise de dl. col. (r) Popescu N. Ioan, Regiunea 2 Militară avea în subordine Batalionul 202 Protecţie Antichimică (denumire primită în 11.09.1956) şi că secţia antichimică se ocupa în perioada 1958 – 1960 şi de pregătirea, conducerea şi controlul activităţilor din cadrul batalionului care avea garnizoană în Huşi.
Locotenentul Dumitru Prunache (viitor general) a activat în funcţia de şef al Serviciului Chimic al Şcolii Militare de Infanterie nr. 4 Ineu (1953),al R. 223 Bistriţa (1954), deci în regiunea III-a militară, iar din mai 1954 comandant pluton degazare în B. 399 chimic din Făgăraş. Aici s-a întâlnit cu primele „instrucţiuni de cunoaştere a armei atomice” şi a participat la prezentarea primului punct de dezactivare în poligonul Mihai Bravu, pentru ofiţerii din garnizoana Bucureşti în vara aceluiaşi an. După înapoierea de la demonstraţia respectivă, a mers în tabără la Veneţia – Regiunea Braşov, iar în octombrie s-a mutat cu batalionul la Vaslui în cazarma regimentului de transmisiuni al M.St.M. În acest an şeful Comandamentului Trupelor Chimice (C.T.Ch.) era col. (gl.) Herescu Emil. La comanda
B. 399 chimic era cpt. Mateescu Ioan, cpt. Neamţu Septimiu – şef de stat major-, cpt Orza Ioan – locţiitor politic. Din partea C.T.Ch. se ocupa de acest batalion – lt.col. Mighiu Constantin.
Secţia Apărare Antichimică avea în structura sa ofiţeri foarte bine pregătiţi, unii cu experienţă şi dragoste de muncă, ceea ce le permitea să îndeplinească nu numai misiunile prezentate mai sus (regulamentare), dar şi altele primite de la Direcţia Apărării Antichimice (reînfiinţată la 20.05.1949) prin ordin/Comandamentul Trupelor Chimice, C.T.Ch. (înfiinţat la 04.07.1951).
Un rol deosebit în pregătirea ofiţerilor chimici l-a avut Centrul de Instrucţie al Apărării Antichimice (03.06.1949) condus de col. Ion Dobreanu (1949-1952), apoi de lt.col. Scipione Gheorghe (1952-1953; 1955-1958 şef dep. Câmpulung). Aici se mai găseau ofiţeri chimişti foarte bine pregătiţi în acest domeniu, cu experienţa războiului, printre care şi prof. Nicolau (protecţie antichimică), cpt. concentrat Trandafirescu (mijloace incendiare şi fumigene) şi alţii, care au funcţionat şi ca profesori la Şcoala militară din Făgăraş (1950 – 1953). Aici au funcţionat după reînfiinţare următoarele cursuri: curs redus pentru pregătirea cadrelor de apărare antichimică, cu durata de 2 luni (a fost urmat de ofiţeri ca Ştefan Iancu, Zamfir Constantin, Bălcescu Badiu – cu funcţii importante în armă). Şcoala Pregătitoare de Ofiţeri chimici de rezervă (provenită din şcoala divizionară (sic!) care a pregătit ofiţeri de rezervă dintre care unii au rămas activi – viitori colonei, Chiru C., Dincă Florea, Pleşa D., Popescu Laurenţiu, lt.maj. Bârliba, Sârbu, Galben, ultimii trei devenind profesori în Şcoala Militară din Făgăraş şi Şcoala Regimentară cu 2 companii care pregăteau sergenţi şi soldaţi în rezervă. După cum îşi aminteşte col.(r) Secară Constantin, fost elev al Şcolii divizionare (1952) şi col.ing. Popescu Laurenţiu, (col.dr.ing. Ion Savu „NBC – Istorie, ştiinţă, pasiune”, 2004, p. 184 – 190) compania era comandată de cpt. Neamţu Septimiu, ajutat de cpt. Pricoi, cdt. Pluton – Petrache Ion, viitor şef catedră la Academia Militară, iar locţiitor politic era cpt Anton Nagy – pe care îl întâlnim la Şc.Of.Rez. nr.1 Bucureşti, locţiitor pentru arma chimică, iar apoi cercetător ştiinţific.
CASETA 2
ŞEFUL SECŢIEI APĂRARE
ANTICHIMICĂ (CHIMICE)
AL REGIUNII A III-a (Armata 2)
Col. Mureşanu Gavrilă
Col. Zastulca Dezideriu (sept. 1961 – 1984) Lt.col. Ricman Aurel (aprilie 1984 – dec. 1987) Col. Negru Ioan etc.
În perioada 1969 – 1984, ofiţer 1 cu operaţiile şi pregătirea de luptă a fost col(r) Petoacă Marin, apoi Negru Ioan, Dumitru Gavriş etc.
De asemenea, un rol de seamă pentru perfecţionarea pregătirii pe linia armei, pentru viitori şefi ai apărării antichimice a fost Cursul de perfecţionare a ofiţerilor chimici (comandanţi de subunităţi chimice şi şefi de protecţie antichimică de la M.U. şi U., înfiinţat la 04.09.1953 la Făgăraş, mutat cu şcoala la Sibiu (1953) şi apoi la Câmpulung (1956, toamna). La început cursul a fost încadrat cu următorii ofiţeri: lt.col. Constantinescu Mircea, mr. Pagâtă Atanase, mr. Dumitriu Liviu, mr. Toma Mişu etc. Printre elevi, la primele serii, am recunoscut pe mr. Iancu Ştefan, mr. Zamfir Constantin, Bălcescu Badiu, Ştefan Ioan, Buciuceanu Boris, Şerbulea Licurgus, Corbeanu Ion şi foarte mulţi colegi de-ai mei din promoţia (1953).
După anul 1960 regiunile militare s-au desfiinţat ca eşalon militar şi au reapărut armatele (repere istorice), Armata a II-a cu sediul în garnizoana Bucureşti şi Armata a III-a cu sediul la Cluj. În organizarea Armatei a II-a, dispusă în partea de sud şi est a României erau amplasate M.U. şi U. mecanizate, de tancuri, artilerie, geniu, transmisiuni, protecţie antichimică, de asigurare tehnico-materială şi de reparaţii.
Pe teritoriul naţional mai erau dislocate, în plus, M.U. şi U. subordonate Marelui Stat Major şi comandamentelor de armă (rezerva comandamentului suprem). C.T.Ch. a avut sau a înfiinţat în această perioadă (1960-1980) mai multe unităţi chimice, înzestrate cu tehnică şi materiale din import sau din economia naţională, care să le permită să-şi îndeplinească misiunile tot mai complexe, în războiul dus cu arme de distrugere în masă sau cu mijloace clasice. Astfel, exista B. 202 Protecţie Antichimică în garnizoana Huşi; s-a înfiinţat B. 979 Arc.G. de flăcări la Vaslui (probabil 1955-1956); s-a înfiinţat B. 342 Aruncătoare de Flăcări (01.10.1968) la Unguriu şi Compania 305 Pr.A.Ch. (29.07.1970) la Câmpulung. În prima parte a etapei, B. 202 era subordonat Armatei a IIa, iar celelalte unităţi erau subordonate C.T.Ch.
La comanda batalionului chimic s-au menţinut aceeaşi ofiţeri pînă la înfiinţarea catedrei de tactica trupelor chimice (1955). La B. de Arc. G.Flc. a fost adus, din rezervă, mr. Moraru Liviu – comandant; cpt. Pleşa D. – şef de stat major pînă la plecarea la Academia Militară, iar ofiţerii din promoţia 1955 Sibiu, lt. Brânzei D., Secară C., Iuga Dorin, lt. Nicolae Alex, lt. Mitrică M, lt. Obagiu I, lt. Manea N, lt. Băbâi Gh, lt. Niţă M. – comandanţi de plutoane. Printre ofiţerii de bază ai acestui batalion mai erau lt.maj. Niţă Vasile, cpt. Jităruc Petre, lt.maj. Daubner Emeric, lt.maj Teodosiu D., lt.maj. Stoicescu Dumitru, lt.maj. Galiţi Petre, îşi reaminteşte col.(r) Secară Constantin.
Din raţiuni politice şi militare, începând cu 01.05.1980 se desfiinţează cele două armate şi se înfiinţează 4 comandamente de armată cu noi subordonări de M.U. şi U., dislocate astfel: Armata I, cu sediul la Bucureşti, Armata II-a cu sediul la Buzău, Armata III-a cu sediul la Craiova şi Armata 4-a cu sediul la Cluj. Din informaţiile noastre, armatele I şi IV erau pregătite pentru apărarea teritoriului naţional, iar armatele a II-a şi a III-a acţionau în cadrul Tratatului de la Varşovia.
În cadrul armatelor a continuat să existe serviciul de apărare antichimică. La armatele 1 şi 4 au rămas şefii care au fost pînă în prezent (caseta nr. 1 şi 2), la Armata a II-a a fost numit col. Giurgiu Arghir iar la Armata a III-a lt.col.Luţă Silviu.
Cu această ocazie, armatele au primit fiecare în organica de pace câte un batalion de protecţie antichimică. Armata 1-a a primit B. 342 (căruia i s-a schimbat profilul şi specialitatea) Pr.A.Ch.; Armata a II-a a primit B. 173 Pr.A.Ch. de la Vaslui (fusese înfiinţat la 14.03.1963, probabil prin reorganizarea B. 979 Arc.G.Flc. Vaslui); Armata a 3-a a primit B. 49 Pr.A.Ch. din Piteşti (înfiinţat la 01.06.1976 dintr-un nucleu al B. 202 Pr.A.Ch. Huşi, iniţial subordonat C.T.Ch.), iar Armata a IV-a a primit B. 187 Pr.A.Ch. (înfiinţat la 15.03.1963) la Vaslui, diislocat începând cu 04.06.1963 la Oradea. Batalioanele 202 şi 72 (înfiinţat la 15.09.1978 la Făgăraş, cu o organizare deosebită) au rămas subordonate C.T.Ch. De asemenea, fiecare armată avea în organică şi câte o companie de mijloace incendiare.
Armata I avea în organică – 1 D.Mc., 1
D.Tc., 1 Bg. V.M., unităţi şi subunităţi de armată dislocate în Muntenia şi Ţara Bârsei.
La Armata I, în statul de organizare era prevăzută funcţia de „şef al protecţiei antichimice”, subordonat direct comandantului armatei. Aceşti şefi la AI şi IV sunt prezentaţi în casetele 1 şi 2. În subordinea acestora erau prevăzute câte 3 funcţii de ofiţeri chimişti, astfel: – ofiţer 1 cu operaţiile şi pregătirea de luptă. La armata 1-a pe care o avem ca reper, a fost îndeplinită de col. Popescu N. Ioan (1958-1990), ofiţer foarte bine pregătit, cu experienţă organizatorică în foarte multe sectoare de activitate; – ofiţer 2 cu pregătirea trupelor pentru protecţia împotriva A.N.M.;

ofiţer 2 cu asigurarea tehnico-materială. În organigrama „de pace”, şeful protecţiei antichimice mai avea în subordine „Staţia de calcul analitic” (înfiinţată la 15.03.1978) încadrată cu 3 ofiţeri şi 2 subofiţeri (în situaţii speciale aceasta intra în organica batalionului de control Nuclear şi Chimic). Deci un total de 7 ofiţeri şi 2 subofiţeri.
La M.U. ale Armatei I, la serviciul de protecţie antichimică existau câte 2 funcţii de ofiţeri chimişti, un şef şi un ajutor. Ajutorul, în situaţii speciale, încadra funcţia de la M.U. (U.) ce se înfiinţa. În anexa la material sunt prezentaţi ofiţerii chimişti care au lucrat cu col.(r) Toma Ştefan.
Compartimentul „protecţie antichimică”, ca organ de specialitate al comandantului, avea atribuţiuni stabilite în regulamentul serviciului interior, în regulamentele de specialitate şi în regulamentele de luptă, (din lipsă de spaţiu prezentăm câteva) astfel:
răspundea de pregătirea de luptă şi de specialitate a unităţilor şi subunităţilor de protecţie antichimică
subordonate;
răspundea de pregătirea de mobilizare a unităţilor şi subunităţilor chimice, precum şi a M.U., U şi subunităţi de celelalte arme, privind înzestrarea cu tehnică şi materiale chimice, conform normelor
de înzestrare;
asigura în permanenţă starea de operativitate a unităţilor şi subunităţilor de protecţie antichimică, precum şi a echipamentelor şi aparaturii din
înzestrarea armatei;
organiza şi conducea exerciţii tactice şi de specialitate, precum şi aplicaţii de instruire a subunităţilor subordonate; organiza controale; – controla periodic organizarea întreţinerii şi exploatării de sezon a echipamentelor şi aparaturii de chimie militară, activitatea atelierelor şi depozitelor etc.
organiza şi răspundea de starea de operativitate şi intervenţie la obiectivele prevăzute prin plan etc.
M.U. Mc. şi de Tc. aveau în organică o companie de protecţie antichimică, iar Bg. V.M. – un pluton de protecţie antichimică (de asemenea, R.Art. A.A.).
R. Mc. avea în organică 1 pluton de cercetare cu 4 grupe, iar R.Tc. – o grupă de cercetare de radiaţie şi chimică. Regimentele de celelalte arme aveau în organică o grupă de cercetare de radiaţie şi chimică.
B. V.M., la pace, avea în organică o grupă de cercetare de radiaţie şi chimică, care la nevoie se transforma în pluton de protecţie antichimică (o grupă de cercetare de radiaţie, o grupă decontaminare tehnică de luptă şi o grupă de decontaminare personal).
La batalioane (divizioane), batalioane de arme (cercetare, artilerie, a.a., geniu, transmisiuni, transport etc.) – exista funcţia de instructor chimic- subofiţer/gradat.
Forţa şi capacitatea de luptă a unităţilor şi subunităţilor chimice creşte simţitor după anul 1968 deoarece unele funcţii de comandanţi de grupe de cercetare (autospeciale) erau îndeplinite de subofiţeri chimişti. De asemenea unele maşini de luptă (tancul comandantului, unele autospeciale de geniu, transmisiuni, etc.) erau dotate cu aparatură dozimetrică şi de cercetare chimică, ceea ce permitea să se obţină mai operativ datele despre situaţia de radiaţie şi chimică, şi să se ia hotărâri concrete funcţie de situaţia reală. În această perioadă, în armata română a apărut corpul maiştrilor militari, între care maiştrii militari chimişti, care aveau funcţii prevăzute în ştatele de organizare la atelierele de reparaţii de regimente (inclusiv la B. de Pr.A.Ch.), în secţiile de reparaţii ale diviziilor (brigăzilor) şi în bazele de reparaţii ale armatelor etc. Întrucât gradul de înzestrare cu aparatură dozimetrică a crescut simţitor în organica bazei de reparaţii a armatei s-a introdus unitatea nucleară de ctg. V-a, pentru verificarea şi etalonarea acesteia.
Unităţile şi subunităţile chimice din organica armatei şi a M.U., U. şi subunităţi subordonate au fost prezentate, în mare (din lipsă de spaţiu), mai sus.
În caz de război, B.Pr.A.Ch. al armatei înfiinţa: 1 B. T.S., 1 B. Control nuclear şi chimic, 1 Cp. Dg. echipament, 1 Cp. Dg. teren şi 1 Plt/ Cp. Pr.A.Ch. pentru baza armatei, iar compania de mijloace incendiare îşi dezvolta structura şi
creştea efectivele.
Activitatea ofiţerilor din structurile de protecţie antichimică, de la trupele terestre, avea la bază următoarele documente: – ordinele M.Ap.N. privind pregătirea de luptă pentru un an (ciclu, perioadă) de instrucţie;
dispoziţiunile M.St.M. privind organizarea şi desfăşurarea pregătirii de luptă. Acestea cuprindeau obiective şi scopuri, structura anului (ciclului) de instrucţie, cu obiective de realizat pentru fiecare etapă etc.
ordinele (precizările) C.T.Ch. pe linie de armă, privind „Protecţia împotriva armelor de nimicire în masă şi a mijloacelor incendiare”. Programele pregătirii de luptă şi de specialitate pentru unităţi (subunităţi) chimice (disciplinele, numărul de ore pe categorii de instrucţie şi împărţirea acestora pe etape şi teme); temele exerciţiilor şi aplicaţiilor tactice şi de specialitate etc.
De reţinut că temele de arme de nimicire în masă, mijloacele incendiare, mijloacele individuale de protecţie etc. se executau în prima lună a ciclului de instrucţie pentru a putea îmbina/

aplica cunoştinţele însuşite, cu cunoştinţele şi deprinderile de la arma în care se instruia militarul şi la exerciţiile tactice în teren.
De asemenea, prin aceste ordine şi dispoziţii se precizau chiar exerciţiile, aplicaţiile şi antrenamentele la care participau şi ofiţerii pe toată scara ierarhică. Ofiţerii de protecţie antichimică participau şi la antrenamente de specialitate unde erau pregătiţi să formuleze concluzii din analiza posibilităţilor inamicului în întrebuinţarea A.N.M., analiza situaţiei de radiaţie şi chimică; să formuleze propuneri pentru lichidarea urmărilor atacului cu arme de nimicire în masă şi să întocmească anumite documente de luptă.
O problemă de bază a şefului protecţiei antichimice a armatei (M.U., U. şi subunităţi) era organizarea, desfăşurarea şi controlul pregătirii cadrelor subordonate la pregătirea tactic-operativă, de specialitate, de mobilizare, cunoaşterea teatrului de operaţii şi a direcţiilor operative, care se realiza prin:

studiu individual în cadrul unităţii;- participarea la convocările de specialitate la eşalonul imediat superior;
participarea la cursurile de perfecţionare cu durata de 4 (6) luni, organizate de C.T.Ch., conform planificării. La astfel de cursuri participau şi maiştrii militari cls. I, precum şi subofiţerii la şcoala de aplicaţii (centrul de pregătire) de la Câmpulung;
participarea la aplicaţiile operativ-strategice, demonstrative de la Cincu, Brăila-Galaţi, Mălina, ca şi la aplicaţiile denumite generic DACIA77, DACIA-83, DUNĂREA-85, CARPAŢI-85, DACIA-88 etc.;
participarea la examenele pentru gradele de „maior”, „colonel”, „maistru militar principal” şi „plutonier adjutant”, sau la examenul de admitere în Academia Militară. Mai târziu, tot formă de pregătire a devenit şi „doctoratul”.
De asemenea, ofiţerii de toate armele participau, pe baza unui plan întocmit de eşaloanele superioare – la cursuri „post – academice” şi la „cursuri de învăţare a limbilor străine”.
Datorită acestor forme de pregătire şi a perseverenţei şefilor, arma chimică a avut ofiţeri, maiştri militari şi subofiţeri foarte bine pregătiţi, ordonaţi şi disciplinaţi, gata în orice moment să-şi îndeplinească cu simţ de răspundere misiunile primite şi atribuţiile funcţionale. 2
Având ofiţeri foarte bine pregătiţi, era normal, ca şi subunităţile noastre şi categoria de pregătire „Cunoaşterea A.N.M. şi protecţia împotriva lor”, să se desfăşoare la un nivel ridicat şi să permită îndeplinirea misiunilor periodice prevăzute în ordinele ministrului apărării, cu rezultate deosebite şi cu maximum de învăţăminte pentru cei ce se instruiau. Astfel de misiuni, în perioada 1962 – 1990 au fost:
trecerea prin P.T.S.(Dc) a U. şi M.U. de toate armele, organizate de trupele chimice pentru antrenarea militarilor în executarea T.S. totale (decontaminării) – după 1962; – lucru în poligoane chimice cu S.T.L. şi surse radioactive reale, de către subunităţile chimice, pentru desăvârşirea deprinderilor de cercetaşi în condiţii apropiate câmpului de luptă (după 1967); – învăţarea luptei împotriva mijloacelor incendiare ale inamicului în poligoane speciale, în scopul dezvoltării deprinderilor şi creării calităţilor de voinţă şi curaj (după 1970).
De asemenea, ofiţerii armei chimice şi subunităţile de protecţie antichimică au participat cu rezultate deosebite la aplicaţiile de cooperare şi specialitate, la alte forme de pregătire din „Planul activităţilor comune cu F.A.U. ale Statelor participante la Tratatul de la Varşovia” (îndeosebi după 1976).
În baza statelor de organizare şi a normelor de înzestrare, serviciul de protecţie antichimică al armatei (M.U., U. şi subunităţi) mai desfăşura o activitate deosebit de importantă cum era aprovizionarea cu tehnică şi materiale chimice, inventarierea acestora la termenele stabilite prin ordine şi dispoziţiuni, întocmirea planurilor (cererilor) de aprovizionare cu echipamente şi materiale cu stări calitative, precum şi consumabile. De asemenea, activitatea de depozitare şi reparaţii ocupa o parte din timpul de muncă al şefilor protecţiei antichimice de la unităţi şi mari unităţi.
Trebuie avut în vedere că gradul de înzestrare şi diversificarea înzestrării cu echipamente şi materiale de chimie militară din economia naţională şi cu aportul nemijlocit al cercetării ştiinţifice româneşti, la sfârşitul anului 1989 arăta astfel:
măşti contra gazelor – 100%;
complete de protecţie nr.1,2 şi 3 – 100%;- echipamente pentru cercetarea de radiaţie şi chimică – 70 – 80%;
mijloace de decontaminare – 50 – 60%. Unităţile (subunităţile) chimice existente, la pace, aveau un grad de înzestrare cu tehnică, echipamente şi materiale specifice ce depăşea 90%, iar la unele chiar 100%.
Perioada 1968 – 1990, după părerea mea, a fost cea mai prolifică pentru C.T.Ch. şi unităţile subordonate, care şi-au îmbunătăţit continuu organizarea, încadrarea, înzestrarea, calitatea şi complexitatea instrucţiei antichimice, educând personalul în spiritul grijii pentru întreţinerea şi exploatarea la parametri superiori a tehnicii şi armamentului din înzestrare, iar unităţile de cercetare şi producţie pentru conceperea şi realizarea de noi echipamente şi aparatură sau pentru modernizarea tehnicii din înzestrare, precum şi pentru îndeplinirea planurilor de cercetare ştiinţifică şi producţie.
BIBLIOGRAFIE După anul 1993 s-a trecut la o nouă organizare a armatei române – armata şi diviziile ca eşaloane superioare, au fost înlocuite de către corpurile de armată şi brigăzi.
Urmaşii noştri au trebuit să treacă de la protecţia antichimică la apărarea NBC (CBRN), să acţioneze în lumina cerinţelor de integrare a armatei române în NATO şi în structurile euro-atlantice. Acum, la a 85-a aniversare a Zilei Trupelor de Apărare NBC, cunoscând eforturile depuse pentru reformarea, restructurarea, operaţionalizarea şi capabilizarea Armatei Române, de către ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii din trupele de apărare
NBC, pot să afirm că avem „URMAŞI DEMNI” şi pentru aceasta îi felicit cu dragoste!

C-12. Substanţe chimice de luptă, Bucureşti, 1971, p. 9.
Revista „Antigaz”, nr. 2/1929, Anul III.
Gl.Lt.dr. Mihai Chiţac, Col.dr.ing. Ştefan Dogaru, Col.dr.ing. Nicolae Luţă, „Apariţia şi dezvoltarea trupelor chimice în armata romînă”, 1987.
Florin Şperlea – „De la Armata Regală la Armata Populară”, Ed. Ziua, 2003, p. 78 – 81; 60; 267. 5. Revista „Apărarea NBC” nr 2 (1/2001), p. 19 – 21.
Revista „Apărarea NBC” nr 7 (1/2004), p. 21 – 32.
Gl.Bg.(r) Nicolae Popescu, Col.(r) Mihail Grigorescu – „Istoria Chimiei Militare Româneşti: 1917 – 2005”, Centrul Tehnic – Editorial al Armatei, Bucureşti, 2005.
ANEXA
OFIŢERI CHIMIŞTI CARE AU LUCRAT ÎN ARMATA I (1980 – 1993)*
Nr. crt. EŞALONUL GRAD, NUME, PRENUME
1 Comandamentul Armatei I Col.Toma Ştefan: col. Popescu Ion; col. Calotescu Ion, Col. Ghiţă Sorin, col. Ghica Nicolae; lt.col. Ostafe Laurenţiu, col. Mărunceac Ion.
2 D. 1 Mc. Col. Ionescu Stelian; col. Moisa Constantin; col. Zamfir Ioan; lt.col. Victor Chiperescu; lt.col. Nicu Alexandru.
D. 57 Tancuri Col. Ghionea Stelică; col. Ghiţă Sorin; col. Maximciuc Constantin, lt.col. Botez Cornel, col. Surdu Florin; lt.col. Logofătu Zaharia.
4 Bg. 2 şi 4 V.M. Col. Opran Ioan; lt.col. Enescu Vasile: mr. Rusu Cornel
5 B. 342 Pr.Ach. Col. Cornea Ioan; lt.col. Drăgan Ilie; col. Stroie Ştefan; col.ing.
Constantin Ioan, lt.col. Iaru Ioan; lt.col. Coman Ion; mr. Nicolae
Gheorghe; col.ing. Vodarici; col. Aldea Alexandru; col. Popescu Eugen; mr. Căpăţână Constantin; mr. Nae Ion; Col. Găină Constantin etc. *În această perioadă în munca cu ofiţerii se aplica princiupiul “rotirii cadrelor” PROTECŢIA ANTICHIMICĂ
ÎN MARINA MILITARĂ de-a lungul anilor
– oameni şi fapte din istoria armei

În acest articol ne propunem să reconstituim o pagină care surprinde prezenţa ofiţerilor chimici care au încadrat funcţii pe linie de armă în cadrul Comandamentului Forţelor Maritime Militare (C.F.M.M.) şi, ulterior, din anul 1962, Comandamentului Marinei Militare (C.M.M.).
In aparenţă, reconstituirea tabloului tuturor participanţilor la efortul afirmării armei chimice în Marina Militară pare simplă, lucrurile se complică însă atunci când intervine dinamica modificării structurilor şi evoluţia pe treptele ierarhiei militare a subiecţilor. Astfel, vom semnala prezenţa şi activitatea acestora în paralel cu organizarea protecţiei antichimice în unităţile de nave şi de uscat.
Datorită situaţiei geo-politice, a factorilor de risc ce planau în perioada războiului rece, în Marina Militară, începâd cu deceniul al şaselea, protecţia antichimică a cunoscut o evoluţie pe plan organizatoric şi al dotării cu tehnică de specialitate şi materiale chimice.
Având în vedere faptul că autorii şi-au desfăşurat activitatea în cadrul unor structuri din domeniul ce îl analizăm, ne asumăm responsabilitatea celor prezentate, mai puţin pentru ultima perioadă.
In cadrul C.M.M. a funcţionat un compartiment ce se ocupa de organizarea şi planificarea măsurilor de protecţie antichimică şi asigurarea cu tehnică de specialitate în cadrul Marinei Militare. Astfel, în anul 1957, şeful protecţiei antichimice era Cpt. Iosef Ştefan. După plecarea acestuia la divizionul de vânătoare de
0
Col.(r) prof.univ.dr.ing. MIHAI STAN
Col. DUMITRU BRÂNZEI
Col. ALEXANDRU ZAMFIR
submarine, în anul 1959 este numit în funcţia de şef al protecţiei antichimice Cpt. Sâiu Vasile, proaspăt absolvent al Academiei Militare Generale (care ulterior a devenit cadru didactic şi şef al catedrei de tactica armei chimice din Academia Militară). In anii următori funcţia a fost ocupată succesiv de Mr. Ciobanu Sotir, Mr. Stoian Vasile, Lt.col. Cazacu Adrian şi Lt.col. Dumitrescu Nicolae.
In cadrul acestui compartiment şi-au mai desfăşurat activitatea Cpt. Iova Ion, Cpt. Olteanu Valeriu, Lt.col. Mitu Dumitru şi alţii.
La marea unitate, respectiv la Brigada Fluvială din garnizoana Tulcea, funcţia de specialist chimic era îndeplinită de Cpt. Bordaş Ladislau, avându-l ca ajutor pe Cpt. Stoian Vasile. La divizioanele de nave, având funcţia de specialist chimic, au fost numiţi ofiţeri din arma chimică, în subordinea cărora se găseau grupe pregătite în a doua specialitate pentru îndeplinirea misiunilor de cercetare de radiaţie, chimică şi decontaminare.
Pe măsură ce misiunile Marinei Militare cunoşteau noi valenţe, apăreau şi structuri ce impuneau şi pe linia armei chimice o serie nouă de măsuri de protecţie antichimică şi intervenţie pe mare şi uscat.
Astfel, în anul 1960, la Mangalia, a existat Baza 258 Maritimă, unde specialist chimic era Cpt. Bordaş Ladislau. In subordinea acestuia se găsea şi Compania 956 Protecţie Antichimică, cu un efectiv de 43 militari şi 6 autospeciale, comandată de Lt.mj. Stoica Dumitru, comandanţi de plutoane fiind: Lt. Ioniţă Vasile, Lt. Hogea Gheorghe şi, ulterior, Lt. Stan Mihai.
In anul 1960, Baza 258 Maritimă se reorganizează şi devine Portul 12 Maritim, unde specialist chimic a fost numir Cpt.Oprişan Nicolae.
Compania 956 Protecţie Antichimică, în anul 1958, trece în subordinea C.F.M.M. şi se dislocă în garnizoana Constanţa, având aceeaşi comandă, iar în 1959, din promoţia acestui an a Şcolii Militare de Ofiţeri Chimici, este încadrat comandant de pluton Lt. Zamfir Alexandru.
In primăvara anului 1960, Compania de Protercţie Antichimică trece din nou în subordinea Portului 12 Maritim şi se mută în garnizoana Mangalia sub numele de Compania 292 Protecţie Antichimică (Cp.292 Pr.Ach.). La comanda unităţii este numit Lt.mj. Stan Mihai, comandanţi de plutoane fiind Lt. Cortea Ion şi Lt. Zamfir Alexandru.
După desfiinţarea Portului 12 Maritim, în anul 1961, Compania 292 Protecţie Antichimică trece în subordinea D-42 Maritimă.
In perioada următoare, s-a trecut la un proces mai amplu de reorganizare, în raport cu misiunile de luptă ale Marinei Militare. In decurs de aproximativ doi ani, compania a ajuns la un efectiv de 8 ofiţeri, 5 subofiţeri şi 92 militari în termen şi la o structură de patru plutoane şi un pluton şcoală gradaţi. Au fost încadraţi la plutoane: Lt. Bratu Stănică, Lt. Bârlă Cezar şi Lt. Rădulescu Alexandru.
După cum s-a putut vedea în cele arătate mai sus, compania era deosebită ca organizare faţă de celelalte subunităţi similare din marile unităţi din trupele de uscat. Tehnica de specialitate era mai numeroasă, parcul auto avea 25 autospeciale la „serviciu” şi 4 la „stocul de mobilizare”, urmând ca la război compania să se transforme în batalion de protecţie.
Pentru a reliefa complexitatea misiunilore pe care Cp. 292 Pr.Ach. le putea îndeplini, la unităţile de nave şi la cele de uscat, în porturile Mangalia, Constanţa, Midia şi Tulcea, pentru navele Brigăzii Fluviale, în organica acesteia s-a introdus laboratorul chimic şi radiodozimetric cu atelier de reparat şi etalonat aparatură dozimetrică, care deservea unităţile de nave şi de uscat. Compartimentul era condus de locţiitorul tehnic al comandantului, în această funcţie fiind numit Lt.mj. Zamfir Alexandru.
In aprilie 1962, la comanda companiei este numit Cpt. Oprişan Nicolae, iar fostul comandant, Lt.mj. Stan Mihai este mutat ca specialist chimic la Divizionul de Vedete Torpiloare.
La sfârşitul aceluiaşi an se înfiinţează, la D.42 M. Serviciul chimic, condus de Mr. Ciobanu Sotir. Din acest serviciu chimic mai făceau parte Lt.mj. Stan Mihai şi Cpt. Bungardi Emil.
Tot în acestă perioadă, din promoţia anului 1962 a Şcolii Militare de Ofiţeri Chimici, sunt încadraţi la companie patru ofiţeri: Lt. Toacă Florea, Lt. Anghelache Theodor, Lt. Dragomir Dumitru şi Lt. Rotaru Jipa (acesta din urmă devenind ulterior un reputat istoric militar, profesor la Academia de Inalte Studii Militare şi director al Muzeului Militar Central).
In luna octombrie a anului 1964, la comanda companiei este numit Cpt. Brânzei Dumitru, iar ca locţiitor tehnic Lt.mj.ing. Băluţă Theodor, ofiţer provenit din marină, absolvent al Academiei de Protecţie Antichimică în U.R.S.S.
Perioada 1964-1966, pe linia protecţiei antichimice, se remarcă printr-o bogată activitate a cadrelor din arma chimică în ceea ce priveşte pregătirea şi desfăşurarea unor activităţi în cadrul M.U. şi U. ale Marinei Militare. Cu ocazia acestora au fost confirmate înalta capacitate organizatorică şi profesionalismul dovedit de Şeful Protecţiei Antichimice al C. M. M. – Col. Sâiu Vasile şi a ofiţerilor care s-au succedat mai târziu în această funcţie. S-a urmărit promovarea în funcţii a unor ofiţeri competenţi, au fost create noi funcţii la unele structuri din Marina Militară şi s-a pus accentul pe dezvoltarea bazei materiale, în vederea îndeplinirii unor noi misiuni. Astfel, Cpt.ing. Ceamura Emil este numit cercetător ştiinţific la Centrul de Cercetări Stiinţifice al Marinei Militare, Cpt.ing. Dumitrescu Emil este numit lector la Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân”, Cpt. Zamfir Alexandru a fost numit în funcţia Şef Protecţie Antichimică la regimentul de transmisiuni al C.M.M., Cpt. Stan Mihai devine ofiţer student la Academia Tehnică Militară – secţia chimie militară.
In anul 1964 intră în dotarea Marinei Militare, pentru misiuni de cercetare de radiaţie şi chimică, decontaminare nave ancorate la cheu şi în larg: N.D.D.-112 (Nava de degazare şi dezactivare 112). Nava dispunea la bord de instalaţii şi aparatură de specialitate şi laborator chimic, precum şi echipaj pregătit pentru astfel de misiuni. Ca Şef specialist a fost numit Cpt. Bârlă Cezar.
In anul 1967, Cpt. Rădulescu Alexandru este numit comandantul Cp.292.Pr.Ach., înlocuindu-l pe Mr. Brânzei Dumitru, care fusese mutat la Brigada Vedete Purtătoare de Rachete.
In continuare urmează o perioadă de schimbare a generaţiilor în râdul ofiţerilor chimici. Din promoţiile Şcolii Militare sunt numiţi ofiţeri chimici tineri absolvenţi, în timp ce alţii îşi continuă pregătirea în cadrul instituţiilor de învăţământ superior militar sau civil.
Tot în această perioadă, Cpt. Bârlă Cezar va ocupa funcţia de lector cu protecţia antichimică la Institutul de Marină, în locul Cpt.ing. Dumitrescu Emil, promovat la Centrul de Cercetări Stiinţifice de Chimie Militară.
In finalul acestei prezentări, este de reţinut faptul că majoritatea ofiţerilor care şi-au început cariera în cadrul Marinei Militare şi şi-au făcut „ucenicia” la Compania de Protecţie Antichimică, după terminarea studiilor superioare au fost promovaţi şi au îndeplinit funcţii importante în organele centrale, cum ar fi: în comandamentul de armă – Col. Stoian Vasile, Col. Brânzei Dumitru, Col. Zaha Traian; în Academia de Inalte Studii Militare – Col. Sâiu Vasile şi Col. Zamfir Alexandru; în Marele stat Major – Col. Român Simion şi Col. Zamfir Aalexandru; în cercetare – Col.prof. univ.dr.ing. Stan Mihai (Şef al Laboratorului de Dozimetrie Militară şi, ulterior, şeful catedrei de chimie militară din A.T.M.), Col. Stan Constantin şi Col.ing. Cortea Ion.
Avem satisfacţia că, în toţi aceşti ani, ofiţerii chimici au militat şi au reuşit, prin pricepere, înaltă competenţă şi devotament, să scrie o pagină importantă din lunga istorie, de 85 de ani, a existenţei armei chimice.

Autospecială decontaminare personal, md. 1990

UNELE PARTICULARITĂŢI PRIVIND
PROTECŢIA ANTICHIMICĂ A EFECTIVELOR
DIN CADRUL COMANDAMENTULUI APĂRĂRII
ANTIAERIENE (C.A.A.T.)

Este cunoscut faptul că beneficiarii tuturor realizărilor pe linia armei chimice fie de ordin tactic sau tehnic, sunt în ultimă instanţă efectivele unităţilor şi subunităţilor care aplică în practică aceste realizări.
Măsurile de asigurare chimică au fost realizate pe măsura dotării unităţilor cu armament performant, precum şi intrarea în dotarea subunităţilor chimice a unor noi categorii de tehnică şi materiale chimice, ajungându-se de la masca contra gazelor, gazplan şi prăfuitor, la tehnica cea mai avansată de cercetare, decontaminare armament, tehnică de luptă, echipament şi teren. În cadrul celor două Divizii de apărare A.A.T., au funcţionat regimente de rachete A.A., Bg. radiotehnice, Regimente de aviaţie etc.
Ca subunităţi chimice, fiecare divizie a avut câte o companie de protecţie antichimică organizată pe trei plutoane (cercetare, decontaminare armament, decontaminare teren). Un merit deosebit în organizarea protecţiei împotriva armelor de nimicire în masă şi ducerea acţiunilor de luptă de către unităţile C.A.A.T., a revenit ofiţerilor absolvenţi ai Şcolii de Ofiţeri de Apărare Antichimică din Făgăraş, începând din anul 1952 când a absolvit prima promoţie. În cele ce urmează ne vom referi la rolul cadrelor chimice şi subunităţilor de protecţie în cadrul C.A.A.T. (artilerie, rachete antiaeriene, radiolocaţie şi aviaţie).
Col.(r) GHEORGHE RUJOIU
fost şef protecţie la Bg. 1 Sol-Aer
„NICOLAE DĂSCĂLESCU”
Cunoscând faptul că în majoritatea unităţilor şi subunităţilor din cadrul C.A.A.T. se găsesc într-un dispozitiv relativ permanent şi se află în apropierea localităţilor urbane şi rurale, sau chiar în interiorul acestora, a impus ca şi măsurile de protecţie şi activitatea unităţilor chimice şi a specialiştilor să se desfăşoare cu unele particularităţi.
Distanţele mari între unităţile şi subunităţile de Ap.A.A.T., au trebuit să-şi găsească modalitatea de a-şi îndeplini misiunile cooperând şi cu alte forţe şi mijloace, precum şi asigurarea unei baze materiale din zonă.
Astfel, au fost luate în evidenţă şi introduse în planurile de cooperare reciprocă o parte din forţele şi mijloacele M.I., Gărzilor Patriotice, precum şi cu fabricile şi uzinele producătoare de substanţe şi materiale adaptabile la protecţia S.M.A.A.T.
Existenţa în apărarea civilă teritorială a staţiilor pentru control radioactiv a mediului ambiant a creat posibilitatea obţinerii de date privind contaminarea radioactivă. Posturile de observare, staţiile de observare şi formaţiunile şi subunităţile de apărare civilă, gărzile patriotice, au fost incluse în planurile de cooperare completând sistemul de observare pe anumite direcţii sau raioane. În ceea ce priveşte determinarea parametrilor exploziilor nucleare, pe lângă datele furnizate de staţiile de calcul analitic, se foloseau şi datele obţinute de staţiile de radiolocaţie ale Ap. A.A.T.

S-a contat  şi  pe  datele  furnizate   de  staţiile    seismice    existente   pe  teritoriul  naţional.
Pentru  determinarea    tipului (grupa) substanţelor    chimice folosite    de  către   inamic  şi  a   gradului    de  contaminare radioactivă a   terenului   şi  a   aerului au  fost    cuprinse    în  planurile   comune  de  cooperare   laboratoarele,  uzinele şi  unele   centre  de  cercetare   din teritoriu.
În  acelaşi mod s-a procedat    şi  cu  staţiile    meteorologice   permanente  ale sistemului  teritorial  de  meteorologie,   fiindu-ne   de  mare    ajutor  la  analiza situaţiei   prognosticate   şi  reală   în  cazul   folosirii   A.N.M.  de  către   inamic.
Întrucât    posibilităţile  trupelor    de  Pr. A.A.T.  privind decontaminarea  personalului,   terenului   şi  echipamentului, iar intervenţia subunităţilor   de  protecţie   antichimică era practic imposibilă  datorită    distanţelor foarte  mari,   şi  în  special atunci  când    mai multe   subunităţi  erau    contaminate simultan.
Au  fost    prevăzute   unele   măsuri  de  comun   acord   cu  organele    locale      şi  cu  întreprinderile din zonă,   pentru  a   fi  folosite    băile   comunale,   orăşeneşti, ale întreprinderilor,   spitalelor, staţiunilor de  odihnă  pentru  decontaminarea  personalului    precum  şi  spălătoriile    chimice pentru  decontaminarea  echipamentului. 
Cu  privire la  decontaminarea  terenului   exista  posibilitatea   ca  subunitatea de  rachete sau radiolocaţie    să  fie cuprinse    în  perimetrul  decontaminat    de  către   trupele de  uscat,  sau     la  cererea     organelor   locale  de  către   organele    superioare  în  baza    planului    naţional    de  intervenţie.    Referitor   la  aprovizionarea  cu  materiale   de  protecţie   împotriva   armelor N.B.C.  a   unităţilor  şi  subunităţilor   Ap.A.A.T.   s-a ţinut   cont    de  faptul  că  vor fi  situaţii    când    aceasta va  fi  practic imposibil   de  realizat    şi  de  aceea   s-a prevăzut    asigurarea  unor    stocuri mai mari    şi  folosirea   unor    materiale   din zonă    (improvizate).
De  menţionat   în  acest   sens    faptul  că  s-au    întocmit    planuri de  cooperare   şi  între   organele    locale, statele majore  de  apărare civilă  şi  subunităţile    din apropierea  acestora.
În  cadrul  C.A.A.T.,   în  toată   perioada    existenţei  sale    din 21.09.1956  până    în  01.05.1977, când    s-a desfiinţat, au  depus   o   muncă   susţinută   şi  au  obţinut rezultate   notabile    col.ing.    Vasile  Sabău,  Col.    Ion Trandafir,  Col.    Petre   Iancu,  Col.    Hârjoabă    Grigore,    Col.    Rujoiu  Gheorghe,   Col.    Răducea Gheorghe    şi  Col.    Georgescu   Gheorghe.
În  1990    a   luat    denumirea   de  S.M.F.A.,   având   ca  şef de  protecţie   pe  Col.    Toma.

Activitate în poligonul chimic

ÎNVĂŢĂMÂNTUL MILITAR SUPERIOR ROMÂNESC – IERI ŞI ASTĂZI

Invăţământul militar superior se materializează în România în anul 1889, când, prin Inaltul Decret nr.2073, a luat fiinţă ŞCOALA
SUPERIOARĂ DE RĂZBOI.
Prima promoţie de studenti (zece la număr) din istoria învăţământului militar românesc îşi începe cursurile la 5 noiembrie, în acelaşi an. S-a constituit un corp de cadre valoros, care, în baza „Regulamentului Şcolii Superioare de Război” (4.11.1889), îndrumă pregătirea studenţilor în domeniul cunoştinţelor teoretice şi practice de tactică, strategie şi geografie militară, serviciul de stat major, drept internaţional, administraţie militară şi două limbi străine. Candidaţii erau recrutaţi din rândul locotenenţilor şi căpitanilor din diferite arme. Durata cursurilor era de 2 ani.
Absolvenţii primei promoţii (7 octombrie 1891) au fost brevetaţi „ofiţer de stat major” şi încadraţi în Marele Stat Major şi statul Major al Inaltelor Comandamente ale armatei.
Aşa s-a născut adevăratul corp de cadre de stat major în armata noastră.
Spiritul şi metodele didactice aplicate erau cele întâlnite în cele mai prestigioase instituţii similare din Europa. S-a cultivat gustul afirmării şi al răspunderii, s-a făcut educaţia şi antrenamentul pentru efort, a format din studenţi adevăraţi misionari, care au răspândit la trupe cultura militară, metoda de a întocmi aplicaţii pe hartă şi în teren, de a instrui şi educa militari în vederea războiului.
Tot mai puţini elevi şi ofiţeri sunt trimişi în străinătate pentru a fi la curent cu „instrucţiunea” în domeniul militar. Astfel, în perioada 1889-1914, au urmat studii militare în diferite instituţii de
Col.Prof. MIHAI ASIMIONESEI
învăţământ superior din străinătate doar 19 ofiţeri români (Torino, Bruxelles, Paris, Viena şi Berlin). In aceeaşi perioadă, în ţară au absolvit cursurile Şcolii Superioare de Război 417 ofiţeri.
Campania din 1913, în timpul celui de al doilea război balcanic, a constituit un prim examen practic de aplicare a cunoştinţelor însuşite de ofiţerii de stat major în Şoala Superioară de Război, atât pentru pregătirea, cât şi pentru desfăşurarea acestuia. Privind acest aspect, în anul 1939, Gl.Bg. A.Referandaru arăta: „Pregătirea campaniei din 1913, care a trebuit să se facă într-un timp foarte scurt din cauza evenimentelor politice şi desfăşurarea operaţiunilor militare bulgare, a fost examenul de încercare cel mai concludent al acestor distinşi ofiţeri de stat major. Proiectele de operaţiuni, transporturile de mobilizare şi concentrare, operaţiunile trecerii Dunării etc. au fost realizate minunat nu numai prin concepţia Comandamentului Suprem dar şi prin colaborarea fără preget şi cu multă inteligenţă a ofiţerilor de stat major.”
In egală măsură au dat examenul muncii lor şi profesorii celor 24 de promoţii de ofiţeri ai Şcolii Superioare de Război în aprigile bătălii purtate pentru întregirea neamului, în timpul primei conflagraţii mondiale.
Au fost chemaţi să facă dovada patriotismului şi al cunoştinţelor acumulate în Şcoala Superioară de Război 434 ofiţeri absolvenţi. Dintre aceştia au fost: 3 comandanţi de armată, 6 comandanţi de corp de armată şi 11 comandanţi de divizii, care şi-au condus cu competenţă marile unităţi subordonate. Au căzut la datorie 30 de ofiţeri absolvenţi ai acestei prestigioase instituţii militare de învăţământ superior.
Războiul de întregire a neamului a scos, din nefericire, la iveală şi unele deficienţe de organizare şi desfăşurare a învăţământului în cadrul Şcolii Superioare de Război. Printre acestea: „lipsa de aplicaţiuni şi călătorii cât mai variate ca subiect, scop şi regiuni, pentru ca ofiţerii-elevi să cunoască probabilele teatre de operaţiuni şi chiar terenul şi deci topografia acestor zone”, cum afirma Gl.Dv. Ion Trăileanu. Caracterul preponderent teoretic tactic al învăţământului a constituit o altă lipsă ce trebuia eliminată. Caracterul practic-aplicativ a fost pus în evidenţă de operaţiunile din toamna anului 1916 şi vara anului 1917. Mai mult, statul român nu avea o doctrină militară naţională. In efortul de fundamentare a doctrinei militare proprii au fost antrenate şi cadrele Şcolii Superioare de Război. In acest scop, acestea au redactat 309 lucrări consacrate istoriei militare naţionale şi univesale, 258 lucrări de tatica infanteriei, 196 privind tactica generală, 192 lucrări de tactica artileriei etc.
Are loc un proces complex de restructurare şi optimizare a sistemului naţional de apărare în urma primei conflagraţii mondiale. In anul 1923 este elaborat un nou regulament al Şcolii Superioare de Război menit să ridice nivelul învăţămânrului militar superior la cerinţele războiului modern. Condiţiile de admitere au fost modificate, astfel că, printre altele, se cerea o vechime minimă în armată de 6 ani, din care 3 ani la unităţi de instrucţie etc. Un nou Regulament (din 1931) extinde aria învăţămantului din cadrul Şcolii Superioare de Război privind şi pregătirea ofiţerilor de marină şi aviaţie. In anul 1940 a fost creat Institutul Politehnic Militar – laborator de pregătire pe lângă Şcoala Superioară de Război. Eforturi mari s-au făcut în această perioadă pentru un învăţământ militar superior propriu. In acest scop se elimina influenţa „doctrinei franceze” puţin studiată şi mai ales impedimentul nepotrivirii ei cu experienţa războiului şi a condiţiilor concrete ale României.
Tendinţele de modernizare şi aşezare pe baze proprii a învăţământului militar superior au devenit pregnante în timpul directoratului mareşalului I.Antonescu (care în perioada 19271929 avea gradul de colonel). El presupunea că un ofiţer de stat major sau comandament „nu poate deveni decât acela care are o vastă cultură militară, economică, socială, psihologică şi tehnică; o putere de muncă, de analiză şi de reflexiune deosebită; un caracter de elită”.
36
Noile promoţii de absolvenţi până în anul 1944 au făcut dovada iscusinţei şi pregătirii lor pe câmpurile de luptă din cel de al doilea război mondial. Până în anul 1948, când Şcoala Superioară de Război a fost transformată în ACADEMIA MILITARĂ după modelul sovietic, în cadrul acestei instituţii au fost trecute cu bine o serie de greutăţi generate în urma războiului.
In perioada 1948-1959 învăţământul militar superior românesc, sub supravegherea şi controlul consilierilor sovietici, au loc transformări structurale de fond. Peste tot se impune modelul sovietic: iau fiinţă patru academii militare (Tactică, Politică, Militară Tehnică şi a Spatelui Armatei). Profesorilor li s-a luat autonomia didactică şi chiar cea ştiinţifică. Nivelul calitativ al învăţământului militar superior românesc a scăzut dramatic
Abia după 1964 – odată cu plecarea din ţară a consilierilor sovietici – învăţământul din această instituţie s-a descătuşat. Energiile creatoare ale cadrelor didactice au permis revenirea la un învăţământ militar românesc. Profesorii şi studenţii din Academia Militară au fost antrenaţi în ampla dezbatere de idei privind războiul în epoca modernă şi contemporană, pe baza căreia s-a fundamentat doctrina militară de apărare a României.
Incepând cu cea de a 63-a promoţie a Academiei Militare, a absolvit cursurile acestei instituţii şi prima promoţie de ofiţeri de chimie militară (1955-1958). Printre absolvenţii acestei promoţii menţionez pe coloneii: Chiru Constantin, Cernat Constantin, Duţă Ion, Popescu Ioan.
In perioada 1955-1996 au absolvit cursurile Academiei Militare 26 de promoţii de ofiţeri chimici, cu un total de 164 absolvenţi. Astfel s-a asigurat un prestigiu binemeritat acestei arme în cadrul armatei noastre. In anul 1965 ia fiinţă Catedra de Chimie în cadrul Academiei Militare. An de an, cadrele acestei Catedre au contribuit la pregătirea celui mai valoros corp de cadre cu înaltă cultură militară, pentru funcţii de mare răspundere în cadrul Marelui Stat Major, al marilor unităţi operative, comandamentelor etc. Catedra îşi încetează activitatea în decembrie 1993, în urma unor restructurări de fond din cadrul Academiei. Printre şefii de catedră de chimie reamintesc pe coloneii: Traian Martin, Ion Petrache, Constantin Chiru, Vasile Sâiu şi încheind cu subsemnatul, până la desfiinţarea acesteia.
În anul 1991 Academia Militară îşi schimbă denumirea în Academia de Inalte Studii Militare. Odată cu aceasta, au loc şi profunde mutaţii în învăţământul militar superior, menite să asigure promovarea pe scară largă a valorilor ştiinţifice şi umaniste, ale teoriei şi artei militare naţionale, perfect integrate concepţiei generale a statului român privind apărarea ţării.
La nivel tactic-operativ, învăţământul din cadrul Academiei de Inalte Studii Militare s-a desfăşurat pe categorii de forţe şi în profil logistic în Facultatea Interarme şi Colegiul de Comandă şi Stat Major. La nivel strategic, aceasta s-a desfăşurat în Colegiul Superior de Comandă şi Stat Major.
Din anul 1996 s-a trecut la o etapă nouă în invăţământul militar superior, adoptându-se pregătirea candidaţilor în profil unic interarme şi intercategorii de forţe armate pe trei domenii fundamentale:
-învăţământul de studii aprofundate interarme, ce se desfăşoară în profilul categoriilor de forţe armate şi umaniste. In cadrul acestui domeniu, ofiţerii studenţi îşi formează competenţe operaţionale integrate interarme la nivel de brigadă şi corp de armată;
-învăţământul postacademic interarme, care vizează perfecţionarea pregătirii absolvenţilor în conducerea marilor unităţi operative ale categoriilor de forţe armate;
-învăţământul postacademic intercategorii de forţe armate, vizând perfecţionarea conducerii militare la nivel strategic.
În octombrie 2006, Academia de
Înalte Studii Militare îşi ia denumirea de UNI-
VERSITATEA NAŢIONALĂ DE APĂRARE
„CAROL I”. Din noua denumire lipseşte cuvântul „MILITARĂ”, fapt ce semnifică orientarea învăţământului militar superior într-o sferă mult mai largă, la nivel naţional.
Elementele structurale sunt şi ele puse de acord cu noile cerinţe ale doctrinei naţionale de apărare:
NOTĂ:
-Facultatea de Comandă şi Stat Major, în compunerea căreia sunt 7 catedre interarme, pe categorii de forţe (trupe de usat, aviaţie, marină etc.);
-Secţia Management Educaţional;
-Departamentul Regional de Studii pentru Managementul Resurselor de Apărare, cu sediul la Braşov şi subordonat Universităţii
Naţionale de Apărare (în limba engleza);
-Colegiul de Apărare şi Achiziţii;
-Colegiul de Management al Crizelor şi Apărării Multinaţionale (în limba engleză);
-Secţia de Invăţământ Distributiv la
Distanţă;
-Secţia Informaţii şi Comunicaţii;
-Centrul de Studii Strategice de
Apărare şi Securitate;
-Alte elemente: Bibliotea, Editura etc.
Noile structuri ale Universităţii Naţionale de Apărare urmăresc numai nivelul cel mai înalt de pregătire operativ-strategică a candidaţilor. Universitatea are la baza învăţământului trei etape:
-Licenţa, cu durata de 2 ani, fără de care nu se poate candida la etapele următoare; -Masteratul (opţional); -Doctoratul (opţional).
În documentarea stadiului actual şi de perspectivă al Universităţii Naţionale de Apărare am fost ajutat de col.prof.univ.dr. Ion Mituleţu, care lucrează în această instituţie. Mărturisesc că am rămas plăcut impesionat de transformările care au avut loc şi care vor continua. Profesorii dispun de ultimele realizări în domeniul transmiterii cunoştinţelor. Cazarea studenţilor se face în spaţii comparabile cu hoteluri de 4-5 stele. Blocul alimentar este ultramodern, la nivel european.
Managementul actual al Universităţii Naţionale de Apărare se ridică la nivelul cerinţelor impuse de situaţia geopolitică şi militară internaţională. Procesul de modernizare, dotare şi eficientizare în această instituţie de învăţământ militar superior continuă.

Prezentul material a fost elaborat prin consultarea volumului „De la Şcoala Superioară de Război la Academia de Inalte Studii Militare”, elaborat cu ocazia absolvirii celei de a 100-a promoţii în această instituţie de învăţământ militar superior.
DIN ISTORIA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI TEHNIC INGINERILOR DE CHIMIE MILITARĂ
MILITAR – FORMAREA

Pornind pe  calea   amintirilor trebuie subliniat   faptul  că, prima   instituţie  militară    de  învăţământ  tehnic  superior    în  armata  română  a   fost    ,,Institutul    Chimic  Militar”,   înfiinţat   la  Cluj    în  anul    1927    şi  care    a   funcţionat  până    în  anul    1931.   Printre cei care    au  absolvit    această instituţie  putem   aminti  pe  gl. mr. prof.   univ.   dr. docent  Ganea   Ion,    col.    conf.   dr. ing.    Popa    Simion, col.    dr. ing.    Ciplea  Liciniu.
Ulterior,   prin    Legea   nr. 27  din 11  martie  1932    s-a creat   Şcoala  Superioară  Tehnică Militară    din Bucureşti,  cu  durata  de  doi ani.    Aceasta avea    menirea să  desăvârşească   cunoştinţele    de  specialitate    ale ofiterilor  posesori    ai  unei    diplome din domeniul    amintit.
Decretul    Prezidiului Marii   Adunări

Naţionale nr. 371 din 14 septembrie 1949 prevede înfiinţarea următoarelor instituţii superioare de învăţământ militar : Academia Militară, Academia Militară Politică, Academia Tehnică Militară, Academia Spatelui Armatei.
La articolul 2 al Decretului se preciza : ,,Academia Tehnică Militară are ca scop să formeze ofiţerii ingineri, cu o pregătire corespunzătoare specificului tehnic al diferitelor arme, necesari pentru încadrarea comandamentelor, unităţilor, formaţiunilor şi instituţiilor militare de specialitate”.
Potrivit prevederilor Ordinului Marelui Stat Major nr. 47298 din 19 septembrie 1949, structura iniţială a Academiei Tehnice Militare

Col.(r) prof. univ. dr. ing. MIHAI STAN cuprindea cinci facultăţi : Armament şi Muniţii, Tancuri şi auto-mecanizate, Aviaţie, Transmisiuni, Marină. În octombrie 1949 au fost admişi 80 de candidaţi, durata studiilor fiind de 4 ani.
Începând cu anul 1950, Academia
Tehnică Militară a fost organizată potrivit Statului provizoriu nr. 16/182 din 1 octombrie 1950 pe 8 facultăţi, la cele cinci iniţiale adăugându-se : Facultatea de chimie aplicată, Facultatea de construcţii şi fortificaţii şi Facultatea de geodezie. Au fost admişi, prin concurs, 166 de studenţi, proveniţi din ofiţeri şi absolvenţi de liceu.
Începând cu anul universitar 1953 -1954 s-a trecut la durata studiilor de 5 ani, iar în anul universitar 1955 – 1956, aceasta s-a majorat la 5 ani şi jumătate.
Prin Decretul Prezidiului Marii Adunări Naţionale nr. 214 din 13 iunie 1959 privind înfiinţarea învăţământului superior militar s-a hotărât ca, începând cu anul universitar 19591960, Academia Militară Generală să înglobeze
Academia Tehnică Militară, care se transformă în Facultatea Tehnică Militară.
În anul universitar 1964 -1965 Facultatea Tehnică Militară îşi desfăşoară activitatea prin
12 secţii, una dintre ele fiind Secţia de Chimie Militară.
În perioada 1964 – 1984, în cadrul
Facultăţii Tehnice Militare funcţionează Secţia de
Chimie Militară, ce va pregăti 8 serii de ingineri Între anii 1984-1991 pregătirea în domeniu este întreruptă, păstrarea personalului didactic şi conservarea bazei materiale de specialitate fiind cu greu menţinute la un nivel corespunzător.
În perioadele de reflux este demn de remarcat efortul făcut de unele cadre din conducerea armatei şi de personalul didactic pentru menţinerea condiţiilor de pregătire a inginerilor de chimie militară, prin cursuri postuniversitare, teme de cercetare de profil, participări la diverse comisii de specialitate.
După anul 1991 are loc revirimentul pregătirii inginerilor de chimie miltară în cadrul Facultăţi de Armament, rachete şi muniţii, decan fiind gl.bg. prof. dr. ing. Moraru Florentin. Secţia de chimie militară este asociată Catedrei de explozivi, combustibili speciali şi chimie din cadrul facultăţii de mai sus.
Seful de catedră, col. ing. Alexandru
Gheorghe, a manifestat un siprit organizatoric şi ştiinţific deosebit, menţinând pregătirea inginerilor de chimie militară la un înalt nivel.
Formarea inginerilor de chimie militară a constat şi în menţinerea unui corp profesoral de valoare : gl. mr.(r) dr. doc. Ganea Ion, col. dr. ing. Popescu Vasile, col. dr. ing. Lică Stancu, col. dr. ing. Popescu Laurenţiu, prof. dr. ing. Demian Aurel, prof. dr. ing. Constantinescu Adrian, prof. dr. ing. Popa Simion, conf. dr. ing. Călugăreanu Sofia, col. dr. Machin Stelian, prof. dr. ing. Bobeş Gheorghe, conf. dr. Botea Marieta, col. prof. dr. ing. Stan Mihai şi cadre asociate – col. dr. ing. Luţă Nicolae, col. dr. Şomoghi Vasile, gl. mr. dr. ing. Mitru Gheorghe, dr. ing. Milici Mircea, col. ing. Ganea Florin, conf. dr. ing. Soare Gheorghe, prof. dr. ing. Hubcav.
În perioada 1991 – 2000 au absolvit 4 promoţii de ingineri militari, în număr foarte redus : 4 în anul 1996, 8 în anul 1998, 12 în anul 1999 şi 7 în anul 2000.
În rândul inginerilor de chimie militară a existat o permanentă emulaţie şi mulţi dintre absolvenţi au obţinut titlul de doctori în ştiinţe : gr. mr. dr. Dogaru Stefan, col. dr. ing. Bulete Ionel, gl. mr. dr. Mitru Ghoerghe, col. dr. ing. Deneş Alexandru, col. (r) dr. ing. Bodoga Petre, col. dr. ing. Luţă Nicolae, col. dr. ing. Ciobanu Octavian, col. dr. ing. Ţurcanu Constantin, col. dr. ing. Savu Ion, col. dr. ing. Stan Mihai, cpt. dr. ing. Rotariu Traian şi alţii.
În orice caz, fără falsă modestie, se poate afirma că toate promoţiile de ingineri militari şi-au adus contribuţia la dotarea tehnică a armatei, şi-au onorat titlul de inginer în toate situaţiile cerute de necesităţile momentului.

Autospecială de decontaminare a tehnicii şi terenului, tip. ADTT – 4 (modernizată)

PATRU ANI HOTĂRÂTORI
Col.(r) ION DĂNILĂ
Col.(r) CONSTANTIN MIREA
Motto: Învăţătura este o perlă. O avere mare, pe care rudele nu o pot împărţi între ele, nici hoţii fura, şi care

La  20  august  1967,   înaintaţi   la  gradul  de  locotent    prin    ordinul ministrului Forţelor    Armate  nr. M.C.    00558   din 19.08.19672,    părăsea băncile Şcolii  Militare    Superioare  de  Ofiţeri „Nicolae    Bălcescu”   cea de-a    doua    promoţie    de  ofiţeri din „Arma   Chimică”,   cu  durata  de  şcolarizare de  patru   ani.

    1Th.    Simenschy   –   Un dicţionar al Înţelepciunii,  Ed.

Junimea, Iaşi, 1979, p.469.
2Cf. Diplomei de absolvire a Şcolii Militare Superioare de Subofiţeri „Nicolae Bălcescu” nr. 1461 din 18 august 1967.
nu se împuţinează prin dăruire. Bohtling 1.
Am intrat pe porţile şcolii la mijlocul lunii septembrie a anului 1963, după un examen de admitere complex şi riguros, care a cernut două sute cincizeci de candidaţi aspiranţi la cele doar zece locuri disponibile. Cu toate acestea, prin „încurcături” scriptice, plutonul comandat de locotenentul, avansat la data de 30 decembrie a aceluiaşi an la gradul de locotenent major, Manole Neculai, încorpora unsprezece elevi ai anului I de pregătire pentru ofiţeri în arma chimică, după cum urmează: Bardaşu Dumitru, Dănilă Ion, Enescu Radu, Lazăr Ştefan, Lică Ştefan, Mirea Constantin,
Munteanu Georgică, Păvăloiu Constantin, Solzaru Zaharia, Tihon Vasile şi Trosca George, toţi absolvind licee civile, cea mai puţin numeroasă promoţie din istoria armei.
Dezorientaţi şi speriaţi de avalanşa activităţilor noi şi de tonul şi formulele de adresare, am pregătit deschiderea festivă, în uniformă, a noului an de învăţământ, ce s-a materializat la 1 octombrie, intrând alert în evidenţa şi ritmul învăţământului hibrid, universitar-militar, pentru ca la 30 decembrie – se serba atunci Ziua Republicii – prin depunerea jurământului militar, să intrăm oficial şi în organica armatei române.
Pe durata celor patru ani de studii, cât cuprindea atunci pregătirea superioară a viitorilor ofiţeri, am parcurs şi absolvit, în conformitate cu programele analitice, patru categorii de cunoştinţe, astfel: de pregătire militară generală, de pregătire militară de specialitate, de pregătire tehnică de

Plutonul de elevi chimişti promoţia 1967, înainte de intrarea la studiu: Lazăr, Munteanu, Trosca, Oprea,
Enescu (sus); Mirea, Solzaru, Lică, Bardaşu, Dănilă
(jos). Lipseşte Păvăloiu şi în nicio fotografie nu l-am avut pe comandantul de pluton.
Din categoria pregătirii militare generale, am parcurs, crescendo, materiile: instrucţia de front (de la individ la companie şi batalion); regulamente militare generale; cunoaşterea armamentului individual de infanterie; instrucţia focului (tragerile cu armamentul individual de infanterie); instrucţia tactică a infanteriei (individbatalion, informativ regiment şi divizie: topografia militară; instrucţia geniului; transmisiuni; artilerie; noţiuni de C.F., tancuri şi aviaţie; cursul de meteorologie, instrucţie AUTO; cunoştinţe de administraţie şi finanţe; cunoaşterea armatelor străine (cu predilecţie blocul NATO şi nimic despre Tratatul de la Varşovia).
Primele patru categorii de pregătire, cu durată de patru ani, le-am parcurs sub directa îndrumare a comandantului de pluton, locotenentul Manole Neculai, un instructor desăvârşit, cu o temeinică pregătire teoretică, metodică şi practică, zelos să se autodepăşească permanent, cu o ţinută ireproşabilă şi mereu nemulţumit de rezultatele noastre, egal mereu cu el şi cu noi în exigenţă şi angajare maximă la efort. Ofiţer pedant, cu el şi cu lucrurile lui, mare iubitor şi practicant de sporturi, iubitor de motoare – avea atunci o bijuterie de motocicletă, iar peste ani o bijuterie de maşină -, cânta la acordeon, n-a nedreptăţit pe nimeni niciodată şi n-a ştiut să fie măgulitor sau servil cu şefii, un introvertit care suferea în tăcere pentru noi şi pentru el. Avea un singur defect: nu se apropia de oameni, nu pentru că era arogant, ci pentru că era un timid – am descoperit peste ani – şi nu voia să trezească suspiciuni, dar şi pentru că trăia întro epocă ce îi era străină şi n-o putea domina doar prin competenţă. Am învăţat multe, am învăţat cu sârg, şi au devenit toate deprinderi, mod de a gândi şi acţiona peste ani, şi m-au făcut să înţeleg sensul cuvintelor lui Benjamin Franklin : „Învaţă de la oamenii deştepţi! Acela care se învaţă singur are ca profesor un prost”.
Pentru celelalte materii de pregătire militară generală ne-am bucurat de competenţa lectorilor din armele respective şi-mi face o deosebită plăcere să-i amintesc cu recunoştinţă şi preţuire pe cei ce ne-au introdus în tainele armelor, altele decât cea chimică, astfel: Col. Ing. Ţanovici, specialist remarcabil şi om de omenie, la Topografie; Lt. Col. Pavelescu – viitorul colonel, şef al Şcolii de Ofiţeri de Artilerie – pregătit, concis, bun pedagog, un aristocrat, la Artilerie; Lt. Col. Duţu, rigid, îmbufnat mereu şi atotştiitor, la Instrucţia Focului; Col. Lupu, un erudit, un fin diplomat – deformaţie profesională a ceea ce fusese până în aprilie 1964 – de un tact desăvârşit, la Tactica Infanteriei; la AUTO – Col. Ion, un enciclopedist distins, omenos, manierat, apropiat de elevi, cu înclinaţii artistice şi de un respect copleşitor, „un romantic întârziat în haină militară”, contrazicând brutal eticheta „neamu’ lu’ manivelă” care-i însoţea pe cei din arma ce-o reprezenta (cursul s-a finalizat cu examen şi obţinerea „permisului de conducere”, categoria profesionişti, în faţa comisiilor de specialitate ale organelor Ministerului de Interne); Lt. Col. Chimist Teodosiu, documentat, sfătos şi enigmatic, ne-a purtat printre nori la cursul de Meteo; Lt. Col. Viespescu – un pedagog cu chemare, calm şi foarte meticulos în abordarea fiecărui detaliu, pentru a transforma riscurile câmpului de luptă în măiestria şi precizia noastră, la Instrucţia Geniului: Lt. Col. Cumbari, cu cunoştinţe concise, un vocabular elevat şi precis, întrecându-se mult în înălţime – în realitate avea puţin peste 1,5 metri – când ne explica riscurile şi consecinţele neglijenţelor şi încălcării normelor şi legilor ce guvernau Finanţele şi Administraţia Militară, atenţionându-ne şi asupra „greutăţii semnăturii”. Cunoştinţele acumulate la aceste cursuri ne-au creat temelia unei cariere militare complexe, bazată pe fundament teoretic temeinic, multilateral, dar ne-a înzestrat şi cu deprinderi corecte şi aprofundate dobândite în câmpul tactic; în poligoanele de antrenamente şi trageri; în mânuirea armamentului şi tehnicii armelor, în mânuirea materialului de geniu – explozibili, mine, grenade – sau în confecţionarea şi folosirea de mijloace improvizate, în amenajarea de lucrări genistice, forţarea de cursuri de apă; folosirea aparaturii şi staţiilor de transmisiuni în condiţiile câmpului de luptă; orientarea şi deplasarea în teren, în modalităţi topo; cunoaşterea şi mânuirea tehnicii din dotarea armelor şi rolul şi locul lor în dispozitivul tactic; cunoaşterea şi aprecierea inamicilor probabili, excluzând elementul
„surpriză” din hotărârea luată în situaţiile trăite sau create. La sfârşitul anilor de şcoală, punând cap la cap ce ne-au transmis „armele”, am fost convinşi de cuvintele lui Nicolae Iorga , că „Învăţătura nu te face înţelept, ci mai înţelept”, şi le-am mulţumit în gând.
În programa de şcolarizare, în primii doi ani era prevăzut şi cursul de Limba Rusă, cu aplicativitate militară, din care nu-mi mai aduc aminte decât de doamna profesoară Viespescu, fină, delicată, prevenitoare şi conştientă de „importanţa” materiei predate, contrastând vizibil cu amprenta cazonă a mediului. Aversiunea pentru sovietici şi repulsia transmisă din familia dezrădăcinată – părinţii erau bucovineni – umbrindu-mi raţiunea, n-am învăţat limba rusă, deşi aveam vechime în studiu – din clasa a patra elementară, plus gimnaziu, liceu şi doi ani de şcoală militară – şi m-am văzut lipsit de încă o pereche de ochi, prin propria încăpăţânare. Baza instruirii noastre, ca viitori ofiţeri specialişti în arma chimică, a constituit-o pregătirea de specialitate, axată pe două direcţii: pregătirea tehnică şi pregătirea tactică. Ne-au transmis cunoştinţe şi ne-au format deprinderile necesare cadrele catedrei chimice militare, al cărei şef la data intrării noastre în şcoală era maiorul Mureşan Ion, locotenent-colonel ulterior, iar peste ani şeful Centrului de Instrucţie al Trupelor Chimice din garnizoana Câmpulung Muscel.
Cei care ne-au iniţiat şi luminat pe segmentul tehnic al armei noastre, ingineri cu vaste cunoştinţe în domeniu, cunoscători în amănunţime ai materiei predate, buni practicieni şi exigenţi în procesul de învăţământ au fost: Mr. Drăghici Gheorghe pentru S.C.L. şi Arma
Bacteriologică, Mr. Niculescu Ion, „Nony”, pentru
Tehnica Trupelor Chimice, şi Cpt. Avramescu Jean pentru Dozimetrie – cadre inginereşti cu o înaltă calificare, cu o pregătire de cultură generală temeinică, meticuloşi în procesul didactic, dar parcă mai puţin aplecaţi spre învăţământ şi, pe drept cuvânt, s-au împlinit profesional de-abia peste ani, în munca de cercetare ştiinţifică, pentru care în unanimitate aveau chemare.
Cu respectul şi recunoştinţa ce le-o purtăm, de la dânşii am probat veridicitatea cuvintelor lui Epictet : „Învăţătura e ca aurul, are preţ oriunde”, şi ne-am folosit în activitatea ulterioară de cunoştinţele acumulate.
noastre de specialitate, pentru care le-am fost şi le vom fi recunoscători mereu, făcându-ne să avem mereu vii cuvintele eruditului Dimitrie Cantemir „cine în lume este atât de înţelept căruia altă înţelepciune să nu îi trebuiască?”, iar noi eram atunci novici în armă.
Instruirea la capitolul „tactica şi metodica trupelor chimice” a fost asigurată de ofiţerii chimişti, astfel: Lt. Col. Pleşa Dumitru –ironic, bonom sau fiară, exigent până la agasare sau permisiv, după situaţie, „pozând” adesea în ceea ce nu era, pentru a-şi masca frustrarea, cel mai stăpân pe materie, hârşâit în aplicaţii, un real călăuzitor în tainele meseriei; Mr. Bocancea – doar în primul an – teoretician competent, rebusist de notorietate, cu înclinaţii spre publicistică, dar complexat de vitregiile naturii şi câmpului de luptă; Cpt. Bota – doar în primul an – pregătit profesional, apăsat de „complexul de talie”, confunda tactica de specialitate cu instrucţia disciplinară, finalizând studiile inginereşti îşi va găsi adevărata vocaţie în cercetarea ştiinţifică de specialitate; Mr. Teodosiu – stăpân pe cunoştinţe, cu o acurateţe şi precizie desăvârşită în lucrul pe hartă, cu o ţinută impecabilă, ascultător al glasului „plebei”, dar niciodată maleabil, cultivând o ironie fină, de cartier bucureştean, împinsă, prin puterea gradului, uneori până la sadism; şi, în fine, ultimul în ordinea integrării în colectivul catedrei, dar nu ultimul prin competenţă şi putere de muncă – Mr. Mitrică, timid şi complexat de şefi, nu l-am văzut pe adevăratul tactician decât după absolvire, când îl vom contacta ca şef al armei chimice, în şcoala militară de ofiţeri. Toţi au pus temelia şi au înălţat cu migală şi competenţă edificiul cunoştinţelor Pe durata celor patru ani de învăţământ, capitolul pregătirii tehnice de specialitate s-a materializat în: Matematici Superioare – trei sesiuni; Geometrie Descriptivă şi Desen Tehnic – o sesiune şi un colocviu; Fizică – două sesiuni; Chimie Anorganică – două sesiuni; Chimie Organică – două sesiuni; Chimie Fizică – două sesiuni; Chimie Analitică – o sesiune; Electrotehnică şi Electronică – o sesiune; Organe de Maşini şi Mecanisme – o sesiune; Tehnologie Mecanică – o sesiune; Tehnologie Chimică Generală – o sesiune.
Rememorez cu emoţie şi recunoştinţă nume prestigioase de dascăli care ne-au iniţiat în aceste domenii, adevărate pete de culoare şi atitudine în mareea kaki care eram şi în care eram, astfel: profesorii Rodica şi Emil Bota – soţ şi soţie – specialişti competenţi, pedagogi înăscuţi, de o fineţe şi condescendenţă copleşitoare, la Chimie Anorganică şi Organică; foarte tânărul, dar excepţionalul, matematician şi camarad prof. Farcaş la Matematici Superioare; prof. Doina Faur, tânără, frumoasă, dar stăpână pe materie şi exigentă, la Chimie Analitică; prof. Petrescu, morocănos, mereu în criză de timp dar mai permisiv, deşi bine pregătit şi exigent în a ne aprecia cunoştinţele, la Fizică şi Chimie Fizică; ing. Marius Pâslă, un tânăr oltean, şugubăţ, vesel, considerându-ne mereu nişte camarazi mai mici, dar cu o pregătire complexă, admirând sincer oştirea şi pregătindu-ne la Geometrie Descriptivă, Desen Tehnic şi Organe de Maşini şi Mecanisme; Lt. Col. Ing. Constantinescu, un militar care făcea cinste tagmei inginerilor din oştire prin erudiţie, bagaj de cunoştinţe tehnice vast şi clar, predare concisă, vocabular elevat, dar şi respect şi atenţie pentru fiecare interlocutor, indiferent de grad, la Mecanica şi Rezistenţa Materialelor. În procesul didactic ne-am probat cu prisosinţă concluzia lui Nicolae Iorga că e important „să înveţi pentru tine, dar să ştii pentru toţi”.
Pe baza notelor obţinute la examenele pe sesiuni la aceste materii, în conformitate cu ordinul ministrului Forţelor Armate şi ministrului Învăţământului nr. M.72 din 28.10.1964 , examenele susţinute şi rezultatele obţinute erau recunoscute ca echivalente pentru Institutul: Politehnic; Facultatea: Chimie Industrială; secţia: Chimie Organică; la învăţământul seral, cu scutire totală de frecvenţă sau chiar la învăţământul de zi.
Pentru că, în „aroganţa”sa, arma chimică n-a apelat la ofiţerii cu echivalare pentru a-şi pregăti viitorii ingineri – alte arme i-au pregătit – şansa noastră era învăţământul seral, unde neam repezit aproape toată promoţia, dar au ajuns la liman doar Mirea Constantin şi, ulterior ca civil la zi, Bardaşu Dumitru, ambii la Institutul Politehnic din Iaşi, ceilalţi pierzându-ne pe drum în diferite etape, pentru că inginer nu te puteai face „între două trenuri”. Şi totuşi, cunoştinţele tehnice acumulate n-au fost în zadar, ele ne-au ajutat în activităţile ulterioare.
Învăţământul de ştiinţe sociale era bine acoperit atât ca timp cât şi ca diversitate pe toată durata celor patru ani, astfel: cursul de Istoria Patriei şi a P.C.R, cu durata de trei ani şi nominalizat şi la examenul de absolvire; Economia Politică, cu durata de doi ani; Probleme ale Mişcării Muncitoreşti Internaţionale, cu durata de doi ani, care a înlocuit după „plenara din aprilie 1964” cursul de Istoria P.C.U.S cu care începusem anul I; şi cursul de Materialism Dialectic şi Istoric, cu durata de un an. Şi astăzi port o vie recunoştinţă maiorului de infanterie Tărâţe (devenit ulterior col. Tomescu), pregătit profesional, patriot adevărat şi un pedagog relaxat şi orientat, cu care pe durata a trei ani am parcurs, dezbătut şi aprofundat tematica cursului „Istoria Patriei şi a P.C.R”, canalizândune pe vibranta şi documentata cunoaştere a istoriei neamului şi oştirii române în acest spaţiu geografic, deschizându-mi apetitul pentru adâncirea tematicii prin absolvirea facultăţii de istorie din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Laboratorul de Chimie, care ne-a deservit la orele de laborator atât la materiile tehnice de specialitate cât şi la S.C.L, era condus de Cpt. Ch. Farcaşiu, „fiul”, şi gestionat de Sg. Maj. Vizante, viitor ofiţer în arma chimică.
Pentru a completa tabloul „făuritorilor de chimişti” trebuie să-l nominalizez şi pe Lt. Maj. Grama Ion, ardelean din Ţara Făgăraşului, bine pregătit profesional, dar prea molcom pentru a accede, care comanda la acea perioadă plutonul chimic din cadrul Batalionului Asigurării Pregătirii de Luptă. Avem, astfel, organigrama mecanismului care deservea formarea viitorilor ofiţeri din „arma chimică” în Şcoala Superioară de Ofiţeri „Nicolae Bălcescu” Sibiu.
Privind la locul nostru în organica şcolii, putem afirma, fără putinţă de tăgadă, că cei patru ani au fost dinamici şi interesanţi. Astfel:
– în anul I, făcând parte din Batalionul I elevi Infanterie, constituiam compania chimieintendenţă, comandată de Cpt. de Infanterie Spiţă Petrică, cu două plutoane de chimişti, comandate de Cpt. Balogh Ernest anul II şi Lt. Manole Neculai anul I, şi două plutoane de intendenţă; – în anul II, făcând parte din Divizionul de elevi Artilerie, încadraţi în Compania chimietopografi, comandată de Cpt. Balogh Ernest, cu trei plutoane de chimie, comandate de: Cpt. Infanterie Kiralfy la anul III, Lt. Maj. Manole Neculai anul
II şi Cpt. Marinca la anul I;
– în anul III şi IV, cu statut de companie independentă comandată de Cpt. Balogh şi apoi de Cpt. Marinca, având patru plutoane şi având comandanţi de plutoane pe Lt. Maj. Manole, Cpt. Burlacu Gheorghe, Cpt. Ţala Gheorghe şi Cpt. Inf. Kiralfy.
Noi am avut avantajul de a ne bucura pe toată durata celor patru ani de cunoaşterea şi „tutela” unui singur comandant – Lt. Maj. Manole – şi acest fapt s-a repercutat pozitiv asupra procesului de instruire şi asupra formării noastre ca oameni şi militari.
Un cuvânt de bine şi pentru comandantul de companie, Căpitanul Balogh Ernest, ofiţer foarte bine pregătit, un metodist desăvârşit, polisportiv performant la schi, fotbal şi gimnastică, pedagog cu har în ciuda unor obstacole lingvistice (etnic maghiar vizibil), exigent, drept, spiritual şi foarte calm în relaţiile cu subordonaţii şi demn în faţa şefilor şi superiorilor, bun exemplu de urmat. Cu limitele şi subiectivitatea inerentă celui care relatează, aceştia au fost oamenii care ne-au instruit, comandat şi pregătit şi care şi-au pus amprenta asupra formării noastre ca oameni, ofiţeri şi specialişti în „arma chimică” pentru oştirea română.
Pe şeful catedrei şi al armei mi-l amintesc mai în intimitate de la cursul de „Armă nucleară” şi de la câteva şedinţe de metodică la tactica trupelor chimice şi mai mult din desele controale, bilanţuri critice şi prin ameninţările ce ni le adresa constant. Complexat de statură şi de grad în faţa şefilor, căuta să se impună în faţa subordonaţilor printr-o manieră rigidă, mereu ameninţătoare şi distantă, iar pe elevi îi trata doar ca pe material didactic, era temut şi nu respectat, era evitat şi nu căutat, neapropiindu-şi subordonaţii n-a putut închega o echipă garantă a succeselor şi deşi dispune de material uman de calitate – elevi puţini şi foarte bine pregătiţi, disciplinaţi ca să nu spun chiar cuminţi, comandanţi destoinici, lectori de mare calitate – n-a obţinut rezultatele posibile, având mereu un regret şi o întrebare: DE CE?! Şi totuşi îi port mereu o vie amintire, plecat prematur dintre noi, mă rog pentru odihnă măcar acolo şi nu-mi pare rău decât că nu l-am cunoscut pe OMUL Mureşan şi să fiu sigur că am învăţat de la el şi sub el mai mult decât cugetarea lui Fr. W. Forster „ceva înveţi de la orice om, chiar de-ar fi să înveţi numai cum trebuie să nu vorbeşti”.
Prin grija comandantului şcolii, generalul Stănescu Spirea, dar mai ales a locţiitorilor pentru învăţământ – colonelul de infanterie Laschescu, urmat de colonelul de artilerie Pavelescu – procesul de învăţământ era organizat la milimetru, se desfăşura riguros, cu două sesiuni de examene anual, cu lucrare de specialitate, scrisă, la absolvire, şi cu un examen de stat, complex, foarte exigent, patronat de o comisie independentă, compusă din cadre din comandamentele de armă şi din Academia Militară, prezidată de un adjunct al ministrului (la noi a fost generalul Nicolaescu Constantin). Examenul de absolvire a constat în şase probe, astfel: pregătire militară generală (instrucţie de front individ şi comandă gr. sau pl.; regulamente militare generale: topografie militară; armament individual de infanterie); tactică de specialitate (metodică şi exerciţiu tactic în teren); S.C.L; tehnică de specialitate (descrierea unei autoinstalaţii; desfăşurarea în teren a altei instalaţii, lucru practic cu aparatura de cc.ch); dozimetrie (descrierea unui aparat dozimetric, lucru practic, în situaţie tactică în teren, cu alt aparat dozimetric); ştiinţe sociale (două subiecte: unul de istoria patriei şi a P.C.R, unul de materialism dialectic şi istoric).
Anul de învăţământ începea oficial, irevocabil, în fiecare an la 1 octombrie şi se termina la 20 august. Prezentarea din vacanţă era pe 18 sau 24 septembrie, în funcţie de participarea sau nu la blocul de paradă militară consacrat zilei de 23 august, atunci sărbătoare naţională. Sesiunea de iarnă era urmată de invariabila permisie de 10 zile calendaristice, acoperind în februarie perioade când studenţii plecaseră la sesiune, iar elevii urmau să ia vacanţă de primăvară.
Sesiunea de vară era urmată de mult, aşteptatul concediu de treizeci de zile calendaristice, care putea fi diminuat cu cinci sau zece zile, dacă aveai una sau două restanţe, căci pentru trei sau mai multe restanţe erai exmatriculat din şcoală, cu stagiul militar la trupe, funcţie de anul de studii în care se producea „accidentul intelectual”. La noi n-au fost exmatriculaţi, dar mici accidente individuale, nesemnificative s-au produs.
Pentru fortificarea psihică şi practică, dar şi pentru călirea fizică şi morală a viitorilor ofiţeri pe lângă orele de pregătire fizică şi cele de pregătire generală şi de specialitate, de un real folos s-au dovedit: deplasările rapide, marşurile cu creşterea progresivă a distanţelor şi intensităţii, taberele la munte şi la cursurile de ape, aplicaţiile tactice complexe, de durată, în condiţii de relief şi meteo-climatice diferite, spartachiadele militare. Orele de activităţi culturale stimulau sau reliefau disponibilităţile artistice, literare, muzicale şi nu numai viitorilor ofiţeri, cei dotaţi pentru performanţă sportivă erau selecţionaţi în echipele de baschet, handbal, volei, fotbal, atletism, gimnastică şi tenis de masă înscrise în campionate naţionale de la categoria C (fotbal) şi la categoria A (volei, baschet, handbal, atletism, tenis de masă). Enescu Radu a fost cel mai bine plasat în acest domeniu, jucând tenis de masă în divizia naţională, cei talentaţi în brigăzi artistice. Ca viitori ofiţeri, de un real folos ne-au fost şi cele două stagii la trupe, astfel:

în anul III, în funcţia de comandanţi de grupe, la unităţile de specialitate din garnizoanele Huşi şi Vaslui;
în anul IV, în funcţia de comandanţi de plutoane, la unităţi din garnizoanele Oradea şi Beiuş, însoţiţi permanent de comandantul de pluton şi controlaţi sistematic de cadrele didactice din catedra de specialitate şi de ofiţeri din Comandamentul Trupelor Chimice.
Am beneficiat deasemenea şi de un set de lucrări de laborator la Chimie Fizică, executate la Institutul Pedagogic Braşov, şi un stagiu de practică industrială la Combinatul Chimic Făgăraş, însoţiţi de Lt. Col. Ing. Niculescu şi comandantul de pluton, materializând cursurile teoretice de Tehnologie Generală şi Tehnologie Chimică. Toate aceste activităţi ne-au completat bagajul de cunoştinţe teoretice şi practice, ne-au scos din „efectul de seră” al şcolii şi ne-au aruncat în vâltoarea cotidianului, militar-universitar şi chiar industrial.
Conceput ca învăţământ universitar, dar având impregnată o profundă pecete cazonă, grevată şi de o secretomanie exagerată, şcoala ne-a izolat constant de realitatea socială, nu am participat la viaţa cultural ştiinţifică a urbei de dislocare, am „sărbătorit” patru revelioane în intimitatea cazarmei, suportând controale şi apeluri repetate, toanele şi figurile triste ale comandanţilor, obligaţi să ne „felicite” la miezul nopţii pentru a fugi apoi la cei dragi.
Sărbătorile legale ale vremii – 1 Mai, 25 Octombrie, 30 Decembrie, depunerea jurământului militar şi festivitatea absolvirii – erau impregnate inevitabil de “damful” celor 100 gr de ţuică bătrână („Ochii lui Dobrin”) care însoţea meniul festiv, şi de “bucuria” prezenţei comandanţilor şi superiorilor la mesele noastre, dar cu copca vestonului închisă şi într-o atmosferă sobră, ce transforma sărbătoarea în supliciu.
Programul şcolii – rigid, monoton şi repetabil – întrerupt doar de alarme, inspecţii şi controale, sărbătorile legale sau activităţi accidentale (plenara din aprilie 1964, înmormântarea lui Gh. Gheorghiu Dej, sau blocurile de paradă) cuprindea repere clare:
5.30 deşteptarea; echiparea; înviorarea; programul de dimineaţă; sectoare; masa de dimineaţă; inspecţia de dimineaţă; 6 ore de învăţământ în clase sau teren; bilanţul plutonului şi companiei, lunar sau la ordin şi al batalionului; masa de prânz; ora de odihnă, de obicei folosită în alte scopuri; studiul de după amiază, care în toţi cei patru ani a fost „tabu”, perturbat doar de orele de noapte sau de orele culturale sau sportive; masa de seară; apelul de seară; pogramul de seară şi stingerea la ora 22.00.
Şi apoi repetabila poveste, timp de patru ani! După începerea anului de învăţământ „buletinul de identitate” l-am predat la Biroul Cadre şi singurul document oficial pe toată durata şcolarizării a fost „carnetul de servici”. Acesta cuprinde: pagina cu fotografie militară şi datele personale; depunerea jurământului militar; avansările în grad; armamentul din dotare şi seria acestuia; tragerile executate, pe ani, şi calificativele obţinute; controalele medicale. La terminarea studiilor îl predam la cadre şi reprimeam buletinul.
Începând cu promoţia mea, un elev de şcoală militară beneficia, din punct de vedere al echipării, de următoarele:
ţinută de oraş, compusă din costum
(veston şi pantalon larg), semicangar, manta de stofă, şapcă-chipiu, pantofi maron, cămaşă şi cravată kaki, mănuşi de piele maron şi fular kaki, toate cu durata de patru ani;
ţinută de instrucţie: – de iarnă – veston închis la gât şi pantalon din postav kaki, centură, mănuşi, foi cort, căciulă biberet, bonetă, manta de instrucţie pentru 4 ani, bocanci negri cu carâmb înalt, durata de folosinţă doi ani;
de vară – costum de doc kaki: veston închis la gât sau cămaşă-bluză, pantalon pană şi aceiaşi bonanci şi centură, bonetă, cu durata de folosinţă de un an;
Ca semne distinctive la coifură am avut la început steaua, iar după aprilie 1964 emblema, petliţele armei erau drapate cu o bordură portocalie, centura de instrucţie era gen ofiţer, dar fără diagonală, iar începând cu trimestrul II al anului I purtam grade – toţi cei promovaţi la examenele de sesiune, astfel: – anul I –gradul de fruntaşi
anul II – gradul de caporal
anul III – gradul de sergent
anul IV – gradul de sergent-major; – încheietorii de companie aveau gradul de plutonier, iar cei de batalion gradul de plutonier major.
Menţionez că pe toată durata şcolarizării nu aveam în dotare, şi nici aprobarea, să purtăm pulovere, maiouri, cămăşi sau indispensabili de piele, ciorapi de lână.
Cazarmamentul individual se compunea din: saltea (trebuia întoarsă săptămânal), pernă+faţă de pernă, 2 cearşafuri, pătură, pijama. Cele igienizabile se schimbau săptămânal. Cazarea se făcea în dormitoare de companie sau mai mici, în funcţie de posibilităţi, fără paturi suprapuse. Trebuie să amintesc că fiecare elev avea în dotare (la rastelul plutonului): armamentul individual, masca contra gazelor, lopata mică de infanterie, sacul de alarmă (cu toate efectele necesare), pachetul chimic individual şi porthartul.
Hrănirea era asigurată de popota elevi – periodic ne venea rândul ca grupă de serviciu la blocul alimentar – în limitele normei 4 ce se aloca elevilor din şcolile militare, totalizând 2400 de calorii, repartizate la trei mese calde zilnice şi o gustare la pauza mare sau la plecarea în teren pentru zilele de instrucţie în teren.
Ca drepturi băneşti în perioada şcolii am beneficiat de următoarele sume: – solda de grad – anul I -15 lei
anul II – 20 lei
anul III – 25 lei
anul IV – 425 lei
la care se adăugau cei 10 lei şi 50 bani, drepturile de ţigări şi câte 10 lei pentru comandanţii de grupe, 25 de lei pentru locţiitorii de plutoane.
Este esenţial să amintesc că în cei patru ani de ucenicie dinamica învăţământului a cunoscut profunde transformări, după plenara din aprilie 1964, astfel:
-armamentul de provenienţă sovietică (P.P.S) a fost înlocuit cu cel de fabricaţie românească (A.K.M);
s-a schimbat întreaga gamă de aparatură dozimetrică (D.P) cu aparatură dozimetrică, concepută şi fabricată de industria românească; – tehnica din dotarea trupelor chimice, majoritatea din uniune, a fost înlocuită cu tehnică şi instalaţii de concepţie şi fabricaţie românească;
ne-am însuşit avertizorul de S.T.L,
A.R.C. – ul şi toate noutăţile tehnice din dotare;
s-au schimbat chiar şi regulamentele
militare generale;
Şi noi am fost nevoiţi să ne repliem din mişcare la noile condiţii, să cunoaştem, să aprofundăm şi să prezentăm actualul la cei mai înalţi parametri.
Pentru elevii care se distingeau prin rezultatele obţinute la învăţătură şi nu numai, în învăţământul militar se instituise titlul „Elev de Frunte”, iar cei merituoşi purtau la veston insigna. Deşi eram puţini, conştiincioşi la învăţătură şi zeloşi în activităţi, nu ne-am putut mândri cu titlul decât câţiva, iar despre grupe sau pluton de frunte nici vorbă, condiţiile fiind draconice, iar comandantul exigent şi intransigent. Doar Mirea Constantin, colegul meu, a fost singurul care şi-a menţinut titlul în toţi cei trei ani – se acorda la sfârşitul anului I – ceilalţi vreo cinci am fost elevi de frunte câte un an sau doi.
Repartiţia la unităţi s-a făcut după media de şcolarizare, rezultat al mediei tuturor notelor obţinute în cei patru ani de şcoală, adunată cu media examenului de absolvire împărţite la doi, şi astfel îţi aflai locul în ierarhia armei. Foarte comod pentru noi, cei unsprezece chimişti. La final de drum, mai instruiţi dar nu mai maturi, încă, puteam discerne reflecţia lui Xenophon10: „Învăţaţi de la predecesori, căci aceasta este cea mai bună învăţătură”, căci pentru noi se terminase o primă etapă, cea în care am primit cu generozitate şi competenţă şi se deschidea etapa şansei şi revanşei, pe care trebuia să o folosim cu calm, pricepere şi loialitate. 9Th. Simenschy – op.cit. p. 466

Promoţia 1967 în preajma absolvirii, în ţinută de instrucţie de vară, cu cămaşă bluză: Trosca, Solzaru,
Dănilă, Enescu, Mirea (sus); Lică, Lazăr, Păvăloiu, toţi în grad de sg. maj., iar Enescu plutonier.

La  20  august  1967,   ieşeam  pe  porţile şcolii  pentru  a   păşi    în  viaţă   şi  în  cariera militară,   toţi    cei unsprezece  locotenenţi chimişti,   deşi    în  anul    II  de  şcoală  bucovineanul    nostru  Vasile  Tihon   şi-a    „confecţionat”  o   clasare medicală    şi  ne-a    părăsit,    dar locul   lui a   fost    luat    de  Oprea   Silviu  şi  el  plecat  acasă   medical,    dar redirecţionat   de  viaţa   civilă. Astfel, toţi    cei unsprezece  civili, convertiţi  prin    instrucţie  şi  educaţie,   căliţi  fizic   şi  moral   eram    gata    pentru  a   încadra competent   unităţile   şi  subunităţile    de  specialitate,   astfel:

ploieşteanul Enescu Radu, comandant de pluton în Şcoala Militară „Nicolae Bălcescu” Sibiu, doar ca trambulină spre înălţimi;
vâlceanul Mirea Constantin, bunul şi vechiul meu prieten, şi făgărăşeanul Dănilă Ion, semnanatarul acestor rânduri, la Şcoala Militară de Maiştri şi Subofiţeri „Gheorghe Lazăr” Sibiu;
bucureşteanul George Trosca la
Topraisar, ulterior părăsind arma, pentru care nu avea chemare, a ajuns în funcţii importante la Bucureşti, dar confuzia revoluţiei din ’89 l-a propulsat în ipostaze antagonice şi tragice: terorist, când de fapt era victimă; proscris când de fapt era un erou al revoluţiei; înmormântat în taină, când de fapt a fost avansat post-mortem la gradul de colonel şi-şi binemerita toate onorurile;
bucureşteanul Lică Ştefan la Giarmata-
Timişoara;
teleormăneanul Lazăr Ştefan, colegul meu de bancă în toţi cei patru ani de şcoală, la Oradea, unde-şi va găsi sufletul pereche şi trambulina spre o lungă carieră didactică în
Academia Militară;
bucureşteanul Munteanu Georgică, prietenul meu rapidist, mereu ironic şi slobod la gură, se va pondera la Oradea;
bucureşteanul Oprea Silviu – prietenul meu peste ani, plecat prematur dintre noi – provenind din alt colectiv şi din alt leat, încalcă pactul „tribului” şi-şi ia locul la Câmpulung – fericită alegere din perspectivă familială – şi-şi lasă poarta deschisă spre capitală;
piteşteanul Păvăloiu Constantin, cu
„mânie proletară” în suflet c-a fost îndepărtat de Argeşul natal, ajunge la Huşi, unde va încheia cea mai profitabilă „afacere”, viitoarea familie;
boemul de la poala pădurii Hemeiuşului de Bacău, Bardaşu Dumitru, după ce „păgubeşte” şcoala de o ospătăreasă, plonjează în atmosfera patriarhală a Huşiului, dar se dezmeticeşte repede că e paralel cu armata, părăseşte nevastă, copil şi armată, îşi continuă studiile politehnice la umbra teiului lui Eminescu şi se pierde în mulţime;
călărăşeanul Solzaru Zaharia, dezarticulat ca o balerină pensionată, dezorientat ca un porumbel urmărit de erete, bine pregătit teoretic dar paralel cu practica, ritmul şi rigorile vieţii militare, „aterizează” la Vaslui.
Cloşca îşi desfăcuse aripile protectoare şi puii s-au risipit în cele patru zări, veseli, dar încă năuci de strălucirea soarelui şi neclari cum se vor descurca.
Acum, la peste 40 de ani de la absolvire, spun că acesta era tabloul perceput de mine, pentru promoţia 1967, acesta era sfârşitul începutului, în viziunea mea, fără a încerca să supăr pe cineva, ci doar ţesând gânduri care să reînvie timpuri pierdute, pentru ca cele bune să slujească drept îndreptar, iar cele rele să-i ferească pe urmaşi de repetiţie.
Acestei promoţii i-a urmat doar încă una cu durata de patru ani, apoi după invazia „Tratatului de la Varşovia”, fără România, în Cehoslovacia, şi învăţământul militar, ca şi dinamica oştirii române, a intrat într-o nouă etapă cu şcolile militare de ofiţeri cu durată de pregătire de trei ani, fără materiile tehnice, fără echivalare politehnică, fără apelativul ironic-admirativ „jumate ingineri”, fără cuvântul „superioară” în nomenclatura şcolilor. Se încheia o epocă – 1964-1968 – scurtă dar prolifică şi benefică pentru învăţământul militar românesc şi deschidea calea unei alte etape, ce va urma, cea a „elementului muncitoresc”, care să constituie temelia armatei române tot mai îndepărtată de ţelul său şi tot mai implicată pe şantierele patriei, obiectivele industriale şi ogoarele agriculturii socialiste.

ŞANSA ÎNCEPUTULUI
Col.(r) ION DĂNILĂ
Col.(r) CONSTANTIN MIREA
Moto: „Când începutul e rău, sfârşitul e la fel”
Locotenent Chimie Dănilă Ion
Nici nu se uscase bine cerneala pe ordinul de servici pentru primul concediu de cadru militar activ în grad inferior şi cele 25 de zile calendaristice s-au şi evaporat, iar noi, cei 180 de locotenenţi, promoţia 1967, ne-am concentrat în garnizoana Piteşti, pentru prima convocare din cariera de ofiţeri instructori într-o instituţie militară de învăţământ.
Direcţia Învăţământului Militar, existentă atunci în organigrama Ministerului ForţelorA rmate, comandată la acea dată de generalul Emil Herescu – trecut şi pe la comanda trupelor chimice – dorind
Euripide
ca toţi „novicii” învăţământului militar la nivel de comandant de pluton să „vorbească” aceeaşi limbă în toate şcolile militare, ne-a pregătit şi desfăşurat, timp de trei zile pline, un program dens şi variat de cunoştinţe, o convocare centralizată. Din avalanşa de activităţi şi informaţii ne-a rămas în inimă vizita la Mânăstirea Curtea de Argeş – monument istoric şi arhitectonic al naţiei române – şi am fost uimiţi şi încântaţi de grandoarea şi feeria barajului de la Vidraru, deşi peste ani vom aprecia şi cele transmise nouă atunci şi imposibil de a fi receptate de nişte absolvenţi încă nedezmeticiţi cu statutul momentului şi încă ancoraţi în tutelarea anterioară, prezentându-ne încă drept „elev sg.maj…” şi fiind naturali în formaţie şi în bănci şi stingheri în faţa auditoriului.
Reîntorşi în şcolile unde primisem repartiţia, după prezentările oficiale, am fost preluaţi în malaxorul convocării metodice de pregătire a noului an de învăţământ. Deşi cu gradul de locotenent pe umăr, interpretam cu stoicism şi pricepere desăvârşită rolul elevului sau gradatului în noianul de activităţi cotidiene, sub comanda metodiştilor şcolii şi sub privirea exigentă, critică şi pe ascuns admirativă a comenzii şcolii şi a armei şi abia apoi am făcut cunoştinţă cu comandanţii direcţi şi cu personalul catedrei de specialitate căreia ne integram şi subordonam.
două plutoane subofiţeri: anul II comandat de Cpt. recunoaşterea raioanelor de dizlocare la alarmă Martini Otto şi anul I de colegul şi prietenul meu sau de desfăşurare a orelor de specialitate în teren. din promoţie, Mirea Constantin. Pentru toate acestea ne-a şi mi-a rămas la inimă şi-l evocăm cu recunoştinţă.
Pentru buna funcţionare, echipa companiei era completată armonios de munca discretă şi eficientă a plutonierului de companie, atunci plt. maj. Antonescu Dumitru, „nea Mitică”, subofiţer de infanterie cu o bogată experienţă de front, cu o adâncă traumă psihică şi nu numai, trăită după 1947, din pricina coincidenţei de nume cu fostul şef de stat urât de sovietici, dar purtând pregnant amprenta vechii şcoli militare, continua să fie mereu
Promoţia de locotenenţi 1967, repartizaţi la Şcoala „Gheorghe prevenitor şi respectuos, meticulos Lazăr” (se disting: 1. Lt. Mirea Constantin, 2. Lt. Dănilă Ion, 3. Col. până la tipicar în a-şi îndeplini Vasile Balaş – comandantul şcolii, 4. Col. dr. în drept Florea Fratea
Tinerii locotenenţi Mirea Constantin şi autorul acestor consemnări, în calitate de comandanţi plutoane elevi chimie, aveam la comanda companiei pe maiorul de artilerie Gheorghiu şi în compunere două plutoane de maiştri militari: anul III comandat de Cpt. Hărănguş Ioan şi anul II comandat de Locotenentul Dănilă Ion; şi secretarul comitetului de partid).
Compania noastră făcea parte din
Batalionul I elevi infanterie, comandat de Lt.Col. infanterie Munteanu, supranumit „Cobra” sau „Fentescu” în folclorul şcolii – poreclă cu acoperire în trăsături fizice sau de comportament şi beneficia de aportul locţiitorului politic, maior de tancuri Dorobanţu Constantin, mai exigent şi dur în relaţiile cu subordonaţii şi, de aceea, mai ascultat şi respectat de elevii subunităţilor.
Deşi din folclorul şcolii l-am preluat pe primul comandant de campanie din cariera de ofiţer, cu apelativele „Moş Gheorghiu” şi chiar „Moş Cinzeacă” recunosc că şi astăzi peste ani n-am lămurit suportul apelativelor, dar păstrez o vie recunoştinţă, o amintire fidelă şi un respect binemeritat acestui comandant, jovial şi omenos, apropiat de subordonaţi, mereu prezent cu un sfat util pentru un începător în militărie şi viaţă, iarna nu purta fular, decât la revista de front, era mereu roşu în obraz şi niciodată prieten cu Brahms, ne sărea în ajutor în orice împrejurare de serviciu şi viaţă, pe elevi îi dojenea părinteşte, fiind adeptul repetiţiei şi nu al pedepsei, al tonului moderat şi nu al ţipetelor.
Fără a avea sarcină didactică preda: regulamente generale şi topografia la toate plutoanele, fiind un expert în materie şi organizând campanii topografice dense în noţiuni, intense în acţiuni, complexe ca scopuri de învăţământ: aplicarea în teren a noţiunilor topografice, cunoaşterea împrejurimilor Sibiului, sarcinile de serviciu, cu o magazie mereu model pentru şcoală, unde-
şi pregătea cu migală, exigenţă şi competenţă, în fiecare promoţie, gospodari destoinici, cinstiţi, harnici şi respectuoşi, care să-i ia locul la vreme.
Ceilalţi doi comandanţi de plutoane, colegi de serviciu, egali în funcţie, dar de vârstă, experienţă şi grade superioare nouă ne-au primit prieteneşte, bucuroşi că-i mai degrevăm de sarcini, ne-au venit în întâmpinarea întrebărilor şi nedumeririi noastre – viaţa bate mereu teoria – dar trăiau stări de spirit diferite.
Mai vârstnicul Cpt. Hărănguş Ioan, ardeleanul molcom şi aşezat, cu o foarte bună pregătire teoretică, dar blazat înainte de vreme, adeptul efortului minim, tânjind mai mult după linişte şi stabilitate, decât spre avansări şi funcţii superioare, adoptând mai mult o ţinută de campanie – eficientă şi nespectaculoasă – introvertit şi retras în faţa şefilor, a eşuat în final în funcţii obscure de birou, nepunându-şi în valoare potenţialul real ce-l deţinea.
În antiteză, „neamţul” Martini Otto, cu ţinută turnată, mereu dinamic, inteligent, bine pregătit profesional, adeptul unei ironii fine, joviale, dar înţelepte şi-a urmat cu consecvenţă ţelul: comandant de companie, absolvent al Academiei Militare, şef al pregătirii populaţiei pentru apărare la judeţul Sibiu şi apoi alte funcţii pe linie de specialitate.
În relaţiile cu noi era prietenos, sincer, mereu apropiat atât în unitate cât şi în afara relaţiilor de serviciu, fiindu-ne un viu imbold în carieră şi în viaţă.
Rolul hotărâtor în integrarea, formarea şi afirmarea noastră ca buni instructori şi educatori în şcoala militară de maiştri militari şi subofiţeri „Gheorghe Lazăr” Sibiu l-a avut colonelul de chimie Craioveanu Ioan, la acea dată şef al catedrei „Arma chimică” şi locţiitor al comandantului pe probleme de specialitate.
Ofiţer de cavalerie, promoţia 1941, cu experienţa războiului, convertit la arma noastră după desfiinţarea cavaleriei române, colonelul Craioveanu „nea Niţă”, cum îl nominaliza folclorul şcolii şi pe care-l ştia şi-l accepta cu bonomie, a fost adevăratul nostru mentor, şi-a pus în mod hotărâtor amprenta asupra formării noastre ca instructori, comandanţi, specialişti în armă, dar şi ca militari şi oameni.
Având puternice rădăcini şi tradiţii în organismul militar – tatăl general în oştirea română, socrul general la Viena, mama austriacă, venită din capitala valsului pentru a se stabili în burgul de pe Cibin devenit peste ani „Capitală Europeană” (aduce o bonă nemţoaică pentru a-l învăţa pe micul Niţă limba germană şi rigoarea germană odată cu limba poporului său) – adolescentul inteligent şi energic şi-a clădit prin studii liceale şi militare, dar şi prin efort propriu, o cultură enciclopedică de invidiat; cunoscător al limbilor: germană, franceză, latină şi maghiară; iniţiat în literatura română şi universală; cunoscător şi iubitor al muzicii, cu predilecţie clasică; mare admirator şi cunoscător al artelor plastice şi al teatrului şi, peste toate, o enciclopedie în mişcare a sportului românesc şi mondial, în prim plan al fotbalului – de la nivel de judeţ şi juniori, până la selecţionate mondiale. Hâtru cum l-am cunoscut, ne „ameninţa” că la pensionare va fi „copil de mingii pe Nepstadion” pentru a rămâne în mediul ce-l fascina.
Dacă în domeniul specialităţii nu era o somitate, trebuie reţinute tactul pedagogic, folosirea cu concizie şi exactitate a cunoştinţelor acumulate, mereu în pas cu noutăţile în domeniu, accent pe activităţile practic-aplicative, absolut necesare la categoria de specialişti ce-o pregăteam. Calm, răbdător mereu şi cu oricine, cu tact, respectuos şi drept în toate împrejurările şi faţă de toţi convivii la orice oră din zi şi din noapte, parcă nu îl marca nimic şi nimeni, deşi mereu era în situaţia de a răspunde la sarcinile armei, la problemele subordonaţilor, la solicitările elevilor, la capriciile şefilor, la sarcinile partidului, deşi, paradoxal, el nu era membru de partid. Provenind din armata veche, nefiind membru de partid, nefăcând compromisuri şi fără a adopta o atitudine slugarnică faţă de şefi şi organele superioare, a escaladat ierarhia militară până la gradul de colonel şi a ajuns până la funcţia de şef al catedrei şi la demnitatea de locţiitor al comandantului, conducând o catedră complexă, dar respectată la nivelul şcolii şi învăţământului militar, datorită priceperii, eficienţei şi mai ales atmosferei de respect, profesionalism, armonie şi echipă pe care l-a instituit şi permanentizat.
Pe noi, tinerii locotenenţi, ne-a primit cu drag – nu exagerez cu nimic – ne-a încurajat şi pot spune chiar ocrotit mereu, ne-a dat parcă mai multă încredere şi afecţiune decât celor mai vârstnici, nea încurajat în demersurile noastre, ne-a corectat cu delicateţe şi firesc fără ca prin aceasta să producă rupturi de comunicare sau situaţii jenante, nea reliefat şi întărit mereu personalitatea, ni s-a adresat mereu părintesc, unic şi inimitabil, fără ton ridicat, invective, epitete, cum se mai obişnuia. „Ionică, Costică dragă!” era formula preferată – ce-mi face şi astăzi inima să tresalte – a acestui mentor sfătos, mereu dispus la dialog, atent la toate problemele noastre, dezinteresat de „scaun”, dar atent la oamenii ce-i păstorea.
Avea o sechelă medicală la mâna dreaptă, dar un scris uşor tremurat, inimitabil, uşor dantelat foarte caligrafic şi care a consemnat mii de caracterizări de serviciu, aprobări, rezoluţii, dar nu cunosc să fi scris sau semnat vrea notă de arest. Proverbial prin bicicleta nemţească, contemporană cu ultimul război, care-şi pierduse culoarea iniţială, dar îl aducea cu eficienţă şi în grad de colonel – traversând oraşul de pe strada Moscovei (atunci) până pe bulevardul Victoriei, apoi Dumbrăvii unde-şi avea sediul şcoala noastră – la serviciu, venea primul şi pleca ultimul, ca spre final de carieră să facă, mândru, saltul la ghidonul unei motorete „Carpaţi”.
Aşa l-am cunoscut şi perceput pe OMUL care ne-a marcat şi ne va marca până la ultima suflare cu lumini, cu umbre, dar mai ales demn şi greu de urmat.
La data relatării, catedra de specialitate „Arma chimică” cuprindea două segmente interdependente şi organic complementare, astfel: tehnic şi pregătire generală şi tactică de specialitate, având următoarea încadrare: Mr. Ing. Hanzu Ioan şi Cpt. Ing. Coltz Gheorghe pentru domeniul tehnic; Lt. Col. Bobeş Nicolae, Mr. Buju Dumitru şi Mr. Dănălache pentru domeniul tactic şi tot ce mai îngloba pregătirea de specialitate. Evidentă încă de la început distonanţa între cele două laturi: tehnicii tobă de carte, teoreticieni aproape în exclusivitate, dezordonaţi, prin căpitan, retras în propria carapace, prin maiorul inginer, contrasta cu ofiţerii tactici mai puţin titraţi, dar cu o bogată experienţă în armă, la trupe şi didactică, practicieni apreciaţi, armonizaţi prin respectul individual şi colectiv, prin tactul şi exemplul personal al şefului de catedră.
Maiorul Ing. Hanzu Ioan preda dozimetria la toţi elevii chimişti, iar mecanica şi rezistenţa materialelor şi electrotehnica doar la profilul maiştri militari. Pregătit profesional la superlativ, cu o cultură generală vastă, era greu accesibil auditoriului datorită avalanşei de cunoştinţe cu care-i potopea pe elevi, multiplelor planuri în care sărea pe parcursul unui singur minut. Devenea iritabil când nu era perceput la prima enunţie şi foarte exigent în apreciere, sfârşind prin a se adresa elevilor cu formula devenită clasică şi care nu supăra, dar exprima o stare sufletească: „Şefule, după ce că nu ştii, mai eşti şi prost”. Era împotriva compromisurilor, dar îşi iubea elevii. Un rigid în mişcări, dar iubitor de sporturi, de mişcare, de natură în general, de munte în special, îmbrăca iarna mantaua! doar la revistele de front sau la ordin, iubea ţinuta cu cizmă, alegea trasee lăturalnice de deplasare la serviciu pentru a le parcurge în pas alergător, timid în relaţiile sociale, un introvertit cu rare izbucniri imprevizibile, mare consumator şi comentator de fotbal, un adept învederat al stilului anglo-saxon, elogiindu-i pe englezi şi pe germani. Cu noi, tinerii locotenenţi, a stabilit o relaţie de respect reciproc şi apreciere, mai ales după „subtilele” teste de cunoştinţă, prin măiestre întrebări indirecte, ne căuta tovărăşia apoi ne provoca la discuţii şi chiar dispute, unde deveneam rivali doar când ne exprimam admiraţia pentru fotbalul „Carioca”, fără a dăuna relaţiilor sau a provoca resentimente. Ardelean educat, ce provenea dintr-o familie din Orlat-Sibiu – cu adânci rădăcini culturale în zonă şi pe care se sfia să le comenteze iubea armata, dar tânjea după libertate, când „nu va mai fi în slujbă la împărat” (reminiscenţă ardeleană din perioada austroungară) va cutreiera munţii Cibinului.
Celălalt inginer, căpitanul Coltz Gheorghe preda la ambele profile: S.C.L. şi tehnica trupelor chimice, la nivelul necesităţilor şcolii, un ploieştean băşcălios, conştient de superioritatea sa intelectuală, dar şi a cercurilor în care se învârtea, adeptul efortului minim cu eficienţă maximă, al timpului minim la serviciu cu obiective multiple, se implica în viaţa catedrei în limitele atribuţiunilor funcţionale, puncta din când în când superioritatea proprie, lezând în trecere, periodic, un individ sau grup al colectivului, dar acestea erau stinse în faşă de intervenţia sfătoasă a şefului şi maniera spăşit ironică adoptată în retragere. Noi, tinerii locotenenţi, am fost într-o primă etapă asimilaţi unor elevi cu grade, dar după „revolta” noastră de personalitate, „sfatul şefului”, „testele” de cunoştinţe trecute cu brio, a sfârşit prin a ne asimila mediului său, a ne respecta şi chiar a ne considera prieteni mai tineri. Se va împlini profesional în munca de cercetare ştiinţifică ce o va presta ulterior.
Decanul de vârstă şi grad din grupul tacticienilor, Lt.Col. Bobeş Nicolae, un ardelean din zona Sibiului, mai evident un bun practician decât un teoretician, ingenios în a-şi folosi cu eficienţă şi fără distorsiuni subordonaţii, cu o ţinută de invidiat, relaţii paşnice cu tendinţe amicale cu colectivul catedrei, consecvent în a-şi îndeplini idealul, devenit realitate după pensionarea şefului catedrei, îi urmează la comandă, dar nu poate menţine funcţia de locţiitor al comandantului. Pe noi ne-a considerat de la început colaboratori, ne-a angajat în procesul de învăţământ, ne-a transferat responsabilităţi şi ore, dar ne-a reamintit periodic unde ne era locul. L-am respectat şi am colaborat armonios şi benefic pentru ambele tabere şi-l amintim şi la ceas aniversar tot cu aceleaşi sentimente.
Concis în noţiunile transmise elevilor, maiorul Buju Dumitru adopta un vocabular pe înţelesul maselor, punea bază pe strictul teoretic şi exerciţiul practic cu predilecţie, cu multe repetări, corecturi, angrenând elevii în procesul stabilirii modalităţilor şi formelor execuţiei în teren. Iubitor de natură, cunoscător al tuturor plantelor medicinale şi ciupercilor comestibile, îmbina, uneori, utilul – orele în teren – cu plăcerea culegătorului ancestral şi obţinea eficienţă didactică şi „rentabilitate” medicală şi chiar ştiinţifică la unele şedinţe practice în teren, funcţie de vreme şi locaţie.
Ca tineri ofiţeri chimişti, pe noi, locotenenţii cu pregătire superioară – acceptată nu documentar ci faptic – „nea Mitică” ne-a atras în procesul de învăţământ, ne-a respectat, a ţinut mereu cont de părerile noastre didactice, chiar în probleme disciplinare, socotindu-ne părtaşi şi colaboratori în procesul de instruire a elevilor ce erau responsabilitatea noastră.
Ultimul, dar doar la enumerare, membru al catedrei, cu rol şi pregătire distinctă în catedră, era maiorul Dănălache Constantin, sfătos cu noi şi cu elevii, arţăgos câteodată în catedră, dar complexat şi panicat în prezenţa şefilor şi superiorilor, adept al însuşirii teoriei la buchie, insistent în registre, formulare, fişe tehnice, era dezlânat în practică, deşi se străduia să fie stăpânul unic al „adevărului suprem” în orice problemă tactică, tehnică, de administraţie generală şi de specialitate şi chiar de tehnică chimică. Dorea să fie apropiat cu elevii, de unde şi ticul adresării curente cu apelativul „mamă dragă!”, dar sfârşea, prin sâcâiala permanentă, prin pretenţia însuşirii mecanice şi rigiditate, să devină antipatic uneori, ironizat pentru ticurile verbale specifice şi pentru zelul afişat în faţa şefilor.
În relaţia cu noi a avut o perioadă de expectativă, după care, convins că avem cunoştinţele necesare funcţiei, şi chiar mai mult, că ne bucurăm de respectul superiorilor şi de autoritate în faţa elevilor, că avem personalitate şi conduită conforme cu statutul militar şi social, ne-a tratat cu respect, ca pe nişte colaboratori utili şi eficienţi, dar mereu cu o doză de reţinere şi cu convingerea că mai avem mult până să-l egalăm.
Un personaj aparte în mecanismul bine reglat şi eficient prin rezultate al învăţământului de chimie în şcoala militară de maiştri şi subofiţeri l-a constituit maistrul militar Nohai Meridon – deopotrivă maistru instructor pentru aparatura dozimetrică, dar şi reparator autorizat pe garnizoană şi zona Ardealului al întregii game de aparatură aflate în dotarea armei chimice. Un moldovean din ţinuturile de sub Pietricica, foarte bine pregătit profesional, mereu în pas cu noul, educat, respectuos, angajându-se plenar în procesul de învăţământ, în amenajarea şi îmbogăţirea bazei tehnico-materiale a învăţământului, dar şi în problemele catedrei şi armei, şi chiar ale şcolii – bun reparator al aparaturii radio şi TV – acţiona mereu cu tact, calm şi profesionalism, devenind o piesă de bază în angrenajul armonios al catedrei – o pot confirma promoţiile de maiştri şi subofiţeri care au absolvit în această perioadă, dar şi toate catdrele care ne-am desfăşurat activitatea în comun la “Gheorghe Lazăr”.
În maistrul militar Nohai am avut un ajutor priceput şi, de ce nu, un sfătuitor competenent, de multe ori un iniţiator în domeniu, constituind un excelent exemplu de urmat pentru toţi cei care s-au format în acea perioadă la Sibiu, ducând pecetea în unităţile comandamentului în toată oştirea română.
Dacă la Şcoala de Ofiţeri fiinţa un pluton de deservire tehnică de specialitate a învăţământului, la „Gheorghe Lazăr” Sibiu aveam doar o grupă de deservire, comandată de Sg. Maj. – ajuns ulterior prin examene de diferenţă maistru militar – Szaiwerth, care gestiona cu competenţă un număr de maşini speciale, chiar mai mare ca în organica celor de la ofiţeri, instruia profesional militarii care încadrau subunitatea, se îngrijea ca un adevărat specialist de tehnica de specialitate, asigura tehnic cu promptitudine procesul de învăţământ la care participa frecvent cu eficienţă şi cu satisfacţie plenară. Un militar impecabil şi un specialist pe cinste, epurat ulterior pe motive etnice – german cu rude în Vest – lipsind arma de încă un om devotat, competent şi calificat.
Până şi şeful depozitului de materiale chimice, Plt. Dolache şi apoi Sg. Maj. Urzică, era angrenat în procesul de învăţământ, nu doar prin asigurarea materială, ci şi prin prezentarea organizării depozitelor şi evidenţei de specialitate şi prin conducerea unor ateliere practice în teren, la orele de specialitate.
O echipă unită, o echipă competentă prin complementaritate armonioasă, profesională, care cultiva respectul de sine şi pentru parteneri, care se întrajutora permanent – acesta a fost mecanismul închegat şi reglat prin grija şi efortul şefului de catedră şi care a fost garantul asigurării de rezultate superioare în activitatea chimiştilor din Şcoala Militară de Maiştri şi Subofiţeri „Gheorghe Lazăr”.
Noi, ca tineri locotenenţi, comandanţi de plutoane, eram obligaţi ca pe lângă orele ce le organizam şi le conduceam direct, să fim în permanenţă în fruntea plutoanelor ce le comandam, conduceam ateliere la şedinţele practice, „furam” meserie de la lectori, comparam metode, acumulam cunoştinţe.
La orele şefului de catedră, în timp, de cele mai multe ori noi eram şi regizori şi actori principali, dar asistaţi permanent de titularul cursului, care nu lipsea niciodată, nu întârzia niciodată, nu uita niciodată să asigure tehnic şedinţa, asistând discret şi cu satisfacţie la desfăşurarea noastră, intervenind organic, cu discreţie, competenţă, şi atent să nu ne lezeze personalitatea, subliniind spusele noastre, dar atenţionând că „practica legiferase” noi modalităţi, procedee sau tehnici neinserate încă în regulamente şi instrucţiuni. Aşa am prins aripi rapid, ne-am simţit mai siguri pe cunoştinţele noastre, am crescut mai repede ca omologii noştri din alte arme, în competenenţă didactică, mobilitate practică şi respectul superiorilor.
Deşi în perioada şcolarităţii nu parcursesem nimic despre: aruncătoarele de flăcări şi substanţe incendiare; avertizorul de S.T.L; A.R.C. şi alte mijloace şi aparate, sub directa îndrumare a catedrei, le-am însuşit în intimitate, le-am predat elevilor, am organizat şedinţe practice cu ele şi am organizat şi desfăşurat independent şedinţele de pregătire a lichidelor incendiare şi şedinţele de tragere cu calificative maxime şi fără incidente, cu toate categoriile de aruncătoare de flăcări.
Perioada aceea în şcoala de maiştri şi subofiţeri se cultiva cu consecvenţă: iniţiativa, independenţa de mişcare şi acţiune într-un cadru strict regulamentar, încrederea în fiecare element component şi în competenţa profesională şi militară a fiecăruia pe scara sa ierarhică, ceea ce ne-a surprins în faza de început, în antiteză cu tutelarea sâcâitoare, cu dădăceala, cu supervizorii ce bântuiau şcoala ce abia o absolvisem. Treptattreptat, însă, am intrat în ritm, ne-am obişnuit cu firescul şi am devenit instructori şi educatori, comandanţi responsabili, competenţi, dinamici şi orientaţi în orice situaţie.
Am organizat şi condus: şedinţele de tragere cu armamentul din dotare; gărzi de la nivelul unităţii la nivel aeroport, gară, depozit de muniţie; şedinţe tactice şi tehnice în teren; forţări de cursuri de ape, folosirea explozivilor şi minelor de geniu; trageri cu grenade; tabere pe timp de iarnă şi vară la munte şi la cursuri de ape; aplicaţii de scurtă şi lungă durată; marşuri; exerciţii de alarmare cu ieşirea şi amplasarea în teren, schimbarea locului de dizlocare şi concentrarea dispozitivelor de război.
Chiar şi organizarea şi desfăşurarea stagiilor la trupe şi practica în poligonul chimic am conceput-o, organizat-o, desfăşurat-o şi condus-o doar noi, comandanţii de plutoane, traversând ţara dintr-o parte în alta: Sibiu-Huşi, apoi Huşi-Câmpulung cu escală în Bucureşti şi din nou Câmpulung-Sibiu, cu o nouă escală bucureşteană, având asupra noastră armamentul individual, masca contra gazelor, sacul de alarmă, porthartul, cele două ţinute (de oraş – pe elevi, şi
de instrucţie – în saci), hrană rece pentru două zile, documente de transport, fără incidente, pierderi materiale, obiective neîndeplinite, calificative negative, observaţii sau neajunsuri în unităţile de dislocare, în poligonul chimic sau pe mijloacele de transport – deşi nu am beneficiat de indicative militare – fără abateri disciplinare, nefăcând niciun rabat faţă de planurile întocmite în şcoală şi aprobate de catedra de specialitate, avizate de

– Lt. Maj. Dănilă cu plutonul, promoţia 1972 subofiţeri, în Turnul lui Tudor Vladimirescu, la
conacul-muzeu Goleşti-Argeş, la întoarcerea din poligonul chimic.
Participarea la muncile agricole, la calamităţi naturale şi la „Spartachiadele militare” ne-a completat viziunea privind atribuţiunile şi responsabilităţile multiple ce ne reveneau, dar prin tot ce am întreprins am acţionat pentru a combate cuvintele înfierate ale lui Nietzsche „rău este răsplătit învăţătorul, când rămâi totdeauna elev” şi ne-am implicat cu profesionalism, seriozitate şi consecvenţă în toate provocările iscate etalând iniţiativă, responsabilitate şi competenţă şi făcându-i pe elevii noştri părtaşi responsabili ai procesului de învăţământ, dar şi al succeselor lor.
Activitatea didactică ne-a impus ca linie de conduită: competenţa, rigoarea ştiinţifică; deschiderea perpetuă spre noul psihologic, pedagogic, docimologic şi de specialitate; concizia şi claritatea vocabularului; deprinderi practice care să-ţi permită să rosteşti cu fermitate „Faceţi ca mine!”, angrenarea elevilor la propriul proces educaţional, ghidându-ne mereu după anticul Syrus care ne atenţionează continuu: „Mai bine să nu ştii un lucru, decât să-l înveţi prost”.
Prin grija catedrei de specialitate, prin efort propriu, prin aportul metodiştilor şcolii, am ţinut mereu pasul cu noul şi am pregătit promoţii tot mai instruite, mai profesioniste şi mai apropiate cu realitatea unităţilor şi a câmpului de luptă modern.
Nu putem omite rolul important în desfăşurarea procesului de învăţământ la parametri ridicaţi şi cu eficienţă comensurabilă asumat de comandanţii şcolii: Col. Infanterie Vasile Balaş şi apoi Col. Art. Constantin Folescu, care deşi nu aveau suportul multor diplome de absolvire, erau beneficiarii unei bogate experienţe dobândite în învăţământul militar, aveau o inteligenţă nativă de apreciat, un punct de vedere clar despre menirea şi importanţa procesului didactic şi măiestrie în aşi selecta ajutoarele şi în a le folosi la eficienţă maximă, respectând cu sfinţenie preceptele unui învăţământ instructiv-aplicativ, riguros organizat, desfăşurat într-o ritmicitate strictă, pe baza celor mai noi achiziţii pedagogice, de cultură generală şi de specialitate, într-un sistem de exigenţă constantă şi generală.
Locţiitorul pentru învăţământ, mintea limpede a şcolii, eminenţa cenuşie din spatele întregului proces instructiv-educativ, era colonelul de infanterie Ioan Chirilă, îndrăgostit de învăţământ şi armată, căruia îi dedica constant 25 de ore din cele 24 ale unei zile de lucru, fiind metronomul care dicta ritmul unei şcoli devenită de elită în peisajul învăţământului militar al acelei perioade.
Deşi eram doar o şcoală de maiştri şi subofiţeri, e drept că permanent aveam peste 1500 de elevi şi o multitudine de profile şi arme, deşi nu aveam în frunte o conducere de „savanţi” şi ne mai pricopseam de la rivali invidioşi
peste 75% din cadrele didactice proveneau de la „Gheorghe Lazăr”, la care se mai adăugau câţiva la Academia Militară şi alţii în comandamente de arme şi ministere – aceasta a fost producţia şcolii în afară de zecile de promoţii de maiştri militari şi subofiţeri. Munca intensă, până la epuizare, nelipsitele „halbe” de cafea şi cele trei pachete de „Aroma” sudate cap la cap zilnic i-au grăbit ieşirea prematură din peisaj şi l-au impus în memoria celor ce l-au cunoscut ca o amintire luminoasă, demnă de preţuire şi de-o floare a recunoştinţei.
Şi dintre chimişti, aici s-au format, călit sau desăvârşit profesional: Dănilă Ion, Mirea Constantin, Manea Gheorghe, Ţala Gheorghe, Suciu Mircea, Dediu Aurel, Ing. Nicolae Ion, Haba Ianoş.
În ambianţa şcolii şi-au găsit locul şi chemarea şi Lt. Maj. Gălbează Sandu şi Cpt. Ing. Baniay Zoltan, ofiţeri competenţi, dăruiţi pentru învăţământ, cu ţinute decupate din albume, dar epuraţi pe nedrept pe motive religioase primul, etnic-maghiar cu rude în străinătate ultimul, şi aşa arma a mai fost păgubită de doi chimişti destoinici.
În creuzetul şcolii s-au format maiştrii militari: Drăghici Gheorghe, Munteanu Dănuţ, Păcuraru, Boghian, Florian, Răuţoiu, Chiciu, Croitoru, Gore şi mulţi alţi specialişti destoinici şi oameni de caracter.
şi cu epitetul „şcoală de moaşe”, prin competenţa, profesionalismul şi „ochiul de Argus” al acestui fost ofiţer de cavalerie cu experienţa războiului, ardelean din părţile Sibiului înzestrat cu multă răbdare, tenacitate, inteligenţă sclipitoare, bun cunoscător al oamenilor, dar şi omenos, aplecat spre nevoile subordonaţilor, exigent cu sine şi cei din jur, şcoala şi-a câştigat pe merit statutul de portdrapel al învăţământului militar prin calitatea cadrelor, competenţa absolvenţilor şi realismul permanent al aprecierilor şi calificativelor la toate nivelurile.
Este o realitate palpabilă faptul că la un moment dat la Sibiu coabitau
alături de şcoala noastră trei şcoli de ofiţeri şi Lt. Maj. Mirea Ctin şi Dănilă Ion cu plutoanele de elevi subofiţeri promoţia 1972, înainte de stagiu.
Din băncile plutoanelor de subofiţeri au plecat prin examene de diferenţă viitorii ofiţeri: Hanganu, Barna Gheorghe, Orbulescu, Tomozei, Mosoreanu, Neguş, îndeplinind cu competenţă sarcinile ofiţerului chimist în unităţile armatei române.
Din umbra zidurilor cetăţii Sibiului au plecat spre armata română zeci de promoţii de subofiţeri, amintind spre exemplificare pe: Racoviţă Dumitru, Iancu Constantin, Moş Ion,
Dumitriu, Mihăilă, Ailenei, Preda, Ţăpârlea
Goriţă, Nedelea, Dumitrescu, Zgăbaia, Blebea, Huzum, Ristea Sabin, Ionescu Dan, Bordeianu, Pintilie, Purcel (devenit ulterior Petrescu) şi mulţi alţii care prin competenţă, muncă eficientă, educaţie şi respect s-au impus în unităţile unde au muncit.
„Vizita” armatelor prietene din „Tratatul de la Varşovia”, mai puţin România, în Cehoslovacia având ca punct terminus Praga, a produs schimbări mari şi în armata română, cu repercursiuni directe şi asupra învăţământului militar.
Anul 1969 a coincis cu absolvirea ultimei promoţii de maiştri militari şi a trei promoţii de subofiţeri astfel: o promoţie cu 1 şi ½ ani de şcolarizare, o promoţie cu 1 an de şcolarizare şi o promoţie cu doar 6 luni de şcolarizare – curs intensiv pentru candidaţi cu stagiul militar satisfăcut sau gradaţi şi soldaţi din ciclul II de instruire la trupe.
Pentru o perioadă învăţământul de maiştri militari a fost suspendat, baza materială modernă şi foarte bogată pulverizânu-se, iar la reintroducerea profilului s-a pornit de la zero.
Şi subofiţerii de la ciclul de 2 ani s-au adaptat la un ciclu de 1 an, dar după scurt timp s-a revenit la normalitate. În acea vâltoare au dispărut şi locţiitorii politici de batalioane.
După 6 ani la comanda plutonului şi chiar a plutoanelor, după ce am schimbat 4 comandanţi de companii – cel mai democrat şi mai eficient neam condus şi desfăşurat activitatea în anul 1971, când comandam fiecare câte două plutoane, nu aveam comandant de companie, nu era numit nici „un ţine loc”, făceam bilanţul companiei împreună, adepţi ai „conducerii bicefale” şi obţineam rezultate remarcabile fără vreo perspectivă de promovare, cu tot mai acuta ameninţare a concentrării întregului învăţământ de chimie întro garnizoană lăturalnică cum era Câmpulung – începusem să devenim ţinte ale glumelor colegilor de generaţie, care fără să ne fi întrecut în rezultate vizau promovări. Atunci am căutat şi noi soluţii de „supravieţuire“ în Sibiu, unde eram cunoscuţi, participam la viaţa culturală a municipiului de pe Cibin şi unde ne întemeiasem familii.
Şi cu încuviinţarea tacită a comanda- mentului de specialitate, care se lipsea de experienţa şi de competenţa noastră, ne-am orientat spre învăţământul de ştiinţe sociale unde am fost bine primiţi, ni s-au deschis uşile spre învăţământul superior şi perspective certe de promovare.
Am folosit toate aceste oportunităţi cu competenţă crescândă, cu elanul unui nou început, cu regretul unor acumulări nefolosite în ciuda unui început perfect şi ne-am convins, dacă mai era nevoie, de veridicitatea cugetării din Pancatantra , cum că „Învăţătura şi domnia nu sunt deopotrivă. Regele e onorat numai în ţara sa, pe când învăţatul e onorat pretutindeni“ şi neam bucurat de acumulările noastre şi le-am sporit mereu prin studiu.
Am peregrinat prin funcţii, dar când am ajuns în arma de bază, mai experimentaţi şi mai înţelepţi, mai necunoscuţi dar răbdători în a ne face cunoscuţi, i-am respectat pe predecesori, am colaborat fructuos cu prezentul şi am ajutat viitorul să vină mai repede, ne-am câştigat respectul, am redescoperit prieteni sau ne-am făcut alţii noi, am pus întreaga noastră pricepere pentru prestigiul şi mai binele armei în care ne-am format, dar gândul de adâncă recunoştinţă s-a îndreptat mereu spre începuturi şi spre cei care l-au făcut reuşit şi fericit.

Autospeciala pentru decontaminarea tehnicii şi terenului – ADTT – YM (În spate, compartimentul nr. 7, unde s-a montat pompa de tip german KÄRCHER, cu caracteristici superioare, folosită şi în alte armate din NATO).
ÎNVĂŢĂMÂNTUL PENTRU FORMAREA
OFIŢERILOR CHIMIŞTI DIN REZERVA
ARMATEI ROMÂNIEI
Lt.col. (Gl.Bg.) ing. DUMITRU PRUNACHE,
Lector pentru tehnica trupelor chimice la Şcoala de Ofiţeri de Rezervă nr. 1 Bucureşti
(ian. 1972 – aug. 1977)

Prin    “Porunca    Domnescă”   nr. 36  din

13 iunie 1847 a domnitorului George Bibescu, referitoare la înfiinţarea “Şcoalei Ostăşeşti” este stipulată organizarea celei dintâi şcoli militare de ofiţeri din Ţara Românească (durata 2 ani). În Moldova datorită poziţiei mai conservatoare a cercurilor conducătoare cu toate încercările anterioare, o şcoală militară propriu-zisă, de felul celei din Muntenia nu avea să fie înfiinţată decât în 17 februarie 1857, denumită “Şcoala regimentară provizornică”. În anul 1858 Şcoala regimentară s-a transformat în Şcoala Militară cu durata cursurilor de 3 ani pentru ofiţerii de infanterie şi cavalerie şi de 4 ani pentru ofiţerii de artilerie şi stat major, precum şi pentru inginerii militari. În continuare în evoluţia învăţămânului militar au existat mai multe etape, în care s-au schimbat intensitatea, formele şi calitatea acestuia. Intre 1871-1907 au existat 3 şcoli militare de ofiţeri: de infanterie, cavalerie şi de artilerie-geniu (inclusiv guarzi de artilerie şi guarzi de geniu). Pentru perfecţionarea pregătirii ofiţerilor între anii 1871 şi 1913 se înfiinţează şcoala specială de aplicaţie, în ordinea cavalerie, artilerie, geniu şi infanterie.
După mai multe încercări Şcoala
Superioară de Război se înfiinţează în anul 1889 în baza Decretului 2073 din 8 august.
Pregătirea subofiţerilor se făcea în câteva şcoli (îndeosebi pentru infanterie şi cavalerie), prima înfiinţată în 1895, iar celelalte între anii 1908 şi 1910. Cu structuri organizatorice, supuse unor modificări frecvente, reprezentând, se poate spune, căutări a unor forme stabile şi eficiente pentru formarea cadrelor din această categorie.
În jurul anului 1920 şi în perioada interbelică s-au înfiinţat şcoli militare pentru pregătirea ofiţerilor activi pentru toate specialităţile din armată. In tabelul de pe pagina 149 (sursă bibliografică nr. 3) sunt indicate 14 instituţii de învăţământ, de toate specialităţile care au funcţionat pe teritoriul României (19191942) inclusiv Institutul Chimic Militar. Durata procesului instructiv educativ în aceste unităţi de învăţământ era de 3 ani (un an într-o şcoală care să asigure o pregătire comună elevilor din toate genurile de arme denumită Şcoala pregătitoare de ofiţeri (procedeu întâlnit şi astăzi în Academiile Armelor dar cu durate diferite) şi 2 ani în şcoala militară de ofiţeri a armei respective.
După cel de-al Doilea Război Mondial,
1949-1980, au existat una sau mai multe şcoli de ofiţeri activi pentru fiecare armă (spre exemplu, în anul 1953 existau 4 şcoli militare de infanterie la Sibiu, Sf. Gheorghe, Iaşi , etc, la Ineu, fiind Şcoala de Infanterie, nr. 4 unde am fost repartizat ca şef al serviciului chimic). Dar, sau înfiinţat şi şcoli militare noi care au existat în perioada interbelică, astfel Şcoala de muzică (Decretul nr. 225 din 27 mai 1949), Şcolile militare pentru ofiţeri politici, Şcoala de ofiţeri pentru Apărarea Antichimică Făgăraş (ordinul Marelui Stat Major nr. 00316115 din 26.01.1951) etc. Reforma învăţământului a produs schimbări calitative şi în învăţământul militar
Începând cu anul 1879 s-a instituit examenul de capacitate pentru gradul de maior (a funcţionat şi în perioada 1919-1944)
Războiul Ofiţeri Subofiţeri Pierderi
1916-1918 Din 19843 ofiţeri participanţi la operaţii 11268 (peste 55%) au fost rezervişti Foarte mari peste 25000 de ofiţeri, subofiţeri şi soldaţi
1941-1945 16600 de rezervişti faţă de 15383 activi 8585 rezervişti faţă de
25663 activi
Şcolile pregătitoare de ofiţeri de rezervă sunt înfiinţate cu începere din anul 1910, mai întâi pentru infanterie, iar apoi şi pentru alte genuri de arme sau categorii de trupe precum şi un sistem de pregătire de ofiţeri de rezervă din rândul învăţătorilor, prin instruirea lor militară pe parcursul studiilor, făcute în şcolile normale. În evoluţia învăţământului militar pentru pregătirea ofiţerilor de rezervă au existat mai multe etape cele mai intense fiind înaintea şi chiar pe timpul primului şi celui de-al doilea război mondial; s-a schimbat şi formele de învăţământ de la liceele militare, şcoli militare (pregătitoare) de ofiţeri de rezervă, şcoli speciale de aplicaţie şi diferite cursuri pentru menţinerea şi completarea cunoştinţelor ofiţerilor de rezervă cu scoatere sau fără scoatere din producţie. Spre exemplu, după cum arată şeful Marelui Stat Major numărul ofiţerilor activi şi de rezervă în anul 1916 trebuia triplat. În acest scop s-au organizat cursuri de

scurtă durată pe lângă corpurile 1 şi 5 , Şcoala de cavalerie şi Regimentul 10 Artilerie (Arhivă) şi au fost create patru noi şcoli de ofiţeri de rezervă (trei de infanterie la Bucureşti, Iaşi şi Buzău şi una de artilerie la Bucureşti.
Se consideră că în perioada 1916-1918,
1920-1925 şi până în anul 1942 a existat o reţea de şcoli de rezervă, două de infanterie (1 la Bacău), una de artilerie (Craiova) şi una de cavalerie (Târgovişte).
În perioada celui de-al doilea război mondial (1940-1945) numărul şcolilor de ofiţeri de rezervă, pentru toate armele , crescuseră până aproape de 30, scăzând simţitor după război.
Legea pentru organizarea armatei din anul 1909 a reprezentat primul demers legislativ în direcţia creării unui organ central exclusiv pentru coordonarea activităţii de învăţământ din armată (denumit Inspectoratul General al Învăţământului Militar, care funcţiona pe lângă Marele Stat Major. În 1911 Inspectoratul General al Învăţământului Militar, şi-a schimbat denumirea în Direcţia Generală a Şcolilor Militare – (în decursul anilor s-au mai întâlnit astfel de structuri, fie independente fie în cadrul Direcţiei Cadre şi Învăţământ).
În armata română numărul de rezerviştilor participanţi la conflagraţiile mondiale a fost foarte mare, după cum rezultă din tabelul de mai jos4 Învăţământul militar pentru formarea ofiţerilor de rezervă a avut o bază solidă anterioară şi era normal ca o dată cu înfiinţarea „armei chimice”, pregătirea ofiţerilor de rezervă să se facă după principiile puse la baza armatei române.

*
La înfiinţarea Serviciului Apărării Contra Gazelor (SACG) la 01.01.1925 prin Înalt Decret Regal se prevedea şi Şcoala de Apărare Contra Gazelor (înfiinţată la 20.11.1924). Era o şcoală atipică, deoarece prin cursuri cu durate diferite, iniţia şi pregătea în domeniul protecţiei contra gazelor, colonei, comandanţi de regimente, ofiţeri destinaţi să încadreze SACG la corpurile de trupă, ofiţeri chimişti de rezervă, medici din Crucea Roşie, tineri cu termen redus, ingineri, licenţiaţi, chimişti, medici veterinari, civili şi numeroşi asistenţi universitari. Datorită apariţiei acestei forme de învăţământ au apărut monografii scrise de oameni cu responsabilitatea funcţiei şi momentului, precum şi de oameni de ştiinţă (doctori în chimie cu studii în stăinătate ), cum au fost: Lt.col. Grigore Georgescu, col (Gl) George E. Popescu, Gl.Bg. I. Schmidt, cpt.dr. D.Ioan, Lt.col. N.D.Popescu, profesorii universitari dr. Dan Rădulescu, Costin D. Neniţescu, Alexandru Ionescu Matiu, Ştefan Minovici, col. Virgil Oprescu etc. Aceste materiale erau publicate în revista ANTIGAZ(aprilie 1927-1943) care aveau scopul “de a răspândi atât în armată cât şi în lumea civilă cunoştinţele relative la gazele de luptă (substanţe toxice de luptă, STL) şi de a înlesni ofiţerilor activi şi de rezervă cum şi specialiştilor civili publicarea lucrărilor, studiilor, cercetărilor şi observaţiilor referitoare la gazele de luptă” (din Statutul Revistei). Tot prin I.D.R. la art. 7 se precizează: în toate şcolile militare se va introduce învăţământul relativ la gazele de luptă, iar protecţia se va introduce ca exerciţiu practic”. Col. George E. Popescu în anul 1925 preda un curs despre gazele de luptă în faţa ofiţerilor elevi de la Şcoala de Gaze. În acelaşi timp se introduce cursul de gaze la Şcoala Superioară de Război (1927, se predă un curs gazele de luptă şi protecţia împotriva lor scris de acelaşi ofiţer).
La 07.05 1931 la Bucureşti, cazarma
Malmaison a fost înfiinţat CENTRUL DE INSTRUCŢIE A.C.G. (C.I.A.C.G.) prin fuzionarea mai multor unităţi şi şcoli A.C.G. şi sanitare. În cadrul acestei instituţii la 01.09.1933 ia fiinţă Şcoala de ofiţeri de rezervă chimişti. Tot aici a funcţionat între 1936-1940 Şcoala de Aplicaţie pentru Arma Chimică pentru formarea ca ofiţeri a absolvenţilor Institutului Chimic Militar (înfiinţat la 25 iunie 1927; la 01.07.1933 a absolvit Institutul prima promoţie de sublocotenenţi ingineri chimişti. Mutat la Bucureşti în 31.10.1931 şi desfiinţat la sfârşitul anului 1935 , deoarece şia îndeplinit misiunea de a forma ofiţeri chimişti pentru încadrarea funcţiilor de conducere din SACG).
În anul 1939 la centrul de instrucţie al apărării contra gazelor se asigură calificarea pentru arma chimică a subofiţerilor din celelalte arme (3).
După cum am mai arătat în alt material, după anul 1948 şi în arma chimică începe o nouă perioadă de reînfiinţări, cea mai importantă pentru tema tratată considerăm reînfiinţarea prin ordinul 45784 din 03.06.1949 al Marelui Stat Major, în garnizoana Făgăraş, a CENTRULUI DE INSTRUCŢIE AL APĂRĂRII ANTICHIMICE
/Poligonul de Experienţe al Trupelor Chimice
(1953-1957), subordonat Direcţiei Apărării
Antichimice (din 04.07.1951 – Comandamentului Trupelor Chimice, C.T.Ch.). În cadrul CIAp. Ach a funcţionat o şcoală divizionară care pregătea ofiţeri de rezervă pentru protecţia antichimică (şcoala de pregătire a ofiţerilor de rezervă), o subunitate (şcoală) cu două cursuri (companii), de recalificare a sergenţilor şi soldaţilor din rezervă şi cursuri pentru calificarea ofiţerilor de alte arme în specialitatea protecţiei antichimică. Pe unii absolvenţi ai acestor forme de învăţământ iam cunoscut deoarece au făcut practică la seria B, din şcoala militară s-au ne-au fost chiar comandanţi de plutoane (exemple de care îmi amintesc sublocotenent Moaşa, Sublocotenent
Iordache etc.) Erau ofiţeri foarte bine pregătiţi, cu prestanţă şi ţinută de comandanţi.
Între anii 1956-1965 s-a adoptat o altă formă de pregătire a viitorilor ofiţeri de rezervă, care îşi avea rădăcini mai vechi în sistemul de învăţământ militar românesc catedrele de pregătire militară de pe lângă institutele de învăţământ superior, încadrate cu ofiţeri din specialităţile militare corespunzătoare profilului în care urmau să fie pregătiţi studenţii (aceste specialităţi erau stabilite de Marele Stat Major).
Pregătirea militară a acestora se efectua de-a lungul a 3 ani, câte o zi pe săptămână pe parcursul desfăşurării anului de studii respectiv şi prin câte o convocare de 45 de zile la sfârşitul anului de studii (după cel de-al treilea an convocarea dura 90 de zile ) , executată la o unitate militară stabilită de Ministerul Apărării Naţionale. Convocarea se încheia cu examenul de absolvire, care dădea dreptul înaintării celor merituoşi la gradul de sublocotenent de rezervă. Pentru studenţii de chimie astfel de centre de pregătire au fost garnizoanele Câmpulung şi Huşi.
Comandamentul Trupelor Chimice a mai folosit şi alte forme de pregătire a ofiţerilor şi subofiţerilor de rezervă. După declaraţia col (r) Balaban Giovani (provenit din veterinari, după urmarea cursurilor de pregătire la Sf. Gheorghe şi Câmpulung Muscel) a fost numit şef al Şcolii de sublocotenenţi Chimici de Rezervă , care a funcţionat pe lângă Şcoala de Ofiţeri din Câmpulung, în perioada 1960-1961. Şcoala trebuia să pregătească sublocotenenţi chimişti pentru specialităţile cercetare de radiaţie şi chimică, tratare specială, aruncătoare de flăcări şi specialişti de „servicii” etc. Elevii pentru această şcoală s-au recrutat din unităţile chimice subordonate C.T.Ch. la sfârşitul perioadei de instruire. Condiţiile pentru admiterea la şcoală erau: să fie sergent, să aibă liceul terminat şi să urmeze şcoala cu durată de 70 de zile.
Pentru această misiune a mai primit următorii ofiţeri: cpt. Bursuc Ştefan – locţiitor, cpt. Căpitanu (promoţie 1955), lt.maj. Bota N (1957), lt. Roman D. şi Bâc Tiberiu (promoţia 1958) – comandanţi de plutoane. Lectorii, tehnica şi logistica erau asigurate de Şcoala Militară de Chimie din Câmpulung, care îşi înceta activitatea şi se muta în garnizoana Sibiu pe 30 septembrie 1961. Probabil, că din această cauză şcoala a pregătit numai două serii (ultima neterminată).
După încetarea existenţei şcolilor militare de ofiţeri de rezervă, care funcţionaseră înainte de anul 1945, pregătirea acestor cadre a îmbrăcat forme variate de-a lungul perioadei. Până în anul 1956 pregătirea s-a făcut prin şcoli divizionare (organizate în cadrul diviziilor sau în alte unităţi stabilite de M.F.A.; din anul 1956 şi până în anul 1965 prin sistemul catedrelor de pregătire militară, înfiinţate pe lângă institutele de învăţământ superior civile, din 1965, până în 1972 în şcoli militare de ofiţeri de rezervă (la Şcoala Militară nr. 1 Bucureşti, învăţământul a continuat până în martie 1977, iar apoi la Bacău, până în 1986-1987 (3). Reînfiinţate în 1965 şcolile militare de ofiţeri de rezervă (nr. 1 Bucureşti, Bacău şi Radna) au alcătuit o reţea compusă din unităţi didactice (corp aparte) şi dintr-un număr de subunităţi – şcoală ce fiinţau pe lângă alte şcoli militare sau unităţi anume destinate, în cadrul acestora, erau pregătiţi viitorii ofiţeri de rezervă din specialităţile trupelor de uscat. Pregătirea ofiţerilor de rezervă în aceste şcoli avea o durată de 8 luni (la unele specialităţi inclusiv la chimie militară – 6 luni), iar mai târziu între 4-6 luni. Programele de învăţământ erau alcătuite astfel încât să se asigure însuşirea cunoştinţelor şi deprinderilor de bază necesare gradului de sublocotenent şi funcţiei de comandant de pluton (similare). În perioada în care a funcţionat, şcolile de ofiţeri de rezervă au fost bine organizate, au avut o încadrare cu ofiţeri cu o solidă calificare în specialitatea lor şi cu multă experienţă pedagogică; ele au dispus de o bază tehnică – materială de instruire modernă, care a jucat un rol însemnat în însuşirea rapidă a unui volum mare de cunoştinţe. După 1968 reţeua acestor unităţi şcolare s-a micşorat treptat deoarece avea să intre progresiv în vigoare sistemul actual de pregătire a cadrelor de rezervă.
Şcoala de ofiţeri de Rezervă nr. 1
Bucureşti era amplasată pe strada Ho-Si-Min (actualmente Gl. Vasile Milea) la şina de CF, în spatele Academiei Ştefan Ghiorghiu. Primul şef al Şcolii a fost generalul Nicolăescu, fostul comandant al Comandamentului de Grăniceri. Eu am ajuns în şcoala de ofiţeri de rezervă, întâmplător, neacceptând micşorarea în funcţie, după 5 ani de lector în catedra de Tactica Trupelor Chimice din Academia Militară, în mai 1969, exact, după metodele de cadre, comuniste. Când m-am înapoiat de la practica la Huşi cu elevii seriei (promoţiei 74) 1966-1969, şef grupă lt. Col. Zamfir Constantin, aflu că General Şuta Ion, şef Facultate Arme Întrunite reuşise să mă mute la Şcoala de Ofiţeri de Rezervă, tot pe funcţia de maior, când peste un an trebuia să fiu avansat locotenent colonel La şcoala am stat 1 lună perioadă în care compania de chimie se găsea la practică în Poligonul chimic de la Câmpulung . Între timp (după un raport la ministru, unde nu am mai ajuns) am fost mutat cercetător principal la Laboratorul dozimetric. Dar, bucuria nu a ţinut mult în noiembrie 1969 am fos mutat şef de serviciu tehnic la Huşi unde am stat 2 ani şi 2 luni, datorită cazului Zavera . În ianuarie 1972 am fost mutat la familie, dar tot la Şcoala de Ofiţeri de Rezervă, unde funcţia de lector de tehnică a trupelor chimice se făcuse de locotenent – colonel. Aşa am fost apreciat pentru munca în provincie (nu mai repet numele şefilor mei, ele sunt arhicunoscute).

Cadrele batalionului de Chimie şi topo-geodezie în luna mai 1977 alături de comandantul şcolii.
La sosirea la şcoală, comandant era col. Bălaş Vasile, şef de stat major – col. Medianu Ion, Col Pantazi Vasile secretar al comitetului de partid, iar locţiitor petru chimie şi comandant de batalion col. Nagy Anton. Şcoala avea mai multe batalioane de diferite specialităţi – infanterie, geniu, transmisiuni şi chimie (din 1975 şi batalion de medici militari). Pe linia armei – batalionul avea un stat major – şef lt.col. Manea batalion mai erau comandanţii de plutoane: cpt. Ghica şi lt. Pascu, lt.maj. Ghidiu, lt.maj. Jumătate Lucian, lt. Maj. Istrate C şi lt. Simion Adrian din arma chimică, lt. (Th) Tănase (CL) şi lt.maj. topogeodezie Voicilă. De asemenea a mai fost lt.maj. Mitriţă Petre şi Lt. Maj. Ştefănescu et.c În această grupă de cadre tinere au avut loc cele mai multe fluctuaţii prin plecarea la academia militară sau prin mutarea în alte funcţii. Alături de grupa de ofiţeri mai era şi o grupă de 8-10 subofiţeri – şefi de autospeciale şi şoferi. Cele arătate mai sus sunt ilustrate, parţial, şi de fotografia alăturată (lipsesc 6 persoane). Datorită faptului că dispuneam de tehnica Trupelor Chimice necesară instruirii comandanţilor de plutoane de profil, batalionul de chimie topo-geodezie şi CL, din punct de vedere al cadrelor militare devenise cel mai numeros.

Nicolae (mai târziu lt.col. Firescu Cristache), o companie de chimie – comandant cpt. Ostafe Ioan, 1 companie topo – geodezie şi carburanţi – lubrifianţi – comandant – cpt. Mateescu Ion . Pentru învăţământ există catedra chimie topogeodezie şi CL – şef de catedră col.dr.ing. Tiron Marin (topo-geodezie). La specialitatea chimie funcţiona – lt.col. Dumitriu Liuviu – lector şef , lt. Col. Someşan Ion şi lt.col. Manea Nicolae – lectori de tactică. La specialitatea topo-geodezie – lt.col.ing. Teodoru şi la CL lt.col. Guşu Vasile. Arma avea şi un şef se serviciu cpt. Toacă mai târziu Mr. Tănăsescu. Toate aceste cadre aveau experienţă de muncă de aproape 6-7 ani . În Rândul din faţă (de la stânga la dreapta)
Lt.maj. Jumătate, mr. Firescu, Lt.col. Someşan, Col. Zamfir C (locţiitor), Col. Balaş Vasile (comandantul şcolii) Lt.col.ing. Prunache , Lt.col. ing. Teodoru şi Lt.col. Balaban (reprezentant în secţia de învăţământ).
La statul major (secţia învăţământ) fiecare armă avea câte un reprezentant care se ocupa de planificarea şi urmărirea procesului de învăţământ. Prin anul 1974 locţiitor armă şi comandant de batalion a venit col. Zamfir Constantin (din C.T.Ch.)
Şcoala de Ofiţeri de Rezervă nr. 1 era în subordinea Centrului Militar Teritorial Ilfov, unde Gl. Col. Marcu Stan – era comandant, Gl. Mr. Verman D. şef de stat major, iar col. Patulea – secretar al consiliului politic. Şcoala era condusă cu exigenţă şi competenţă de acest grup de conducere. Erau prezenţi în şcoală la toate activităţile principale, inclusiv la instrucţie, în câmp, probabil şi pentru că în aceasta învăţau fii unor oameni cu funcţii importante în Comitetul Central, Guvern şi în alte instituţii ale statului.
Am funcţionat în şcoală din ianuarie 1972 şi până în martie 1977 (la cutremur), implicândumă direct la pregătirea ofiţerilor de rezervă din 8 serii complete şi succesive (seriile durau din martie până în octombrie o serie, iar seria a IIa din octombrie până în martie anul următor). Compania de chimie avea 4 plutoane, deci se pregăteau aproximativ 200 de sublocotenenţi de rezervă în cele două serii, pe an.
În şcoală era o atmosferă serioasă de muncă, ordine şi disciplină, datorată în în primul rând comandantului şcolii. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Pe dumnealui şi pe alţi colegi care au trecut în nefiinţă, până în prezent. Faţă de alte instituţii de învăţământ, unde am mai lucrat, şcoala aceasta se deosebea prin următoarele :

seria începea cu o lună de instrucţie la câmp la care participau atât lectorii cât şi comandanţii de subunităţi. La sfârşitul acestei luni elevii noştri trebuiau să aibă calităţi de luptători
(cerinţă gl.col. Marcu Stan) ;
elevii noştri erau ingineri chimişti, ca şi mine, şi nu mă puteam prezentat nepregătit în faţa elevilor ;
în această şcoală am elaborat şi editat, la tipografia Marelui Stat Major, cursul de tehnica trupelor chimice pentru ofiţerii de rezervă, care are 7 capitole şi anexe, în total 720 de pagini. Manualul a fost folosit şi la Politehnica Bucureşti – Facultatea de Chimie, de către studentele care executau armata cu aprobarea col. Vasile Pantazi. Manuale au elaborat şi alţi lectori de la alte catedre şi specialităţi, fiind o cerinţă generală. La catedra noastră s-au mai elaborat încă treei manuale ;
învăţământul se desfăşura prin metode active – lecţiile erau ajutate de aparatele de proiecţie, scheme, machete etc., iar şedinţele practice se desfăşurau pe ateliere , obligând pe fiecare elev să lucreze până la îndeplinirea baremele de exploatare;
în localul nou de pe Drumul Taberei, unde ne-am mutat prin 1973-1974, am realizat şi cu ajutorul elevilor, o sală de tehnica trupelor chimice, iubită şi folosită de elevi;
ca orice subunitate chimică, timp de două săptămâni, în fiecare serie, executau instrucţia în poligonul chimic de la Câmpulung cu STL şi surse radioactive reale, pregătind soluţii de degazare şi dezactivare şi exploatând tehnica din dotare în condiţiile câmpului de luptă şi al condiţiilor meteorologice din zonă (vară, iarnă);
cu această ocazie desfăşurăm întreceri de patrule, marşuri pe munte, excursii la locurile istorice – Muzeul de la Mateiaş şi Casa lui Topârceanu foarte iubite de elevi; practica în poligon o terminau cu un foc de tabără deosebit, în jurul căruia se recita, se cânta, se consuma, un cârnat şi o sticlă de bere;
fiecare serie pregătea şi edita revista “Pui de lei”, ajutaţi de organele corespunzătoare ale şcolii şi de lectori (eu am scris istoria armei chimice sub denumirea “cu eprubeta la război”, reportaje etc).
În perioada cât am funcţionat în şcoală, toţi elevii au absolvit-o cu rezultate bune şi foarte bune, iar câţiva au solicitat să devină ofiţeri activi şi să lucreze la Centrul de Cercetări Ştiinţifice de Chimie Militară. Cererile au fost aprobate pentru inginerii: Ciuculescu Crinu, Diculescu Alexandru şi Lucescu Dumitru.Au muncit în unitate până la gradul de colonel şi nu demult au ieşit la pensie.
După cutremurul din martie 1977, şcoala a trebuit să fie desfiinţată şi mutată în alte garnizoane, deoarece în localul şcolii s-au mutat componente ale Ministerului Apărării Naţionale, din localurile afectate de cutremur şi aşa a rămas până astăzi. Compania de chimie a fost mutată la Şcoala de la Bacău, unde a continuat să funcţioneze până în 1985-1987, Specialitatea CL – s-a mutat la Şcoala de logistică la Chitila, iar topo-geodezia la Direcţia Topo de pe Bulevardul 1 Mai din Bucureşti.
Începând cu anul 1973, potrivit prevederilor Legii privind organizarea apărării naţionale, pregătirea viitoarelor cadre de rezervă s-a realizat printr-un sistem continuu îmbunătăţit, constând în efectuarea de către absolventii de liceu (băieţi) admişi în institutele de învăţământ superior, înainte de începerea cursurilor anului întâi, a serviciului militar cu termen redus de 9 luni şi completarea pregătirii militare a acestora pe timpul cursurilor universitare în scopul dezvoltării cunoştinţelor şi perfecţionării deprinderilor militare, îndeosebi în arma (specialitatea) în care vor deveni cadre de rezervă.
Desfăşurat pe baza principiilor şi cunoştinţelor doctrinei militare naţionale, serviciul militar cu termen redus are ca scop formarea tinerilor ca luptători bine pregătiţi, buni cunoscători ai armamentului şi tehnicii, în măsură să le folosească cu măestrie în situaţii complexe, ca instructori şi educatori competenţi, capabili să organizeze şi să desfăşoare activităţi de pregătire de luptă şi specialitate cu militarii din subordine, ca buni comandanţi de plutoane pentru a fi în stare să pregătească, să conducă lupta subunităţilor lor, atât independent, cât şi împreună cu celelalte elemente ale sistemului naţional de apărare, în condiţiile de teren şi climă specifice ţării noastre.
La închiderea perioadei de 9 luni de instruire militarii cu termen redus susţin examen la pregătirea de specialitate şi la instrucţia tactică sau tactică de specialitate în calitate de comandant de pluton.
La absolvirea instituţiilor civile de învăţământ superior, execută o convocare metodică şi de verificare a cunoştinţelor în vederea acordării gradului de ofiţer sau subofiţer de rezervă.
Această formă de învăţământ s-a aplicat şi în C.T.Ch., în cadrul C.I.T.Ch. , seria I-a : 14.10.1973-16.06.1974. În prezent aceasta a rămas forma de bază pentru pregătirea ofiţerilor şi subofiţerilor chimişti de rezervă. După anul 1990, s-a aplicat la Şcoala de Aplicaţie pentru Apărarea NBC, iar după 2005 la Centrul de Pregătire pentru Apărare NBC „MUSCEL”, din Cîmpulung (ordinul nr. MS-179 din 14.12.2004 , transformarea a avut loc în perioada 01.06 – 31.07.2005 şi face partea din unităţi sprijin de luptă) fiind subordonat Şcolii pentru unităţi sprijin de luptă Sibiu.
Până în anul 1990 a mai existat ca formă de pregătire a ofiţerilor şi subofiţerilor chimişti de rezervă, pregătirea militară a studenţilor din universităţile de chimie, tehnologie chimică etc., care au avut ca scop formarea lor ca luptători şi viitoare cadre în rezervă, capabile şă instruiască şi să educe subordonaţii , să comande subunităţi de luptă s-au să îndeplinească alte misiuni cerute de nevoile apărării patriei. Studentele din anii I, II şi III efectuau serviciul militar cu termen redus – în cursul fiecărui an de studii, câte 1 zi de instrucţie săptămânal ; o convocare de instruire după
Bibliografie
terminarea anului I şi o alta la sfârşitul anului III, care se încheia cu examenul de verificare,
Continuarea pregătirii militare a studenţilor anului IV, V şi VI se execută pe ani de studii, cu un număr diferenţiat de ore.
Acordarea gradului de ofiţer sau subofiţer în rezervă se făcea la terminarea studiilor universitare.
Principala formă de perfecţionare a pregătirii rezerviştilor a constituit-o concentrarea de instruire fără scoatere din producţie (19751989 aproximativ), ea se desfăşura în unităţile militare şi cuprindea ofiţeri, maiştri militari şi subofiţeri în rezervă, care locuiau în garnizoana respectivă; cadrele de rezervă care au domiciliul şi locul de mucă stabil în localitatăţi în care nu sunt unităţi militare, efectuează pregătirea prin concentrări de instrucţie cu scoaterea din producţie. În perioada arătată mai sus această formă de pregătire a fost foarte răspândită. Lucrând la Şcoala de Ofiţeri de Rezervă nr. 1 în perioada 1975-1977, toate armele componente au avut astfel de sarcini. Pregătirea se făce întro zi pe săptămână si veneau ofiţeri de rezervă, chimişti până la Târgovişte.
Statutul de ţară membră NATO şi schimbările radicale survenite în natura riscurilor şi ameninţărilor cărora trebuie să le facă faţă Alianţa Nord Atlantică constitue premise care situiază Apărarea NBC la rangul de prioritate strategică pentru armata noastă, având drept consecinţă imediată necesitatea alinierii la standardele şi cerinţele specifice forţelor Alianţei, deci şi realizarea interoperabilităţii prin instruire, pregătire. Învăţământul trebuie modernizat corespunzător unui anumit tip de misiuni într-un sistem al instruirii profesionale raliat la sistemul occidental, compatibil cu statutul de membru NATO şi al U.E., care să asigure oportunităţi educaţionale şi de instruire pentru şi în toate stadiile carierei militare.

Gl.Lt.dr. Mihai Chiţac, col.dr.ing. Ştefan Dogaru, col.dr.ing. Nicolae Luţă, Apariţia şi dezvoltarea Trupelor Chimice în ARMATA ROMÂNĂ Comunicare prezentată la Ce-a de-a XIII Sesiune de comunicări ştiinţifice organizată de U.M. 01642 Bucureşti, octombrie 1987
Col. ( r ) Gheorghe Florea Creangă – Stoileşti Istoria Apărării Civile , Editura Porto-Francă Galaţi , 1993, Cap. V
Gl.lt. Constantin Opriţă, Gl.mr. ( r ) ing. Dumitru Atanasiu, col. (r ) dr. Victor Atanasiu – Învăţământul Militar Românesc – Tradiţii şi Actualitate, ed. Militară, Bucureşti 1986
Revista Apărarea NBC nr. 2 ( 10 ) din octombrie 2005 p. 14-24
Revista Şcolii de ofiţeri de rezervă nr. 1 PUI DE LEI, nr. 6/1972 şi 9/1975
Gl.bg. (r ) dr. Nicolae Popoescu , col ( r ) Mihail Grigorescu Istoria Chimiei Militare Româneşti 1917-2005, Bucureşti 2005.
RETROSPECTIVA PRIVIND ORGANIZAREA,
COORDONAREA ŞI CONDUCEREA UNOR
ACTIVITĂŢI SPECIFICE COMANDAMENTULUI TRUPELOR CHIMICE

celui de-Al Doilea Război Mondial, situaţia politico-militară internaţională a intrat într-o nouă eră. S-a trecut la acţiuni de intimidare între statele rivale, concomitent cu intensificarea dezvoltării potenţialului militar, prin sporirea efectivelor luptătoare, modernizarea armamentelor, producerea şi experimentarea celor mai nimicitoare arme, inclusiv a celor de distrugere în masă.
În acest context şi Forţele Armate Române au trecut treptat la reorganizarea şi modernizarea unor structuri militare de apărare, pregătirea trupelor de toate armele, în consens cu situaţia nou creată.
Trupele chimice şi structurile de decizie al armei, desfiinţate sau reduse ca efective şi tehnică la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, au parcurs împreună cu Forţele Armate, aceleaşi etape de dezvoltare şi modernizare. Au fost înfiinţate noi structuri ale armei iar cele
Colonel (r) DUMITRU GHIŢĂ
existente au fost reorganizate astfel încât să fie în concordanţă cu noile misiuni ale armatei, în condiţiile întrebuinţării, într-un eventual război, a armelor de distrugere în masă şi mijloacelor incendiare.
La 4 Iulie 1951, prin Ordinul Ministrului Forţelor Armate, a fost înfiinţat Comandamentul Trupelor Chimice (C.T.Ch) ca structură de decizie, pentru organizarea şi coordonarea tuturor activităţilor pe linia armei chimice.
Înfiinţat pe structura Direcţiei Apărării Antichimice, care funcţiona din anul 1948, C.T.Ch a avut initial o organizare de principiu, care facea posibilă îndeplinirea, în special a atribuţiilor pe linia pregătirii de specialitate a efectivelor şi de înzestrare cu tehnică şi materiale de resort.
În anii “50” C.T.Ch. a funcţionat ca structură de decizie, cu o organizare care corespundea perioadei respective, astfel: – Comanda (şeful Trupelor Chimice); – Statul Major cu:
o Secţia pregătire de luptă (organizată pe
patru birouri); o Biroul Organizare, planificare, mobilizare; o Biroul documente secrete;
În ce privesc înzestrarea şi serviciile C.T.Ch., mai cuprindea:

Secţia înzestrare;
Secţia comenzi industriale;
Secţia (birou) financiar;
De asemenea, structura C.T.Ch., în anii respectivi, mai cuprindea: Secţia politică şi Biroul cadre.
În subordinea noii structuri a armei au intrat, în special în primii ani de la înfiinţare, unităţile şi formaţiunile chimice care nu au fost desfiinţate la încheierea războiului. Ele au fost reorganizate şi completate cu tehnică şi efective.
Concret, aceste unităţi (subunităţi) erau: o companie de apărare antichimică; un batalion chimic (locaţia Făgăraş); o companie aruncătoare portative de flăcări; o companie aruncătoare grele de flăcări; un batalion aruncătoare de flăcări independent (locaţia Vaslui); depozitele chimice divizionare şi cele ale armatelor (A.2 si A.3); Laboratorul chimic central.
La înfiinţare, C.T.Ch. a fost încadrat cu ofiţeri tineri, unii formaţi în alte arme şi confirmaţi, după efectuarea unui stagiu de pregatire de specialitate, în armă chimică.
În anii “50” a fost mutat în C.T.Ch., locotenentul Ioan Mateescu, viitorul şef de stat major al comandamentului (1968-1979), ofiţer cu deosebite calităţi profesionale şi morale şi experianţă în instruirea trupelor;
În 1956, locotenentul-colonel Constantin Mighiu a fost numit şef de stat major al C.T.Ch.
În 1954 a fost mutat locotenentul-major Mihai Chiţac din Secţia Operaţii a M. St. M. şi numit în funcţia de ajutor al şefului de stat major, pentru pregătirea operativă, viitor Comandant al Trupelor Chimice (1968-1990).
Tot în primii ani, de la înfiinţarea C.T.Ch., sau prezentat, fiind numiti, colonel Vintilă Vlăsceanu (din anul 1968, şeful secţiei pregătire de luptă), maiorul Boris Buciuceanu cu merite însemnate în domeniul elaborării literaturii militare de specialitate, căpitanul ing. Ion Mosila, cel care a desfăşurat o îndelungată activitate în coordonarea şi conducerea cercetării ştiintifice şi înzestrării cu tehnică şi materiale chimie, locţiitor al comandantului trupelor chimice, în anii 1967-1988.
În anul 1952, C.T.Ch. a executat o primă evaluare a stadiului de pregătire a noilor unităţi înfiinţate în garnizoana Făgăraş, prin scoaterea prin exerciţiul de alarmă, în poligonul “Nitramonia” a Şcolii de ofiţeri de apărare antichimică, Centrului de instrucţie antichimică cu Batalionul 42 chimic (înfiinţat în 1950) şi Şcoala pregătitoare de ofiţeri de rezervă.
Comisia C.T.Ch. condusă de şeful trupelor chimice – Colonel Gheorghe Demetrescu, a apreciat pozitiv stadiul de pregătire a trupelor şi a Şcolii de ofiţeri, demonstrând, în fapt, capacitatea eşalonului de decizie nou înfiinţat, pentru îndeplinirea atribuţiilor cu actuala sa structură.
Consolidarea structurii de decizie a armei a facilitat, după opinia mea, înfiinţarea şi modernizarea unor instituţii de învăţământ necesare formării şi perfecţionării pregătirii cadrelor în arma chimică.
Astfel în anul 1955 s-a constituit Catedra de tactică a trupelor chimice în structura de învăţământ militar superior din Academia Militară Generală. (AMG), iar în anul 1956 s-a reînfiinţat în garnizoana Campulung-Muscel, Şcoala Militară de Ofiţeri Chimici, cu durata de 3 ani.
În acest context se înscriu şi activităţile întreprinse pentru îmbunătăţirea unor structuri ale C.T.Ch. şi de înfiinţare a altora, încă din anii “60” privind cercetarea ştiinţifică, producerea şi modernizarea tehnicii şi materialelor. Au existat preocupări privind dezvoltarea şi lărgirea atribuţiilor Laboratorului 124 Chimic transformat, în anul 1960, în Centrul de Cercetare Ştiinţifică de Chimie Militară. În 1965 s-a înfiinţat în locaţia din Şoseaua Olteniţei, Atelierul 212 Reparaţii Aparatura Dozimetrică, iar din 1968, a fost transformat în Laboratorul 212 Dozimetrie Militară.
Acumulările cantitative dar şi calitative din anii “60” au condus la realizări remarcabile ale comandamentului în anii “70-80”, în îndeplinirea misiunilor în toate domeniile de activitate. În această idee, consider că principalii factori favorizanţi, care au facilitat ridicarea capacităţii de luptă a trupelor chimice, la cote ridicarte în cadrul structurilor armatei, au fost, între alţii, următorii:
La comanda trupelor chimice a fost numit, în anul 1968, viitorul general Mihai Chiţac, care a condus cu autoritate, competenţă şi abilitate managerială destinele trupelor chimice, asigurându-le în anii “70-80” cea mai amplă dezvoltare şi modernizare. A devenit doctor în ştiinţe militare în anul 1980.
De asemenea, în perioada respectivă, C.T.Ch. a încadrat ofiţeri de comandă şi stat major şi ingineri militari de specialitate cu o înaltă cultură militară, majoritatea lor preocupaţi de perfecţionarea pregătirii ştiinţifice, conceperea şi punerea în practică a unor modalităţi noi de instruire a trupelor chimice, de realizare a misiunilor asigurării chimice la război, precum şi de concepere şi realizare a tehnicii şi materialelor chimice.
În această idee se înscriu: colonel Ştefan Iancu, colonel Nicolae Taban, colonel Nicolae Noaghe, colonel Gheorghe Farcaşiu, colonel ing. Gheorghe Andrita, colonel Constantin Secara, colonel Diogen Călcâi, colonel Dumitru Ghiţă, maior Constantin Maximciuc, maior Nicolae Carapancea, maior Eugen Popescu şi maior Aurel Mihăiescu, prin capacitatea cărora s-a impulsionat întregul proces de afirmare a comandamentului.
Structurarea C.T.Ch. pe compartimente adecvate, cu atribuţii specifice, a înlesnit o amplă analiză, dezbatere şi concepere a unor activităţi de pregătire a trupelor, contribuind la îndeplinirea atribuţiilor specifice la cote ridicate.
Concret, în anii la care ne referim, C.T.Ch. realizase structuri funcţionale, cu atribuţii specifice, care le făcea apte să-şi îndeplinească misiuni independent sau în colaborare între acestea.
Au fost lărgite atribuţiile Secţiei Operaţii cu noi misiuni privind coordonarea cercetării în cadrul trupelor, determinarea amploarei atacului cu armele de nimicire în masă şi calculul analitic al efectelor acestora, folosindu-se mijloace moderne pentru acea periooadă (staţiile de calcul analitic) dotate cu mijloace şi aparatură perfecţionate.
Îmi reamintesc, cu tot respectul ce li se cuvine, de ofiţerii operatori din secţie: colonel Ion Duţă, şeful secţiei timp de aproape zece ani, ofiţer inteligent, cu gândire profundă în domeniul armei, un exemplu de profesionalism; colonel Dumitru Roman, seful Secţiei Operaţii în perioada 1986-1989 şi viitor General de Brigadă, Inspector general al Protecţiei Antichimice; colonel Gheorghe Farcaşiu cu minunate deprinderi în conceperea şi transpunerea de situaţii operative pe hartă; coloneii Franco Dan şi Mircea Simionescu.
Secţia Pregătire de Luptă a fost investită cu noi atribuţii în domeniul învăţământului militar de specialitate. Ani de-a rândul au lucrat în secţie contribuind la ridicarea calităţii formative a învăţământului şi modernizării procesului de instruire a trupelor, ofiţeri cu multă experienţă. Mă gândesc la foştii mei colaboratori: colonel Constantin Secară, colonel Ion Rizea (viitor general de Brigadă) colonel Petre Iancu, maiorii Ion Ostafe, Eugen Popescu, Constantina Iordache si Vicenţiu Dumitrescu.
De-a lungul vremii, Secţia Pregătire de Luptă a fost condusă de ofiţeri cu experienţă în pregătirea trupelor: colonel Ioan Mateescu (şeful de stat major al C.T.Ch. în anii 1968-1979), colonel Vintilă Vlăsceanu (1968-1974) colonel Nicolae Taban (1974-1987), colonel Dumitru Ghiţă (1987-1992).
A fost constituit un Birou de Informatică, subordonat direct şefului de stat major condus de colonel ing. Ilarie Magheru, cu atribuţii privind stocarea şi analiza informaţiilor referitoare la stadiul pregătirii trupelor chimice; realizarea planurilor de cercetare ştiinţifică în domeniile operativ-strategic şi tehnic; înzestrarea cu tehnică şi materiale de resort; starea şi practica disciplinară din unităţi şi formaţiuni chimice.
În structurile Tehnică şi de Înzestrare ale C.T.Ch., au fost lărgite atribuţiile cu noi misiuni şi activităţi. A fost înfiinţat Biroul de Cercetare, şef de birou maiorul inginer Florin Boboc, şeful secţiei tehnice colonel inginer Gheorghe Andrita (viitor general de divizie) iar şeful secţiei înzestrare, colonel Dumitru Brânzei.
În aceste compartimente au lucrat, de-a lungul anilor, ofiţeri ingineri de o certă valoare profesională: colonel ing. Victor Aurică (viitor locţiitor tehnic), colonel ing. Gheorghe Brutaru, colonel dr. ing. Ion Savu (în prezent comandantul C.Cc. St. Ch. Mil), coloneii Constantin Ogrezeanu, Nicolae Pană, Constantin Mirea, maior Vasile Lelcu.
Menţionăm, de asemenea, activitatea medicului şef colonel dr Emilian Davitoiu, pentru menţinerea unei stări de sănătate corespunzătoare la personalul din comandament şi centrul de cercetare, necesare îndeplinirii exigente a atribuţiilor şi misiunilor specifice.
O evoluţie apreciabilă a cunoscut în anii “70-80” şi Compartimentul de Organizare Mobilizare, concretizată prin organizarea şi înfiinţarea unor noi unităţi şi subunităţi în cadrul armei.
Au fost înfiinţate noi batalioane (B.187, 342, 49Pr.A.Ch. şi B.72Ch.) în structurile trupelor chimice, pregătite şi înzestrate cu tehnica şi materiele chimice, în vederea punerii lor la dispozitia noilor armate înfiinţate în acea perioadă.
Periodic, Biroul Organizare Mobilizare şi Planificare Înzestrare a desfăşurat exerciţii de mobilizare a structurilor de armă, cu rezultate corespunzatoare etapei, stadiului de organizare în care acestea se aflau. Îmi reamintesc, cu respect, de lucrătorii compartimentului: colonel Nicolae Noaghe şi colonel Diogen Călcâi – şefi de birou, maiorul Vasile Ignat (viitor General de Brigadă), locotenet colonel Nicolae Ciobanu.
Înfiinţarea Consiliului Militar în anul 1972, ca organ de analiză, dezbatere şi informare privind activităţile şi sarcinile comandamentului şi unităţilor subordonate, a sporit exigenţa îndeplinirii acestora la indici de calitate şi la termenele stabilite.
Comandanţii şi şefii compartimentelor din comandament şi unităţi, a căror activitate era analizată în şedinţele Consiliului Militar, se reîntorceau la locul de muncă, de fiecare dată, cu “lecţia învăţată”. În acest fel în cei 17 ani de funcţionare, prin hotărârile luate şi transmise celor vizaţi Consiliul Militar a contribuit din plin la schimbări calitative în domeniile prioritare ale trupelor chimice.
Structura de profil a comandamentului, pe secţii, birouri şi compartimente independente cu atribuţii specifice şi bine precizate precum şi încadrarea acestora cu ofiţeri având o pregătire militară superioară şi experienţă în muncă de comandament, a facut posibilă o abordare exigentă şi calificată a activităţilor şi misiunilor.
Pentru edificare, în continuare mă voi referi la principalele activităţi ale comandamentului îndeplinite cu precădere în anii “70-80”.
În ce priveşte pregătirea operativă şi de luptă a trupelor chimice, ofiţerii din secţiile pregătire de luptă, operaţii şi cele de înzestrare şi tehnică au pregătit şi prezentat, anual, independent sau în cadrul activităţilor organizate de eşalonul superior, aplicaţii şi exerciţii demonstrative, poligoane de instrucţie în domeniul armei şi modul de desfăşurare a activităţilor în cadrul acestora.
Aplicaţiile şi exerciţiile demonstrative de mare amploare se pregăteau la nivelul armatei şi comandamentelor de armă, la intervale de doi ani sau mai mulţi. La pregătirea acestora au participat grupe de ofiţeri din toate secţiile comandamentului şi importante efective din unităţile chimice ale C.T.Ch. şi armatelor.
În anii “70-80” au fost organizate şi prezentate mai multe aplicaţii şi exerciţii demonstrative. În a doua parte a anilor “80” aplicaţiile cu trupe şi tehnică au fost restrânse până la excludere.
În Octombrie 1970, am participat, în poligonul CINCU la aplicaţia cu două mari unităţi tactice. Pe linia armei chimice au fost prezentate exerciţii demonstrative privind lupta împotriva mijloacelor incendiare şi mascarea cu fum a unor misiuni de luptă ale forţelor luptătoare. După încetarea “acţiunilor de luptă”, pe linie de armă au fost prezentate structura şi modul de instruire a subunităţilor în poligoane specifice armei chimice: Poligonul de cunoaştere a armelor de nimicire în masă şi protecţia împotriva lor; cunoaşterea şi lupta împotriva mijloacelor incendiare; tragerile cu aruncătoarele de grenade incendiare, folosirea barajelor de fugaşe incediare şi a fumului de mascare.
Exerciţiile demonstrative din domeniul armei au fost pregătite şi prezentate cu succes de colonel Vintilă Vlăsceanu şeful secţie pregătire de luptă din C.T.Ch. (artizanul principal), colonel Florea Dincă, colonel Ladislau Bordaş, ofiţeri ingineri din Centrul de Cercetare Ştiinţifică de Chimie Militară, comandanţii unităţilor chimice ale armatelor.
În Septembrie 1976, aplicaţiile şi exerciţiile demonstrative din zona CÂMPULUNG – PITEŞTI – BRAŞOV şi în Poligonul VÂLEA
POENII, au fost organizate şi conduse de comandantul trupelor chimice cu ofiţeri din secţiile C.T.Ch., din Centru de Instrucţie al Trupelor Chimice, Centrul de Cercetare Ştiinţifică de Chimie Militară. La aceste exerciţii au fost solicitate unităţile chimice ale C.T.Ch. şi ale armatelor.
Activităţile au fost prezentate în cadrul convocării de pregătire a cadrelor de conducere din trupele chimice ale armatelor statelor participante la TRATATUL DE LA VARŞOVIA prevăzut a se executa pe teritoriul României.
Au fost prezentate participanţilor: Complexul de poligoane ale trupelor chimice; misiunile de decontaminare a trupelor contaminate radioactiv şi cu STL (în puncte de decontaminare de-a lungul unei comunicaţii, prin intervenţie directă în dispozitvul trupelor); decontaminarea totală a personalului şi echipamentului folosindu-se cele mai moderne autospeciale chimice proiectate şi fabricate în România; acţiunea staţiilor de detectare a exploziilor nucleare precum şi lucrul practic a autospecialelor de calcul analitic.
C.T.Ch. a organizat şi desfăşurat în a doua jumatate a anilor “70” şi în prima parte a anilor “80”, aplicaţii comune de specialitate cu armate străine, în principal cu armata Bulgară privind acţiunea staţiilor de calcul analitic şi de detectare a loviturilor nucleare pentru precizarea amploarei efectelor armelor de nimicire în masă, în fâşiile (raioanele) marilor unităţi operative şi operativstrategice.
Pe timpul pregătirii şi desfăşurării aplicaţiilor grupele operative erau constituite, de fiecare dată, cu ofiţeri din toate secţiile şi birourile independente al C.T.Ch. şi cu ofiţeri din Centru de Instrucţie al Trupelor Chimice, Centrul de Cercetare Ştiinţifică de Chimie Militară şi comandanţii subunităţilor de calcul analitic şi de cercetare de radiaţie şi chimică.
Începând cu anul 1977, în responsabilitatea comandamentului au revenit misiuni privind intervenţia cu subunităţi chimice în caz de accident la obiectivele economice cu grad ridicat de risc: Centrala Nuclearo-Electrică şi diverse combinate chimice.
În anii care au urmat C.T.Ch. a desfăşurat exerciţii şi aplicaţii cu structuri de calcul analitic şi de determinare a parametrilor loviturilor nucleare, a avariilor, în zonele Centralei Nuclearo-Electrice Cernavodă, Bechet, Măgurele, Combinatul
Petrochimic Piteşti.
În ultima parte a anilor “80”, datorită măsurilor dispuse pe plan naţional de economisire a combustibililor şi energiei, frecvenţa şi amploarea aplicaţiilor cu trupe conduse de C.T.Ch., chiar şi la asemenea obiective au fost reduse. S-au desfăşurat totuşi, ca aplicaţii pe hartă sau cu efective şi tehnică reduse.
O altă activitate importantă, ce decurgea din atribuţiile C.T.Ch. a fost şi pregătirea operativtactică a cadrelor din comandament şi unităţi. Ea a fost organizată şi condusă cu responsabilitate de către statul major al comandamentului, în principal de către şefii de stat major, colonel Ion Mateescu, respectiv colonel Ştefan Iancu (general de brigadă după pensionare).
La baza organizării acestei activităţi au stat în anii “70-80” prevederile Directivei comandantului suprem, statuate pe o perioadă de 5 ani, document de pregătire operativ-strategică şi de luptă al armatei şi al celorlalţi factori de decizie, cu atribuţii pe linia apărării patriei.
Pe baza acestui document, comandamentul elabora programul de perfecţionare a pregătirii cadrelor, pe o perioadă de cinci ani. În acest program, fiecare ofiţer din comandament era prevăzut la una, două sau mai multe forme de pregătire: cursuri post academice de perfecţionare; aplicaţii operativ tactice şi de specialitate; convocări de pregătire operativ strategică; examene de grad (colonel); exerciţii demonstrativmetodice şi expoziţii cu tehnică şi materiale; călătorii de studii, cu tematică.
Dacă după mulţi ani, aş face o evaluare a formelor de pregătire a cadrelor din comandament, rămân şi acum la aceeaşi apreciere avută şi în anii respectivi: convocarea de pregătire operativstrategică şi de specialitate o consider cea mai importantă formă de pregătire din acea perioadă.
Convocarea de pregătire se desfăşura anual pe baza unui program şi a unui exerciţiu operativ strategic aprobate de eşalonul superior. În timpul de pregătire prevăzut (4-5 zile) se mai executau: dezbateri privind cunoaşterea regulamentului de armă, a legislaţiei în vigoare şi se prezentau participanţilor exerciţii demonstrative şi realizări în domeniul tehnicii şi a aparaturii de specialitate.
Îmi menţin părerea că şi examenul de grad (colonel) avea o importanţă în formele de perfecţionare ale pregătirii. Candidaţii erau solicitaţi să parcurgă o materie vastă din regulamente, manuale, cursuri, legislaţie, pentru a putea să conceapă un exercitiu tactic de metodică şi să le susţină în cele 5 examene, majoritatea acestora în scris. Absolvenţii acestor examene recunoşteau ulterior avantajele efortului depus având ca rezultat asimilarea unui volum mare de cunoştiinţe, permiţându-le astfel să abordeze mult mai uşor problemele armei.
Acum, după mulţi ani, trăiesc amintirile plăcute, dar pline de responsabilitate ale participării la asemenea activităţi de pregătire, organizate şi conduse de C.T.Ch.. Pentru fiecare participant aceste activităţi au constituit motivaţia unei temeinice pregătiri persoanle, reflectate la rândul ei în calitatea misiunilor desfăşurate în unităţi şi formaţiuni.
Pe lângă formele de perfecţionare menţionate mai sus există şi aceea a pregătirii militare comune, desfăşurată lunar: trageri cu armamentul din dotare, dezbateri, informări privind problemele de specialitate, cunoaşterea armatelor străine.
Un alt domeniu al activităţii C.T.Ch. a fost şi cel editorial. Încă din primii ani de la înfiinţare C.T.Ch. a susţinut elaborarea unui buletin de armă. Buletinul Trupelor Chimice a fost elaborat şi tipărit în perioada 1953 – 1972. Din anul 1973 unităţile şi cadrele din comandament au continuat să publice opiniile şi materialele de specialitate în revistele redactate de alte comandamente, Marele Stat Major şi Academia Militară.
În anul 1968 s-a constituit Biroul de Regulamente având ca obiectiv elaborarea regulamentelor şi instrucţiunilor necesare pregătirii şi acţiunii în campanie a trupelor chimice.
Biroul Regulamente a fost organizat şi încadrat având un şef de birou, colonel Boris Buciuceanu, un ofiţer 1 şi redactor al buletinului de armă – maior Dumitru Ghiţă şi doi ofiţeri redactori de carte: maior ing. Ilariu Magheru şi capitan Diogen Călcâi.
Proiectele regulamentelor şi instrucţiunilor, în formă de autor, erau analizate în Comisia de regulamente a C.T.Ch. după care erau definitivate şi se expediau, după caz, pentru experimentare în procesul de instruire a trupelor, la eşalonul superior pentru aprobare sau după caz direct la tipografia militară pentru tipărire. În anii “70-78” au fost elaborate, aprobate şi difuzate la trupe următoarele: Regulamentul de luptă a trupelor chimice – partea I (pluton, grupă, echipaj); Regulamentul de luptă a trupelor chimice – partea
II (batalion, companie)
Pe baza celor două regulamente aprobate Biroul Regulamente a elaborat instrucţiunile necesare instruirii subunităţilor chimice. Instrucţiuni pentru cercetarea de radiaţii şi chimică (redactor maior Dumitru Ghiţă); Instrucţiuni pentru decontaminarea radioactivă şi chimică a trupelor (redactor maior ing Ilariu Magheru); Instrucţiuni pentru cunoaşterea şi folosirea mijloacelor de protecţie individuală (redactor maior Diogen Călcâi).
În anul 1976 a fost editat Regulamentul de luptă a trupelor chimice – partea III (Asigurarea Chimică şi întrebuinţarea trupelor chimice în
operaţie şi luptă)
În anii “80” cel mai important act normativ a fost A.N.-9, Regulamentul protecţiei împotriva armelor de nimicire în masă şi mijloacelor incendiare intrat în vigoare în anul 1988.
Cercetarea ştiinţifică în domeniul operativ-strategic a contribuit la elucidarea şi aprofundarea unor principii, modalităţi şi direcţii de acţiune în realizarea asigurării chimice şi întrebuinţării trupelor chimice în operaţie şi luptă. S-au studiat posibilităţile de contaminare radioactivă şi chimică a mediului în raioanele probabile de acţiune a trupelor şi în consecinţă, măsurile ce trebuie intreprinse pentru a asigura îndeplinirea misiunilor de luptă de către trupe.
Tematica lucrărilor şi a studiilor de cercetare ştiinţifică precum şi colectivele de elaborare a acestora se prevedeau în planul cercetării ştiinţifice în domeniul operativstrategic şi de luptă.
În acest document se prevedeau colectivele de studiu şi abordare, termenele de realizare şi modul de valorificare.
În această perioadă (anii 70-80) au fost elaborate studii şi lucrări de cercetare ştiinţifică de sine stătătoare care după aprobarea lor în Consiliul Ştiinţific al C.T.Ch. sau de către eşalonul superior, a căror rezultate au fost folosite în procesul de elaborare a regulamentului de specialitate iar altele, direct în procesul de instruire a trupelor.
De la înfiinţare, în 1951 şi până în 1989, perioada abordată în prezentul material, Comandamentul Trupelor Chimice a organizat şi condus ample acţiuni în toate domeniile de activitate, cu rezultate din cele mai bune, situanduse la un loc meritoriu în ierarhia structurilor de decizie ale MApN. Deşi s-a străduit, autorul nu a reuşit să abordeze toate activităţile şi evenimentele care au făcut obiectul muncii comandamentului, selectând o parte dintre acestea considerate de referinţă.
În munca aceasta s-au aflat oamenii din comandament, cadre militare şi personal civil, care au acţionat cu dăruire, uneori în condiţii vitrege pentru îndeplinirea atribuţiilor şi misiunilor.
Majoritatea lor mi-au fost colegi şi buni colaboratori în activităţile realizate împreună meritându-şi cu prisosinţă mulţumirile autorului.

31.12.1981 – Personalul militar al C.T.Ch si C.Cc.St.Ch.Mil.
DIN ISTORIA LABORATORULUI DE DOZIMETRIE MILITARĂ

Prezentul   capitol este    un  omagiu  adus    celor   ce  au  lucrat  în  mediul  radioactiv  din cea mai mare    unitate nucleară    din Ministerul  Apărării    Naţionale.
Autorul reconstituie    preocupările    laboratorului   cu  personajele participante    activ   la  prestigiul  acestuia    şi  care    au  trăit   din plin    emoţiile    împlinirilor,   eşecurilor  şi  toate   evenimentele    din viaţa   laboratorului.
Laboratorul de  dozimetrie  militară    (L.D.M.)            s-a înfiinţat   în  martie  1967,   din necesitatea completării măsurilor   de  protecţie   împotriva   A.N.M., în  speţă,  protecţia   împotriva   radiaţiilor nucleare    sau a   contaminării    radioactive.
Preocupări  în  acest   domeniu,    până    în

1967, au avut colective restrânse de cercetare – col. ing. Licăreţ Constantin, radiochimist Furnică şi alţii. Iniţial, aceste colective au fost în cadrul laboratorului de chimie de la Fabrica chimică 10, de pe Ziduri Moşi. După aceea, migrează pe str. Clăbucet, A.P.A.C.A. (1957), Academia Tehnică Militară, de unde se mută în actualul local de pe Şos. Olteniţei.
În sediul de pe Şos. Olteniţei se înfiinţează în martie 1967, ,,Laboratorul 212 dozimetrie militară” (L. 212 D.M.) – U.M. 01778, sub comanda cpt. ing. Georgescu Ion, care a ocupat această funcţie până în ian. 1975, la gradul de colonel inginer şi cercetător ştiinţifc principal gradul I.
Clădirea L. 212 D.M. a fost special construită ca unitate nucleară modernă, având hală pentru sursă radioactivă, cu activitatea în jur de 200 CI, amenajată pentru lucrări de radiochimie, staţie de diluţie a soluţiilor radioactive şi deversarea în reţeaua de canalizare a acestora; staţia era complet automatizată. De asemenea, laboratorul avea şi un depozit de resurse radioactive.
Laboratorul era organizat pe mai multe compartimente sau colective :cercetare, proiectare, reparare şi etalonare aparatură dozimetrică.
Col. (r) prof. univ. dr. ing. STAN MIHAI
Colectivul de cercetare era format din: col. dr. ing. Dumitru Gheorghe, col. dr. ing. Buta Ernestin, cpt. ing. Cazac Constantin, ing.
Constantinescu Virgil, chimist Jipa Silviu, chimist Ştefan Doina şi chimist Nae Steluţa. Din 1970 – cpt. ing. Stan Mihai, tehnician Lupulescu Elena, tehnician Ocheşilă Elena, tehnician Negoiţă Eugen, chimist Carmen Burdulea (1975). Colectivul de proiectare era condus de col. ing. Mireanu Mircea şi format din : cpt. ing. Bălulescu Gheorghe (1973), tehnician Chelnărescu Ştefan, Năstase Marin, Francisc Ion, Vasile Ion, Gheorghe Petre, Croitoru Marilena şi ing. Luca Boris.
Colectivul de reparare şi etalonare aparatură dozimetrică era compus din : col. dr. ing. Şucu Bucur, col. dr. ing. Titirică Florin, cpt. ing. Pihuleac Ion. În 1970 – cpt. ing. Alexe Ion şi din 1971 cpt. Ciobanu Nicolae, tehnician Tatolici Mihai, Pavel Nicolae, Frigură Valeriu, Slave V, mm. Chiciu Nicolae, Florian Grigoraş, Humă Emil, Rintariu Ion, tehnician Ismail Nagie, tehnician Rotaru P., care ulterior obţine diploma de inginer electronist. Din acest colectiv a făcut parte şi ing. Constantinescu Mihai.
Laboratorul a funcţionat independent până în anul 1978, când a intrat în componenţa C.C. St. de Ch. Militară. În 1968 îşi schimbă denumirea în ,,Laborator de mijloace de control nuclear şi chimic”. Trecerea laboratorului în organica C.C. St. de Chimie Miliatară a fost benefică atât pentru personalul cu studii superioare, militar şi civil, care acum putea promova în grade de cercetare, cât şi pentru personalul auxiliar de cercetare, care aveau asigurate diferite trepte şi gradaţii, procentual.
Planul de cercetare al laboratorului a necesitat noi angajări de persoanal : ing. Manolache Ovidiu, dr. ing. Sârbu Mihai, (fost lector în şcoala militară din Făgăraş, 1952-1953) fizician Pârvu Horia. De asemenea, au fost activaţi şi încadraţi cpt. ing. Rusu Florin, cpt. ing. Dragomir Mihail, cpt. Cuţulean Mihail şi lt. mj. ing. Murgoci Eugen. După 1990 este încadrată ca cercetător Tudor Ana Rodica.
Trebuie să menţionez că, începând cu anul 1978, tot personalul cu studii superioare, militar şi civil, era încadrat în cercetare, numai colectivul de reparaţii şi etalonare condus de mm. Drăghici Gheorghe, ramânând în afara planului de cercetare.
În acest fel, în funcţie de vechime şi realizări în cercetare s-au acordat grade ştiinţifice de cercetare. Majoritatea ofiţerilor şi civililor cu studii superioare erau gradul III de cercetare (cu examen). Cercetător ştiinţific principal gradul I a fost col. ing. Georgescu Ion, iar gradul II, ing. Constantinescu Virgil.
După anul 1990 a obţinut gradul I de cercetător ştiinţific principal, col. dr. ing Stan Mihai şi chimist Ştefan Doina.
Personalul cu care a fost încadrat laboratorul nu poate fi surprins în dinamica lui. De aceea, îi voi aminti pe toţi, dar aşa cum i-am surprins la un moment dat : chimist Savu Tamara, subing. Stanciu Violeta, tehnician Mulţescu Margareta, Videa Marilena, Iosif Carmen, Ghinea Virgil, Ceterchi Luiza, Bogdan Elisabeta, Preda Ion, Almăşan Ion, Drăgoi Maria, Drăgoi Traian, Terteleacă Nicolae, Bostan Anton, Dumitru Ivan, Cismaru Gheorghe, Radu Grigore, col. dr. ing. Lică Stancu şi mr. ing. Carol Petru. Maistru militar Pânzariu Petrică şi mm. Diaconu Gabriel. Ulterior, mm. Pânzariu Petre obţine licenţa în chimie la Universitatea Bucureşti.
Logistica a fost asigurată de lt. col. Simionovici Mircea, contabil Comăneţchi Veronica, col. Niţă Stere şi Cocoroveanu Rozalia.
În cadrul Laboratorului de dozimetrie au existat preocupări pentru perfecţionarea prin doctorantură : chimist Jipa Silviu şi chimist Ştefan Doina – doctoranzi la Universitatea Bucureşti – 1973; mr. ing. Stan Mihai, doctorand la AcademiaTehnică Militară (1973) şi ltcol. Ing. Cazac Constantin (1976) la Institutul de Fizică şi Inginerie Nucleară. Susţin tezele de doctorat şi obţin titlul de doctor în ştiinţă : chimist dr. Jipa Silviu, lt.col. dr. ing Stan Mihai şi lt.col. dr. ing. Cazac Constantin.
În anul 1977 ia fiinţă un atelier de modele experimentale, simulatoare şi microproducţie, condus de mm. Drăghici Gheorghe.
S-a constituit un colectiv pentru montarea simulatoarelor pe teritoriu – simulatoare A.Ch. R. format din : mm. Drăghici Gheorghe, tehnician Bostan Anton, Terteleacă Nicolae, Francisc Ion, Drăgoi Traian.
Col. ing. Bălulescu Gheorghe s-a ocupat la nivel de cercetare, de realizarea simulatoarelor de radiaţii, ajutat tehnologic de mm. Drăghici Gheorghe.
De la înfiinţare şi până în prezent, laboratorul a avut mai mulţi comandanţi sau şefi. După col. ing. Georgescu Ion, pe 3 ianuarie 1975 este numit şef de laborator lt. col. ing. Andriţa Gheorghe, care a ocupat această funcţie până la sfârşitul anului, după care, şef de laborator este lt. col. ing. Tudorache Florin. În anul 1977 şef al Laboratorului de Dozimetrie este numit lt. col. ing. Titirică Florian care ocupă această funcţie până în anul 1989. Pentru o scurtă perioadă de timp (câteva luni) şef al laboratorului a fost col. ing. Drăghici Gheorghe.
Din luna mai 1990 şi până în martie 1993 şef al laboratorului a fost col. dr. ing. Stan Mihai, care i-a predat funcţia col. ing. Ciobanu Nicolae. Urmează ca şef de laborator col. ing. Rusu Florin, care predă funcţia col. ing. Murgoci Eugen, ce se pensionează în anul 2007.
În prezent, în Laboratorul de dozimetrie, numit Laboratorul de radiometrie, se găsesc doi tineri ofiţeri ingineri, absolvenţi ai Academiei Tehnice Militare, promoţia 1998 : cpt. ing. Mursa Petru şi cpt. ing. Vocheci Florin, urmând a se numi şeful de laborator.
Preocupările laboratorului au fost multiple şi diverse, materializându-se în produse ce au intrat în dotarea armatei. Voi aminti doar probleme mai deosebite, realizările cele mai importante, dificultăţile şi amploarea procesului de cercetare. În aparatura dozimetrică s-a trecut de la afişajul analogic la cel digital şi a crescut sensibilitatea acestora.
În ceea ce priveşte dozimetria, trebuie subliniat faptul că a fost implementată în armată dozimetria de corp solid – radiotermoluminescentă (R.T.L.) realizându-se dozimetre pentru radiaţii gamma (AD-23) şi dozimetre pentru neutroni rapizi pe principiul albedo care înregistrau în câmpuri mixte gamma – neutronice (AD -24). Dozimetria R.T.L a fost studiată şi fundamentată pentru scopuri militare şi nu numai, de către dr. chimist Jipa Silviu, care, într-o remarcabilă teza de doctorat, elaborează şi caracterizează un termofosfor care stă la baza dozimetriei R.T.L. în armata – F2Mg :Mn.
Pe baza acestui termofosfor s-a realizat atât dozimetrul AD-23, cât şi dozimetrul AD24 care are înglobată şi ţinta de litiu – 6 pentru neutroni termici proveniţi din neutronii rapizi prin metoda albedo.
Aparatele de citire AD-23 şi AD -24 sunt complet automatizate – ing. Constantinescu Virgil şi tehnician Chelnărescu Ştefan au meritul de a fi realizat aceasta. În anul 1973 dr. Jipa Silviu se mută la I.C.P.E. şi apoi la Universitate. În prezent este profesor universitar, decan al Facultăţii de chimie din cadrul Universităţii Valahia (de stat) Târgovişte. De asemenea, trebuie remarcat faptul că a primit două premii ale Academiei Române : Gh. Spacu pentru chimie (1985) şi Constantin Budeanu pentru ştiinţa materialelor (1991).
Colectivul de cercetare care a asigurat introducerea în înzestrare a AD -23 şi a cercetat şi finalizat AD-24 a fost format din : col. ing. Titirică Florin, col. dr. ing. Stan Mihai, chimist Ştefan Doina, ing. Constantinescu Virgil, tehnnician Chelnărescu Ştefan, tehnician Ocheşilă Elena. De asemenea, au avut colaboratori de la I. F.I.N., pe dr. chimist Labău Vasile şi chimist Păunica Tatiana.
Cpt. Dragomir Mihail, cpt. ing. Rusu
Florin şi dr. ing. Sârbu Mihai au cercetat şi realizat roentgenotru de bord pentru cercetarea de radiaţii din aer (R.B.C.A.). Col. ing. Bălulescu Gheorghe a cercetat şi a realizat în colaborare cu IFIN radiometrul – roentgenometrul – miniaturizat (RRM).
Col. dr. ing. Stan Mihai, chimist Ştefan Doina, lt. mj. Murgoci Eugen, în colaborare cu ing. Börn (IFIN) au cercetat şi realizat radiometrul α – β.
Col. ing. Ciobanu Nicolae, chimist Ştefan Doina şi tehn. Ocheşilă Elena au cercetat şi realizat o soluţie de decontaminare radioactivă. De asemenea, col. ing. Ciobanu Nicolae a asigurat asistenţa tehnică la produsele executate la Mizil : TAB-uri, MLI-uri etc.
Col. dr. ing. Stan Mihai, chimist Doina Ştefan, chimist Burdulea Carmen, col. ing. Buta
Ernestin, ing. Constantinescu Virgil, tehnician Ocheşilă Elena şi tehnician Chelnărescu Ştefan au cercetat şi realizat A.S.T.N. – 2 avertizor de ST Ln pe principii fizice – cu camere de ionizare, cu sursa de Am – 241.
Col. ing. Mireanu Mircea, cpt. ing. Rusu Florin şi tehnician Năstase Marin au asigurat modernizarea A.S.T.N.-1.
Col. dr. ing. Stan Mihai şi tehnician Ocheşilă Elena au cercetat şi realizat până în faza de omologare acumulatorul Zn-Ag miniaturizat (R-20) cu electrolit postat. Nu s-a promovat din cauza costurilor.
Colectivele de cercetare nu erau rigid constituite, în funcţie de necesităţi, cercetătorii fiind solicitaţi la mai multe teme de cercetare.
Un colectiv condus de col. dr. ing. Lică Stancu şi format din col. ing. Ciobanu Nicolae şi mr. ing. Carol Petru au cercetat până în faza de omologare un avertizor cu senzori eletrochimici. Legat de aceasta, nu pot să nu amintesc un eveniment trist pentru laboratorul nostru, decesul mr. ing. Carol Petru – care s-a intoxicat cu alcool metilic.
Autorul s-a străduit să prezinte principalele probleme din trecutul laboratorului de dozimetrie. Dacă au fost omise unele aspecte, rog să se înţeleagă că nu a existat intenţie, având în vedere că memoria te poate trada uneori.

Aspectul interior într-un cort din ansamblul de decontaminare personal.
ISTORIA ARMEI CHIMICE
ÎN FOTOGRAFII

15 mai 1968. A 45-a aniversare a Trupelor Chimice (cred că prima sărbătorire publică aprobată de Gl.col. Ion Ioniţă). De la stânga la dreapta: lt.col. Badiu Z. Bălcescu (şef de stat major al C.T.Ch, 1964-1968; ultimii 2 ani a girat funcţia de şef C.T.Ch.); lt.col.ing. Ioan Moşilă; col. Traian Martin; lt.col. Mihai Chiţac (numit şef C.T.Ch.), penultimul col.dr.ing. Ion Ganea.

15 mai 1978. A 55-a aniversare a trupelor chimice. De la dreapta la stânga: Gl.mr.(r) dr.doc.ing. Ion Ganea (fost şeful Catedrei de Chimie militară din A.T.M.); Gl.mr. Mihai Chiţac (şeful C.T.Ch.; doctor în 1980; gl. locotenent în 1984);col. Traian Martin (Şeful catedrei de Tactica Trupelor Chimice din Fac. Arme Întrunite-AM); Col.ing. Ion Moşilă (locţiitorul tehnic al şefului C.T.Ch.); col.ing. Gheorghe Mitru (şeful Centrului de Cercetări de Chimie Militară, doctor probabil 1977-1978); la pupitru col. Ghiţă Dumitru (ofiţer 1 în S.P.L.).

CLUBUL C.T.Ch.- 15 mai 1974. În rândul din faţă de la stânga la dreapta: Col. Ştefan Iancu – şef stat major (1979-1983), col. (r) Buciuceanu Boris – redactor Buletinul T.Ch.; Col. (r) Vlăsceanu Vintilă – şeful Secţiei Pregătire de Lupră (1968-1974), Col. Tăban Nicolae – noul şef al S.P.L.(1974-1987); în rândul al doilea: Col.ing. Drăghici Gheorghe, Col.ing. Dumitru Daniel; Col. Brânzei Dumitru, Col. Ghiţă Dumitru şi col.dr.ing. Dogaru Mihai-Ştefan. Desigur, dacă aţi lucrat în C.T.Ch. sau C.C.St.C.M. mai puteţi recunoaşte şi alţi colegi.

Centrul de Instrucţie al Trupelor Chimice – 30.03.1974
Cetate de instrucţie-educaţie a Chimiei Militare: probabil o ceremonie de depunere a Jurământului faţă de Patrie. La microfon Col. Mateescu Ioan – şeful Statului Major al C.T.Ch. (1968-1978), în stânga primarul oraşului Câmpulung, Col. Mureşanu Ion – şeful Centrului (1968-1976; fost comandant de pluton şi companie la promoţia martie 1953 etc.); în rândul al doilea de la dreapta la stânga Col.ing. Ştefan Ion – şef secţie Reparaţii Tehnică şi Mat.Ch (1958-1977), Col. Pleşa D. – şef de Stat Major la Centru, col. Trăsnea Gheorghe – şef poligon Valea Poienii, lt.col.ing. Vlădescu Ilie – locţiitorul tehnic al C.I.T.Ch.
MITRU. Cdt.C.Cc.St.Ch.Mil. 1964-1987
Foto: 1978, octombrie; realizatorii COMPLETULUI DOZIMETRIC TERMOLUMINISCENT AD – 23.
Rândul de jos: de la stânga la dreapta: lt.col. Constantin CAZAC, chimist Doina ŞTEFAN, Lt.col. ing. Mihai STAN;
Rândul de sus (în picioare) de la stânga la dreapta: ing. Virgil CONSTANTINESCU, lt.col.ing. Florian TITIRICĂ, tehnician Ştefan
CHELNĂRESCU

Câmpulung – oct. 1998. Sărbătorirea a 40 de ani de la înfiinţarea Secţiei 263 de Reparat Tehnică şi Mat. Chimice (în prezent Secţia Reparaţii Echipamente şi Materiale de Apărare NBC, subordonată Centrului 185 Mentenanţă Tehnică Specială Târgovişte).
La pupitru Col.ing.(r) Vlădescu Ilie – fost şef al Secţiei (1990-1995). În rândul întâi de la stânga la dreapta: Gl.mr. (r) ing. Gheorghe Andriţa – fost şef Secţie tehnică în C.T.Ch, reprezentantul Cmd. Logistic; Gl.mr.(r).ing. Dumitru Prunache – fost şeful Secţiei (1977 – 1990), Lt.col.ing. Mihai Văleanu – şef Secţie (1995-2003). În ultimul rând: de la stânga la dreapta – col.ing. Cristian Gheorghiu – şef Secţie SMG; Gl.bg. Constantin Năstase – fost şef birou financiar la Secţie (1977-1984), Gl.bg. Nicolae Popescu – şef Şcoală de Aplicaţie Câmpulung.

 Reprezentanţii A.C.Ch.M.R.R. împreună cu Mr. Micu – şef stat major (în stânga) şi Mr. Mihălaş

– locţiitorul comandantului (centru). B. 202 Ap. NBC HUŞI. Printre reprezentanţii Asociaţiei recunoaştem pe Gl.bg.(rtr.) Ştefan Iancu, col. (rtr.) Laurenţiu Petraş (flancul drept) col. (reg) Diogen Călcâi născut în Huşi şi col.(rtr.) Dumitru Ghiţă etc.
Huşi – oct. 2005-03-17
Iniţiativa cadrelor din batalion cu ocazia sărbătoririi a 55 ani de la înfiinţare (1950-2005). Pe monumentul aniversar este reprezentată istoria a batalionului, de-a lungul timpului.
Este prima unitate a C.T.Ch. înfiinţată.
Aici au muncit sute şi sute de ofiţeri, subofiţeri şi maiştri militari de chimie militară.
CADRELE DE CHIMIE MILITARĂ
ÎN RETRAGERE CARE AU ÎMPLINIT RESPECTABILA VÂRSTĂ DE 80 DE ANI/SE APROPIE DE ACEASTA
A. MEMBRI AI ASOCIAŢIEI C.Ch.M.R.R. „COSTIN D. NENIŢESCU”

Gl.Bg.(r) ŞTEFAN IANCU – născut la 24.01.1925. A îndeplinit funcţii deosebite în armata noastră:

1972 – 1979 – şeful protecţiei antichimice la A1; – 1979 – 1983 (aprilie) Şef de Stat Major la C.T.Ch.
Este veteran de război.

Col.(r) LAURENŢIU PATRAŞ – născut la 18.01.1926.
A ieşit la pensie din funcţia de Şef al Protecţiei Antichimice la Flotila 50 AV. (1971-1982).
Este veteran de război.
Col.(r) VICTOR BABIUC – născut la 06.04.1927. A îndeplinit funcţii importante la divizie şi armată.
Col.(r) DUMITRU PLEŞA – născut la 09.07.1927.
A îndeplinit funcţii importante în armata noastră:

1963 – 1970 – lector şef la Şcoala Militară „N. Bălcescu” din Sibiu, Secţia Chimie. – 1970 – 1981 – Şef de Stat Major, Şeful Secţiei Învăţământ şi Şef Poligon Valea Poienii la C.I.T.Ch.

Gl.lt.(cu trei stele) dr. MIHAI CHIŢAC – născut la 4.11.1928.
A îndeplinit funcţii deosebite în armata noastră şi în ţară:

1961 – 1967 – lector şef în Academia Militară;
1968 – 1989 – Comandant al Trupelor Chimice;- Dec. 1989 – iunie 1990 – Ministru de Interne.
B. CADRE DE CHIMIE MILITARĂ CARE NU SUNT MEMBRI AI A.C.Ch.M.R.R.

Col.(r) BADIU BĂLCESCU – născut la 10.04.1925.
A îndeplinit funcţii deosebite în armă:

1957 – 1960 – Şeful Secţiei Învăţământ la Şcoala Militară de Chimie din Câmpulung; – 1960 – 1964 – Şef Protecţie Antichimică la o divizie de artilerie la Tecuci şi D. 2 Mc. Craiova.
-1964 – 1968 – Şef Stat Major la C.T.Ch. (1967-1968 şi girant al funcţiei de Comandant al trupelor Chimice);
1968 – 1981 – Lector şef la Academia Militară.
Pentru alte activităţi consultaţi Jurnalul Naţional din 10 noiembrie 2004. 2. Col.(r) CONSTANTIN ZAMFIR – născut la 20.03.1925. A îndeplinit funcţii importante în armă:
1950 – 1966 – Şeful Protecţiei Antichimice la regiment şi mai multe divizii;
1969 – 1971 – Ofiţer în Secţia Operaţii din C.T.Ch.;
1971 – 1978 – Locţiitor pentru chimie la Şcolile de Ofiţeri de Rezervă nr. 1 (1971 – 1977) Bucureşti şi nr. 2 Bacău.
1978 – 1985 – Ofiţer 1 în Direcţia Învăţământ din M.Ap.N.

Col.(r) NICOLAE BOBEŞ – Şef de catedră „arma chimică” la Şcoala de maiştri militari şi subofiţeri “Gheorghe Lazăr” din Sibiu.
Col.(r) DEZIDERIU ZASTULCA

1961 – 1984 – Şeful Protecţiei Antichimice la Armata de la Cluj.
Probabil mai sunt şi alţi ofiţeri în retragere din arma noastră, dar nu am avut date. Rog şi pe această cale „Veniţi alături de noi!”
Adresa: U.M. nr. 02512 C, Şoseaua Olteniţei nr. 225, Sector 4, Bucureşti, Cod 060987 – pentru A.C.Ch.M.R.R. sau la ofiţerii din Consiliul Director – acasă).
Cadrele de Chimie Militară, membrii ai A.C.Ch.M.R.R. „Costin D. Neniţescu” au deosebita plăcere de a vă transmite cele mai calde urări de sănătate, bucurii, fericire şi prosperitate.
Totodată folosim acest prilej pentru a vă dori ani mulţi de viaţă senină şi satisfacţii alături de cei dragi.
LA MULŢI ANI!
p. Conformitate3
Gl.Bg.(r)ing.
DUMITRU PRUNACHE
PARTEA II – a
Evoluţia evenimentelor după anii 1990 a determinat alte priorităţi în ecuaţia de securitate europeană.
Acestea vizau în principiu stabilizarea Balcanilor concomitent cu configurarea unui profil de securitate regional, pe de altă parte şi pregătirea statelor desprinse din blocul socialist pentru democratizarea şi accederea în structurile euroatlantice, pe de altă parte. Pentru a răspunde acestor deziderate, Armata României a trecut la un amplu proces de transformare, având permanent în vedere că acesta este un proces care trebuie să răspundă, în primul rând, nevoii de remodelare a naturii schimbătoare a cooperării şi colaborării, în condiţiile noilor combinaţii de concepte, capabilităţi şi organizaţii structurale, care exploatează avantajele naţionale faţă de ameninţările asimetrice şi permit susţinerea intereselor strategice ale naţiunii şi participarea la menţinerea şi întărirea păcii în lume.
În cadrul amplului proces de transformarea a armatei, acelaşi fenomen s-a petrecut şi la unităţile şi subunităţile de apărare NBC.
După anul 1990, o dată cu acţiunea de reorganizare, restructurare şi operaţionalizare a unităţilor şi subunităţilor de armă, au fost desfiinţate şi trei batalioane de apărare NBC. De asemenea, în anul 2002, B.72 AGI şi Fum din Făgpraş, a fost transformat în batalion de apărare NBC, iar din anul 2003 a fost redislocat în garnizoana Sighişoara.
Un efort deosebit s-a depus pentru implementarea noilor STANAG-uri pe linia armei, elaborându-se o nouă doctrină, de asemenea au fost elaborate cerinţele operaţionale în domeniul organizării, instruirii şi dotării pe linie de specialitate.
În cadrul celor 16 angajamente de la Praga, referitoare la capabilităţi (PCC), unul din cele patru mari domenii este protecţia CBRN (desfăşurarea de unităţi speciale de protecţie şi asigurarea protecţiei colective pentru unităţi combatante).
Concomitent cu acţiunile de operaţionalizare a noilor structuri, s-a acţionat pe instrucţia pentru apărare NBC (CBRN), astfel încât subunităţile de profil destinate NATO, să-şi formeze capabilităţi de acţiune în condiţii CBRN care să le asigure îndeplinirea misiunilor.
Eficienţa măsurilor luate au fost evidenţiate cu ocazia acţiunilor desfăşurate cu succes de subunităţile de profil, în teatrele de operaţii din afara ţării.
PROCESUL DE TRANSFORMARE A ARMATEI
ROMÂNIEI
– MISIUNILE ARMATEI – Adaptarea permanentă, a armatelor naţionale la cerinţele noi, determinate de evolu-ţia social economică a statelor, a constituit o preocupare constantă a ştiinţei militare şi a factorilor de decizie politico-militară.
Armata Româ-
niei a parcurs şi parcurge un proces de modernizare, într-un context internaţional marcat de mutaţii fără precedent.
Evoluţiile specifice tranziţiei şi modificările arhitecturii globale de securitate, deschid oportunităţi reale, creează responsabilităţi suplimentare şi generează provocări complexe. În acest context istoric general şi politicile de apărare şi securitate contemporane sunt confruntate cu realizările echilibrului dintre evoluţiile internaţionale şi cele naţionale, astfel încât ambele dimensiuni să se complementarizeze şi să răspundă cât mai cuprinzător cerinţelor tot mai complexe ale mediului de securitate actual. În prezent, nici un angajament politic nu poate fi susţinut fără o transformare militară de substanţă şi nici o reformă a apărării nu poate fi pusă în practică fără a fi corelată cu evoluţiile predictibile din mediu global şi cu resursele la dispoziţie.
Procesul de restructurare a Armatei României, este un proces complex, riguros determinat, care răspunde cerinţelor politicii de apărare naţională a României precum şi pentru participarea în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, la rezolvarea securităţii europene şi nu numai.
Gl.bg.(r) VASILE IGNAT – fost şef direcţie în S.M.G.
Datorită complexităţii sale cât şi ca urmare a importantelor modificări intervenite în statutul internaţional a statului român şi al armatei sale, procesul de reformă şi restructurare s-a desfăşurat, până în prezent, în mai multe etape şi în continuare sunt planificate alte etape de transformare, conform Strategiei de transformare a Armatei, document care a fost însuşit şi aprobat de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării în luna februarie 2006.
O primă etapă, desfăşurată în perioada
1990-1996 , a avut ca obiectiv prioritar alinierea armatei la noile realităţi politico-sociale şi economice ale ţării.
În principal, în această etapă s-a urmărit desfiinţarea structurilor care nu mai corespundeau, reducerea efectivelor, reorganizarea structurală, având ca repere principalele structuri tip C.A., Bg. şi B.
Etapa a doua, desfăşurată în perioada
1997-2000 a vizat pe lângă reducerea efectivelor, corelarea posibilităţilor de susţinere cu resursele la dispoziţie şi iniţierea unor măsuri de compatibilizare a structurilor, în special a comandamentelor, cu structurile similare din NATO. Etapa a treia, desfăşurată în perioada
2001-2004, denumită şi “etapa restructurărilor de bază” , a vizat restructurarea şi operaţionalizarea structurii de forţe la nivelul cerinţelor minime, impuse de necesitatea realizării unei capacităţi defensive credibile şi a nivelului de interoperabilitate planificat şi asumat de România prin programul de aderare (P.N.A.). În această etapă au fost desfiinţate cele mai multe mari unităţi şi unităţi implicit a avut loc cea mai severă reducere de efective (peste 70.000 posturi). Evidenţiez faptul că procesul de reformă şi restructurare din această etapă a avut ca principală caracteristică faptul că acesta s-a desfăşurat în condiţiile în care România avea statutul de invitat la aderare în NATO şi viza continuitatea îndeplinirii angajamentelor asumate.
De asemenea, din aprilie 2004, România a devenit stat membru NATO. Etapa a patra, s-a desfăşurat în perioada 2005-2007, denumită şi „etapa finalizării restructurărilor de bază” şi a avut ca obiectiv principal realizarea interoperabilităţii structurilor participante la misiuni în diverse teatre de operaţii.
Armata României participă la răspunsurile pe care Alianţa trebuie să le dea provocărilor la adresa intereselor de securitate, în interiorul sau în afara zonei euro-atlantice, precum şi la soluţionarea unor conflicte care impun executarea de operaţii de mică sau de mare intensitate.
În acest sens, continuarea procesului de transformare a Armatei României reprezintă o necesitate firească ce decurge din noile orientări strategice şi de transformare a Alianţei.
La nivel naţional, scopul fundamental al continuării transformării armatei îl constituie realizarea noilor capabilităţi prin care România va răspunde provocărilor actuale şi viitoare din mediu de securitate. Acestea vor asigura îndeplinirea cerinţelor specifice prevăzute în Constituţie, a angajamentelor asumate de România faţă de NATO, Uniunea Europeană, precum şi în cadrul iniţiativelor regionale şi coaliţiilor.
Transformarea Armatei României, conform Strategiei de Transformare a Armatei, aprobată de C.S.A.T. pentru perioada 2008-2015 (2025), are ca obiectiv general realizarea unei structuri moderne, complet profesionalizate, cu un grad sporit de mobilitate, eficientă, flexibilă, dislocabilă, sustenatibilă, având capacitatea de a acţiona întrunit şi a fi angajată într-un larg spectru de misiuni. Această perioadă cuprinde etapa integrării operaţionale depline în NATO şi Uniunea Europeană (2008-2015) şi etapa integrării tehnice depline în NATO şi Uniunea Europeană (20162025).
Produsul principal al transformării
Armatei României îl va reprezenta structura de forţe constituite din:
0
Forţe destinate NATO; – Forţe de Generare şi Regenerare.
Forţele destinate NATO reprezintă forţe dislocabile nominalizate la NATO, care parcurg procesul de operaţionalizare în scopul îndeplinirii cerinţelor stabilite prin Obiectivul Forţei aplicabile la nivelul structurii respective.
Forţele de Generare şi Regenerare reprezintă forţe nedislocabile cu nivel redus de încadrare, care asigură completarea forţelor destinate NATO.
La nivelul anilor 2015, România va fi în măsură să pună la dispoziţia Alianţei: 1 divizie complet operaţionalizată, la un nivel scăzut de operativitate, având incluse toate elementele de sprijin şi cele pentru asigurarea de servicii pentru trupele luptătoare; 1 brigadă mecanizată, la nivel înalt de operativitate; capacităţi aparţinând Forţelor Aeriene şi Forţelor Navale.
În anul 2015, în funcţie de resursele alocate, Armata României va avea un efectiv de aproximativ 80000 oameni.
Întregul proces de restructurare şi transformare a Armatei României , are în vedere ca această să poată fi în măsură să îndeplinească următoarele misiuni: participarea la operaţii care să asigure securitatea României pe timp de pace;, apărarea ţării şi a aliaţilor săi;, promovarea stabilităţii regionale şi globale, inclusiv prin utilizarea diplomaţiei apărării, precum şi sprijinul instituţiilor statului şi a autorităţilor locale în caz de urgenţe civile.
Toate obiectivele propuse în cadrul procesului de transformare a armatei, pot fi atinse numai în condiţiile asigurării resurselor financiare prin bugetul alocat apărării. Diminuarea procentului de 2,38% din PIB până în anul 2011, conform angajamentelor asumate, va duce la atingerea parţială a obiectivelor propuse, respectiv la decalarea etapelor stabilite.
Transformarea Armatei Române nu reprezintă un scop în sine, ci răspunsul adecvat la evoluţia mediului de securitate, transformarea NATO şi angajamentele pe care România şi le-a asumat pe plan internaţional. Pentru a fi eficientă, transformarea trebuie să fie susţinută şi de schimbarea mentalităţii şi îmbunătăţirea capacităţii de adaptare la nou a celor investiţi să pună în practică planurile adoptate.
De la APĂRAREA CONTRA GAZELOR la
APĂRAREA CHIMICĂ, BIOLOGICĂ, RADIOLOGICĂ şi NUCLEARĂ
Col. (r) ing. CRISTIAN GHEORGHIU – inspector şi şeful Secţiei Apărare NBC din S.M.G. (1996-2001)
Acţiunile militare cu intrebuinţarea armei chimice sunt cunoscute din antichitate. Istoria consemnează utilizarea în războaie a substanţelor toxice, a fumului şi a produselor de incendiere şi chiar a flăcării deschise.
Cronicarul Ion Neculce înregistrează un moment excepţional pentru istoria militară, utilizarea de către oştile otomane în 1711,iulie 18-22, “a 2 cumbarale de cele mari făcute cu alt meşteşug cu otravă” asupra Forţelor rusomoldovene la Stănileşti pe Prut. “Acest fel de cumbarale, nu numai hierele ce sînt întrînsele sînt otrăvite, ci şi mirosul pe cine ajunge, cade pe moarte”.
La 29 iulie 1899, Conferinţa de la Haga a dezbătut şi chestiunea utilizării gazelor ca mijloc de luptă. Naţiunile Europene care au luat parte la Conferinţă au subscris angajamentului de a nu întrebuinţa proiectile al căror scop unic era răspândirea “gazelor asfixiante sau otrăvitoare”. Totuşi, Germanii au găsit o portiţă de eludare şi au început prin a face uz de gazele lacrimogene şi strănutătoare care nu figurau în angajamentul de la Haga. Trecând peste angajament, germanii hotărăsc să utilizeze valurile de clor, lansate asupra inamicului cu ajutorul vântului favorabil.
La 22 Aprilie 1915 începe adevăratul război cu gaze, iar în funcţie de efecte şi surpriza produse se disting 2 perioade:
Perioada I-a: 22 Aprilie 1915 – 10 Iulie 1917;
Perioada a II-a: 10 Iulie 1917 – Armistiţiu (1918).După 22 aprilie, războiul cu gaze s-a adoptat ca mijloc de luptă deoparte şi de alta (Germania, Franţa) perfecţionând gazele întrebuinţate şi mijloacele de lansat.
În decursul Primului Război Mondial acestea au fost utilizate pe scară largă de ambele tabere.
Primul atac cu gaze a avut loc la 2 septembrie 1916 la marginea satului Orlat, jud.Sibiu când A 9 Germană a utilizat probabil o substanţă iritant-lacrimogenă, determinând înlocuirea unui regiment de infanterie cu un regiment de grăniceri (perioada premergătoare bătăliei de la SIBIU, 13/26 – 15/28 septembrie 1916).
La 17 aprilie 1917, armata germană a lansat un atac chimic (difosgen) asupra Regimentului 1 Vânători/Divizia 1 Infanterie, în sectorul IREŞTI-PUTNA, provocând moartea a 35 militari şi evacuarea altor 50. La începutul lunii iunie germanii au repetat atacul cu gaze în acelaşi sector dar fără nici un rezultat. La 5 iulie a fost lansat un alt atac cu proiectile toxice aspra REGIMENTULUI 24 Artilerie/Divizia 14 Infanterie, la confluenţa Rîmnicului cu Siretul şi ulterior, între 9-11 iulie, cât a durat pregătirea de artilerie a ofensivei române de la MĂRĂŞEŞTI. Valurile de gaze nu au fost întrebuinţate pe frontul român, căci în partea I a războiului a fost razboi de mişcare, iar după stabilizarea frontului pe Siret, condiţiile topografice nu erau favorabile pentru germani spre a ataca cu valuri de gaze; iar nouă ne lipsea materialul, deşi în general condiţiile ne erau favorabile. Obuze chimice au foat întrebuinţate de ambele părţi, în special germanii au precedat atacul lor la 24 iulie 1917 cu un bombardament puternic de obuze chimice asupra Pădurei Negre la Mărăşeşti. În cursul luptelor din iulie şi august, germanii au executat trageri de neutralizare asupra bateriilor româneşti.
La 5 Iulie, germanii au lansat un atac cu proiectile toxice asupra Regimentului 24 Artilerie/ Divizia 14 Infanterie care era desfăşurată pe un front de 3 km, lângă confluenţa Râmnicului cu Siretul dar nu au reuşit realizarea concentraţiilor letale. Între 9-11 Iulie, germanii au folosit proiectile toxice pe timpul pregătirii de artilerie a ofensivei armatei române de la MĂRĂŞEŞTI. La 23,24 Iulie, germanii au executat un nou atac cu proiectile toxice asupra dispozitivului Diviziei 34 Infanterie Rusă, în raionul Pădurii Neagra, sudMĂRĂŞEŞTI. În ajutorul D 34 I rusă, a intervenit D 5 I. Română. La 6/19 august, la ora 06.30 forţele germane şi austro-ungare au început un bombardament de artilerie, acoperind pe durata a 3 ore frontul românesc cu explozii, fum şi valuri de gaze asfixiante şi lacrimogene.
Consecinţă firească a apariţiei şi întrebuinţării pe scară largă a gazelor de luptă, este adoptat conceptul de protecţie antigaz şi sunt instituţionalizate structurile “Gaze de luptă”.
Astfel, prin Ordinul Circular nr.12071 din 26 octombrie 1917, semnat de şeful Statului Major General, general de corp de armată adjutant Constantin Prezan intră în vigoare “Instrucţiunile privitoare la atacul cu gaze şi apărarea contra gazelor asfixiante”.
Instrucţiunile au fost elaborate de locotenent colonelul Laurenţiu Bârzotescu, şeful de stat major al Serviciului Sanitar al Armatei de Operaţii.
Prin Ordinul Circular instrucţia pentru întrebuinţarea mijloacelor de protecţie contra gazelor devine parte integrantă a instruirii pentru luptă a trupelor, în responsabilitatea tuturor comandanţilor de pe întreaga scară ierarhică. “1. Toţi militarii, oricare ar fi arma, serviciul şi gradul lor cum şi oricare ar fi poziţia lor (activitate, complectare, rezervă), trebuie a primi din timp de pace instrucţia relativă la Apărarea contra gazelor.

Instrucţia relativ la Atacul cu Gaze, nu este obligatorie pentru toţi militarii, privind numai pe Ofiţerii specializaţi şi trupele de Pionieri, afară bineînţeles de tragerile cu muniţie specială (obuze, grenade şi bombe toxice) care fac parte din instrucţia curentă, a armelor respective (artilerie, infanterie, aviaţie, marină).
Instrucţia relativă la Apărarea contra gazelor, facând parte din cunoştinţele indispensabile, ale Ofiţerilor şi trupei, în aceeaşi măsură ca şi toate celelalte cunoştinţe militare, trebuie a fi organizate în toate:

Corpurile de trupă;
Serviciile;
Şcolile militare şi speciale; – Centrele de Instrucţie. Instrucţia apărării contra gazelor va cuprinde:
a) Pentru Ofiţeri şi elevi (viitori Ofiţeri): Protecţia individuală şi Colectivă b) Pentru trupă:
Protecţia individuală şi noţiuni indispensabile de protecţia colectivă, adică: amenajarea adăposturilor uşoare contra gazelor şi desinfectarea terenului, obiectelor şi materialelor.
2
Trupele de Pionieri şi Pompieri (pentru populaţia civilă) însă vor fi instruite şi în vederea construirei şi amenajărei adăposturilor speciale de protecţie colectivă atât pentru armată cât şi pentru populaţia civilă.
Formarea personalului ce urmează a servi ca instructori şi profesori pentru instrucţia de la punctul 3, se va face în Şcoala de gaze a Serviciului Gazelor din Direcţia XI Tehnică Superioară. Formarea Medicilor pentru Terapeutica gazaţilor, cade în sarcina Direcţiei a VI-a Sanitară care va lucra de comun acord cu Direcţia XI Tehnică Superioară.
Formarea Chimiştilor specializaţi în gaze, se va face în Laboratorul de Cercetări al Serviciului Gazelor din Direcţia XI Tehnică Superioară.
Formarea Ofiţerilor specializaţi, viitori Inspectori de gaze, cade tot în sarcina Şcoalei de
gaze.”
Marele Cartier General (M.C.G.):
a impus atribuţii specifice pentru:
ofiţerii combatanţi
– instruirea trupei pentru întrebuinţarea mijloacelor de protecţie contra gazelor; – organizarea apărării contra gazelor;
serviciul medical şi farmaceutic
– înzestrarea cu materiale de protecţie, (evidenţa, păstrarea, depozitarea şi distribuirea la trupă);
– pregătirea camerelor de gaze pentru instrucţie;
– îngrijirea contaminaţilor;
echipe speciale de chimişti – controlul şi
trierea măştilor (retrase de pe front, capturi);
A organizat:
“Şcoala pentru instrucţia echipelor de apărare contra gazelor” pe lângă Centrul de Instrucţie al Armatei a 2-a de la Iaşi (16 iulie
1917);
Curs practic la Centrul de Instrucţie de la Bacău.
A înfiinţat:
companie, escadron: echipa de cercetaşi de gaze (1 gradat şi 2 soldaţi);
baterie: echipa de cercetaşi de gaze şi echipa de desinfecţie (1 subofiţer sanitar şi 6
brancardieri);
batalion: 1 subofiţer cu gazele şi o echipă
de desinfecţie;
divizion: 1 subofiţer cu gazele; – regiment de Infanterie, Artilerie: 1 Ofiţer cu gazele;
regiment de Cavalerie: 1 Ofiţer cu gazele
şi o echipă de desinfecţie;
divizie: 1 Ofiţer cu gazele specializat; – corp de armată: 1 Ofiţer cu gazele
specializat;
armată:
1 Inspector de gaze cu 2 ajutoare:
1 Chimist ,
1 Medic cu gazele; – M.C.G.: 1 Inspector general cu gazele, 1 Medic cu gazele (la Serviciul Sanitar). După război, odată cu împlinirea marilor deziderate care au însufleţit armata română, s-au petrecut schimbări semnificative în plan european cu influenţe directe asupra climatului naţional cu repercusiuni directe şi asupra armatei, implicit asupra modului de abordare a Apărării contra gazelor.
În anul 1931, prin “Legea pentru modificarea organizării şi funcţionării Ministerului Apărării Naţionale” (8 iunie) se introduce sintagma „chimie militară” pentru structura de decizie, Direcţia Chimică Militară din cadrul Inspectoratului
General Tehnic al Armatei. Denumirea nu schimbă domeniul, misiunile, responsabilităţile şi competenţele specifice, activitatea principală find tot Apărarea contra gazelor. Noţiunea însă acum integrează pe lângă cercetaşii de gaze, echipa de desinfecţie (desiperitare), grupe, plutoane, companii de aruncătoare de flăcări, batalionul chimic cu 1 companie de fumizare şi 3 companii de aruncătoare de flăcări în organică, echipe de deratizare, companii de deziperitare şi un final previzibil şi concordant cu evoluţia şi cerinţele misiunii, compania chimică.
Noul cadru internaţional determinat de sfârşitul şi evoluţia de după al Doilea Război Mondial, sub influenţa Uniunii Sovietice au loc transformări esenţiale în statutul, organizarea, pregătirea, dotarea şi în special, a personalului armatei.
În conformitate cu ordinul M.St.M. nr.48528/15 septembrie 1948 apare Direcţia Apărării Antichimice în cadrul Secretariatului General pentru Înzestrarea şi Administrarea Armatei. În aceste condiţii denumirea domeniului este apărarea antichimică. Conţinutul domeniului include cercetarea chimică, degazarea armamentului, tehnicii şi echipamentului, fumizarea şi efectul aruncătoarelor de flăcări.
În anul 1960 se adoptă denumirea de Protecţie Antichimică, care la acel moment reprezenta o etapă din evoluţia domeniului care trebuia să păstreze cadenţa cu evoluţia şi adaptarea la progresul ştiinţific şi tehnic. Misiunile se diversifică, implicând cercetarea de radiaţie, degazarea personalului, degazarea terenului controlul dozimetric al personalului. Ulterior se adaugă determinarea parametrilor exploziilor nucleare.
În anii 70’ noţiunea de “degazare” este reconsiderată şi acordată cu realitatea ştiinţifică consacrându-se termenul “tratare specială” şi ulterior “decontaminare” care este valabil şi astăzi.
Începând cu 01.08.1990, se înfiinţează în cadrul S.M.G., Inspectoratul General al S.M.G. care a reunit Inspectorii generali ai Inspectoratelor Generale ale armelor din comandamentul Trupelor de Uscat, instituţionalizându-se Inpectorul pentru Protecţia Antichimică (Gl.bg. Roman Dumitru) care avea în subordine Biroul Inspectorului pentru Protecţia Antichimică cu 5 funcţii, şef birou (lt.col. Maximciuc Constantin) 2 funcţii de ofiţer 1 (lt.col. Carapancea Nicolae, lt.col.ing. Gheorghiu Cristian) şi 2 funcţii de ofiţer 2 (Mr. Matei Iulian, Mr. Muşat Ion). Responsabilităţile şi obligaţiile acestei microstructuri erau acelea ale Inspectoratului General al Protecţiei Antichimice care a fost desfiinţat la 02.12.1993.
Protecţia antichimică şi-a încheiat parcursul în anul 1995 la 1 mai, când în structura Statului Major Genreal (S.M.G.), în cadrul Inspectoratului S.M.G. se actualizează denumirea funcţiei Inspectorului pentru Protecţia Antichimică modificându-se în Inspectorul pentru Protecţia Nucleară, Biologică şi Chimică (N.B.C.) care explicitează mai bine domeniul de competenţă şi rezonează cu începuturile participării la Parteneriatul pentru Pace, etapă intermediară, o anticameră pentru accederea la Organizaţia Tratatului Nord Atlantic (N.A.T.O.).
De asemenea, s-a modificat şi denumirea biroului din subordine, Biroul Inspectorului pentru Protecţia NBC cu următoarea încadrare, şef birou (lt.col.ing. Gheorghiu Cristian, lt.col. Carapancea Nicolae şi Mr.Muşat Ion). Lt.col. Maximciuc Constantin a fost mutat la Direcţia Operaţii, iar mr.Matei Iulian la Inspectoratul General al M.Ap.
N. Ulterior, în Birou a fost mutat de la Forţele Terestre dl. lt.col. ing. Nicolae Ion.
Cpt. Şerban Marius a fost mutat în Biroul Inspectorului pentru Protecţia NBC în anul 1996 de la Bg.I. Beiuş. La reorganizarea din noiembrie

2000 a trecut pentru o scurtă perioadă de timp, împreună cu lt.col. Muşat I şi cpt. Deliu P la Controlul Armamentelor. Ulterior prin demersurile întreprinse de lt.col. Muşat I se înfiinţează o microstructură NBC la Centrul Operaţional de Conducere Militară (COCMIL) În 1997, lt.maj. Deliu Picu este mutat în Secţia Apărare NBC de la R.R.A Cub.
Pentru perioade scurte de timp, la Secţia Apărare NBC a fost detaşat cpt. Boutiuc A de la R.Trs. al Statului Major al Forţelor Aeriene.
Protecţia N.B.C. adaugă domeniului componenta biologică, efortul de preluare a standardelor N.A.T.O. (STANAG-uri), efortul de restructurare al armatei la scara domeniului.
Instituţia Inspectorului pentru Protecţia N.B.C. îşi încheie misiunea la 01.05.1997.
Începând cu 01.06.1996, dată la care gl.bg. Roman Dumitru a fost numit consilier al ministrului apărării naţionale (dl. Babiuc Victor), împuternicit ca Inspector pentru Protecţia N.B.C. a fost col.ing. Gheorghiu Cristian.
În data de 27.11.1996 prin ordinul şefului M.St.M. gl.c.a. Cioflină Dumitru, în funcţia de Inspector pentru Protecţia N.B.C. a fost numit col.ing. Gheorghiu Cristian. Este de menţionat revenirea în funcţia de şef de birou a col. Maximciuc Constantin.
Restructurarea organizării M.St.M după modelul N.A.T.O, la 01.05.1997, redefineşte domeniul cu sintagma “Apărare N.B.C.” pe deplin corespunzătoare etapei, aspiraţiilor şi activităţii similare cu a N.A T.O. către care tindeam şi ne pregăteam în cadrul Parteneriatului pentru Pace. Acum domeniul se completează cu Evenimente Altele Decât Atacul (Debite Mici ale Dozelor Absorbite, Substanţe Chimice Industriale), începuturile Sistemului pentru Avertizare şi Raportare N.B.C., reluarea temei protecţiei colective, efortul pentru elaborarea Concepţiei Apărării N.B.C. şi a Doctrinei Apărării N.B.C. 11 septembrie 2001 impune revizuirea atitudinii faţă de pericolele pe care le prezintă armele de distrugere în masă, care pot fi utilizate în acţiuni teroriste. De aici înainte se poate vorbi de Apărare Chimică, Biologică, Radiologică şi Nucleară cu un conţinut amplu şi diversificat de misiuni.

Autospecială de decontaminare echipament.

Automobilul – maşină tehnologică de decontaminare; 2. Maşina de utilităţi – asigură energie, aer şi vapori supraîncălziţi. În complet mai intră: o remorcă şi un grup electrogen (vezi şi p. 88)
84
CENTRUL DE CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ
PENTRU APĂRARE NBC ŞI ECOLOGIE,
PARTE COMPONENTĂ
A SISTEMULUI NAŢIONAL
DE CERCETARE – DEZVOLTARE Principalul obiectiv al Centrului pe linia activităţii de cercetare – dezvoltare, a fost şi rămâne în continuare -ca organ de specialitate în Ministerul Apărării-, îndeplinirea sarcinilor stabilite prin Planul Sectorial în folosul Statului Major General, categoriilor de forţe, altor structuri din cadrul ministerului.
Importanţa acestui obiectiv reiese din solicitările beneficiarilor, exprimate prin documentele cu nevoile misiunii, documentele cu cerinţe operaţionale sau documentele cu nevoile de cercetare, toate la un loc având ca rezultat final cercetarea – dezvoltarea şi introducerea în dotare a echipamentelor de apărare NBC performante.
Dispunând de personal specializat, de aparatură de cercetare performantă, sprijinit de eşaloanele superioare, Centrul de Cercetare Ştiinţifică pentru Apărare NBC şi Ecologie, ca şi alte structuri de cercetare- dezvoltare ale armatei, a participat la competiţiile naţionale organizate de Ministerul Educaţiei Cercetării şi Tineretului (MECT) .
Col.dr.ing. ION SAVU

Comandantul Centrului de Cercetare
Ştiinţifică pentru Apărare NBC şi Ecologie –
Strategia Naţională pentru Cercetare Dezvoltare Inovare este implementată de Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS) din cadrul MECT. Principalul instrument folosit de ANCS pentru implementarea Strategiei Naţionale de Cercetare Dezvoltare este Planul
Naţional de Cercetare Dezvoltare şi Inovare (PNCDI).
Prin PNCDI se urmăreşte atingerea celor trei obiective strategice ale sistemului naţional de CD şi anume:
Crearea de cunoaştere, respectiv obţinerea unor rezultate ştiinţifice şi tehnologice de vârf, competitive pe plan global, în scopul creşterii vizibilităţii internaţionale a cercetării
româneşti;
Creşterea competitivităţii economiei româneşti prin inovare, cu impact la nivelul agenţilor economici şi transferul cunoştinţelor în
practica economică;
Creşterea calităţii sociale, respectiv găsirea de soluţii tehnice şi ştiinţifice care susţin dezvoltarea socială şi îmbunătăţesc condiţia umană a acesteia.
PNCDI este structurat pe 6 programe:

Resurse umane;
Capacităţi;
Idei;
Parteneriate în domenii prioritare;
Inovare;
Susţinerea performanţei instituţionale.
Centrul de Cercetare Ştiinţifică pentru Apărare NBC şi Ecologie a participat de la debutul acestor planuri naţionale, anul 2007 considerânduse anul cu cele mai multe proiecte, câştigate de Compoziţie pentru fixarea şi antagonizarea antraxului şi a altor agenţi patogeni
– camera de lucru etanşă
Programul „CAPACITĂŢI” este destinat dezvoltării capacităţii sistemului naţional de cercetare-dezvoltare şi inovare (CDI) de a deveni motorul dezvoltării sociale şi deschiderii sale către comunitatea ştiinţifică internaţională.
Obiectivul general al programului este de a dezvolta o infrastructură de cercetare care să permită cercetătorilor să lucreze cu aparatură şi echipament performant, în condiţii de management de calitate, şi de a susţine participarea României la programe de cercetare, dezvoltare şi inovare (CDI) internaţionale.
Obiective specifice:
Dezvoltarea infrastructurii de
cercetare;
Creşterea gradului de dezvoltare a infrastructurii de cercetare;
Dezvoltarea infrastructurii de informare şi documentare ştiinţifică;
Valorificarea potenţialului şi a resurselor
CDI în plan regional;
Susţinerea dialogului ştiinţă-societate.
Participarea entităţilor CDI la programe internaţionale de cercetare;
Participarea şi reprezentarea României la organizaţii ştiinţifice şi tehnice (ST).
Programul „CAPACITĂŢI” cuprinde patru module de la I la IV.
Modulul I, pentru dezvoltarea bazei materiale pentru cercetare în instituţiile CD şi în universităţi, inclusiv la nivel regional, şi dezvoltarea infrastructurilor CD de interes naţional.
86
Acest modul este pus în practică prin proiecte de investiţii pentru dezvoltarea infrastructurii publice CD.
Modulul II, pentru creşterea calităţii sistemului CDI, a rolului său în mediul economic şi a percepţiei sale în societate.
Modulul II se implementează prin proiecte suport pentru întărirea eficienţei sistemului CDI, susţinerea activităţilor CDI şi întărirea relaţiilor ştiinţă-societate.
Modulul III, pentru susţinerea financiară a proiectelor cu participare românească câştigate şi finanţate în cadrul programelor CDI internaţionale.
Implementarea obiectivelor acestui modul se face prin proiecte pentru finanţarea participării în proiecte internaţionale.
Modulul IV, pentru susţinerea reprezentării României în cadrul organismelor ST internaţionale.
Modulul IV este pus în practică prin proiecte suport pentru promovarea colaborărilor internaţionale şi susţinerea participării unor grupuri ţintă la evenimente la care România este reprezentată.
Proiectele câştigate de Centrul de Cercetare Ştiinţifică pentru Apărare NBC şi Ecologie în acest program, mai precis la modulul I sunt următoarele:

îmbunătăţirea capacităţilor de testare şi evaluare a echipamentelor destinate identificării, detecţiei şi decontaminării agenţilor toxici de interes militar sau industrial, susceptibili a fi utilizaţi în acţiuni teroriste şi/sau conflicte

Trusă individuală pentru mascarea în teren a persoanelor

laborator de testare echipament de protecţie NBC;
laborator pentru sinteza şi testarea amestecurilor pirotehnice speciale.
Prin finanţarea acestor proiecte, în cadrul unităţii noastre se va realiza o îmbunătăţire semnificativă a infrastructurii de cercetare în domenii de mare importanţă pentru Sistemul Naţional de Apărare.
Un alt program la care Centrul de Cercetare Ştiinţifică pentru Apărare NBC şi Ecologie a câştigat proiecte, este programul
„PARTENERIATE”.
Scopul programului „PARTENE-
RIATE” este de a crea condiţii pentru o mai bună colaborare între diferitele entităţi de cercetaredezvoltare şi inovare, agenţi economici şi/sau unităţi ale administraţiei publice în vederea soluţionării problemelor identificate.
Obiectivul general al programului este creşterea competitivităţii CD prin stimularea parteneriatelor în domeniile prioritare, concretizate în tehnologii, produse şi servicii inovative pentru rezolvarea unor probleme complexe şi crearea mecanismelor de implementare.
Dintre obiectivele derivate enumerăm, ca fiind de interes pentru CCSANBCE, următoarele:
Creşterea competenţei tehnologice şi promovarea transferului de cunoştinţe şi tehnologii în domeniul energiei, în condiţii de calitate, siguranţă în alimentare, cu respectarea principiului dezvoltării durabile;
Crearea de produse, procese şi tehnologii curate şi valorificarea deşeurilor;
Dezvoltarea de noi materiale, produse şi procese cu înaltă valoare adăugată;
Creşterea competitivităţii României în domeniul cercetărilor şi tehnologiilor spaţiale;
Creşterea competitivităţii şi creativităţii, a dezvoltării culturii organizaţionale în sistemele economiei, administraţiei publice, educaţiei şi cercetării, în sistemul sanitar şi cel militar.
Implementarea şi realizarea obiectivelor propuse în Programul 4 – Parteneriate în domenii prioritare se face prin:
Sprijinirea proiectelor de cercetaredezvoltare-inovare pe direcţii tematice;
Sprijinirea proiectelor de cercetaredezvoltare-inovare prin teme prioritare stabilite pe bază de consultare;
Sprijinirea creşterii vizibilităţii activităţii de CDI şi realizării reţetelor de cercetare.

Programul este structurat pe nouă direcţii de cercetare:

Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţii;
Energie;
Mediu;
Sănătate;
Agricultură;
Biotehnologii;
Materiale, procese şi produse
inovative;
Spaţiu şi securitate;
Cercetare socio-economică şi umanistă.
CCSANBCE a depus şi utilizat proiecte pe două direcţii de cercetare: – Spaţiu şi securitate; – Spaţiu şi mediu.
Pe direcţia „Spaţiu şi securitate” din programul „PARTENERIATE” au fost câştigate ca titular sau partener următoarele proiecte:

cercetări privind posibilitatea realizării unui sistem centralizat de ventilaţie pentru clădiri de interes naţional strategic, securizat împotriva atacurilor teroriste cu substanţe neurotoxice şi
agenţi biologici;
sistem mobil de detecţie, identificare şi monitorizare biologică şi chimică;
detector inteligent pentru gaze toxice;
dezvoltarea de sisteme modulare de alimentare cu energie electrică din surse regenerabile a unităţilor militare aflate în teatre de operaţii sau în garnizoane şi a obiectivelor civile în zone fără reţea electrică;
structuri compozite complexe destinate protecţiei balistice a personalului şi echipamentelor militare şi civile la impactul cu viteze supersonice;
sistem autonom comandat de la distanţă pentru detectarea prezenţei materialelor radioactive şi a substanţelor toxice în vederea prevenirii actelor de terorism cu „bombe murdare”.
Mască contra gazelor MD – 85
În acelaşi program, dar pe direcţia „MEDIU”, CCSANBCE este coordo-nator la proiectul „Sistem mobil de monitorizare rapidă a agenţilor biologici şi chimici pentru obiective de importanţă strategică”.
Al treilea program la care CCSANBCE participă ca partener este programul „INOVARE”, unde specialişii Centrului vor participa la realizarea proiectului „Sistem de escaladare, protecţie şi salvare destinat formaţiunilor specializate în lupta antitero”.
Considerăm participarea Centrului la competiţia PNCDI II extrem de benefică, din următoarele motive:
va avea loc o dezvoltare a infrastructurii de cercetare, deziderat deosebit de important în contextul în care România este ţară membră
NATO şi membră a Uniunii Europene;
va spori competenţa personalului care lucrează în domeniile strict specializate ale apărării NBC şi nu numai;
se va dezvolta oferta de servicii posibile de furnizat pentru beneficiarii din cadrul Ministerului Apărării, alte instituţii din Sistemul
Naţional de Apărare sau din sectorul privat;
se va câştiga experienţă naţională în vederea participării şi accederii la competiţiile internaţionale cu finanţare din fonduri europene.

Maşina tehnologică de spălare şi impregnare, din completul autospecialei pentru decontaminarea şi impregnarea echipamentului, ADE – 84

MOMENT CULTURAL

DIN AMINTIRILE UNUI COLONEL CHIMIST ÎN RETRAGERE
După ce liceul am terminat,
Prin concurs, în ŞCOALA MILITARĂ DE
CHIMIE am intrat, O instituţie militară nou înfiinţată În situaţia politico – militară atunci creată.
Prima zi de şcoală n-a debutat c-o amintire
bună,
A fost chiar o zi nebună,
Pe toţi atunci ne-a speriat,
Neamţu, un ofiţer ce-a fost la timp „îndepărtat”.
Treptat, treptat noi am cunoscut şi am aflat,
Specificul profesiei pentru care am optat, Iar sălile de curs şi poligonul, Ne-au completat imaginea privind viitorul.
Tehnica de specialitate pentru noi atunci o noutate,
Era veche de când lumea-n realitate, Dar noi ne-am străduit şi-am învăţat, Tot ce ni s-a prezentat.
După ce cursurile în şcoală s-au terminat,
La gradul de locotenent am fost înaintat, Urmând apoi repartizarea, Când pentru noi s-a deschis zarea.
Fiind prima promoţie nu ne-a fost uşor, Să facem faţă la orice eşalon.
Dar în general ne-am pregătit şi am luptat, Pentru încrederea şi prestigiul de care ne-am bucurat.
După ce ACADEMIA MILITARĂ am terminat,
Într-o mare unitate operativă am fost repartizat, Şi-n care treizeci şi unu de ani am lucrat, Bucurându-mă de respect ne-ncetat.
În aplicaţiile tactice şi de specialitate,
Am pus accent pe ce-i nou şi operativitate,
Şi multă satisfacţie am aflat, De la ofiţerii cu care am lucrat.
Dar cum viaţa-i trecătoare, Ce mai rămâne oare? Mai rămâne sigur, amintirea, Bună, rea ca şi lumea.
Colonel
Ion Popescu – fost ofiţer 1 la Armata 1 – 31 de ani (Promoţia “A” din Şc. Mil. de ofiţeri de Apărare Antichimică din Făgăraş)
AURORA DIMINEŢII
Aurora dimineţii Se arată sus pe cer
sus pe cer Şi chimistul cercetează Tot terenul infestat infestatbis
Cu radiometru în braţe Şi cu sonda la pământ
la pământ
El din sol ridică probe Pentru al armei noastre avânt noastre avânt bis
Comandantul are o şcoală
De chimist înveterat
Este şcoala noastră dragă
Vivat crescat floreat floreat bis
Notă: Marşul a fost compus de cpt. (actualmente col. (r) Niculescu George în anul 1957/1958 când lucra la Şcoala de instructori chimici (Huşi). A fost pus pe melodia „Lopătarii noaptea vin” şi a fost interpretat de echipa artistică a şcolii în anul 1958.
LA ANIVERSAREA CHIMIEI MILITARE
Dis de dimineaţă am plecat
La Câmpulung oraş minunat, Pentru aniversarea cea mare, A chimiei militare.
În urmă cu şaptezeci şi cinci de ani,
Pe teritoriul României Mari, Chimia militară a apărut, Impusă de un trist trecut.
Primul război mondial,
A fost un mare calvar,
Când arma chimică a produs, Multă suferinţă în plus. Sute de mii de feciori,
Falnici şi buni luptători, Sfârşitul şi l-au găsit, În războiul chimic cumplit. De aceea s-au impus,
Multe măsuri de răspuns, Ca şi de prevenire, Pentru popor şi oştire.
Acţiunile pe parcurs stabilite,
Au fost corect şi judicios gândite, Creându-se institute de cercetare, Şi mijloace de apărare.
Mijloacele rudimentare la start,
S-au perfecţionat ne-ncetat, Sporind mereu ponderea lor În armată şi-n popor.
Pericolul de atac nuclear,
După războiul doi mondial,
A produs o mare schimbare, În protecţie şi în dotare.
Cadrele necesare au fost pregătite,
În şcoli, academii, institute,
Iar unităţile de profil create, Au fost corespunzător datate.
Pregătirea pentru protecţie s-a generalizat,
Ca necesitate pentru soldat,
A populaţiei în ansamblul său, Pentru a se pregăti de război.
Acum la a sa aniversare,
Chimia noastră militară e un corp mare, Cu el toţi ne mândrim, Ofiţerii pensionari şi activi.
Iar festivitatea la care am participat,
Ne-a produs emoţii de neuitat, Pe care-n amintire le vom păstra, Câte zile vom avea.
Col. (r) Ion Popescu 16 mai 1998
În ziua de 15 mai 1998 în oraşul Câmpulung Muscel am sărbătorit împreună cu multe sute de cadre active şi în rezervă 75 de ani de la înfiinţarea chimiei militare.

DIN PRACTICA FOLOSIRII FUMULUI DE MASCARE ÎN APLICAŢIILE TACTICE CU TRUPE
Era prin ‘70 când la o aplicaţie tactică cu trupe în teren la care participau două mari unităţi de infanterie ce aveau ca teme: „Divizia de infanterie în lupta ofensivă cu forţarea unui curs de apă”, respectiv „Divizia de infanterie în apărarea pe un curs de apă” cu folosirea fumului de mascare.
Aplicaţia a fost organizată şi condusă de Armata a 2-a al cărui comandant era generalul MARCU STAN, iar şef al serviciului chimic al armatei era colonelul Holly Gustav şi s-a desfăşurat pe râul Jiu.
90
Pentru buna realizare a fumizării pe un front de peste 3 Km a cursului de apă, s-au făcut din timp recunoaşterile de rigoare în mai multe variante, ţinându-se seama şi de evoluţia factorilor meteorologici, stabilindu-se totodată forţele şi mijloacele necesare fumizării.
În dimineaţa în care urma să se desfăşoare aplicaţia la care participa şi ministrul FORŢELOR ARMATE, s-au declanşat „vetrele fumigene” constituite din câte 600 bucăţi lumânări fumigene de 2 kg fiecare.
După aproximativ 30’ s-a realizat o fumizare foarte densă şi de mare amploare care bloca complet vizibilitatea.
Când se apropia sosirea ministrului, comandantul armatei, generalul Marcu a ordonat: „Holly opreşte imediat fumul”.
Ordinul nu s-a mai putut executa din motive lesne de înţeles şi realitatea a demonstrat din nou că fumul de mascare este un „cuţit cu două tăişuri”.
Fumizarea realizată atunci a persistat multe ore de-a lungul văii râului respectiv, forţarea a ieşt „foarte bine”, toţi participanţii executanţi au fost mulţumiţi „că şi aşa nimeni nu a văzut nimic”(sic!).
Viaţa a demonstrat şi cu acest prilej că şefii (comandanţii) trebuie să stăpânească unele cunoştinţe elementare privind misiunile pe care le stabilesc pentru subordonaţi, dar şi subordonaţii să prevină pe comandanţi asupra situaţiilor anormale ce pot să apară.
1. În anii ‘50, fumul de mascare produs cu ajutorul aparatelor fumigene ce existau atunci în dotarea subunităţilor de fumizare, era prezent aproape zilnic în garnizoana Făgăraş unde era dislocată ŞCOALA MILITARĂ DE CHIMIE cât şi CENTRUL DE INSTRUCŢIE al TRUPELOR CHIMICE, comandat de colonelul DOBREANU ION.
  O situaţie hilară apărută din cauza existenţei accidentale a fumului în poligonul centrului unde era amplasată şi baza sportivă a şcolii, a avut loc în ziua în care absolvenţii primei promoţii de ofiţeri chimişti activi au susţinut examenul de stat la probele sportive (august 1952).
  Elevul intra pentru susţinerea probelor în poligonul învăluit în fum (lucru la aparate şi executa alergări) şi invariabil obţinea calificativul „FOARTE BINE”. Astfel fumul de mascare foarte persistent (un amestec de acid sulfuric şi anhidridă sulfurică) deşi foarte înecăcios, a adus bucuria succesului obţinut la probele sportive de către fiecare absolvent.
SURPRIZA REALIZATĂ PRIN FOLOSIREA „LA ÎNTÂMPLARE” A ARUNCĂTOARELOR UŞOARE DE FLĂCĂRI ÎNTR-O APLICAŢIE TACTICĂ CU TRUPE
La finele anului de învăţământ, elevii ŞCOLII MILITARE DE CHIMIE au efectuat stagiul la trupe. În acest context, subsemnatul a participat în calitate de comandant de pluton aruncătoare uşoare de flăcări în cadrul unei aplicaţii tactice cu trupe ce s-a desfăşurat în spaţiul dintre Arad şi Timişoara în toamna anului 1951.
Plutonul era constituit pe trei grupe cu un total de 27 aruncătoare de flăcări din cele existente atunci în dotarea trupelor chimice.
Ne-am deplasat din garnizoana Făgăraş în zona de desfăşurare a aplicaţiei cu trenul. La destinaţie trebuia să ne aştepte un autocamion pentru transportul plutonului. Nu ştiu din ce cauză autocamionul nu a sosit la timp situaţie cea determinat ca deplasarea plutonului în zona aplicaţiei să se desfăşoare pe jos, cu aruncătoarele încărcate. Un aruncător plin cântărea aprox.
30 kg, deci impunea un efort deosebit din partea servanţilor.
Eu, comandant de pluton, lipsit de orice experienţă în îndeplinirea unei asemenea misiuni de luptă, cum de altfel era orice absolvent al anului întâi de învăţământ şi de care nu s-a ocupat nimeni să-i dea o misiune concretă care să-l orienteze asupra a ceea ce se petrece acolo, m-am deplasat cu plutonul la „întâmplare” după celelalte subunităţi.
Tot din întâmplare, ne-am oprit pe un aliniament pe care după cum mi-am dat seama ulterior, se găseau trupele din apărare. Militarii din pluton erau extenuaţi la maximum şi se plângeau că nu se mai pot deplasa. În această situaţie am luat „marea hotărâre”, prima din viitoarea carieră de ofiţer şi anume să acţionez cu focul aruncătoarelor de flăcări din dotarea plutonului.
Când cei din faţă, adică din ofensivă au început mişcarea spre noi (subunităţi de tancuri şi infanterie), am ordonat militarilor care ocupaseră un aliniament de tragere să declanşeze focul.
Surpriza a fost generală pentru toţi, adică atât pentru conducerea aplicaţiei cât şi pentru atacator. Ofensiva pe direcţia respectivă s-a oprit, instalându-se deruta.
Plutonul de aruncătoare de flăcări comandat de mine a obţinut practic un „succes răsunător” pentru care nimeni nu ne-a felicitat, dar nici nu ne-a făcut vreo observaţie. După acest „succes” militarii aveau acum aruncătoarele golite de amestecul incendiar şi puteau cu uşurinţă să se deplaseze pentru a îndeplini noi misiuni specifice dacă din întâmplare vor apărea. Acum când nivelul moral al militarilor era destul de ridicat, ne-am întâlnit şi cu autocamionul de transport cu care practic ne-am plimbat prin raionul aplicaţiei.
1. DIN CULISELE ANALIZEI SITUAŢIEI DE RADIAŢIE
  Ne găseam într-o aplicaţie operativ-strategică de stat major pe hartă, pe teritoriul unei ţări vecine. Din motive „economice” efectivele participante la aplicaţie erau foarte subţiri. Astfel, şeful protecţiei antichimice al armatei era însoţit de un singur ofiţer cu toate că volumul problemelor de rezolvat era foarte mare.
  Pe timpul desfăşurării aplicaţiei în care se prevedea întrebuinţarea armelor de nimicire în masă, s-a pus în faţa executanţilor spre rezolvare o situaţie deosebit de complexă privind lichidarea urmărilor loviturilor nucleare ale „inamicului” în cadrul unei armate.
  Datele necesare privind parametrii loviturilor nucleare au fost transmise într-o limbă străină pe care puţine cadre (ofiţeri şi generali) o cunoşteau.
  După cum se cunoaşte, loviturile nucleare pot fi în general: la suprafaţa pământului, la joasă înălţime şi aeriene.
  În cadrul situaţiei pe care urma s-o rezolvăm, majoritatea loviturilor nucleare erau la „joasă înălţime şi aeriene”. „Traducătorii” noştri au interpretat datele privind loviturile nucleare la joasă înălţime ca fiind la suprafaţa pământului. Pe această bază am început procesul foarte greoi pe atunci, de analiză a situaţiei de radiaţie în care a fost angrenat tot comandamentul armatei.
  Când activitatea de analiză a situaţiei de radiaţie se apropia de final, din „întâmplare”, un „cunoscător mai bun” al limbii străine a făcut precizarea că este vorba de lovituri nucleare la „joasă înălţime” şi nu la suprafaţa pământului. Deci nu se punea problema reprezentării grafice a urmelor radioactive specifice loviturilor la suprafaţa pământului şi a tuturor măsurilor ce 92
  rezultă din analiza situaţiei de radiaţie pe care trebuie să le ia statul major al armatei şi şefii de arme.
  Vă daţi seama cam care a fost atunci atmosfera ce s-a creat în cadrul comandamentului armatei de care însă noi chimiştii nu am fost vinovaţi şi nici nu am primit vreun reproş.
  Până la urmă totul a ieşit bine prin efortul tuturor participanţilor la aplicaţie.
INTERPRETAREA ERONATĂ (NAIVĂ) A UNEI SITUAŢII TACTICE PE LINIE CHIMICĂ
După cum este cunoscut de către ofiţerii mai în vârstă (născuţi mai devreme), majoritatea aplicaţiilor tactice cu trupe s-au desfăşurat în poligonul Cincu.
În cadrul acestor aplicaţii ca şi în altele, noi, chimiştii din conducerea aplicaţiei, potrivit atribuţiunilor pe care le aveam, cream situaţii chimice complexe, dintre care unele cu rezolvare pe hartă, iar altele cu rezolvare practică în teren.
Pentru marcarea situaţiilor chimice în teren, adică a loviturilor chimice ale „inamicului”, pe lângă şeful protecţiei antichimice din conducerea aplicaţiei funcţiona un detaşament de marcare dotat cu cele necesare îndeplinirii misiunilor sale. Acest detaşament din cadrul Armatei 1 a funcţionat o lungă perioadă de timp sub conducerea fostului colonel Gheorghe Băbâi.
Marcarea loviturilor chimice ale „inamicului” se făcea cu ajutorul grenadelor chimice de instrucţie, grenadelor (lumânărilor) fumigene colorate sau a substanţelor toxice de instrucţie, pe suprafeţe relativ mici.
În contextul general al creării şi marcării contaminărilor chimice şi radioactive, pe timpul unei aplicaţii de această natură, s-a produs şi situaţia contaminării chimice a formaţiunilor de servicii ale unui regiment mecanizat. Nu mică ne-a fost surpriza când întorcându-ne la conducerea aplicaţiei, unul dintre şefii mari (un activist) ne-a tras la răspundere foarte dur, că am lăsat nemâncaţi (fără hrană) militarii unor subunităţi din regimentul afectat.
La început am crezut că este vorba de o glumă, dar ne-am dat imediat seama că persoana respectivă, dezinformată de subordonaţii săi, dar şi străină de realitatea situaţiilor ce se pot crea pe timpul aplicaţiilor tactice, „nu glumea”.
Ulterior, după explicaţiile de rigoare, persoanele care erau „supărate” pe noi au înţeles despre ce este vorba şi că noi nu am contaminat în realitate militarii şi mai cu seamă hrana acestora.

Colonel (r) ION POPESCU

“C:\Users\Victor\Documents\VIS\Web site acchmrr\Revista de chimie\REVISTA DE CHIMIE MILITARA NR.1-22 PDF.rar”